Raport MCV/Buchiu (Reprezentanţa Comisiei Europene): Am fi dorit să nu asistăm la o întoarcere din drum

Agerpres, 22 octombrie 2019 17:50

Raportul privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) adoptat marţi de Colegiul Comisarilor arată că ''este necesar ca instituţiile-cheie din România să demonstreze un angajament colectiv şi ferm în ceea ce priveşte independenţa Justiţiei în România", dar este şi "o întoarcere din drum", a declarat şeful interimar al Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Cristian Buchiu."Este necesar ca instituţiile-cheie din România să demonstreze un angajament colectiv şi ferm în ceea ce priveşte independenţa Justiţiei în România şi păstrarea echilibrului în sistemul judiciar. Suntem într-o cursă lungă, am fi dorit să nu asistăm la o întoarcere din drum, însă rămânem încrezători că autorităţile române vor da un nou impuls în ceea ce priveşte atingerea obiectivelor MCV", a spus Buchiu.Totodată, el a amintit "eforturile întreprinse de autorităţile române din iunie 2019". "Considerăm că acestea trebuie dublate de măsuri concrete atât legislative, cât şi administrative. (...) Mă gândesc la abordarea legislativă, pe aceasta o considerăm esenţială. De asemenea, la nivel administrativ, Comisia Europeană pune la dispoziţia României 125 de milioane de euro pentru proiecte destinate reformei sistemului judiciar din România", a afirmat şeful interimar al Reprezentanţei CE.Evoluţia situaţiei privind reforma sistemului judiciar şi combaterea corupţiei în România în primele luni din 2019 a fost motiv de îngrijorări serioase, iar drept rezultat Comisia Europeană a fost nevoită să informeze autorităţile române, în luna mai, că dacă nu sunt făcute îmbunătăţirile necesare sau dacă sunt făcuţi alţi paşi negativi atunci Executivul comunitar va adopta măsuri în conformitate cu cadrul privind statul de drept, în plus faţă de parametrii Mecanismului de Cooperare şi Verificare, relevă raportul adoptat marţi de Colegiul Comisarilor.Raportul analizează situaţia începând din noiembrie 2018. Documentul arată că, de la ultimul raport, Comisia Europeană a fost nevoită, în mai multe rânduri, să transmită autorităţilor române îngrijorările sale privind statul de drept în legătură cu evoluţiile în reforma sistemului judiciar şi lupta împotriva corupţiei.''Comisia regretă faptul că România nu a pus în aplicare recomandările suplimentare formulate în noiembrie 2018, care erau în deplină concordanţă cu poziţiile exprimate de celelalte instituţii în această privinţă. Recomandările respective trebuie puse în aplicare dacă se doreşte repunerea procesului de reformă pe calea cea bună şi reintrarea pe traiectoria încheierii MCV, astfel cum se prevedea în raportul din ianuarie 2017. Comisia are convingerea că România ar putea insufla un nou elan procesului de îndeplinire a obiectivelor MCV şi îşi afirmă disponibilitatea de a oferi sprijin autorităţilor române în acest scop. Comisia va continua să urmărească îndeaproape evoluţia situaţiei prin intermediul MCV'', relevă comunicatul executivului comunitar referitor la raport.Comisia a salutat faptul că în luna iunie Guvernul român şi-a exprimat dorinţa de a-şi reseta abordarea şi ia notă că s-au depus eforturi pentru a participa la noi consultări şi dialog cu sistemul judiciar. AGERPRES/(AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea) 

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Agerpres

Acum 30 minute
11:50
Clubul Olympiakos Pireu a ameninţat cu retragerea din campionatul Greciei dacă Guvernul nu va lua măsuri drastice pentru a corecta deciziile "discutabile" ale arbitrilor într-o competiţie pe care o consideră "aranjată", conform unei scrisori date publicităţii sâmbătă, relatează AFP."Noi cerem guvernului să intervină pentru a remedia imediat situaţia actuală şi pentru a pune bazele unei noi gestionări a fotbalului elen", a scris clubul din Pireu în scrisoarea adresată sub-secretarului de stat pentru Sport Lefteris Avgenakis şi difuzată presei."Noi nu suntem dispuşi să continuăm să participăm la un campionat care nu garantează minimum de echitate între echipe şi ale cărui competiţii sunt complet învechite şi aranjate", mai precizează clubul elenOlympiakos a trimis cu aceiaşi ocazie înregistrări video cu deciziile arbitrilor pe care le consideră "discutabile", luate în ultimii trei ani împotriva sa, şi critică utilizarea asistenţei video la arbitraj (VAR).Patronat de influenţi oameni de afaceri care întreţin relaţii privilegiate cu lumea politicului, fotbalul elen este marcat de mulţi ani de acte de violenţă şi de afaceri de corupţie.58 de persoane au fost condamnate în februarie 2018 în cadrul unui amplu scandal de meciuri trucate care a afectat fotbalul elen în 2011. Patronul clubului Olympiakos, Vangelis Marinakis, a fost trimis în judecată, fiind ulterior achitat.AGERPRES (AS/editor: Vlad Constantinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
11:50
Harrison Dillard, medaliat cu aur în proba de 100 m la Jocurile Olimpice din 1984 şi la 110 m garduri la Olimpiada din 1952, a încetat din viaţă vineri la vârsta de 96 de ani, a anunţat, sâmbătă, Comitetul olimpic şi paralimpic american (USOPC), citat de AFP.Dillard, decedat în urma unui cancer de stomac la Cleveland, a fost unul din starurile sprintului mondial la finele anilor '40. Momentul său de glorie a avut loc în finala cursei regină a atletismului la JO din 1984 (Los Angeles), pe care a câştigat-o în faţa compatriotului său Barney Ewell, o victorie validată de prima fotografie de finish din istorie.La JO de la Helsinki în 1952 el s-a impus în proba de 110 m garduri, devenind primul atlet masculin campion olimpic în aceste două probe şi singurul întrucât nimeni nu a mai reuşit performanţa.În total, Dillard a cucerit patru titluri olimpice, adăugând victoriile cu echipa americană de ştafetă 4x100 m în 1948 şi 1952.AGERPRES (AS/editor: Vlad Constantinescu, editor online: Ady Ivaşcu) Sursa foto: cleveland101.com
11:50
Vedeta James Harden rămâne maşina de marcat a echipei Houston Rockets, înscriind 49 de puncte în meciul câştigat în deplasare în faţa lui Minnesota Timberwolves, 125-105, sâmbătă, în liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA).Houston Rockets şi-a trecut în cont a 10-a victorie din acest sezon, situându-se pe locul 2 în Conferinţa Vestului după LA Lakers.Alte rezultate:Miami Heat - New Orleans Pelicans 109 - 94Los Angeles Clippers - Atlanta Hawks 150-101Dallas Mavericks - Toronto Raptors 110 - 102San Antonio Spurs - Portland Trail Blazers 116 - 121New York Knicks - Charlotte Hornets 102 - 103Indiana Pacers - Milwaukee Bucks 83 - 102Chicago Bulls - Brooklyn Nets 111 - 117.AGERPRES (AS/editor: Vlad Constantinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
11:50
Cântăreaţa Ariana Grande a transmis fanilor săi că suferă de o problemă la sinusuri din cauza căreia este "foarte bolnavă" şi ar putea fi nevoită să anuleze următoarele concerte incluse în turneul mondial, informează duminică Press Association.Grande, în vârstă de 26 de ani, a declarat în mesaje video publicate pe Instagram că "gâtul şi capul mă dor încă foarte tare"."Par a fi în regulă, doar că am dureri mari şi îmi este greu să respir în timpul concertului", a spus ea. "Chiar nu ştiu ce se întâmplă cu corpul meu acum şi trebuie să aflu", a adăugat artista.Grande a precizat că intenţionează să se adreseze în curând unui specialist adăugând că suferă de mai multe săptămâni. "Sunt dezamăgită şi speriată, nu ştiu de ce nu mă fac bine pentru că au trecut peste trei săptămâni", a declarat ea."Îmi e teamă că s-ar putea să fiu nevoită să anulez unele lucruri", a mai spus artista.AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor online: Ady Ivaşcu)
11:50
Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, şi-a exprimat duminică sprijinul faţă de majorarea preţului la benzină, decisă în mod surprinzător de guvern şi care a declanşat proteste în mai multe oraşe ale ţării, transmite AFP.'Nu sunt expert şi există opinii diferite, dar am spus că, dacă şefii celor trei ramuri iau o decizie, o susţin', a declarat Khamenei, citat de televiziunea de stat.Majorarea preţului benzinei a fost decisă vineri de Înaltul consiliu de coordonare economică, format din preşedintele ţării, preşedintele parlamentului şi şeful autorităţii judiciare.'Şefii celor trei ramuri au luat o decizie întărită de avizul experţilor şi, prin urmare, ea trebuie pusă în aplicare', a mai spus Ali Khamenei.'Anumite persoane vor fi, cu siguranţă, contrariate de această decizie (...) dar a devasta şi da foc nu este (o reacţie) de persoană normală, ci de huligan', a continuat el.Un civil a fost ucis şi alţi trei au fost răniţi în cursul manifestaţiilor care au avut loc în zeci de localităţi. Şoferii au blocat şosele şi unii manifestanţi au devastat staţii de benzină şi chiar au încercat să dea foc unor depozite de carburanţi.Ghidul suprem a mai declarat că, de două zile, anumite entităţi care se opun puterii actuale 'se bucură', cu referire la dinastia Pahlavi, alungată de la putere în 1979 de revoluţia islamică, dar şi la gruparea de opoziţie iraniană Mujahedinii poporului (MEK), considerată de Teheran organizaţie 'teroristă'.'Ceea ce cer este ca nimeni să nu-i ajute pe aceşti criminali', a adăugat ayatollahul Khamenei, chemând populaţia să se desolidarizeze de cei care perturbă manifestaţiile.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor online: Ady Ivaşcu)
11:50
În Belarus au loc duminică alegeri parlamentare, considerate un barometru de putere pentru preşedintele Aleksandr Lukaşenko, care conduce ţara de un sfert de secol şi vizează un nou mandat anul viitor, relatează AFP şi dpa.Cetăţenii cu drept de vot îi vor desemna pe cei 110 deputaţi în cadrul unui scrutin de la care principalii lideri contestatari ai puterii şi singurii doi deputaţi de opoziţie actuali au fost excluşi.'Alegerile nu sunt decât un ritual, ca în URSS', a acuzat într-un comunicat Ales Bialiatski, liderul ONG-ului Viasna.Secţiile de vot s-au deschis la ora locală 08.00 (05.00 GMT) şi se vor închide la 20.00 (17.00 GMT).Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), care a trimis peste 400 de observatori la scrutin, a criticat precedentele alegeri de acum trei ani ca marcate de 'un număr semnificativ de nereguli şi de lipsă de transparenţă'.Aleksei Ianukevici, vicepreşedintele partidului de opoziţie Frontul popular belarus, a declarat pentru AFP că autorităţile au ales 'scenariul familiar al falsificărilor'.Lukaşenko (65 de ani), supranumit 'ultimul dictator din Europa', conduce fără întrerupere Belarusul din 1994 şi îşi va încheia cel de-al cincilea mandat în 2020.El a încercat recent din nou o apropiere de Uniunea Europeană, care acuză deschis Belarus de încălcări ale drepturilor omului şi de reducerea la tăcere a opoziţiei şi presei.Săptămâna trecută, Lukaşenko a întreprins o vizită în Austria, prima sa deplasare oficială în UE în ultimii trei ani, în care a declarat că doreşte ca Uniunea să fie 'un partener politic şi economic important' al ţării sale.Preşedintele din Belarus este considerat un maestru în arta de a naviga între occidentali şi Rusia, cu care discută de mai mulţi ani despre o ipotetică unificare a celor două ţări. Relaţiile sale cu Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, traversează cu regularitate perioade de fricţiuni.Uniunea Europeană a declarat, prin purtătoarea de cuvânt Maja Kocijancic, că va monitoriza îndeaproape scrutinul de duminică şi că doreşte 'alegeri corecte şi transparente, care să respecte standardele internaţionale'.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor online: Ady Ivaşcu)
11:50
Actorul de teatru şi film Constantin Rauţchi s-a născut la 22 mai 1934, în Bucureşti, conform volumului "1234 cineaşti români" (Editura Ştiinţifică, 1996).Absolvent al Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, promoţia 1956, a desfăşurat o remarcabilă activitate teatrală pe scena Teatrului Naţional din Craiova şi, ulterior, pe cea a Teatrului Naţional din Bucureşti, notează şi site-ul http://aarc.ro/.La Teatrul Naţional din Craiova a fost distribuit în roluri valoroase în care a reuşit adevărate creaţii memorabile, scrie http://aman.ro/: Bartholo ("Bărbierul din Sevilla" de Beaumarchais), Lane ("Bunbury" de Oscar Wilde), Kolakolnikov ("O chestiune personală" de Al. Stein), Pleşoianu ("Ultima generaţie" de Vasile Niţulescu), Şandor ("Nopţile tăcerii" de Teofil Buşecan), Pafnutie ("Tudor din Vladimiri" de Mihnea Gheorghiu), Marinarul răguşit ("Tragedia optimistă" de V. Vişnevski), Fortunato ("Gâlcevile din Chioggia" de Carlo Goldoni), Oprişan ("Arcul de triumf" de A. Baranga)."Ajungând pe scena Naţionalului bucureştean, Rauţchi va face câteva dintre rolurile sale de neuitat: a fost un extraordinar Azdak, în 'Cercul de cretă caucazian' de Bertolt Brecht, a fost fantastic în Şbilţ din 'Patima roşie' de Mihail Sorbul, a fost, în sfârşit, de o neţărmurită bunătate şi căldură umană în rolul negrului din 'Oameni şi şoareci' de John Steinbeck [...], a mai fost apoi un necruţător şi amar Bufon în 'Regele Lear' şi va rămâne un neegalat Hagi Tudose. În Bucureşti n-a jucat decât o singură dată pe scena altui teatru, dar atunci, şi atunci, a fost magnific: în 'Scaunele' lui Eugen Ionescu, unde juca alături de Ileana Predescu", scria criticul Victor Parhon în decembrie 1984, în revista "Teatrul".A jucat, de asemenea, în filme, printre care: "Alo?... Aţi greşit numărul!" (1958), "Bădăranii" (1960), "Celebrul 702 " (1961), "Lupeni 29" (1962), "Neamul Şoimăreştilor" (1964), "Titanic vals" (1964), "Camera albă" (1965), "Vremea zăpezilor' (1966), "Maiorul şi moartea" (1967), "Brigada Diverse intră în acţiune" / "B.D. intră în acţiune" (1970), "Ciprian Porumbescu" (1972), "Aventurile lui Babuşcă" (1973),"Dincolo de nisipuri" (1973), "Muntele ascuns" (1974), "Cantemir" (1975), "Mastodontul" (1975), "Muşchetarul român" (1975), "Roşcovanul" (1976), "Serenadă pentru etajul XII" (1976), "Întoarce-te şi mai priveşte o dată!" (1981), "Capcana mercenarilor" (1981), "Căutătorii de aur" (1986).A încetat din viaţă la 17 noiembrie 1984. AGERPRES/(Documentare - Doina Lecea, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Ady Ivaşcu) *Explicatie foto: Piesa de teatru ''Scaunele'', de Eugen Ionescu (Eugen Ionesco), jucata la Teatrul Nottara, in regia lui George Rafael, cu actorii Ileana Predescu şi Constantin Rauţchi (1965)
11:50
Patronatele din turism solicită noului guvern analizarea propunerii privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Turism condusă de un Preşedinte cu rang de Secretar de Stat, după ce Ministerul Turismului a fost desfiinţat în organigrama noului Executiv iar acest domeniu este un departament în cadrul Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, potrivit unui comunicat al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) remis AGERPRES.Potrivit FPTR această măsură va duce la dezvoltarea sectorului în viitor, va asigura continuarea şi coerenţa măsurilor reglementate, pentru finalizarea actelor normative aflate în dezbatere publică şi dezvoltarea acestor măsuri care s-au dovedit foarte importante pentru economia naţională."Pentru ca sectorul să nu intre într-un con de umbră, fiind reprezentat doar de un departament oarecare în cadrul Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Patronatele din turism cer Guvernului înfiinţarea unei Autorităţi Naţionale pentru Turism, condusă de un Preşedinte cu rang de Secretar de Stat", a declarat Mohammad Murad, Preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).Pentru Autoritatea Naţională pentru Turism, patronatele propun o structură organizatorică mai suplă, cuprinzând 140 posturi, din care 30 vor rămâne libere până la angajarea ataşaţilor în turism. Din cele 199 de posturi ocupate în prezent se vor reduce efectiv 89 de posturi, multe fiind de conducere, fapt ce va conduce la diminuarea semnificativă a fondului lunar de salarii la aproximativ 155.000 euro. În cazul în care o parte din cei 89 de funcţionari care nu vor putea fi redistribuiţi, aceştia se pot angaja în mediul privat în turism unde există un deficit de forţă de muncă de aproximativ 150.000 de angajaţi, din care cel puţin 2.000 în funcţii de conducere operativă."Impactul asupra mediului de afaceri va fi pozitiv, existând premisele continuării în condiţii de eficienţă maximă a activităţii în domeniul turismului", susţine FPTR.FPTR mai solicită constituirea unei comisii mixte, formată din specialişti ai Guvernului, Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri şi reprezentanţi ai FPTR, în vederea completării şi îmbunătăţirii Programului de Guvernare - capitolul Turism, pe care îl consideră mult prea sumar tratat pentru uriaşa importanţă a acestui domeniu.AGERPRES/(AS-editor: Constantin Balaban, editor online: Ady Ivaşcu)
11:50
Reportul categoriei I la Loto 6/49 depăşeşte 3,2 milioane de euro pentru tragerea de duminică, respectiv peste 15,31 milioane lei, iar fondul de câştiguri al categoriei I se suplimentează cu 100.000 de lei, informează Loteria Română.La Noroc este în joc un report cumulat în valoare de aproximativ 1,5 milioane de lei (peste 314.000 de euro), iar la Joker, tot la categoria I, reportul ajunge la peste 1 milion de lei (circa 228.000 de euro). Şi la acest joc, fondul de câştiguri al categoriei I se suplimentează cu 50.000 de lei, precizează instituţia.La Noroc Plus reportul categoriei I este de peste 111.700 de lei (peste 23.400 de euro), în timp ce la Super Noroc, reportul categoriei I depăşeşte 106.000 de lei (peste 22.000 de euro).Pentru tragerea de duminică, Loteria suplimentează fondul de câştiguri al categoriei I şi la jocul Loto 5/40 cu 25.000 de lei."La tragerea Loto 5/40 de joi, 14 noiembrie 2019, s-a câştigat premiul de categoria I, în valoare de 349.914,40 lei. Pe biletul norocos, jucat la agenţia 27-022 din Targu Neamţ, judeţul Neamţ au fost jucate, în total, 14 variante la Loto 5/40 şi o variantă la Super Noroc. La categoria a II-a a jocului Loto 5/40 s-a înregistrat, de asemenea, un câştig în valoare de 68.199,90 lei. Biletul norocos a fost jucat la agenţia 24-021 din Şomcuta Mare, judeţul Maramureş şi a fost completat cu 4 variante simple la Loto 5/40 şi o variantă la Super Noroc", se arată în comunicatul Loteriei Române.Duminică, 17 noiembrie, au loc ultimele trageri din seria tragerilor speciale loto ale lunii noiembrie, după ce la tragerile loto de joi, 14 noiembrie 2019, s-au înregistrat 19.641 de câştiguri, în valoare totală de peste 1,292 milioane de lei.AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Constantin Balaban, editor online: Ady Ivaşcu)
11:50
Un copil în vârstă de 3 ani din judeţul Vaslui, care a suferit arsuri pe 75% din suprafaţa corpului, a fost internat la Spitalul "Grigore Alexandrescu" din Bucureşti, a anunţat, duminică, Ministerul Sănătăţii.O echipă de medici de la Ministerul Sănătăţii, condusă de secretarul de stat Horaţiu Moldovan, a aşteptat, sâmbătă seară, sosirea echipajului de terapie intensivă mobilă care a adus pacientul de la Iaşi."L-am examinat şi eu ca medic pe acest copil în sala de operaţii şi sper într-o minune. Starea micuţului pacient este destul de gravă, prognosticul meu fiind destul de rezervat, însă poate fi şi o evoluţie favorabilă, fiindcă este pe mâna celor mai buni specialişti. În acest caz, toată lumea şi-a făcut bine treaba, de la cei de la Ambulanţa Vaslui, până la personalul medical de la Spitalul 'Sfânta Maria' din Iaşi, dar şi cei de la echipajul TIM care l-au adus la Bucureşti. Cazul a fost manageriat corect", a declarat Horaţiu Moldovan, potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Sănătăţii.Copilul a suferit, vineri, arsuri pe o mare suprafaţă a corpului, după ce mai multe haine puse la uscat pe o sobă au căzut peste el, în timp ce dormea. El a fost transportat iniţial la Spitalul de Pediatrie din Iaşi, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale. AGERPRES / (A - autor: George Onea, editor: Irina Poenaru, editor online: Ady Ivaşcu)
11:50
Cinci persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică pe DN 66 Simeria-Petroşani, în zona localităţii Bretea Strei, din judeţul Hunedoara, după ce un şofer care a urcat băut la volan a efectuat o depăşire neregulamentară şi a intrat în coliziune cu un autoturism care venea din sens opus.Un bărbat de 35 de ani a fost salvat de echipajele de prim-ajutor chiar la faţa locului, după ce intrase în stop cardio-respirator, victima fiind resuscitată şi transportată apoi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Municipal din Hunedoara.Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara, accidentul a fost cauzat de un şofer de 31 de ani, din judeţul Sibiu, care a intrat într-o depăşire neregulamentară şi s-a tamponat cu o maşină condusă de un bărbat de 38 de ani, din Uricani, judeţul Hunedoara."În urma impactului a rezultat rănirea celor doi conducători auto şi a trei pasageri. Conducătorul auto de 31 de ani a fost depistat pozitiv în urma testării cu aparatul etilotest, cu 0,75 miligrame/litru alcool în aerul expirat. În cauză a fost întocmit un dosar penal", a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogan Niţu.La faţa locului au intervenit pompierii militari din Hunedoara şi Baru, pentru scoaterea victimelor fiind necesară folosirea echipamentelor de descarcerare.Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Hunedoara a deplasat la locul accidentului patru echipaje, dintre care unul cu medic, intervenţia fiind completată şi de un echipaj SMURD."La locul accidentului s-au găsit cinci victime. Un bărbat de aproximativ 35 de ani, în stop cardio-respirator, a fost resuscitat după 25 de minute şi transportat la UPU Hunedoara", a precizat purtătorul de cuvânt al SAJ Hunedoara, Călin Dumitrescu.Celelalte victime, cu vârste între 17 şi 50 de ani, au prezentat traumatisme toracice, craniene şi fracturi.Pe durata intervenţiei echipelor de prim-ajutor şi poliţiştilor, circulaţia a fost deviată pe rute ocolitoare. AGERPRES / (AS - autor: Sorin Blada, editor: Irina Poenaru, editor online: Ady Ivaşcu)
11:50
Poliţiştii de frontieră au descoperit în ultimele 48 de ore, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate, ce urmau a fi introduse ilegal în ţară, care depăşeau plafonul vamal admis, provenite din contrabandă ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 2.069.600 lei, a informat duminică IGPF.Potrivit sursei citate, în acest sfârşit de săptămână, în urma misiunilor desfăşurate în zona de competenţă - punctele de trecere şi "frontiera verde" - poliţiştii de frontieră au constatat 101 de fapte ilegale, din care 45 infracţiuni şi 56 contravenţii, săvârşite atât de cetăţeni români cât şi străini.Cele mai multe infracţiuni descoperite au vizat tentativa de trecere ilegală a frontierei, urmate de infracţiunile contrabandă şi fraudă vamală, atingerea unor drepturi de proprietate intelectuală, precum şi de fals şi uz de fals. În urma sancţiunilor contravenţionale constatate au fost aplicate amenzi în valoare de peste 33.500 de lei, se arată într-un comunicat transmis de IGPF.În aceste zile, poliţiştii de frontieră nu au permis intrarea în ţară a 28 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege. Principalele motive pentru care a fost dispusă măsura de nepermitere a intrării în ţară au fost: nu posedau documentaţia necesară pentru a justifica scopul şi condiţiile de şedere, respectiv nu deţineau o viză valabilă sau un permis de şedere valabil. Totodată, nu s-a permis ieşirea unui număr de 31 cetăţeni români din diferite motive legale, menţionează IGPF.În ceea ce priveşte traficul, prin punctele de trecere ale frontierei au efectuat formalităţile de frontieră aproximativ 330.600 de persoane, cetăţeni români şi străini, dintre care 156.300 pe sensul de intrare şi 174.300 pe cel de ieşire din ţară şi aproximativ 88.900 mijloace de transport (42.000 pe sensul de intrare şi aproximativ 46.900 pe sensul de ieşire din ţară). Traficul s-a desfăşurat în condiţii normale fără a se înregistra aglomerări sau timpi de aşteptare.IGPF reaminteşte că informaţii privind timpul de aşteptare la controlul de frontieră în punctele de trecere se găsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/. Această aplicaţie on-line prezintă o valoare medie a timpului de aşteptare în punctele rutiere de trecere ale frontierei pentru anumite intervale de timp. AGERPRES/(AS, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)
Acum 2 ore
10:50
Limbajul şi legea stelelor, legătura dintre pământ şi univers şi modul în care omul se raportează la spaţiile celeste sunt mai accesibile de acum cititorilor din România, începători sau specializaţi în domeniu, care pot găsi informaţii preţioase în cartea "Astrologie şi Cosmologie în Religiile Lumii", a autorului englez Nicholas Campion, tradusă pentru prima dată în limba română, la Editura Pro Cultura Bucureşti.Lansarea volumului a avut loc sâmbătă, la Universitatea de Vest din Timişoara, în cadrul celei de-a III-a ediţii a Conferinţei internaţionale a Societăţii Române pentru Astronomie Culturală (SRPAC).Reprezentanta Editurii Pro Cultura, Alina Pelteacu, care a absolvit un masterat cultural în astronomie şi astrologie la Universitatea Wales din Marea Britanie, sub conducerea lui Nicholas Campion, a explicat, pentru AGERPRES, că ediţia din limba română "este ca o adiţie la textul original în limba engleză, care aduce ca plus valoare tocmai valoarea culturală pe care limba română o aduce şi o face mai bogată prin însăşi limba noastră, prin modul în care putem gândi şi relaţiona cu cosmosul - cosmologia românească, din perspectiva culturală. Profesorul vorbeşte în cartea lui în limbajul cosmologiei în cultură, un limbaj intrinsec fiecărei limbi, dar care trebuie învăţat în primul rând ca tradiţie, apoi înţeles şi apoi împărtăşit".Potrivit Alinei Pelteacu, cerul ne învaţă totul, pentru că trăim odată cu el, iar cosmologia românească arată aceasta, fiecare naţie relaţionându-se la cer într-un mod aparte, "din locul în care se află în cer, fiecare naţie vorbeşte cu cerul"."Putem face apel la tradiţia românească, dacă mergem spre Mircea Eliade şi vorbim despre cosmos, cosmologie, cosmofobie, cosmofilie, cosmogonie avem toate argumentele să înţelegem că suntem permanent parte din Univers şi într-o permanentă comunicare nu doar între noi pe pământ, ci şi dinspre pământ spre cer. Nu suntem limitaţi, rupţi de cer, ci el ne conţine şi aparţinem celestului", a detaliat Alina Pelteacu.Autorul cărţii îşi începe povestea dintr-un timp imemorial, în care, în religiile lumii, astronomia, astrologia şi religia nu erau cuvinte separate, ci erau un univers unic, o triadă care forma unitatea. Iar cartea este un început, vorbeşte despre toate religiile lumii, este o abordare a unui istoric din perspectiva documentelor arheologice şi antropologice care aduc argumente a ceea ce ştim în momentul de faţă.Conferenţiarul Marc Frâncu, de la Facultatea de Matematică Informatică a UVT, preşedintele SRPAC, a precizat, pentru AGERPRES, că, prin această carte, cititorul român are ocazia să descopere o serie de lucruri foarte importante despre astrologie, importanţa astrologiei, diferenţele ei faţă de astronomie şi despre cosmologie."Cartea vine ca o clarificare a multor întrebări puse de-a lungul timpului. Cerul ne-a ajutat pe noi, ca civilizaţie, să supravieţuim încă din preistorie, ne-a arătat mişcările planetelor, ale astrelor, să practicăm agricultura, să ne creăm primele religii, ne-a creat o conexiune cu exteriorul şi cu lumea necunoscută. Viaţa pe pământ a evoluat în strânsă legătură cu astrele şi cu mişcarea lor", a spus Marc Frîncu.El a lansat, în urmă cu patru ani, un curs la UVT, în premieră în România, "Astronomia în cultură", pe care îl susţine şi care este deschis tuturor studenţilor, de la toate facultăţile, în care vorbeşte exact despre aceste lucruri."Având această carte în limba română, tinerii vor putea să descopere şi să-şi consolideze o serie de informaţii", a afirmat Frîncu.Reputat istoric al astrologiei şi astronomiei culturale, expert în antropologie, autor a numeroase cărţi şi publicaţii despre cultură şi cosmos, istoria astrologiei şi a astronomiei culturale, Nicholas Campion este, între altele, profesor asociat în Cosmologie şi Cultură şi directorul Centrului Sophia pentru Studiul Cosmologiei în Cultură al Universităţii Wales "Trinity Saint David", Marea Britanie, singurul Centru academic din lume care se ocupă de relaţiile culturale privind cerul şi cosmosul. AGERPRES / (A - autor: Otilia Halunga, editor: Irina Poenaru, editor online: Ady Ivaşcu)
10:50
Preşedintele american Donald Trump a început sâmbătă examenul fizic anual printr-o vizită la Centrul medical militar Walter Reed, unde a fost supus unui scurt control şi câtorva teste de laborator, a anunţat Casa Albă, transmite Reuters.'Anticipând un foarte ocupat 2020, Preşedintele profită de avantajul unui weekend liber aici în Washington, D.C., pentru a începe părţi din examenul său medical anual de rutină la Walter Reed', a anunţat secretarul de presă a Casei Albe, Stephanie Grisham, într-un comunicat.Ea a precizat că preşedintele a făcut de asemenea o vizită membrilor personalului medical, mulţumindu-le pentru modul în care îi îngrijesc pe militari, şi s-a întâlnit cu familia unui soldat rănit în Afganistan.'Preşedintele rămâne sănătos şi energic, fără a acuza probleme, aşa cum au demonstrat-o prestaţiile sale viguroase repetate la mitinguri în faţa a mii de americani de câteva ori pe săptămână', a mai spus Grisham.Ea nu a oferit detalii despre examenele medicale sau testele de laborator la care a fost supus Trump în cea de-a noua sa vizită la centrul medical.Vizita neaşteptată şi neprogramată a lui Trump a declanşat întrebări pe reţelele sociale, dat fiind că a intervenit cu câteva mai devreme decât controlul medical în trecut.Preşedintele nu a vorbit cu reporterii nici înainte, nici după vizita la centrul medical.Casa Albă este cea care stabileşte ce informaţii vor fi făcute publice în urma controlului medical. Trump nu este obligat să facă publică nicio informaţie şi nu există un standard al controlului medical prezidenţial.În luna februarie, preşedintele a fost declarat într-o 'stare de sănătate foarte bună' de către doctorul Casei Albe, în urma controalelor medicale.Donald Trump, cunoscut ca mare amator de hamburgeri şi fripturi bine pătrunse, dar şi ca având o aversiune faţă de sala de sport, a câştigat în greutate faţă de examenul medical din 2017, depăşind pragul obezităţii.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea,editor online: Ady Ivaşcu)
10:50
Guvernatorul statului american Louisiana, democratul John Bel Edwards, a fost reales sâmbătă în funcţie, în pofida eforturilor intense ale preşedintelui Donald Trump de a-l susţine pe candidatul republican în acest stat conservator din sudul SUA, transmit AFP şi Reuters.Conform mass-media americane, John Bel Edwards, un democrat moderat, a câştigat cu 51,3% din voturi faţă de cele 48,7% ale rivalului său republican, omul de afaceri Eddie Rispone, care şi-a recunoscut înfrângerea.Acesta constituie o lovitură pentru preşedintele Trump, care la scrutinul din 2016 a câştigat cu un avans de 20 de puncte în Louisiana şi a efectuat recent trei deplasări în acest stat tradiţional conservator, pentru a-l susţine ce candidatul republican.La începutul lunii, guvernatorul republican în funcţie a fost învins de contracandidatul democrat în Kentucky, un alt stat unde Donald Trump se impusese detaşat în 2016. În acelaşi timp, democraţii au luat controlul asupra celor două camere ale legislativului din Virginia, pentru prima dată în ultimii 25 de ani.Într-o ţară foarte divizată, aceste scrutinuri sunt considerate un barometru al popularităţii lui Trump, vizat în prezent de o procedură de destituire.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor online: Ady Ivaşcu)
10:50
Romanul "Paşi prin viaţă", al jurnalistei Marina Bădulescu, a fost lansat sâmbătă, la Hotel Capital Plaza din Bucureşti, în prezenţa unui public numeros, colegi din presă, artişti, sportivi şi oameni de cultură.Jurnalistul şi scriitorul Octavian Ştireanu, cel care a scris şi prefaţa cărţii, a afirmat că romanul "Paşi prin viaţă" conţine "un mesaj etic foarte serios şi profund, în sensul prieteniei". Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO"Cele patru personaje principale ale cărţii Marinei sunt prietene din vremea liceului până la deplina lor maturitate şi oferă prin însuşi modul lor de a se raporta reciproc, de a se întâlni, de a comunica, oferă o pildă pentru faptul că oamenii pot să rămână alături, pot să convieţuiască şi să comunice peste vremi şi peste vremuri, atunci când există caracter, când există valori asumate, când există bună-credinţă în relaţiile reciproce. Cele patru personaje ale Marinei au patru profesii diferite, traversează liceul, facultăţile, intră în deplină maturitate în viaţa socială, şi totuşi, în pofida acestor avataruri inerente găsesc răgaz ca într-o zi anume din fiecare săptămână, fără soţi şi fără alte implicaţii, să se întâlnească să facă schimb de păreri despre ce au mai trăit în săptămâna care s-a scurs. E un mesaj implicit al acestei cărţi care m-a emoţionat prin faptul că mai acordăm atenţie acestor relaţii dintre noi", a spus Octavian Ştireanu.Jurnalistul a apreciat că volumul Marinei Bădulescu este "o carte despre fiecare dintre noi înşine, e o carte despre viaţa de lângă noi şi o carte despre noi toţi".El a afirmat că romanul mai are un alt mesaj legat de convieţuirea între generaţii, "nu numai pe orizontala aceloraşi vârste, ci şi pe verticala timpului"."Marina pune acolo cu subtilitate problema raporturilor dintre părinţi şi copii, dintre părinţii divorţaţi şi copii, dar şi dintre profesori şi elevi, dintre cei care aparţin, până la urmă, unor lumi diferite, invitând la reflecţie şi propunând soluţii de asemenea bazate pe raţiune, pe bună credinţă şi, nu în ultimul rând, pe caracter", a mai spus Octavian Ştireanu.Autoarea romanului a mărturisit că "Paşi prin viaţă" este o carte pe care şi-a propus să o scrie în urmă cu aproximativ 15 ani."Este o carte pe care mi-am propus să o scriu în urmă cu 15 ani. Atunci am început cu o nuvelă, la solicitarea şefilor mei de la ziarul 'Azi', de Valentine's Day, o nuvelă romantică, special pentru acest scop. A rămas undeva într-un sertar, am şi uitat de ea, deşi uneori m-am gândit că ar fi frumos să o continui. În momentul în care Fundaţia Vouă mi-a spus că are nevoie de publicarea unei cărţi prin vânzarea căreia să putem ajuta o fetiţă talentată să publice şi ea o carte, m-am mobilizat şi, din februarie până în iunie, am încheiat-o. Deci, de la 60 de pagini, cât avea nuvela, am ajuns la 300, am cunoscut-o pe Ines (tânăra care a beneficiat de ajutor pentru a-şi publica cartea - n.r.) şi am fost foarte mulţumită că m-am implicat în proiectul acesta, pentru că este foarte uşor să faci bine, dar uneori nu ştii cum. Eu am găsit modalitatea să fac bine, să ajut un copil", a spus Marina Bădulescu. Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTOEa a povestit că, în cartea ei, cititorul poate găsi "scene de bucurie şi scene dramatice, şi tristeţe, şi deznădejde, pentru că aşa e viaţa, e cu de toate".Marina Bădulescu a precizat că volumul se numeşte "Paşi prin viaţă" pentru că "paşii fac parte din drum, din drumul pe care-l parcurgem cu toţi de-a lungul vieţii". Ea a amintit că volumul cuprinde "două cărţi în una", prima care se numeşte "Paşi prin viaţă", care este nucleul principal, şi cea de-a doua în care fiecare capitol al cărţii este îmbrăcat cu alte personaje, alte discuţii, "ceva în genul filmului 'Clubul de carte Jane Austen' "."E o carte în care se poate regăsi orice persoană care mă cunoaşte sau pe care o cunosc, pentru că e posibil să mă fi inspirat, într-un fel sau altul", a mai spus autoarea.Romanul "Paşi prin viaţă" a apărut la editura Vester, sub egida Fundaţiei Vouă, şi a fost tipărit la AGERPRES.Cu ocazia lansării romanului "Paşi prin viaţă", tânăra Ines Alex Niţescu, beneficiara ajutorului oferit de Fundaţia Vouă şi de Marina Bădulescu, şi-a prezentat şi ea volumul "Pe aripi de poveste".Tânăra, elevă în clasa a VI-a la Liceul Teoretic "Marin Preda", a spus că "pasiunea pentru scris" a debutat de când a început să citească volume despre Harry Potter."În 2018 eu am participat la o tabără care m-a învăţat cum să combin personajele şi toate scenele posibile pentru a crea astăzi o carte numită 'Pe aripi de poveste'", a spus Ines Alex Niţescu.Marina Bădulescu este jurnalist de aproape 30 de ani. A lucrat vreme de 12 azi la cotidianul "Azi" - unde a fost, pe rând, reporter, redactor, şef de secţie, secretar general de redacţie - apoi cariera ei s-a intersectat cumva cu drumul deschis de mama sa, acela de jurnalist la Agenţia Naţională de Presă AGERPRES. AGERPRES / (A - autor: Petronius Craiu, editor: Irina Poenaru, editor online: Ady Ivaşcu) *Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
10:50
Un urs a fost lovit, sâmbătă seara, de un autoturism în care se aflau trei persoane, la ieşirea din localitatea Praid, un minor aflat în maşină suferind un atac de panică, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, Alina Ciobotariu."Persoanele din autoturism nu au fost rănite şi nu au fost în pericol. Un minor a suferit un atac de panică şi a fost asistat de echipajul SMURD", a precizat Alina Ciobotariu.În context, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Harghita, Gheorghe Filip, a declarat că, în urma impactului, maşina a ieşit în afara carosabilului, iar ursul a fost grav rănit."În urma impactului, atât ursul, cât şi autoturismul au părăsit partea carosabilă. Din accident nu au rezultat victime omeneşti, însă ursul a fost grav rănit, se pare că are membrele fracturate", a spus Gheorghe Filip.În prezent, perimetrul este asigurat de poliţişti şi jandarmi, la faţa locului aflându-se autorităţile competente care urmeaă să ia o decizie în ceea ce priveşte animalul rănit. AGERPRES / (AS - autor: Gina Ştefan, editor: Irina Poenaru, editor online: Ady Ivaşcu)
10:50
Un bărbat din localitatea Budacu de Sus a decedat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în urma unui incendiu care i-a cuprins locuinţa, cauza izbucnirii focului fiind coşul de fum neprotejat faţă de elemente combustibile, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud.Victima avea în jur de 70 de ani, iar casa în care locuia, în suprafaţă de aproximativ 35 de metri pătraţi, era construită din lemn şi chirpici.În momentul anunţării incendiului, acesta se manifesta generalizat şi era în regresie.După ce au putut pătrunde în interiorul locuinţei, pompierii l-au găsit pe bărbat decedat.În urma anchetei de la faţa locului s-a stabilit că incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de un coş de fum neprotejat faţă de elemente combustibile.Pompierii reamintesc cetăţenilor importanţa curăţării coşurilor de fum, protejării acestora faţă de materiale care se pot aprinde uşor, precum şi necesitatea utilizării mijloacelor de încălzire electrice sau pe gaz fără improvizaţii şi defecte. AGERPRES / (AS - autor: Tina Dumitrescu, editor: Irina Poenaru, editor online: Ady Ivaşcu)
10:50
Circulaţia pe DN 13A, între Praid şi Sovata, este restricţionată duminică dimineaţa după ce ursul rănit sâmbătă seara într-un accident s-a târât pe carosabil, a informat Secţia de Drumuri Naţionale (SDN) Miercurea Ciuc. Foto: (c) DRDP BrasovLa faţa locului se află echipaje de poliţie care dirijează traficul şi jandarmi care asigură perimetrul.Se aşteaptă o decizie în ceea ce priveşte situaţia animalului grav rănit.Un urs a fost lovit, sâmbătă seara, de un autoturism în care se aflau trei persoane, la ieşirea din localitatea Praid, un minor aflat în maşină suferind un atac de panică, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, Alina Ciobotariu."Persoanele din autoturism nu au fost rănite şi nu au fost în pericol. Un minor a suferit un atac de panică şi a fost asistat de echipajul SMURD", a precizat Alina Ciobotariu.În context, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Harghita, Gheorghe Filip, a declarat că, în urma impactului, maşina a ieşit în afara carosabilului, iar ursul a fost grav rănit."În urma impactului, atât ursul, cât şi autoturismul au părăsit partea carosabilă. Din accident nu au rezultat victime omeneşti, însă ursul a fost grav rănit, se pare că are membrele fracturate", a spus Gheorghe Filip. AGERPRES / (AS - autor: Gina Ştefan, editor: Irina Poenaru, editor online: Ady Ivaşcu)
Acum 4 ore
09:50
Actorul şi regizorul Danny DeVito, considerat una dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite personalităţi de la Hollywood, s-a născut, la 17 noiembrie 1944, la Neptune, New Jersey, din părinţi italo-americani. Mama sa, Julia (Moccello), a fost casnică, iar tatăl său, Daniel Sr., a fost un întreprinzător cu mici afaceri printre care s-au numărat un magazin de curăţare chimică, un restaurant şi o sală de piscină.Danny DeVito a urmat şcoala catolică şi a crescut in Asbury Park. A debutat în film, cu un rol în drama "Dreams of Glass" (1968). După câteva experienţe nereuşite în lumea filmului, s-a dedicat teatrului.În 1972 s-a întors la film, cu un rol în "Lady Liberty", o comedie în care a jucat alături de Sophia Loren. Cel mai important rol al său vine trei ani mai târziu, când a fost distribuit în producţia "One Flew Over the Cuckoo's Nest". A jucat în rol principal într-o serie de comedii ale anilor '80, precum "Romancing the Stone" (1984), continuarea din 1985 - "Jewel of the Nile, Ruthless People" (1986), "Throw Momma From the Train" (1987), "Twins" (1988) şi "The War of the Roses" (1989), unde a interpretat alături de celebrul Michael Douglas.A trecut apoi, în spatele camerei de filmat, îmbrăcând haina de regizor şi pe cea de producător. După ce a regizat, la mijlocul anilor '80, câteva episoade din seria televizată "Amazing Stories", în anii '90 a început să se afirme ca producător, potrivit CineMagia - cinemagia.ro. Cea mai cunoscută peliculă pentru care a fost producător executiv este "Pulp Fiction", în regia lui Quentin Tarantino (1994). Filmul a fost distins în 1995 cu şase nominalizări la Oscar, obţinând prestigioasa statuetă pentru cel mai bun scenariu, care a revenit lui Quentin Tarantino şi lui Roger Avary. Pelicula a primit şi Palme d'Or la Festivalul internaţional al filmului de la Cannes în 1995, potrivit imdb.com. Au urmat producţiile "Get Shorty" (1995), "Living out Loud" (1998),"Erin Brockovich" (2000), "Be Cool" (2005) şi "Relative Strangers" (2006).A continuat să se remarce pe platourile de filmare, în roluri variate în pelicule precum: "Batman Returns" (1992), "Look who's talking now" (1993), "Junior" (1994), "Matilda" (1996), "The Rainmaker" (1997), "L.A. Confidential" (1997), "Man on the Moon" (1999), "What's The Worst That Could Happen?" (2001), "Anything Else" (2003), "Christmas in Love" (2004), "Deck the Halls" (2006), "Just Add Water" (2008), "House Broken" (2010), "When in Rome" (2010), "Girl Walks Into a Bar" (2011), "Hotel Noir" (2012), "All the Wilderness" (2014), "The Comedian" (2016), "The Kominsky Method" - serii tv (2018), "Dumbo" (2019).Danny DeVito a fost nominalizat de patru ori la premiile Emmy, trofeu pe care l-a câştigat pentru interpreatrea din serialul "Taxi" (1981). Tot de cinci ori a fost nominalizat la Globurile de Aur, distincţie cu care a fost recompensat în 1980, pentru rolul din acelaşi serial "Taxi". În 1990 a fost nominalizat la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin pentru pelicula "The War of the Roses", iar în 1993 pentru filmul "Hoffa". A fost nominalizat, în 2001, la premiile Oscar şi BAFTA în calitate de producător al peliculei "Erin Brockovich".A primit, în 2011, o stea pe Walk of Fame din Hollywood. Este căsătorit din 1982 cu actriţa Rhea Perlman şi au trei copii. AGERPRES/(Documentare - Suzana Cristache Drăgan, editor: Liviu Tatu, editor online: Daniela Juncu)
08:50
În fiecare an, începând din 2005, în a treia duminică a lunii noiembrie este marcată Ziua mondială de comemorare a victimelor accidentelor de circulaţie. În 2019, data la care sunt comemorate victimele accidentelor de circulaţie este 17 noiembrie.Tema propusă pentru 2019 este "Life is not a car part" ("Viaţa nu e o parte a unei maşini"), potrivit site-ului www.worlddayofremembrance.org, şi se referă la faptul că în ciuda eforturilor globale, aglomeraţia rutieră existentă în întreaga lume şi felul în care se circulă pe şosele duc la un număr îngrijorător de decese sau persoane grav rănite.Această temă se referă la pilonul 3 al planului global pentru ''Deceniul de Acţiune pentru Siguranţa Rutieră 2011-2020 - Vehicule mai sigure", iar scopul este de a spori siguranţa pasagerilor din autovehicule şi a pietonilor, reducerea numărului de decese şi răniri/boli, atât din cauza accidentelor rutiere, cât şi a poluării aerului.La iniţiativa RoadPeace (organizaţie caritabilă din Marea Britanie, ce acordă asistenţă victimelor accidentelor rutiere), prin Rezoluţia privind ameliorarea siguranţei rutiere, adoptată la 26 octombrie 2005, Organizaţia Naţiunilor Unite a stabilit ca a treia duminică din luna noiembrie să fie desemnată Ziua mondială de comemorare a victimelor accidentelor de circulaţie, pentru a semnala cât de îngrijorător a devenit acest fenomen.Prin instituirea acestei zile se urmăreşte atragerea atenţiei asupra faptului că imprudenţa în trafic poate pune în pericol viaţa, sănătatea şi banii. În această zi, guvernele, ONG-urile şi alte instituţii ale statului din ţările lumii sunt chemate să promoveze atenţia în trafic prin activităţi care au drept scop sensibilizarea tuturor participanţilor la trafic cu privire la respectarea normelor rutiere în circulaţia pe drumurile publice, conştientizarea impactului social şi a costurilor pe care le presupun accidentele rutiere, a riscurilor la care sunt expuşi conducătorii tineri şi promovarea acţiunilor legate de factori cheie, inclusiv conducerea sub influenţa alcoolului, depăşirea vitezei legale impuse pe un anumit sector de drum public, depăşirea neregulamentară sau neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor sau pietonilor care au acest drept, nerespectarea obligaţiei de a purta centura de siguranţă şi căştile de protecţie, precum şi chestiuni legate de infrastructura rutieră. Sursa foto: www.worlddayofremembrance.orgÎn 2011, pentru a aduce în atenţia tuturor importanţa fenomenului, a fost lansat ''Deceniul de Acţiune pentru Siguranţa Rutieră 2011-2020'' şi, totodată, apelul pentru organizarea unor acţiuni semnificative pentru marcarea Zilei mondiale de comemorare a victimelor accidentelor de circulaţie, fiind stabilit, în acord cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), un motto pentru întreaga decadă: ''Să facem deceniul 2011-2020 să-şi amintească!''.România se află pe primul loc în Uniunea Europeană la numărul deceselor înregistrate în accidente auto, din cauza legislaţiei rutiere învechite, potrivit site-ului Asociaţiei Victimelor Accidentelor de Circulaţie (AVAC), www.avacromania.ro."Dacă noi vrem, cu o legislaţie rutieră veche de 20 de ani, care nici asta nu se aplică, să controlăm traficul rutier, suntem în eroare. Este evident că avem nevoie de creşterea capacităţii de supraveghere a traficului rutier, iar acest lucru în niciun caz nu se poate face prin dublarea sau triplarea numărului de agenţi, ci prin introducerea sistemelor moderne de supraveghere a traficului", a declarat Cătălin Codescu, preşedintele AVAC, conform site-ului www.avacromania.ro.Fondată în decembrie 2000, AVAC este o asociaţie neguvernamentală, fiind alături de autorităţile centrale şi locale cu responsabilităţi în prevenirea şi combaterea accidentelor de circulaţie, dar şi lângă victimele accidentelor de circulaţie şi familiile lor, pentru a le sprijini şi acorda asistenţă profesională, juridică, psihologică, socială, spre a atenua urmările grave ale evenimentelor rutiere.În 17 octombrie 2019, în România a început campania de siguranţă rutieră "Traume ireparabile - maşinile se repară, oamenii NU", organizată de Poliţia Română, Mercury 360 şi Asociaţia Victimelor Accidentelor de Circulaţie, cu sprijinul Autovit.ro. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Ionela Gavril, editor online: Daniela Juncu) Sursa foto: www.worlddayofremembrance.org
Acum 6 ore
07:50
La 17 noiembrie este marcată, anual, Ziua mondială a prematurităţii.Iniţiată de Fundaţia Europeană pentru Îngrijirea Nou-născuţilor, în 2010, şi marcată, oficial, începând cu 2011, această zi are rolul de a atrage atenţia asupra riscurilor pe care le presupune naşterea prematură. Mai exact, scopul Zilei mondiale a prematurităţii este de a educa mamele cu privire la anumite stiluri de viaţă ce ridică probabilitatea unei naşteri premature şi de a determina găsirea resurselor financiare pentru dotarea tuturor maternităţilor cu aparatura necesară acestor copii speciali.Potrivit site-ului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, www.who.int, aproximativ 15 milioane de copii se nasc înainte de termen (înainte de împlinirea a 37 de săptămâni de sarcină), iar acest număr este în creştere. Complicaţiile survenite în situaţia naşterilor înainte de termen reprezintă principala cauza a mortalităţii în rândul copiilor cu vârsta sub 5 ani. Estimările arată că aproximativ 75% dintre aceste decese ar putea fi prevenite prin intervenţii moderne şi rentabile. Aparatura necesară include incubatoare, mese de resuscitare sau aparate speciale de testat hemoglobina şi funcţiile vitale ale nou-născuţilor prematuri.Peste 60% dintre cazuri se înregistrează în Africa şi în Asia de Sud. În ţările sărace, aproximativ 12% dintre bebeluşi sunt născuţi prematur, faţă de 9% în ţările mai bine dezvoltate.Printre factorii de risc ce pot duce la o naştere prematură se numără: fumatul, consumul de alcool, utilizarea medicamentelor, regimul alimentar, stresul, vârsta de peste 35 de ani.Conform Asociaţiei Prematurilor din România, în ţara noastră se nasc înainte de termen aproximativ 18.000 de copii, unul la fiecare 30 de minute, indică asociatiaprematurilor.ro. La 2 septembrie 2019, Asociaţia Prematurilor a demarat proiectul "Caravana pentru control gravide şi mame aflate în risc". Până în prezent, 68 de gravide, din comunităţi defavorizate, au beneficiat de control al sarcinii şi ecografie de specialitate, în funcţie de gradul de graviditate în care se aflau. Un procent de 70% din gravidele consultate se aflau la prima ecografie, chiar dacă nu erau la prima sarcină.Asociaţia Prematurilor este singurul ONG din România pe prematuritate acreditat în conformitate cu prevederile Legii nr.197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice din România, potrivit site-ului oficial al asociaţiei.Potrivit unui comunicat de presă al organizaţiei "Salvaţi Copiii", din 25 aprilie 2019, mii de copii născuţi prematur în România rămân, anual, în afara sistemului medical şi nu primesc îngrijirea neonatală necesară, în condiţiile în care România dispune de doar 20 de maternităţi cu dotare performantă, dintre care şapte sunt în Bucureşti, unde secţiile de terapie neonatală sunt foarte aglomerate. Astfel, se impune creşterea numărului de maternităţi de gradul III, cu o distribuţie geografică uniformă, sau prin creşterea numărului de locuri din maternităţile de grad III existente. Pentru oricare dintre aceste două soluţii, este nevoie de creşterea nivelului de finanţare, dotarea cu aparatură medicală şi creşterea numărului de personal medical din aceste instituţii medicale, potrivit medicului primar neonatolog Adriana Dan, şef Secţie Neonatologie la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.Salvaţi Copiii este o organizaţie neguvernamentală, asociaţie de utilitate publică, non-profit, democratică, neafiliată politic sau religios, care militează activ pentru protecţia drepturilor copilului în România, din 1990, în acord cu prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului, cu Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene şi cu legislaţia României. Este membru al Save the Children, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări.În ultimii şapte ani, Salvaţi Copiii România a învestit în dotarea a 88 de maternităţi şi secţii de nou-născuţi din 41 de judeţe ale ţării cu 515 echipamente medicale, care au ajutat la supravieţuirea a peste 42.000 de copii. În 2019, peste 115 aparate vor ajunge sau au ajuns deja la 49 de maternităţi, valoarea acestora fiind de peste 1.000.000 de euro, arată site-ului salvaticopiii.ro. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Roxana Mihordescu, editor online: Daniela Juncu)
06:50
Fostul ministru libanez de finanţe Mohamad Safadi a renunţat sâmbătă să devină următorul şef al guvernului într-o ţară care se confruntă de o lună cu o inedită mişcare populară de proteste faţă de clasa conducătoare acuzată de corupţie şi incompetenţă, transmite AFP.Într-un comunicat, Mohamad Safadi, un om de afaceri de 75 de ani, a apreciat ca dificilă formare unui guvern "armonios" în circumstanţele actuale, exprimându-şi speranţa că fostul premier demisionar, Saad Hariri, va fi numit din nou în funcţie.Manifestanţii din Liban au primit vineri cu consternare şi furie informaţiile despre posibila numire a lui Mohamad Safadi ca viitor prim-ministru, pe care l-au descris ca fiind "corupt" şi membru al clasei politice a cărei plecare de la putere o solicită de o lună.În mai multe oraşe din ţară, inclusiv la Tripoli (nord), de unde este originar Mohamad Safadi, protestatarii şi-au exprimat refuzul de a accepta această numire.Potrivit unor oficiali cu rang înalt şi presei locale, principalele forţe politice au convenit joi să îl desemneze pe fostul ministru de finanţe pentru a-l înlocui pe Hariri, care a demisionat la 29 octombrie sub presiunea străzii.Preşedintele ţării, Michel Aoun, nu a făcut însă niciun anunţ oficial, fiind obligat, potrivit Constituţiei, să aibă consultări parlamentare la finalul cărora numeşte un prim-ministru.Manifestanţii, care acuză fără excepţie membrii unei clase politice neschimbate de 30 de ani, reclamă un guvern format exclusiv din tehnocraţi complet independenţi de partidele la putere, în vederea organizării de alegeri generale anticipate.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza)
06:50
"Trebuie să ne cunoaştem pe noi înşine; dacă acest lucru nu ne foloseşte la descoperirea adevărului, măcar ne este de trebuinţă în călăuzirea vieţii noastre, căci nu e o cale mai dreaptă pentru ea" - Pascal, Cugetări, Ediţia Brunschvicg, Traducere Maria şi Cezar Ivănescu, Ed. Aion, 1998. AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Liviu Tatu)
Acum 8 ore
05:50
Alte patru persoane şi-au pierdut viaţa joi în manifestaţiile din Bolivia, ridicând la cel puţin 23 de morţi bilanţul de la sfârşitul lui octombrie şi declanşarea crizei care zguduie ţara, a anunţat Comisia Interamericană pentru Drepturile Omului (IACHR), transmite AFP.IACHR, un organ al Organizaţiei Statelor Americane (OSA), a recenzat, de asemenea, cel puţin 122 de răniţi cu începere de vineri, a precizat aceasta pe contul său de Twitter.IACHR a înregistrat nouă decese de vineri, date coroborate de Avocatul Poporului din Cochabamba (centru), fief al fostului preşedinte Evo Morales, care a demisionat la 10 noiembrie.Altercaţiile opun partizani ai fostului şef socialist al statului forţelor de ordine după ce senatoarea de dreapta Jeanine Anez a preluat puterea.Bilanţul cu începere de vineri diferă însă de cel întocmit de guvern, care îl menţine la cinci morţi până în prezent. Jerjes Justiniano, ministrul Preşedinţiei Boliviei, le-a spus jurnaliştilor sâmbătă seară că le va solicita "medicilor-legişti să îşi accelereze activitatea", dar fără să confirme acest nou bilanţ.Pe de altă parte, IACHR a apreciat ca "grav" decretul aprobat joi de Jeanine Anez care autorizează participarea armatei la menţinerea ordinii, exonerând-o de orice responsabilitate penală.Fostul şef al statului a criticat acest decret pe Twitter estimând că oferă o "carte albă şi impunitate pentru masacrarea poporului".Evo Morales, în vârstă de 60 de ani, s-a proclamat învingător al alegerilor prezidenţiale de la 20 octombrie, în urma cărora ar fi urmat să exercite un al patrulea mandat.Opoziţia a acuzat însă fraude şi au avut loc numeroase proteste, uneori foarte violente. O revoltă în rândul poliţiei şi apoi abandonarea sa de către armată l-au determinat să demisioneze.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Daniela Juncu)
05:50
Este a 321-a zi a anului 2019.Au mai rămas 44 de zile până la sfârşitul anului.Soarele răsare la 07 h 14 m şi apune la 16 h 47 m.Luna răsare la 20 h 59 şi apune la 11 h 47 m.AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Marina Bădulescu)
05:50
OrtodoxeSf. Ier. Grigorie Taumaturgul, episcopul Neocezareei, şi Ghenadie, patriarhul Constantinopolului; Sf. Cuv. Lazăr ZugravulDuminica a 26-a după RusaliiGreco-catoliceDuminica 26 dR. Sf. ep. Grigore TaumaturgulRomano-catoliceDuminica a 33-a de peste anSs. Elisabeta a Ungariei, călug.; Florin, pr.Sfântul Ierarh Grigorie Taumaturgul, episcop al Neocezareei, este pomenit în calendarul creştin ortodox la 17 noiembrie.S-a născut în cetatea Neocezareea din Pont, într-o familie păgână şi a primit o educaţie laică desăvârşită, studiind filosofia, retorica şi dreptul. Pentru a-şi completa studiile, a plecat împreună cu un prieten al său în Cezareea Palestinei, unde l-a întâlnit pe Origen (185-254), marele cărturar creştin al vremii, care pentru ereziile pe care le-a susţinut după aceea a fost condamnat de Biserică.Pentru virtuţile lui alese, la întoarcerea în patrie, Sfântul Grigorie a fost hirotonit episcop al Neocezareei. Prin el, Dumnezeu a lucrat mulţime de fapte minunate, în special vindecări, motiv pentru care a fost numit "Taumaturgul".În timpul persecuţiei împotriva creştinilor declanşată de împăratul Diocleţian (284-305), Sfântul Grigorie i-a sfătuit pe creştini să fugă şi să se ascundă, ca nu cumva, înfricoşându-se de cruzimea chinurilor, să se lepede de credinţă.A trecut la Domnul la adânci bătrâneţi, mulţumind Lui Dumnezeu pentru lucrarea atât de rodnică pe care a săvârşit-o în viaţă, aducând la credinţă mulţime de oameni. (sursă: vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Liviu Tatu)
05:50
Un consilier al lui Donald Trump a recomandat restrângerea accesului la conversaţia cu şeful statului ucrainean care a declanşat actuala procedură de destituirea a preşedintelui american, potrivit mărturiei sale în faţa Congresului făcută publică sâmbătă, notează AFP.Timothy Morrison, un specialist de la Casa Albă în probleme Ucrainei, a declarat Congresului că a realizat imediat caracterul extrem de sensibil al apelului telefonic între Donald Trump şi preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, la 25 iulie.În acest apel, al cărui transcript a fost în cele din urmă publicat de Casa Albă la sfârşitul lui septembrie, Donald Trump i-a cerut omologului său să ancheteze asupra democratului Joe Biden, bine plasat pentru a-l înfrunta la prezidenţialele din 2020.Conversaţia se află în centrul procedurii de destituire declanşate de democraţi, care îl acuză de omul de afaceri republican că a abuzat de prerogativele sale prezidenţiale."Am recomandat (...) să se restrângă accesul" la transcrierea exactă a conversaţiei, a declarat Timothy Morrison. El a adăugat însă că nu a detectat nimic în neregulă în această discuţie telefonică.Apelul a fost făcut public în septembrie după intervenţia unui avertizor de integritate.Mărturia lui Timothy Morrison "arată că apelul telefonic al preşedintelui Trump la 25 iulie cu preşedintele ucrainean Zelenski a declanşat imediat semne de alarmă peste tot în Casa Albă", a afirmat într-un comunicat congresmanul democrat Adam Schiff care conduce ancheta împotriva lui Donald Trump.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Daniela Juncu)
Acum 12 ore
03:50
Sportiva română Cristina Simion, legitimată la CSA Steaua, a cucerit, sâmbătă, medalia de aur la Campionatele Mondiale de alergare montană de la Villa de Angostura (Argentina), potrivit site-uului Federaţiei Române de Atletism.Cristina Simion a terminat prima cei 41,05 kilometri ai cursei, depăşindu-le pe franţuzoaicele Adeline Roche şi Blandine L'Hirondel.În proba feminină pe echipe, România a câştigat medalia de bronz, iar la masculin echipa noastră a terminat pe poziţia a cincea.''Este rezultatul muncii depuse din ultimele luni. Cristina a arătat o dorinţă fantastică de a câştiga pe tot parcursul cursei. Cristina mi-a spus în zilele premergătoare că vrea să cucerească o medalie, că va urca pe podium, dar nu credea nici ea ca va fi aur. Suntem foarte fericiţi'', a declarat antrenorul Ionuţ Găliţeanu.''Victoria Cristinei reprezintă o surpriză plăcută pentru delegaţia României. Este un semn că alergarea montană are viitor în România. Comunitatea alergătorilor montani trebuie să se dezvolte şi acum are toate argumentele. Avem echipe bune de seniori. Aceasta victorie ne îndreptăţeşte să cerem organizarea Campionatului European de alergare montană în ţara noastră. La ce am văzut în Argentina, cred că putem organiza şi noi o competiţie de rang înalt. Felicitări sincere Cristinei şi celor care s-au ocupat de pregătirea ei. Felicitări sincere tuturor pentru ceea ce au realizat la acest Campionat Mondial'', a declarat, la rândul său, preşedintele Federaţiei Române de Atletism, Florin Florea.România a participat cu nouă atleţi la Mondialele de alergare montană din Argentina.AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Daniela Juncu) Sursa foto: fra.ro
02:50
Olanda, Germania, Croaţia şi Austria s-au calificat, sâmbătă, la EURO 2020 la fotbal şi astfel numărul echipelor care şi-au asigurat biletele la turneul final a ajuns la 16.Cele 16 echipa calificate sunt Anglia, Cehia, Ucraina, Germania, Olanda, Spania, Suedia, Croaţia, Austria, Polonia, Franţa, Turcia, Belgia, Rusia, Italia, Finlanda.Germania a dispus cu 4-0 de Belarus, prin golurile marcate de Ginter, Goretzka şi Kroos (două), în timp ce Olanda a fost ţinută în şah de Irlanda de Nord, care a ratat un penalty.Ţara Galilor a câştigat cu 2-0 în Azerbaidjan, iar Croaţia a trecut cu 3-1 de Slovacia şi a obţinut biletul pentru turneul de anul viitor. Ţara Galilor, Slovacia şi Ungaria luptă pentru locul al doilea în Grupa C.Austria s-a impus cu 2-1 în faţa Macedoniei de Nord şi s-a calificat la EURO 2020.Belgia şi-a continuat parcursul perfect, printr-o victorie cu 4-1 în Rusia.Scoţia, Irlanda de Nord, Macedonia de Nord şi Israelul vor evolua la barajele din Liga Naţiunilor.Rezultate:Grupa CGermania - Belarus 4-0Au marcat: Matthias Ginter 41, Leon Goretzka 49, Toni Kroos 55, 83.Igor Stasevici (Belarus) a ratat un penalty în min. 75 (Manuel Neuer a apărat).Irlanda de Nord - Olanda 0-0Steven Davis (Irlanda de Nord) a ratat un penalty 32.Clasament:loc echipa M V E Î GM-GP P1 Germania 7 6 0 1 24-6 182 Olanda 7 5 1 1 19-7 163 Irlanda de Nord 7 4 1 2 8-7 134 Belarus 8 1 1 6 4-16 45 Estonia 7 0 1 6 2-21 1Grupa EAzerbaidjan - Ţara Galilor 0-2Au marcat: Kieffer Moore 10, Harry Wilson 34.Croaţia - Slovacia 3-1Au marcat: Nikola Vlasic 56, Bruno Petkovic 60, Ivan Perisic 74, respectiv Robert Bozenik 32.Cartonaş roşu: Robert Mak (Slovacia) 66.Clasament:loc echipa M V E Î GM-GP P1 Croaţia 8 5 2 1 17-7 172 Ungaria 7 4 0 3 8-9 123 Ţara Galilor 7 3 2 2 8-6 114 Slovacia 7 3 1 3 11-11 105 Azerbaidjan 7 0 1 6 5-16 1Grupa GSlovenia - Letonia 1-0Au marcat: Igors Tarasovs (autogol) 53.Austria - Macedonia de Nord 2-1Au marcat: David Alaba 7, Stefan Lainer 48, respectiv Vlatko Stojanovski 90+3.Israel - Polonia 1-2Au marcat: Munas Dabbur 88, respectiv Grzegorz Krychowiak 4, Krzysztof Piatek 54.Clasament:loc echipa M V E Î GM-GP P1 Polonia 9 7 1 1 15-3 222 Austria 9 6 1 2 19-8 193 Slovenia 9 4 2 3 14-8 144 Macedonia de Nord 9 3 2 4 11-13 115 Israel 9 3 2 4 16-17 116 Letonia 9 0 0 9 2-28 0Grupa ICipru - Scoţia 1-2Au marcat: Georgios Efrem 47, respectiv Ryan Christie 12, John McGinn 53.Rusia - Belgia 1-4Au marcat: Gheorghi Djikia 79, respectiv Thorgan Hazard 19, Eden Hazard 33, 40, Romelu Lukaku 72.San Marino - Kazahstan 1-3Au marcat: Filippo Berardi 77, respectiv Baktior Zainutdinov 6, Gafurjan Suiumbaev 22, Aleksei Şcetkin 26.Clasament:loc echipa M V E Î GM-GP P1 Belgia 9 9 0 0 34-2 272 Rusia 9 7 0 2 28-8 213 Scoţia 9 4 0 5 13-18 124 Cipru 9 3 1 5 14-14 105 Kazahstan 9 3 1 5 12-14 106 San Marino 9 0 0 9 1-46 0Legendă: M - meciuri, V - victorii, E - egaluri, Î - înfrângeri, GM - goluri marcate, GP - goluri primite, P - puncteAGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Daniela Juncu)
Mai multe ştiri
©2004—2019 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.