Papa a luat prânzul alături de 1.500 de persoane nevoiaşe

Agerpres, 17 noiembrie 2019 16:50

Papa Francisc a găzduit 1.500 de persoane fără adăpost şi nevoiaşe la masa de prânz de duminică, în contextul Zilei Mondiale a Oamenilor Săraci celebrată de Biserica Catolică, informează Reuters.Meniul servit tuturor persoanelor prezente în aula Paul al VI-lea din Cetatea Vaticanului, inclusiv suveranului pontif, a constat în lasagna, pui în sos de ciuperci, cartofi, dulciuri, fructe şi cafea.Iniţiativa este prilejuită de a treia ediţie a Zilei Mondială a Oamenilor Săraci, pe care Biserica catolică a marcat-o duminică în lumea întreagă.Oaspeţii, persoane sărace şi nevoiaşe, au fost aduşi la Vatican de voluntari din cadrul grupurilor caritabile care îi ajută în fiecare zi, notează Reuters.De-a lungul săptămânii, o clinică mobilă a fost instalată în Piaţa Sfântul Petru în cadrul căreia doctori voluntari au oferit asistenţă medicală gratuită persoanelor nevoiaşe. Un serviciu de îngrijiri este disponibil pe tot parcursul anului în apropiere, o altă iniţiativă a papei Francisc.Anterior, în cadrul unei slujbe speciale dedicate oamenilor nevoiaşi, ţinută în Bazilica Sfântul Petru din Roma, suveranul pontif a spus că cei care o duc mai bine nu ar trebui să se simtă "enervaţi" de săraci, ci să îi ajute cât mai mult. Papa Francisc a afirmat că aceştia ar trebui să se întrebe: "Eu, creştin, am cel puţin o persoană săracă printre prieteni?".Noua sărbătoare catolică a fost stabilită de papa Francisc în 2016.AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor online: Ady Ivaşcu)

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Agerpres

Acum 30 minute
15:20
O materie opţională - educaţie antreprenorială - va fi introdusă de anul şcolar viitor în gimnaziu şi liceu, după ce ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a semnat un acord de parteneriat cu reprezentanţi ai Confederaţiei Naţionale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) şi Federaţiei Patronale de Petrol şi Gaze (FPPG)."Comisia Europeană a subliniat ca e o mare nevoie ca în societatea românească de acum să fie integrată învăţarea în spirit antreprenorial, de aceea am luat această decizie, la propunerea CONAF şi FPPG, să introducem ca materie opţională, la gimnaziu şi la liceu, începând cu anul şcolar următor, dar acesta e un prim pas, pentru că noi dorim, de fapt, să construim pe termen lung, nu numai pe termen scurt sau mediu, ci să construim pe termen lung o strategie naţională pentru antreprenoriat (...) Îi invit şi pe alţi parteneri să ni se alăture, pentru că e important pentru România să dezvolte această strategie naţională, sa construiască prin copii, de fapt, nişte antreprenori de succes", a declarat Anisie, după ce a semnat acordul de parteneriat intitulat "Pactul pentru educaţie antreprenorială", marţi, la sediul ministerului Educaţiei.Ea a subliniat că noua disciplină nu va încărca programul copiilor, fiind opţională."Este nevoie ca toţi elevii noştri să fie ancoraţi în realitate, să cunoască ceea ce face sens vieţii pe care ei o trăiesc, prin urmare pot alege acest opţional pe care îl vom dezvolta. Nu e o materie în plus pentru elevi, e la opţiunea părintelui sau copilului, deci nu încărcăm programul, din contră, vom construi planuri cadru care să fie în acord cu noua lege, deci reducem numărul de ore pe care elevul trebuie să le petreacă la şcoală, dar oferim această posibilitate să nu mai fie copilul obligat să studieze anumite materii, ci să poată să aibă şi opţiuni", a spus Anisie.Ministrul a invitat şi alte organizaţii cu activitate şi expertiză în acest domeniu să contribuie la dezvoltarea opţionalului de educaţie antreprenorială."Pentru mine e o zi istorică (...) pentru că e pentru prima dată când mediul patronal, antreprenori de renume, multinaţionale îşi dau mâna pentru a conlucra şi a ajuta atât pentru construcţia viitorului de mâine, dar şi pentru o strategie naţională în ceea ce priveşte antreprenoriatul în România", a spus preşedintele CONAF, Cristina Chiriac.Ea a spus că, potrivit studiilor, 3 din 6 copii care au studiat această materie au mai multe şanse de se apuca de antreprenoriat. AGERPRES/(A - autor: Iulia Carciog, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
15:20
Justiţia rusă a condamnat marţi 11 persoane la pedepse de la 19 ani de închisoare la închisoarea pe viaţă în legătură cu atentatul din 2017 de la metroul din Sankt Petersburg, soldat cu 15 morţi, informează AFP.Abror Azimov, considerat unul dintre organizatorii atacului care potrivit anchetatorilor a avut caracter islamist, a fost condamnat la închisoare pe viaţă, a precizat tribunalul militar din al doilea oraş ca mărime al Rusiei.Alte zece persoane, acuzate de complicitate, în special pentru procurarea de arme, explozibili şi documente false, au fost condamnate la pedepse între 19 şi 28 de ani de închisoare.Atentatul cu bombă de la 3 aprilie 2017 s-a soldat cu 15 morţi şi aproape 70 de răniţi. Presupusul autor, Akbarjon Djalilov, un tânăr de 22 de ani originar din Kârgâzstan, a fost ucis în explozia survenită între două staţii ale metroului din fosta capitală imperială.Atentatul a fost revendicat de un grup relativ necunoscut asociat cu Al Qaida, "Batalionul imamului Shamil", a indicat centrul american de monitorizare a site-urilor jihadiste SITE.Niciul dintre presupuşii complici nu şi-a recunoscut vinovăţia.Singura femeie dintre cei 11 suspecţi, Şohista Karimova, condamnată la 20 de ani de detenţie, a strigat către judecători să o elibereze, din boxa de sticlă în care se aflau acuzaţii, a constatat o jurnalistă a AFP.Unul dintre avocaţii apărării, Marat Saghitov, a susţinut că apartamentul clienţilor săi a fost vizat de serviciul de securitate rus FSB "doar pentru că unul dintre locatari îl cunoştea pe kamikaze". "Nu există alte dovezi", a declarat avocatul.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Florin Ştefan, editor online: Anda Badea)
15:20
Doi foşti premieri algerieni, Ahmed Ouyahia şi Abdelmalek Sellal, judecaţi pentru fapte de corupţie în Alger, au fost condamnaţi marţi la 15 şi respectiv 12 ani de închisoare cu executare în urma unui proces istoric, relatează AFP.Anunţarea acestor verdicte intervine cu două zile înainte de alegerile prezidenţiale, respinse masiv de populaţie care îi critică pe candidaţi, care au fost cu toţii asociaţi mai apropiaţi sau mai îndepărtaţi ai regimului fostului preşedinte Abdelaziz Bouteflika.Ouyahia şi Sellal, apropiaţi ai lui Bouteflika ce s-a aflat la putere timp de 20 de ani înainte de a fi constrâns să demisioneze de o inedită mişcare populară de contestare, erau judecaţi de o săptămână, alături de alţi foşti lideri politici şi mari patroni pentru maşinaţiuni în sectorul industriei auto.Abdeslam Bouchouareb, fost ministru al industriei fugit în străinătate, a fost condamnat în contumacie la 20 de ani de închisoare. Alţi doi foşti miniştri ai industriei, Mahdjoub Bedda şi Youcef Yousfi, au primit câte 10 ani de detenţie.Fostă prefect, Nouria Yamina Zerhouni, care a compărut liberă la proces spre deosebire de coacuzaţii săi, a primit cinci ani de închisoare cu executare.Fostul preşedinte al Forumului Directorilor de Întreprinderi (FCE), principala organizaţie patronală a ţării, Ali Haddad, preşedinte-director general al BTP algerian, a fost condamnat la şapte ani de închisoare cu executare.Alţi trei oameni de afaceri, Ahmed Mazouz, Hassen Arbaoui şi Mohamed Bairi, proprietari de uzine pentru asamblarea de vehicule, au fost condamnaţi la şapte, şase şi respectiv trei ani de închisoare cu executare.Urmărit pentru finanţare ocultă a campaniei lui Bouteflika, Abdelghani Zaalane, fost ministru al transporturilor şi fost şef de campanie al lui Bouteflika pentru alegerile prezidenţiale din aprilie 2019 în final anulate, a fost achitat.Bunurile tuturor acestor înalţi funcţionari şi ale familiilor lor au fost confiscate, a mai anunţat judecătorul.Este pentru prima dată după proclamarea independenţei Algeriei în 1962 când au fost judecaţi funcţionari de stat de rang atât de înalt. Acest proces a fost primul consecutiv amplelor anchete asupra unor presupuse fapte de corupţie, anchete declanşate în urma demisiei forţate a preşedintelui Bouteflika şi suspectate că ar servi luptelor de clan de la vârful puterii post-Bouteflika.AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)
15:20
Grecia a cerut marţi Naţiunilor Unite să condamne un acord maritim între Turcia şi Libia "perturbator" pentru pacea şi stabilitatea în regiune, transmite AFP, citându-l pe purtătorul de cuvânt al guvernului elen.Atena "vrea ca acordul să fie adus în atenţia Consiliului de Securitate al ONU astfel încât să poată fi condamnat", a adăugat Stelios Petsas.Guvernul lui Kyriakos Mitsotakis a trimis scrisori separate în care ridică această problemă secretarului general al ONU, Antonio Guterres, şi Consiliului de Securitate al ONU, a mai precizat Petsas.Acest acord, care delimitează frontiere maritime între cele două ţări, a fost încheiat "cu rea credinţă" şi rămâne "invalid deoarece nu a fost aprobat de parlamentul libian", a arătat purtătorul de cuvânt citat.Acordul în cauză a fost semnat pe 27 noiembrie la Istanbul de preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, şi de Fayez al-Sarraj, şeful guvernului libian de uniune naţională (GNA), recunoscut de ONU.După semnare, Grecia a condamnat cu fermitate acordul, pe care l-a calificat vineri drept o "încălcare a dreptului maritim internaţional şi a drepturilor suverane ale Greciei şi ale altor state". Totodată, aceeaşi ţară a anunţat expulzarea ambasadorului libian la Atena.Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a continuat luni anunţând că Turcia şi Libia ar putea desfăşura activităţi comune de explorare în largul Ciprului, într-o zonă cu importante zăcăminte de gaz."Cu acest acord, am crescut la maximum teritoriul asupra căruia avem autoritate. Putem realiza activităţi comune de exploatare", a declarat Erdogan, într-un interviu acordat televiziunii publice TRT.AGERPRES/ (AS - autor: Vicenţiu Purcărea, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)
15:20
Cântăreaţa şi compozitoarea Marie Fredriksson, jumătatea formaţiei suedeze Roxette, înfiinţată împreună cu Per Gessle în 1986, a murit la 9 decembrie 2019, la vârsta de 61 de ani, după o boală îndelungată.Marie Fredriksson şi Per Gessle au cunoscut succesul internaţional începând cu sfârşitul anilor '80 şi începutul anilor '90 cu o serie de hituri, care au intrat în top 10 US, precum ''It Must Have Been Love'', ''Listen to Your Heart'', ''The Look'', ''Joyride'' şi ''Dangerous''.Marie Fredriksson s-a născut la 30 mai 1958, în localitatea Össjö, fiind cea mai mică dintre cei cinci copii. Interesul ei pentru muzică a crescut în anii adolescenţei, când i-a descoperit pe deja consacraţii Joni Mitchell, The Beatles şi Deep Purple. La 17 ani, s-a înscris la un liceu de muzică şi a început să performeze în cadrul teatrului local, potrivit www.dailyroxette.com.În 1978, a cântat împreună cu un prieten al său, Stefan, în cadrul formaţiei Strul, care a devenit mai târziu Mamas Barn, potrivit www.europopmusic.eu. Nu a avut succes cu niciuna dintre ele. Un alt prieten de-al său împărţea un studio de repetiţii cu Per Gessle, care ascultând-o i-a aranjat o audiţie cu faimosul producător suedez Lasse Lindbom. Impresionat de vocea ei, acesta i-a oferit Mariei un contract. Aşa a început cariera solo a Mariei Fredriksson.Per Gessle a fost cel care a încurajat-o să înceapă o carieră solo. În cele din urmă, Fredriksson a acceptat şi a înregistrat primul său album solo ''Het vind'', ''Ännu doftar kärlek'' fiind primul single, potrivit www.dailyroxette.com.Lasse, Marie, Per şi Mats ''MP'' Persson au înfiinţat o nouă trupă numită ''Exciting Cheeses'', susţinând concerte în cluburi. După un album lansat în 1986, Marie Fredriksson şi Per Gessle au înfiinţat trupa Roxette. Cei doi au avut un prim succes în Suedia, cu melodia ''Neverending love'', care însă nu a trezit nici un interes în străinătate. A urmat în 1987, un album solo - ''Efter stormen''.În 1989, Roxette a avut, în SUA, un neaşteptat succes cu ''The look''. Aproape peste noapte, Fredriksson şi Gessle s-au văzut transformaţi din doi cântăreţi suedezi în artişti internaţionali care au început să-şi promoveze muzica în turnee, vânzând milioane de copii şi primind numeroase premii.Marie Fredriksson s-a întors la cariera ei solo, în 1992, înregistrând albumul ''The Eternal Journey''. Albumul a fost auto-portretul său muzical, fiind scris ca un jurnal, cu melodii personale conţinând melodii despre viaţa ei, sentimente şi relaţii, potrivit www.dailyroxette.com.În timpul turneului mondial ''Joyride'' susţinut de Roxette în Australia, în 1992, Marie l-a întâlnit pe Mikael Bolyos, un cântăreţ, compozitor, pianist şi chitarist suedez, prieten al formaţiei. Peste trei zile cei doi erau logodiţi, iar un an mai târziu, la 29 aprilie 1993 se năştea fiica lor Inez Josefin. Cei doi s-au căsătorit în 1994. Cel de-al doilea copil, Oskar Mikael, s-a născut la 26 noiembrie 1996.Marie Fredriksson a înregistrat, în 1996, un nou album solo ''I en tid som vĺr'' (''In a Time Like Ours''). În 1998 şi 1999, Fredriksson a lucrat împreună cu Gessle la un nou album Roxette, ''Have A Nice Day''. În 2000, Marie a lansat un album ''greatest hits'' sub titlul ''Äntligen - Marie Fredrikssons bästa 1984-2000''. Lansarea albumului a fost urmată de un turneu, lansat ulterior pe CD/DVD ''Äntligen - Sommarturné'', care s-a vândut în peste 350.000 de exemplare. Două single-uri au fost promovate de pe acest album - ''Äntligen'' şi ''Det som var nu''.În 2002, Marie Fredriksson a fost diagnosticată cu tumoare pe creier, care s-a dovedit a fi malignă. A fost operată şi a îndurat luni întregi de chimioterapie şi radioterapie, pierzându-şi în cele din urmă capacitatea de a citi şi număra, vederea i-a fost afectată, precum şi o serie de mişcări ale părţii drepte a corpului, www.europopmusic.eu. La şase luni de la diagnostic, ea şi soţul său au început să lucreze la primul său album în limba engleză. Marie a dat numele albumului - ''Change'' (2004), notează www.dailyroxette.com.Marie Fredriksson şi Per Gessle s-au reunit la 23 octombrie 2009, susţinând un concert la Night of the Proms. În 2010, Roxette s-a reîntors pe scena muzicii susţinând un mini turneu în Europa. Primul turneu al formaţiei după aproape 15 ani a început în martie 2011. Un nou single ''She's Got Nothing On (But The Radio)'' a fost lansat în ianuarie 2011 şi un nou album ''Charm School'' a fost lansat la 11 februarie 2011. Turneul de promovare al albumului ''Charm School'' a avut un mare succes continuând până la sfârşitul lui 2012. În martie 2012, a fost lansat noul album Roxette - ''Travelling'', fapt care a coincis cu noul video şi single ''It's Possible''.În 2007 a cântat în patru piese de pe albumul soţului său, ''A family affair''. A lansat în 2013, un nou album, intitulat ''Nu!''. În 2015 şi-a lansat volumul autobiografic ''Kärleken till livet'' (''Love for Life'') scris împreună cu autoarea Helena von Zweigbergk, potrivit www.dailyroxette.com.În aprilie 2016, în urma recomandărilor medicale primite de Marie Fredriksson, ultima parte a turneului european dedicat celor 30 de ani de activitate a formaţiei a fost anulat. În iunie 2016 a fost lansat un nou album Roxette - ''Good Karma'' - primul single de acest album fiind ''It Just Happens''.Marie Fredriksson a găsit resurse să treacă peste momentele dificile din 2016 şi a lansat la 30 mai 2017, pentru prima dată, o melodie jazz, alături de doi muzicieni suedezi ai genului, Magnus Lindgren (saxofon) şi Max Schultz (chitară), intitulată ''Alone Again''. Cel mai recent videoclip al său se intitulează ''I Want to Go'' (2017). AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu, editor online: Ady Ivaşcu)
15:20
România a lansat marţi iniţiativa cetăţenească europeană "Salvaţi albinele şi fermierii", prin care se urmăreşte strângerea unui milion de semnături de susţinere la nivelul UE, până în septembrie 2020, astfel încât Comisia Europeană şi Parlamentul European să ia în considerare transpunerea în lege a solicitărilor care vizează eliminarea treptată a pesticidelor sintetice din agricultură până în anul 2035."În România, pragul minim care trebuie atins este de 24.000 de semnături de susţinere. Există exemple de iniţiative cetăţeneşti europene care au fost finalizate cu succes şi menţionez două: Apa şi salubritatea reprezintă un drept al omului, care a fost lansată încă din anul 2012 şi care a avut finalitate, după ce s-au strâns un milion de semnături, pentru că a produs efecte în plan legislativ. O altă asemenea iniţiativă a fost interzicerea glifosatului şi protecţia oamenilor şi a mediului de pesticide toxice. Deşi au fost strânse şi în cadrul acestei iniţiative peste un milion de semnături, Comisia totuşi nu a dat curs în totalitate acestor solicitări, chiar a constatat că nu este momentul. Noi speram să se întâmple în viitor. În schimb a avut urmări sub aspectul transparenţei condiţiilor de autorizare a pesticidelor. Practic, această politică de utilizare durabilă a pesticidelor putem aprecia că este urmare şi a acestei acţiuni cetăţeneşti, la fel cum sperăm ca acţiunea noastră să influenţeze Politica Agricolă Comună, mai ales pentru perioada 2021 -2027", a declarat, marţi, Constantin Dobrescu, vicepreşedintele Federaţiei Asociaţiilor Apicole din România - Romapis, într-o conferinţă de presă.El a precizat că au fost înmânate trei cereri Comisiei Europene în cadrul acestei iniţiative, prima urmărind eliminarea treptată a pesticidelor sintetice din agricultură cu 80% până în 2030, începând cu cele mai periculoase, pentru a se ajunge în 2035 la o agricultură 100% lipsită de pesticide sintetice.De asemenea, o altă solicitare vizează restaurarea biodiversităţii prin refacerea ecosistemelor naturale din zonele agricole, astfel încât agricultura să contribuie la protejarea biodiversităţii în loc să o afecteze, iar cea de a treia cerere este sprijinirea fermierilor pentru această tranziţie."Este nevoie de sprijin, tranziţia s-ar putea să nu fie uşoară pentru toată lumea. Reformarea agriculturii se poate face prin prioritizarea agriculturii de scară mică, diversă şi durabilă, sprijinind o creştere rapidă a practicilor agro-ecologice şi organice care să permită formare profesională, dar şi cercetare independentă în beneficiul fermierilor şi al agriculturii fără pesticide şi fără organisme modificate genetic", a subliniat reprezentantul Romapis.Această iniţiativă este susţinută de o alianţă alcătuită din 90 de organizaţii ale societăţii civile, grupuri de acţiune, organizaţii ale apicultorilor şi fermierilor, dar şi de oameni de ştiinţă, din 20 de ţări europene."De ce este nevoie de aşa ceva? Pentru că natura, aşa cum o ştim noi astăzi, se află la limita colapsului, aproape de punctul unde întoarcerea nu mai este posibilă. Un raport al ONU din 2017 face referire la această situaţie. Pesticidele produc în mod direct extincţia de specii: albine şi alte insecte polenizatoare. Avem un raport de o importanţă extraordinară, care nu este îndeajuns înţeles, mai ales în România. Cred că puţină lume ştie că un studiu din Germania, făcut pe o perioadă de 27 de ani, în care s-au făcut măsurători privind masa insectelor zburătoare, atenţie, din zone protejate, departe de agricultură, a constatat că în 27 de ani masa totală a acestor insecte a scăzut cu 75%. Este o informaţie care ar trebui să ne dea coşmaruri. Aşa cum planctonul reprezintă esenţa vieţii în mări şi oceane, insectele zburătoare stau la baza lanţurilor trofice pe uscat, iar dispariţia insectelor aproape sigur ar avea ca afect extincţia şi a altor specii, poate chiar şi oamenilor", a afirmat Dobrescu.De asemenea, vicepreşedintele Romapis a subliniat că pesticidele fac posibil un mod de agricultură intensivă, uneori chiar ultraintensivă, bazat pe monoculturi, "care au un efect devastator asupra polenizatorilor"."O monocultură este un deşert pentru albine, bondari, fluturi, pentru că, după ce acea cultură dispare ca flori, acele plante care oferă nectar sau polen, după dispariţia lor, acolo rămâne un deşert, lipseşte varietatea, lipsesc buruienile, lipsesc floricelele de orice fel, iar acesta este un peisaj pe care îl întâlnim tot mai des pe câmpiile României", a avertizat Dobrescu.Nu în ultimul rând, în opinia sa, agricultura industrială favorizează schimbările climatice întrucât se bazează pe pesticide sintetice, iar acestea se obţin prin procese chimice industriale intens utilizatoare de combustibili fosili. Pe de altă parte, utilizarea lor distruge capacitatea solului de absorbi carbonul din atmosferă, contribuind la amplificarea efectului de seră.Campania Iniţiativă Cetăţenească Europeană (ICE) este condusă de o alianţă intersectorială a organizaţiilor societăţii civile care acoperă mediul, sănătatea, agricultura şi apicultura. Printre alţii, organizatorii includ reţelele europene Friends of the Earth Europe şi Pesticide Action Network (PAN), precum şi Institutul de Mediu din Munchen, fundaţia Aurelia (Germania), Generations Futures (Franţa) şi GLOBAL 2000/Friends of the Earth Austria. În România s-au implicat organizaţiile Agent Green, Ecoruralis şi Romapis.Potrivit Romapis, oamenii de ştiinţă cer măsuri radicale şi urgente pentru a stopa colapsul naturii, în condiţiile în care un sfert dintre animalele sălbatice ale Europei sunt grav ameninţate, jumătate din siturile naturale sunt în situaţie precară, iar serviciile ecosistemice (contribuţiile directe şi indirecte ale ecosistemelor la bunăstarea umană) se deteriorează.Între timp, milioane de fermieri sunt striviţi de preţurile neechitabile, de lipsa de sprijin politic şi de marile corporaţii, iar patru milioane de ferme mici au dispărut între 2005 şi 2016 în UE, arată studiile de specialitate. AGERPRES/(A - autor: Mariana Nica, editor: Oana Tilică, editor online: Adrian Dădârlat)
15:20
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) avertizează utilizatorii cu privire la existenţa unui portal fals pentru achiziţia rovinietei.Potrivit unui comunicat al Companiei de Drumuri, remis marţi AGERPRES, în mediul online există un site care nu este autorizat de CNAIR, www.rovinietaro.ro, şi care oferă servicii de vânzare a rovinietei.Prin urmare, CNAIR îndeamnă şoferii să achite rovinieta numai la distribuitorii autorizaţi, ale căror puncte de distribuţie sau portaluri web autorizate se regăsesc pe site-ul oficial al instituţiei.CNAIR nu îşi asumă nicio responsabilitate cu privire la accesarea, în vederea achitării rovinietei, a unor portaluri web neautorizate, avertizează compania. AGERPRES/(AS - autor: George Coman, editor: Oana Tilică, editor online: Adrian Dădârlat)
15:20
România ar trebui să direcţioneze fondurile europene disponibile, împreună cu alte surse de finanţare, pentru a asigura dezvoltarea zonelor urbane într-un mod durabil, incluziv şi competitiv, potrivit unui studiu al Băncii Mondiale privind dezvoltarea urbană durabilă pentru perioada de programare 2021-2027, elaborat împreună cu Comisia Europeană şi actorii relevanţi din România, parte a iniţiativei "Catching-up Regions".Cele mai dinamice regiuni din Uniunea Europeană (UE) fie au una sau mai multe zone metropolitane sau aglomerări urbane între graniţele acestora, fie sunt aproape de o astfel de zonă dintr-o altă regiune.Polonia şi România au fost primele ţări care au testat această iniţiativă, activitatea fiind extinsă punându-se accentul pe determinarea modului în care regiunile pot să devină mai competitive şi mai incluzive."Analiza noastră arată clar că oraşele şi aglomerările urbane sunt motoare de creştere în România şi în UE în sens larg", a afirmat Tatiana Proskuryakova, Directorul de Ţară al Băncii Mondiale pentru România şi Ungaria, citată într-un comunicat al Băncii Mondiale, remis, marţi, AGERPRES."Pentru a ajuta centrele urbane să prospere, acestea au nevoie de o abordare globală a investiţiilor şi furnizării de servicii, care să evite fragmentarea pe sectoare sau oprirea dezvoltării la limita administrativă a unei localităţi", a adăugat ea.Printre recomandările făcute de Banca Mondială pentru perioada de programare 2021-2027 se numără: o abordare mai descentralizată cu programe operaţionale regionale concepute pentru fiecare dintre cele opt regiuni din România şi cu autorităţi de management regionale; alocări bine delimitate pentru zonele urbane; o anvelopă mai mare pentru investirea în dezvoltare urbană durabilă în 2021-2027 care să depăşească cerinţa minimă de 6% a Fondului European de Dezvoltare Regională; concentrarea pe zonele urbane funcţionale (nu doar pe oraşe) şi abordările interjurisdicţionale; precum şi o paletă mai mare a domeniilor de intervenţie pentru oraşe."În următoarea perioadă de programare, Comisia îşi propune să consolideze şi mai mult dimensiunea urbană a politicii de coeziune prin investiţii ţintite pentru a sprijini oraşe competitive, durabile şi incluzive", a arătat, la rândul său, Vittoria Alliata di Villlafranca, director în Direcţia Generală Politică Regională şi Urbană a Comisiei Europene.Ea a subliniat că acest studiu poate să ajute oraşele din România să coopereze mai mult cu zonele din jur în cadrul unor proiecte comune de dezvoltare. Aceasta ar duce la utilizarea mai eficientă a finanţării publice, un potenţial mai mare pentru dezvoltarea locală şi servicii mai bune pentru cetăţeni şi întreprinderi.Investiţiile strategice în infrastructură care vor fi efectuate în următorii ani vor crea modele de dezvoltare pentru sute de ani de acum înainte. Traseul de dezvoltare şi creştere al României nu este cunoscut încă, dar este clar că oraşele vor fi actorii principali. Şi modul în care se dezvoltă oraşele din România acum va defini felul în care va arăta România mâine. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Adrian Dădârlat)
15:20
Un bărbat care a suferit arsuri de gradul II şi III pe aproape 55% din suprafaţa corpului, în urma unui accident de muncă, urmează a fi transportat cu avionul la Viena, a precizat, marţi, directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Baia Mare, dr. Vasile Pop.Potrivit acestuia, pacientul, care a suferit accidentul de muncă în cursul zilei de luni, a fost refuzat pentru îngrijiri medicale în ţară, iar SJU Baia Mare a obţinut preluarea acestuia de către Clinica AKH Viena, Austria."Pacientul în vârstă de 40 de ani a suferit arsuri de gradul III pe aproape 55% din suprafaţa corpului. Nimeni din România nu a vrut să-l primească. Am încercat în afara ţării, iar Clinica AKH Viena îl va primi. E posibil ca transportul pacientului să aibă loc cu un avion SMURD, însă pentru moment nu suntem siguri de această variantă", a spus Vasile Pop.Conform acestuia, costurile de transport spre Viena vor fi suportate de familia pacientului.În context, directorul ITM Maramureş, Dragoş Năcuţă a precizat că, persoana accidentată este şeful secţiei turnătorie a societăţii metalurgice locale Cozmircom Baia Mare. În momentul accidentului, bărbatul se afla pe o punte, deasupra cazanului de topire a metalelor, moment în care timp de câteva secunde din interiorul cazanului au fost expulzate în aer particule de metale topite pe o distanţă de aproape 10 metri."Şeful de secţie se afla deasupra unui cazan în care se topea metal. (...) Acesta se afla pe o punte din vecinătatea cazanului şi efectua inspecţie de rutină, însă nu avea echipamentul de protecţie specific. Picurii de metal s-au răspândit în urma unei mici explozii de metal pe o distanţă de aproape 10 metri. Societatea comercială a declanşat o cercetare internă pentru a stabili modul producerii accidentului şi are termen de 15 zile pentru a finaliza cercetarea. În funcţie de rezultatul cercetării, ITM Maramureş decide dacă prelungeşte sau suspendă avizul de funcţionare a activităţii", a spus Dragoş Năcuţă.De asemenea, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Cecilia Grozavu, a precizat că instituţia a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă. AGERPRES/(A-autor: Leontin Cupar, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)
15:20
Continuă marţi căutarea bărbatului care a căzut seara trecută cu un motostivuitor în apa mării, în dana 79 a Portului Constanţa, în prezent intervenindu-se cu mai multe ambarcaţiuni şi scafandri.Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea", se ia în calcul efectuarea ranfluării utilajului pentru a se verifica dacă nu este prins sub el trupul persoanei dispărute.În zona producerii incidentului sunt scafandri şi ambarcaţiunea CBRN a ISU, precum şi scafandri şi două ambarcaţiuni ale Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare, respectiv, Ministerului Apărării Naţionale.Luni, în jurul orei 18.00, un angajat al unei firme care manevra un motostivuitor a căzut cu utilaj cu tot în apa mării, în Portul Constanţa, în locul respectiv apa având adâncimea de circa 21 de metri. După aproximativ patru ore, căutările bărbatului au fost sistate, fiind reluate marţi dimineaţă. AGERPRES/(AS - autor: Nona Jalbă; editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)
15:20
Procurorii DIICOT au decis, marţi, reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a trei persoane, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, favorizarea făptuitorului şi abuz în serviciu, în dosarul în care o grupare condusă de o familie de cetăţeni germani este acuzată că a ţinut în sclavie şi a obligat tineri germani să execute munci epuizante în gospodăriile unor localnici, sub pretextul unui aşa-zis "program de reeducare"."În cauză există suspiciunea rezonabilă că inculpatul Iusco Marcel Vasile, în calitate de funcţionar public, angajat al DGASPC - Maramureş în funcţia de asistent social, fiind desemnat manager de caz în privinţa serviciului social prestat în cadrul Centrului de asistenţă şi sprijin pentru reabilitarea social a copiilor şi tinerilor cu probleme comportamentale 'Projekt Maramureş', a permis membrilor grupului infracţional organizat să îşi desfăşoare activitatea infracţională sub o aparentă legalitate, aceştia obţinând nestingheriţi foloase patrimoniale necuvenite", informează un comunicat al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) transmis marţi AGERPRES.Cei trei inculpaţi urmează să fie prezentaţi în faţa magistraţilor de la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, iar faţă de alte trei persoane procurorii DIICOT au dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile."În fapt, s-a constatat că inculpatul, deşi avea cunoştinţă că respectivul centru nu era licenţiat să funcţioneze în condiţiile impuse de lege ca şi serviciu rezidenţial, nu a îndrumat responsabilii acestui centru în vederea licenţierii. Totodată, nu a sesizat şi nu a solicitat lămuriri cu privire la copiii care erau daţi în familii, încălcându-se hotărârile judecătoreşti care prevedeau 'plasament la Asociaţia Esperando în Centrul din Vişeu' şi a întocmit rapoarte de control neveridice, fără a face verificări efective cu privire la situaţia copiilor, limitându-se la eventuala deplasare la Centrul Projekt Maramureş şi la o simplă discuţie cu persoanele responsabile prezente în centru, fără a face verificări efective cu privire la fiecare copil în parte", se arată în comunicat.Din cercetările efectuate în cauză există date şi indicii despre faptul că inculpaţii P.V.A. şi B.C., angajaţi ai asociaţiei care administra centrul, au abordat în mod direct minorii de cetăţenie germană în vederea preîntâmpinării unor eventuale denunţuri ale acestora cu privire la activităţile concrete la care erau supuşi în cadrul Projekt Maramureş şi au asigurat produsul infracţional reprezentat de câştigurile patrimoniale ilegale obţinute de inculpatul S.B., ca lider al acestui proiect social, prin transferarea unor astfel sume de bani în numerar de pe teritoriul Germaniei pe teritoriul României în vederea îngreunării cercetărilor în cauză şi al împiedicării aflării beneficiarilor reali ai sumelor de bani transferate.Pe data de 9 decembrie au fost efectuate 12 percheziţii pe raza localităţii Vişeul de Sus, judeţul Maramureş, în urma cărora au fost ridicate 12 laptopuri, 13 telefoane mobile, memory stick-uri, calculatoare, HD extern, 600 de euro, 4.400 de lei şi înscrisuri susceptibile a avea legătura cu cauza.Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul SCCO Sălaj, SIC Ilfov, a ofiţerilor din cadrul Serviciul Judeţean Anticorupţie Maramureş şi a jandarmilor din cadrul Brigăzii Mobile de Jandarmi Cluj. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
15:20
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că nu sperie pe nimeni faptul că "PSD vrea să ameninţe cu moţiune de cenzură", adăugând că acesta este un drept constituţional al social-democraţilor."În primul rând, este dreptul constituţional al grupului PSD să depună moţiune de cenzură", a spus preşedintele."Dar, în acelaşi timp, trebuie să fim conştienţi de faptul că acest Guvern minoritar este hotărât şi doreşte să se adopte legislaţie care este şi necesară şi oportună şi aşteptată de români. Şi eu sunt convins că se va evalua foarte bine riscul, de exemplu, angajării răspunderii. Dar faptul că PSD-ul vrea să ameninţe cu moţiune de cenzură nu sperie pe nimeni", a adăugat Iohannis.Atenţionat asupra faptului că lideri ai UDMR s-au arătat deschişi demersului de a susţine o moţiune de cenzură a PSD, şeful statului a afirmat că "toată lumea se arată deschisă la tot felul de lucruri care consideră dumnealor că sunt interesante sau care aduc atenţia publicului"."În practică, dacă se intră în procedură, se numără voturile şi se va şti care este rezultatul", a susţinut el.Întrebat dacă adoptarea unei moţiuni de cenzură a PSD ar fi un prilej pentru declanşarea alegerilor anticipate, preşedintele Iohannis a spus: "Cu siguranţă. Deci şi asta este bine să înţeleagă toată lumea. Dacă printr-o angajare a răspunderii, Guvernul Orban pică, este primul pas spre anticipate, clar. Că se vor realiza sau nu, sigur este o chestiune care se va vedea la momentul respectiv". AGERPRES/(A - autor: Cătălina Matei, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu)
15:20
Palatul Victoria va fi iluminat marţi în portocaliu, cu prilejul Zilei Drepturilor Omului.Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, Guvernul se alătură astfel iniţiativei "We stand up for women!", derulată de Federaţia Europeană a Soroptimist International, în cadrul campaniei mondiale a Organizaţiei Naţiunilor Unite "Orange the world to stop violence against women"."În semn de solidaritate faţă de această campanie civică, astăzi, cu prilejul Zilei Drepturilor Omului, Palatul Victoria va fi iluminat în portocaliu", se arată în comunicat.Premierul Ludovic Orban a salutat această campanie civică, "constituită într-un apel comun şi ferm pentru combaterea violenţei împotriva femeilor"."Violenţa, de orice fel, nu are justificare, lasă răni adânci şi nu se uită. Combaterea acestui flagel este prioritară pentru Guvern şi preocupă, în mod legitim, instituţiile, organizaţiile neguvernamentale, societatea. Statul român are datoria şi responsabilitatea să ofere siguranţă cetăţenilor săi, un drept universal şi strâns legat de dreptul la libertate. Un om cu adevărat liber este cel care se simte în siguranţă, care trăieşte într-o comunitate a valorilor, a încrederii şi a respectului faţă de individ, indiferent de gen", consideră Orban, potrivit comunicatului. AGERPRES/(AS - autor: Dana Piciu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)
15:20
Preşedintele Klaus Iohannis s-a declarat convins că până la începutul anului viitor discuţia privind Secţia pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie va fi finalizată, iar rezultatele se vor găsi într-o "formă adecvată" de legiferare."Soluţia cea mai bună poate fi: desfiinţarea, pur şi simplu, sau schimbarea fundamentală a felului în care se alcătuieşte şi cum se subordonează această Secţie. Aceste chestiuni trebuie discutate aşezat, în linişte, şi sunt convins că până la începutul anului viitor această discuţie va fi şi finalizată şi rezultatele se vor găsi într-o formă adecvată de legiferare", a arătat preşedintele, la Palatul Cotroceni.Pe de altă parte, Iohannis a negat că s-ar amâna desfiinţarea SIIJ."Nu este vorba de nicio amânare. Nu a fost un plan de a avea o soluţie acum, repede, înainte să ştim ce vrem. Fiindcă aşa s-a mai procedat odată şi a ieşit ce a ieşit: o secţie cu un statut absolut neclar. Acest Guvern minoritar are de rezolvat un număr destul de important de probleme foarte grave şi foarte urgente, dar ele trebuie luate într-o anumită ordine logică, pentru ca să poată fi rezolvate eficient. De exemplu, acum este nevoie să se lucreze la buget. Asta înseamnă două etape. Prima: legea care stabileşte limitele bugetare. A doua: bugetul propriu-zis, bugetul asigurărilor sociale. În paralel este nevoie de câteva prorogări care se doreşte a fi făcute. Şi anume: pensionarea magistraţilor, de exemplu, din legea în vigoare, care pur şi simplu nu poate fi realizată şi ar arunca în aer sistemul întreg. Şi încă câteva chestiuni. După această etapă, cu siguranţă Guvernul va veni cu o iniţiativă legislativă sau angajarea răspunderii pe alte chestiuni care sunt foarte importante. De exemplu, rezolvarea chestiunii cu Secţia specială. Iar până atunci, Ministerul, împreună cu toţi cei care sunt interesaţi, va veni cu soluţia cea mai bună", a precizat Iohannis. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)
15:20
Marie Fredriksson, solista trupei Roxette, a murit pe 9 decembrie, la vârsta de 61 de ani, după o boală îndelungată, informează publicaţia britanică The Mirror.Popstar-ul suedez, care a creat Roxette alături de Per Gessle în 1986, a murit luni dimineaţă, în urma unei suferinţe îndelungate.Marie a fost cunoscută pentru hiturile Roxette "It Must Must Have Love", "Joyride", "Listen To Your Heart" şi "The Look"."Cu mare tristeţe trebuie să vă anunţăm că una dintre cele mai mari şi mai iubite artiste ale noastre s-a dus. Marie Fredriksson a murit în dimineaţa zilei de 9 decembrie în urma problemelor sale de sănătate anterioare", a scris familia într-o declaraţie.Aceasta a adăugat că artista va fi înmormântată doar în prezenţa celor mai apropiaţi membri ai familiei.Celălalt membru al formaţiei Roxette, Per, i-a adus lui Marie un omagiu: "Toată dragostea mea pentru tine şi familia ta. Lucrurile nu vor mai fi niciodată la fel".Marie era căsătorită cu Mikael Bolyos, şi aveau împreună doi copii, o fiică, Inez Josefin, în vârstă de 26 de ani, şi un fiu, Oscar, de 23 de ani.Artista fusese diagnosticată cu o tumoră cerebrală în 2002, după ce leşinase în casă.AGERPRES/(AS - autor: Ana Bîgu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea) Citiţi şi: Cântăreaţa Marie Fredriksson, jumătatea formaţiei suedeze Roxette, a murit (fişă biografică)
15:20
Naţionala feminină de handbal a României a fost învinsă fără drept de apel de Suedia, cu scorul de 34-22 (14-9), marţi, la Kumamoto, în Grupa principală II a Campionatul Mondial din Japonia. AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)
Acum 2 ore
14:20
Fostul primar al Moscovei Iuri Lujkov, care din 1992 până în 2010 a transformat metropola rusă dintr-un oraş cenuşiu într-o capitală efervescentă a luxului, a murit marţi, la 83 de ani, în timp ce era supus unei operaţii pe cord în Germania, informează AFP.Mandatul său în fruntea primăriei moscovite a fost şi unul foarte controversat, Lujkov atrâgându-şi numeroase acuzaţii de corupţie şi critici pentru distrugerea unor clădiri istorice căzute victimă speculei imobiliare."Sunt sincer dezolat că a plecat dintre noi acest om plin de energie şi bucurie, care a condus Moscova în dificila perioadă postsovietică şi a făcut multe pentru acest oraş şi pentru moscoviţi. Condoleanţele mele familiei şi celor apropiaţi", a scris pe Twitter actualul primar al capitalei ruse, Serghei Sobianin.Fostul primar al Moscovei a murit în Germania, în timp ce era supus unei operaţii pe cord, a anunţat postul public de televiziune Rossia 24.Soţia lui Lujkov, Elena Baturina, deţine importante active imobiliare la Moscova datorită cărora se menţine, potrivit revistei Forbes, pe locul întâi în rândul celor mai bogate femei din Rusia, cu o avere estimată de 1,2 miliarde de dolari.Numit primar în 1992 de fostul preşedinte Boris Elţin şi considerat chiar un posibil succesor al acestuia, la sfârşitul anilor 1990, Iuri Lujkov a fost o figură majoră pe scena politică rusă, fiind demis din post tot de Kremlin, în 2010, după ce a "pierdut încrederea" preşedintelui Dmitri Medvedev şi a premierului de atunci Vladimir Putin.După demitere, s-a retras din partidul Rusia Unită (la putere) şi din viaţa politică, având doar rare apariţii în media. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea) *** Sursa foto: sputniknews.com 
14:20
Bosnia a început marţi mutarea migranţilor aflaţi în tabăra improvizată şi insalubră de la Vucjak, situată în nordul ţării, către facilităţi mai adecvate, a anunţat postul public de televiziune bosniac Federalna, citat de dpa. Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO Reporterii nu au avut permisiunea de a asista la începerea operaţiunii de relocare a migranţilor şi au fost ţinuţi la câţiva kilometri depărtare. Autorităţile bosniace au precizat că măsura a fost luată din motive de securitate. Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO Reprezentanţi ai Crucii Roşii au menţionat că aproximativ 600 de migranţi au primit micul dejun înainte de a fi transferaţi în fostele cazarme de la Usivak, la 350 kilometri sud, şi la Tomislavgrad, în vestul Bosniei, la 250 kilometri de tabăra actuală. Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO Mulţi dintre migranţi au afirmat anterior că nu doresc să plece de la Vucjak, o tabără construită pe locul unei foste gropi de gunoi, unde nu există apă curentă şi toalete. Ei au susţinut că vor să încerce să treacă frontiera în Croaţia, chiar dacă riscă să fie prinşi de poliţie, decât să se întoarcă din drum sute de kilometri. Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO  Autorităţile bosniace intenţionează să mute treptat toţi migranţii aflaţi în prezent în adăposturi provizorii. Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO Numărul actual al migranţilor din Bosnia este estimat la 8.000. Ei se află blocaţi în această ţară de luni întregi, după ce au ajuns aici pe aşa-numita ''rută balcanică''. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea) *** Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO 
14:20
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) i-a cerut marţi Ankarei ''să-l elibereze imediat'' pe omul de afaceri şi filantropul Osman Kavala, aflat de doi ani în detenţie şi devenit simbolul represaliilor orchestrate contra societăţii civile în Turcia, informează AFP."Curtea Europeană a Drepturilor Omului estimează că guvernul (turc) trebuie să ia măsurile necesare pentru a pune capăt detenţiei reclamantului şi a-l pune imediat în libertate", declară CEDO într-un comunicat. "A fost stabilit dincolo de orice dubiu că măsurile" luate la adresa lui erau menite "să-l reducă pe Osman Kavala la tăcere şi împreună cu el pe toţi apărătorii drepturilor omului", a estimat CEDO.În decizia sa, CEDO subliniază o serie de încălcări ale Convenţiei europene a drepturilor omului, precum "dreptul la libertate şi la siguranţă".Osman Kavala, aminteşte CEDO, este "un om de afaceri care a contribuit la înfiinţarea a numeroase organizaţii non-guvernamentale ce lucrează pentru promovarea sau protejarea drepturilor omului".CEDO a amintit de asemenea că Osman Kavala "a fost plasat în detenţie provizorie pe motiv că existau 'puternice suspiciuni' că el a comis două infracţiuni: tentativă de răsturnare a guvernului şi a ordinii constituţionale prin forţă şi violenţă". Însă ea estimează că autorităţile turce "nu sunt în măsură să demonstreze că privarea de libertate a reclamantului este justificată de suspiciuni rezonabile fondate pe o evaluare obiectivă a actelor care îi erau reproşate".Judecătorii europeni au invocat astfel "absenţa de fapte, informaţii sau dovezi care să demonstreze că el a comis o activitate ilicită".La 8 octombrie, justiţia turcă a decis să-l menţină pe Osman Kavala în detenţie provizorie, programând procesul său pentru 24 decembrie, potrivit grupului de susţinere "Apărăm Gezi".Făcând parte din cercurile de intelectuali din Europa, Kavala este acuzat alături de alte 15 persoane de "tentativă de răsturnare a guvernului" pentru susţinerea acordată unei mişcări de contestare antiguvernamentală în 2013, cunoscută sub denumirea "mişcarea Gezi". Cei 16 riscă pedeapsa cu închisoare pe viaţă.Filantropul este acuzat că a finanţat uriaşele manifestaţii din 2013 împotriva actualului preşedinte al Turciei, Recep Tayyip Erdogan, pe atunci premier. Arestarea lui a intervenit după tentativa de puci din 2016, urmată de epurări masive în societatea civilă turcă. AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea) 
14:20
Fostul mare fotbalist italian Alessandro Del Piero a confirmat că va fi prezent la meciul de retragere al lui Adrian Mutu, care va avea loc vara viitoare, la Cluj-Napoca, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.Legendarul Alessandro Del Piero va evolua pentru selecţionata mondială în meciul cu echipa foştilor mari jucători români, în care va juca Mutu, pe 13 iunie, la Sports Festival 2020.Au mai confirmat participarea la selecţionata mondială Francesco Totti, Andrea Pirlo, Gennaro Gattuso şi Sebastien Frey.În echipa României, pe lângă Mirel Rădoi şi Adrian Mutu, vor mai intra pe teren Giani Kiriţă, Marius Niculae, Ciprian Marica şi Lucian Sânmărtean.Del Piero a ajuns la Juventus în 1993 şi a devenit golgheterul all-time al clubului, cu 290 de goluri, dintre care 135 decisive. Cu numărul 10 pe tricou, Del Piero deţine şi recordul absolut de prezenţe în cadrul clubului: 705 meciuri.Adrian Mutu şi Del Piero au jucat împreună un sezon la Juventus şi au fost adversari timp de 9 sezoane în campionatul italian. Cei doi au reuşit să ducă echipa până în sferturile de finală ale Ligii Campionilor în sezonul 2005-2006.Alessandro Del Piero a scris istorie şi la naţionala Italiei. A jucat la trei Cupe Mondiale şi la patru Campionate Europene. Vârful carierei sale a fost în 2006, când a câştigat finala Cupei Mondiale. În perioada 2012-2014, Del Piero a evoluat la FC Sydney.În 2018, la prima ediţie Sports Festival, organizatorii au adus în faţa publicului, la Cluj, Generaţia de Aur a fotbalului românesc şi legendele Barcelonei. Vedetele ediţiei din 2019 au fost Simona Halep, Marius Copil, Fabio Fognini, Darren Cahill. A treia ediţie a Sports Festival, eveniment care promovează bucuria mişcării şi spectacolul sportului, va avea loc în intervalul 11-14 iunie 2020.AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Simona Aruştei)
14:20
* Deficitul comercial al României a ajuns a 14,023 miliarde de euro în primele zece luni ale anului, cu 2,180 miliarde de euro mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS), remis, marţi, AGERPRES.* Investiţiile nete realizate în economia naţională în primele nouă luni ale anului în curs au însumat 67,139 miliarde de lei, în creştere cu 18,6% comparativ cu perioada similară din 2018, peste jumătate din ele fiind realizate în sectorul construcţiilor noi, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).* Unităţile procesatoare din România au colectat, în primele zece luni din 2019, o cantitate de 13.527 tone de lapte de vacă, în creştere cu 1,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, relevă datele publicate, marţi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).* Bursa de Valori Bucureşti (BVB) evolua în scădere pe majoritatea indicilor la 30 de minute de la deschiderea şedinţei de marţi, iar tranzacţiile realizate se ridicau la 531.145 de lei (111.171 de euro).* Numărul locuinţelor date în folosinţă în primele nouă luni ale anului 2019 s-a ridicat la 46.437, cu 6.059 mai multe faţă de perioada corespunzătoare din 2018, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).* Reţeaua de magazine Profi a devenit partener al proiectului Monitorul Preţurilor derulat de Consiliul Concurenţei şi, ca urmare, preţurile produselor alimentare practicate de aceste unităţi sunt acum disponibile pe platforma www.monitorulpreturilor.info, potrivit unui comunicat al autorităţii de concurenţă, remis, marţi, AGERPRES.* Sporul natural al populaţiei României a continuat să fie negativ şi în octombrie, cu un minus de 2.780 de persoane, în comparaţie cu datele din octombrie 2018, când s-a înregistrat un minus de 7.478 de persoane, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS), publicat marţi.* MedLife anunţă achiziţionarea pachetului integral de acţiuni al Spitalul OncoCard Braşov, unul dintre cele mai mari centre private de diagnostic şi tratament oncologic din România, potrivit unui comunicat al MedLife, remis, marţi, AGERPRES.* Mai mult de jumătate (55%) dintre conexiunile la Internet mobil înregistrate în România, la jumătatea anului 2019, sunt 4G, iar două treimi dintre utilizatori nu îşi limitează navigarea pe internetul mobil, arată datele statistice publicate, marţi, de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).* Românii vor avea acces la cele mai bune servicii de turism din lume, la tarife similare cu cele practicate pe piaţa germană sau britanică, au anunţat reprezentanţii turoperatorului Memento Group, deţinătorul Christian Tour, care va opera în România şi brandul TUI TravelCenter, aparţinând celui mai mare grup de turism la nivel mondial, TUI Group.* Comisia pentru Supravegherea Burselor şi Instrumentelor Financiare din Japonia (SESC) a recomandat ca Nissan să fie amendată cu aproximativ 2,4 miliarde de yeni (22 milioane de dolari) pentru raportări eronate privind compensaţiile financiare de care a beneficiat fostul preşedinte Carlos Ghosn în patru ani financiari, din aprilie 2014 până în martie 2018, transmite Reuters.* Autoritatea Pieţelor Financiare din Franţa (AMF) a anunţat marţi că a amendat cu 20 de milioane de euro (22 de milioane de dolari) grupul bancar american Morgan Stanley pentru manipularea bondurilor suverane, transmit Bloomberg şi Reuters.* Piaţa auto chineză - cea mai mare din lume - a înregistrat şi în noiembrie o scădere a vânzărilor, de 3,6%, fiind a 17-a lună consecutivă de declin, după un recul de 4% în octombrie şi de 5,2% în septembrie, arată datele publicate marţi de Asociaţia Producătorilor Auto din China (CAAM), transmite Reuters.* Aproximativ 190.000 de companii din Uniunea Europeană erau clasificate în 2017 ca întreprinderi cu creştere ridicată, unde lucrau în total 16,4 milioane de angajaţi, arată datele publicate marţi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).* Ford Motor a anunţat luni că se aşteaptă ca pierderile înainte de taxe şi impozite în China raportate pentru 2019 să fie reduse aproape la jumătate faţă de anul trecut, transmite Reuters. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)
14:20
Patru din zece manageri IT din România recunosc faptul că organizaţiile pe care le conduc au fost vizate de atacuri cibernetice în ultimii doi ani, în timp ce peste un sfert (26,9%) dintre şefii din departamentele IT nu ştiu dacă societăţile lor au fost ţinta hackerilor, reiese din studiul "Connect Romania 2019", întocmit de Cisco România.Aproape jumătate dintre cei chestionaţi (46,5%) au menţionat lipsa bugetului ca obstacol principal în securizarea companiei în faţa ameninţărilor cibernetice, urmată de lipsa conştientizării ameninţărilor de securitate la nivel de top management (34,3%), lipsa experţilor în securitatea IT din cadrul companiei (32,6%) şi lipsa unor tehnologii şi instrumente adecvate în asigurarea unei protecţii eficiente împotriva ameninţărilor cibernetice din ce în ce mai sofisticate (28,4%).Conform cercetării, o altă provocare cu care se confruntă managerii IT este refuzul angajaţilor de a respecta regulile de securitate, însă vestea îmbucurătoare este că acest procentaj a scăzut în 2019 la 23,7%, faţă de 28,5%, în 2018.Mai mult de jumătate dintre şefii IT (52%) au menţionat că furnizarea de servicii IT stabile reprezintă principala preocupare pentru departamentele pe care le conduc în următorul an. Pe locurile următoare se află: îmbunătăţirea securităţii cibernetice (47,8% dintre respondenţi), dezvoltarea de noi servicii şi produse inovatoare (34,7%), creşterea eficienţei operaţionale (33,1%) şi îmbunătăţirea experienţei clienţilor (31,8%).În ceea ce priveşte schimbările digitale prin care trec propriile organizaţii în prezent, peste 93% dintre respondenţi au declarat că acestea sunt de amploare şi de importanţă diferite, în funcţie de specificul fiecărei companii în parte. Astfel, aproape un sfert (24%) dintre managerii IT au raportat transformări radicale, cum ar fi un model nou de venituri sau tranziţia de la oferte de bunuri/produse la oferte de servicii.În acelaşi timp, 41,6% au declarat că, în prezent, au loc schimbări minore din punct de vedere digital (de exemplu: dezvoltarea produselor/serviciilor existente), în timp ce 27,5% dintre respondenţi au menţionat că au loc unele schimbări, precum introducerea de noi produse/servicii, cele existente fiind încă dominante.Studiul Cisco România arată că, în următorii trei ani, provocările legate de creşterea traficului de date, de securitate şi de managementul riscurilor vor constitui principala preocupare pentru departamentele IT, fiind puse pe primul loc de peste 53% dintre participanţi.Pe lista tendinţelor identificate de managerii IT ca având un impact asupra activităţii companiilor se mai află: automatizarea reţelelor, SDN (39%), migrarea aplicaţiilor în cloud (25%), reducerea costurilor (23,5%), Internet of Things şi M2M (18,3%).În plus, majoritatea participanţilor la studiu a afirmat că bugetul IT al companiei a crescut nesemnificativ, în 2018, sau a rămas la nivelul din 2017. Pe de altă parte, 10,4% dintre respondenţi au menţionat că bugetul IT al companiei a scăzut în acest an faţă de 2018, în timp ce peste 23% au declarat că bugetul a crescut nesemnificativ.Sondajul Cisco România a fost realizat în luna octombrie 2019 în rândul a peste 500 de specialişti IT din companii şi instituţii din România, prezenţi la evenimentul Connect România 2019.Connect România este cea mai mare conferinţă dedicată soluţiilor pentru reţele de comunicaţii şi a reunit anul acesta peste 1.100 de specialişti locali din domeniul IT&C, experţi în reţelistică şi factori de decizie.Cisco (NASDAQ: CSCO) este liderul mondial în tehnologie care face ca Internetul să funcţioneze din 1984. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)
14:20
O expoziţie în care sunt prezentate 1.000 de jucării, cele mai vechi de la începutul secolului trecut, a fost deschisă, marţi, la Complexul Muzeal Arad, organizatorii dorind să le prezinte celor mici cum şi-au petrecut copilăria părinţii sau bunicii lor.Expoziţia este organizată împreună cu Asociaţia Muzeul Jucăriilor Bucureşti şi cuprinde figurine, păpuşi, maşinuţe, trenuleţe, roboţi, rachete sau nave spaţiale, o parte fiind aranjate în jurul unui brad de Crăciun. Foto: (c) Marian Buga/AGERPRESSute de copii le-au admirat încă din prima zi a expoziţiei, care va rămâne deschisă până în 15 ianuarie 2020.Curatorii expoziţiei sunt fraţii Cristian şi Mihai Dumitru, fondatori ai asociaţiei, în colecţia căreia se găsesc peste 15.000 de jucării."Poate cea mai veche jucărie din colecţie este un urs din paie, îmbrăcat în pluş, cu ochii din sticlă. Are peste 100 de ani, era o jucărie foarte populară în Germania, dar s-a regăsit şi în copilăria românească în perioada interbelică. Au găsit-o nişte prieteni în podul unei case ce urma să fie demolată. De altfel, o parte dintre jucăriile din colecţie au fost recuperate din zona în care s-a construit Casa Poporului, unde podurile ascundeau adevărate comori", a declarat Cristian Dumitru.Fraţii Dumitru au adus la Arad şi peste 300 de obiecte fabricate înainte de 1989 la fabrica de jucării "Arădeanca", în special păpuşi. Foto: (c) Marian Buga/AGERPRESExpoziţia se numeşte "De la Moş Gerilă la Moş Crăciun", organizatorii arătând că, în copilăria lor, sărbătorile de iarnă aveau altă semnificaţie."Mie nu mi-a adus jucăriile Moş Crăciun, ci Moş Gerilă, de aceea ne-am gândit să numim aşa expoziţia", a explicat Cristian Dumitru.Pe toată perioada expoziţiei, copiii au acces liber, iar adulţii plătesc un bilet de intrare de 4 lei, în timp ce pensionarii plătesc 2 lei. Foto: (c) Marian Buga/AGERPRES"Expoziţia a fost gândită pentru a le prezenta şi copiilor de astăzi cum arătau jucăriile din alte vremuri. Le transmitem şi un mesaj, că este bine să se joace şi cu altfel de jucării, decât tableta sau telefonul", a spus directorul Complexului Muzeal Arad, Bogdan Blaga.Asociaţia Muzeul Jucăriilor a fost înfiinţată în urmă cu peste 10 ani, de către un grup de colecţionari, între care fraţii Dumitru. AGERPRES/(AS - autor: Marian Buga, editor: Oana Popescu, editor online: Ada Vîlceanu)
14:20
Un număr de 50 de persoane, cu vârste cuprinse între 20 şi 45 de ani, diagnosticate, printre altele, cu retard psihic sever, epilepsie, agresivitate sau automutilare, trăiesc la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihică (CRRN) "Sfântul Luca" din localitatea constănţeană Negru Vodă.Potrivit purtătorului de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Constanţa, Oana Manoilă, afecţiunile celor din centrul de recuperare, pornirile violente, de automutilare, s-au diminuat mult mai ales datorită îngrijirii şi dragostei de care au parte, aceştia învăţând, uşor, uşor, să se adapteze societăţii."Aici (CRRN 'Sf. Luca' n.r.) trăiesc 50 de suflete cu vârste între 20 şi 45 de ani cărora medicii nu le-au dat şanse să ajungă nici măcar până la vârsta de 10 ani din cauza afecţiunilor extrem de grave pe care le au, dar care au reuşit, datorită modului în care sunt îngrijite şi tratate. 'Copiii noştri', căci aşa îi considerăm, au fost diagnosticaţi cu retard psihic sever combinat cu autism grav, deficienţe fizice ori epilepsie, agresivitate sau automutilare, combinate şi cu boli transmisibile precum Hepatita B sau C. (...) Afecţiunile lor, pornirile violente, de automutilare, s-au diminuat mult mai ales datorită îngrijirii şi dragostei de care au parte. Uşor, uşor, au învăţat să se adapteze societăţii. Acum, ies la plimbare, merg în excursii, se hrănesc şi se îmbracă singuri, îşi exteriorizează emoţiile şi sentimentele chiar dacă mulţi dintre ei sunt nonverbali, la nivelul dezvoltării mentale fiind egali cu copiii de 1, 2 sau 3 ani", a informat, marţi, reprezentanta DGASPC Constanţa.Conform acesteia, suferinţele celor 50 de bolnavi sunt alinate de "o mână de oameni" - un şef de centru, cinci asistente medicale, un psiholog, un psihopedagog, un medic generalist şi trei balneo-fizioterapeuţi, câteva infirmiere şi bucătărese.Doar doi dintre beneficiarii CRRN "Sfântul Luca" mai sunt vizitaţi de familie, printre care Iuliana, în vârstă de 28 de ani, diagnosticată cu retard psihic sever, fiind la nivelul unui copil de 1 an."Iuliana este un caz aparte. De ce? Pentru că mama ei nu a vrut niciodată să se despartă de ea dar, într-un final, a înţeles că fiica ei are nevoie de mult mai multă îngrijire decât putea ea să îi acorde. Crizele de agresivitate şi automutilare erau imposibil de controlat acasă. Tratamentul de recuperare era peste puterile familiei care mai avea doi copii de întreţinut. Avea 6 ani când a ajuns într-un serviciu social, apoi a fost la Năvodari iar, în urmă cu aproximativ 3 ani, când centrul s-a mutat la Negru Vodă, a fost şi ea transferată aici. Mama şi o soră însă nu au renunţat la Iuliana şi o vizitează de câte ori au posibilitatea", a menţionat Manoilă.Potrivit psihologului centrului, Lidia Iacov, tânăra are stereotipia de a se lovi peste umeri, faţă şi se muşcă de mâini, fiind autoagresivă, fără însă să îşi manifeste agresivitatea faţă de ceilalţi beneficiari ai centrului, cu aceştia devenind chiar foarte afectivă."De câte ori vine în vizită, mama Iulianei vine şi la mine la consiliere. Plânge mereu, regretă că nu îşi poate lua fata acasă şi are foarte multe probleme pentru că lumea o judecă deoarece şi-a abandonat copilul, însă Iuliana nu este un copil abandonat. Când a venit ultima oară la centru, mama ei era foarte mulţumită de progresele fetei şi a spus că se bucură foarte mult pentru că a văzut-o mult mai deschisă, mai liniştită, mai fericită", a declarat psihologul CRRN "Sf. Luca". AGERPRES/(AS - autor: Nona Jalbă, editor: Oana Popescu, editor online: Ada Vîlceanu)
14:20
Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) Bistriţa-Năsăud a sărbătorit, marţi, 10 ani de când se află în slujba comunităţii, timp în care echipajele de prim-ajutor au participat la peste 82.000 de misiuni.Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud a organizat, cu această ocazie, un simpozion, la care au participat şefii inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă din judeţele Cluj, Mureş, Sălaj, Suceava şi Maramureş, prefectul de Bistriţa-Năsăud, Ovidiu Frenţ, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Vasile Puica, viceprimarul municipiului Bistriţa, Cristian Niculae, şefii instituţiilor judeţene din domeniul sănătăţii, paramedici şi voluntari SMURD.Au fost înmânate plachete şi diplome aniversare şi s-a prezentat un film documentar despre activitatea SMURD la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud, activitate care a inclus 82.489 de solicitări la care s-a intervenit, dintre care 11.841 prin echipajul de terapie intensivă mobilă, şi 84.461 de persoane asistate.Medicul şef al UPU-SMURD Bistriţa, Ovidiu Sever Rus, a ţinut să îi laude pe cei de la SMURD pentru nivelul profesional atins."Alături de puţinii medici care am fost tot timpul în UPU, mulţi rezidenţi din centrele universitare Cluj şi Mureş ne-au ajutat. Rezidenţi, asistenţi, paramedici, cu toţii am colaborat, unii mai mult pe UPU, alţii mai mult pe SMURD, pentru ridicarea nivelului profesional al acestei structuri. Cifrele au fost expuse, nu o să încep să laud SMURD. Cred că, dacă este de lăudat, trebuie să-l laude populaţia. În orice caz, suntem puţini, este greu şi pot doar să vă spun "La mulţi ani" şi să vă mulţumesc că, în condiţiile astea, rezistaţi", a spus Rus.SMURD Bistriţa-Năsăud are substaţii în Bistriţa, Năsăud, Beclean, Sângeorz-Băi, Prundu Bârgăului şi Lechinţa şi, în cei 10 ani de activitate, s-a reuşit ca timpii de intervenţie să fie reduşi de la 38 la 16 minute în mediul rural şi de la 18 la 6 minute în mediul urban.Şeful ISU Bistriţa-Năsăud, Constantin Florea, a ţinut să le mulţumească şi voluntarilor care s-au înscris la cursurile de pregătire şi din rândul cărora o parte chiar ajută echipajele SMURD la intervenţii, precum şi autorităţilor locale care, de-a lungul timpului, au sprijinit funcţionarea SMURD. AGERPRES (A - autor: Tina Dumitrescu, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)
14:20
* Prefectul judeţului Mureş, Mircea Duşa, a anunţat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că demisionează din funcţie, menţionând că demnitatea sa este "mai presus decât o funcţie". "Motivele sunt mai multe, dar eu sunt un om cu demnitate şi onoare şi tocmai de aceea am făcut acest lucru (...) Văd vorbind pe la televizor tot felul de doamne şi de domni vorbind despre meritocraţie, despre experienţă în administraţie, despre profesionalism şi cred că eu, care am vreo 40 de ani de administraţie vechime, (...) cred că nu am suficientă experienţă şi e necesar ca specialişti în domeniu să vină să gestioneze problemele administrative, economice şi sociale din judeţ", a spus Duşa.* Şeful DRDP Timişoara, Cristian Ispravnic, şi alte şapte persoane care au fost audiate, luni, de către procurorii DNA Timişoara într-un amplu dosar de corupţie, au fost reţinute pentru 24 de ore şi transportate, în noaptea de luni spre marţi, la Bucureşti, unde magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) vor decide dacă vor dispune arestarea lor preventivă pentru 30 de zile. Luni, au mai fost audiaţi şi trei parlamentari PSD în acelaşi dosar - Dorel Căprar, Ioan Chisăliţă şi Florin Tripa, dar ei au plecat după audieri.* Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus, marţi, două plângeri penale pe numele managerilor Spitalului Universitar Sf Spiridon din Iaşi, şi Institutului de Psihiatrie Socola. Potrivit acestuia, în cazul Spitalului Universitar Spiridon, managerul Ioan Bârliba ar fi comis mai multe fapte de abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals. Deputatul USR a precizat că a sesizat DNA pentru fapte de abuz în serviciu în cazul noii secţii de Mari Arşi. Parlamentarul afirmă că şi la Institutul de Psihiatrie sunt foarte multe nereguli şi încălcări ale legislaţiei, motiv pentru care a depus sesizarea la DNA.* Aproximativ 100 de taximetrişti protestează în curtea Primăriei Cluj-Napoca pentru faptul că n-au fost majorate tarifele pe care le pot practica. Taximetriştii susţin că vor continua protestul şi că vor participa la şedinţa Consiliului Local Cluj-Napoca, programată să înceapă la ora 14,00.* Primăria municipiului Galaţi a primit premiul de "Excelenţă în Regenerarea urbană a spaţiilor publice" în cadrul Galei Asociaţiei Municipiilor din România, organizată sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României, se arată într-o informare transmisă, marţi, de Biroul de presă al municipalităţii. "Aducem la Galaţi un premiu important, dovadă că acţiunile noastre pentru transformarea oraşului într-unul modern, deschis şi primitor sunt apreciate şi la nivel naţional", a declarat primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu.* Un număr de 23 de percheziţii, una dintre ele fiind la sediul unei primării, au avut loc, marţi dimineaţa, în judeţele Vâlcea şi Argeş, precum şi în municipiul Bucureşti, într-o cauză penală care vizează posibile fapte de corupţie şi infracţiuni de serviciu, au anunţat procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea. Potrivit sursei citate, presupusele fapte ar fi fost comise în perioada 2012 -2017 şi au legătură cu activităţi de obţinere ilegală de fonduri europene prin programe/surse guvernamentale de către unităţi administrativ-teritoriale.* Un transport agabaritic a blocat pentru câteva ore, în noaptea de luni spre marţi, circulaţia pe DN1A, după ce nu a putut trece de o curbă, din cauza dimensiunii, informează reprezentanţii IPJ Prahova. În cursul dimineţii de marţi, în jurul orei 7,00, Poliţia a anunţat că traficul a fost reluat.* Trei cetăţeni din Egipt, care intenţionau să intre ilegal în România, din Serbia, au fost depistaţi de poliţiştii de frontieră timişoreni, care au tras focuri de armă în plan vertical pentru oprirea migranţilor, în apropierea localităţii Valcani. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Timişoara, Petre Nicola, a anunţat, marţi, într-un comunicat remis AGERPRES, că cei trei au fost descoperiţi în timpul unei misiuni de supraveghere a frontierei de stat, efectuate luni după-amiaza de poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Sânnicolau Mare. AGERPRES/(AS, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)
14:20
* Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins cererea depusă de fostul preşedinte al PSD Liviu Dragnea de anulare a condamnării de 3 ani şi 6 luni de închisoare primită în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman. Dragnea a fost adus de la Penitenciarul Rahova, unde execută pedeapsa, la sediul ICCJ. La ieşirea din sala de judecată, el le-a transmis jurnaliştilor că nu poate să vorbească şi să le răspundă la întrebări.* Preşedintele Klaus Iohannis a dat asigurări, în şedinţa Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, că va 'veghea' să nu se revină nici la sistemul protocoalelor din Justiţie, dar nici la intervenţia politicului în activitatea magistraţilor.* Guvernul va îngheţa valoarea punctului de amendă pentru anul viitor, dar calculul trebuie schimbat, având în vedere că relaţia între punctul de amendă şi salariul minim pe economie nu este 'soluţia care să se poată aplica', a declarat prim-ministrul Ludovic Orban.* Premierul Ludovic Orban a afirmat că, în măsura în care Guvernul va simţi că există "un boicot" în Parlament din partea PSD privind dezbaterea pe proiectul bugetului de stat pe anul viitor, are la îndemână şi angajarea răspunderii, ca o doua opţiune. "În măsura în care există disponibilitate (din partea formaţiunilor parlamentare - n.r.), vom merge pe calea dezbaterii parlamentare şi asta ne-am dori-o", a precizat Orban.* Aproximativ 2.000 de persoane au fost evacuate din AFI Cotroceni, în urma unui incendiu care a izbucnit la tubulatura restaurantelor din centrul comercial, a anunţat, pentru AGERPRES, Bogdan Toma, reprezentant al ISU Bucureşti. Potrivit sursei citate, nu s-au înregistrat victime, iar incendiul a fost lichidat.* PSD va depune o moţiune de cenzură împotriva Guvernului dacă vor fi schimbate legile electorale, dar nu va face acest demers după asumarea răspunderii Executivului pe modificarea Legilor Justiţiei, OUG 51 privind transportul şcolar şi legea plafoanelor bugetare, a declarat, la RFI, preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu. AGERPRES/(autor: Mihai Simionescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu)
14:20
Un tânăr de 23 de ani, din localitatea buzoiană Maxenu, a ajuns, marţi, în stare gravă la spital după ce a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat pe câmp pe un sector de drum în curbă de pe DJ 203.Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Buzău, Ane Marie Vrapciu, în timp ce conducea un autoturism din direcţia Buzău către Odaia Banului, tânărul de 23 de ani a pierdut controlul direcţiei pe un sector de drum în curbă, împrejurare în care maşina a ieşit în decor şi s-a răsturnat pe câmp.Sursa citată a mai declarat că victima a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Buzău, iar poliţiştii au deschis dosar penal pentru aflarea cauzelor accidentului.La rândul său, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Buzău, Adriana Bunilă a precizat, pentru AGERPRES, că starea victimei accidentului rutier este gravă, la acest moment tânărul fiind în comă.Potrivit sursei citate, medicii au decis ca tânărul să fie transferat la Spitalul Clinic de Urgenţă "Sfântul Pantelimon" din Bucureşti. AGERPRES(A, AS - autor: Dorin Ivan, editor: Oana Popescu, editor online: Ada Vîlceanu)
14:20
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Galaţi a deschis un dosar penal in rem pentru distrugere din culpă în cazul exploziei de la o fostă staţie PECO din municipiu, dezafectată de mai mulţi ani, informează, marţi, reprezentanţii instituţiei.În urma exploziei urmate de incendiu, au fost avariate grav patru maşini aflate în parcare şi au fost sparte geamurile de la un hotel şi o staţie de spălare auto, aflate în apropiere. Deflagraţia, produsă luni, a produs avarii şi unor maşini aflate în trafic la acel moment, printre ele, maşina unui conducător auto care se afla la semafor şi care, în momentul exploziei, a fost lovită, în stâlpul din stânga şoferului, de un capac de canalizare, proiectat de suflul exploziei.Totodată, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi desfăşoară o anchetă pentru a se identifica condiţiile în care a avut loc explozia. Se pare că explozia a fost provocată de lucrul cu foc deschis la o conductă ce avea legătură cu unul din cele patru rezervoare subterane de combustibil ale staţiei PECO, peste care s-a turnat asfalt şi s-a construit parcarea hotelului.Deocamdată, zona este în continuare închisă circulaţiei, iar tramvaiul nr. 39 nu circulă, călătorii fiind transportaţi cu alte mijloace de transport. Astfel, potrivit Transurb Galaţi, "din cauza exploziei, în data de 09.12.2019 a fost oprită temporar circulaţia tramvaiului 39. Se asigură transbordarea călătorilor din Micro 19 până în Piaţa Energiei cu patru capacităţi, respectiv, 2 autobuze şi 2 midibuze". AGERPRES/(AS - autor: Dan Paic, editor: Oana Popescu, editor online: Ada Vîlceanu)
14:20
Laserul de mare putere de la Măgurele va fi operaţional la sfârşitul anul viitor, a declarat marţi premierul Ludovic Orban."Scopul principal al prezenţei noastre aici este acela de a identifica cele mai bune căi prin care Guvernul poate să susţină activitatea institutului şi să contribuie la fructificarea prezenţei, practic, al laserului cu cea mai mare putere din lume în România şi la folosirea tuturor rezultatelor cercetării care vor fi efectuate aici. Am discutat despre stadiul realizării proiectului. M-a informat că la finele anului viitor laserul va fi operaţional şi că vor putea începe experimentele. (...) Interesant este ca în ce măsură parteneri privaţi sau publici din alte ţări să poată să efectueze experimente", a afirmat şeful guvernului, care a vizitat platforma de la Măgurele a proiectului Extreme-Light Infrastructure - Nuclear Physics, dezvoltat în cadrul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară "Horia Hulubei".Orban a subliniat că a fost interesat foarte mult care sunt domeniile care pot conduce la aplicarea cercetărilor efectuate."Sunt multiple domenii în care pot fi aplicate rezultatele cercetării. Am întrebat de posibilitatea accesului companiilor româneşti şi al entităţilor româneşti care vor să efectueze aici cercetări, experimente, pentru a putea să obţinem rezultate care să poată să fie aplicate, astfel încât să putem să sprijinim dezvoltarea aplicării rezultatelor cercetărilor şi prin intermediul companiilor şi entităţilor din România. La ora actuală, există o finanţare pentru activitatea centrului. În măsura în care este nevoie de susţinere de la Guvern pentru proiecte sau pentru rezolvarea unor probleme care pot apărea, Guvernul este practic gata să susţină orice fel de nevoie de resurse financiare. Dar din ceea ce am discutat cu domnul director, există o finanţare europeană pentru acest proiect, care asigură finanţarea pe o perioadă de timp, inclusiv după intrarea efectivă în operare, urmând ca ulterior să existe un plan de finanţare. (...) Sunt convins că nu vor exista probleme de finanţare", a menţionat premierul.Potrivit acestuia, dezvoltarea României trebuie să se bazeze în primul rând pe cercetare-inovaţie.Nicolae Zamfir, directorul proiectului Laserului de la Măgurele, a afirmat că nu există niciun risc să fie returnaţi banii europeni."Întregul centru va fi funcţional, operaţional anul viitor, laserul de mare putere, marele echipament, aranjamentele experimentale, exceptând acest echipament care se numeşte fascicul gama, care va fi gata de-abia la sfârşitul anului 2022. Ne afectează (întârzierea - n.r.) că experimentele care se vor face cu echipamentul gama vor începe în 2023. (...) În ianuarie 2020 vor începe experimentele cu fascicol laser gradual, laserul este deplin funcţional şi operaţional. Aranjamentele experimentale vor intra gradual", a precizat Nicolae Zamfir. AGERPRES/(A-autor: Cătălina Matei, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Mai multe ştiri
©2004—2019 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.