Rapoartele MCV pe Justiţie pentru România: 2007-2018 (cronologie)

Agerpres, 22 octombrie 2019 17:50

Colegiul Comisarilor (CE) a adoptat, la 23 octombrie 2019, Raportul anual privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV), care prezintă progresele făcute de România în domeniul Justiţiei şi Afacerilor Interne, capitol monitorizat de executivul european începând cu anul 2007.Raportul face un bilanţ al evoluţiei situaţiei din luna noiembrie 2018 până în prezent cu privire la toate recomandările formulate de Comisia Europeană. Acest raport este completat de un document de lucru al serviciilor Comisiei care prezintă o analiză detaliată realizată pe baza dialogului continuu purtat de serviciile Comisiei cu autorităţile române.În anteriorul raport MCV pentru România, publicat la 13 noiembrie 2018, CE a recomandat României să suspende imediat punerea în aplicare a legilor justiţiei şi a ordonanţelor de urgenţă ulterioare şi să le revizuiască ţinând seama pe deplin de recomandările formulate în cadrul MCV, cât şi de cele formulate de Comisia de la Veneţia şi de Grupul de state împotriva corupţiei al Consiliului Europei (GRECO). De asemenea, se recomanda suspendarea imediată a tuturor procedurilor de numire şi de revocare în curs care vizau procurori în funcţie, relansarea procesului de numire a procurorului-şef al DNA, numirea de către CSM a unei echipe interimare de conducere a Inspecţiei Judiciare şi numirea, în termen de trei luni, prin concurs, a unei noi conduceri a acestei instituţii, conform http://www.just.ro/mcv/.***România este monitorizată de Comisia Europeană la capitolul Justiţie şi Afaceri Interne, de la 1 ianuarie 2007, de când a devenit stat membru al UE. Monitorizarea României în domeniul justiţiei a intervenit în contextul în care, la 1 ianuarie 2007, în România persistau anumite deficienţe în domeniul reformei sistemului de justiţie şi al luptei împotriva corupţiei, care puteau împiedica, în opinia oficialilor europeni, aplicarea efectivă a legislaţiei, a politicilor şi a programelor europene, mai scrie ec.europa.eu.Comisia a introdus astfel un mecanism fără precedent, de cooperare şi verificare aplicat doar Bulgariei şi României, în vederea monitorizării evoluţiilor în domeniile Justiţie şi Afaceri interne. Mecanismul de Cooperare şi de Verificare instituit asupra României este reglementat prin Decizia nr. 2006/928/CE a Comisiei, din 13 decembrie 2006.În cadrul acestui mecanism, Comisia şi-a asumat obligaţia de a sprijini România în vederea remedierii deficienţelor din justiţie, dar şi de a verifica periodic progresele în raport cu cele patru obiective de referinţă stabilite pentru reforma sistemului de justiţie şi pentru lupta împotriva corupţiei.Cele patru obiective de referinţă pe care România trebuie să le atingă, pentru a fi ridicată monitorizarea asupra României, sunt: consolidarea capacităţii şi răspunderii Consiliului Superior al Magistraturii, prin asigurarea unei transparenţe şi eficienţe sporite a actului de justiţie (1); instituirea unei agenţii de integritate cu responsabilităţi legate de verificarea averii, a incompatibilităţilor şi a potenţialelor conflicte de interese, care să conducă la aplicarea unor sancţiuni disuasive (2); înlăturarea corupţiei la nivel înalt (3); înlăturarea corupţiei la nivelul administraţiilor locale (4).În vederea realizării monitorizării pe domeniile justiţie şi afaceri interne, Comisia Europeană elaborează rapoarte, în care analizează evoluţiile şi face recomandări pentru îmbunătăţirea celor patru capitole.***Rapoartele Comisiei din perioada iunie 2007-iulie 2010 au apreciat rezultatele pozitive ale DNA, în anchetarea corupţiei la nivel înalt, dar au criticat faptul că aceleaşi rezultate nu au putut fi înregistrate şi în sistemul instanţelor judecătoreşti. În Rapoartele din perioada iulie 2009-iulie 2010, Comisia a mai apreciat activitatea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), înfiinţată pentru a controla averile demnitarilor.*În raportul anual, prezentat de CE la 20 iulie 2010, se arăta că România nu a făcut eforturi suficiente pentru a sprijini procesul de reformă a justiţiei. Executivul comunitar a considerat că amendamentele aduse legii ANI, în Parlament, la 30 iunie 2010, reprezintă un grav pas înapoi. Comisia a cerut României să îşi onoreze angajamentele prin găsirea celor mai adecvate mijloace legale pentru redobândirea atribuţiilor iniţiale ale ANI, scrie site-ul http://www.just.ro/mcv/.*În raportul intermediar din 18 februarie 2011 CE şi-a menţinut aprecierile la adresa DNA şi a salutat modificările aduse la Legea ANI. De asemenea, Raportul a criticat Parlamentul pentru că a redus bugetul ANI şi pentru că a dat vot negativ în privinţa unor miniştri sau parlamentari anchetaţi.* Raportul anual al Comisiei din 20 iulie 2011 a arătat că România a făcut paşi semnificativi pentru ameliorarea eficienţei sistemului său judiciar, dar că este nevoie de acţiuni urgente pentru accelerarea unui număr important de procese de corupţie la nivel înalt. De asemenea, CE a făcut României 14 recomandări pe care ţara noastră să le ia în calcul până la prezentarea următorului Raport, în iulie 2012.*În privinţa raportului intermediar pe justiţie din 8 februarie 2012, Comisia arăta că lupta împotriva corupţiei la nivel înalt este încă pusă sub semnul întrebării, reproşându-se nivelul minim de pedepse acordat. Activitatea ANI şi a DNA au fost în continuare apreciate, raportul atrăgând atenţia asupra tentativelor din Parlament de a reduce din puterile ANI.*Raportul anual din 18 iulie 2012 a fost unul special, pentru că nu a analizat doar progresele justiţiei pe anul în curs, ci s-a referit la ultimii cinci ani în care Mecanismul de Cooperare şi Verificare s-a aplicat României şi Bulgariei. Pentru prima dată de la instituirea MCV, din 2007, Comisia a anunţat că va mai adopta un raport până la finalul anului 2012, "date fiind incertitudinile politice actuale" (n.r. suspendarea Preşedintelui României). Potrivit Comisiei, în acel raport special, urma să se analizeze "dacă au fost rezolvate problemele privind statul de drept şi independenţa sistemului judiciar, în legătură cu care Comisia şi-a exprimat îngrijorarea, şi dacă a fost restabilit echilibrul democratic". CE a mai precizat, în raport, că s-au înregistrat progrese relevante în ultimii ani în domeniile Justiţie şi Afaceri Interne, dar că încă nu s-au atins obiectivele MCV, stabilite în 2006.Pe lângă evaluarea tehnică a celor patru obiective ale MCV, Raportul din 18 iulie 2012 a făcut şi unele aprecieri politice, atrăgând atenţia asupra mai multor măsuri luate de autorităţile din România în contextul procedurii de suspendare a Preşedintelui României, în perioada 2-17 iulie 2012: modificarea Legii Curţii Constituţionale (CCR), modificarea Legii referendumului, revocarea Avocatului Poporului, revocarea preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului. "Deşi prezentul raport analizează ultimii cinci ani în ansamblu, controversele actuale reprezintă o ameninţare gravă la adresa progreselor realizate până acum şi ridică probleme serioase în ceea ce priveşte viitorul reformelor deja lansate", se arăta în Raportul CE.*Raportul din 30 ianuarie 2013 a fost din nou unul special, fiind structurat în două părţi: "Respectarea statului de drept şi independenţa Justiţiei" (a cuprins recomandările speciale, de ordin politic) şi "Reforma sistemului judiciar, integritate şi lupta împotriva corupţiei" (a cuprins cele patru obiective tehnice specifice ale MCV). În ceea ce priveşte cele zece recomandări politice făcute de Comisie în Raportul anterior, din 18 iulie 2012, Raportul special 30 ianuarie 2013 arăta că ţara noastră a pus în aplicare doar unele dintre recomandările politice ale Comisiei, precum respectarea Constituţiei şi a deciziilor CCR, scrie https://ec.europa.eu/.Cu privire la cele patru obiective tehnice ale MCV (benchmark-uri), Raportul din 30 ianuarie 2013 a arătat că progresele necesare pentru atingerea obiectivelor de referinţă, astfel încât Comisia să decidă încetarea MCV, nu sunt încă prezente. S-a mai atras atenţia asupra faptului că nu există un calendar cert cu privire la punerea în aplicare a codurilor şi că s-au înregistrat progrese foarte limitate în ceea ce priveşte combaterea corupţiei la nivel local. Activitatea Ministerului Public, a DNA şi a ANI au fost apreciate şi în acest Raport special.*În evaluarea conţinută de Raportul din 22 ianuarie 2014, prim-vicepreşedintele Comisiei, Frans Timmermans, a spus că România se află "pe drumul cel bun". Parlamentul nu a respectat mai multe decizii ale CCR şi nu a accelerat procedura asupra unor proiecte de lege care au ca obiect integritatea, iar Avocatul Poporului nu s-a implicat în contestarea ordonanţei de urgenţă privind migraţia aleşilor locali, se arată în raport. La instituţii precum ANI, DNA, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi CSM, se înregistrează în continuare progrese, se mai menţionează în raport.*Raportul Comisiei din 28 ianuarie 2015 sublinia faptul că România a continuat să facă progrese în justiţie şi lupta anticorupţie, în ultimul an, şi faptul că Parlamentul a fost reticent în aplicarea deciziilor instanţelor şi nu a respectat un calendar clar în privinţa procedurii de trimitere în judecată a parlamentarilor. Raportul a mai evidenţiat faptul că "acţiunile întreprinse de principalele instituţii judiciare şi de autorităţile cu responsabilităţi în materie de integritate în vederea combaterii corupţiei la nivel înalt şi-au menţinut o dinamică remarcabilă".* În Raportul din 27 ianuarie 2016 se arată că România a înregistrat progrese la mai multe capitole, dar a menţionat totodată că sistemul judiciar şi lupta împotriva corupţiei continuă să fie o problemă pentru România, susceptibilă de a da naştere la o serie de mişcări de stradă. Comisia a mai subliniat că MCV continuă să joace un rol important în România, fiind un motor al reformelor şi încurajând menţinerea unei coerenţe a rezultatelor, potrivit site-ului http://europa.eu/. Comisia a amintit, în Raport, şi de protestele de la finalul anului 2015, precizând că aceste mişcări au arătat că populaţia este direct interesată de lupta împotriva corupţiei. Cu privire la ANI, raportul a amintit de demisia preşedintelui Agenţiei ca urmare a anchetării sale de către DNA, dar a apreciat faptul că imaginea instituţiei nu a avut de suferit de pe urma acestui eveniment. Parlamentul trebuie să facă eforturi şi să nu mai dea avize negative la solicitările procurorilor privind urmărirea penală sau reţinerea şi arestarea preventivă a unor parlamentari, s-a mai arătat în Raportul din 2016.* În evaluarea MCV din 15 noiembrie 2017, se precizează că rapoartele Comisiei din 2014, 2015 şi 2016 au putut evidenţia o tendinţă pozitivă. În acelaşi timp, un număr de aspecte-cheie identificate deja în rapoartele precedente au rămas nesoluţionate şi, prin urmare, raportul nu poate concluziona că obiectivele de referinţă sunt, în acest stadiu, îndeplinite într-un mod satisfăcător. CSM a luat măsuri pentru a apăra independenţa sistemului judiciar împotriva atacurilor politice şi din mass-media, se menţionează în Raportul MCV din 15 noiembrie 2017, mai scrie sursa citată. AGERPRES/(Documentare - Ionela Gavril, editor: Liviu Tatu, editor online: Gabriela Badea) 

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Agerpres

Acum 5 minute
01:40
Cei 15 membri ai Consiliului de Securitate al ONU au aprobat vineri o declaraţie privind interzicerea folosirii armelor chimice, ajungând la un consens îndelung subminat de războiul din Siria, precum şi de cazurile Skripal din Anglia sau Kim Jong-nam din Malaezia, transmite AFP."Consiliul reafirmă faptul că utilizarea armelor chimice constituie o încălcare a dreptului internaţional şi condamnă în termenii cei mai fermi utilizarea armelor chimice", se subliniază în declaraţia adoptată în unanimitate la iniţiativa Marii Britanii."Utilizarea armelor chimice oriunde, oricând, de către oricine, în orice circumstanţe, este inacceptabilă şi reprezintă o ameninţare la adresa păcii şi a securităţii internaţionale". "Consiliul se declară ferm convins că persoanele responsabile de utilizarea acestor arme trebuie să răspundă pentru faptele lor", se precizează în declaraţie.În februarie 2017, agentul neurotoxic VX a fost găsit în organismul fratelui vitreg al liderului nord-coreean asasinat în Kuala Lumpur. Dar cazul care a stârnit cele mai mari disensiuni în cadrul Naţiunilor Unite este cel în care s-au confruntat Marea Britanie şi Rusia, după otrăvirea cu substanţa neurotoxică Noviciok, în martie 2018, a fostului spion rus Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia, la Salisbury.În ultimii ani, occidentalii s-au opus adesea Rusiei, inclusiv în cadrul Consiliului de Securitate, pe tema utilizării armelor chimice în Siria.În declaraţie, Consiliul de Securitate îndeamnă toate statele, care încă nu au făcut-o, să devină neîntârziat parte la Convenţia privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării, utilizării armelor chimice şi distrugerea acestora.Aceasta convenţie semnată în 1993 a intrat în vigoare în 1997. Siria a devenit parte la ea în 2013. Israelul a semnat-o, dar nu a ratificat-o, în timp ce Coreea de Nord, Egiptul şi Sudanul de Sud nu sunt parte.Ambasadorul francez la ONU, Nicolas de Riviere, şi-a exprimat speranţa că adoptarea declaraţiei va permite revenirea la o "traiectorie a dezarmării complete" în Siria.Prin intermediul adjunctului ambasadorului rus la ONU, Dmitri Polianski, Moscova a subliniat necesitatea interzicerii accesului "grupărilor teroriste" la arme chimice. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru)
Acum 2 ore
00:40
Jucătoarea română de tenis Gabriela Talabă a obţinut, vineri, o victorie spectaculoasă, cu 7-6 (2), 6-1, în faţa cunoscutei jucătoare americane Danielle Collins, în sferturile de finală ale turneului ITF de la Naples (Florida), dotat cu premii totale de 25.000 de dolari.Talabă (24 ani, 311 WTA) a avut nevoie de o oră şi 46 de minute pentru a trece de Collins (25 ani), numărul 31 mondial şi principala favorită.În primul tur, Talabă a întrecut-o pe grecoaica Despina Papamichail, cap de serie numărul şapte, cu 6-3, 6-7 (2), 6-2, iar în optimi s-a impus în faţa altei românce, Irina Fetecău, cu 6-2, 6-7 (5), 6-2.Gabriela Talabă va juca în penultimul act contra australiencei Seone Mendez (20 ani, 344 WTA). Cele două s-au mai întâlnit o dată, anul acesta, la Torun (Polonia, 60.000 dolari), românca impunându-se în calificări cu 6-4, 7-6 (3).Talabă s-a calificat şi în finala de dublu, alături de mexicanca Maria Jose Portillo Ramirez, după 6-1, 6-4 cu americancele Kylie Collins/Victoria Emma, abandonul perechii Irina Fetecău (România)/Panna Udvardy (Ungaria), la scorul de 6-1, 1-0, şi victoria cu 6-4, 1-6, 10-8 cu americancele Emma Navarro/Peyton Stearns. În finală, favoritele numărul patru vor înfrunta germenele italiene Anna şi Bianca Turati.AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)
00:40
Un fost ofiţer CIA a fost condamnat, vineri, la 19 ani de închisoare de un judecător federal din statul Virginia, după ce în mai acesta a pledat vinovat la acuzaţiile de conspiraţie şi spionaj în favoarea Chinei, informează Reuters citând procurori federali americani.Jerry Chuan Shing Lee, în vârstă de 55 de ani, a părăsit CIA în 2007 şi s-a mutat în Hong Kong. Câţiva ani mai târziu, în 2010, a fost abordat de doi ofiţeri de informaţii din China, care s-au oferit să îi plătească 100.000 de dolari şi să aibă grijă de el "pe viaţă" în schimbul furnizării informaţiilor dobândite cât timp a lucrat ca ofiţer CIA.Ulterior, sute de mii de dolari au fost transferaţi în contul său bancar între 2010 şi 2013, în schimbul serviciilor furnizate."În loc să îşi asume această responsabilitate şi să îşi onoreze angajamentul de a nu dezvălui informaţii referitoare la apărarea naţională, Lee şi-a vândut ţara, a conspirat pentru a deveni spion pentru un guvern străin şi apoi a minţit în mod repetat anchetatorii cu privire la conduita sa" se arată într-un comunicat al procurorului general al SUA pentru Districtul de Est al statului Virgina, Zachary Terwilliger.Potrivit Departamentului de Justiţie, FBI a cercetat camera de hotel în care Lee a locuit în Hawaii în august 2012 şi a descoperit o agendă cu adrese şi un planificator ce conţineanote scrise de mână făcute în perioada în care Lee lucrase pentru CIA, înainte de 2004.Notele includeau informaţii extrem de sensibile, precum nume de active ale CIA, locuri în care aveau loc întâlniri operaţionale, numere de telefon şi detalii privind facilităţi sub acoperire.Confruntat ulterior de FBI, Jerry Chuan Shing Lee a minţit. În mai însă, el a pledat vinovat la acuzaţia de conspiraţie şi spionaj în vederea furnizării de informaţii despre apărarea securităţii naţionale în scopul ajutării unui guvern străin. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru) Sursa foto; (c) US Attorney Terwilliger/Twitter.com
00:40
SC Miercurea Ciuc au obţinut victorii, vineri, în Erste Liga la hochei pe gheaţă, în timp ce ACSH Gheorgheni a pierdut în deplasare.Liderul Sport Club Miercurea Ciuc a obţinut un nou succes, 5-4 (1-1, 1-0, 3-3) acasă cu UTE, prin golurile marcate de Denis Kuliaş, Tihamer Becze (două), Szabolcs Papp şi Alpar Sallo, respectiv Eric Pance (două), Nilan Nagy şi Devin Robert De Diomete.Corona Braşov a câştigat şi ea, cu FTC-Telekom, cu 4-3 (1-1, 1-1, 1-1, 0-0, 1-0), după şuturile de departajare, pe Patinoarul Olimpic din Braşov, urcând pentru moment pe locul secund. Samuel Lebrecque, Cody Fowlie şi Wacey Rabbit au înscris în timpul regulamentar pentru braşoveni, iar Daniel Trancă a adus victoria. Pentru Ferencvaros au punctat Rasmuls Kulmala, Renato Toth şi Richard Toth.DEAC Debrecen a întrecut-o pe ACSH Gheorgheni cu 4-3 (2-1, 0-0, 1-2, 0-0, 1-0), după şuturile de departajare, dar harghitenii au plecat cu un punct. Robert Ferenc Csibi, Andreas Valdix şi Csaba Nagy au punctat pentru oaspeţi, în timp ce pentru formaţia maghiară au înscris Norbert Hari, Dominik Novotny, Daniel Mazzag, iar David Molnar a adus victoria la şuturile de departajare.În clasament, pe primul loc se află Sport Club Miercurea Ciuc, cu 61 puncte (23 jocuri), urmată de Corona Braşov, 42 puncte (21 j), FTC-Telekom, 41 p (19 j), DEAC Debrecen, 40 p (21 j), Dunaujvarosi Acelbikak, 38 p (20 j), ACSH Gheorgheni, 25 p (21 j), UTE, 23 p (21 j), Fehervari Titanok, 20 p (21 j), Hokiklub Budapesta, 17 p (21 j), Schiller-Vasas HC, 8 p (22 j).AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Acum 4 ore
23:40
CFR Cluj a învins-o pe Chindia Târgovişte cu scorul de 4-0 (1-0), vineri, pe teren propriu, în primul meci din etapa a 17-a a Ligii I de fotbal.Campioana s-a impus prin golurile marcate de Cătălin Itu (3), Mihai Bordeianu (71, 79) şi Mario Camora (86).CFR a avut şi o bară, prin Billel Omrani (43), care a încercat un lob peste portarul Mihai Aioani, în poziţie de unu la unu.În tur, CFR s-a impus cu scorul de 4-1.CFR e neînvinsă pe teren propriu în acest campionat, având opt victorii consecutive, după debutul cu un egal.Chindia a ajuns la cinci partide consecutive fără victorie în Liga I, două egaluri şi trei eşecuri.FC CFR 1907 Cluj - AFC Chindia Târgovişte 4-0 (1-0), Stadion ''Dr. Constantin Rădulescu'' - Cluj-NapocaAu marcat: Cătălin Itu (3), Mihai Bordeianu (71, 79), Mario Camora (86).Arbitru: Iulian Călin (Ştefăneşti/Argeş); arbitri asistenţi: Octavian Şovre (Satu Mare), George Florin Neacşu (Câmpulung Muscel); arbitru de rezervă: Iulian Dima (Bucureşti)Observatori: Sorin Boca (Iaşi) - CCA, Imilian Şerbănică (Bragadiru) - LPFAGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)  Sursa foto: (c) AFC Chindia Oficial/Facebook.com
23:40
Dinamo Ştiinţa Bucureşti a învins-o pe BCMU FC Argeş Piteşti cu scorul de 86-72 (26-18, 28-19, 19-15, 13-20), vineri, pe teren propriu, într-un prim meci din etapa a 7-a a Ligii Naţionale de baschet masculin.Dinamo a bifat a treia sa victorie în acest campionat şi a urcat pe podium în Grupa valorică A.Cei mai buni de la Dinamo au fost Mladen Jeremic 18 puncte, 4 recuperări, Ousmane Barro 16 p, 8 rec, Andreja Milutinovic 17 p, 3 pase decisive şi Javon Damian Ferguson Masters 14 p, 4 rec, 8 pd.MVP-ul piteştenilor a fost Danilo Tasic, cu 22 puncte.În clasament, pe primul loc se află U-Banca Transilvania Cluj-Napoca, 12 puncte (6 jocuri), urmată de CSM CSU Oradea, 10 puncte (6 j), Dinamo Ştiinţa Bucureşti, 10 p (7 j), etc.AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)
23:40
Un bărbat care avea asupra sa un cuţit cu lama de 30 de centimetri a fost imobilizat de poliţişti, vineri seară, în zona Pieţei Unirii din Bucureşti, a anunţat Brigada Rutieră."În jurul orei 19,00, poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu în zona Piaţa Unirii au fost sesizaţi de către două persoane cu privire la faptul că un bărbat care se afla în zonă ar avea asupra sa un cuţit. Poliţiştii s-au îndreptat în direcţia indicată, moment în care au observat bărbatul la care au făcut referire cele două persoane şi au constatat că avea asupra sa, într-o sacoşă, un cuţit cu lama de aproximativ 30 de centimetri", se arată într-un comunicat al Brigăzii Rutiere.Când a observat că poliţiştii se apropie de el, bărbatul a încercat să ascundă cuţitul în mâneca hainei şi s-a tăiat la mână."Poliţiştii au procedat de îndată la imobilizarea acestuia, solicitându-se totodată prezenţa unei ambulanţe în vederea acordării de îngrijiri medicale. Bărbatul a fost consultat la faţa locului de către echipa medicală, nefiind necesară acordarea de îngrijiri medicale ori transportul la spital pentru investigaţii suplimentare", se precizează în comunicat.Bărbatul a fost sancţionat de poliţiştii Brigăzii Rutiere cu amendă de 1.300 de lei pentru refuz de legitimare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. AGERPRES/(AS - autor: George Onea, editor: Antonia Niţă, editor online: Alexandru Cojocaru)
22:40
Preşedinţii republicani din două comitete ale Senatului american au cerut Departamentului Trezoreriei să le pună la dispoziţie orice informaţii despre fraude financiare sau operaţiuni de spălare de bani asociate cu activităţile desfăşurate pentru compania ucraineană Burisma de către Hunter Biden, fiul fostului vicepreşedinte democrat Joe Biden, potrivit unei scrisori consultate vineri de agenţia Reuters.Scrisoarea face referire la ''informaţii despre activităţi suspecte'' ce rezultă din documente pe care instituţiile financiare le depun la organismul din Departamentul Trezoreriei însărcinat cu combaterea infracţionalităţii economice. Nu este însă clar dacă astfel de informaţii despre Hunter Biden chiar există.Solicitarea vine în timp ce republicanii caută argumente în apărarea preşedintelui Donald Trump în procedura de impeachment (punere sub acuzare şi destituire) lansată împotriva acestuia de opoziţia democrată majoritară în Camera Reprezentanţilor.Conform democraţilor, Donald Trump ar fi exercitat în interes personal presiuni asupra Ucrainei pentru a relua o investigaţie în care era vizat şi Hunter Biden, fiul fostului vicepreşedinte democrat Joe Biden, acesta din urmă fiind cel mai probabil contracandidat al său la alegerile prezidenţiale de anul viitor.Hunter Biden a lucrat începând din 2014 pentru compania ucraineană din sectorul gazelor Burisma. Această societate a fost la acea vreme ţinta unei anchete conduse de un procuror a cărui demitere a fost cerută atunci Kievului de către Joe Biden pe motivul slabelor rezultate ale acelui procuror în lupta împotriva corupţiei. Dar Trump crede că motivul real al acestei cereri a fost de fapt investigaţia condusă de procurorul ucrainean împotriva fiului vicepreşedintelui Joe Biden şi i-a sugerat într-o convorbire telefonică actualului preşedinte ucrainean, Volodimir Zelenski, să acţioneze în privinţa acelei anchete.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Popescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
22:40
Filmul ''Crazy Rich Asians'', în regia lui Jon M. Chu, a deschis vineri, la Grand Cinema Băneasa, prima ediţie a Festivalului Bucharest Best Comedy. "În comedia romantică bazată pe romanul scris de Kevin Kwan, Rachel Chu îşi însoţeşte iubitul, Nick, la nunta celui mai bun prieten al său în Singapore. Ajunsă acolo află cu surprindere ca familia lui Nick este extrem de înstărită, el fiind considerat unul dintre burlacii eligibili din ţară. Aruncată în lumina reflectoarelor, Rachel trebuie să se confrunte cu familia acestuia, cu pretendente geloase, dar mai ales cu mama dezaprobatoare a lui Nick", se arată în prezentarea peliculei, proiectată în premieră în România.Festivalul Bucharest Best Comedy, organizat de Asociaţia Culturală "Grigore Vasiliu Birlic" în parteneriat cu Primăria Capitalei, se va desfăşura până pe 27 noiembrie la Grand Cinema & More Băneasa, Cineplexx Titan şi Arcub.Enea Dabija, organizatorul festivalului, a afirmat că ideea acestuia i-a venit în urmă cu cinci ani, când a început "o numărătoare a filmelor de comedie din Europa" şi a aflat că doar 6% din producţia totală de film european reprezintă comedia."Anul trecut am reuşit să chem mai mulţi specialişti din industria filmului european, american, sud-american, să-i întreb dacă este chiar aşa. Răspunsul a fost: 'Da, chiar aşa este. Avem foarte puţină comedie nu numai în Europa, peste tot în lume'. La întrebarea 'de ce?' nu am găsit răspuns, dar Primăria Capitalei a zis 'da, este un proiect interesant, un proiect care poate să schimbe puţin imaginea Bucureştiului'. Trebuie să zâmbim, pentru că suntem agitaţi, stresaţi de tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru, viteza asta fantastică în care trăim şi poate că cinci zile, o săptămână, stăm un pic şi vedem nişte filme de comedie", a spus Enea Dabija la gala de deschidere a festivalului.Selecţia internaţională a festivalului cuprinde zece filme de comedie provenind din toate colţurile lumii - SUA, Anglia, Israel, Franţa, Germania, Italia, Norvegia, Argentina, Singapore -, multe dintre ele fiind proiectate pentru prima dată în România. Filmele prezentate acoperă marea majoritate a genurilor de comedie: comedie neagră, fantastică, istorică, socială, politică, dramă, thriller, comedie de autor şi, nu în ultimul rând, comedie romantică.Printre filmele care pot fi văzute în festival se numără comedia politică "Vice", în regia lui Adam Mckay, comedia neagră "Rebelles" - regia Allan Mauduit, comedia de tip road movie "Heavy Trip" - regia Juuso Laatio şi Jukka Vidgren, comedia israeliană "Tel Aviv on Fire" - regia Sameh Zoabi, comedia socială "The Party" - regia Sally Poter, comedia bazată pe fantezie "Re Loca" - regia Martino Zaidelis, "Life on the Party" în regia lui Ben Falcone şi "Benedetta Follia" - regia Carlo Verdone, "All About Me" - regia Caroline Link.Selecţia internaţională a festivalului este completată de cea naţională a filmelor de comedie produse în România în ultimii ani. Această selecţie cuprinde "6,9 pe scara Richter" în regia lui Nae Caranfil, "Două lozuri" - regia Paul Negoescu, "Ghinionistul" - regia Iura Luncasu, "Nunta mută" - regia Horaţiu Mălăele, "Pup-o mă!" - regia Camelia Popa.Juriul care va acorda premiul pentru cea mai bună comedie a anului 2018 îi are în componenţă pe Irina Margareta Nistor (preşedinte), George Mihăiţă, Adrian Titieni, Manuela Hărăbor, Catrinel Dănăiaţă, Mick Davis, Gianina Corondan, Valeriu Andriuţă, Adrian Păduraru, Horea Murgu şi Dan Drăghicescu.Potrivit organizatorilor, Bucharest Best Comedy Film promovează, de asemenea, cineaştii români la început de carieră, scurtmetrajul de debut "Romanian Traditions" în regia lui Pavel Bartoş urmând a fi proiectat în afara competiţiei româneşti. Comedia are la bază o întâmplare reală, petrecută la o nuntă sătească şi are o distribuţie generoasă: Alexandru Papadopol, Elvira Deatcu, Alexandru Ion, Vladimir Purdel, Ruxandra Maniu şi Adrian Damian.Antonio Flamini, care va susţine sâmbătă, la Arcub, masterclassul "Multiculturalism. Cinema - a way of integration between different cultures", a afirmat că prima ediţie a festivalului Bucharest Best Comedy este una foarte interesantă."Cred că filmele de comedie sunt foarte importante. În majoritatea ţărilor principalul succes al cinemaului este dat de filmul de comedie. Dar filmele de comedie nu sunt foarte importante în majoritatea festivalurilor şi cred că acest lucru este greşit, deoarece comedia, cred eu, este calea principală prin care să împărtăşim cultura noastră în lume. Să râdem este important", a spus Antonio Flamini.În programul primei ediţii a festivalului sunt incluse 12 masterclassuri şi două workshopuri destinate filmului de comedie, care se vor desfăşura în perioada 23 - 26 noiembrie, la Arcub. Masterclassurile vor fi susţinute de Antonio Flamini, Phil Hughes, Claudio Bucci, Liza Reichardt, Martino Zaidelis, Steve Coombes, Nadia Kibout, Vanessa Tonnini, Irina Malcea, Cristina Cepraga. Cele două workshopuri sunt adresate scenariştilor şi actorilor de comedie şi sunt coordonate de Christian Routh şi, respectiv, de Arndt Schwering-Sohnrey. Intrarea este liberă, iar înscrierile se fac în secţiunea Masterclass pe www.bucharestbestcomedyfilm.ro.Invitaţi speciali ai festivalului vor fi Radu Mihăileanu şi Horaţiu Mălăele, care vor susţine de asemenea masterclassuri pe perioada evenimentului.Horaţiu Mălăele a susţinut, înaintea vizionării filmului din deschidere, un moment umoristic.Agenţia Naţională de Presă AGERPRES este partener media principal al evenimentului. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Antonia Niţă, editor online: Gabriela Badea) Sursa foto: Crazy Rich Asians/Facebook 
22:40
Comunicaţiile radio ale jandarmilor din timpul protestului de la 10 august 2018 vor fi declasificate şi puse la dispoziţia DIICOT, a anunţat, vineri, Ministerul Afacerilor Interne.Potrivit unui comunicat al MAI, ministrul Marcel Vela a dispus conducerii Jandarmeriei Române să ordone ca toate unităţile care au clasificat convorbiri să facă demersuri pentru a aviza declasificarea lor."Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcţia Generală pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, a primit ultimele avize în vederea modificării indicativelor fonice folosite de unităţile din cadrul Jandarmeriei Române, pentru a putea astfel declasifica înregistrarea tuturor convorbirilor efectuate prin intermediul sistemului radio 'TETRA', la misiunile din perioada 10 - 11 august 2018, procedând astăzi la alocarea unor indicative noi. Ministrul (...) a dispus conducerii Jandarmeriei Române să ordone ca toate unităţile care au clasificat convorbiri să formeze comisiile pentru a aviza declasificarea lor în cel mai scurt timp", se precizează în comunicat.Conform aceleiaşi surse, toate comunicaţiile radio din 10 şi 11 august 2018 ale Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei Române, Direcţiei de Jandarmi a Municipiului Bucureşti şi ale grupărilor de jandarmi mobile Craiova, Bacău şi Ploieşti vor fi declasificate şi puse în următoarea săptămână la dispoziţia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiei Parchetelor Militare şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în vederea utilizării în activitatea de cercetare penală.Ministrul Afacerilor Interne anunţase, în urmă cu o zi, că este dispus să desecretizeze convorbirile purtate prin staţie de forţele de ordine care au intervenit în Piaţa Victoriei pe 10 august 2018."Suntem dispuşi (...), la cererea procurorilor, să mai desecretizăm documente militare (...), documente secretizate cu privire la comunicaţiile prin staţiile radio, care acum sunt secretizate şi mi s-a spus că nu pot fi desecretizate din cauza indicativelor folosite (...). Şi eu am găsit soluţia, o să dau un ordin şi o să schimb toate indicativele. Şi atunci indicativele de mâine nu vor mai fi compatibile cu indicativele de ieri şi procurorul va avea acces, şi opinia publică ulterior, la toate discuţiile din seara zilei de 10 august", a spus Marcel Vela la B1 TV. AGERPRES/(AS - autor: George Onea, editor: Antonia Niţă, editor online: Gabriela Badea) 
22:40
Aproximativ 92.000 de români din străinătate s-au prezentat la urne vineri, până la ora 22,00, în prima zi de vot pentru cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale.Acestora li se adaugă 17.503 de români care au votat prin corespondenţă, potrivit Biroului Electoral Central.În acest al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, românii din diaspora au din nou trei zile la dispoziţie pentru a-şi exprima opţiunea la urne: vineri, sâmbătă şi duminică.Pentru ei au fost organizate 835 de secţii de votare, care sunt deschise astfel: vineri, între ora locală 12,00 şi ora locală 21,00, iar sâmbătă şi duminică, între ora locală 7,00 şi ora locală 21,00. Alegătorii care la ora 21,00 se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara acestuia pentru a intra în localul de vot pot să îşi exercite dreptul de a alege până la ora locală 23,59.Cele mai multe secţii de votare sunt în Spania - 143. În Italia sunt 142 de secţii de votare, dintre care cinci la Roma.În Germania, AEP a aprobat 79 de secţii de votare, iar în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord - 72.Românii din Franţa pot vota la prezidenţiale într-una dintre cele 50 de secţii amenajate pentru ei.Harta şi lista secţiilor de votare din străinătate pot fi consultate pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe - www.mae.ro. AGERPRES/(AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Antonia Niţă, editor online: Alexandru Cojocaru)
Acum 6 ore
21:40
Cartea ''10 august'' de Grigore Cartianu şi Laurenţiu Ciocăzan, apărută la Editura All, a fost lansată vineri, la Târgul Gaudeamus.Grigore Cartianu a mărturisit că a scris această carte "ca un fel de obligaţie, pentru un public care are nevoie de asta". Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO "Eu cred că este nevoie de o carte despre fiecare eveniment important din evoluţia acestei ţări. De exemplu, mie îmi pare rău că nu a scris nimeni o carte despre Colectiv. Una e să arunci texte pe net sau pe fluxul de ştiri sau pe ziare, astea toate sunt trecătoare şi când vrei să le aduni la un loc, nu le ai. O carte sintetizează foarte bine, le aşază bine şi peste 50 sau 100 de ani. Cartea are avantajul că stă bine într-o bibliotecă publică sau în biblioteci private şi acolo rămâne document peste timp. O carte de genul acesta are rolul de a spulbera în timp toate rescrierile istoriei. În general, odată cu trecerea anilor, diverşi actori politici, în funcţie de interesul lor, rescriu istoria. (...) Cartea aceasta am făcut-o ca un fel de obligaţie, pentru un public care are nevoie de asta", a declarat Grigore Cartianu pentru AGERPRES.El a spus că cititorii vor găsi în carte "multe mărturii, documente, rapoarte", dar şi "o colecţie de ziceri aberante"."Încercăm cu cărţile astea şi cu dezbaterile din jurul lor să mai maturizăm oamenii, să gândească", a precizat Cartianu."10 august" este o carte care aduce informaţii şi mărturii despre demonstraţia din 10 august 2018, din Piaţa Victoriei, precum şi din noaptea ce a urmat. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Antonia Niţă, editor online: Gabriela Badea) 
21:40
Toate cele 10 persoane evacuate vineri din blocul de pe strada Inului în care s-a simţit miros puternic de insecticid au fost evaluate medical la faţa locului şi revin în locuinţe, după ce echipa CBRN a ISU Timiş a verificat întreaga locaţie şi nu a detectat substanţe toxice periculoase."Toate forţele de intervenţie se retrag. Au fost evaluaţi medical toţi cei 10 locatari. De asemenea, a fost efectuată detecţia pentru substanţe toxice cu aparatura CBRN din dotarea ISU Timiş pe casa scării şi în toate apartamentele. Nu s-au identificat substanţe toxice periculoase. Nicio persoană nu a fost transportată la spital şi toţi locatarii se întorc în apartamentele lor", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea.ISU a intervenit cu o ambulanţă SAJ tip C2 cu medic, un microbuz ISU cu 16 locuri, un echipaj CBRN, un echipaj SMURD şi o autospecială de stingere.S-a ventilat spaţiul imobilului cu motoventilatoarele din dotare şi au fost anunţate unităţile de primiri urgenţe ale Spitalului Judeţean, pentru adulţi şi Spitalului "Louis Ţurcanu", pentru copii, în cazul în care se impunea transportarea persoanelor la spital. AGERPRES/(AS - autor: Otilia Halunga, editor: Antonia Niţă, editor online: Gabriela Badea)
21:40
Candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, Viorica Dăncilă, a declarat vineri, la dezbaterea la care l-a invitat şi pe candidatul PNL, Klaus Iohannis, care însă nu a dat curs invitaţiei, că ar fi dorit să îi dăruiască acestuia un tricolor, Constituţia şi Biblia.Candidatul PSD a pus cele trei daruri pe un pupitru rezervat pentru Klaus Iohannis, pe care era trecut numele acestuia."Observăm că domnul Iohannis este absent aşa cum a fost absent în cei cinci ani de mandat la Cotroceni. Atitudinea contracandidatului este dezamăgitoare. Dacă ar fi fost aici, i-aş fi făcut domnului Iohannis trei daruri. Primul, tricolorul României, pentru că un preşedinte trebuie să aibă tricolorul în suflet ca să fie un bun român şi ca să îşi apere ţara. Al doilea dar, Constituţia României, este legea fundamentală pe care trebuie să o respectăm toţi şi pe care Klaus Iohannis a călcat-o în picioare. Al treilea dar este Biblia pentru că un om care crede în Dumnezeu este un om bun, este un om care nu învrăjbeşte, un om care nu aude ură şi dezbinare, un om cu credinţă în Dumnezeu este cel care adună oamenii, care îi uneşte, care aduce în spaţiul public echilibru şi consens", a spus Dăncilă.Candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, Viorica Dăncilă, a lansat o nouă invitaţie, vineri, către Klaus Iohannis, de a participa la o confruntare televizată la Palatul Parlamentului. Klaus Iohannis nu s-a prezentat, el fiind vineri seara la un eveniment de campanie la Bacău. AGERPRES / (A - autor: Gheorghe Pietrar, editor: Marius Frăţilă, editor online: Gabriela Badea)  Citiţi şi: * #Prezidenţiale2019/Dăncilă, mesaj pentru români: Judecaţi-i pe cei care vă cer votul în funcţie de ce au făcut pentru voi 
21:40
Candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, Viorica Dăncilă, le-a cerut vineri românilor să aleagă să-i judece pe cei care vin şi le cer votul în funcţie de ceea ce au făcut pentru ei în aceşti ani şi cât respect le-au arătat."Pentru că nu vom avea dezbaterea cerută, voi profita de acest moment pentru a transmite un mesaj din suflet pentru toţi românii. (...) Dragi români, alegeţi să-i judecaţi pe cei care vin şi vă cer votul în funcţie de ceea ce au făcut pentru voi în aceşti ani şi cât respect v-au arătat. Uitaţi-vă cât au muncit, cât v-au ascultat, cât au evoluat în timp aceşti candidaţi. Eu nu am aroganţa să vă promit că voi fi un preşedinte ideal, dar pot să vă promit, şi faptele sunt de partea mea, că voi munci mai mult decât au făcut-o toţi preşedinţii ultimilor 30 de ani în România", a spus Dăncilă într-o declaraţie pe care a susţinut-o la Palatul Parlamentului.Dăncilă a adăugat că ea crede în familie şi Dumnezeu."Nu îmi este frică decât de Dumnezeu şi de faptul că aş putea să îi dezamăgesc pe români, dar nu îi voi dezamăgi. De aceea astăzi nu mă ascund şi nu fug. Pot merge în orice colţ al ţării să mă uit în ochii românilor, pentru că nu am luat niciodată o decizie împotriva lor şi cred în poporul roman şi în ţara noastră, pentru că eu am tricolorul în suflet. Sunt un bun român şi îmi iubesc ţara", a menţionat ea.Preşedintele PSD le-a cerut celor nehotărâţi "încrederea şi votul pentru un mandat de muncă zi de zi, oră cu oră"."Pentru medici şi profesori, pe care îi respect pentru munca lor şi promit că le voi rămâne aproape, îi voi sprijini în calitate de preşedinte, voi sprijini reforma pentru aceste două domenii de importanţă majoră pentru România - educaţia şi sănătatea. Pentru pensionari, care ştiu cât respect le port, că sunt un om care le înţelege nevoile şi drepturile şi care a susţinut întotdeauna creşterea pensiilor pentru un trai decent. Pentru femei şi pentru mame, alături de care am fost întotdeauna şi pentru care voi lupta necondiţionat, pentru că sunt de-a lor şi le înţeleg. Ştiu ce înseamnă să fii femeie. Pentru antreprenorii români, în care cred şi pe care îi voi sprijini să devină unul dintre principalele motoare ale ţării şi să ajungă pe pieţele internaţionale", a afirmat candidatul PSD.Aceasta a mai spus că nu este suficient să le spui românilor din Diaspora să vină acasă, "trebuie să dăm dovadă de responsabilitate şi să luăm măsuri pentru a le crea condiţii asemănătoare cu ţările în care au plecat"."Trebuie să ştie că cei care ocupă funcţii de conducere în statul român iau măsuri bune pentru familiile lor, pentru comunităţile din România. Trebuie să ştie că cei care au aceste pârghii iau măsuri pentru salarii mai bune, pentru pensii mai bune, pentru părinţii şi bunicii lor, pentru dezvoltarea României. Cred că toate aceste lucruri sunt importante pentru ei. Ei nu sunt nişte cifre, nu sunt cei 4 milioane de români care au plecat, sunt cei 4 milioane de români pentru care trebuie să facem ceva ca ei să se întoarcă acasă", a mai spus Dăncilă. AGERPRES/(A- autor: Dana Piciu, editor: Antonia Niţă, editor online: Gabriela Badea)  Citiţi şi: * #Prezidenţiale2019/ Dăncilă a pregătit trei daruri pentru Iohannis - un tricolor, Constituţia şi Biblia 
21:40
Premierul Ludovic Orban a anunţat vineri seară, la Piteşti, că toţi prefecţii şi subprefecţii numiţi în timpul guvernării anterioare vor fi schimbaţi după turul al doilea al alegerilor prezidenţiale."Acum i-am lăsat pe prefecţi să organizeze alegerile, că dacă ne apucam să schimbăm prefecţii, imediat ne-ar fi acuzat (...). Îi batem cu prefecţii lor şi îi batem de le sună apa în cap cu prefecţii lor", a spus Orban în cadrul unei întâlniri cu membrii organizaţiei PNL Argeş."Pe de altă parte, prefectul e reprezentantul guvernului în fiecare judeţ, nu putem accepta să lucrăm cu cei pe care i-a pus Dăncilă sau mai ştiu eu ce pesedist (...). Ei, dacă ar fi avut demnitate, ar fi venit şi şi-ar fi scris demisia, pentru că aşa procedează normal un om care înţelege că el este pe sens invers, că nu poate să reprezinte guvernul PNL şi al opoziţiei în judeţ. (...) Încă mai au timp să-şi scrie demisiile după alegeri, dacă nu şi le scriu, cu siguranţă vom înlocui toţi prefecţii şi toţi subprefecţii, nu există niciun fel de dubiu în privinţa asta", a adăugat premierul.El a anunţat că vor avea loc schimbări şi la conducerile instituţiilor din judeţe, dar a subliniat că toate funcţiile trebuie să fie ocupate de oameni competenţi, în mod transparent."În privinţa celorlalte instituţii care funcţionează la nivel judeţean, v-o spun foarte clar, 'depesedizarea' e necesară, dar pe de altă parte, înlocuirea lor nu trebuie să se facă pe alte criterii decât de profesionalism, de corectitudine, de ocupare a poziţiilor publice ca urmare a unor concursuri drepte, transparente, care să permită ca în funcţiile de conducere să ajungă cei mai buni oameni", a precizat Ludovic Orban. AGERPRES/(AS - autor: George Onea, editor: Antonia Niţă, editor online: Gabriela Badea) 
20:40
UNESCO a prezentat vineri primul său manual pentru a orienta presa cum să informeze despre violenţa comisă împotriva femeilor şi fetelor, în care cere să fie tratate astfel de cazuri ca o problematică socială şi o chestiune de drepturi ale omului, relatează agenţia EFE.Potrivit ghidului, denumit ''Să informăm despre violenţa împotriva femeilor şi fetelor'', în lume circa o treime dintre femei au fost victime ale violenţei fizice sau sexuale din partea partenerului, 38% din asasinatele cu victime femei au fost comise de actualul sau fostul lor partener, iar cel puţin 200 de milioane de femei din 30 de ţări au suferit o mutilare genitală.Acest manual face referire, printre altele, la cazuri de abuzuri sexuale, trafic de migranţi, căsătorii forţate, hărţuire pe internet sau la aşa-numitele ''crime de onoare''.Textul, accesibil pe website-ul UNESCO, recomandă presei să înceteze abordarea acestor fapte din perspectiva unor cazuri de natură personală şi să le evidenţieze în contextul unei problematici care-i afectează pe toţi.Ghidul conţine şi un glosar cu terminologia considerată adecvată. Se sugerează, de pildă, ca în locul expresiei ''relaţie sexuală neconsimţită'' să fie folosit termenul de ''viol'', care este mai puternic. Manualul recomandă de asemenea ca agresorul să se regăsească în subiectul frazei, astfel încât în locul propoziţiei ''O femeie a fost violată'' să avem ''Un bărbat a violat o femeie''.''Jurnalismul are forţa de a putea transforma societatea prin reprezentări mediatice, să influenţeze şi facă publicul să conştientizeze'', explică într-o declaraţie acordată agenţiei EFE argentiniano-portugheza Mirta Lourenco, editor al manualului. Acesta este disponibil deocamdată în engleză şi franceză, iar începând de anul viitor va fi de asemenea în arabă şi spaniolă. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Mihaela Toth, editor online: Gabriela Badea)  Sursa foto: en.unesco.org 
20:40
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri că va face tandem cu actualul vicepreşedinte Mike Pence la alegerile prezidenţiale din SUA din noiembrie anului viitor, transmit Reuters şi Kyodo.''El este tipul nostru, e prietenul meu'', a spus Trump într-un interviu acordat postului de televiziune Fox News.Liderul de la Casa Albă a adăugat că fosta ambasadoare a SUA la ONU Nikki Haley ''ar fi extraordinară'' (în funcţia de vicepreşedinte), dar a precizat că Mike Pence a făcut o ''muncă fenomenală''.''Mike Pence a făcut o muncă fenomenală în calitate de vicepreşedinte şi el este tipul nostru, e prietenul meu. Şi, uitaţi-vă, avem o echipă fantastică, o echipă foarte puternică'', a afirmat Donald Trump în interviu.Conservator înverşunat, Mike Pence (60 de ani) a preluat postul de vicepreşedinte al SUA în 2017, după ce a fost guvernator al statului Indiana şi a deţinut şase mandate în Camera Reprezentanţilor. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Mihaela Toth, editor online: Gabriela Badea) 
20:40
Ambasadorii statelor UE au acceptat vineri ca noua Comisiei Europeană condusă de Ursula von der Leyen să-şi înceapă activitatea pe 1 decembrie fără un comisar britanic, după ce guvernul de la Londra a refuzat până în prezent să propună un nume, transmite agenţia EFE.La reuniunea de vineri, ambasadorii celor 27 de state membre ale UE (fără Regatul Unit) au aprobat un text cu numele celor 27 de membri ai viitoarei Comisii Europene, care mai are nevoie şi de votul favorabil al Parlamentului European, programat pentru miercuri.Întrucât Brexitul a fost amânat până pe 31 ianuarie, în virtutea tratatelor europene Regatul Unit este obligat - la fel ca toate statele membre UE - să numească un comisar european.Cum Londra nu a dat curs unei cereri în acest sens adresate de Comisia Europeană, aceasta a deschis pe 14 noiembrie o procedură de infringement împotriva Regatului Unit şi a dat Londrei termen până în această vineri la miezul nopţii să răspundă favorabil, ameninţând că în caz contrar va avansa în această procedură a cărei ultimă etapă este sesizarea Curţii de Justiţie a UE.Guvernul britanic condus de Boris Johnson a transmis instituţiilor europene o scrisoare în care menţionează că, în conformitate cu normele preelectorale britanice, în mod normal nu se pot face numiri pentru posturi internaţionale înaintea unui scrutin, iar britanicii sunt chemaţi la urne pe 12 decembrie pentru alegeri legislative anticipate.Comisia Europeană a analizat acest răspuns şi ''consideră că Regatul Unit îşi încalcă obligaţiile din Tratatul UE'', a indicat executivul comunitar într-un comunicat. AGERPRES/(AS - editor: Sorin Popescu, editor online: Gabriela Badea) 
20:40
Fostul preşedinte Emil Constantinescu a afirmat, vineri seara, la Târgul Gaudeamus, că viaţa poate fi trăită la întâmplare sau după ce ai învăţat din istoria trăită altfel, într-un sens înalt, accentuând că istoria arată că trebuie asumate şi momentele dificile."Am avut şansa să trăiesc în viaţa mea, până la această vârstă, în momente care au schimbat istoria României, Europei şi a lumii, prin Al Doilea Război Mondial, căderea dictaturilor comuniste, formarea Europei, revoluţia informatică, revoluţia ratată a cunoaşterii şi globalizarea", a spus fostul şef al statului, la lansarea lucrării în două volume "România în perioada administraţiei Emil Constantinescu" de Alex Mihai Stoenescu, desfăşurată la standul RAO.El a mărturisit că, ascultând la o vârstă fragedă, citite de mama sa, fragmente din "Istoria neamului nostru" de Florian Cristescu, a văzut patria şi pământul acesteia "nu ca un spaţiu agricol sau imobiliar, ci ca pe un loc unde se află mormintele strămoşilor"."A fost cartea fundamentală care m-a format şi care mi-a schimbat toată viaţa. Pentru că reperele mele din acel moment au devenit marile personaje istorice ale poporului român. Aveam cu totul alte repere decât cele care începeau în lumea comunistă, care se afunda. Şi aceasta a fost şansa mea. Mi-a schimbat complet viaţa, pentru că, citind despre aceşti oameni, m-am gândit cum să trăiesc. M-am gândit cum au rezistat pe roată Horea, Cloşca şi Crişan, cum au rezistat ceilalţi. Din primul moment, am văzut patria şi pământul patriei nu ca pe un spaţiu agricol sau imobiliar, ci ca pe un loc unde se află mormintele strămoşilor noştri", a spus Constantinescu."Istoria nu este o alăturare festivă de momente glorioase, în care trupele române trec Carpaţii şi uităm câţi s-au jertfit şi câţi au murit din greşelile noastre, din erorile noastre. Singura istorie adevărată, învăţată şi trăită poate să fie un reper în momentele grele prin care am trecut şi în momentele pe care le avem de înfruntat de-acum înainte", a afirmat fostul preşedinte.Despre lucrarea lui Alex Stoenescu, el a spus că este "o carte de istorie, în care pentru prima dată poate fi găsită istoria adevărată a ultimilor 30 de ani", "prima carte de istorie recentă scrisă ca o monografie, ca o lucrare de ştiinţă"."Alex Stoenescu are o poziţie mai aparte în această carte. El este istoric, scriitor şi trăitor al evenimentelor. Un trăitor important. Şi în această carte veţi întâlni ce nu vedeţi în cartea de istorie. Sunt atâtea pasaje în care el devine cel care povesteşte despre cum a trăit el acel eveniment, dar, apoi, cu o excepţională calitate de savant, integrează acel eveniment pe care l-a trăit în istoria aşa cum s-a trăit ea, o istorie adevărată compusă din documente, din corespondenţă", a menţionat fostul şef al statului.El a atras atenţia că nu s-a scris o istorie recentă. "Ultima lucrare pe care am primit-o asupra istoriei României până înaintea mandatului meu este scrisă de doi istorici români şi doi englezi. Istoricii români s-au oprit la 1948. Doi englezi scriu restul istoriei. Pentru că nu am avut curajul să ne-o asumăm aşa cum este. Nici noi, nici alţii. Am moderat la Sorbona, unde erau istorici, mari intelectuali din universităţile franceze, şi le-am spus 'Aveţi o mare responsabilitate. Dacă aţi fi scris la timp istoria terorii din Revoluţia franceză, noi nu am fi trăit drama comunismului. Aţi aşteptat 200 de ani şi aţi scris-o în 1989, când, fără scrierea dumneavoastră, regimurile comuniste s-au prăbuşit. Aţi scris Liberte, egalite, fraternite. Aţi creat o ficţiune. Deci nu suntem singurii care nu suntem capabili să ne asumăm învăţămintele istoriei", a adăugat Emil Constantinescu.Constantinescu s-a declarat onorat că istoricul Ioan-Aurel Pop a scris cuvântul înainte al cărţii lansate. "Este o mare onoare pentru că a acceptat să scrie acest cuvânt înainte, dar mai ales pentru că a citit-o cu hârtia, creionul în mână, ca un obiect de studiu", a completat el.Profesorul Vlad Nistor a apreciat că lucrarea reprezintă "un efort absolut senzaţional, al unui om cu o preocupare specială pentru istoria recentă a României". "Acest volum senzaţional este dovada că se poate întâmpla şi aşa ceva într-o lume preocupată de senzaţional, într-o lume în care manipularea şi dezinformarea riscă să devină elementul important, într-o lume în care aproape nimeni nu se mai uită la adevăr", a susţinut Nistor.Potrivit autorului, cartea este despre România ultimilor 30 de ani, despre România post-totalitară, despre popor, despre statul român, despre organizarea lui, despre felul în care ţara a aderat la Uniunea Europeană şi NATO şi abia apoi "despre protagonistul acestei administraţii"."Sper că voi reuşi să vă conving în această carte care conţine dezvăluiri ale multor secrete sau confuzii sau manipulări care au existat în aceşti ani în presă. Sper să vă conving, că veţi înţelege şi cu ce preţ a intrat România în NATO şi Uniunea Europeană, inclusiv preţul personal plătit de preşedinte. Veţi afla amănunte despre întâlnirile secrete ale lui Petre Roman cu Corneliu Coposu în Pădurea Cernica, într-o cabană de vânătoare, despre întâlnirea decisivă privind campania electorală între Ion Diaconescu şi Petre Roman la Cabana Diham din Bucegi. Veţi afla despre întâlnirea unică, secretă, dar extrem de importantă între Emil Constantinescu şi Ion Iliescu în Salonul Galben de la Cotroceni, în care i-a promis că nu va candida la al doilea mandat dacă PSD votează pentru Statele Unite ale Americii, survolul şi războiul din Iugoslavia", a dezvăluit Alex Mihai Stoenescu.El a amintit ajutorul "substanţial" pe care l-a primit România de la preşedintele Franţei Jacques Chirac, dar şi de ajutorul semnificativ a două ţări din Balcani, Grecia şi Turcia. "Nu se cunoaşte că Parlamentele acestor ţări au condiţionat intrarea primelor state în NATO de intrarea României în valul doi. Fără intrarea României în valul doi, Turcia îşi anula votul de primire a primelor trei state. Foarte important, esenţial. Lucrurile ăstea sunt obţinute de preşedintele Constantinescu", a menţionat Ştefănescu. AGERPRES/(A - autor: Daniel Popescu, Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea) 
20:40
Cea de-a 18-a prelevare multiorgan din acest an a avut loc la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, a informat, vineri, Agenţia Naţională de Transplant.Cu organele prelevate au fost realizate la Institutul Clinic Fundeni din Bucureşti două intervenţii de transplant renal şi una de transplant de ficat."La Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, prin munca şi efortul depus în ani de zile de doamnele prof. dr. Ioana Grinţescu şi conf. dr. Liliana Mirea, alături de coordonatorul de transplant dr. Rosana Turcu, activitatea de transplant, această metodă terapeutică a secolului în care trăim, a devenit un reper. (...) Mulţumim familiei donatorului şi echipelor de medici, care au făcut posibil ca din moarte să poată fi dăruită viaţa", au scris reprezentanţii ANT, pe Facebook. AGERPRES/(AS - autor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)
20:40
Zece persoane, dintre care cinci copii, au fost evacuaţi, vineri seara, dintr-un bloc cu 16 apartamente din Timişoara şi a fost solicitată intervenţia ISU, după ce locatarii au simţit un miros puternic de insecticid în imobil.Purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea, a declarat că solicitarea de intervenţie pe strada Inului nr. 4 pentru un miros puternic de insecticid a venit în jurul orei 18,35 şi că au fost alertate imediat Detaşamentul 2 Timiş pentru o primă intervenţie şi evacuare a persoanelor din imobil, echipajul de prim ajutor SMURD B şi echipajul CBRN."Au fost evacuate 10 persoane, 5 adulţi şi 5 minori. Este vorba de scara unui bloc cu parter şi 4 etaje, cu 16 apartamente. În urma detecţiei cu echipajul CBRN, nu s-au înregistrat valori de substanţe toxice pe aparatura de detecţie. La locul intervenţiei acţionează un echipaj CBRN, o autospecială de stingere, un echipaj de prim ajutor SMURD, ofiţerul de serviciu şi două echipaje de poliţie", a afirmat Elena Megherea.În altă ordine de idei, Megherea a anunţat că potrivit datelor primite de la cele trei unităţi de primiri urgenţe din Timişoara, în acest moment mai sunt internate trei persoane care provin din lotul deratizării de pe strada Mioriţa, dintre care doi copii la Spitalul "Louis Ţurcanu" şi un adult la Spitalul Judeţean Timişoara. Starea persoanelor internate este general bună. AGERPRES/(AS - autor: Otilia Halunga, editor: Antonia Niţă, editor online: Gabriela Badea) 
20:40
Alegerile anticipate trebuie să devină o prioritate după adoptarea bugetului de stat pe anul viitor, au declarat, vineri, copreşedinţii Alianţei USR PLUS, Dan Barna şi Dacian Cioloş."Perspectiva alegerilor anticipate trebuie să devină, imediat după buget, prioritatea despre care am vorbit cu premierul Orban şi cu preşedintele înaintea crizei politice, pentru că trebuie să intrăm cât mai repede într-o logică în care putem face reforme. Pentru a face reforme, este nevoie de o majoritate parlamentară în care să ne bazăm şi care să susţină această reformă fundamentală", a afirmat Barna, după şedinţa Comitetului de coordonare a Alianţei USR PLUS.El a precizat că, în discuţiile cu preşedintele Iohannis şi cu premierul Orban, "numitorul comun era de acord politic" pentru declanşarea alegerilor anticipate."Deci este clar nevoie să existe un acord politic al forţelor din actualul Parlament pentru a putea să vorbim de anticipate. Suntem foarte realişti, însă rezultatele bune de la prezidenţiale şi contextul politic din ultima perioadă cred că ar putea crea acel acord politic care să ne ducă spre anticipate", a adăugat Barna.Dacian Cioloş a precizat că este necesară o majoritate parlamentară. "Trebuie majoritate, trebuie să fim pragmatici. După alegerile prezidenţiale, sunt mai multe partide care înţeleg că nu există o majoritate parlamentară şi că se pot valida prin aceste alegeri anticipate. Ar trebui să fie în interesul forţelor politice care spun că trebuie să guverneze în interesul României sau să ia decizii politice în interesul României. (...) Altfel riscăm să fie un an pierdut. (...) Mesajul nostru este: noi vrem să guvernăm în interesul României pentru o perspectivă de 4, 8, 10 ani", a susţinut Cioloş. AGERPRES/(A - autor: Alina Novăceanu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)
20:40
Nivelul deficitului bugetar rămas de la guvernarea anterioară ''va crea nişte constrângeri extrem de mari'' în 2020, a afirmat premierul Ludovic Orban vineri seară, la Piteşti, în cadrul unei întâlniri cu membrii organizaţiei PNL Argeş."Pur şi simplu acest deficit bugetar este creat doar de tipul de politică clientelară pe care ei l-au generat şi de modul de sifonare a banilor publici pe care l-au promovat. Evident că acest deficit bugetar va exista şi ne va crea nişte constrângeri extrem de mari în anul viitor, pentru că e clar că în anul viitor va trebui să strângem cureaua. În anul viitor nu ne putem permite să acceptăm un deficit aşa cum ni l-au lăsat ei, va trebui să reducem deficitul bugetar iar în paralel (...) va trebui să asigurăm şi resurse financiare pentru susţinerea investiţiilor publice, care vor fi prioritare", a spus Orban.Liderul PNL le-a cerut colegilor de partid să le explice cetăţenilor de unde provine acest deficit bugetar."Să le transmiteţi oamenilor că (...) deficitul bugetar de anul ăsta este deficitul lor (al guvernării anterioare - n.r.), că deficitul bugetar de anul ăsta a fost provocat strict prin Legea bugetului de stat, prin Legea bugetului asigurărilor sociale, prin modul în care au executat bugetul, prin tolerarea evaziunii fiscale şi prin provocarea de cheltuieli pentru care nu există resurse financiare reale. De asemenea, este foarte important să transmiteţi un mesaj foarte simplu, nu numai că au provocat deficit, dar au provocat deficit fără să facă nimic pentru oameni, să facă şi ei trei tronsoane de autostradă, un spital regional", a afirmat Orban.În opinia sa, reducerea deficitului se va putea realiza prin îmbunătăţirea colectării, în urma unei reformări "profunde" a ANAF, dar şi prin restructurarea cheltuielilor. AGERPRES/(AS - autor: George Onea, editor: Antonia Niţă, editor online: Gabriela Badea) 
Acum 8 ore
19:40
Tânărul atacant portughez Fabio Silva (17 ani) a semnat un nou contractat cu echipa FC Porto, clauza de eliberare ajungând la 125 milioane euro, cea mai mare din fotbalul din această ţară, scrie AFP.Iniţial, clauza de eliberare a jucătorului care acum se află sub contract cu FC Porto până în 2022 era de 25 milioane euro.Câştigător al Youth League cu echipa sa sezonul trecut, echivalentul Ligii Campionilor pentru echipele de tineret, Fabio Silva a stabilit o serie de recorduri odată cu accederea la prima echipă a clubului.El a devenit succesiv cel mai tânăr jucător care a evoluat pentru FC Porto în campionat dar şi în competiţiile europene, fiind şi cel mai tânăr marcator al clubului în meciurile oficiale.FC Porto este pe locul 2 după 12 etape din campionatul Portugaliei, cu 28 de puncte, cu două mai puţine faţă de Benfica Lisabona, liderul la zi. AGERPRES/(AS - editor: Adrian Drăguţ, editor online: Simona Aruştei)
19:40
CSM Bucureşti a făcut un pas spre optimile de finală ale Cupei Challenge la handbal masculin, după ce a învins cu 34-28 (14-11) formaţia belarusă HC Maşeka, vineri, în deplasare, la Moghilev, în prima manşă a turului al treilea.HC Maşeka a controlat primul sfert de oră al meciului şi a condus cu 5-3 şi 6-4, dar apoi CSM Bucureşti, deţinătoarea trofeului, a dominat jocul, intrând la pauză cu un avans de trei goluri, 14-11. În partea secundă, avansul ''tigrilor'' a crescut până la şapte goluri, 32-25, câştigând cu 34-28.Ionuţ Ramba a fost cel mai bun marcator de la CSM, cu 10 goluri. Au mai înscris Chike Osita Onyejekwe 7 goluri, Adrian Rotaru 6, Goce Georgievski 3, Allahkaram Esteki 2, Henrique Selicani Teixeira 2, Mihai Nica 1, Liviu Caba 1, Ciprian Aungurenci 1, Robert Militaru 1.Pentru HC Maşeka au marcat Serghei Mihalciuk 8 goluri, Pavel Duda 4, Ruslan Habibov 4, Denis Iankovski 4, Maksim Soncik 3, Anton Tihonkov 2, Maksim Drozdov 2, Aleksandr Buikevici 1.Manşa secundă va avea loc sâmbătă 23 noiembrie, tot la Moghilev.AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei) Sursa foto: CSM Bucuresti Handbal / Facebook
19:40
Fostul premier italian Silvio Berlusconi a fost spitalizat la Milano după ce joi a suferit o căzătură la finalul congresului Partidului Popular European (PPE), care a avut loc la Zagreb, transmite vineri dpa.Accidentul a avut loc joi la încheierea congresului PPE, a scris cotidianul italian Corriere della Sera.Politicianul de 83 de ani va trebui să stea internat câteva zile la clinica La Madonnina din Milano, pentru investigaţii medicale.Alte media, printre care agenţia de presă Adnkronos, au citat surse din partidul lui Berlusconi, Forza Italia, care au exclus ca politicianul să fi suferit răni grave.''Şoldul, clavicula, tibia sau alte oase nu au fost fracturate. Adevărul este că e vorba doar despre o foarte simplă vânătaie'', au adăugat sursele.Silvio Berlusconi a fost prim-ministru al Italiei în trei rânduri, dar cariera sa politică a fost afectată de grave acuzaţii de corupţie şi de scandaluri sexuale.În 2016, el a suferit o intervenţia chirurgicală pe cord, iar în acest an a fost operat din cauza unei hernii inghinale şi a unei afecţiuni intestinale. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Mihaela Toth, editor online: Gabriela Badea)
19:40
Un judecător spaniol investighează deplasările efectuate în regiunea catalană de un grup militar rus de elită denumit ''Unitatea 29155'', suspectat de operaţiuni de destabilizare în Europa, şi încearcă de asemenea să stabilească dacă există legături între spionajul rus şi separatiştii catalani, consemnează vineri agenţia EFE.Potrivit cotidianului El Pais, în anul 2017, înaintea referendumului organizat de secesioniştii catalani pe 1 octombrie, a fost semnalată prezenţa generalului rus Denis Sergheev, un veteran al serviciului rus de informaţii militare GRU, care ar fi călătorit în Spania sub numele de acoperire Serghei Fedotov.Numele Denis Sergheev a fost evocat şi în operaţiunea montată de serviciile secrete ruse pentru asasinarea fostului spion rus Serghei Skripal, otrăvit împreună cu fiica sa anul trecut în Marea Britanie cu o substanţă neurotoxică.Conform unor surse din cadrul investigaţiei, se încearcă acum determinarea motivului prezenţei acestui ofiţer rus în Catalonia înaintea, în timpul şi după referendumul secesionist, respectiv dacă el a avut vreo legătură cu acţiunea separatiştilor sau pur şi simplu a fost în trecere pe acolo.Judecătorul Manuel García Castellón, care conduce de câteva luni această investigaţie cu regim secret, instrumentează în paralel un dosar de terorism în care sunt acuzaţi şapte membri ai aşa-numitei Echipe de Răspuns Tactic (Equipo de Respuesta Táctica - ERT), un grup radicalizat al separatiştilor din Comitetele de Apărare a Republicii (Comités de Defensa de la República - CDR).Într-un dosar separat este investigată pentru terorism platforma separatistă Tsunami Democratic, promotoare a recentelor mobilizări împotriva pedepselor cu închisoarea primite de liderii separatişti catalani, fiind cercetată şi o presupusă legătură între această platformă şi acea unitate a GRU.Potrivit El Pais, nu este prima dată când apar suspiciuni privind o presupusă ingerinţă rusă şi a spionajului rusesc în acţiunile separatiste catalane. La rândul său, cotidianul catalan El Periodico scrie că fostul lider catalan Carles Puigdemont (care a fugit în Belgia pentru a nu fi arestat), într-o discuţie cu un fost deputat rus apropiat al preşedintelui Vladimir Putin i-ar fi propus acestuia recunoaşterea anexării Crimeei în schimbul unui sprijin din partea Rusiei pentru independenţa Cataloniei. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Mihaela Toth, editor online: Gabriela Badea) 
19:40
Cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la moartea poetului Ady Endre (22 nov.1919), la Muzeul Memorial Ady Endre din Oradea s-a deschis o expoziţie temporară având titlul "Văzându-mă să mă vadă...", realizată de Muzeul Literar "Petőfi" din Budapesta, în parteneriat cu Consulatul General al Ungariei din Cluj-Napoca, Consiliul Judeţean Bihor şi Muzeul Ţării Crişurilor.Cele 14 panouri ale expoziţiei prezintă viaţa şi cariera poetului Ady Endre prin citate, fotografii şi texte curatoriale informative. Expoziţia oferă un tablou cuprinzător despre etapele cele mai reprezentative din viaţa poetului: familie, patrie, studii, perioada tumultoasă de la Oradea, dragostea pentru Léda, singurătatea camerelor de hotel, Boncza Berta, războiul, Ciucea şi moartea.Prin prezentarea vieţii poetului se evidenţiază subiectele cele mai importante care au făcut parte din existenţa acestuia: trăirea conştientizată a condiţiei de artist, siguranţa de sine a conştiinţei de poet, atitudinea faţă de maghiari, poezia mesianică şi vizionară, atitudinea antirăzboi, rolul public.În deschidere, au luat cuvântul muzeografa Szamos Mariann din partea Muzeului Ţării Crişurilor şi a Muzeului Memorial Ady Endre, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Pásztor Sándor, şi consulul general al Ungariei, Lajos Mile. Evenimentul s-a derulat exclusiv în limba maghiară."În jurul anilor 1903-1910, Oradea era, aşa cum a explicat şi consulul general, al patrulea cel mai important oraş în zonă, după Budapesta, Zagreb şi Bratislava, inclusiv prin cultură, un centru unde s-a creat o reînnoire a literaturii maghiare. În acest an centenar, prin Consiliul Judeţean, a fost reabilitată clădirea Muzeului Ady, cu suma de circa 400.000 de lei, clădirea fiind practic refăcută", a declarat, pentru AGERPRES, Pásztor Sándor.Preşedintele CJ Bihor a subliniat buna colaborare cu Muzeul Ţării Crişurilor şi cu "Petőfi" Irodalmi Múzeum (Muzeul Literar) din Budapesta, împreună cu care se va inaugura în ianuarie, în Muzeul Memorial Ady Endre, cea mai mare şi mai modernă expoziţie dedicată lui Ady Endre, cel mai reprezentativ poet al literaturii maghiare, inclusiv cu descrieri ale oraşului Oradea de la început de secol XX.Programul a continuat cu o conferinţă cu titlul "Ady şi Oradea" susţinută de jurnalistul şi omul de cultură Péter I. Zoltán.Vernisată în mai multe localităţi din regiunea bazinului Carpatic, expoziţia din Muzeul Ady va fi deschisă până în 5 ianuarie 2020. Curatorii expoziţiei sunt Hegyi Katalin (selecţie imagini şi texte, redactare) şi Fákó Árpád (grafică, vizualizare). AGERPRES/(A-autor: Eugenia Paşca, editor: Antonia Niţă, editor online: Irina Giurgiu)
19:40
Testele de ardere cu cărbune indonezian sărac în sulf efectuate vineri la termocentrala Mintia s-au încheiat cu succes şi permit producătorului de energie electrică să se încadreze în normele de mediu atât la emisiile din atmosferă, cât şi la cantitatea de cenuşă rezultată, dacă se va folosi acest combustibil în viitor, susţin sindicatele de la acest agent economic."Testul de ardere cu cărbune sărac în sulf importat din Indonezia a fost o reuşită. Din rezultatele obţinute a rezultat că emisiile de sulf în atmosferă sunt la valori mai mici decât nivelul admis de normele de mediu europene. Aceasta înseamnă că termocentrala poate funcţiona fără să mai fie nevoie de instalaţii de desulfurare, care ar fi costat câte 70 de milioane de euro pentru fiecare grup energetic", a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Sindicatului "Solidaritatea Hunedoara", de la termocentrala Mintia, Cristian Iştoc.Procesul de ardere a cărbunelui indonezian a fost monitorizat de specialiştii ICEMENERG - Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Energie, raportul oficial urmând să fie întocmit săptămâna viitoare.Potrivit liderului sindical, cărbunele adus din import reprezintă soluţia pentru ca termocentrala Mintia să-şi poată continua activitatea şi pe mai departe, respectând, în paralel, normele de mediu impuse de Uniunea Europeană. În plus, susţine liderul sindical, preţul cărbunelui din Indonezia este mai mic decât cel produs de minele din Valea Jiului."Pentru noi, sindicatul, rămâne un mare semn de întrebare de ce Ministerul Energiei nu a reuşit să vină cu această soluţie din anul 2007 şi până acum, pentru că acest cărbune sărac în sulf rezolvă toate problemele de mediu ale termocentralei", a afirmat Iştoc.El a atras atenţia şi asupra constituirii stocului de iarnă, prin asigurarea cărbunelui necesar de la rezerva de stat. În caz contrar, există riscul ca instalaţiile să fie oprite, iar municipiul Deva să rămână fără apă caldă şi căldură în sezonul rece."Este important să se aducă urgent acest cărbune sărac în sulf, pentru că la calea ferată se execută lucrări de modernizare şi există riscul unui blocaj în aprovizionare. Fără cărbune, se va ajunge la oprirea instalaţiilor şi nu vom mai putea asigura nici apă caldă şi nici căldură pentru municipiul Deva", a menţionat Iştoc.La rândul său, preşedintele Sindicatului Liber Electrocentrale Deva (SLIED), Mircea Crişovan, a apreciat că folosirea cărbunelui cu un conţinut redus de sulf va permite funcţionarea termocentralei Mintia până în anul 2030, data limită permisă de o directivă europeană, fără să mai fie nevoie de modificări la instalaţiile de electrofiltre.Primăria Deva şi-a anunţat intenţia de a prelua în administrare termocentrala Mintia, primele discuţii pe această temă desfăşurându-se joi, 21 noiembrie, la Deva. O nouă întâlnire pe această temă este programată săptămâna viitoare, la Guvern, conform unui anunţ făcut de primarul municipiului Deva, Florin Oancea. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Blada, editor: Antonia Niţă, editor online: Irina Giurgiu)
Mai multe ştiri
©2004—2019 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.