Turcan: Nu mai putem investi în proiecte IT gigantice, care nu asigură valoare adăugată publică pentru plătitorul de taxe

Agerpres, 3 decembrie 2019 12:10

Nu mai putem investi în proiecte IT gigantice, cu tehnologii costisitoare şi care, la final, nu asigură direct şi optim valoare adăugată publică pentru plătitorul de taxe, a declarat, marţi, într-o conferinţă de specialitate, vicepremierul Raluca Turcan."(...) suntem încă departe de integrarea roboţilor software în serviciile publice pentru oameni. Pentru că astăzi sunt aici şi într-o calitate oficială, mă preocupă cum acest domeniu al digitalizării ajunge să fie pus în serviciul public. Fiecare instituţie publică, până în momentul de faţă, s-a concentrat asupra propriului său model de serviciu electronic şi rezultatul este că avem acum un nivel general scăzut de interoperabilitate în serviciile administraţiei publice. Sisteme informatice ale unor instituţii precum ANAF, SEAP, Ministerul Educaţiei, Ministerul Muncii de cele mai multe ori nu funcţionează în parametri aşteptaţi. Asta ne arată limpede că sistemul informatic al administraţiei publice este deficitar şi din acest moment companiile şi cetăţenii pierd, zi de zi. Soluţia este cât se poate de clară, la nivel guvernamental trebuie să ne concentrăm investiţiile către acele proiecte care aduc valoare adăugată publică. Din punctul nostru de vedere, nu mai putem investi în proiecte IT gigantice, cu tehnologii costisitoare şi care, la final, nu îndeplinesc o cerinţă de bază a societăţii moderne: să asigure direct şi optim valoare adăugată publică pentru plătitorul de taxe", a afirmat Turcan.Oficialul guvernamental a subliniat că, la momentul actual, se lucrează la o arhitectură instituţională a Autorităţii pentru Digitalizarea României care va fi condusă de un CIO guvernamental, după modelul practicat în Austria."Echipa de guvernare pe care astăzi o reprezint pune sus, pe agendă, digitalizarea care se bazează pe trei piloni strategici: securitate cibernetică, Inteligenţă Artificială şi competenţe digitale. La nivel guvernamental, lucrăm deja la o arhitectură instituţională a Autorităţii pentru Digitalizarea României care va fi condusă de un CIO guvernamental. Această instituţie trebuie să fie consolidată ca instituţie tehnică dedicată misiunii sale şi în afara sferei politice, pentru a asigura în felul acesta continuitatea programelor, indiferent de cine se succede la guvernare. Avem un exemplu de succes în Austria, unde rolul central jucat de CIO în coordonarea digitalizării este transferat de la o guvernare la alta de 18 ani încoace, printr-un consens care garantează continuitatea proiectelor cu adevărat importante. Sperăm ca această reţetă de succes să se aplice şi să funcţioneze şi la noi. Nu văd de nu am putea face şi noi asta (...) Guvernul pe care îl reprezint va sprijini în mod activ iniţiativele din domeniul strategic al digitalizării. Puteţi conta pe totala noastră deschidere în a dezvolta o infrastructură digitală de înaltă calitate. Ştim exact unde ne aflăm, nu vrem să îndulcim câtuşi de puţin realitatea lui suntem foarte determinaţi să transformăm digitalizarea într-un sector public care să genereze creştere economică", a spus vicepremierul.Pe de altă parte, Raluca Turcan a adus în discuţie performanţa "unicornului" UiParh şi faptul că viitorul merge în direcţia digitalizării."Dumneavoastră reprezentaţi nu doar "next generation", dar şi unul dintre cei mai importanţi parteneri pe care consider că administraţia publică, locală şi centrală, ar trebui să-l aibă. Înţelegem foarte bine cât avem de recuperat ca ţară dar nu o putem face fără un parteneriat autentic între autorităţi şi mediul privat. Dacă ne întrebăm cum va arăta viitorul la locul de muncă, răspunsul îl avem sub ochii noştri şi tot ceea ce înseamnă practic muncă repetitivă probabil că va ajunge în sarcina roboţilor. Deja, compania UiPath produce roboţi software care preiau o parte din sarcinile anoste ale angajaţilor. Succesul internaţional al acestei companii ne arată, practic, ce amploare va lua acest domeniu şi faptul că o companie cum este UiPath, înfiinţată în 2005, a ajuns deja la o creştere impresionantă, de ordinul miliardelor de dolari, ne sugerează cu exactitate în ce direcţie merge viitorul vostru", a menţionat Turcan.Aceasta a adăugat că România se află pe harta digitalizării între primele zece pieţe din Europa Centrală şi de Est, dar încă departe de grupul Big 5."Unele estimări arată că digitalizarea ar putea să aducă un plus de 42 de miliarde de euro, până în anul 2025. Dincolo de cifre, digitalizarea ar însemna oportunităţi de business, eficienţă crescută pentru instituţiile guvernamentale şi o viaţă mai bună pentru oameni. Avem însă ca ţară de recuperat un decalaj serios şi va fi foarte multă muncă din perspectiva instituţiei publice în acest domeniu. Pe harta digitalizării, suntem abia una dintre cele zece pieţe din Europa Centrală şi de Est, departe de grupul Big 5. Avem o disponibilitate a reţelelor de bandă largă, rapide şi ultra-rapide, în special în zonele urbane, dar în acelaşi timp digitalizarea scăzută a economiei ne trage înapoi. Mai mult de o cincime dintre români nu au folosit niciodată internetul şi mai puţin de o treime nu au abilităţi digitale de bază. Cifrele ne arată un loc unde putem să sprijinim digitalizarea", a precizat Raluca Turcan.Conform raportului Public First "Impactul Google în România", prezentat marţi, într-o conferinţă organizată de Google România, utilizarea serviciilor şi produselor Google aduce companiilor din România afaceri anuale de 4,3 miliarde de lei, în special în urma utilizării Google Search şi Google Ads.În plus, studiul relevă faptul că românii economisesc cel puţin 23 de ore anual folosind Google Search şi trei ore pe an prin Google Maps. Raportul scoate în evidenţă faptul că 93% dintre utilizatorii de Google Search caută pe Google informaţii despre un anumit subiect cel puţin o dată pe lună. În acelaşi timp, 59% dintre utilizatorii de Google Search cu vârste de peste 65 de ani spun că îl folosesc în mod regulat pentru a învăţa lucruri noi.Google România a organizat, marţi, conferinţa de lansare a studiului "Google Economic Impact Report" în cadrul evenimentului "Grow with Google: Accelerarea dezvoltării Economiei Digitale în România". AGERPRES/(A, AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Agerpres

Acum 5 minute
20:10
Justiţia franceză a respins luni recursul fotbalistului Karim Benzema, care a contestat legalitatea anchetei în afacerea "sextape", în care atacantul lui Real Madrid este inculpat, relatează AFP.Curtea de Casaţie a estimat că metodele de anchetă folosite în acest dosar sunt conforme, deschizând calea unui eventual proces pentru Benzema şi alte cinci persoane inculpate.În iunie 2015, Mathieu Valbuena, pe atunci coleg al lui Benzema la naţionala Franţei, a depus plângere, afirmând că a fost sunat de un şantajist care-l ameninţa cu divulgarea unui video cu caracter intim. Şantajistul i-a cerut mijlocaşului să desemneze un om de încredere pentru a negocia o înţelegere. Benzema a fost suspectat mai târziu că l-a îndemnat pe Valbuena să plătească.Inculpat pentru "complicitate la tentativă de şantaj" asupra lui Valbuena, Benzema a contestat metodele de anchetă ale unui poliţist care a intervenit sub acoperire în acest dosar.Cea mai înaltă instanţă judecătorească, reunită în adunare plenară, a estimat luni că legalitatea anchetei nu a fost afectată.În schimb, în iulie 2017 ea i-a dat dreptate lui Benzema, dar curtea de apel din Paris, desemnată să emită din nou un verdict, nu a urmat-o, iar jucătorul a depus recurs la Curtea de Casaţie.De această dată, decizia nu este susceptibilă de un nou recurs, ceea ce înseamnă că dosarul va reveni pe biroul judecătorului de instrucţie de la Versailles. Acesta va decide dacă va avea loc sau nu un proces.După izbucnirea acestui scandal, cei doi jucători nu au mai fost selecţionaţi la naţionala Franţei.AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguţ, editor online: Anda Badea)
20:10
Un britanic de 34 de ani, condamnat în trecut pentru spargeri de locuinţe şi descris ca 'unul din cei mai periculoşi infractori' din Regatul Unit, a primit luni 33 de pedepse cu închisoare pe viaţă pentru comiterea a zeci de agresiuni sexuale având ca victime femei şi copii, într-un interval de numai două săptămâni, după ce fusese eliberat eronat, transmit Reuters şi AFP.Între 21 aprilie şi până la arestarea sa pe 6 mai, Joseph McCann a comis 37 de infracţiuni, violând, agresând sexual, răpind sau sechestrând 11 victime, cu vârste între 11 şi 71 de ani, la Londra, Watford (în nord-vestul capitalei) şi în nord-vestul Angliei.McCann va trebui să ispăşească 30 de ani de detenţie înaintea de a putea cere eliberarea condiţionată.Dând citire sentinţei, judecătorul Andrew Edis de la tribunalul londonez Old Bailey Court l-a numit pe Joseph McCann 'un laş, o brută violentă şi un pedofil'.'Nu aţi exprimat niciodată niciun cuvânt de regret sau îngrijorare pentru victimele dumneavoastră. Sunteţi în întregime obsedat de dumneavoastră şi vă credeţi îndreptăţit să vă folosiţi de alţi oameni în orice mod vreţi. Sunteţi un psihopat clasic; nu cred că veţi înceta vreodată să fiţi periculos', a declarat judecătorul.Inculpatul a fost absent luni din sala de judecată, invocând dureri la coloana vertebrală.Şeful serviciului britanic de probaţiune a prezentat scuze pentru o greşeală care a dus la eliberarea automată a lui McCann în februarie, după ce ispăşise jumătate din condamnarea pentru o spargere, deşi punerea sa în libertate ar fi trebuit examinată de o comisie specializată.Sistemul britanic de monitorizare şi reabilitare a infractorilor a devenit un subiect politic înaintea alegerilor parlamentare de joi, după ce un condamnat pentru terorism, eliberat condiţionat, a înjunghiat mortal două persoane pe Podul Londrei pe 29 noiembrie.Prim-ministrul Boris Johnson acuză opoziţia laburistă de atitudine prea îngăduitoare faţă de infracţiuni. În replică, laburiştii acuză guvernul conservator că pune în pericol populaţia prin subfinanţarea sistemului de probaţiune.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Sorin Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)
20:10
Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a afirmat luni că îşi va da demisia dacă partidul îi va cere acest lucru, în condiţiile în care Senatul a adoptat moţiunea simplă iniţiată împotriva sa de 41 de senatori social-democraţi."La un vot a trecut această moţiune, dar decizia va fi luată în partid şi vom vedea care este decizia după acest vot. Dacă partidul îmi spune să fac un pas în spate bineînţeles că voi demisiona", a declarat Florin Cîţu.El susţine că moţiunea nu a avut legătură cu ceea ce a făcut la minister şi că a fost o dezbatere despre postările sale pe reţeaua de socializare Facebook."Domnul Teodorovici a minţit din poziţia de ministru doi ani de zile. Să credem acum ce spune domnul Teodorovici ar fi o greşeală din partea noastră, a tuturor. Cred că domnul Teodorovici trebuie să tacă din gură o perioadă şi apoi să revină în spaţiul public", a adăugat Cîţu, întrebat de jurnalişti despre acuzele aduse de fostul ministru al Finanţelor cu privire la modul în care a obţinut bileţelele prezentate în conferinţa de presă.Şeful de la Finanţe a dat asigurări că este pregătit să meargă cu bugetul în Parlament, să-l dezbată în comisii şi să argumenteze fiecare capitol, înainte de sărbătorile de iarnă, însă o asumare a bugetului este o decizie politică ce nu ţine de el.În cadrul dezbaterii moţiunii, Florin Cîţu a susţinut că moţiunea de astăzi nu este despre el şi despre ceea ce a făcut la minister, ci reprezintă un demers politic făcut de un "duo jalnic care încearcă să mascheze situaţia economică reală a României"."Am ascultat cu atenţie textul moţiunii şi se pare că este o moţiune adresată mie, pentru că declaraţiile din ultimii doi - trei ani de zile, nu despre ceea ce am făcut eu la Ministerul Finanţelor Publice. Sunt mândru că cei de la PSD îmi promovează măsurile şi le tot propagă de la pupitrul acesta din Senat. Dar moţiunea de astăzi nu este despre mine şi nu are legătură cu mine. Reprezintă un demers politic făcut de un duo jalnic care încearcă să mascheze situaţia economică reală a României după trei ani de guvernare Dragnea, Vâlcov, Dăncilă şi Teodorovici", a precizat ministrul.Premierul Ludovic Orban a afirmat după ce moţiunea depusă de PSD împotriva ministrului Finanţelor a fost adoptată de Senat, că nu va lua nicio măsură în cazul lui Florin Cîţu. El a susţinut că moţiunea a fost "o mişcare politicianistă ieftină"."Voturile lor nu sunt altceva decât să îi ridice un soclu domnului ministru al Finanţelor, iar în ceea ce mă priveşte pe mine sunt foarte mulţumit de domnul ministru al Finanţelor şi sub nicio formă nu am de gând să iau vreo decizie legată de domnia sa", a spus Orban.Moţiunea simplă "Guvernare PNL, numele tău este austeritate", iniţiată de 41 de senatori de la PSD, adresată ministrului de Finanţe, Florin Cîţu, a fost dezbătută şi votată, luni, în plenul Senatului. Aceasta a fost adoptată cu 59 de voturi "pentru", 56 "împotrivă" şi două abţineri.AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Anda Badea)
20:10
Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, îi cere premierului Ludovic Orban să îl revoce din funcţie pe ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, după ce moţiunea depusă de social-democraţi împotriva acestuia a fost adoptată de Senat.''Cîţu - demisia! În Senat, a trecut astăzi moţiunea simplă împotriva ministrului Finanţelor. PNL nu a înţeles semnalul de alarmă pe care l-a primit atunci când Parlamentul nu i-a dat aviz lui Florin Cîţu pentru a fi ministrul Finanţelor. În nicio lună de zile, acest om a îndatorat România cu 10 miliarde de lei, a prăbuşit cursul de schimb, a umflat artificial deficitul bugetar şi vrea să vândă cele mai profitabile companii naţionale pentru a-şi acoperi incompetenţa'', a scris Ciolacu pe Facebook.Potrivit acestuia, Cîţu este un ministru ''iresponsabil, care deja a făcut mult rău României'' şi ''trebuia oprit''.''Premierul Orban ar trebui să îl revoce de urgenţă! Nu există altă soluţie!'', a spus Ciolacu.Senatul a adoptat, luni, moţiunea simplă la adresa ministrului Finanţelor Publice, Florin Cîţu, cu 59 de voturi "pentru", 56 "împotrivă" şi două abţineri.Moţiunea simplă intitulată "Guvernare PNL, numele tău este austeritate" a fost iniţiată de 41 de senatori social-democraţi. AGERPRES/(AS - autor: Georgiana Tănăsescu, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)
20:10
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, luni, un mesaj la Gala Asociaţiei Municipiilor din România, în care arată că noul Guvern şi o nouă majoritate parlamentară vor trebui să corecteze nedreptăţile din trecut în privinţa problemelor din administraţiile locale.Mesajul a fost prezentat de către Nicoleta Nicolae, consilier de stat la Cabinetul preşedintelui, în contextul în care Preşedinţia a acordat acestui eveniment, pentru al treilea an consecutiv, Înaltul Patronaj."Din păcate, în ultimii ani, România s-a confruntat cu serioase dificultăţi de ordin financiar şi legislativ, generate de o guvernare iresponsabilă. Aţi primit mai puţini bani, dialogul cu autorităţile centrale, atunci când a existat, a fost unul arid şi lipsit de rezultate concrete, problemele acute semnalate de dumneavoastră s-au lovit, la centru, de un zid al nepăsării şi al incompetenţei. Aţi fost astfel nevoiţi să vă descurcaţi, fiecare cum a putut, riscând să pierdeţi, şi nu din vina dumneavoastră, sprijinul cetăţenilor şi încrederea celor care v-au votat. Această perioadă nefastă s-a încheiat. Noul Guvern şi, mai ales, o nouă majoritate parlamentară vor trebui să corecteze nedreptăţile din trecut şi să reclădească pe fundamente trainice relaţia cu autorităţile locale", a susţinut Iohannis în mesaj.El a subliniat că interesul public este întotdeauna prioritar, principiu de la care pot fi construite sisteme educaţionale şi de sănătate performante, un transport public eficient, un parteneriat solid cu mediul de afaceri şi o relaţie onestă cu cetăţenii, adăugând că nu doar competiţia, dar şi preluarea unor modele de excelenţă generează performanţă."Prin distincţiile pe care le oferiţi, îi încurajaţi pe toţi cei care au responsabilitatea de a îmbunătăţi viaţa cetăţenilor ţării noastre să implementeze soluţii tot mai inovatoare, cu rezultate remarcabile. În administraţia publică locală din România, ca şi în alte domenii, implicarea profesioniştilor este vitală. Oameni ca dumneavoastră, care îşi înţeleg misiunea, care au foarte mari responsabilităţi, merită să fie onoraţi şi recompensaţi. De priceperea şi seriozitatea dumneavoastră, de hotărârea cu care acţionaţi depinde buna funcţionare a comunităţilor locale şi, în definitiv, o viaţă mai bună pentru românii noştri", a adăugat şeful statului.Iohannis a arătat că digitalizarea, eficienţa energetică, protecţia mediului, regenerarea urbană s-au transformat în domenii de referinţă pentru administraţia publică locală."Faptul că aţi reuşit să implementaţi proiecte în aceste domenii, pentru care sunteţi astăzi premiaţi, reprezintă un mare câştig pentru comunităţile pe care le reprezentaţi. Este important să ţineţi pasul cu evoluţiile de la nivel european şi global, astfel încât municipiile din România să devină competitive şi să se dezvolte sustenabil", a apreciat preşedintele.Anul acesta, în cadrul galei, va fi acordat un premiu special pentru inovare în administraţia publică, despre care Klaus Iohannis a spus că dovedeşte că, la nivel local, provocările societăţii actuale, aflate într-o continuă expansiune, sunt tratate foarte serios."Inovarea reprezintă, în esenţă, motorul progresului. Înţelegând acest lucru, vă pregătiţi încă de astăzi comunităţile să facă faţă provocărilor zilei de mâine. Vă îndemn să acţionaţi în continuare pentru modernizarea şi dezvoltarea comunităţilor locale, pentru respectarea valorilor democraţiei şi ale statului de drept, toate acestea în beneficiul cetăţeanului. De implicarea şi profesionalismul dumneavoastră depinde în mare măsură viitorul României", a mai transmis preşedintele Iohannis. AGERPRES/(AS - autor: Florin Marin, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat)
20:10
Un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a dispus, luni, achitarea definitivă a lui Eugen Stoina, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, fost procuror DNA, trimis în judecată de Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie (SIIJ) pentru săvârşirea infracţiunii sustragere de la prelevarea de mostre biologice, el fiind acuzat că a consumat băuturi alcoolice şi a produs un accident rutier.Completul de cinci magistraţi a respins apelul SIIJ şi a menţinut decizia de achitare dată în iunie 2019 de un complet de trei judecători de la Instanţa supremă.Eugen Stoina a fost achitat în baza art. 396 alin. 5 rap. la art.16 alin.1 lit. b teza I din Codul de procedură penală, care prevede: "fapta nu este prevăzută de legea penală".Acesta este primul dosar instrumentat de SIIJ, trimis în instanţă în noiembrie 2018.Procurorii Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie susţineau că, la data de 11 ianuarie 2018, aflându-se în Bucureşti la volanul unui autoturism, Eugen Stoina, pe fondul nepăstrării distanţei între autovehicule, a intrat în coliziune cu un alt autovehicul care se afla oprit, în coloană, la semafor.Accidentul a generat tamponarea în lanţ a încă două autoturisme, oprite în coloană la semafor, precum şi vătămarea corporală a procurorului.La locul accidentului s-au deplasat poliţişti de la Brigada Rutieră, precum şi un echipaj SMURD, care a hotărât transportarea lui Eugen Stoina la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale."Din probele administrate de procurori reiese că inculpatul ar fi părăsit unitatea medicală fără a avea avizul medicului de gardă. Ulterior, inculpatul a fost căutat de organele de Poliţie Rutieră, reuşindu-se contactarea telefonică a acestuia, (...) cu solicitarea de a se prezenta la sediul Brigăzii Rutiere. Inculpatul s-a prezentat la sediul Poliţiei Rutiere, unde a fost testat cu aparatul alcooltest. Ulterior, inculpatul a fost condus apoi la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe de sânge, stabilindu-se că acesta consumase băuturi alcoolice", preciza Parchetul. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)
20:10
Zeci de fotografii realizate de către fotoreporterii AGERPRES în perioada Revoluţiei, timbre poştale, dar şi articole din presa românească şi internaţională dedicate evenimentelor din decembrie 1989 fac parte din expoziţia "Copiii noştri vor fi liberi", inaugurată luni, în Holul de Marmură al Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti.Evenimentul a fost organizat la iniţiativa Cercului de Istorie Contemporană Românească, un cerc studenţesc al Facultăţii de Istorie, beneficiind de sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti, prin Centrul pentru Tineret, în parteneriat cu AGERPRES, cu sprijinul Romfilatelia, al Anticariat Unu şi al Bibliotecii Metropolitane. Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTOAdresându-se zecilor de studenţi prezenţi la vernisaj, conf. dr. Florentina Niţu, decan al Facultăţii de Istorie, a salutat faptul că iniţiativa organizării evenimentului a aparţinut studenţilor, adăugând că astfel de momente reprezintă o datorie civică de "a atrage atenţia asupra fragilităţii democraţiei", asupra importanţei spiritului civic şi implicării."Este bine să avem astfel de momente, în care să vorbim despre ce s-a întâmplat acum 30 de ani, să ne asigurăm că mesajul de atunci se transmite şi rămâne viu în minţile şi sufletele noastre. Şi de aceea mă bucur că este o iniţiativă a tinerilor", a spus ea. Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTODirectorul Agenţiei Naţionale de Presă, Claudia Nicolae, a afirmat, în discursul său, că, în timpul Revoluţiei din decembrie 1989, fotoreporterii AGERPRES şi-au făcut datoria "fără ezitare"."Orice abordare, oricât de elaborată ar fi ea, nu poate cuprinde gama largă de semnificaţii, de trăiri, de emoţii generată de Revoluţia din 1989. Realitatea acelor momente a fost surprinsă, cu sacrificiu, de fotoreporterii AGERPRES, care şi-au făcut datoria fără ezitare, astfel încât acum avem posibilitatea să arătăm filmul evenimentelor de la Revoluţie", a arătat Claudia Nicolae. Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTODirectorul Romfilatelia, Cristina Popescu, a prezentat, în cadrul evenimentului, marca poştală realizată la împlinirea a 30 de ani de la Revoluţie, dar şi o serie de timbre de după decembrie 1989 cu imagini ale unor momente importante din timpul Revoluţiei sau monumente dedicate eroilor care s-au jertfit pentru libertate. A lansat, de asemenea, celor prezenţi, invitaţia de a vizita spaţiul expoziţional al Romfilatelia, inclusiv secţiunea în care se află timbre emise de România înainte de 1989 "cele dedicate în mod special, ideologiei comuniste"."Veţi putea vedea - nu neapărat admira - selecţia care se făcea pentru imaginile dedicate (...) perioadei de colectivizare sau cravatei de pionier", a spus ea.Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTOProf. Andrei Sora a remarcat că spaţiul care găzduieşte expoziţia se află la doar câteva sute de metri de locul în care, în urmă cu 30 de ani, zeci de oameni îşi sacrificau viaţa pentru libertate. El a subliniat totodată că aproape 1.200 de oameni şi-au pierdut viaţa în timpul Revoluţiei."Vedem imagini cu oameni (...) care sunt gata să moară pentru o idee - despre care nu înţelegeau foarte bine... ce e aceea libertate, ce e aceea democraţie - dar doreau altceva. Şi mai avem fotograful, care simte că se întâmplă ceva şi vrea să transmită ceva. Mulţi dintre ei, pe 21-22 nu ştiau ce se va întâmpla cu acele fotografii. Nu ştiau dacă ceea ce fotografiază ei este bine sau este rău. Şi totuşi au făcut-o. Şi mai avem o altă maşină a timpului, care este foarte importantă şi care este un simbol de ţară, timbrul poştal, dar şi scrisoarea, care călătoresc în timp, călătoresc în întreaga lume şi transmit ceva", a afirmat el. Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTOFrancesca Savu, coordonator al proiectului, reprezentant al Cercului de Istorie Contemporană Românească, i-a îndemnat pe studenţi să profite de libertatea câştigată de România în urmă cu 30 de ani pentru a schimba societatea."Expoziţia se numeşte 'Copiii noştri vor fi liberi'. Când am lucrat la expoziţia aceasta, ne-am dat seama că, de fapt, copiii aceia liberi suntem noi. Nu am conştientizat lucrul acesta decât în timp ce lucram. Generaţiile actuale, cei care vor veni după noi, sunt generaţiile pentru care s-a ieşit în stradă. Şi pentru că ni s-a oferit libertatea aceasta vrem să profităm de ea şi vrem să fim auziţi", a spus ea. Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTOLa eveniment a fost prezent şi Octavian Fărcăşanu, participant la Revoluţie, tatăl unuia dintre protagoniştii unei imagini simbol pentru Revoluţia română. În fotografia respectivă, redată şi pe afişul expoziţiei, sunt surprinşi doi tineri, unul dintre ei ţinând în mâini o pancartă cu mesajul "Copiii noştri vor fi liberi". Octavian Fărcăşanu a precizat că, în prezent, fiul său trăieşte în Statele Unite. AGERPRES/ (A - autor: Irinela Vişan, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Adrian Dădârlat)
Acum 2 ore
19:10
* Echipa feminină CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud o va înlocui pe Corona Braşov în grupele Cupei EHF, a anunţat, luni, Federaţia Europeană de Handbal (EHF), după ce formaţia de sub Tâmpa a fost exclusă din competiţie din cauza încălcării regulamentului antidoping.* Sabrerul Tiberiu Dolniceanu, 31 ani, cel mai valoros scrimer român al momentului, vicecampion olimpic cu echipa în 2012, a decis să facă cerere pentru renta viageră şi începând cu 1 ianuarie 2020 nu va mai participa la competiţii, ieşind astfel din lupta pentru un bilet la JO 2020 la care mai avea şanse de calificare la individual.* Meciul dintre FC Voluntari şi FCSB, din etapa a 18-a a Ligii I, care nu s-a putut disputat pe 30 noiembrie, a fost reprogramat pentru data de 6 februarie 2020, a anunţat, luni, Liga Profesionistă de Fotbal pe site-ul său.* Florinel Coman, atacantul lui FCSB, este pe primul loc între jucătorii din Liga I, potrivit datelor furnizate de compania InStat, arată un studiu al CIES Football Observatory.* Portughezul Jose Mourinho, antrenorul echipei engleze de fotbal Tottenham Hotspur, l-a contactat pe mijlocaşul belgian Marouane Fellaini, aflat în China, pentru a-l convinge să revină în Premier League.* Selecţionata Angliei va disputa un meci amical internaţional în compania reprezentativei Italiei, în data de 27 martie 2020, pe stadionul Wembley, a anunţat luni Federaţia engleză de fotbal (FA), citată de Reuters.* Echipa New York Rangers a învins în deplasare, cu scorul de 5-0, formaţia Vegas Golden Knights, într-o partidă din Liga profesionistă nord-americană de hochei pe gheaţă (NHL), disputată duminică seara.* Statul australian Queensland intenţionează să-şi depună candidatura pentru organizarea Jocurilor Olimpice de vară din 2032 în cazul în care va primi susţinere financiară din partea guvernului central, a declarat premierul executivului local, Annastacia Palaszczuk, scrie Reuters.* Preşedinţii mai multor federaţii sportive din Rusia s-au declarat pregătiţi, luni, să trimită reprezentanţi la Jocurile Olimpice din 2020 de la Tokyo, sub drapel neutru, după decizia Agenţiei Mondiale Antidoping (AMA/WADA) de a exclude Rusia timp de patru ani din competiţiile internaţionale, informează AFP.* Rusia, exclusă luni pentru patru ani de la Jocurile Olimpice şi Campionatele Mondiale de către Agenţia Mondială Antidoping (AMA/WADA), nu are ''nicio şansă'' de a câştiga în apel, a declarat pentru AFP şeful Agenţiei ruse antidoping (RUSADA), Iuri Ganus.* Selecţionata Olandei, medaliată cu bronz la ediţia precedentă, a fost învinsă cu scorul de 27-24 (14-9) de Danemarca, luni, în Grupa principală I a Campionatului Mondial de handbal feminin din Japonia.* Internaţionalul belgian Axel Witsel (Borussia Dortmund), care a căzut în timp ce se afla în casă şi s-a lovit puternic la faţă, nu va mai juca până anul viitor, a anunţat gruparea din Bundesliga.* Ciclistul australian Rohan Dennis, dublu campion mondial la contratimp, a anunţat luni că s-a alăturat echipei britanice Ineos, din care face parte vedeta Chris Froome, scrie AFP.* Excluderea Rusiei pentru o perioadă de patru ani de la Jocurile Olimpice de către Agenţia Mondială Antidoping (AMA/WADA) arată o "isterie antirusească", a estimat luni premierul Dmitri Medvedev, care a recunoscut însă că există "probleme serioase" de dopaj în sportul din ţara sa, scrie AFP.* FIFA a anunţat luni, într-un comunicat, că doreşte clarificarea consecinţelor care decurg în fotbal din decizia de suspendare a Rusiei de către Agenţia Mondială Antidoping (AMA/WADA) de la Jocurile Olimpice şi Campionatele Mondiale, scrie AFP.* Rusia va putea participa la calificările pentru Cupa Mondială de fotbal din 2022, dar nu va putea participa ca atare la faza finală a competiţiei, din Qatar, în cazul în care se va califica, a precizat luni Agenţia mondială antidoping (AMA/WADA).* Parchetul naţional financiar (PNF) din Franţa a deschis o anchetă pentru "corupţie activă şi pasivă" în legătură cu atribuirea Cupei Mondiale din 2022 Qatarului, în vizorul justiţiei fiind şi Michel Platini, fost preşedinte al UEFA, a anunţat luni site-ul Mediapart, citat de France Football.* Vedeta echipei FC Barcelona, argentinianul Lionel Messi, autorul unui hat-trick sâmbătă în partida cu Mallorca (5-2) din La Liga, nu figurează în lotul catalanilor care se va deplasa la Milano, pentru partida cu Inter, de marţi seara, în ultima etapă din grupele Ligii Campionilor. AGERPRES/(AS- editor: Adrian Drăguţ, editor online: Anda Badea)
19:10
"The Morning Show", un serial inspirat din universul emisiunilor matinale de televiziune, produs de Apple Inc., a primit luni trei nominalizări la Globurile de Aur, plasând astfel producătorul telefoanelor iPhone în cursa pentru câştigarea primelor sale premii hollywoodiene majore, în calitate de actor emergent pe o piaţă tot mai aglomerată a platformelor de streaming video, informează Reuters.Netflix Inc., pionier al producţiilor video difuzate online, domină plutonul companiilor cu cele mai multe nominalizări în acest an, după ce a primit 17 nominalizări în categoriile de televiziune şi alte 17 nominalizări în secţiunile cinematografice, inclusiv pentru filme precum "Marriage Story" şi "The Irishman".Reţelele de televiziune, studiourile cinematografice şi serviciile de streaming dezvoltă şi derulează campanii de marketing foarte consistente pentru a câştiga Globuri de Aur şi alte premii prestigioase, cu scopul de a face reclamă propriilor producţii lor şi de a atrage clienţi noi.Câştigătorii Globurilor de Aur, stabiliţi prin voturile exprimate de membrii Asociaţiei Presei Străine de la Hollywood (Hollywood Foreign Press Association - HFPA), vor fi anunţaţi în cadrul unei ceremonii care va avea loc în Beverly Hills, California, pe 5 ianuarie."The Morning Show", care este difuzat pe serviciul cu plată Apple TV+ începând din luna noiembrie, a fost nominalizat la categoria "cel mai bun serial - dramă". Protagonistele acestui serial, Jennifer Aniston şi Reese Witherspoon, au fost nominalizate la categoria "cea mai bună actriţă într-un serial TV - dramă".Nominalizările primite de Netflix în categoriile destinate producţiilor TV le includ pe cele obţinute de serialele "The Crown" şi "Unbelievable".Postul de televiziune prin cablu HBO, deţinut de AT&T Inc., a primit 15 nominalizări, inclusiv pentru drama despre un dezastru nuclear "Chernobyl" şi pentru "Barry", o comedie despre un asasin plătit.Deşi Netflix a câştigat deja mai multe premii de televiziune în ultimii ani, compania americană este relativ nou venită în industria cinematografică.Netflix a primit luni trei dintre cele cinci nominalizări de la categoria "cel mai bun film - dramă". Acestea au fost obţinute de "Marriage Story", un film cu Adam Driver şi Scarlett Johansson, drama despre politică şi mafioţi "The Irishmam", regizată de Martin Scorsese, şi filmul biografic "The Two Popes".Un alt lungmetraj produs de Netflix, "Dolemite Is My Name", cu Eddie Murphy în rolul unui actor de comedie din anii 1970, a fost nominalizat la categoria "cel mai bun film - comedie/musical".Prime Video, serviciul de streaming al grupului Amazon, a primit cinci nominalizări în categorii TV şi alte trei nominalizări în categoriile cinematografice.Platforma Hulu, deţinută de Walt Disney Co., a primit cinci nominalizări pentru categorii de televiziune. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu; editor: Mihaela Nicolaescu, editor online: Ady Ivaşcu)
19:10
Primul trailer pentru pelicula ''Wonder Woman 1984'', mult aşteptatul sequel al ''Wonder Woman'' (2017), a fost lansat duminică, având-o din nou pe actriţa Gal Gadot în rolul principal, relatează EFE."Viaţa mea nu a fost aşa cum probabil crezi", spune Wonder Woman la începutul acestui clip în care eroina se reîntâlneşte cu Steve, personajul interpretat de Chris Pine în primul film.Trailerul dezvăluie de asemenea alte două personaje care apar în viitorul film, interpretate de actorul chilian Pedro Pascal şi de actriţa americană Kristen Wiig. În regia lui Patty Jenkins, filmul ''Wonder Woman 1984'' este plasat de data aceasta în anii '80.Acesta este şi motivul pentru care, pe coloana sonoră a trailerului figurează melodia ''Blue Monday'', a trupei britanice New Order.Primul film ''Wonder Woman'' a propulsat-o pe Gal Gadot la faima mondială, a primit critici bune din partea presei şi a obţinut încasări de 821,8 milioane de dolari.Premiera viitorului ''Wonder Woman 1984'' este prevăzută pentru 5 iunie 2020.DC Films, care face parte din studioul Warner Bros. şi care adaptează pentru marele ecran povestirile din benzile desenate DC Comics, trece printr-o perioadă financiară fastă după mai mulţi ani de "secetă" şi de succese modeste.2019 s-a dovedit un an excelent după succesul filmului ''Joker'', cu interpretarea magistrală a lui Joaquin Phoenix şi încasări de 1,055 miliarde de dolari.Lungmetrajul a depăşit astfel pragul de 1 miliard de dolari la box-office-ul mondial, devenind primul film de categorie "R" care a reuşit o astfel de performanţă.Înainte de lansarea în cinematografe a ''Wonder Woman 1984'', DC Films va prezenta pe 7 februarie filmul ''Birds of Prey: And the Fantabulous Emancipation of One Harley Quinn'' în care Margot Robbie reia personajul Harley Quinn, după ''Suicide Squad'' (2016), şi care este regizat de Cathy Yan.AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Simona Tatu, editor online: Ady Ivaşcu) Sursa foto: Wonder Woman / Facebook
19:10
Ministrul de externe iranian, Mohammad Javad Zarif, a declarat luni că Teheranul este pregătit pentru un 'schimb total de prizonieri' cu Statele Unite, afirmând că 'mingea este acum în terenul SUA', transmite Reuters.'După ce ne-am luat înapoi ostaticul în această săptămână, suntem deplin pregătiţi pentru un schimb total de prizonieri', a transmis Zarif de la Istanbul într-un mesaj pe Twitter.'Acum mingea este în terenul SUA', a adăugat el.SUA şi Iran au procedat sâmbătă la un schimb de deţinuţi, între iranianul Massoud Soleimani şi americanul Xiyue Wang, într-un rar gest de cooperare între cele două state inamice.Xiyue Wang, cercetător la Universitatea Princeton, era încarcerat de trei ani în Iran, iar Massoud Solemani fusese arestat la Chicago în urmă cu peste un an.Schimbul a fost făcut în Elveţia.Luni, într-o declaraţie distinctă, purtătorul de cuvânt al guvernului de la Teheran, Ali Rabiei, a afirmat că Iranul a căutat întotdeauna 'un schimb integral' de deţinuţi cu Statele Unite.'Suntem pregătiţi să cooperăm pentru returnarea tuturor iranienilor care sunt deţinuţi pe nedrept în America', a declarat Rabiei, citat de agenţia de stat IRNA.El a precizat că schimbul de prizonieri nu este legat de niciun fel de alte discuţii între Iran şi SUA, care ar fi posibile doar după ce Washingtonul ar ridica sancţiunile şi ar reveni în acordul nuclear semnat în 2015.Washingtonul a cerut ca Teheranul să-i elibereze pe americanii aflaţi în detenţie în Iran, printre care Siamak şi Baquer Namazi, tată şi fiu, Michael R. White, veteran al Marinei SUA încarcerat anul trecut, şi Robert Levinson, fost agent FBI dat dispărut din 2007.Câteva zeci de iranieni sunt încarceraţi în închisori americane, mulţi dintre ei pentru încălcarea regimului de sancţiuni.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
19:10
Statele membre ale Uniunii Europene pregătesc terenul pentru un regim de sancţiuni împotriva cazurilor de încălcare a drepturilor omului în întreaga lume, pe modelul Legii Magniţki din Statele Unite, a anunţat luni şeful diplomaţiei blocului comunitar, Josep Borrell, relatează DPA."La solicitarea mai multor state membre, am convenit să lansăm lucrările pregătitoare pentru un regim de sancţiuni globale pentru a combate cazurile grave de încălcări ale drepturilor omului", a spus Borrell, după o întrevedere la Bruxelles cu miniştrii de externe din UE.Există un "consens puternic" asupra acestei chestiuni, a adăugat el, precizând totuşi că unele state membre vor avea câteva rezerve.Acum este nevoie de o serie de paşi, inclusiv pregătirea textelor juridice.Anterior, ministrul german de externe Heiko Maas şi-a exprimat sprijinul pentru o astfel de iniţiativă, subliniind că Uniunea Europeană trebuie să poată să răspundă eficient atunci când apar abuzuri asupra drepturilor omului.Într-o scrisoare adresată luni miniştrilor de externe din statele UE, noul şef al diplomaţiei europene a subliniat că blocul comunitar trebuie să abordeze politica externă cu mai multă încredere şi să folosească "limbajul puterii"."Trebuie să vorbim la unison în limba intereselor şi valorilor noastre. Trebuie să folosim mai mult limbajul puterii, nu pentru a cuceri, ci pentru a contribui la o lume mai paşnică, prosperă şi dreaptă", a îndemnat diplomatul spaniol.AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
19:10
Meciul Sepsi OSK Sfântu Gheorghe - Academica Clinceni, din etapa a 20-a a Ligii I de fotbal, care ar fi trebuit să înceapă luni, la ora 18:00, a fost amânat o oră din cauza ceţii, a anunţat Digi Sport"Arbitrul a decis să amâne partida cu o oră, conform regulamentului. Dacă nici atunci nu se va putea juca, meciul va fi reprogramat", informează Digi Sport.Partida este programată să se desfăşoare pe Stadionul Municipal din Sfântu Gheorghe.AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguţ, editor online: Anda Badea)
19:10
* Obiectivele pe termen lung ale Guvernului sunt maximizarea utilizării fondurilor europene, crearea de investiţii publice şi private în România şi apelarea la instituţii financiare bancare pentru crearea unei infuzii de capital în România, a declarat luni viceprim-ministrul Raluca Turcan, în faţa mai multor administratori de companii româneşti beneficiare de finanţări din fonduri europene.* Reprezentanţii Ministerului Fondurilor Europene (MFE) şi cei ai Băncii Mondiale discută posibilitatea implementării antreprenoriatului în sistemul de educaţie românesc, prin intermediul unor vouchere din programele de fonduri europene destinate îmbunătăţirii resurselor umane, a declarat, luni, ministrul de resort, Marcel Boloş.* Fostul ministru al Finanţelor Eugen Teodorovici a fost avertizat încă din aprilie că deficitul bugetar va ajunge la 4% din PIB în acest an, însă nu a luat nicio măsură, a anunţat, luni, actualul şef de la Finanţe, Florin Cîţu, într-o conferinţă de presă.* PSD nu avea nicio intenţie de a aplica legea pensiilor în 2020, a afirmat, luni, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, precizând că va publica un document din care reiese acest lucru, în cazul în care fostul ministru, Eugen Teodorovici, continuă cu acuzaţiile.* Numărul conexiunilor la Internet fix a ajuns la 5,1 milioane în prima jumătate a anului, în creştere cu 0,9% faţă de aceeaşi perioadă din 2018, în timp ce, în cazul Internetului mobil, s-a înregistrat o scădere de 1,4%, până la 19,6 milioane de conexiuni, conform datelor prezentate, luni, într-o conferinţă de specialitate, de către Eduard Lovin, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).* Volumul de prime totale încasate era de 262 milioane de euro în 1999 în România, astfel că avem o creştere de 6,5 ori în ultimii 20 de ani, la 1,7 miliarde de euro, a declarat, luni, Florin Golovatic, director la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).* Regimul termic prognozat pentru următoarele două săptămâni (9 - 22 decembrie) va fi unul mult mai cald decât în mod normal pentru această perioadă din an, iar temperaturile vor ajunge la valori de 13 - 14 grade, în mai multe zone din ţară, în timp ce ploile vor fi destul de prezente în câteva intervale, arată prognoza de specialitate publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).* Comisia Europeană a aprobat luni ajutoare de stat în valoare de 3,2 miliarde de euro pentru industria bateriilor electrice, o decizie menită să ajute UE să-şi ajungă din urmă rivalele în acest sector de importanţă strategică, transmite Deutsche Welle.* Gerard Detourbet, cel care a stat la baza conceptului low-cost în cadrul grupului francez Renault, a încetat din viaţă săptămână trecută la vârsta de 73 de ani, informează portalul francez Caradisiac, specializat în industria auto.* Grecia va demara în scurt timp procedura de vânzare a companiei de stat DEPA Infrastructure, societatea care deţine reţeaua de distribuţie a gazelor naturale, au declarat luni pentru Reuters mai multe surse din apropierea acestui dosar. AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica, editor online: Anda Badea)
19:10
Echipamente medicale noi în valoare de 8.420.000 de lei au fost achiziţionate pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad, cu fonduri de la Ministerul Sănătăţii şi Consiliul Judeţean (CJ) Arad.Preşedintele CJ Arad, Iustin Cionca, a declarat, luni, că de la bugetul judeţean s-a contribuit cu mai puţin de un milion de lei din valoarea totală a achiziţiei, restul banilor venind de la Ministerul Sănătăţii."Finanţarea primită de la Ministerului Sănătăţii este foarte importantă, pentru că am reuşit să aducem 12 aparate noi pentru Spitalul Judeţean. (...) Cu această achiziţie, suma de bani investită anul acesta în aparatură medicală de nouă generaţie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă a ajuns la 19 milioane de lei. Asta după ce anul trecut am cumpărat săptămânal câte un aparat medical nou", a spus Cionca.Aparatura va deservi, între altele, secţiile de chirurgie, radiologie, cardiologie şi oftalmologie."Laboratorul de Radiologie şi Imagistică Medicală a primit patru aparate de radiologie, digitale, două cu câte un post de grafie şi două cu două posturi, unul pentru scopie şi unul pentru grafie. Aparatele sunt produse în Franţa, sunt digitale şi nu mai necesită folosirea filmului şi a substanţelor chimice necesare developării. Imaginile sunt captate de aparat şi salvate direct în reţea, iar ca o noutate, imaginile pot fi prelucrate pentru a obţine o diagnosticare eficientă a pacientului. Noile echipamente reduc expunerea pacientului la radiaţii, dar produc şi o poluare mai mică. Totodată, fiind digitale, reduc costurile, deoarece nu mai folosim filme şi substanţe necesare developării", a declarat medicul-şef Oana Amza.În afară de cele patru aparate de radiologie, au mai fost achiziţionate alte trei mobile, dar şi mai multe tipuri de echipamente pentru ecografii sau electrocautere chirurgicale. AGERPRES/(AS - autor: Marian Buga, editor: Antonia Niţă, editor online: Adrian Dădârlat)
19:10
Restricţiile de viteză au fost ridicate, luni, 9 decembrie 2019, de pe Autostrada Soarelui, pe sectorul Bucureşti - Fundulea, ca urmare a finalizării lucrărilor derulate pe acest tronson, a anunţat, luni, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).Restricţiile au fost impuse pe calea 1, pe o distanţa de 6 kilometri (km 21 - 27).Lucrările începute în data de 15 septembrie au eliminat stratul degradat prin frezarea a 8 centimetri din plăcile de beton si s-au aşternut 2 centimetri de mortar asfaltic şi 6 centimetri de MAS (mixtură asfaltică stabilizată).Compania de drumuri precizează că pentru finalizarea obiectivului de 14 kilometri pe sezon ar fi necesară executarea lucrărilor fără întreruperi, în perioadele: 15 martie - 15 iunie şi 1 septembrie - 1 decembrie.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica, editor online: Anda Badea)
19:10
* Deputatul social-democrat de Arad Dorel Căprar, lider al PSD Arad, a fost adus, luni, pentru audieri la DNA Timişoara. La intrare în sediul instituţiei, el a refuzat să le răspundă jurnaliştilor, care l-au întrebat de ce a fost adus la DNA şi dacă a luat mită. Procurorii au ridicat de la sediul PSD Arad mai multe documente, iar anchetatorii au părăsit sediul formaţiunii social-democrate după mai bine de trei ore de la începutul percheziţiei.* Directorul DRDP Timişoara, Cristian Ispravnic, a ajuns la audierile de la DNA Timişoara, luni după-amiaza, în timp ce după câteva ore de audieri, senatorul Ioan Chisăliţă a părăsit sediul audierilor, ambii fiind reţinuţi în declaraţii date presei. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au confirmat, luni, efectuarea a cinci percheziţii, în judeţele Timiş şi Arad, la sediile unor instituţii publice şi la un partid politic, într-un dosar ce vizează fapte de corupţie săvârşite în perioada 2016 - 2019.* Meteorologii avertizează că sunt posibile mici avalanşe în munţii Făgăraş, la peste 1.800 de metri altitudine, unde stratul de zăpadă este mai însemnat, potrivit informării nivometeorologice transmise luni AGERPRES. "Stratul de zăpadă este mai însemnat la peste 1800 m în Carpaţii Meridionali. Stratul este umezit şi cu răcirea treptată a vremii se va compacta şi stabiliza. În zonele adăpostite însă, stratul poate avea dimensiuni mai mari şi în condiţii de supraîncărcări mari se pot declanşa izolat, avalanşe de mici dimensiuni", se arată în informarea nivometeorologică.* Poliţiştii s-au sesizat din oficiu şi au demarat cercetări în cazul montării unei centrale termice în interiorul Bisericii "Sfântul Nicolae" din municipiul Târgu Jiu, al cărui coş a fost amplasat printr-o frescă, fără a avea autorizaţie de construire, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Victor Ţuhaşu. El a adăugat că în cauză s-a întocmit dosar penal, poliţiştii continuând cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere şi executarea de lucrări fără autorizaţie de construire.* Singura casă care găzduieşte gratis bolnavii de cancer care fac radioterapie la Sibiu, este neîncăpătoare pentru zecile de pacienţi veniţi zilnic, la tratament din patru judeţe, a declarat luni pentru AGERPRES, preşedintele Asociaţiei "Sus Inima", Carmen Chindriş. Asociaţia "Sus Inima" este singura din judeţ care a închiriat o casă aproape de aparatul de radioterapie, ca să-i ajute pe pacienţii bolnavii de cancer. "Asta e problema, că este un aparat de radioterapie la patru judeţe. Vâlcea, Hunedoara şi Alba nu au în jurul nostru. Vâlcea vine aproape toată la noi, Hunedoara şi Alba se împart cu Clujul. (...) Cei din Cluj îşi iau acum cea de a treia casă ca să poată să ajute", a adăugat Carmen Chindriş.* Spitalul Municipal Paşcani şi medicul şef al Compartimentului Primiri Urgenţe (CPU) au primit sancţiuni din partea Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, ca urmare a unui control efectuat în urma decesului unui copil de 7 ani. Echipa de control din cadrul DSP Iaşi a formulat o serie de recomandări, printre care şi cea privind respectarea prevederilor Ordinului 1706 din 2006 privind conducerea şi organizarea unităţilor şi compartimentelor de primire a urgenţelor, de către personalul medical SAJ Iaşi şi al Spitalului Municipal de Urgenţă Paşcani.* Ferma Educaţională a Animalelor Salvate - Hope Farm se ve deschide pentru public marţi, 10 decembrie, la Sanctuarul pentru urşi Libearty Zărneşti, un prim grup de copii urmând să afle poveşti interesante şi inedite despre fiecare specie găzduită de fermă, conform Asociaţiei Milioane de Prieteni. Hope Farm, care are scop educaţional, se întinde pe o suprafaţă de 7.000 de metri pătraţi în cadrul Sanctuarului de urşi, fiind separată cu un gard opac de ţarcurile urşilor, a precizat sursa citată.* Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) a reluat procesul de întocmire a proiectului pentru amenajarea adăposturilor pescăreşti şi speră ca în perioada de programare viitoare cel mai târziu să atragă fonduri europene pentru realizarea acestuia, a declarat, pentru AGERPRES guvernatorul Rezervaţiei, Cătălin Ţibuleac. El a numit adăposturile pescăreşti drept "Fata Morgana" şi a subliniat necesitatea realizării acestora.* Poliţiştii clujeni le-au oferit cetăţenilor de a folosi ochelari de realitate virtuală într-o campanie pentru prevenirea furturilor din locuinţe, intitulată "Hoţii îţi invadează intimitatea", evenimentul fiind derulat luni, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca. "Campania 'Hoţii îţi invadează intimitatea' a fost lansată de Poliţia Română în parteneriat cu un partener privat şi i-am invitat pe clujeni să vadă cum le-ar arăta locuinţa după ce le-ar fi spartă", a declarat şeful Biroului pentru Analiza şi Prevenirea Criminalităţii din cadrul IPJ Cluj, Gina Pop.* Un număr de patru maşini au fost avariate în urma unei explozii urmate de incendiu la o fostă staţie PECO din municipiul Galaţi, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, Eugen Chiriţă. Potrivit acestuia, deflagraţia s-a produs la recipientele de depozitare ale fostei staţii PECO, aflate sub trotuar, şi care au mai rămas cu combustibil, deşi staţia fusese desfiinţată în urmă cu mai mulţi ani. În urma exploziei, patru maşini au fost avariate, dintre care una aflată în trafic.* Doi adolescenţi, de 18 ani şi 17 ani, sunt cercetaţi penal de poliţiştii din Botoşani sub aspectul comiterii infracţiunii de profanare de morminte, a declarat luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Maria Carp. Cei doi sunt acuzaţi că în noaptea de vineri spre sâmbătă au distrus cel puţin 14 monumente funerare din Cimitirul Eternitatea. Ei au rupt cruci din marmură, au scris pe acestea cu spray-ul negru şi au smuls mai multe cruci din lemn pe care ulterior le-au înfipt invers în pământ. AGERPRES/(AS, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)
19:10
Un motostivuitor a căzut luni seară în apa mării, cu conducătorul utilajului aflat în cabină, în timp ce efectua anumite operaţiuni în dana 79 a Portului Constanţa, autorităţile fiind în alertă pentru salvarea persoanei respective.Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dobrogea", "persoana este prinsă în motostivuitorul căzut în mare".La faţa locului au fost trimise o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o ambulanţă SMURD B, ambarcaţiunea CBRN a ISU "Dobrogea", fiind totodată alertaţi şi scafandrii. AGERPRES / (AS - autor: Nona Jalbă; editor: Marius Frăţilă, editor online: Adrian Dădârlat)
19:10
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, l-a împuternicit, luni, pe comisarul-şef Tiberiu Ungureanu în funcţia de director general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor pe o perioadă de un an.Potrivit unui comunicat al MJ transmis, luni, AGERPRES, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a semnat ordinul ministerial prin care a dispus încetarea împuternicirii comisarului-şef de poliţie penitenciară Cristian Pleşă în funcţia de director general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi înlocuirea sa, începând cu data de 10 decembrie, cu comisarul-şef de poliţie penitenciară Tiberiu Ungureanu."Provocările aflate în faţa Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor sunt foarte mari din perspectiva reducerii supra-aglomerării şi a condiţiilor de detenţie, respectării drepturilor omului şi securităţii cetăţenilor, inclusiv din perspectiva problematicii condamnărilor suferite de România la CEDO din cauzele indicate mai sus. Acest context reclamă un management energic, profesionist şi orientat pe rezultate, în condiţii de stres financiar şi instituţional, în condiţiile unei presiuni de timp care ţine de aşteptările cetăţenilor. Îmi exprim încrederea şi aşteptările ca proaspătul director împuternicit să facă faţă acestor aşteptări, graţie experienţei sale îndelungate în sistemul penitenciar şi a expertizei acumulate, atât în calitate de manager de penitenciar, cât şi de manager de sistem. Sunt, de asemenea, încrezător că va exista o colaborare loială şi onestă din partea managementului ANP faţă de Ministerul Justiţiei, în cadrul atribuţiilor legale ale fiecărei instituţii", a declarat Cătălin Predoiu, citat în comunicat. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)
19:10
Liderul Pro România, Victor Ponta, a declarat luni că abrogarea în totalitate a OUG 114 ar fi o greşeală, menţionând că se aştepta ca liberalii să vină cu "ceva profesionist"."Am spus, a fost şi subiectul moţiunii de cenzură, că trebuie abrogată cea mai mare parte dintre prevederile OUG 114, de exemplu cea cu construcţiile, nu. E o greşeală abrogarea ei în totalitate. Ce faci cu facilităţile din construcţii? Ce faci cu facilităţile pentru autorităţile locale, acolo este şi creşterea de pensii în OUG 114? Deci, trebuie cineva profesionist să o ia pe bucăţi, să scoată cele cinci - şase bucăţi stricate, cele referitoare la Telekom, la energie, la sistemul financiar, de exemplu dacă cei de la bănci cotizau mai mult nu era un lucru rău, era un lucru foarte bun, problema este să nu le impui peste noapte şi să ai o politică de impozitare suplimentară a profiturilor din capitaluri. Mă aşteptam ca cei de la PNL, că a trecut o lună şi ceva, să vină cu ceva profesionist", a afirmat Ponta.Potrivit acestuia, PSD nu face opoziţie şi susţine tot ce doreşte PNL."Acum PSD susţine tot ce vrem noi. Am văzut că şi dl Ciolacu a spus că PSD este de acord cu impozitarea progresivă cum a spus Pro România. Acum PSD nu este opoziţie, PSD are nişte probleme interne şi o să voteze tot ce spune PNL", a adăugat Ponta. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat)
19:10
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut luni o întrevedere cu Adina Vălean, comisarul european pentru transporturi, prilej cu care cei doi oficiali au avut un schimb de opinii asupra principalelor teme aflate pe agenda europeană, cu accent pe priorităţile politice majore ale noii Comisii Europene, informează MAE într-un comunicat transmis AGERPRES.Potrivit sursei citate, cei doi interlocutori au abordate, de asemenea, aspecte de interes cu privire la politica europeană în domeniul transporturilor."Ministrul Afacerilor Externe a subliniat susţinerea pentru obiectivele de politică anunţate de noua Comisie Europeană, exprimând totodată deschiderea pentru o cooperare activă şi constructivă a României cu legislativul european în avansarea dosarelor prioritare majore", se mai arată în comunicat.Cadrul Financiar Multianual 2021 - 2027 şi mobilitatea la nivel european s-au aflat, de asemenea, pe lista de subiecte ale întrevederii."A fost trecută în revistă o serie de aspecte cu relevanţă deosebită pentru România în raport cu agenda europeană curentă. Astfel, au fost abordate negocierile în curs privind Cadrul Financiar Multianual 2021-2027, precum şi importanţa facilitării mobilităţii la nivel european de o manieră care să ţină cont de particularităţile tuturor statelor membre, inclusiv de decalajele de dezvoltare şi de aşezarea geografică a acestora", precizează MAE.Totodată, au fost discutate pe scurt aspecte privind mobilitatea militară şi proiectele prioritare de interconectare din cadrul Iniţiativei celor Trei Mări. AGERPRES/(AS - autor: Cătălin Alexandru, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat)
19:10
Senatul a adoptat, luni, moţiunea simplă la adresa ministrului Finanţelor Publice, Florin Cîţu, cu 59 de voturi "pentru", 56 "împotrivă" şi două abţineri.Moţiunea simplă intitulată "Guvernare PNL, numele tău este austeritate" a fost iniţiată de 41 de senatori social-democraţi şi a fost citită în plenul Senatului de social-democratul Viorel Arcaş."Domnul Cîţu, în calitate de ministru, şi-a permis să facă declaraţii hazardate şi iresponsabile doar pentru a servi unor comenzi politice ale partidului pe care îl reprezintă într-un moment cu maximă expunere publică - campania electorală pentru prezidenţiale", se precizează în moţiunea simplă.Potrivit sursei citate, singura "certitudine" după învestirea Guvernului Orban şi instalarea lui Florin Cîţu la Finanţe "este, în acest moment, scăderea leului în raport cu euro şi dolarul american, ceea ce se va traduce pentru populaţia României în creşterea facturilor, a preţurilor bunurilor şi tarifelor la servicii, a ratelor la creditele bancare şi inflaţie".În moţiune se mai afirmă că "indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut la 3,03%, cel mai mare nivel din ultima lună, potrivit datelor publicate, luni, 2 decembrie, de Banca Naţională a României (BNR). Vineri, ROBOR la 3 luni a stagnat la 2,99%. Luni, acest indice a urcat la 3,03%, cel mai mare nivel din 29 octombrie, când a fost tot 3,03%". Astfel, luna noiembrie a venit cu recorduri de depreciere a monedei naţionale, iar principala cauză este inconştienţa declaraţiilor publice făcute de domnul Cîţu din postura de ministru de Finanţe".În document se face referire şi la "algoritmul pentru concedieri, care a fost deja stabilit: simplu, sec, procentual. Este măsura Must Have cu numărul 4 din lista lui Cîţu - introducerea principiului 85/15, adică angajaţii din sectorul bugetar nu pot să reprezinte mai mult de 15% din totalul angajaţilor din economie"."Din cei aproximativ 6 milioane de angajaţi - la stat şi în mediul privat, ar mai rămâne 900.000 de oameni să lucreze în tot sistemul de stat din cele aproximativ 1.300.000 de persoane angajate în aparatul public - ministere, agenţii, administraţie locală, profesori, medici, pompieri, poliţişti, militari, cercetători etc. Diferenţa este exact de 400.000 cât au anunţat că vor să dea afară! Dacă ar fi doar nişte cifre seci şi nişte calcule simple cu procente, am putea chiar să plusăm, dar, ce să vezi, în tot aparatul administrativ - central şi local - lucrează doar 280.0000 de oameni care, evident, nu pot fi daţi afară toţi!", se arată în moţiunea iniţiată de PSD. AGERPRES/ (A, AS - autor: Daniel Florea, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat) Citeşte şi: Senat - dezbatere moţiune/Radu Oprea (PSD): Cîţu trebuie să plece din funcţie pentru că judecă şi gândeşte greşit
Acum 4 ore
18:10
Parchetul naţional financiar (PNF) din Franţa a deschis o anchetă pentru "corupţie activă şi pasivă" în legătură cu atribuirea Cupei Mondiale din 2022 Qatarului, în vizorul justiţiei fiind şi Michel Platini, fost preşedinte al UEFA, a anunţat luni site-ul Mediapart, citat de France Football.După ce a deschis o anchetă preliminară în 2016, PNF a deschis acum o anchetă, mai ales pentru "corupţie activă şi pasivă", ceea ce înseamnă o nouă etapă judiciară în acest dosar, care prevede şi numirea unui judecător de instrucţie. Michel Platini şi doi foşti colaboratori ai fostului preşedinte francez Nicolas Sarkozy au fost interogaţi în luna iunie de poliţişti în legătură cu un prânz la Palatul Elysee, organizat cu puţin timp înaintea atribuirii CM 2022.Interogat în luna iunie de poliţişti în legătură cu atribuirea Mondialului din 2022, Platini are în continuare probleme cu justiţia. Ales preşedinte al UEFA în 2007, Platini a fost suspendat în octombrie 2015 de Comisia de Etică a FIFA, pentru o plată controversată de 1,8 milioane euro primită de la preşedintele FIFA, Sepp Blater, în schimbul activităţii lui de consilier. Suspendarea fostului câştigător al Balonului de Aur a expirat pe 6 octombrie.Potrivit unei anchete France Football, pe 23 noiembrie 2010, cu nouă zile înainte de atribuirea Mondialului, a avut loc o reuniune la care au participat printre alţii Nicolas Sarkozy, Tamim ben Hamad al-Thani, prinţul moştenitor al Qatarului, şi Michel Platini. "În timpul acestei reuniuni, a fost rând pe rând vorba de cumpărarea PSG de către qatarieni, de creşterea procentului de acţiuni deţinute de ei la grupul Lagardere, de înfiinţarea unui canal de sport (beIN Sports) pentru a face concurenţă Canal+ ", a scris France Football. Totul ar fi fost convenit "în schimbul unei promisiuni: Platini să nu voteze Statele Unite, cum avea de gând, ci Qatarul", a adăugat publicaţia.Ancheta va trebui să stabilească dacă atribuirea Mondialului micului Emirat din Golf, pe 2 decembrie 2010, a fost o simplă coincidenţă, sau rezultatul unei înţelegeri încheiate la acel prânz.AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguţ, editor online: Anda Badea)
18:10
Echipa feminină CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud o va înlocui pe Corona Braşov în grupele Cupei EHF, a anunţat, luni, Federaţia Europeană de Handbal (EHF), după ce formaţia de sub Tâmpa a fost exclusă din competiţie din cauza încălcării regulamentului antidoping.''Federaţia Europeană de Handbal a ajuns la decizia de a înlocui clubul românesc CSM Corona Braşov cu CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud, de asemenea din România, în faza grupelor Cupei EHF'', se arată în comunicatul forului de la Viena.Gloria va evolua în locul Coronei, în Grupa C a competiţiei, alături de MKS Lublin SA (Polonia), Erd (Ungaria) şi Odense Handbold (Danemarca).Corona obţinuse calificarea pe teren după 27-25 în deplasare cu CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud şi 22-24 pe teren propriu, în turul al treilea al competiţiei.''Potrivit articolului 10.2 al Regulamentelor antidoping ale EHF, dacă mai mult de doi membri ai unei echipe sunt găsiţi că au încălcat regulamentul antidoping pe timpul unei competiţii EHF, organismul competent legal va impune sancţiunea potrivită clubului'', a precizat EHF.Clubul Corona Braşov a fost exclus, joi, din competiţiile continentale de către Tribunalul Federaţiei Europene de Handbal, după ce mai multe jucătoare ale formaţiei de sub Tâmpa au fost suspendate pentru folosirea terapiei cu laser intravenos, procedură interzisă de regulamentul antidoping.Comisia Centrală de Disciplină a Federaţiei Române de Handbal a suspendat provizoriu 18 jucătoare de la Corona Braşov, suspectate că ar fi folosit terapia cu laser intravenos, interzisă de regulamentul antidoping. Bianca Bazaliu, Daciana Hosu şi Cristina Laslo au fost suspendate începând cu data de 25 noiembrie, Eliza Iulia Buceschi, Daria Bucur, Ana Maria Lopătaru, Natasa Nolevska, din 26 noiembrie, Sorina Maria Tîrcă, Marilena Alexandrina Neagu, Mihaela Diana Popescu, Elena Andreea Pătuleanu, Ivona Pavicevic, Viktoriya Tymoshenkova, Andreea Elisa Chiricuţă, Andreea Georgiana Ciuciulete, Elaine Gomes Barbosa, Alicia Maria Gogîrlă, din 29 noiembrie, iar Claudia Eugenia Lăcătuş şi Oana Maria Căprar, din 3 decembrie. Joi, comisia a decis să ridice suspendările jucătoarelor Andreea Elisa Chiricuţă şi Alicia Maria Gogîrlă, după ce a rezultat că acestea nu au făcut terapie cu laser intravenos.Cristina Laslo, Daria Bucur, Eliza Buceschi şi Bianca Bazaliu au fost excluse din echipa naţională a României care participă în aceste zile la Campionatul Mondial din Japonia, după izbucnirea acestui scandal.Directorul clubului CSM Corona Braşov, Liviu Dragomir, a declarat că nu s-a pus niciun moment problema de a apela la proceduri care să crească performanţele sportive ale jucătoarelor echipei de handbal, după ce Agenţia Naţională Anti-Doping (ANAD) a anunţat că trei handbaliste ale echipei Corona (Bazaliu, Hosu, Laslo) sunt suspectate de utilizarea unei metode de terapie interzise.Clubul a prezentat şi punctul de vedere al clinicii la care a apelat, IOMED Clinique, în legătură cu acest caz.''Terapia cu laser de joasă frecvenţă este o procedură minim-invazivă şi non-farmaceutică de generare a unui răspuns fotochimic la nivelul ţesuturilor disfuncţionale sau afectate. Terapia cu laser poate scădea senzaţia dureroasă, reduce inflamaţia şi accelera procesele de vindecare în cazul a numeroase afecţiuni acute şi cronice. Principalul scop al tratamentului în cazul durerii şi a condiţiilor degenerative este acela de a îmbunătăţi funcţia şi mobilitatea structurilor afectate'', a precizat scrisoarea medicală.IOMED Clinique a menţionat că terapia a fost ''utilizata strict în scop terapeutic în afecţiuni de oboseală cronică şi leziuni musculare'', iar numărul şedinţelor care au fost efectuate au fost de una, maximum două, cu o pauză între şedinţe de şapte zile.AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea) Sursa foto: CS Gloria 2018 / Facebook
18:10
Vedeta echipei FC Barcelona, argentinianul Lionel Messi, autorul unui hat-trick sâmbătă în partida cu Mallorca (5-2) din La Liga, nu figurează în lotul catalanilor care se va deplasa la Milano, pentru partida cu Inter, de marţi seara, în ultima etapă din grupele Ligii Campionilor.FC Barcelona este deja calificată pentru faza următoare a competiţiei, fiind lider în grupa F cu 11 puncte, în timp ce Inter Milano este pe locul 2, cu 7 puncte şi are nevoie de victorie pentru a se califica în optimi.În schimb, va face deplasarea în Italia marea speranţă a clubului blaugrana, Ansu Fati (17 ani), refăcut după o uşoară accidentare suferită săptămâna trecută.În cealaltă partidă a grupei, Borussia Dortmund va întâlni pe Slavia Praga, germanii având şanse la calificare doar dacă vor câştiga partida, iar Inter va pierde sau va face egal cu Barcelona. AGERPRES/(AS- autor: Adrian Drăguţ, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Anda Badea)
18:10
Greva împotriva reformei sistemului de pensii a continuat luni în Franţa şi a paralizat transporturile publice, o adevărată probă de foc pentru un guvern ce pare tot mai preocupat să-şi finalizeze proiectul de lege pe care intenţionează să-l dezvăluie integral miercuri, transmite AFP.Haos total pe şosele şi în regiunea pariziană, călători care-şi fac loc cu coatele pentru a intra în puţinele mijloace de transport public ieşite pe traseu, biciclete, trotinete şi scutere care-şi fac periculos cărare printre pietonii agasaţi - mobilizarea masivă, începută pe 5 decembrie, continuă împotriva ''sistemului universal'' de pensionare dorit de preşedintele Emmanuel Macron.Operatorul feroviar SNCF a anunţat asigurarea doar a 15-20% din traficul său normal, avertizând că circulaţia trenurilor internaţionale este ''foarte perturbată'', în timp ce metroul parizian vorbeşte despre un trafic ''extrem de perturbat'' pe reţeaua sa.O consecinţă a grevei este că numeroşi cetăţeni au ales să se deplaseze cu autoturismul propriu, astfel că s-au creat blocaje în trafic ce la ora locală 08:30 însumau 620 de kilometri în regiunea pariziană.Perspectivele nu sunt mai bune nici pentru zilele următoare, după ce sindicatele au anunţat o nouă manifestaţie pentru marţi, în urma succesului celei de joia trecută, când peste 800.000 de persoane s-au mobilizat în întreaga ţară.Temerile încep să se facă simţite în privinţa repercusiunilor economice ale acestor proteste care au loc tocmai în perioada cumpărăturilor de sărbători, magazinele reclamând joia trecută o scădere a vânzărilor cu circa 30%. ''Percepţia acestor greve dinspre străinătate este că Franţa este deopotrivă blocată şi violentă, o imagine care nu este nouă după manifestaţiile 'vestelor galbene''', spune Jean-Pierre Mas, preşedinte al unei asociaţii a agenţiilor de turism.Guvernul de la Paris, susţinut de Comisia Europeană, care consideră ''necesară'' această reformă a sistemului de pensii, încearcă să adopte un ''sistem universal'' de pensii pe puncte, care să elimine regimul pensiilor speciale, mai ales cele de care beneficiază lucrătorii din societăţile de transport public, care se pot pensiona mai devreme.După ce sindicatele au avut luni noi discuţii cu guvernul, marţi seară preşedintele Emmanuel Macron şi premierul Edouard Philippe vor discuta în cadrul unui dineu la Palatul Elysee cu miniştrii implicaţi în adoptarea proiectului de lege, înaintea prezentării acestei reforme preconizate pentru miercuri.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Ady Ivaşcu)
18:10
Modul de finanţare al BBC ar trebui pus sub semnul întrebării pentru că este neclar dacă radio-televiziunea naţională trebuie să continue să fie susţinută din bani publici, a declarat luni prim-ministrul britanic Boris Johnson, relatează Reuters.BBC este în prezent finanţată prin intermediul unei taxe anuale pe care o plăteşte orice gospodărie, organizaţie sau firmă care beneficiază de servicii de televiziune, iar Johnson se întreabă dacă sistemul este unul potrivit pentru aceste timpuri."Sunt sub presiune să nu improvizez politici pe picior. Dar trebuie să vă întrebaţi dacă genul acesta de abordare privind finanţarea unei televiziuni, unei organizaţii media, are sens pe termen lung, dat fiind modul în care alte organizaţii reuşesc să se finanţeze singure", a spus el."Sistemul finanţării prin ceea ce este efectiv o taxă generală este unul la care merită să reflectăm... Cât de mult poţi să justifici un sistem în care toată lumea care are un televizor trebuie să plătească pentru a finanţa un anumit grup de canale TV şi radio, aceasta este întrebarea", a mai afirmat premierul britanic.AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Sorin Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)
18:10
Guvernul ungar a înaintat luni în parlament un plan pentru întărirea controlului asupra teatrelor, o decizie care a declanşat proteste din partea actorilor şi a publicului, care consideră că libertatea artistică este ameninţată, relatează Reuters.Partidul de guvernământ Fidesz, al premierului naţionalist Viktor Orban, vrea ca proiectul de lege să fie adoptat în această săptămână, prin procedură accelerată.O petiţie publică prin care li se cere parlamentarilor să respingă proiectul de lege a adunat peste 47.700 de semnături până luni după-amiază. Actorii au citit cu voce tare petiţia în mai multe teatre în weekend.Într-un video distribuit pe Facebook, importanţi actori şi directori de teatru din Ungaria atrag atenţia că acest plan aminteşte de perioada comunistă, când statul controla majoritatea aspectelor societăţii.Mii de artişti, simpli cetăţeni şi primarul liberal al Budapestei erau aşteptaţi luni seară la un protest în capitala Ungariei împotriva proiectului de lege, despre care spun că ar putea submina independenţa teatrului.Conform textului proiectului de lege, publicat pe site-ul parlamentului şi pe care guvernul l-a mai relaxat faţă de versiunea iniţială apărută vineri în spaţiul public, va fi creat un nou Consiliu Naţional al Culturii care va fi responsabil de o "direcţie strategică unificată a diferitelor segmente ale culturii".Documentul susţine că organizaţiile culturale ar trebui "să apere activ interesele de prosperitate şi dezvoltare ale naţiunii".Ministrul ungar pentru resurse umane, care supervizează cultura, ar avea un cuvânt de spus în numirea directorilor de teatru la instituţiile finanţate în comun de stat şi de municipalităţi.Ministrul şi oficialii locali vor trebui să semneze un acord pentru definirea operaţiunii comune a teatrului, inclusiv cum să fie numit directorul acestuia, dar această înţelegere "trebuie să garanteze libertatea artistică a teatrului", se arată în proiectul de lege.De când Viktor Orban a venit la putere în 2010, comentează Reuters, partidul său de dreapta Fidesz a modificat Constituţia Ungariei, a preluat controlul asupra media de stat, iar oameni de afaceri apropiaţi de premier şi de partid şi-au construit imperii.După ce a câştigat alegerile din 2018, a treia sa victorie consecutivă, Orban a spus că a obţinut un "mandat pentru a construi o nouă eră".Un purtător de cuvânt al guvernului a declarat vineri pentru Reuters că un recent caz de hărţuire sexuală la un teatru din Budapesta a făcut aceste schimbări necesare, în contextul în care guvernul nu are în prezent nicio putere de a-l demite pe directorul instituţiei vizate.AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Sorin Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)
18:10
Ministerul Fondurilor Europene (MFE) îşi doreşte să fie mai flexibil în următoarea perioadă de programare de finanţare europeană şi să nu mai definească încă de la început anumite sectoare ca fiind competitive, a declarat luni secretarul de stat din cadrul MFE, Mihaela Toader, în cadrul unei întâlniri cu administratorii de firme care au beneficiat de finanţări din fonduri europene."Vom încerca să fim flexibili şi adaptabili. Poate de multe ori, din dorinţa de a obţine indicatorii de rezultat pe care ni i-am propus la nivelul documentelor de programare, nu am reacţionat suficient de repede faţă de nevoile pe care un business le are şi pe care dumneavoastră le resimţiţi mult mai acut decât le resimţim noi. Prin urmare nu ne mai dorim să definim încă de la început perioadei de programare anumite sectoare ca fiind competitive, pentru că realitatea ne-a arătat că în 2-3 ani un sector nu mai e chiar atât de competitiv şi pot apărea alte sectoare unde merită să fie investiţi bani. Prin urmare dorim să lăsăm această parte de concentrare a investiţiilor la nivel regional, poate acolo, mai aproape de dumneavoastră, de nevoile pe care le aveţi, aceste lucruri sunt mai potrivite a se afla", le-a transmis secretarul de stat din MFE oamenilor de afaceri.Astfel, Mihaela Toader a menţionat că Ministerul Fondurilor Europene va încerca să înlocuiască conceptul de predictibilitate cu cel de flexibilitate."Este foarte clar că în următorii ani economia europeană şi chiar şi cea mondială va suferi transformări substanţiale, vor fi sectoare sau domenii care vor dispărea cu totul, într-o perioadă de timp foarte scurtă, între 6 luni şi un an, dar sunt şi sectoare care apar şi care au nevoie de forţă de muncă calificată, au nevoie de produse şi de un sector de piaţă unde să se desfăşoare. Din acest motiv propunerea noastră pentru următorul exerciţiu financiar este să depăşim puţin conceptul de predictibilitate şi să oferim mai multă flexibilitate. Să dăm cât mai multă flexibilitate intervenţiilor noastre, ca să poată răspunde nevoilor voastre, nevoi care cu certitudine se schimbă destul de rapid, aşa cum se schimbă şi piaţa. Sigur că ceea ce s-a întâmplat şi am susţinut prin fondurile structurale şi de investiţii în actualul exerciţiu financiar sunt un punct de plecare foarte important, (...) însă pentru viitor trebuie să fiţi pregătiţi pentru inovare, să vă găsiţi, să vă identificaţi în piaţa internaţională produse sau serviciile inovatoare, să vă pregătiţi personalul", a subliniat Mihaela Toader.Aceasta a arătat că, potrivit cifrelor propuse de Comisia Europeană, firmele din România vor avea la dispoziţie în următorul exerciţiu financiar o sumă de 6 miliarde de euro pentru sectorul extins al specializării inteligente."Finanţările alocate României, cel puţin la nivelul propunerilor Comisiei Europene din mai 2018, deocamdată la nivel de propuneri, sunt în creştere de 8%, ceea ce înseamnă aproape 31 de miliarde de euro alocate României pentru politica de coeziune. Este o creştere substanţială, 8 miliarde nu sunt aşa uşor de asigurat cu proiecte, însă această creştere este în principal dirijată o dată către Fondul Social European Plus, care, aşa cum s-a precizat, beneficiază de un adaos de 4 miliarde de euro faţă de actualul exerciţiu financiar, şi de asemenea această creştere este reflectată în alocările predefinite pentru Obiectivul de Politică 1 - respectiv O Europă mai Competitivă, şi Obiectivul de Politică 2 - O Europă mai Curată. Ce înseamnă asta? Înseamnă că toate statele membre sunt obligate să aloce o sumă minimă, stabilită pentru România la 35% pentru Fondul European de Dezvoltare Regională pentru O Europă mai Competitivă şi 30% pentru o Europă mai Curată. În sume absolute asta înseamnă 6 miliarde de euro destinate competitivităţii IMM-urilor, transferului tehnologic, descoperirii antreprenoriale, conceptului acesta mai larg de specializare inteligentă. Toate aceste sume vă privesc, pentru că în esenţă aceste noţiuni, de transfer tehnologic, de descoperire antreprenorială, deşi sunt destul de abstracte ca noţiune, ele înseamnă utilizarea de mecanisme noi, unor procese inovative, a unor produse inovative în activitatea dumneavoastră de zi cu zi", a declarat Mihaela Toader.Secretarul de stat din Ministerul Fondurilor Europene a apreciat că rolul statului şi al finanţărilor europene este de a susţine investiţiile în proiectele cu potenţial de risc, dar care în caz de succes pot produce rezultate benefice la nivelul unui sector întreg."Nu ne-am propus să restrângem investiţiile în IMM-uri doar în produse rezultate ale unei cercetări fundamentale care presupun resurse financiare extraordinar de mari, care presupun un business cu acoperire naţională care să poată susţine toate aceste costuri, ci ne-am gândit pe de o parte la susţinerea acestor investiţii în cercetare care să poată avea efect asupra întregii economii. Vă dau un exemplu pe care ni le-au dat colegii din Ministerul Educaţiei şi Cercetării: există idei inovative care pot avea impact asupra întregului sector agricol din România. Acestea implică evident resurse financiare consistente, implică structuri organizaţionale, institute de cercetare specializate, şi, sigur, un grad de risc: este foarte posibil ca după o cercetare de 2-3 ani să nu ajungem la produsul care să poată aduce valoare adăugată în întregul sector agricol. Aici e clar că vine rolul statului şi a fondurilor europene structurale şi de investiţii, care să susţină exact aceste domenii extrem de importante, cu un potenţial de creştere foarte mare, dar care sunt riscante şi unde e foarte greu de crezut că o întreprindere mică poate veni să-şi investească propriile capitaluri", a menţionat Mihaela Toader.În opinia sa, MFE va încerca să se situeze mai aproape de nevoile antreprenorilor prin intermediul programelor operaţionale regionale."Însă avem la nivel regional o întreagă masă critică de întreprinderi, de antreprenori, care au idei foarte bune, care vizează practic domenii de nişă - design IT, partea de servicii, şi pentru aceste tipuri de investiţii, propunerea noastră este să descentralizăm, să ne bazăm pe strategiile de specializare inteligentă dezvoltate la nivelul fiecărei regiuni, exerciţiu care este aproape finalizat pentru toate cele 8 regiuni, şi acolo este locul să ne apropiem de dumneavoastră, prin intermediul programelor operaţionale regionale, să fiţi cât mai aproape de sursa financiară şi de sursa de implementare şi să vă regăsiţi nevoile de a deveni inovativi", a explicat secretarul de stat din Ministerul Fondurilor Europene.Ministerul Fondurilor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman (AM POCU), a organizat luni evenimentul Start-up Next, dedicat beneficiarilor proiectelor POCU Start-Up Plus şi Start-Up Diaspora.AGERPRES/(AS - autor: George Coman, editor: Mariana Nica, editor online: Anda Badea)
18:10
Bucureşti, 9 dec /Agerpres/ - Contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate, prima etapă a programului de modernizare a Gării de Nord Bucureşti, a fost semnat de către Compania Naţională de Căi Ferate - CFR SA şi Consis Proiect SRL, a anunţat, luni, CFR SA.Contractul, în valoare de 11,3 milioane lei, fără TVA, are durata de implementare de 6,6 luni şi este finanţat din fonduri nerambursabile, în cadrul programului POIM 2014 - 2020."Studiul de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii Modernizarea/consolidarea/reabilitarea staţiei CF Gara de Nord Bucureşti are ca principal scop identificarea şi prezentarea unei soluţii optime de modernizare a staţiei, cu impact direct în creşterea calităţii serviciilor oferite călătorilor şi a siguranţei în exploatare. Din punct de vedere tehnico-economic, studiul de fezabilitate va analiza cu prioritate transformarea obiectivului într-un nod feroviar european şi centru multimodal public, prin modernizarea, consolidarea şi reabilitarea actualei staţii de cale ferată", precizează compania într-un comunicat remis AGERPRES.Gara de Nord Bucureşti are o suprafaţă de 100.000 mp, fiind amplasată pe un ansamblu de 14 linii de cale ferată, instalaţii specifice, peroane şi clădiri funcţionale, care necesită lucrări de reînnoire şi de modernizare pentru a respecta normele UIC, privind statutul de Eurogară.Principalele obiective ale proiectului sunt: regenerarea urbană a zonei, pe principiile de smart city/creative city/green city;modernizarea/consolidarea/repararea clădirilor din staţia de călători Bucureşti Nord, a spaţiilor destinate serviciilor pentru călători şi a zonei comerciale; înlocuirea instalaţiilor electrice, sanitare, termice etc; ridicarea nivelului peroanelor în conformitate cu standardele europene în vigoare, reabilitarea copertinelor şi a liniilor din staţie; montarea de panouri fonoabsorbante şi/sau soluţii alternative de reducere a nivelului de zgomot; modernizarea echipamentului de telecomunicaţii; facilităţi pentru persoane cu dizabilităţi.Potrivit sursei citate, după finalizarea, predarea şi aprobarea studiului de fezabilitate, compania va lansa procedura de licitaţie pentru elaborarea proiectului tehnic şi execuţia lucrărilor de modernizare a Gării de Nord Bucureşti.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica)
Mai multe ştiri
©2004—2019 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.