Baschet feminin: ACS KSE Tg. Secuiesc, noul lider al Grupei Vest din Liga Naţională

Agerpres, 21 noiembrie 2019 07:20

ACS KSE Tg. Secuiesc e noul lider al Grupei de Vest din Liga Naţională de baschet feminin, după ce a învins formaţia CSU Rookies Oradea cu scorul de 81-53, miercuri seara, în deplasare.Echipa din Târgu Secuiesc a reuşit a patra sa victorie în acest sezon.Formaţia covăsneană a avut şi de data aceasta cea mai bună jucătoare în Kaila Mobley, care a reuşit 23 puncte şi 15 recuperări.De la gazde, care au pierdut toate cele cinci meciuri, s-a remarcat Ivana Vujovic, cu 16 p, 4 rec.ACS KSE Tg. Secuiesc se află pe primul loc, cu 9 puncte (5 jocuri), urmată de CS Municipal Satu Mare, 8 puncte (4 j), CS Universitatea Cluj, 7 puncte (4 j), etc.AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Agerpres

Acum o oră
12:50
Inter Milano şi AS Roma au remizat, 0-0, pe San Siro, vineri, în prologul etapei a 15-a din Serie A.Inter a ratat mai mute ocazii, venite după greşeli ale oaspeţilor. Ambele echipe au fost lipsite de aportul unor jucători importanţi.Partida a avut loc în contextul scandalului stârnit de ziarul Corriere dello Sport, ce a fost acuzat de rasism fiindcă a folosit titlul ''Black Friday'' ("Vinerea Neagră") şi o fotografie a fotbaliştilor Chris Smalling şi Romelu Lukaku, într-o avancronică a meciului.Inter are 38 de puncte şi poate pierde fotoliul de lider, fiind la două puncte de Juventus, care o va întâlni sâmbătă pe Lazio în deplasare. Pe locurile următoare sunt Lazio, 30 de puncte, şi AS Roma, 29 de puncte.AGERPRES (AS/editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Irina Giurgiu)
12:50
Autorităţile americane au declarat că firma britanică Cambridge Analytica, cunoscută pentru scandalul deturnării masive de date ale utilizatorilor de Facebook, i-a înşelat pe utilizatorii reţelei sociale asupra modului său de colectare şi tratare a informaţiilor lor personale, a informat AFP vineri seara.Agenţia Federală de Reglementare a Comerţului (FTC) şi-a încheiat ancheta începută în martie 2018, conchizând că fostul cabinet de consultanţă politică "recoltase informaţiile personale a zeci de milioane de utilizatori de Facebook pentru a realiza profiluri ale alegătorilor cu scopul de a-i transforma în ţinte".Aceste concluzii date publicităţii la 4 decembrie nu surprind după publicarea de către Facebook a rezultatelor unei anchete interne din 2018.Firma britanică, care a lucrat cu echipa de campanie a lui Donald Trump pentru alegerile prezidenţiale în 2016, a fost dizolvat în 2018, după izbucnirea scandalului.Cambridge Analytica propunea utilizatorilor reţelei un "test de personalitate" în termeni "falşi şi înşelători", afirmând în special că nu va difuza numele persoanelor şi nici informaţii care să permită identificarea acestora.Scandalul a izbucnit în urma dezvăluirilor unor lansatori de alertă în presă care explicau că firma crease profiluri psihologice a milioane de persoane, fără ştirea lor, datorită analizei datelor, cu scopul de a prevedea comportamentul lor şi a-l influenţa.Chestionarul a fost descărcat de 270.000 de persoane, dar aplicaţia a recoltat de asemenea informaţiile despre contactele lor.FTC nu a indicat ce urmări intenţionează să dea concluziilor sale. Ea a interzis defunctei întreprinderi să mintă asupra manierei de a trata datele personale.În cursul acestui an, regulatorul negociase deja un acord cu fostul patron, Alexander Nix, şi cu dezvoltatorul Aleksandr Kogan, pe care îi obligase să suprime sau să distrugă toate informaţiile personale pe care le-au acumulat.În 2018, Cambridge Analytica afirmase că a fost ruinată de "numeroase acuzaţii fără fundament". Ea a fost implicată de asemenea în campania britanică pentru Brexit în 2016.Ancheta internă a Facebook stabilise că datele a 87 de milioane de utilizatori americani şi străini fuseseră compromise de firmă ale cărei practici îi încălcau regulamentul.Facebook a plătit o amendă record de 5 miliarde de dolari în această vară pentru proasta sa gestionare a datelor private ale utilizatorilor săi şi a acceptat să facă unele schimbări de guvernanţă negociate cu FTC. AGERPRES/(AS-editor:Lilia Traci, editor online: Irina Giurgiu) 
12:50
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a asigurat Africa de ferma susţinere a Uniunii Europene sâmbătă, la Addis Abeba, în prima sa deplasare în afara UE după preluarea oficială a atribuţiilor la 1 decembrie, informează AFP."Sper că prezenţa mea la Uniunea Africană (UA) va putea trimite un puternic mesaj politic pentru că continentul african şi Uniunea Africană contează pentru Uniunea Europeană şi Comisia Europeană", a declarat Von der Leyen, după întâlnirea cu preşedintele comisiei UA, ciadianul Moussa Faki Mahamat."Pentru noi, pentru Uniunea Europeană, sunteţi mai mult decât un vecin", a adăugat fostul ministru german al apărării, în finalul întâlnirii de la sediul UA.Ursula von der Leyen, care vrea să facă din Europa primul continent neutru pe plan climatic până în 2050 şi trebuie să prezinte în 11 decembrie un "Pact verde", a apreciat că Africa şi Europa ar putea colabora în lupta împotriva încălzirii globale."Dumneavoastră aici, pe continentul african, înţelegeţi mai bine decât oricine schimbarea climatică", a declarat ea.Cei doi lideri au evocat probleme legate de migraţie şi de securitate. "Nu sunt aici pentru a prezenta un mare plan pentru Africa. Sunt aici înainte de toate pentru a asculta", a subliniat totuşi Von der Leyen."Cinstit vorbind, eu nu am toate răspunsurile la aceste provocări, dar sunt convinsă că împreună putem găsi răspunsurile", a adăugat ea, în timp ce Faki invita la o mobilizare internaţională crescută pentru a contra ameninţările la adresa securităţii, în special terorismul. AGERPRES/(AS-editor:Lilia Traci, editor online: Irina Giurgiu)
12:50
Lucrările de reparaţii şi consolidare la Podul Constanţa sunt realizate fără închiderea totală a circulaţiei rutiere şi doar în cursul nopţii, când STB scoate de sub tensiune liniile de troleibuz şi tramvai, precizează sâmbătă CFR SA."În cursul nopţii de 6 spre 7 decembrie s-a lucrat în zona centrală, la stâlpul nr.2, pentru demolarea mortarului şi a betonului de la nivelul soclului. Menţionăm faptul că lucrările de reparaţii şi consolidare la podul de cale ferată situat pe magistrala feroviară Bucureşti - Constanţa, la km 4+327 (Pod Constanţa) se execută fără închiderea totală a circulaţiei rutiere, doar în cursul nopţii, timp de 2-3 ore, când STB scoate de sub tensiune liniile de troleibuz şi tramvai", se arată într-un comunicat al CFR SA remis AGERPRES.Potrivit companiei de transport feroviar, sprijinul şi colaborarea autorităţilor locale, în ceea ce priveşte respectarea intervalului orar de scoatere de sub tensiune a liniilor de troleibuz şi tramvai în vederea desfăşurării lucrărilor, au o contribuţie esenţială în respectarea, de către antreprenor, a termenului de finalizare a lucrărilor."CFR SA le recomandă conducătorilor auto să circule cu prudenţă, să respecte semnificaţia indicatoarelor rutiere montate temporar în zonă, aceste măsuri având drept scop menţinerea condiţiilor optime şi de siguranţă în traficul rutier, în perioada de desfăşurare a lucrărilor", arată sursa citată. AGERPRES/(AS - editor: Andreea Marinescu, editor online: Irina Giurgiu) Sursa foto: CFR Infrastructura/facebook.com
12:50
Aproape 60 de persoane au donat sâmbătă dimineaţa sânge, în cadrul unei campanii organizate periodic de Centrul de transfuzii din Tulcea, care anul acesta a înregistrat o uşoară scădere a numărului donatorilor, din cauza infecţiilor cu virusul West Nile.Directoarea centrului, Georgeta Onofrei, a declarat pentru AGERPRES că unităţile sanitare se confruntă în permanenţă cu o criză de sânge şi că anul acesta a organizat periodic acţiuni de donare de sânge sâmbăta, atunci când la centrul din Tulcea pot ajunge şi persoane din alte localităţi."Virusul care este în zona noastră (West Nile - n.red.) a redus numărul donatorilor, în sensul că s-au localizat infecţii în patru sau cinci localităţi şi am fost obligaţi să excludem de la donare o perioadă mai lungă mai mulţi donatori eligibili. Scăderea numărului donatorilor faţă de anul trecut o estimez la aproape 2%", a menţionat Onofrei.Ea a mai spus că a contracarat scăderea numărului de donatori prin campaniile organizate sâmbăta."Am observat că în zilele de sâmbătă sunt mai mulţi donatori decât într-o zi lucrătoare. Vin de obicei persoane care lucrează în municipiu şi nu primesc zile libere din partea angajatorilor, dar şi persoane care sunt în alte localităţi din judeţ", a afirmat directoarea Centrului de transfuzii.Anul acesta, Centrul de transfuzii a primit un generator electric de la Consiliul Judeţean, iar conducerea instituţiei speră ca până la finele anului aparatul să poată fi dat în folosinţă, astfel încât în perioada rece, atunci când apar sincope în furnizarea energiei electrice, produsele centrului să nu aibă de suferit. AGERPRES/(A, AS-autor: Luisiana Bîgea, editor: Antonia Niţă, editor online: Irina Giurgiu)
12:50
Modificarea formatului contractelor individuale de muncă în sectorul de Sănătate astfel încât salariaţii să poată fi concediaţi automat în caz de suspiciuni legate de plăţi informale este o măsură ilegală, afirmă reprezentanţii Federaţiei Solidaritatea Sanitară.Sindicaliştii explică faptul că desfacerea contractelor individuale de muncă se poate realiza numai după cercetarea disciplinară a salariaţilor, desfăşurată de conducerea unităţii sanitare."Luând act de declaraţiile ministrului Sănătăţii, domnul Victor Costache, privind intenţia de a modifica formatul contractelor individuale de muncă astfel încât salariaţii să poată fi concediaţi automat în caz de suspiciuni legate de plăţi informale, Federaţia "Solidaritatea Sanitară" atrage public atenţia asupra erorilor de abordare a acestor probleme. (...) Contractele individuale de muncă nu pot fi modificate în sensul dorit de ministrul Sănătăţii. Modelul standard al contractelor individuale de muncă este anexă la Contractul colectiv de muncă la nivel de sector bugetar Sănătate, modificarea acestora putându-se face doar cu acordul partenerilor de dialog social. Este un lucru pe care ministrul Sănătăţii l-ar fi aflat dacă şi-ar fi onorat obligaţiile legale privitoare la dialogul social. În calitate de partener de dialog social reprezentativ la nivelul sectorului sanitar şi de parte a Contractului colectiv de muncă la nivel de sector bugetar Sănătate, Federaţia "Solidaritatea Sanitară" se pronunţă în mod categoric împotriva acestei soluţii deoarece ea este ilegală", se arată într-un comunicat al Federaţiei remis sâmbătă AGERPRES.Potrivit sursei citate, desfacerea contractelor individuale de muncă se poate face doar în baza unei cercetări disciplinare a salariaţilor iar constatarea şi condamnarea faptelor de corupţie se face în baza unei cercetări penale (diferită în mod radical de cercetarea disciplinară) şi a unui proces penal, competenţa revenind în aceste cazuri organelor de anchetă penală şi instanţelor de judecată."Procedura cercetării disciplinare prealabile este diferită în mod radical de procedura cercetării penale şi a procesului penal. Cu alte cuvinte, unităţile sanitare publice nu au competenţa de a califica o faptă drept act de corupţie. De fiecare dată când au dovezi în acest sens trebuie să se adreseze organelor abilitate", explică sindicaliştii din sector.Pe de altă parte, aceştia atrag atenţia asupra faptului că lupta împotriva plăţilor informale nu poate fi transformată într-un instrument de concediere abuzivă pus la îndemâna managerilor unităţilor sanitare, doar de dragul unei bune imagini publice a aparentei lupte împotriva corupţiei.Mai mult, reprezentanţii Solidaritatea Sanitară precizează că, dacă modificarea CIM ar fi fost o soluţie pentru lupta împotriva corupţiei, atunci ea ar trebui aplicată în cazul tuturor salariaţilor din România, atât al celor din sectorul public cât şi al celor din sectorul privat."A vorbi de ea doar în cazul salariaţilor din Sănătate nu este doar ilegal, ci indică şi o intenţie de tratament discriminatoriu. Evident, o astfel de măsură indică mai curând necunoaşterea legii din partea celui care o propune. Reamintim domnului ministru, Victor Costache, că politicile publice privitoare la salariaţii din sănătate trebuie realizate prin dialog cu partenerii sociali. Dialogul social ar ajuta la descoperirea faptului că Ministerul Sănătăţii nu a implementat de fapt toate prevederile legale privitoare la lupta împotriva corupţiei: instituţia avertizorului de integritate este unul dintre multele exemple", se mai arată în document.Totodată, sindicaliştii din Sănătate subliniază că plăţile informale reprezintă o problemă a sistemului sanitar, însă amploarea acesteia nu este cunoscută.Potrivit FSSR, datele colectate de Ministerul Sănătăţii indică un procent de 3% pentru condiţionarea actului medical iar rapoartele DNA arată că sănătatea are cel mai mic nivel al corupţiei.Sindicaliştii citează din raportul DNA pentru 2017 (ultimul pentru care există date integrale) care arată că din cei 313 de condamnaţi definitiv în acel an pentru infracţiuni de corupţie, 16 erau medici (5,11%). În condiţiile în care 7 dintre ei au săvârşit faptele în calitatea de manageri de spital, ponderea salariaţilor condamnaţi pentru corupţie în această calitate era la 2,87%."Federaţia "Solidaritatea Sanitară" consideră că este de dorit ca procentul salariaţilor din sănătate condamnaţi pentru corupţie să fie 0, susţinând măsurile legale şi morale de luptă împotriva corupţiei şi înaintând propuneri concrete în acest sens. În acelaşi timp însă, considerăm că este o problemă gravă faptul că deşi salariaţii din sănătate condamnaţi pentru corupţie reprezintă doar circa 3% din total celor condamnaţi (condiţionarea actului medical situându-se la acelaşi nivel), corupţia din sănătate ocupă peste 50% din timpul dezbaterilor publice pe această temă. Problema este amplificată de fenomenul profeţiei auto-împlinite pe care-l generează o astfel de abordare: atunci când ministrul Sănătăţii susţine că personalul medical este corupt principalul efect este că cetăţenii reacţionează prin a recurge mai mult la plăţile informale şi prin a indica că au făcut acest lucru mai mult decât în realitate. Efectul cel mai trist pentru salariaţii din sistemul sanitar al unor astfel de abordări îl constituie blamul nejustificat pe care ele îl pun pe umerii lor. A acuza fără discernământ întregi categorii profesionale, amestecând laolaltă mulţimea nevinovaţilor cu cei (puţini) vinovaţi, contribuie la continua deteriorare a imaginii publice a profesioniştilor din sănătate", subliniază comunicatul.Federaţia "Solidaritatea Sanitară" consideră, astfel, că soluţiile eficiente pentru a diminua amploarea corupţiei din sistemul sanitar, atât din partea publică a acestuia cât şi din cea privată, pot fi găsite şi implementate prin intermediul dialogului social. AGERPRES/(AS - editor Andreea Marinescu, editor online: Irina Giurgiu) Sursa foto: Federația “Solidaritatea Sanitară” din România/facebook.com
12:50
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme a avut loc, sâmbătă, pe DJ106, Sibiu-Agnita, în afara localităţii Cornăţel, traficul auto fiind blocat.ISU Sibiu intervine de urgenţă cu trei echipaje SMURD şi un echipaj de descarcerare la un accident rutier produs între două autoturisme.Din primele informaţii sunt implicate trei persoane, dintre care una încarcerată, informează Inspectoratul Poliţiei Judeţene Sibiu. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Antonia Niţă, editor online: Irina Giurgiu)
12:50
Preşedintele Partidului Unitate, Libertate şi Solidaritate (PLUS), Dacian Cioloş, a anunţat sâmbătă, la Convenţia Naţională a formaţiunii, intenţia de a organiza un congres al diasporei în primăvara anului viitor."Dragi colegi din diasporă, avem nevoie de voi în organizarea alegerilor locale şi sperăm să fiţi alături de noi. Şi pentru ca lucrul acesta să se poată întâmpla şi să mai găsim o modalitate prin care să reconectăm diaspora la ceea ce se întâmplă în ţară, la iniţiativa unor colegi şi colege din diasporă (...), ne propunem în primăvara anului viitor să organizăm un prim congres al diasporei - PLUS. E un prim pas prin care, dincolo de ceea ce se întâmplă în partid şi ceea ce facem în ţară, să arătăm că problema e aceeaşi şi că România e una, indiferent unde locuiesc românii", a precizat Cioloş.Delegaţii la Convenţia Naţională PLUS vor vota preşedintele partidului şi membrii Comisiei Naţionale de Integritate de Arbitraj.De asemenea, vor fi votaţi membrii Comisiei de Cenzori, precum şi coordonatorii regionali din toată ţara.Atribuţiile coordonatorilor regionali sunt, conform Statutului partidului, asigurarea colaborării şi schimburilor de experienţă dintre filialele judeţene PLUS din aceeaşi regiune, implementarea unitară la nivel regional a hotărârilor structurilor de conducere ale PLUS de la nivel naţional, precum şi reflectarea în politicile propuse de PLUS la nivel naţional a ideilor, propunerilor şi nevoilor identificate la nivel regional. AGERPRES /(A-AS-autor: Sorinel Peneş, editor: Antonia Niţă, editor online: Irina Giurgiu)
12:50
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat, sâmbătă, că a primit raportul ce cuprinde comunicaţiile Jandarmeriei din seara de 10 august 2018, acesta urmând să ajungă la DIICOT în cursul zilei de luni."Eu le cerusem până vinerea trecută. Le-am primit aseară, tot vineri. Din 250 de ore au fost desecretizate 248 - două ore cuprind informaţii şi detalii cu privire la alte instituţii, dispozitive de forţă sau informaţii care sunt, să spunem, secrete de serviciu legate de alte structuri. Dar cele două ore (...) nu fac referiri importante pentru cursul evenimentelor din 10 august 2018. Cele 248 de ore care au fost desecretizate sunt concludente, fac o devoalare completă a acţiunii din 10-11 august şi luni dimineaţă vor fi înaintate DIICOT-ului", a declarat Vela, sâmbătă, la postul DIGI 24.El a precizat că Parchetul Militar a solicitat MAI şi Jandarmeriei de mai mult timp această desecretizare, însă au fost refuzaţi, iar cei care au pus piedică desecretizării vor trebui să dea nişte "explicaţii administrative"."Parchetul Militar a solicitat MAI şi Jandarmeriei încă de acum un timp şi au fost refuzaţi. Acum, am solicitat desecretizarea încă de la începutul mandatului meu, s-a tărăgănat până aseară. Aşadar, puteam trage concluzia că cineva nu a dorit desecretizarea lor, dar până la urmă s-a împlinit. (...) Jandarmii din structurile MAI care au pus piedică la desecretizare în perioada următoare vor da nişte explicaţii administrative", a spus Vela. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Antonia Niţă, editor online: Irina Giurgiu)
Acum 2 ore
11:50
Autorităţile guvernamentale din Samoa au confirmat sâmbătă alte două victime asociate epidemiei de rujeolă care afectează această ţară insulară, bilanţul ajungând astfel la 65 de decese de la jumătatea lunii octombrie, relatează Xinhua.Ministerul Sănătăţii din Samoa a anunţat, printr-un comunicat emis sâmbătă, că 65 de decese au fost înregistrate până în prezent în cadrul epidemiei de rujeolă, 57 dintre victime fiind copii cu vârste sub patru ani. Două dintre aceste decese au fost raportate în ultimele 24 de ore.Ministerul a indicat că echipa de monitorizare a consemnat până în prezent 4.460 de cazuri de rujeolă, dintre acestea 103 în ultimele 24 de ore.165 de persoane sunt în prezent spitalizate în unităţi medicale de pe teritoriul ţării insulare.În Samoa a fost declarată stare de urgenţă, toate şcolile fiind închise, iar adunările publice fiind interzise.Autorităţile au demarat joi o campanie de vaccinare din uşă în uşă. De asemenea, o sistare a serviciilor publice, a activităţilor comerciale şi circulaţiei a fost în vigoare joi şi vineri, vehiculelor private fiindu-le interzisă temporar prezenţa pe drumurile publice pentru a permite lucrătorilor publici să ajute în cadrul campaniei de vaccinare în masă.Samoa a anunţat sâmbătă că aproape 90% din populaţia care poate fi vaccinată a fost imunizată împotriva acestei boli, informează Reuters.Conform Radio New Zealand (RNZ), se crede că focarul de rujeolă din Pacific îşi are originea în Noua Zeelandă, însă în prezent afectează şi alte ţări, printre care Fiji şi Tonga.Samoa a fost cel mai puternic afectată de acest focar de rujeolă din cauza ratelor mici de vaccinare, variind între 28 şi 40 %, potrivit UNICEF.Noua Zeelandă şi alte state şi organizaţii, printre care UNICEF, au trimis mii de doze de vaccin, accesorii medicale şi personal pentru a ajuta în cadrul acestei epidemii.Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat săptămâna aceasta că aproape 10 milioane de persoane au fost infectate cu rujeolă în 2018, fiind înregistrate 140.000 de decese, majoritatea copii. Tabloul pentru 2019 este mai grav, a indicat OMS, datele provizorii consemnate până în noiembrie prezentând o triplare a numărului de cazuri în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului precedent, notează Reuters.AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor online: Irina Giurgiu)
11:50
SUA şi-au reluat sâmbătă negocierile cu talibanii în Qatar, a declarat o sursă americană pentru AFP, la trei luni după ce preşedintele Donald Trump sistase eforturile diplomatice destinate să pună capăt celor 18 ani de război în Afganistan."Statele Unite ale Americii şi-au reluat discuţiile astăzi la Doha. Ele sunt centrate pe reducerea violenţelor pentru a favoriza negocieri interafgane şi o încetare a focului", a indicat această sursă apropiată dosarului.La 7 septembrie, Donald Trump, care a promis să "pună capăt războaielor fără sfârşit" şi în special conflictului afgan, cel mai lung din istoria SUA, a întrerupt discuţiile directe şi inedite desfăşurate de un an de emisarul american însărcinat cu negocierile cu talibanii, Zalmay Khalilzad, într-un moment în care acestea păreau să fie pe punctul de a se solda cu un acord.Trump anulase cu aceeaşi ocazie o invitaţie făcută în secret şefilor talibanilor de a se deplasa în SUA, invocând moartea unui soldat american într-un nou atentat al insurgenţilor la Kabul.După ce a afirmase că discuţiile erau "moarte şi îngropate", el păruse totuşi să-şi flexibilizeze poziţia, lăsând uşa deschisă dialogului dacă talibanii îşi puneau capăt atacurilor.La 28 noiembrie, sosit în Afganistan pentru a-şi încuraja trupele de Ziua Recunoştinţei, Donald Trump anunţase în final reluarea negocierilor.Proiectul de acord aproape încheiat la începutul lunii septembrie prevedea o începere a retragerii progresive a 13.000 din cei 14.000 de soldaţi americani, principala revendicare a talibanilor.În schimb, aceştia urmau să se angajeze să nu mai lase niciodată "teroriştii" să acţioneze din Afganistan şi să înceapă un dialog inedit cu guvernul de la Kabul. AGERPRES/(AS-editor:Lilia Traci, editor online: Irina Giurgiu)
11:50
Thomas Alan Waits s-a născut la 7 decembrie 1949, în Pomona, California, într-o familie de clasă mijlocie, părinţii săi Alma Fern şi Jesse Frank Waits fiind profesori, potrivit imdb.com şi www.britannica.com.A îmbrăţişat deopotrivă cariera de artist şi pe cea de actor. Din 1973 până în 1983 a înregistrat nouă LP-uri pentru casa de producţie Asylum Records, reuşind să compună cântece în special în maniera lui Tin Pan Alley, şi folosind pentru melodiile sale şi ritmuri de jazz şi blues. Single-ul său de debut a fost ''O1 55'' care a stat la baza şi a albumului său de debut ''Closing Time''.Chiar dacă nu s-a impus pe piaţa muzicală cu un hit anume, şi-a câştigat un cult pe întreg mapamondul. În 1983, a semnat cu o altă companie de producţie, Island Records, şi a realizat o serie de albume cu care a uimit lumea muzicală. Începând cu "Swordfishtrombones", al şaptelea său album de studio, lansat în 1983, a introdus o nouă orchestraţie, care a inclus printre altele instrumente inventate de Harry Patch.A obţinut un premiu Grammy pentru ''Bone Machine'' în 1992.A compus şi muzică pentru film, printre proiectele sale numărându-se ''One From the Heart'' (1981) în regia lui Francis Ford Coppola sau ''First Name: Carmen'', în regia lui Jean-Luc Godard. Pe lângă proiectele pentru diferite coloane sonore ale producţiilor de film, a făcut trecerea la platoul de filmare, jucând în câteva pelicule, printre care amintim: ''Dracula'' (1992), ''12 Monkeys'' (1995) ''Mystery Men'' (1999), ''Coffee and Cigarettes'' (2003), ''Domino'' (2005), pentru care a realizat şi coloana sonoră, şi ''The Imaginarium of Dr. Parnassus'' (2009) în regia lui Terry Gilliam, potrivit https://www.rottentomatoes.com.Pentru coloana sonoră a peliculei ''One From the Heart'' (1981) a fost nominalizat la Oscar. A obţinut şapte premii pentru muzica realizată pentru diferite producţii.AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu; editor: Ruxandra Bratu) Sursa foto: imdb.com
11:50
Peste 850 kg şi 1.300 de litri de produse toxice de protecţie a plantelor şi substanţe utilizate în igiena şi sănătatea publică, la dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare au fost ridicate în urma unei acţiuni de verificare a activităţilor operatorilor economici înregistraţi/autorizaţi să desfăşoare operaţiuni cu astfel de substanţe."În perioada 21 noiembrie - 6 decembrie, poliţiştii de la arme, explozivi şi substanţe periculoase au efectuat verificări şi controale la 345 de agenţi economici înregistraţi/autorizaţi să desfăşoare operaţiuni cu substanţe utilizate pentru igiena şi sănătatea publică, la dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare sau cu produse de protecţie a plantelor", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis sâmbătă AGERPRES.În urma activităţilor desfăşurate, au fost constatate 53 de fapte de natură penală, dintre care 29 de infracţiuni prevăzute de O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului, opt sancţionate de art. 359 Cod penal (Traficul de produse sau substanţe toxice), trei la Legea 211/2011 privind regimul deşeurilor şi 13 infracţiuni la alte acte normative.Au fost dispuse măsuri de cercetare a 34 de persoane care sunt bănuite că, sub diferite forme, ar fi participat la săvârşirea acestor infracţiuni."Au fost indisponibilizate, în vederea confiscării, 164,4 kg şi 1.062 de litri de produse de protecţie a plantelor, precum şi 707 kg şi 293 de litri de substanţe utilizate în igiena şi sănătatea publică, la dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare. Tot în cadrul acţiunii, pentru alte nereguli constatate, cu pericol social redus, au fost aplicate de către instituţiile participante la acţiune 134 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 267.600 de lei", se arată în comunicat.Astfel de activităţi au fost desfăşurate şi în primul trimestru al anului şi vor avea loc şi în perioada următoare.Acţiunea se desfăşoară în scopul creşterii siguranţei cetăţeanului, protejării vieţii şi integrităţii corporale ale oamenilor, prin verificarea activităţilor societăţilor comerciale şi persoanelor fizice care efectuează operaţiuni în aceste domenii, a modului de autorizare la organele competente şi a respectării legislaţiei aferente."Pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite şi verificarea tuturor aspectelor prevăzute şi sancţionate de legislaţia incidentă acestor domenii se acţionează împreună cu specialişti din componenţa instituţiilor care, potrivit legii, au competenţă, atribuţii legale şi expertiză în domeniu (oficii fitosanitare judeţene, direcţiile judeţene sanitare-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, direcţiile judeţene pentru sănătate publică, inspectorate teritoriale de muncă etc.)", precizează IGPR. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Antonia Niţă, editor online: Irina Giurgiu)
11:50
Peste 4,5 milioane de ţigarete de contrabandă, disimulate în role de hârtie importate din spaţiul extracomunitar, au fost descoperite de poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor la punctul de lucru al unei societăţi comerciale din Borş.Potrivit IGPR, prejudiciul cauzat astfel bugetului de stat este estimat la peste 2.270.000 de lei."Pe 6 decembrie, poliţiştii din Bihor, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu poliţişti din Satu Mare şi Maramureş şi poliţişti de frontieră din cadrul inspectoratelor teritoriale ale poliţiei de frontieră Sighetu Marmaţiei şi Oradea, au efectuat o percheziţie la o firmă specializată în importuri de hârtie gofrată din spaţiul extracomunitar cu sediul în comuna Săpânţa, judeţul Maramureş, cu punct de lucru în comuna Borş, judeţul Bihor, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis sâmbătă AGERPRES.În cauză, exista bănuiala că în rolele de hârtie importate ar fi fost disimulate importante cantităţi de ţigarete de contrabandă, destinate comercializării ulterioare pe teritoriul naţional şi comunitar, fără a fi achitate accizele şi taxele aferente."În urma percheziţiei efectuate la punctul de lucru al societăţii din comuna Borş, pentru documentarea activităţii administratorului acesteia, un bărbat, de 47 de ani, din Bucureşti, poliţiştii au descoperit 4.540.000 de ţigarete (227.000 de pachete de ţigări) de patru mărci diferite, netimbrate, toate disimulate în câteva sute de role de hârtie gofrată", se arată în comunicat.Ţigaretele netimbrate descoperite în urma percheziţiei au fost ridicate în vederea confiscării.Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe Lângă Judecătoria Oradea, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Antonia Niţă, editor online: Irina Giurgiu)
11:50
Şapte bărbaţi din India cu documente false au fost depistaţi de poliţiştii de frontieră, sâmbătă, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, într-un tren internaţional care circula pe ruta Bucureşti Nord - Budapesta."Cu ocazia controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că documentele prezentate la control nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, acestea fiind false. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni indieni, cu vârste cuprinse între 23 şi 40 de ani, care aveau drept de muncă pe teritoriul României. Cu privire la cele constatate, persoanele au declarat că au obţinut documentele de la o persoană a cărei identitate nu o cunosc, în schimbul sumei de 1.000 de euro fiecare şi doreau să ajungă în Germania", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) transmis, sâmbătă, AGERPRES.În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals privind identitatea şi tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Antonia Niţă, editor online: Irina Giurgiu)
11:50
Aproximativ 2.800 de pompieri se luptă cu flăcările în zona a peste 100 de incendii de vegetaţie care au continuat să ardă sâmbătă în statul New South Wales (NSW) din estul Australiei, printre acestea numărându-se un "mega-focar", care s-a apropiat de locuinţe din nord-vestul Sydney, relatează DPA.Serviciul Rural de Pompieri (RFS) a declarat că incendiul Gospers Mountain, care se întinde pe 60 de kilometri, continuă să facă ravagii în mai multe parcuri naţionale, inclusiv Wollemi, Yengo şi Dharug, în regiunile Hunter şi Hawkesbury. Acest incendiu nu poate fi descris altfel decât ca un "mega-focar", a declarat sâmbătă Mary Lyons-Buckett, viceprimarul Hawkesbury.Potrivit RFS, ar putea dura câteva săptămâni până ce pompierii vor reuşi să stingă acest incendiu care a mistuit deja aproximativ 350.000 de hectare. "Va dura multe săptămâni, şi asta doar dacă vom avea o ploaie bună", a indicat RFS.Cel mai apropiat incendiu de vegetaţie de Sydney se află la doar 75 de kilometri nord-vest de centrul oraşului.Experţii în sănătate publică au atras atenţia locuitorilor din Sydney şi din alte regiuni afectate de incendii că este posibil ca episoadele de poluare atmosferică să se agraveze, după ce oraşul a continuat să fie afectat sâmbătă de fum.Dintre cele peste 100 de incendii de vegetaţie active în NSW, RFS a dat asigurări că niciunul nu este la nivel de urgenţă, iar 17 sunt la nivel de monitorizare atentă.Pe fondul înteţirii vântului şi a temperaturilor foarte ridicate, există ameninţarea agravării pericolului de incendiu.RFS a anunţat vineri că peste 680 de case au fost distruse şi alte 250 au fost avariate de flăcări în NSW în acest sezon de incendii de vegetaţie, care a debutat la începutul lunii octombrie.AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor online: Irina Giurgiu)
11:50
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a început sâmbătă în Etiopia prima sa vizită în afara UE după preluarea oficială a conducerii CE, în cursul căreia problemele migraţiei şi sprijinul acordat operaţiunilor de securitate africane vor figura în program, potrivit France Presse.Fosta titulară a Ministerului german al Apărării, care şi-a preluat noua funcţie de la 1 decembrie, a sosit sâmbătă dimineaţă la Addis Abeba. Ea s-a deplasat imediat la cartierul general al Uniunii Africane (UA) pentru a se întâlni acolo cu preşedintele Comisiei UA, Moussa Faki Mahamat.Ursula von der Leyen urmează să aibă apoi o întâlnire cu premierul etiopian Abiy Ahmed, care va primi marţi la Oslo premiul Nobel pentru pace. Cei doi oficiali au în programul discuţiilor sprijinul pe care îl poate acorda UE Etiopiei, care se pregăteşte de alegeri generale în mai 2020.UE este principalul partener comercial al Africii şi prima sa sursă de investiţii şi de ajutor în dezvoltare.Dar cele două părţi au întâmpinat dificultăţi în ultimii ani în limitarea numărului migranţilor africani care s-au îndreptat spre Europa, utilizând periculoase rute maritime.În această săptămână, cel puţin 62 de migranţi africani s-au înecat în largul Mauritaniei, încercând să ajungă în Europa, în cel mai grav naufragiu din 2019 pe ruta migraţiilor de pe coasta Atlanticului.Liderii europeni şi africani sunt hotărâţi să găsească soluţii cauzelor profunde ale imigraţiei, precum sărăcia.UE a acordat întotdeauna un sprijin fervent operaţiunilor de pace şi de securitate iniţiate de UA.Mecanismul de sprijinire a păcii pentru Africa, stabilit în 2004, a permis alocarea a 2,7 miliarde de euro pentru operaţiunile de pace şi de securitate pe continent, destinate pentru 14 intervenţii sub mandat african în 18 ţări.Cu toate acestea, Europa a informat că doreşte să sisteze plata salariilor pentru trupele africane în unele locuri precum Somalia, unde UE este principalul partener financiar al forţei UE pe teren, Amisom.UA, la rândul său, reuşeşte să obţină cu greu de la statele membre vărsarea unei taxe de 0,2% la importuri destinată să permită asigurarea independenţei sale financiare, o iniţiativă susţinută încă de UE.După întâlnirile sale cu Faki şi Abiy, Von der Leyen, prima femeie la conducerea UE, urmează să se întâlnească cu preşedinta etiopiană Sahle-Worke Zewde, de asemenea prima femeie aflată în această funcţie. AGERPRES/(AS-editor:Lilia Traci, editor online: Irina Giurgiu)
Acum 4 ore
10:50
Premierul britanic Boris Johnson şi rivalul său laburist Jeremy Corbyn s-au confruntat vineri seara, în cursul unui duel fără surprize, fiecare reafirmându-şi argumentele asupra Brexit cu şase zile înainte de alegerile legislative, informează France Presse.Timp de peste o oră, fiecare a părut să-şi joace cartea fără să-şi asume riscuri. Liderul conservator, al cărui partid beneficiază de 10 puncte avans, potrivit sondajelor, a pledat din nou pentru acordul de ieşire din Uniunea Europeană pe care l-a negociat cu Bruxelles-ul.Contând pe o majoritate netă care i-a lipsit până acum, Boris Johnson speră să obţină adoptarea acordului său cu privire la Brexit "înainte de Crăciun" şi să-şi aplice programul de "investiţii masive". El promite că Brexitul, amânat deja de trei ori, va intra în vigoare într-adevăr la 31 ianuarie.Într-o ţară foarte divizată cu privire la Brexit, Jeremy Corbyn şi-a susţinut propunerea de a organiza în următoarele şase luni un referendum pentru ca britanicii să aleagă între un nou acord de ieşire din UE şi menţinerea Regatului Unit în Uniunea Europeană. Dar în cursul acestui nou referendum, Jeremy Corbyn ar rămâne neutru, ceea ce i-a atras permanent ironii din partea lui Boris Johnson."Cum puteţi obţine un acord al Bruxelles-ului pentru Brexit dacă nu credeţi în el? Este un mister pe care nu reuşesc să-l înţeleg", a remarcat el.Ducând o campanie foarte de stânga, Jeremy Corby, lider laburist în vârstă de 70 de ani, l-a atacat pe Boris Johnson, afirmând că ar trebui "şapte ani" pentru a negocia cu SUA acordul de liber schimb pe care îl promite liderul conservator, cu preţul suprimărilor de locuri de muncă "pe scară mare". El promite naţionalizări şi investiţii în serviciile publice pentru a întoarce pagina unui deceniu de austeritate sub conservatori.La capătul acestei dezbateri, care s-a ţinut în faţa a o sută de persoane reprezentative a corpului electoral britanic, un sondaj Yougov l-a dat pe Boris Johnson învingător, cu 52%, faţă de 48%, cu cât a fost creditat Jeremy Corbyn. Dar acesta din urmă le-a apărut mai demn de încredere celor intervievaţi.Atacat pe problema antisemitismului, pe care este acuzat că l-ar fi lăsat să prospere în cadrul partidului său, în asemenea măsură încât şi-a atras critica marelui rabin al Regatului Unit, Jeremy Corbyn a subliniat că a introdus proceduri disciplinare. Acuzat de "lipsă de leadership" de adversarul său, el a replicat subliniind că nu a utilizat niciodată un limbaj "rasist", făcând astfel aluzie la comentarii ale lui Boris Johnson, care comparase femeile cu burca cu cutiile de scrisori.În cursul dimineţii, Jeremy Corbyn lansase o nouă şarjă împotriva lui Boris Johnson, prezentând un document confidenţial al guvernului care probează - potrivit lui - că şeful guvernului ascunde britanicilor implicaţiile economice reale ale acordului de separare negociat cu Uniunea Europeană.Acest raport arată că vor exista controale reglementare, chiar taxe vamale "dăunătoare", între provincia britanică Irlanda de Nord şi Marea Britanie după Brexit, ceea ce contravine afirmaţiilor lui Boris Johnson despre absenţa frontierei între cele două teritorii separate prin Marea Irlandei, a detaliat şeful opoziţiei într-un discurs de campanie la Londra. "Complet absurd", a replicat Boris Johnson în cursul unui miting.Înainte de a se ţine această dezbatere, premierul a fost acuzat că se sustrage interviurilor şi evită să răspundă întrebărilor deranjante, refuzând să se întâlnească un moderator star de la BBC, Andrew Neil.Neil l-a provocat pe premier joi seara, explicând direct telespectatorilor:" Firul roşu al întrebărilor noastre este încrederea. Şi pentru ce de atât de numeroase ori în cariera lui Johnson, în politică şi în jurnalism, persoane critice şi uneori chiar cele apropiate lui l-au considerat nesigur".Lovitură dură suplimentară pentru Boris Johnson: fostul premier conservator John Major i-a invitat vineri pe alegători să susţină trei foşti deputaţi tory expulzaţi din partid de Boris Johnson din cauza unui dezacord cu privire la Brexit. Într-o înregistrare video difuzată în cadrul unui miting antiBrexit la Londra, el a apreciat că ieşirea din UE îi va lovi "pe cei care au cel mai puţin". AGERPRES/(AS-editor:Lilia Traci, editor online: Irina Giurgiu)
10:50
Toţi cei care vor să intre în magia sărbătorilor sunt invitaţi, sâmbătă şi duminică, la Complexul Silva din Capitală, să descopere preparate naturale aduse din diferite colţuri ale ţării şi să-şi demonstreze măestria la atelierele creative organizate de zâne şi spiriduşi în cadrul festivalului "Dulciuri, jocuri şi poveşti de Moş Nicolae" organizat de Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva.Potrivit organizatorilor, Moş Nicolae va fi prezent până duminică la acest festival."Distracţia începe cu o plimbare în caleaşca trasă de cai, continuă la atelierul de scrisori pentru Moş Nicolae, după care ne dăm întâlnire cu personajele preferate din basme. Clovnii, prezenţi şi ei, îi aşteaptă pe cei mici cu baloane colorate. Darnic, Moş Nicolae ne-a dat tuturor dezlegare la dulciuri şi ne-a promis că vine cu cele mai bune deserturi din lume. Expozanţii Festivalului Dulciuri, jocuri şi poveşti de Moş Nicolae şi-au pregătit tolba cu bunătăţi din care vor scoate şi produse artizanale, brânzeturi, costume naţionale şi o mulţime de alte surprize", se arată într-un comunicat al RNP-Romsilva, transmis AGERPRES.La Festivalul dedicat copiilor de toate vârstele, organizatorii au pregătit momente de tihnă şi relaxare părinţilor, cât timp copiii au parte de activităţi captivante, împreună cu personajele lor preferate din basme şi animaţii.Astfel, cei mari pot încerca renumitul burger din carne de cerb cu porc mistreţ, virşli - cârnatul dacic al ardelenilor, iar, pentru doamne, comercianţii au pregătit un stand special de unde îşi pot cumpăra cosmetice naturale.Moş Nicolae îi aşteaptă pe cei mici sâmbătă şi duminică, între orele 10:00 - 22:00.Festivalul "Dulciuri, jocuri şi poveşti de Moş Nicolae" se desfăşoară în incinta hotelului aflat pe strada Petricani 9A, unde se fală şi sediul Romsilva."Intrarea este liberă şi se face pe baza zâmbetelor de bucurie", se mai spune în comunicat. AGERPRES/(AS - autor: Oana Tilică, editor: Mariana Nica, editor online: Irina Giurgiu) Sursa foto: Regia Nationala a Padurilor - Romsilva/facebook.com
10:50
Copilul de trei ani din Bistriţa, care vineri seara a ajuns în stare gravă la spital după ce a căzut, împreună cu bunicul lui, în scara blocului, de la etajul al doilea, a murit sâmbătă dimineaţa, potrivit unei informări remise de Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU)."Copilul de trei ani, care aseară (vineri seara n.r.) a fost adus la Unitatea de Primiri Urgenţe în şoc traumatic în urma căderii de la înălţime, a decedat, din păcate, în această dimineaţă (sâmbătă dimineaţa n.r.). Leziunile neurologice suferite au fost foarte grave, medicii declarând decesul în jurul orei 7,00", precizează cei de la SJU Bistriţa.Potrivit datelor comunicate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud, bărbatul de 62 ani şi nepotul său de trei ani ar fi căzut pe casa scării, de la etajul a doilea al blocului în care locuiau.Echipele medicale ajunse la faţa locului au găsit cele două victime inconştiente.Copilul de trei ani a răspuns, într-o primă fază, manevrelor de resuscitare aplicate, a fost stabilizat şi transportat cu funcţii vitale la UPU - SMURD Bistriţa, unde, ulterior, a murit.În schimb, decesul bărbatului de 62 ani a fost pronunţat la locul accidentului.Poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzei şi a împrejurărilor exacte în care a avut loc evenimentul. AGERPRES/(AS - autor: Tina Dumitrescu, editor: Oana Popescu, editor online: Irina Giurgiu)
10:50
Un incendiu a izbucnit, în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, la o pensiune din staţiunea turistică Vama Buzăului, cel mai probabil acesta pornind de la coşul de fum, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, maior Ciprian Sfreja.Conform acestuia, în momentul izbucnirii focului, nu se afla nimeni în pensiune.Pompierii militari braşoveni au interveni în sprijinul celor de la Pichetul din Întorsura Buzăului, operaţiunea de lichidare a incendiului durând peste patru ore. În total, au acţionat patru autospeciale cu apă şi spumă (două de la Întorsura Buzăului şi două ale ISU Braşov), o autoscară şi un echipaj SMURD de la ISU Braşov.În urma incendiului, au ars acoperişul, mansarda şi etajul, pe o suprafaţă de aproximativ 400 de metri pătraţi, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Braşov. AGERPRES/(AS - autor: Diana Dumitru, editor: Oana Popescu, editor online: Irina Giurgiu)
10:50
Poliţiştii Brigăzii Rutiere au aplicat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, amenzi de peste 56.000 de lei în Bucureşti, fiind reţinute 28 de permise de conducere, informează reprezentanţii instituţiei.Conform sursei citate, poliţiştii Brigăzii Rutiere au acţionat pe principalele artere ale municipiului Bucureşti pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă rutieră, reducerea riscului rutier în rândul tuturor participanţilor la trafic şi combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive."Au fost aplicate 112 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 56.000 lei, şi au fost reţinute 28 permise de conducere, cele mai multe pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, nerespectarea regimului legal de viteză şi pentru nerespectarea semnificaţiei culorii roşii a semaforului electric. De asemenea au fost retrase patru certificate de înmatriculare. În cadrul activităţii de control, poliţiştii rutieri au întocmit două dosare de cercetare penală, ambele pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice", au anunţat, sâmbătă dimineaţa, reprezentanţii Brigăzii Rutiere.De exemplu, un bărbat de 34 de ani, care a condus un autoturism pe şoseaua Bucureşti-Ploieşti, nu a oprit la semnalul regulamentar efectuat de poliţişti, astfel că s-a procedat la urmărirea acestuia, fiind oprit, în cele din urmă, în zona bulevardului Aerogării. Persoana în cauză a fost testată cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat, conducătorul autoturismului fiind condus la sediul INML pentru recoltarea probelor biologice. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală.De asemenea, un alt bărbat, de 40 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Ion Mihalache sub influenţa băuturilor alcoolice, a fost testat cu aparatul Alcooltest, valoarea indicată fiind de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat. El a fost condus la sediul INML pentru recoltarea probelor biologice, întocmindu-se dosar penal.Totodată, poliţiştii au depistat un tânăr de 23 de ani, care a condus un autoturism pe Calea Crângaşi sub influenţa băuturilor alcoolice. Cel în cauză a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 0,33 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost sancţionat cu 1.305 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 zile.Brigada Rutiera organizează astfel de activităţi permanent pentru menţinerea unui climat de siguranţă rutieră pe drumurile publice din Capitala. AGERPRES/(AS - editor: Oana Popescu, editor online: Irina Giurgiu)
Acum 6 ore
08:50
În 2004, la 7 decembrie, Teatrul de operă Scala din Milano şi-a redeschis porţile, după trei ani, perioadă în care a fost supus unor ample lucrări de renovare.Evenimentul a avut loc cu opera lui Antonio Salieri, L'Europa riconosciuta, realizată de Riccardo Muti, aceeaşi operă care a inaugurat, pe un libret de Mattia Verazi, La Scala în 3 august 1778.Pentru restaurarea celebrei clădiri, Consiliul municipal din Milano a aprobat proiectul arhitecţilor Mario Botta şi Elisabetta Fabbri. Muzeul Teatrului Scala, proiectat de Pier Luigi Pizzi, a revenit în urma lucrărilor de reconstrucţie în clădirea originală.Încă din 1990, administraţia Teatrului La Scala cerea administraţiei Primăriei oraşului Milano să intervină asupra clădirii pentru lucrări de renovare. După aprobarea proiectului de renovare, la 7 decembrie 2001, spectacolul Otello a încheiat atât Anul Verdi, cât şi spectacolele susţinute în această clădire, iar în ianuarie 2002 au început lucrările de restaurare.Aceasta era cea de-a doua etapă de reconsolidare a teatrului din existenţa sa, după reconstrucţia realizată de arhitectul Luigi Lorenzo Secchi, ca urmare a raidului aerian din anul 1943.Proiectat de marele arhitect neoclasic Giuseppe Piermarini, Teatrul La Scala a fost înfiinţat, sub auspiciile împărătesei Maria Tereza, pentru a înlocui Teatrul Regal Ducal, care a fost distrus de foc la 26 februarie 1776 şi care până atunci a fost gazda spectacolelor de operă din Milano.Odată cu punerea în scenă a primei opere a compozitorului Gioachino Rossini ("La pietra del paragone"), în 1812, Teatro alla Scala urma să devină locul favorit al operei italiene. Catalogul lucrărilor lui Rossini realizat până în 1825 a inclus: "Il turco in Italia", "La Cenerentola", "Il barbiere di Siviglia", "La donna del lago", "Otello", "Tancredi", "Semiramide'' şi ''Mosé".În acea perioadă, coregrafiile lui Salvatore Viganň (1769-1821) şi ale lui Carlo Blasis (1795-1878) au dat o mai mare dimensiune artistică a teatrului prin includerea baletului în reprezentaţiile sale.Un sezon excepţional de operă s-a deschis la Scala din Milano între 1822-1825, cu "Chiara e Serafina" de Gaetano Donizetti (1797-1848) şi "Il pirata" de Vincenzo Bellini (1801-1835).În 1839, a fost inaugurat ciclul operelor lui Giuseppe Verdi (1813-1901), compozitor al cărui nume este legat mai mult decât oricare altul de istoria teatrului.De asemenea, Arturo Toscanini, după numirea sa în funcţia de director artistic, în 1946, a transformat, recreat şi condus timp de mulţi ani teatrul care îi va deveni "casă".Toscanini, unul dintre cei mai mari dirijori ai tuturor timpurilor, a preluat moştenirea muzicală a lui Verdi şi a lansat o tradiţie de interpretare care a continuat neîntrerupt pe tot parcursul secolului XX. El a fost cel care a reluat şi a interpretat în mod regulat la Scala lucrările lui Richard Wagner. Totodată, a extins radical repertoriul orchestral al Scalei pentru a include muzică simfonică.După cel de-al Doilea Război Mondial, au evoluat pe scena teatrului nume mari ale artei spectacolului muzical, printre care Maria Callas, Renata Tebaldi, Giuseppe Di Stefano, Mario Del Monaco şi au fost puse în scenă spectacole de balet care au scris istoria operei. Tot aici a debutat, în 1948, Guido Cantelli, cel care avea să devină unul dintre cei mai apreciaţi dirijori ai perioadei postbelice.În 1986, dirijorul Riccardo Muti a fost numit director muzical, iar din 1989 până în 1998, a reintrodus în repertoriu cele mai îndrăgite spectacole (''Rigoletto'', ''La Traviata'', ''Macbeth'').Stagiunea 2005-2006 a fost dedicată celei de-a 250-a aniversări de la naşterea lui Mozart, iar stagiunea 2006-2007 a marcat, pe de o parte, revenirea, pe 7 decembrie, a operei ''Aida'' a lui Verdi, iar pe de altă parte deschiderea manifestărilor prilejuite de comemorarea a 50 de ani de la moartea lui Arturo Toscanini. Stagiunea 2007-2008 s-a deschis în 7 decembrie, cu opera ''Tristan şi Isolda'', sub bagheta dirijorului Daniel Barenboim. (surse: http://www.museoscala.org/; http://www.teatroallascala.org/; http://www.orizonturiculturale.ro) AGERPRES /(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel; editor: Ruxandra Bratu, editor online: Daniela Juncu) Sursa foto: http://www.museoscala.org
08:50
Artista Maria Gheorghiu oferă iubitorilor de muzică bună o seară cu colinde, cu cântece folk şi nu numai, duminică, 8 decembrie 2019, ora 20.00, la Casa Caragiale, sub titlul "Pe la case luminate".Concertul are loc cu o zi înainte de împlinirea a şase ani de la premiera spectacolului "Sub zodia Mariei" - o "reconvertire" la istorie şi identitate naţională - în care Maria Gheorghiu i-a avut alături, pe scenă, pe actorii Adriana Trandafir şi Eusebiu Ştefănescu, un spectacol de succes, jucat pe multe scene ale ţării şi ale lumii.Pornind de la această aniversare, Maria Gheorghiu a gândit concertul-eveniment "Pe la case luminate", care se va desfăşura într-un loc încărcat de istorie: casa în care a locuit Ion Luca Caragiale, devenit Centru Cultural Internaţional. Gazda evenimentului este Quentin Val, (Cosmin Hopârtean) el însuşi un artist excepţional care a trăit până de curând în Bruxelles.Pe lângă momentele-cheie ale spectacolului, cu un remember Eusebiu Ştefănescu, vor fi colindele pe care artista le cântă în fiecare an în preajma Crăciunului. La cele de pe albumul editat în urmă cu mulţi ani, s-au adăugat an de an cântece noi. Maria Gheorghiu pregăteşte un nou material discografic cuprinzând colinde şi cântece de iarnă: "Să vii acasă de Crăciun", "Perechea sălbăticită", "Vine vine Crăciunul", "Domnuleţ şi Domn din Cer" şi altele. Artista va fi acompaniată de Radu Graţianu, colegul ei de scenă de peste 10 ani, dar va avea şi invitaţi speciali: Tic Petroşel şi Valery Main, cu fragmente din spectacolul lor muzical "BRUMARIADA".***Premiera spectacolului ''Sub zodia Mariei'' a avut loc la 9 decembrie 2013, la Teatrul Elisabeta din Capitală, unde Maria Gheorghiu, alături de actorii Eusebiu Ştefănescu şi Adriana Trandafir, a oferit un eveniment artistic unic pentru scena românească, aducând acest omagiu artistic celor mai importante Marii din istoria şi fiinţa poporului român. Sursa foto: Maria Gheorghiu / FacebookAcompaniată de Radu Graţianu, la clape, şi de Daniel Iancu, la fluier, Maria Gheorghiu a evocat figurile şi forţa Mariei de Mangop, a Reginei Maria şi a inegalabilei Maria Tănase, punând deasupra tuturor figura şi forţa Fecioarei Maria. Maria Gheorghiu a scos din uitare traducerea în limba română a imnului ''Ave Maria'', compus de Franz Schubert, fiind singura interpretă a textului scris de Horaţiu Bena, în 1938.Artista a declarat, la premieră, că a visat o viaţă întreagă să realizeze acest spectacol pentru că a simţit că face parte din destinul ei.''De ce Sub Zodia Mariei? Pentru că este o poveste care trebuie spusă. Pentru că ea începe în Grădina Maicii Domnului. Pentru că Fecioara Maria încă ne veghează. Pentru că prinţesa bizantină Maria de Mangop a devenit a noastră, plătind supremul preţ din însoţirea cu domnitorul Ştefan cel Mare. Pentru că am avut cândva o mare regină, care a ştiut să joace bine cartea României la Curţile Europei, care a îmbrăcat haina militară atunci când ostaşii Armatei Române aveau nevoie de îmbărbătare şi care a iubit România, ţara ei de adopţie, mai presus de orice. Pentru că povestea Reginei Maria şi a inimii ei trebuie ştiută de toţi românii. Pentru că am mai avut o Marie, care a ştiut să ducă în lume frumuseţea cântecului popular românesc, pe numele ei Maria Tănase", a explicat Maria Gheorghiu ideea acestui spectacol.Regia spectacolului ''Sub zodia Mariei'', conceput de Miron Manega şi Maria Gheorghiu, a fost semnată de Ioan Cărmăzan.***Maria Gheorghiu s-a născut la 28 august 1963, la Reşiţa. A absolvit Şcoala de Muzică din oraşul natal, în 1977, aici studiind oboiul, pianul şi vioara. A intrat apoi în corul de cameră "Mioriţa" unde a cântat zece ani, sub conducerea dirijorului Doru Morariu. Ulterior, a făcut parte din Cenaclul Atheneum din Reşiţa, unde recita poezii proprii.Influenţată de muzica Marcelei Saftiuc şi a lui Joan Baez, a început să studieze chitara, lansându-se în muzica folk. În 1984, cânta în Cenaclul Flacăra, piesa ei ''Dans ritual'', fiind prezentă în topurile de la acea vreme, potrivit site-ului www.foreverfolk.com.A participat la festivaluri de muzică folk, a susţinut recitaluri de muzică şi poezie alături de mari actori ca Valeria Seciu, Ovidiu Iuliu Moldovan, Leopoldina Bălănuţă, Ştefan Iordache, Dorel Vişan, Eusebiu Ştefănescu, în paralel apărând în emisiuni TV sau la radio. ''Destinul muzicii folk este acelaşi cu propriul destin. În ceea ce mă priveşte, cântecele mele sunt viaţa mea, sunt scrise cu sângele meu, cu bucuriile şi tristeţile mele, şi în ele se regăsesc aceia care mai au chef să stea de vorbă cu ei înşişi fără teama de a deveni ridicoli în fata semenilor. Folkul nu ţine de modă, ci doar de faptul că ai sau nu curajul să recunoşti că sensibilitatea e o parte importantă din tine. Câtă vreme mai crezi că un cântec te poate face mai bun şi ai curajul să spui asta cu voce tare de pe scenă sau din sală, mai există speranţă'', mărturiseşte artista pe site-ul personal, http://mariagheorghiu.com. A colaborat cu oameni memorabili, printre care Dominique Voquer şi Anette Baneville, spaniolul Patricio, dar şi orchestra Filarmonicii din Kiev.După 1989, a efectuat turnee în Franţa, Danemarca, Norvegia, Grecia, Austria. În 1993, a obţinut Premiul 1 la Festivalul Naţional de Muzică Folk ''Om Bun''.Anul 2006 a fost marcat de un recital susţinut la Kiev, alături de Orchestra Simfonică din Kiev, dar şi de concertul de la Buho Real din Madrid şi un turneu în SUA.''Am învăţat în decursul anilor petrecuţi pe scenă că definitorie pentru un artist este comunicarea cu publicul, faptul că trebuie să îi convingi de sinceritatea gestului tău artistic, să le dai ocazia să se regăsească în cântecele tale şi, cel mai important, să ştie că tu eşti acolo, pe scenă, pentru ei, nu pentru tine. Nu am făcut niciodată o ierarhizare a scenelor pe care am cântat, pentru că nu scena cu numele ei este importantă, ci actul artistic în sine. Are vreo importanţă că ai cântat pe scena Filarmonicii din Kiev sau în nu ştiu ce sală mare de concerte din Paris, Madrid, Roma sau Chicago atâta vreme cât tu nu ai reuşit să convingi, să simţi publicul vibrând cu tine la fiecare notă, respiraţie sau tăcere?'', spune Maria Gheorghiu.Primul material discografic a apărut în 1995 - "Lacrimi în flăcări" -, urmat de alte albume: "CANON şi Maria Gheorghiu", "Pe la case luminate", "Floare de vârtej", "Timp netrăit", "Curcubeu", "Câmp de lavandă".Din anul 2008, Maria a susţinut numeroase spectacole cu trupa Atelier. În majoritatea apariţiilor sale pe scenele ţării este acompaniată de Radu Graţianu. Maria Gheorghiu susţine concerte în ţară, dar şi în străinătate, participă la toate festivalurile folk din România. La începutul lunii aprilie 2015, Maria Ghorghiu a fost invitat special al trupei Micul Paris în spectacolul ''Autografe Rock'n Folk'', la Stuf Vama Veche. A efectuat, tot în 2015, un turneu de succes alături de colegii ei Mircea Vintilă, Ducu Bertzi şi George Nicolescu, în Canada (Montreal, Quebec, Toronto, Edmonton, Calgary). În ultimii doi ani traseul ei internaţional a cuprins, între altele: Luxemburg, Bruxelles, Chişinău, Budapesta, Szeghed, Berlin, a ajuns chiar şi în Cuba - unde a susţinut concertul "White Night" la Jardines del Rei (Caraibe) alături de o companie de dans cubaneză.Pe lângă activitatea muzicală, Maria Gheorghiu este prezentă şi în lumea mass-media. Activitatea sa constă în moderarea unor emisiuni la Radio Bucureşti FM, în cadrul cărora Maria promovează muzica românească, dar a realizat, timp de şapte ani, şi o emisiune de televiziune dedicată folkului. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Daniela Juncu) Sursa foto: Maria Gheorghiu / Facebook
Acum 8 ore
06:40
Sauditul care a ucis vineri trei persoane la baza aeronavală Pensacola din Florida a publicat înaintea atacului său mesaje ostile faţă de Statele Unite, a afirmat grupul de supraveghere online a mişcărilor jihadiste SITE, notează AFP."Sunt împotriva răului, iar America în întregime s-a transformat în naţiunea răului (...) Nu sunt împotriva voastră doar pentru că sunteţi americani, nu vă urăsc din cauza libertăţilor voastre, vă urăsc pentru că în fiecare zi sprijiniţi, finanţaţi şi comiteţi crime nu doar contra musulmanilor, dar şi a omenirii", a scris pe Twitter atacatorul, identificat de SITE ca fiind Mohammed al-Shamrani.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Daniela Juncu)
06:40
Fostul preşedinte al Boliviei Evo Morales, care se află de aproape o lună în Mexic pentru a obţine azil politic, a plecat vineri în Cuba, a informat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei mexicane, Roberto Velasco, notează AFP."Precizăm că astăzi (vineri) Evo Morales a plecat în cursul dimineţii spre Cuba", a scris purtătorul de cuvânt pe Twitter."După informaţiile noastre, este vorba despre o călătorie temporară. Pentru moment sunt singurele informaţii disponibile", a adăugat el.Constrâns să demisioneze la 10 noiembrie după ce a fost abandonat de poliţie şi de armată, Evo Morales a plecat, pe 12 noiembrie, cu avionul spre Mexic, ţară condusă de un preşedinte de stânga, Andres Manuel Lopez Obrador.Acesta din urmă a declarat oficial că fostul preşedinte bolivian a fost victima unei "lovituri de stat", mai scrie AFP.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Daniela Juncu)
06:40
''Când suntem fericiţi, suntem întotdeauna buni; dar când suntem buni, nu suntem întotdeauna fericiţi. A fi bun înseamnă a fi în armonie cu tine însuţi'' - O. Wilde AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu, editor: Mariana Zbora-Ciurel)
06:40
O diplomată britanică în post în Statele Unite a demisionat surpirnzător cu şase zile înainte de alegerile parlamentare din Regatul Unit, afirmând în scrisoarea sa că nu mai suportă "să răspândească jumătăţi de adevăr" despre Brexit, a informat vineri CNN, potrivit AFP.În scrisoarea sa datată din 3 decembrie şi consultată de canalul american de televiziune, Alexandra Hall Hall, însărcinată cu dosarul Brexitului la ambasada de la Washington, a scris că poziţia a devenit "intolerabilă profesional" şi "insuportabilă personal".Afirmând că nu are nimic "pro sau contra Brexitului în sine", diplomata a adăugat că este "tot mai consternată de modul în care liderii noştri politici au încercat să prezinte Brexitul, cu o reticenţă de a aborda cu sinceritate, chiar în faţa propriilor cetăţeni, provocările implicate de Brexit"."Mă aflu într-un moment al vieţii în care prefer să fac ceva mult mai plin de satisfacţii cu timpul meu decât să răspândesc jumătăţi de adevăr pentru un guvern în care nu am încredere", a adăugat, fără să citeze vreun responsabil politic în scrisoarea sa, Alexandra Hall Hall, având 33 de ani vechime în diplomaţia britanică.Un responsabil al Ministerului britanic de externe, citat de CNN, a declarat că "nu comentează detaliile unei demisii individuale".Boris Johnson a făcut din ieşirea Regatului Unit din UE tema principală a campaniei sale pentru legislativele de la 12 decembrie. Premierul conservator rămâne pe primul loc în sondaje în faţa liderului laburiştilor, Jeremy Corbyn.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Daniela Juncu)
Acum 12 ore
05:40
Este a 340-a zi a anului 2019.Au mai rămas 25 zile până la sfârşitul anului.Soarele răsare la 07 h 37 m şi apune la 16 h 36 m.Luna răsare la 14 h 23 m şi apune la 02 h 17 m.AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Marina Bădulescu)
05:40
OrtodoxeSf. Mc. Filofteia de la Curtea de Argeş; Sf. Ier. Ambrozie, episcopul Mediolanului (Dezlegare la peşte)Greco-catoliceSf. aep. Ambrozie al MilanuluiRomano-catoliceSs. Ambrozie, ep. înv.; Maria Giusseppa Rosselo, călug.Sfânta Muceniţă Filofteia de la Curtea de Argeş este pomenită în calendarul creştin ortodox la 7 decembrie.S-a născut în oraşul Târnovo şi i s-a dat din botez numele Filofteia (iubitoarea de Dumnezeu). A ilustrat această iubire cu toate faptele sale în cursul scurtei vieţi pământeşti.Din copilărie, Sfânta Filofteia mergea des la biserică, iubea slujbele şi cuvintele Sfintei Scripturii, posturile şi rugăciunea. Cea mai mare virtute a sa era însă milostenia. Era atât de milostivă, încât îşi dăruia hainele săracilor, iar din hrana pe care o ducea tatălui său la câmp, o bună parte o dădea nevoiaşilor, care se adunau în jurul ei.Încercarea Sfintei Filofteia în această viaţă a fost cea cu care copiii orfani se întâlnesc de multe ori. Rămasă de mică orfană de mamă, Sfânta Filofteia a avut mamă vitregă. Şi mama vitregă chinuind-o cu diferite munci îi făcea tot felul de necazuri şi de schingiuiri. Nici de la tatăl său Sfânta Filofteia nu primea afecţiune şi grijă, dimpotrivă: "tatăl ei cel gros la minte, întunecat la judecată şi mai întunecat la cunoştinţă ... o muncea cu multe feluri de bătăi şi chinuri". (Vieţile Sfinţilor)Sfânta Filofteia a plecat la ceruri la vârsta de 12 ani, în urma unei lovituri pe care a primit-o de la tatăl său. Acesta se afla în câmp la arat şi a lovit-o cu o bardă atunci când a văzut-o pe fiica sa cum împărţea săracilor din mâncare pe care trebuia să i-o aducă lui.Nu a suferit moarte de mucenică în perioada marilor persecuţii împotriva creştinilor, dezlănţuite de împăraţi persecutori. Nu mai erau tirani ca să poruncească, nu mai erau torţionari care să chinuiască. A fost chinuită însă în vreme de pace, nu de cei străini, ci chiar de cel ce a născut-o şi de mama sa vitregă, care erau creştini.Tradiţia consemnează faptul că Sfânta Filofteia nu a putut fi adusă în cetatea Târnovei datorită faptului că trupul său care strălucea cu o mare lumină s-a făcut atât de greu încât nu a putut fi ridicat de pe loc cu nici un chip. Episcopul locului, înţelegând că voia muceniţei era alta decât de a merge în Târnovo, a început a rosti la căpătâiul ei nume de cetăţi, mănăstiri şi biserici. Doar atunci când a fost pomenit numele Bisericii Domneşti din Curtea de Argeş, trupul ei a putut fi mutat din loc.În timpul domnului Radu cel Mare (1495-1508), moaştele sale au fost aduse în Ţara Românească şi aşezate la Curtea de Argeş, în Biserica Domnească, iar mai târziu, când Neagoe Basarab a construit Mănăstirea Curtea de Argeş (1517), trupul sfintei a fost mutat acolo, loc în care se află şi astăzi. (sursă: vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Liviu Tatu)
Mai multe ştiri
©2004—2019 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.