IPJ Sibiu: Şoferul TIR-ului care a provocat accidentul de pe DN 7, amendat din cauză că a folosit anvelope uzate

Agerpres, 15 ianuarie 2020 00:30

Şoferului TIR-ului care a provocat marţi accidentul de pe DN 7 a fost sancţionat contravenţional, după ce Poliţia şi reprezentanţii RAR au constatat că folosea anvelope cu uzura peste limita legală.De asemenea, a fost retras certificatul de înmatriculare al capului tractor, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter."Din cauza utilizării unor anvelope cu uzura peste limita legală, şoferul ansamblului TIR a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 580 de lei şi retragerea certificatului de înmatriculare al capului tractor. Fapta a fost constatată împreună cu reprezentanţii RAR Sibiu", a precizat sursa citată.Cercetările poliţiştilor arată că şoferul unui ansamblu TIR condus spre Sibiu, pe DN 7, pe fondul vitezei neadaptate în curbă la dreapta, a derapat, a pătruns pe contrasens, unde capul tractor a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar spre Vâlcea, iar semiremorca a lovit un autocar, în care se aflau 40 de pasageri.Şoferul autocarului implicat în accident a fost descarcerat de echipajul de pompieri şi a fost transportat la UPU Sibiu cu fractură deschisă la piciorul stâng şi traumatism toracic, fiind supus unei intervenţii chirugicale.De asemenea, alte trei persoane au fost transportate la UPU Sibiu cu autospeciala de transport victime multiple, prezentând diverse traumatisme. AGERPRES/(AS-autor: Gina Ştefan, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Agerpres

Acum 2 ore
08:00
Patru documente de politică publică ce abordează tematici esenţiale pentru reforma sistemului de educaţie românesc vor fi lansate miercuri, în cadrul conferinţei "România Educată - politici publice şi coordonarea surselor de finanţare", organizată de Administraţia Prezidenţială.În cadrul conferinţei vor fi prezentate şi studii recente, ale unor instituţii naţionale şi internaţionale, relevante pentru sistemul de învăţământ şi va fi lansat un dialog inter-instituţional privind viitorul finanţării educaţiei în România, în contextul priorităţilor agreate în cadrul proiectului "România Educată".Cele patru documente de politică publică au rezultat în urma proiectului "Creşterea capacităţii autorităţilor publice de a aborda probleme cheie din educaţie pentru a atinge obiectivele propuse pentru 2030" ("Strengthening the capacity of public authorities of addressing key issues in education and reaching the connected goals set for 2030"), coordonat de Administraţia Prezidenţială, documentele fiind realizate de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, precizează Preşedinţia.Finanţarea a fost asigurată prin Programul Uniunii Europene de Sprijin pentru Reforme Structurale, proiectul fiind implementat în cooperare cu Comisia Europeană.Cele patru documente de politică publică abordează tematici esenţiale pentru reforma sistemului de educaţie românesc, precum cariera didactică, managementul şcolar, echitatea în sistemul de educaţie şi accesul la o educaţie timpurie de calitate. Fiecare document include atât măsuri care pot contribui la atingerea obiectivelor stabilite de proiectul "România Educată", cât şi exemple internaţionale de modalităţi concrete prin care alte state au soluţionat cu succes probleme similare, informează Administraţia Prezidenţială. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Rotaru, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
Acum 4 ore
07:00
Preşedintele Mexicului, Andrés Manuel Lopez Obrador, a confirmat marţi dorinţa sa de a pune avionul său oficial la tragere la sorţi, în lipsa unui cumpărător interesat, notează AFP."Dacă niciun cumpărător, nicio ofertă nu se prezintă, vom pune în aplicare un alt plan şi va fi probabil o tragere la sorţi", a declarat şeful statului în cursul unei conferinţe de presă, cu puţin înainte de a prezenta biletul de loterie care va permite cucerirea acestui premiu puţin obişnuit.Pe acest bilet de "cachito", numele loteriei în Mexic, apare fotografia unui avion cu legenda: "premiul întâi, avionul prezidenţial", cu litere portocalii şi verzi.Autorităţile au promis să transfere suma obţinută din vânzarea acestui avion de lux, un Boeing 787 "Dreamliner", unor fonduri de ajutorare a migranţilor sau persoanelor cele mai defavorizate.Vor fi puse în vânzare şase milioane de bilete de loto cu o valoare de 500 de pesos (circa 25 de dolari). Autorităţile speră să recupereze astfel cel puţin 2,5 miliarde de pesos (127 de milioane de dolari).Andrés Manuel Lopez Obrador a anunţat la începutul mandatului său că nu doreşte să utilizeze acest avion şi l-a pus în vânzare, dar nu s-a prezentat niciun cumpărător. Aparatul a fost cumpărat de guvernul preşedintelui Felipe Calderon (2012-2018) pentru un cost de 218 milioane de dolari. Valoarea actuală se situează între 130 de milioane şi 150 de milioane de dolari.Ştirea a dezlănţuit pasiuni pe reţelele sociale, numeroşi mexicani punându-şi întrebarea cum ar putea întreţine un asemenea avion.Preşedintele mexican a promis câştigătorului neobişnuitei trageri la sorţi un an de întreţinere gratuită a aparatului la baza militară Santa Lucia sau pe aeroportul din Ciudad de Mexico.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
07:00
Bruxelles, 29 ian /Agerpres/ - Parlamentul European supune la vot, miercuri seară la Bruxelles, acordul de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană şi din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, potrivit unui comunicat al PE.Votul, prevăzut pentru ora locală 18:00 (19:00 ora României), va fi precedat de o dezbatere la care au fost invitaţi preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, negociatorul-şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, şi vicepreşedintele pentru relaţii interinstituţionale al Comisiei Europene, Maros Sefcovic.Votul din Parlamentul European are loc după finalizarea procesului de ratificare în Regatul Unit şi după avizul favorabil dat săptămâna trecută de Comisia pentru afaceri constituţionale a PE (AFCO). Pentru a intra în vigoare, acordul de retragere dintre Uniunea Europeană şi Regatul Unit trebuie aprobat de către Parlamentul European cu majoritatea simplă a voturilor exprimate (articolul 50 al Tratatului privind Uniunea Europeană), înainte de a fi supus unui vot final (cu majoritate calificată) în Consiliu.AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)
07:00
"O ţară nu este suma ţinuturilor, a obiceiurilor, a materialelor pe care le poate cuprinde inteligenţa. Ţara este o fiinţă". (Antoine de Saint Exupey, ''Gânduri", Colecţia Cogito, Editura Albatros, 1985) AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Ionela Gavril)
07:00
Curtea Constituţională a României discută, miercuri, sesizarea PSD asupra proiectului pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane, pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea.PSD a depus la Curtea Constituţională sesizarea de neconstituţionalitate pe proiectul pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane, pentru care Executivul şi-a angajat răspunderea în Parlament.În sesizare se arată că proiectul de aprobare a OUG 51/2019 se află în dezbaterea comisiilor de specialitate ale Camerei Deputaţilor. Acest proiect propune eliminarea transportului rutier judeţean de călători din sfera serviciilor publice, situaţie în care acesta se va desfăşura în regim comercial, cu respectarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere.Prin proiectul de act normativ pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea se propune abrogarea prevederilor din OUG nr. 51/2019, astfel încât transportul rutier contra cost de persoane prin servicii regulate la nivel judeţean să intre în sfera serviciilor publice."Raportat la situaţia conflictuală de natură constituţională între procedura legislativă parlamentară în derulare şi iniţiativa legislativă recunoscută Guvernului pe cale de excepţie de a promova acte normative, menţionăm următoarele: Potrivit art. 61 din Constituţia României, republicată, 'Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării'. Prin angajarea răspunderii, Guvernul a încălcat prevederile constituţionale privind unica autoritate legiuitoare reprezentată de Parlament şi deciziile Curţii Constituţionale. Astfel, în condiţiile în care, în cadrul dezbaterilor parlamentare există proiecte de lege sau iniţiative legislative care urmează să reglementeze diferite aspecte ale vieţii politice sau sociale, Guvernul are obligaţia de a se prezenta la dezbaterile parlamentare, a susţine puncte de vedere şi posibilitatea de a formula amendamente", se mai susţine în sesizare.PSD mai consideră că, "atunci când Guvernul îşi angajează răspunderea asupra unui proiect de lege, acesta prin obiectul reglementării trebuie să conţină prevederi ce se circumscriu clar doar asupra unui singur domeniu"."Folosirea acestui mijloc constituţional nu îngăduie să se aducă, prin acelaşi proiect de lege, modificări sau completări mai multor legi în vigoare care, în esenţa lor, au fost adoptate de Parlament în mod distinct, având în vedere relaţiile sociale diferite pe care le reglementează, precum şi natura legilor (organică sau ordinară), chiar dacă acestea s-ar referi la un domeniu unitar al vieţii social-economice", se mai arată în sesizare.De asemenea, s-a ignorat obligativitatea solicitării avizului Consiliului Economic şi Social, care este statuată de către Curtea Constituţională prin Decizia nr. 618/2018, mai precizează PSD în sesizare.În ceea ce priveşte urgenţa considerată de Guvern ca motiv pentru promovarea unor modificări prin procedura angajării răspunderii, aceasta nu poate fi reţinută, se mai menţionează în sesizare, adăugându-se că, în prezent, dispoziţiile referitoare la transportul de persoane sunt în derulare şi se aplică în conformitate cu prevederile conţinute de OUG nr.51/2019, prevederi ce produc efecte depline până la finalizarea procedurii parlamentare de adoptare sau de respingere a ordonanţei. Mai mult, faptul că Guvernul nu poate întrerupe un proces de legiferare a fost deja stabilit prin Decizia CCR nr. 1431/2010", precizează PSD. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Mihai Simionescu, editor online: Alexandru Cojocaru) Citiţi şi: * CCR discută sesizarea pe proiectul referitor la Institutul Naţional al Magistraturii pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea
07:00
Cei patru candidaţi care au îndeplinit condiţiile de participare la selecţia pentru numirea în funcţia de adjunct al procurorului-şef al DIICOT susţin, miercuri, interviurile la Ministerul Justiţiei.Este vorba despre Ioana Bogdana Albani, Oana Daniela Pâţu, Teodor Niţă şi Oana-Andrea Schmidt-Hăineală.La finalul anului trecut, Ministerul Justiţiei a declanşat procedura de selecţie pentru propunerile de numire în funcţii de conducere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.Rezultatele selecţiei vor fi anunţate pe 3 februarie."Propunerile ministrului Justiţiei vor fi înaintate Consiliului Superior al Magistraturii, în vederea obţinerii avizului acestei instituţii. Ulterior obţinerii avizului Consiliului Superior al Magistraturii, ministrul Justiţiei înaintează propunerea preşedintelui României în vederea numirii în funcţia de conducere", se menţiona în anunţ. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Mihai Simionescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
06:00
Este a 29-a zi a anului 2020, an bisect.Au mai rămas 337 de zile până la sfârşitul anului.Soarele răsare la 07 h 38 m şi apune la 17 h 20 m.Luna răsare la 10 h 07 m şi apune la 21 h 51 m.AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Ionela Gavril)
06:00
OrtodoxeAducerea moaştelor Sf. Sfinţit Mc. Ignatie Teoforul; Sf. Mc. FiloteiGreco-catoliceAducerea moaştelor Sf. ep. Ignaţiu TeoforulRomano-catoliceSf. Valeriu, ep.Aducerea moaştelor Sfântului Sfinţit Mucenic Ignatie Teoforul este pomenită în calendarul creştin ortodox la 29 ianuarie.Sfântul Ignatie Teoforul (purtătorul de Dumnezeu) a fost adus din Antiohia la Roma, din dispoziţia împăratului Traian (98-117), şi în Colosseum, în priveliştea mulţimii, a fost sfâşiat de fiare pentru credinţa sa în Hristos.Oasele care au fost rămas au fost strânse cu grijă de credincioşi şi au fost puse la un loc însemnat, în Roma; apoi au fost duse în Antiohia.În această zi se face pomenire numai de aducerea sfintelor sale moaşte de la Roma în Antiohia, viaţa şi lucrarea sa pentru răspândirea credinţei sunt marcate în fiecare an la 20 decembrie.Sfântul Ignatie a fost episcop în marea cetate a Antiohiei, în vremea împăratului Traian (98-117). Era grec de origine, ucenic al Sfântului Ioan Evanghelistul.Pentru credinţa sa, a fost condamnat să fie mâncat de fiare în amfiteatrul de la Roma, în vreme de sărbătoare, căci împăratul, care se afla în Antiohia când a dat hotărârea de moarte împotriva episcopului, voia ca nici amintirea să nu rămână după Sfântul Ignatie, aşa cum s-ar fi întâmplat dacă acesta ar fi fost omorât pe loc.Despre încercările avute în drumul său spre Capitala Imperiului, Sfântul Mucenic Ignatie spunea că prin legăturile cu care era legat a învăţat că nimic lumesc sau deşert să poftească. Din Siria până la Roma cu fiarele s-a luptat pe pământ şi pe mare, noaptea şi ziua, şi aceste erau închipuite de păzitorii săi, care din ce în ce mai răi se făceau. Însă nedreptăţile lor îl convingeau mai mult că mântuirea este numai prin jertfă. (sursa: vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Ruxandra Bratu)
06:00
Parlamentul se reuneşte miercuri, în şedinţă comună extraordinară, pentru angajarea răspunderii Guvernului pe proiectul privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin.Parlamentarii au avut termen până luni să depună amendamente la proiect, care ulterior au fost transmise Guvernului.* USR a depus 10 amendamente la proiectul privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin, printre care eliminarea prevederii potrivit căreia cetăţenii care au viză de flotant de mai puţin de 90 de zile nu pot vota în localitatea respectivă.Astfel, USR solicită eliminarea articolului care prevede că "persoanele care şi-au stabilit reşedinţa în circumscripţia electorală cu mai puţin de 90 de zile înaintea datei scrutinului îşi vor putea exercita dreptul de vot doar în comuna, oraşul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care au avut reşedinţa sau domiciliul stabilit anterior celor 90 de zile". În prezent, în legea în vigoare, termenul este de 45 de zile.Un alt amendament al USR se referă la diminuarea procentului de semnături necesare pentru înscrierea candidaturilor în alegeri, astfel încât acesta să fie de minimum 0,5% din numărul total al alegătorilor înscrişi în Registrul electoral şi în listele electorale complementare din circumscripţia pentru care candidează, faţă de minimum 1% cum este în prezent. "Atunci când numărul de semnături este prea mare, aceasta se transformă într-o veritabilă barieră în calea candidaţilor independenţi şi a partidelor", consideră USR.USR mai propune amendamente care modifică procedura de acreditare a observatorilor interni şi internaţionali la alegeri."La toate operaţiunile efectuate de birourile electorale ale secţiilor de votare pot asista - în afara membrilor acestora, a operatorilor de calculator şi a persoanelor însărcinate cu menţinerea ordinii - candidaţii, persoanele acreditate, definite conform art. 89 alin. (2) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare, reprezentanţii Autorităţii Electorale Permanente şi membrii birourilor electorale ierarhic superioare. Nicio altă persoană nu poate staţiona în locurile publice din zona de votare sau în localul de vot mai mult decât timpul necesar pentru votare. Acreditarea observatorilor interni şi internaţionali se face conform art. 89 din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare. Pot fi desemnaţi ca observatori interni reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale care au ca scop apărarea drepturilor omului şi sunt legal constituite cu cel puţin şase luni înaintea datei alegerilor. Persoanele desemnate de aceste organizaţii trebuie să fie cetăţeni cu drept de vot şi nu pot fi membri ai vreunui partid politic", conform amendamentelor depuse de USR.De asemenea, USR mai propune un amendament privind revenirea la organizarea alegerilor pentru funcţia de preşedinte al consiliului judeţean în 2 tururi de scrutin. În cel de-al doilea tur s-ar califica acei candidaţi care au ocupat primele două poziţii în primul tur, cu excepţia situaţiei în care unul dintre aceştia a obţinut deja 50% plus unu dintre voturi, potrivit propunerii Uniunii Salvaţi România.* Printre amendamentele depuse de ALDE se numără şi cel care prevede ca preşedinţii consiliilor judeţene să se aleagă prin vot indirect de către consiliile judeţene. În forma propusă de Guvern se prevede că preşedinţii consiliilor judeţene se aleg "pe circumscripţiile electorale prin scrutin uninominal".Un alt amendament propus de ALDE prevede că persoanele care şi-au stabilit reşedinţa în circumscripţia electorală cu mai puţin de 90 de zile înaintea datei scrutinului îşi vor putea exercita dreptul de vot doar în comuna, oraşul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care îşi au domiciliul pe lista "permanentă" şi nu pe cea "suplimentară", cum se prevedea în forma Guvernului.* PSD a anunţat că va depune moţiune de cenzură, alături de UDMR."Se încalcă o linie roşie a democraţiei şi acest lucru nu este permis nimănui, indiferent de jocurile politice şi de socotelile politice pe cine avantajează aceste legi. Aceste legi trebuie să fie predictibile, trebuie discutate conform deciziei CCR şi recomandărilor Comisiei de le Veneţia, cu şase luni sau un an de zile înainte. În acest moment, depunem moţiunea, părerea noastră, chiar dacă matematic nu avem numărul de voturi, este că va trece această moţiune", a precizat recent preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu.Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a declarat că vineri va trebui depusă moţiunea de cenzură, după angajarea răspunderii Guvernului. El a menţionat că social-democraţii nu vor face amendamente la acest proiect."Avem numărul de semnături pentru a fi depusă şi avem şi numărul de voturi, cred eu, pentru a adopta această moţiune de cenzură şi pentru a demite Guvernul Orban, atât pentru încălcarea acestor reguli democratice, cât şi pentru incompetenţa de care a dat dovadă în aceste trei luni. (...) Cred că nu depunem niciun amendament, pentru că singurul amendament ar putea fi să retragă tot proiectul", a arătat Simonis.*** Potrivit Constituţiei, Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege. Guvernul este demis dacă moţiunea de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea proiectului, a fost votată. Dacă Executivul nu a fost demis, proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat. AGERPRES/(AS - editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
06:00
Curtea Constituţională a României discută, miercuri, sesizarea PSD asupra proiectului referitor la Institutul Naţional al Magistraturii pentru care Guvernul Orban şi-a angajat răspunderea în Parlament."Prin Decizia nr. 1557 din 3 noiembrie 2010, Curtea Constituţională a statuat că la modalitatea simplificată de legiferare prin angajarea răspunderii se poate ajunge in extremis, atunci când adoptarea proiectului de lege în procedură obişnuită sau în procedură de urgenţă nu mai este posibilă", se precizează în sesizarea de neconstituţionalitate depusă de PSD.Conform documentului, proiectul de lege prezentat Parlamentului de către Guvern la data de 12 decembrie 2019 "îşi are sorgintea" în OUG 7/2019, care se află în dezbaterea comisiilor de specialitate din Senat, for decizional."Deşi reprezentanţii Ministerului Justiţiei cunoşteau stadiul proiectului de lege în cauză, au înţeles să promoveze, prin angajarea răspunderii Guvernului, o procedură care elimină participarea parlamentarilor şi a asociaţiilor profesionale invitate să ia parte la lucrările comisiei, pentru a putea susţine eventuale soluţii de îmbunătăţire a actului normativ supus aprobării, de la dezbaterile din cadrul comisiilor de specialitate şi plen. Demersul nejustificat şi excesiv al Guvernului ar putea genera grave distorsiuni în funcţionarea justiţiei din România. Aceasta cu atât mai mult cu cât procedura parlamentară privind Institutul Naţional al Magistraturii ar putea fi finalizată cu o altă soluţie legislativă faţă de cea propusă de Guvern prin angajarea răspunderii", se precizează în sesizarea la CCR.Decizia CCR nr. 1431/2010 a stabilit că Guvernul nu poate întrerupe un proces de legiferare, mai arată social-democraţii. "Prin urmare, considerăm că este de domeniul evidenţei că Guvernul avea obligaţia legală de a aştepta finalizarea procedurii parlamentare cu privire la proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 7/2019", se arată în sesizare.În opinia PSD, "urgenţa considerată de Guvern ca motiv pentru promovarea unor modificări prin procedura angajării răspunderii nu poate fi reţinută".De asemenea, în sesizarea la CCR se menţionează că "modificările propuse prin angajarea răspunderii urmează să fie aplicate spre sfârşitul anului 2020 sau chiar 2021, în condiţiile în care în anul 2019 INM nu a reuşit să finalizeze examenul de admitere, fiind doar demarată procedura de examen prevăzută a se finaliza la data de 28 februarie 2020"."Considerăm că Guvernul a încălcat principiul securităţii juridice consacrat de art. 1 alin. (4) şi art. 61 alin. (1) din Constituţie, suveranitatea poporului exercitată prin referendum potrivit art. 2 alin. (1), jurisprudenţa Curţii Constituţionale în interpretarea art. 114 din Constituţie, astfel încât se impune admiterea sesizării şi constatarea că modificările asumate de Guvern cu privire la Legea privind unele măsuri aplicabile în anul 2020 referitoare la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, formarea profesională a judecătorilor şi procurorilor, examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii, stagiul şi examenul de capacitate al judecătorilor şi procurorilor stagiari sunt neconstituţionale", se mai arată în sesizarea depusă de PSD. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Mihai Simionescu, editor online: Alexandru Cojocaru) Citiţi şi: * CCR discută sesizarea PSD pe proiectul privind transportul de persoane, asumat de Guvern în Parlament
Acum 6 ore
05:00
Bilanţul atacului iranian asupra unei baze irakiene în care erau staţionate trupe americane la începutul lui ianuarie, în plină criză între Teheran şi Washington, s-a înrăutăţit din nou, potrivit noilor date comunicate marţi de Pentagon, scrie AFP.În total, 50 de soldaţi americani, cu 16 în plus faţă de anunţul de vineri, au fost victime ale comoţiilor cerebrale ca urmare a acestui raid contra bazei aeriene Ain al-Assad, a făcut cunoscut într-un comunicat Departamentul Apărării.Dintre aceştia, potrivit sursei, 31 au fost primit îngrijiri la faţa locului şi s-au întors la unităţile lor, în timp ce 18 au fost evacuaţi spre un spital militar american din Germania şi altul în Kuweit."Este vorba despre un bilanţ la un moment dat şi aceste date sunt susceptibile să evolueze", a subliniat în comunicat un purtător de cuvânt al Pentagonului, Thomas Campbell.Problema este dificilă, deoarece preşedintele Donald Trump a afirmat într-un discurs televizat la o zi după atacul iranian că niciun american nu a fost rănit.Iranul a lansat în cursul nopţii de 7 spre 8 ianaurie mai multe rachete asupra unor baze irakiene în care se aflau soldaţi americani, în replică la atacul aerian american în care a fost ucis generalul iranian Qassem Soleimani pe 3 ianuarie.Întrebat săptămâna trecută în legătură cu bilanţul revizuit în creştere ale acestor lovituri, Donald Trump, care caută să evite orice escaladare militară cu Iranul, a minimizat din nou impactul."Am auzit că au dureri de cap", a spus el. "Nu consider asta ca fiind răni grave", a adăugat liderul de la Casa Albă.Opozanţii săi democraţi l-au acuzat că a minţit şi că dă dovadă de lipsă de respect faţă de soldaţii răniţi.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
04:00
Arabia Saudită "apreciază" eforturile preşedintelui american Donald Trump, care a prezentat marţi un plan de pace pentru Orientul Mijlociu, a anunţat miercuri Ministerul de Externe, lansând un apel la negocieri directe între Israel şi palestinieni, relatează AFP.Orice dezacord cu planul american trebuie să fie rezolvat pe calea negocierilor "pentru a face să avanseze procesul de pace astfel încât să se ajungă la un acord care să consacre drepturile legitime ale poporului palestinian", a afirmat ministerul saudit într-un comunicat."Regatul apreciază eforturile administraţiei preşedintelui Trump de a acţiona pentru un plan de pace complet între părţile palestiniană şi israeliană", a scris Ministerul de Externe într-un comunicat publicat de presa oficială.Palestinienii consideră însă că acest plan este părtinitor şi merită să ajungă la "coşul de gunoi al istoriei".La rândul său, regele Salman al Arabiei Saudite şi-a exprimat, în cursul unei discuţii telefonice cu preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, sprijinul "de nezdruncinat" pentru drepturile palestinienilor, a informat miercuri agenţia de stat saudită (SPA).Regele este de partea palestinienilor şi sprijină "opţiunile lor şi ceea ce consacră speranţele şi aspiraţiile lor", a adăugat SPA."Preşedintele Autorităţii Palestiniene i-a exprimat (regelui Salman) aprecierea pentru interesul arătat cauzei palestiniene şi regatului Arabiei Saudite" pentru sprijinul acordat poporului palestinian, a transmis SPA.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
04:00
Numărul de infecţii cu noul coronavirus în China l-a depăşit pe cel din epidemia SARS în această ţară în 2002-2003, potrivit datelor oficiale publicate miercuri, notează AFP.Autorităţile sanitare chineze au anunţat miercuri că au înregistrat 5.974 de cazuri confirmate de contaminare în China continentală, cu peste 1.400 mai mult decât cu o zi înainte, şi 132 de decese.Virusul SARS a infectat 5.327 de persoane în ţară, aminteşte AFP.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
04:00
Jucătoarea română Simona Halep, numărul trei mondial, s-a calificat în semifinalele turneului de tenis Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, după ce a spulberat-o pe estoniana Anett Kontaveit cu 6-1, 6-1, miercuri, la Melbourne.Halep a atins pentru a doua oară semifinalele la Melbourne după o victorie rapidă, în doar 53 de minute, în faţa unei adversare aflate la cel mai bun rezultat din carieră la un Grand Slam.Halep a controlat meciul de la un capăt la altul, a jucat calm, a construit inspirat şi nu i-a lăsat nicio şansă adversarei, care a părut apăsată de miza meciului.Kontaveit (24 ani, 31 WTA) a început foarte bine, cu un ghem luat la zero, dar apoi Halep a dominat ostilităţile şi a câştigat 11 ghemuri la rând. Baltica a mai câştigat un ghem în actul secund, la 5-0, pentru Simona, care a încheiat în stil de campioană, cu un as.Halep, care nu a pierdut niciun set anul acesta la Melbourne, a avut 5 aşi şi a făcut o dublă greşeală, a avut un procentaj ridicat la primul serviciu (78% faţă de 48%), în timp ce la al doilea a fost egalitate (44%). Românca a fructificat 5 mingi de break din 11 oportunităţi, iar Kontaveit a ratat singura şansă de care a beneficiat. Foto: (c) Hannah Mckay / REUTERSEstoniana a avut mai multe mingi direct câştigătoare, 15-12, dar şi mai multe erori neforţate, 15-10.Halep (28 ani), a patra favorită, a câştigat clar şi primele sale două meciuri cu Kontaveit, în 2017, în turul al treilea la Miami, cu 6-3, 6-0, şi în sferturi la Roma, cu 6-2, 6-4.Simona Halep, finalistă la Melbourne în 2018, şi-a asigurat un cec de 1.040.000 dolari australieni şi 780 de puncte WTA.Adversara Simonei din penultimul act va fi învingătoarea dintre spaniola Garbine Muguruza (26 ani, 32 WTA) şi rusoaica Anastasia Pavliucenkova (28 ani, 30 WTA). AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Acum 8 ore
03:00
Liderul majorităţii republicane din Senatul american, Mitch McConnell, nu a adunat încă voturile necesare pentru a putea să blocheze convocarea unor noi martori în procesul vizând destituirea lui Donald Trump, au informat mai multe media, notează AFP.În cursul unei reuniuni cu uşile închise cu majoritatea sa, influentul senator a afirmat că la ora actuală nu are suficient sprijin pentru a respinge această convocare de martori, au scris Wall Street Journal, Washington Post şi New York Times pe baza unor surse anonime.Democraţii, care au declanşat procesul de punere sub acuzare a preşedintelui american, doresc de mai multe săptămâni să citeze mai mulţi dintre colaboratorii săi apropiaţi, printre care fostul consilier prezidenţiale pentru securitate naţională John Bolton.Casa Albă şi partizanii lui Donald Trump, care caută încheierea cât mai rapidă a procesului, se opun solicitării.Un vot asupra acestei chestiuni va avea loc vineri cu majoritate simplă. Va fi suficient ca patru republicani să li se alăture celor 47 de democraţi pentru a valida citarea martorilor, ceea ce ar duce la prelungirea considerabilă a procesului.Nicio fisură nu a apărut în tabăra republicană în cursul unui prim vot săptămâna trecută, dar noi dezvăluiri ar putea să mişte liniile.Într-o carte care urmează să apară în curând, John Bolton susţine că preşedintele Trump i-a spus că nu vrea să plătească ajutorul militar acordat Ucrainei de Congresul SUA dacă această ţară nu anunţă o anchetă asupra rivalului său politic Joe Biden.Acest acord "win-win", negat de preşedinte, se află în centrul procesului pentru abuz de putere şi obstrucţionare a lucrărilor Congresului.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
Acum 12 ore
01:00
Planul prezentat de preşedintele american, Donald Trump, pentru a rezolva conflictul israeliano-palestinian este "o propunere serioasă", a apreciat marţi ministrul britanic de externe, Dominic Raab, notează AFP."Este clar vorba despre o propunere serioasă" necesitând "mult timp şi eforturi", a declarat şeful diplomaţiei de la Londra într-un comunicat.Anterior, premierul Boris Johnson a afirmat că planul "ar putea constitui un pas pozitiv", după ce a discutat telefonic cu liderul de la Casa Albă.Donald Trump a dezvăluit marţi planul său de pace pentru Orientul Mijlociu bazat pe o soluţie "cu două state" în care acordă Israelului numeroase garanţii, printre care suveranitatea asupra Văii Iordanului.Propunerile sale au fost respins în bloc de palestinieni."Numai liderii Israelului şi teritoriilor palestiniene pot decide dacă aceste propuneri răspund la nevoile şi aspiraţiile popoarelor pe care le reprezintă", a adăugat Dominic Raab."Îi încurajăm să examineze planul în mod sincer şi echitabil şi să vadă dacă poate constitui un prim pas pentru a reveni pe calea negocierilor", a mai spus ministrul britanic de externe, citat de AFP.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
01:00
Numai o soluţie "acceptabilă pentru cele două părţi" poate conduce la "o pace durabilă între israelieni şi palestinieni", a reacţionat marţi ministrul german de externe, Heiko Maas, la planul prezentat de Donald Trump pentru Orientul Mijlociu, transmite AFP."Propunerea americană anunţată de mult timp este în prezent disponibilă. Vom studia propunerea cu interes şi pornim de la principiul că toţi partenerii vor face acelaşi lucru", a subliniat demnitarul german într-un comunicat."Numai o soluţie negociată cu două state, acceptabilă pentru cele două părţi, poate conduce la o pace durabilă între israelieni şi palestinieni", a adăugat Heiko Maas."Pe această bază, orice impuls pentru a pune pe drumul cel bun procesul de pace din Orientul Mijlociu, mult timp blocat, merită a fi salutat", a continuat şeful diplomaţiei de la Berlin."Propunerea americană ridică unele semne de întrebare despre care vom discuta cu partenerii noştri din Uniunea Europeană", a adăugat Heiko Maas în comunicat, citând printre aceste probleme "implicarea părţilor în conflict în procesul de negociere" în conformitate cu "parametrii internaţionali" şi "bazele juridice recunoscute".Donald Trump a dezvăluit marţi planul său de pace pentru Orientul Mijlociu bazat pe o soluţie "cu două state" în care acordă Israelului numeroase garanţii, printre care suveranitatea asupra Văii Iordanului.Propunerile sale au fost respins în bloc de palestinieni.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
01:00
Turcia a apreciat că planul de pace propus de preşedintele american, Donald Trump, pentru a rezolva conflictul israeliano-palestinian este "născut mort", considerând că este un "plan de ocupaţie" destinat să distrugă orice speranţă în soluţia cu două state, notează AFP."Pretinsul plan de pace al Statelor Unite este născut mort", a declarat ministerul turc de externe într-un comunicat. "Este un plan de ocupaţie urmărind să ucidă o soluţie cu două state şi să obţină prin forţă teritorii palestiniene, a adăugat el."Poporul palestinian şi pământul său nu pot fi cumpărate", se mai afirmă în document. "Nu vom accepta nimic care să legitimeze ocupaţia israeliană şi persecuţiile. Îi vom sprijini întotdeauna pe fraţii noştri palestinieni", potrivit comunicatului."Nu va fi niciodată pace în Orientul Mijlociu fără să fie pus capăt politicii de ocupaţie", a adăugat ministerul turc de externe. "Nu vom sprijini niciodată niciun plan care nu va fi acceptat de palestinieni", a menţionat diplomaţia de la Ankara.Marţi seară, mulţimea adunată în apropierea consulatului SUA la Istanbul a scandat "Jos Israelul! Jos America!".AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
01:00
Industria de apărarea a României se va relansa şi îşi va aduce aportul la Produsul Intern Brut, a declarat, marţi seara, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu."Eu sunt foarte optimist că şi industria de apărare românească se va relansa şi îşi va aduce aportul la Produsul Intern Brut al României. Eu cred că le va ieşi. Mai mult, am încercat să şi ieşim pe piaţă. Directorul Romarm a fost în Egipt săptămâna trecută şi a venit cu un memorandum semnat. Sunt foarte interesaţi, şi o să merg şi eu acolo să discut cu omologul meu, să colaborăm şi să vindem în Egipt, care a fost o piaţă tradiţională a României, produse fabricate în România. Vorbim de sauer, de muniţie, vorbim de mai multe lucruri", a spus Popescu la B1TV.El a subliniat că este o mare problemă fabrica pulberi în România, deoarece importăm pulbere din Serbia şi orice ţară serioasă din Uniunea Europeană şi din NATO trebuie să aibă şi să poată produce propria pulbere."Este o prioritate maximă a noastră să facem investiţii în fabrica de pulberi de la Făgăraş, pentru că e normal, e logic, e de bun simţ să avem propria fabrica de pulberi", a explicat ministrul Economiei.Acesta a mai afirmat că ministerul a dat bani pentru majorarea de capital de la uzina Sadu, unde a fost luată o linie modernă de producţie de cartuşe pe standardul NATO, la Uzina Mecanică Cugir la fel."Deci încercăm să investim în măsura bugetului în fabricile pe care le are Romarm şi vrem să producem cât mai mult. Iar pentru prima dată, îmi spunea directorul de la Uzina Mecanică Bucureşti, Ministerul Apărării a chemat în ianuarie Romarm cu privire la ce urmează să lanseze comenzi către industria de apărare. Până acum, îmi spunea, nu se întâmpla asta. Până acum îi chema prin august şi le spunea ce să facă în august, iar din august până prin septembrie-octombrie nu le dădeau comenzile, iar în decembrie nu aveau ce să facă. Pentru prima dată, încet, încet, lucrurile se pun la punct şi sunt foarte optimist că Ministerul Apărării şi Ministerul Economiei, împreună, vor reuşi să repornească industria de apărare", a punctat şeful de la Economie.AGERPRES/(AS-editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Alexandru Cojocaru)  Citiţi şi: * Virgil Popescu: Suntem în regândire şi reorganizare a reţelei de ataşaţi economici
00:00
ONU respectă rezoluţiile Naţiunilor Unite şi acordurile bilaterale privind crearea a două state, Israel şi Palestina, "trăind alături în pace şi securitate în frontierele recunoscute pe baza liniilor definite în 1967", a declarat marţi purtătorul de cuvânt al organizaţiei, Stéphane Dujarric, citat de AFP."Poziţia Naţiunilor Unite legată de soluţia cu două state a fost definită de-a lungul anilor prin rezoluţii pertinente ale Consiliului de Securitate şi Adunării Generale de care trebuie să ţină cont secretariatul general" al ONU, a precizat într-un comunicat Stéphane Dujarric după publicarea planului american de pace pentru Orientul Mijlociu."Naţiunile Unite rămân angajate să îi ajute pe palestinieni şi israelieni să îşi rezolve conflictul pe baza rezoluţiilor ONU, dreptului internaţional şi acordurilor bilaterale", a adăugat el.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
00:00
Planul prezentat marţi de preşedintele american, Donald Trump, este "un important punct de pornire pentru revenirea la masa negocierilor", au apreciat Emiratele Arabe Unite (EAU), salutând această "iniţiativă serioasă", notează AFP."Emiratele Arabe Unite apreciază eforturile constante ale Statelor Unite pentru a se ajunge la un acord de pace palestiniano-israelian", a declarat ambasadorul EAU la Washington, Yousef Al-Otaiba, într-un comunicat difuzat pe Twitter.Yousef Al-Otaiba a fost, alături de omologii săi din Oman şi Bahrein, unul dintre reprezentanţii ţărilor arabe atunci când preşedintele american a dezvăluit marţi la Casa Albă planul său de pace, în absenţa palestinienilor.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru) Sursa foto: (c) www.alaraby.co.uk
00:00
Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, va cere duminică miniştrilor săi să aprobe anexarea de către Israel a unor părţi din Cisiordania ocupată, au făcut cunoscut AFP mai mulţi responsabili israelieni.Proiectul de pace pentru Orientul Mijlociu al preşedintelui american, Donald Trump, prevede anexarea Văii Iordanului şi a coloniilor israeliene din Cisiordania.Responsabilii israelieni nu au precizat ce teritorii va cere Benjamin Netanyahu guvernului să anexeze.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
00:00
Ministerul Economiei realizează o reorganizare şi o regândire a întregii reţele de ataşaţi economici, aceasta şi în contextul în care au mai rămas circa 30 de oameni la post, după interdicţia privind detaşarea de la privat la stat, a declarat, marţi seara, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu."În momentul de faţă avem o reţea de 83 de ataşaţi economici ai ministerului care se găsesc în diverse zone din lume. După apariţia interdicţiei detaşării din privat în public cred că am rămas cu vreo 30 de oameni la post. Suntem în reorganizare şi regândire a întregii reţele externe a României Aveam cam jumătate din reţea care lucrează la stat şi restul veneau din detaşare. Erau detaşaţi direct la post pe 13 luni. Dacă veneau la concurs, veneau tot detaşaţi în cadrul ministerului şi ministerul îi trimitea", a spus Popescu la B1TV.Acesta s-a arătat convins că există şi oameni foarte buni în reţea, dar a subliniat că este nevoie de o reîmprospătare şi că va scoate posturile la concurs."Avem şi oameni buni la post. De exemplu directorul de la Romarm mi-a vorbit extraordinar de bine de ataşatul economic de la Cairo care, pe baza relaţiilor lui personale, i-a deschis nişte uşi acolo. Sunt convins că în reţea, pe evaluarea pe care o facem, o să găsim şi oameni foarte buni la post şi e clar că e nevoie de reîmprospătare. Eu sunt hotărât să scot posturile la concurs în interiorul ministerului pentru a termina odată cu posibilitatea că vin detaşaţi, vin sinecuri politice. Cine se crede bun să vină la concurs, intră prin concurs în Ministerul Economiei, la Departamentul de Comerţ Exterior, la Direcţia Generală de Comerţ Exterior cum îi spunem acum, şi de acolo poate să plece la post, evident după ce îşi face un stagiu. O să examinăm şi ţările exotice, pentru că, dacă ţinem un ataşat, de exemplu, prin Cuba şi vedem că nu avem schimburi economice cu Cuba mă întreb de ce îl ţinem acolo", a mai afirmat ministrul Economiei.AGERPRES/(AS-editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Alexandru Cojocaru)
00:00
Vicepremierul Raluca Turcan a declarat că Guvernul lucrează la un proiect de Ordonanţă de Urgenţă prin care procedura achiziţiilor publice să fie simplificată, astfel încât, pentru a contesta în instanţă un proiect, să se plătească o taxă de timbru, "ca garanţie" a existenţei unor probleme."Să ştiţi că şi aici am avansat foarte mult. Pe partea de achiziţii publice lucrăm acum la un proiect şi probabil că în două săptămâni vom ieşi cu el, de simplificare a procedurii achiziţiilor publice şi, mai mult decât atât, pe partea de fonduri europene urmează să ieşim cu o Ordonanţă de Urgenţă pentru a aduce completurile specializate pe procesele care blochează în momentul de faţă proiecte de infrastructură pe fonduri europene. Ca să poţi obţine soluţiile mai repede şi dacă sunt contestatari de profesie (...) Se judecă în regim de urgenţă, există şi sancţiuni dacă sunt contestatari de profesie. Gândim inclusiv o taxă de timbru pentru cei care vor să conteste, astfel încât atunci când conteşti un proiect ai garanţia că acolo, într-adevăr, sunt nişte probleme", a afirmat Raluca Turcan, marţi, la B1 TV. AGERPRES/(A - autor: Livia Popescu, editor: Karina Olteanu,editor online: Alexandru Cojocaru) Citiţi şi: * Turcan: Alegerile anticipate şi alegerile locale, până în 28 iunie, la diferenţă de o zi sau maximum o săptămână
00:00
Un cutremur cu magnitudinea 7,7 a zguduit marţi Caraibe, între Cuba şi Jamaica, declanşând o alertă de tsunami în regiune, au anunţat centre americane specializate, transmite AFP.Epicentrul cutremurului a fost localizat în mare, la sud de Cuba şi la nord-vest de Jamaica, la o adâncime estimată de 10 kilometri, a indicat Institutul American de Geofizică (USGS), care a revizuit în creştere magnitudinea 7,3 estimată iniţial.Centrul de avertizare pentru tsunami din Pacific, care monitorizează şi alte mări, a emis o alertă de tsunami.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
28 ianuarie 2020
23:00
Preşedintele Autorităţii palestiniene, Mahmoud Abbas, a respins planul de pace pentru Orientul Mijlociu prezentat de preşedintele american, Donald Trump, spunând că va fi trimis la "coşul de gunoi al istoriei", relatează DPA."Poziţia noastră nu s-a schimbat", a spus Abbas la o reuniune de urgenţă a conducerii palestiniene, la care au participat reprezentanţi ai mişcării islamice Hamas şi ai Jihadului Islamic, care a avut loc la Ramallah.Niciun palestinian nu poate accepta un stat independent fără ca Ierusalimul să fie capitală a acestuia, a declarat Abbas, citat de AFP. "Este imposibil pentru orice copil, arab sau palestinian, să accepte să nu aibă Ierusalimul" drept capitală a unui stat palestinian, a spus el pentru a evidenţia respingerea categorică a perspectivei ca Ierusalimul să devină capitala "indivizibilă" a Israelului, aşa cum a propus preşedintele american.Donald Trump a dezvăluit planul său de pace pentru Orientul Mijlociu alături de premierul israelian Benjamin Netanyahu, marţi la Casa Albă. Planul prevede crearea unui stat palestinian cu teritoriu, autoritate şi suveranitate limitate.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
23:00
Uniunea Europeană a reafirmat marţi angajamentul său "ferm" în favoarea "unei soluţii negociate şi viabile cu două state", la puţin timp după ce preşedintele american, Donald Trump, a prezentat planul de pace pentru Orientul Mijlociu foarte favorabil Israelului în detrimentul palestinienilor, notează AFP.UE "va studia şi evalua propunerile avansate", a dat asigurări şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, într-o declaraţie făcută în numele celor 28 de ţări membre. Va face însă acest lucru pe baza a aceea ce deja a exprimat, a precizat el, lansând un apel la "relansarea eforturilor de care este urgent nevoie" în vederea soluţiei negociate.Este vorba, a subliniat declaraţia, de "a ţine cont de aspiraţiile legitime atât ale palestinienilor, cât şi ale israelienilor, respectând toate rezoluţiile ONU pertinente şi acordurile internaţionale"."UE reafirmă că este pregătită să acţioneze pentru reluarea negocierilor serioase în vederea rezolvării tuturor problemelor relative la statutul permanent şi ajungerea la o pace justă şi durabilă", a adăugat comunicatul.Preşedintele american, Donald Trump, a dezvăluit marţi planul său de pace pentru Orientul Mijlociu bazat pe o soluţie "cu două state" în care acordă Israelului numeroase garanţii, printre care suveranitatea asupra Văii Iordanului.Câteva minute mai târziu, ambasadorul SUA în Israel s-a făcut şi mai explicit, afirmând că statul evreu poate anexa coloniile sale "fără să mai aştepte".Acest plan nu va merge, a reacţionat preşedintele Autorităţi Palestiniene, Mahmoud Abbas.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
23:00
Iordania a apreciat marţi că stabilirea unui stat palestinian independent pe frontierele din 1967 rămâne "singura cale pentru o pace globală şi durabilă", ca reacţie la prezentarea de către Statele Unite a unui plan de reglementare a conflictului israeliano-palestinian, transmite AFP.Regatul Haşemit caută "o pace veritabilă, justă, pe baza unei soluţii cu două state punând capăt ocupaţiei care a început în 1967, păstrând drepturile poporului palestinian şi garantând securitatea tuturor părţilor", a adăugat ministrul iordanian de externe, Ayman Safadi, într-un comunicat.Planul prezentat marţi de Washington se bazează pe o soluţie "cu două state", dar acordă un număr de garanţii teritoriale Israelului cu mult dincolo de frontierele existente în momentul Războiului de Şase Zile din 1967.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
23:00
Executivul a aprobat, în şedinţa de marţi, alocarea sumei de 411 milioane de lei pentru plăţile restante la ajutorul de stat acordat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură."În şedinţa Guvernului din 28 ianuarie 2020 a fost aprobată o Hotărâre prin care se completează HG 1174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură. Astfel, actul normativ aprobat astăzi completează prevederile art. 10 cu un alineat nou, alin. (7), care cuprinde suma de 411.000.000 lei, alocată pentru plata ajutorului de stat în anul 2020. Suma prevăzută asigură plăţile aferente ajutorului de stat pentru anul 2019, respectiv plăţi restante pentru perioada aprilie-iunie 2019, plăţi restante pentru perioada iulie-septembrie 2019, precum şi plăţi aferente perioadei octombrie-decembrie 2019", se menţionează într-un comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.MADR reaminteşte că, prin Hotărârea Guvernului nr. 1174/2014, se aplică schema de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, care se acordă sub formă de rambursare, pentru perioada 2015 - 2020."În ceea ce priveşte resursele financiare necesare, la art. 10 din HG nr. 1174/2014 este prevăzută atât valoarea maximă a schemei de ajutor de stat pentru perioada de aplicare 2015 - 2020, cât şi sumele alocate de la bugetul de stat în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pentru fiecare an de implementare", se mai spune în documentul citat. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică, editor online: Alexandru Cojocaru)
23:00
Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a anunţat că va trimite miercuri Corpul de Control la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.Declaraţia a fost făcută în contextul în care, marţi, deputatul USR Emanuel Ungureanu a scris pe Facebook că "mii de litri de sânge contaminat şi alte deşeuri infecţioase de la sute de unităţi sanitare din România sunt aruncate zilnic în sistemul de canalizare", printre aceste unităţi menţionând şi Spitalul Universitar.Potrivit ministrului Sănătăţii, situaţia de la SUUB va fi analizată cu severitate."Imaginile sunt absolut şocante. Mâine vom trimite Corpul de control. Îmi pare rău să anunţ asta public, dar măsurile vor fi dure. Trebuie respectate procedurile şi vrem să vedem ce s-a întâmplat la Spitalul Universitar, unul dintre cele mai mari spitale din Capitală, întrucât s-a ajuns la astfel derapaje. (...) Evident că nu putem exclude şi alte derapaje (n.r. situaţii asemănătoare la alte unităţi medicale), dar vom fi foarte stricţi. (...) Trebuie să se respecte procedurile şi vom analiza cu severitate situaţia de la Spitalul Universitar", a afirmat Costache, marţi seara, la Digi 24. AGERPRES/(A-autor: Roberto Stan, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)
Mai multe ştiri
©2004—2020 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.