Bong Joon Ho, regizorul ''Parasite'', spune că ''bariera lingvistică'' a fost înlăturată după nominalizările la Oscar

Agerpres, 15 ianuarie 2020 00:30

Regizorul peliculei ''Parasite'', Bong Joon Ho, a spus că a fost surprins şi încântat după ce filmul său a primit luni şase nominalizări la premiile Oscar, o premieră pentru istoria cinematografiei din Coreea de Sud şi un semnal că limbajul nu mai reprezintă un obstacol în calea succesului global, informează Reuters. ''Parasite'', o comedie neagră despre clivajul dintre bogaţi şi săraci în Coreea de Sud, a obţinut o mult râvnită nominalizare în categoria ''cel mai bun film'', ''cel mai bun regizor'' - Bong Joon Ho, ''cel mai bun scenariu original'' şi ''cel mai bun lungmetraj internaţional''."De fiecare dată când anunţau o nouă nominalizare, era atât de palpitant, întrucât nu am anticipat că se va întâmpla aşa", a declarat Bong pentru serviciul video al agenţiei de presă Reuters în cadrul unui interviu desfăşurat în California.Bong a menţionat anterior provocările lungmetrajelor internaţionale de a depăşi ''bariera lingvistică'' la nivel global, dar, a mai spus cineastul, nominalizările sugerează că aceste obstacole sunt pe cale să dispară."Putem afirma acest lucru graţie internetului, reţelelor de socializare şi platformelor de streaming, întreaga societate se loveşte mai puţine bariere de acest tip şi e posibil ca 'Parasite' să beneficieze de pe urma acestei tendinţe globale'', a spus acesta.Într-o înregistrare video publicată online de compania distribuitoare NEON, unul dintre actorii din distribuţia filmului, Song Kang Ho, cuprins de bucuria aflării nominalizărilor, reuşeşte să nu verse cafeaua din cană în timp ce-şi manifestă entuziasmul alături de restul echipei filmului."Semnul că eşti o vedetă globală: nu verşi cafeaua atunci când filmul tău este nominalizat pentru 'cel mai bun film'", a mai scris compania distribuitoare.Kwak Shin-Ae, directoarea studiourilor producătoare, Barunson E&A, a spus că este încântată de această primă nominalizare în categoria ''cel mai bun film'' a unei pelicule sud-coreene, dar că este dezamăgită că Song nu a obţinut o nominalizare pentru actorie în ciuda partiturii foarte importante pe care o interpretează în film."Să fii nominalizat nu doar la categoria film străin este semnificativ întrucât pelicula depăşeşte bariera lingvistică şi naţională şi comunică în limbajul universal al cinemaului", a spus aceasta.Mulţi dintre sud-coreeni au vizionat filmul de mai multe ori şi sunt foarte mândri de nominalizare primită de această peliculă."Am fost atât de fericit să aflu că în această dimineaţă 'Parasite' a fost nominalizat în mai multe categorii pentru premiile Academiei Americane de Film şi sper că filmul va avea rezultate bune", a spus Bae Young-Sil, 62 de ani, care se afla la cinematograf pentru a viziona un alt film."Reflectă din plin partea întunecată a societăţii noastre'', a spus Kang Jin-Gu, un licean de 18 ani, referindu-se la modul în care pelicula reprezintă disparităţile sociale dintre bogaţi şi săraci în Coreea de Sud, cea de-a patra economie ca mărime din Asia. AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Gabriela Badea) Citiţi şi: * OSCAR 2020 - Lista completă a nominalizărilor  * Oscar 2020 - ''Parasite'', ''The Irishman'' şi ''Joker'' în cursă la categoria cel mai bun film 

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Agerpres

Acum 5 minute
22:00
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a elogiat planul de pace al administraţiei Trump drept "o cale realistă către o pace durabilă", calificând drept "o zi istorică" ziua în care a fost anunţat, relatează dpa şi AFP.Netanyahu i-a mulţumit lui Trump că a recunoscut că Israelul "trebuie să aibă suveranitate asupra Văii Iordanului" şi a altor teritorii din Cisiordania. Premierul israelian a adăugat că planul lui Trump va recunoaşte suveranitatea Israelului asupra tuturor coloniilor sale din Cisiordania."Aceste zone au fost acum recunoscute de SUA drept o parte permanentă a statului evreu", a mai spus Netanyahu.Benjamin Netanyahu a precizat că Israelul "îşi va aplica legile în Valea Iordanului" şi în toate coloniile evreieşti din Cisiordania."Planurile dvs le oferă palestinienilor o cale către un stat corect" a spus Netanyahu adresându-i-se lui Trump, adăugând că "le-ar putea lua mult timp să ajungă la începutul drumului".El a insistat că palestinienii trebuie să recunoască Israelul drept stat evreu.În acelaşi timp, a spus el, Israelul va menţine statu quo-ul în teritoriile din afara planului Trump.În baza noului plan propus de preşedintele american, refugiaţii palestinieni nu vor avea dreptul de întoarcere în Israel, a precizat Netanyahu.AGERPRES/(AS - editor: Florin Ştefan, editor online: Irina Giurgiu)
22:00
Preşedintele american Donald Trump şi-a prezentat marţi planul de pace pentru Orientul Mijlociu bazat pe o soluţie "cu două state" şi prin care face Israelului o serie de concesii care ar urma să provoace vii reacţii în tabăra palestiniană, relatează AFP."Viziunea mea prezintă (...) o soluţie realistă cu două state", a spus Trump, dându-i garanţii inedite lui Benjamin Netanyahu. Acesta a salutat, la rândul său, "o zi istorică".Afişându-şi optimismul privind proiectul "foarte detaliat" de 80 de pagini, liderul de la Casa Albă a estimat că acesta ar putea permite să se facă "un mare pas către pace". Un plan de pace pe care mişcarea Hamas, prima care a reacţionat din tabăra palestiniană, l-a respins imediat.Viitorul stat palestinian nu va vedea însă lumina zilei decât în urma respectării mai multor condiţii, printre care "respingerea clară a terorismului", a subliniat imediat miliardarul republican, detaliind planul care a fost respins în avans, cu fermitate, de palestinieni.Ierusalimul va rămâne "capitala indivizibilă" a Israelului, a dat el asigurări, rămânând evaziv asupra mijloacelor de a împăca această promisiune cu cea de a crea o capitală a unui viitor stat palestinian în Ierusalimul de Est.Prim-ministrul israelian a subliniat la rândul său că planul Casei Albe i-ar acorda Israelului suvernitate asupra Văii Iordaniei, vastă zonă strategică din Cisiordania ocupată, unde armata israeliană tocmai şi-a întărit prezenţa.Exprimându-şi convingerea palestinienii merită "o viaţă mai bună", Trump a lansat în acelaşi timp şi un avertisment. El a anunţat că i-a trimis o scrisoare preşedintelui Autorităţii palestiniene Mahmoud Abbas, cerându-i să profite de o "şansă istorică" şi poate "ultima" de a obţine un stat independent."I-am explicat că teritoriul prevăzut pentru noul stat va rămâne deschis şi fără dezvoltarea de colonii israeliene timp de o perioadă de patru ani", a precizat el.Potrivit Casei Albe, care a revenit ulterior cu detalii, proiectul propune un stat palestinian "demilitarizat".Planul "îi garantează unui stat palestinian demilitarizat că va trăi în pace cu Israel", a scris Casa Albă într-un comunicat care rezumă punctele cheie ale proiectului.Potrivit France Presse, harta prezentată de Casa Albă alături de planul de pace prevede un tunel care să lege Cisordania de Fâşia Gaza."Toţi musulmanii cu intenţii paşnice vor fi bineveniţi să viziteze şi să se roage la moscheea Al-Aqsa", al treilea loc sfânt al islamului, se precizează în legenda hărţii, postată pe Twitter de Trump.AGERPRES/(AS - editor: Florin Ştefan, editor online: Irina Giurgiu)
22:00
Cluburile de fotbal Dinamo Bucureşti şi FC Viitorul Constanţa au ajuns, marţi, la un acord pentru transferul temporar al fundaşului român Szabolcs Istvan Kilyen la echipa din Ştefan cel Mare, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.Fostul internaţional de juniori (U17 şi U19) a evoluat în prima parte a acestui sezon competiţional la Sepsi OSK Sf. Gheorghe, adunând 10 meciuri în Liga I şi unul în Cupa României.Născut la Sovata, Kilyen a început fotbalul la LPS Piteşti şi a făcut pasul, la 17 ani, la Academia Hagi. Kilyen a debutat pentru prima echipă a celor de la Viitorul în urmă cu patru ani, într-un meci contând pentru Cupa României şi a mai jucat în carieră la ASA Tg. Mureş şi CS Mioveni, tot sub formă de împrumut.Kilyen, care va împlini 22 de ani pe 19 martie, va purta tricoul cu numărul 2 la Dinamo.Kilyen este al treilea fundaş transferat de Dinamo în această iarnă, după slovacii Lukas Skovajsa (AS Trencin) şi Kristian Kostrna (Dunajska Streda). Dinamo, care l-a mai adus pe mijlocaşul Valentin Lazăr, s-a despărţit de fundaşii Denis Ciobotariu (CFR Cluj), Linas Klimavicius (Poli Iaşi), Gabriel de Moura (Gaz Metan Mediaş) şi de mijlocaşul Dan Nistor (Universitatea Craiova).AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu) Sursa foto: FC DINAMO BUCURESTI/facebook.com
22:00
O femeie a sunat la Salvamont Argeş şi a cerut ajutor pentru a-şi recupera telefonul mobil, căzut într-o prăpastie în timpul unei drumeţii în zona Vârfului Negoiu din Făgăraş.Cazul a fost relatat marţi seară, într-o postare pe contul de Facebook al Serviciului Public Salvamont Argeş: "Apel direct, astăzi... o voce feminină, plăcută, vioaie. 'Am urcat ieri pe Negoiu, prin Strunga Dracului. (...) La coborâre, am scăpat telefonul pe un vâlcel lateral' Ei, şi? îmi zic... 'Care ar fi şansele să îl recuperez? Ştiţi, am informatii foarte importante pentru mine în acel telefon!'. Nu-mi vine să cred... 'Zero, niciuna!' zic eu. 'Da, dar să ştiţi ca i-am găsit carcasa, deci e pe acolo!'. 'Îmi pare rău, noi salvăm oameni, nu căutăm telefoane (...)'. 'Nici dacă plătesc?'. 'Puteţi plăti un ghid montan ca să vă însoţească până acolo. Noi nu căutăm telefoane contra cost...'. Vizibil dezamăgită, uşor enervată, mă salută şi închide".Salvamontiştii îi sfătuiesc pe turişti să apeleze numerele de urgenţă doar în cazul unor urgenţe reale."Morala: dacă derapaţi cu autoturismul, dar nu sunteţi răniţi, dacă vă pierdeţi telefonul, dacă pică netul la cabană, vă rugăm să nu apelaţi Salvamont. Aţi putea bloca linia pentru o alarmă reală", se arată în postare. AGERPRES/(AS - autor: George Onea, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu) Sursa foto: Salvamont Argeș/facebook.com
22:00
Guvernul a aprobat prin ordonanţă de urgenţă modificarea OUG 39/2018 privind parteneriatul public-privat astfel încât sunt eliminate competenţele Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză ca unitate centralizatoare a procedurilor de parteneriat public-privat şi transferate împreună cu proiectele de investiţii la ministerele de resort, a declarat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă."Un alt proiect de act normativ adoptat astăzi în şedinţa de Guvern este o altă promisiune a Guvernului liberal care a fost realizată prin această ordonanţă de urgenţă, respectiv deblocarea proiectelor de infrastructură de interes naţional, proiecte majore de infrastructură precum Autostrada Ploieşti-Braşov sau Autostrada Târgu Neamţ-Iaşi-Ungheni care au fost mult timp îngropate la Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză în vederea finalizării unor proceduri de parteneriat public-privat care nu aveau nicio şansă de realizare. Prin ordonanţa de urgenţă care modifică OUG 39/2018 privind parteneriatul public-privat sunt eliminate competenţele Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză în domeniul procedurilor de centralizare, de derulare, ca unitate centralizatoare a procedurilor de parteneriat public-privat, iar aceste competenţe sunt transferate împreună cu proiectele de investiţii de la Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză la nivelul ministerelor de resort", a declarat Ionel Dancă, marţi, la finalul şedinţei de Guvern.El a explicat că, practic, principalele proiecte aflate acum la Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză vor fi transferate la ministerele de resort."Astfel, Autostrada Ploieşti-Braşov, Autostrada Târgu Neamţ-Iaşi-Ungheni, Autostrada Bucureşti-Craiova-Calafat-Drobeta Turnu Severin, Linia ferată de mare viteză Bucureşti-Craiova-Sofia-Timişoara-Belgrad-Cluj-Budapesta, extinderea reţelei de metrou prin realizarea Magistralei M7, construirea Aeroportului Bucureşti sud, şi altele din acest domeniu sunt transferate la Ministerul Transporturilor", a precizat Dancă.Şeful Cancelariei premierului a adăugat că, în acelaşi timp, "proiecte de investiţii în domeniul sănătăţii, precum Clinica Dr.Grozovici, construirea şi operarea unei Bănci naţionale de sânge, plasmă umană şi celule stem, Spitalul regional Timişoara, Spitalul regional Brăila-Galaţi, Spitalul regional Târgu Mureş sunt transferate la Ministerul Sănătăţii"."Alte proiecte sunt transferate la Ministerul Economiei şi Energiei, proiecte precum Complexul hidrotehnic de la Turnu Măgurele sau Centrala hidroelectrică Tarniţa-Lăpuşteşti şi, de asemenea, tot la Ministerul Economiei, Energiei şi Turismului, construcţia unui sistem de resorturi de lux la Marea Neagră sau a unui Complex turistic pentru schi în Masivul Făgăraş ", a menţionat Dancă.El a subliniat că "multe dintre aceste proiecte sunt într-un stadiu incipient sau într-u stadiu în care nu s-au efectuat niciun fel de demersuri în vederea realizării lor", adăugând că "puţine dintre ele care au proceduri de atribuire iniţiate de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză şi acestea, la rândul lor, sunt într-un stadiu incipient de realizare"."Astfel încât, decizia Guvernului a fost tocmai pentru a debloca situaţia acestor proiecte. Acolo unde există sursă de finanţare naţională sau fonduri europene sau alte fonduri atrase să fie realizate la nivelul ministerelor de resort ", a mai declarat Dancă.Întrebat dacă printre soluţiile care urmează să fie adoptate se numără şi cea a renunţării la unele dintre proiecte, şeful Cancelariei a spus: "într-un termen de 10 zile se predau/preiau proiectele"."Ulterior, ministerele de resort trebuie să vină cu soluţii pentru proiectele respective. Multe dintre proiecte sunt poveşti vânătoreşti de pe Lacul Belina gândite Dragnea cu Vâlcov, nu au niciun temei în realitate că ar putea fi vreodată realizate, dar, ele sigur, trebuie analizate şi văzut în ce măsură pot fi finanţate", a completat Dancă. AGERPRES/ (A - autor: Daniel Florea, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)
22:00
Guvernul a decis rechemarea lui Sorin Adrian Pîrvulescu, consul general al României la Strasbourg, Republica Franceză, motivul fiind că acesta nu şi-a preluat postul, a anunţat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă."A fost adoptat proiectul de hotărâre de guvern pentru eliberarea consulului de la Strasbourg, în persoana domnului Pîrvulescu (Sorin Adrian Pîrvulescu - n.r.), dacă nu greşesc. (...) Cunoaşteţi cazul acestui consul de la Strasbourg, numit de ministrul de Externe la acea vreme, Teodor Meleşcanu, acesta fiind fiul vitreg al demnitarului. Motivul retragerii domnului Pârvulescu din funcţia de consul de la Strasbourg este că hotărârea respectivă nu a produs efecte juridice respectiv, domnul în cauză nu a preluat mandatul respectiv", a declarat Ionel Dancă, marţi, la finalul şedinţei de Guvern.El a menţionat, totodată, că în cadrul şedinţei de Guvern a fost aprobată eliberarea şi numirea în funcţie a unor prefecţi şi subprefecţi.AGERPRES/ (A - autor: Daniel Florea, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)
22:00
Guvernul a aprobat, marţi, reorganizarea Ministerului Transporturilor şi Comunicaţiilor şi a Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, a declarat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă."Astăzi în şedinţa de guvern au fost adoptate câteva hotărâri de guvern pentru reorganizarea unor ministere.(...) Este vorba în primul rând de Ministerul Transporturilor şi Comunicaţiilor. Dacă înainte erau două ministere, Transporturile şi Comunicaţiile, care aveau 21 de direcţii, în urma comasării au rezultat 14 direcţii, iar din 6 direcţii generale au rezultat 3 ca urmare a reorganizării. La nivelul funcţiilor de demnitate publică, din 9 secretari de stat au rămas 6. Cu alte cuvinte reducem funcţiile de conducere, mai puţini directori generali, mai puţini directori, cu tot ce înseamnă cheltuiala aferentă. Ca număr de posturi, noul minister are o reducere de la 721 la 584 de persoane", a spus Dancă, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.El a adăugat că la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, în urma restructurării, numărul de posturi a fost redus de la 424 de persoane la 346, o reducere cu 21%, "ceea ce înseamnă o economie de aproximativ 9 milioane de lei în cheltuielile de personal ale acestui minister". AGERPRES/(A - autor: Dana Piciu, editor: Karina Olteanu)
Acum 2 ore
21:00
ATP a decis anularea a patru turnee challenger care urmau să se desfăşoare în luna martie în China, din cauza epidemiei de coronavirus ce se extinde în această ţară, a indicat această instanţă a tenisului profesionist masculin.Cele patru turnee urmau să aibă loc Qujing (începând din 2 martie), Zhuhai (9 martie), Shenzhen (16 martie) şi Zhangjiagang (23 martie). ATP continuă să monitorizeze situaţia din China şi va anunţa dacă există posibilitatea reprogramării acestor competiţii la o dată ulterioară.În principiu, turneele challenger de la Taipei (Taiwan, din 30 martie), Nanchang (China, din 6 aprilie), Changsha (China, din 13 aprilie), Anning CH 125 (China, din 20 aprilie) se vor desfăşura la datele prevăzute.Mai multe competiţii programate în China în următoarea perioadă au fost mutate din cauza epidemiei de coronavirus.De exemplu, Federaţia internaţională de baschet (FIBA) a mutat la Belgrad turneul feminin de calificare la Jocurile Olimpice 2020 de la Tokyo, ce urma să aibă loc la Foshan, în perioada 6-9 februarie. Turneul preolimpic de fotbal feminin, ce urma să fie organizat la Wuhan între 3 şi 9 februarie, va avea loc în cele din urmă în Australia. Un turneu preolimpic de box, prevăzut iniţial tot la Wuhan în februarie, a fost reprogramat în martie în Iordania.AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguţ, editor online: Irina Giurgiu)
21:00
Fostul preşedinte argentinian Mauricio Macri, care a fost şi conducător al clubului Boca Juniors, a fost numit preşedinte executiv al fundaţiei FIFA, a anunţat marţi forul fotbalistic mondial, citat de AFP.În vârstă de 60 de ani, Macri, liberal, a fost preşedintele Argentinei între 2015 şi 2019, urmându-i Cristinei Kirchner. În 2019, după mai mult de un an de recesiune, el a fost învins încă din primul tur de Alberto Fernandez. Între 1995 şi 2007, el a fost preşedintele la Boca Juniors.Ca preşedinte executiv al fundaţiei FIFA, Macri "nu va primi salariu şi nu va avea biroul la Zurich", a declarat o sursă apropiată.Fundaţiei FIFA, înfiinţată în 2018, care coordonează programe sociale în întreaga lume şi ajută la reconstrucţia infrastructurilor sportive, este condusă de un director general, fostul campion mondial francez Youri Djorkaeff.Asociindu-se "cu parteneri din lumea întreagă", FIFA speră să adune un miliard de dolari "pentru a investi în programe educaţionale", a precizat instanţa fotbalului mondial. AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguţ, editor online: Irina Giurgiu)
21:00
Beijingul a fost de acord ca Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) să trimită experţi internaţionali 'cât mai curând posibil' în China pentru a ajuta la înţelegerea noului coronavirus şi pentru a ghida răspunsul global la epidemie, a anunţat marţi OMS, relatează Reuters.Într-un comunicat publicat după vizita de două zile a directorului general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, în China, unde s-a întâlnit cu preşedintele Xi Jinping, precum şi cu ministrul Sănătăţii şi cel al Afacerilor Externe, Beijingul a afirmat că o mai bună înţelegere a capacităţii virusului de a se răspândi de la o persoană la alta este extrem de necesară pentru a putea sfătui şi alte ţări.Tedros Adhanom Ghebreyesus poate reuni Comitetul de Urgenţă al OMS în scurt timp dacă este necesar, a afirmat OMS în comunicat care nu face însă nicio referire la evacuările străinilor care ar fi făcut obiectul discuţiilor de la Beijing.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Simona Tatu, editor online: Ada Vîlceanu)
21:00
Cel puţin 250 de francezi şi peste 100 de cetăţeni ai altor state membre ale UE vor fi repatriaţi cu două avioane care vor decola din Wuhan, oraşul chinez aflat în carantină din cauza epidemiei cu noul coronavirus, a anunţat marţi Comisia Europeană, care a activat, la cererea Franţei, mecanismul de protecţie civilă al UE, relatează agenţiile AFP şi EFE.''În timp ce epidemia cu noul coronavirus se intensifică, mecanismul de protecţie civilă al UE a fost activat în urma unei cereri de asistenţă din partea Franţei, pentru a oferi asistenţă consulară cetăţenilor UE în Wuhan'', potrivit unui comunicat al Comisiei Europene.În baza acestui mecanism au fost trimise la Wuhan două avioane pentru operaţiunea de evacuare, dar numai persoanele ''sănătoase ori asimptomatice vor fi autorizate să călătorească'', mai precizează executivul UE.Cu primul avion vor fi evacuaţi cei circa 250 de cetăţeni francezi, grupul celor din alte state membre ale UE urmând să fie preluat de al doilea avion. Prin activarea mecanismului de protecţie civilă al UE, Comisia Europeană cofinanţează această operaţiune. Prima aeronavă urmează să decoleze din Franţa miercuri dimineaţă, iar a doua în altă zi din cursul acestei săptămâni.Orice cetăţean european din regiunea respectivă din China, indiferent de naţionalitate, poate solicita repatrierea, arată comunicatul Comisiei Europene. În zilele următoare ar putea fi depuse şi alte cereri de asistenţă.Purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene, Dana Spinanţ, a anunţat că Centrul UE de coordonare a reacţiei la situaţii de urgenţă dialoghează cu statele membre.Conform cifrelor OMS, citate de EFE, au fost înregistrate 4.428 de cazuri de coronavirus în China, cu 106 decese, în timp ce alţi 45 de pacienţi din 13 ţări au avut rezultate pozitive la testele pentru acest coronavirus.AGERPRES/(AS - autori: Marius Hosu, Sorin Popescu, editor: Florin Ştefan, editor online: Ada Vîlceanu)
21:00
Rutele migratorii americane, în special cea care traversează graniţa dintre SUA şi Mexic, au înregistrat anul trecut cel mai mare număr de decese de când Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) a început să ţină aceste evidenţe, în 2014, a anunţat marţi agenţia ONU cu sediul la Berlin, transmite AFP.În total, 810 oameni au murit în 2019 "încercând să traverseze deşerturi, fluvii sau terenuri izolate pe diferitele rute de migraţie de pe teritoriul Americilor", a stabilit celula Missing Migrants (Migranţi dispăruţi) a centrului de analiză a migraţiei al OIM.Este vorba de cel mai mare număr de morţi înregistraţi în această regiune de la începerea colectării acestor date de către OIM, în 2014. În şase ani, 3800 de migranţi au murit pe aceste rute."Aceste cifre ne amintesc în mod trist că lipsa de opţiuni pentru o mobilitate sigură şi legală îi împinge pe oameni pe drumuri mai puţin vizibile şi mai riscante", a deplâns într-un comunicat Franck Laczko, directorul centrului de analiză.Două regiuni sunt deosebit de periculoase, relevă statisticile OIM. Astfel, în 2019, 109 de decese - cu 26% mai multe ca în 2018 - s-au produs în apele fluviului Rio Grande, ce serveşte drept graniţă naturală între SUA şi Mexic. Alţi 171 de oameni au murit anul trecut în regiunea deşertică Arizona, cu 29% mai mulţi ca în anul precedent.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Sorin Popescu)
21:00
Un oficial britanic a asistat miercuri pentru ultima dată la o reuniune ministerială a Uniunii Europene, cu trei zile înaintea datei Brexitului.Christopher Pincher, ministrul însărcinat cu Europa şi Americile în guvernul condus de Boris Johnson, a fost prezent la Bruxelles la reuniunea miniştrilor responsabili cu afacerile europene.''Este o săptămână istorică pentru Regatul Unit şi pentru Uniunea Europeană'', a spus el în faţa presei după terminarea discuţiilor. La fel ca toţi responsabilii britanici, Christopher Pincher a insistat că ţara sa doreşte să rămână prietenă cu UE. ''Sperăm să avem o cooperare amicală cu UE, bazată pe un acord de liber schimb'', dar ''aspirăm la o lume foarte diferită şi la o relaţie (cu UE) foarte diferită'', a mai afirmat ministrul britanic.Colega sa reprezentantă a Franţei, Amélie de Montchalin, şi-a exprimat la rândul ei dorinţa ca Regatul Unit şi UE şi poată ajunge în viitor la o relaţie ''loială şi echilibrată'', în timp ce ministrul german Michael Roth, a cărui ţară va deţine din iulie preşedinţia semestrială a Consiliului UE, a amintit că nu mai e ''mult timp'' pentru negocierea acestei relaţii.Comisia Europeană îşi va formula luna viitoare obiectivele pentru aceste negocieri. Executivul comunitar va insista cel mai probabil ca Regatul Unit să menţină cât mai multe norme europene, în special cele care privesc drepturile lucrătorilor şi ajutoarele de stat, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, susţinând că accesul Regatului Unit la piaţa unică europeană va fi diminuat dacă Londra nu aplică regulile comunitare.Însă guvernul britanic doreşte să înceteze tratamentul preferenţial pe piaţa muncii pentru cetăţenii comunitari şi să adopte un sistem de imigraţie inspirat din cel australian pentru a limita astfel accesul lucrătorilor imigranţi slab calificaţi. Un alt obiectiv important al Londrei este ca viitoarea relaţie cu UE să nu împiedice încheierea de către Regatul Unit a unor acorduri comerciale cu state terţe, în special cu SUA.Din punctul de vedere al Londrei, negocierea viitoarei relaţii dintre Regatul Unit şi UE va trebui să se încheie până cel târziu la finalul perioadei de tranziţie post-Brexit, prevăzută pentru 31 decembrie 2020. Considerând acest termen prea ambiţios, europenii au evocat o posibilă prelungire a acestei perioade de tranziţie, idee exclusă până în prezent de Boris Johnson.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Florin Ştefan, editor online: Ada Vîlceanu)
21:00
SCM Râmnicu Vâlcea a învins-o pe CSM Slatina cu scorul de 35-26 (16-17), marţi seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 15-a a Ligii Naţionale de handbal feminin.Campioana a început bine meciul şi a condus cu 15-11 în min. 23, după care au urmat moment de degringoladă, echipa vâlceană încasând şase goluri la rând, astfel că scorul a devenit 15-17 (30).SCM Râmnicu Vâlcea a avut apoi o perioadă excelentă de 13 minute, în care a marcat nouă goluri şi a primit doar unul, scorul devenind 24-18 (43). Gazdele au câştigat clar, cu 35-26.Asma Elghaoui a marcat 6 goluri, Irina Glibko 4, Ann Grete Norgaard 4, Alicia Fernandez Fraga 4, Cristina Florica 3, Marta Lopez Herrero 3, Jelena Trifunovic 3, Samara Da Silva Vieira 2, Iulia Marin 2, Kristina Liscevic 2, Mireya Gonzalez 1, Raluca Băcăoanu 1.Pentru CSM Slatina au înscris Luciana Popescu 7 goluri, Adina Cârligeanu 7, Lorena Ostase 5, Oana Alexandra Andrei 4, Hermina Stoicănescu 2, Sonia Vasiliu 1.În clasament, pe primul loc se află SCM Râmnicu Vâlcea, cu 37 puncte (14 jocuri), urmată de CSM Bucureşti, 33 p (13 j), SCM Gloria Buzău, 25 p (12 j), CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud, 24 p (12 j), CS Minaur Baia Mare, 22 p (12 j), etc.AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu) Sursa foto: SCM Râmnicu Vâlcea/facebook.com
21:00
Într-o societate democratică, vitalitatea unei societăţi civile este fundamentală, a declarat ambasadoarea Franţei, Michele Ramis, miercuri, la întâlnirea cu reprezentanţi ai unor organizaţii non-guvernamentale române."Într-o societate democratică, vitalitatea unei societăţi civile este fundamentală, este ceea ce permite societăţii să progreseze şi să îmbogăţească dinamica politică. Reţeaua asociaţiilor române este foarte bogată şi se mobilizează în jurul unor mize esenţiale: sănătatea, justiţia, drepturile omului, protejarea mediului şi cred că fiecare dintre dumneavoastră şi-a găsit locul în dezbaterea publică", a afirmat diplomatul.Michele Ramis le-a vorbit celor prezenţi la recepţia de la Ambasada Franţei despre importanţa activităţii lor, inclusiv în mobilizarea mediului politic."Sunteţi o societate civilă dinamică, sunteţi cei cu iniţiativă, eliberaţi energii pozitive, sunteţi vigilenţi faţă de sau mobilizaţi actorii politici", a spus ea.Ramis a amintit că o parte din reprezentanţii asociaţiilor române prezenţi fac parte dintre cei opt câştigători ai unui concurs de proiecte organizat de misiunea diplomatică anul trecut."În cadrul colaborării noastre cu România am observat că 2019 a marcat, ca şi anii trecuţi, trezirea, maturizarea societăţii civile. Asociaţiile din toate domeniile joacă un rol important şi mişcă lucrurile, anume stimulează guvernul să ia decizii şi, de ce nu, pentru a stabili nişte limite, sau pentru a trasa direcţiile pe care doriţi să mergeţi", a evidenţiat ambasadorul.Cele opt organizaţii din România care implementează proiecte privind dezvoltarea durabilă şi care au primit cofinanţare de până la cinci mii de euro, în urma unui concurs lansat în vara anului 2019 de Ambasada Franţei şi Institutul Francez activează în mai multe domenii - incluziunea socială şi socio-economică a comunităţilor vulnerabile, protecţia biodiversităţii acvatice şi aplicarea Convenţiei Internaţionale privind drepturile copilului.Asociaţiile câştigătoare în 2019 sunt: Ateliere fără Frontiere, Untold Stories, Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale, Casa Naturii, Valea Jiului Development Society, Asociaţia pentru Conservarea Diversităţii Biologice, Asociaţia "Institutul Intercultural din Timişoara" şi Asociaţia "Stea" din Satu Mare.Ambasadoarea Franţei a amintit că şi anul acesta se derulează o competiţie de proiecte similară, data limită pentru înscriere fiind 25 februarie. AGERPRES/(A, AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)
21:00
Donald Trump a propus marţi o "soluţie realistă cu două state" pentru soluţionarea conflictului israeliano-palestinian, care condiţionează totuşi naşterea unui stat palestinian de "respingerea clară a terorismului" şi menţionează că Ierusalimul va rămâne "capitala indivizibilă a Israelului", relatează agenţiile internaţionale de presă."Viziunea mea prezintă o oportunitatea câştigătoare pentru ambele părţi, o soluţie realistă cu două state care rezolvă riscul pe care îl prezintă un stat palestinian pentru securitatea Israelului", a declarat el la Casa Albă.El a caracterizat propunerea sa drept un "progres istoric", care a fost precedat de un "proces lung şi laborios"."Astăzi Israelul face un mare pas către pace. Am fost întristat de soarta poporului palestinian. Ei merită o viaţă mai bună", a mai spus Trump în cadrul unei conferinţe de presă comune cu premierul israelian Benjamin Netanyahu.Trump susţine că planul său, de 80 de pagini, este "de departe cea mai detaliată propunere prezentată vreodată"."Viitorul stat palestinian" nu va vedea lumina zilei fără respectarea mai multor "condiţii", printre care "respingerea clară a terorismului". El ar putea avea "o capitală palestiniană în Ierusalimul de Est", a dat asigurări preşedintele SUA.În plus, liderul de la Casa Albă a afirmat că SUA sunt gata "să recunoască suveranitatea israeliană asupra teritoriilor" ocupate, a căror amploare nu a precizat-o.În acelaşi timp, Trump a dat asigurări că Ierusalimul "va rămâne capitala indivizibilă a Israelului, foarte important, capitala indivizibilă", dar nu a precizat ce limite geografice ar urma să aibă loc oraşul.Palestinienii vor ca Ierusalimul de Est, parte a oraşului ocupată din 1967 de Israel şi apoi anexată, să fie capitala viitorului stat la care aspiră.Donald Trump a anunţat că i-a trimis marţi "o scrisoare" preşedintelui Autorităţii palestiniene Mahmoud Abbas, estimând că planul său este "o şansă istorică" pentru palestinieni de a o obţine un stat independent."I-am explicat că teritoriul prevăzut pentru noul său stat va rămâne deschis şi fără dezvoltarea de colonii israeliene pentru o perioadă de patru ani", a spus preşedintele SUA.AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Sorin Popescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Acum 4 ore
20:00
Guvernul elen a decis să modifice regimul sancţiunilor echipelor de fotbal pentru a evita retrogradarea lui PAOK Salonic, liderul campionatului, şi a lui Xanthi, pe motiv că ar avea acelaşi acţionar, magnatul rus Ivan Savvidis, informează EFE.Sancţiunea, impusă de Comisia sporturilor profesioniste, o instanţă independentă din Grecia, a stârnit o revoluţie în fotbalul din această ţară. Nu au lipsit vocile din lumea politicii, de exemplu europarlamentarul conservator Theodoros Zagorakis, campion european cu naţionala Greciei, fost jucător şi preşedintele lui PAOK.În cele din urmă, guvernul a intervenit, decizând că posibilele sancţiuni nu vor prevedea retrogradările unor cluburi, limitându-se la amenzi şi/sau depunctări."Ţara nu-şi poate permite luxul de a fi divizată din cauza fotbalului", a explicat Stelios Petsas, purtător de cuvânt al guvernului, într-o conferinţă de presă.Comisia sporturilor profesioniste s-a pronunţat după ce a primit o plângere din partea clubului Olympiakos Pireu, care îl acuză pe Ivan Savvidis, că ar deţine în afară de PAOK, o parte din clubul Xanthi, lucru pe care omul de afaceri l-a negat.PAOK este liderul campionatului Greciei, cu 52 de puncte după 21 de etape, unul în plus faţă de Olympiakos, ocupanta locului secund."Această decizie are un sigur scop, acela de a păta istoria lui PAOK, echipă care a pus capăt dominaţiei lui Olympiakos. Ei au încercat de mai multe ori să o abată pe PAOK şi de fiecare dată au intrat mai adânc în noroi", a reacţionat clubul din Salonic într-un comunicat.PAOK îl acuză pe subsecretarul de stat grec pentru Sport, Lefteris Avgenakis, că s-ar afla la originea acestei preconizate retrogradări: "Cerem primului ministru să îl revoce imediat, pentru că reprezintă un pericol pentru sport".Anunţul referitor la sancţiuni a venit la o singură zi după ce PAOK a redevenit lider, graţie victoriei cu 1-0 în faţa lui Volos. Xanthi este pe poziţia a 7-a a clasamentului, cu şanse de calificare în viitoarea ediţie a Europa League.PAOK a reuşit eventul Cupă - campionat în Grecia în sezonul trecut cu românul Răzvan Lucescu la cârmă (2017-2019), acesta pregătind-o anterior şi pe Xanthi (2014-2017).După cum s-a anunţat, partidul la putere în Grecia, Noua Democraţie, l-a exclus din rândurile membrilor săi pe europarlamentarul Theodoros Zagorakis.Noua Democraţie a luat această măsură după ce fostul mijlocaş a ameninţat luni că va demisiona din partid dacă recomandarea comisiei va fi adoptată. Zagorakisa fost căpitanul naţionalei Greciei când aceasta a câştigat surprinzător EURO 2004 şi a fost desemnat cel mai bun fotbalist al acelui turneu.Zagorakis a fost printre cei unsprezece ambasadori speciali care l-au ajutat pe directorul de competiţii al UEFA, Giorgio Marchetti, la tragerea la sorţi a grupelor EURO 2020, ce a avut loc pe 30 noiembrie la Bucureşti. AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguţ, editor online: Irina Giurgiu)
20:00
Secretarul american pentru Sănătate, Alex Azar, i-a cerut marţi guvernului chinez mai multă transparenţă în gestionarea epidemiei noului tip de coronavirus, care s-a soldat cu peste 100 de morţi în China, informează AFP."Îi spunem Chinei că mai multă cooperare şi transparenţă sunt măsurile cele mai importante care trebuie luate pentru un răspuns mai eficient", a declarat Alex Azar în timpul unei conferinţe de presă.El a adăugat că Beijingul nu a acceptat nici acum ca echipe de experţi americani să se deplaseze în China, cerere formulată pentru prima dată la 6 ianuarie."Am reiterat această propunere atunci când am discutat cu ministrul chinez al sănătăţii, luni, şi acest lucru a fost reiterat astăzi (marţi) prin Organizaţia Mondială a Sănătăţii la Beijing", a subliniat Alex Azar.În urmă cu patru zile, preşedintele american Donald Trump a lăudat pe Twitter "transparenţa" Chinei, apoi a afirmat luni că administraţia sa este "în strânsă comunicare cu China".Cinci cazuri confirmate de coronavirus au fost înregistrate până acum în SUA.AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Florin Ştefan, editor online: Ada Vîlceanu)
20:00
Vicepreşedinta Comisiei Europene însărcinată cu monitorizarea respectării statului de drept, Vera Jourova, şi-a exprimat marţi, la Varşovia, îngrijorarea pentru "campania de defăimare" împotriva judecătorilor dusă de conservatorii naţionalişti la putere, relatează AFP.Vera Jourova a început marţi, în capitala poloneză, un tur de orizont al instanţelor implicate în conflictul în jurul statului de drept din Polonia.Vineri, Comisia Europeană s-a declarat "foarte preocupată de statul de drept în Polonia", în special de adoptarea definitivă a legii care permite sancţionarea judecătorilor care critică reformele controversate ale justiţiei efectuate de Partidul lege şi justiţie (PiS), la putere în Polonia.Înaltul responsabil european a cerut atunci Curţii de Justiţie a UE să suspende aplicarea acestei legi.În urma acestor afirmaţii, considerate "inacceptabile" de Varşovia, şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în Polonia a fost convocat sâmbătă la Ministerul Afacerilor Externe."Trebuie să spun că sunt deschisă la dialog dar în acelaşi timp sunt preocupată de campania de defăimare împotriva judecătorilor. Aş vrea să fac mai mult pentru a-i proteja pe judecători împotriva campaniei la adresa lor, pentru că nu este atmosfera în care îmi imaginez că îşi pot derula munca lor exigentă", a declarat Vera Jourova la Varşovia, la finalul unei întâlniri cu delegatul pentru drepturile omului, Adam Bodnar."Mi-aş dori să am o soluţie bună pe termen lung (...). Campania împotriva judecătorilor este ceva foarte dăunător", a adăugat ea.În cursul dimineţii, Vera Jourova s-a întâlnit cu preşedinţii celor două camere ale Parlamentului şi urma să se întâlnească în cursul după-amiezii cu ministrul polonez al justiţiei, Zbigniew Ziobro.În urmă cu opt zile, Jourova i-a avertizat pe liderii polonezi împotriva acestui proiect de lege, dar camera inferioară din Polonia a adoptat totuşi joi textul în cauză.Conflictul a intrat joi într-o fază acută, după ce Curtea supremă poloneză a pus sub semnul întrebării un element important al reformelor judiciare ale guvernului, statuând că peste 500 de judecători promovaţi sub noul regim "nu sunt autorizaţi" să participe la procesul judiciar polonez.Prim-ministrul Mateusz Morawiecki a acuzat imediat Curtea că riscă "să destabilizeze sistemul legal", iar preşedintele Andrzej Duda a sesizat Tribunalul constituţional, controlat de judecători numiţi în urma reformelor efectuate de PiS."Suntem deschişi la dialogul cu Comisia Europeană", a declarat marţi purtătoarea de cuvânt a PiS Anita Czerwinska, denunţând în acelaşi timp "standardele duble" aplicate, potrivit ei, de Bruxelles Poloniei şi altor state membre UE.AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
20:00
Grecia intenţionează să angajeze 1200 de agenţi de frontieră suplimentari în lunile următoare, în efortul de a limita intrările de migranţi din Turcia. La rândul său, biroul Uniunii Europene pentru azil, EASO, îşi va dubla personalul din Grecia pentru a accelera gestionarea refugiaţilor, transmite marţi dpa.A fost lansat deja concursul pentru ocuparea primelor 400 noi posturi de gărzi de frontieră, ce urmează să fie desfăşuraţi la graniţa terestră de nord-est. Alţi 800 de grăniceri vor fi desfăşuraţi ulterior în insule din Marea Egee, a menţionat Ministerul protecţiei civile, citat de agenţia ANA-MPA.Directoarea EASO Nina Gregori a anunţat la rândul său marţi că această agenţie îşi va dubla personalul din Grecia pentru a accelera procesarea solicitărilor de azil, în baza unui acord în acest sens încheiat la Atena cu autorităţile greceşti.În prezent în Grecia lucrează 500 de ofiţeri ai EASO, a precizat Gregori.Sosirile de migranţi în Grecia s-au intensificat din aprilie, după trei ani de relativă stagnare.În baza acordului din martie 2016 dintre Uniunea Europeană şi Turcia, Grecia îi returnează pe toţi migranţii ale căror cereri de azil sunt respinse. Ritmul sosirilor a depăşit însă de la bun început rata de procesare a cererilor, iar situaţia refugiaţilor din insulele din Egee s-a înrăutăţit dramatic în ultimele zece luni, zeci de mii de oameni înghesuindu-se în momentul de faţă în tabere construite pentru mai puţin de 6000, notează dpa.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Mariana Ionescu , editor online: Ada Vîlceanu)
20:00
Reţeaua socială Facebook a şters de pe pagina politicianului italian Matteo Salvini o înregistrare ofensatoare pentru o familie de tunisieni, semnalează AFP.Măsura a fost anunţată de Cathy La Torre, avocata unui tânăr tunisian pe care Salvini îl acuzase de distribuţie de droguri. Materialul eliminat conţinea înregistrarea unei convorbiri prin interfon la locuinţa tânărului.Salvini, lider al partidului de dreapta Liga, s-a aflat săptămâna trecută la Bologna, în cadrul campaniei electorale pentru alegerile locale. Însoţit de camere de filmat, el a urmat indicaţiile unei localnice către un imobil unde aceasta susţinea că locuieşte un distribuitor de droguri.Salvini l-a întrebat direct pe cel care i-a răspuns la interfon dacă acuzaţia că vinde droguri în cartier este adevărată, iar după ce convorbirea s-a întrerupt, le-a cerut celor din jur că confirme că presupusul traficant este tunisian şi să precizeze dacă este vorba de tată sau de fiu.Tânărul vizat se numeşte Yassin, este cetăţean italian, are 17 ani şi este jucător de fotbal, dar a ajuns să fie cunoscut în întreaga ţară ca "traficantul de droguri", a susţinut avocata sa. Ea a adăugat că ştergerea înregistrării nu constituie o compensaţie şi că Salvini va trebui să răspundă conform legii, avertizând că este doar prima dintr-o serie de victorii împotriva unui "episod meschin din viaţa noastră democratică".La Torre a apreciat că ştergerea de pe pagina unui fost ministru de interne a înregistrării amestecului în viaţa privată a unei familii constituie un semnal extraordinar.A doua zi după difuzarea materialului, ambasadorul Tunisiei la Roma şi-a exprimat consternarea pentru "comportamentul jenant" al lui Salvini.AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor: Florin Ştefan, editor online: Ada Vîlceanu)
20:00
Reprezentanţii IPJ au informat că explozia produsă marţi în localitatea Pianu de Jos, soldată cu un decedat şi cu un rănit grav, a avut loc în incinta unei societăţi comerciale care colectează deşeuri de fier, pe fondul manipulării unor deşeuri de componente de proiectile."Din primele cercetări a rezultat că explozia s-ar fi produs pe fondul manipulării unor deşeuri de componente de proiectile, în incinta unei societăţi comerciale care colectează fier vechi. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi nerespectarea regimului materiilor explozive", a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba.Potrivit sursei citate, se vor face verificări inclusiv asupra aspectelor legate de funcţionarea societăţii, precum şi asupra provenienţei şi a modului de exploatare a acestui tip de deşeuri.O persoană a decedat şi o alta a fost rănită în urma unei explozii produse, marţi, în localitatea Pianu de Jos. Ambele victime sunt din judeţul Hunedoara. Persoana decedată avea 43 de ani, iar cea grav rănită, 52 de ani, a precizat Poliţia.Bărbatul care a supravieţuit exploziei prezintă câteva răni provocate de schije, el fiind transportat de SMURD la spitalul din Sebeş, au menţionat reprezentanţii ISU Alba. AGERPRES / (AS - autor: Marinela Brumar, editor: Marius Frăţilă, editor online: Gabriela Badea) 
20:00
Un tânăr care adopta pisici, după care le schingiuia şi le omora, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, marţi, de către procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, pentru săvârşirea infracţiunii de uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept, rănirea sau schingiuirea, în formă continuată.Prin actul de sesizare a instanţei de judecată s-a reţinut că "în timp ce inculpatul se afla în locuinţa sa din Timişoara, în cursul anului 2018, a omorât prin lovire două pisici adoptate de acesta, iar în perioada 12 - 13 iunie 2018 a omorât prin lovire alte două pisici, i-a luxat membrul unui pui de pisică şi i-a rupt urechea altei pisici", arată prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, într-un comunicat remis AGERPRES.Tânărul adoptase de la o femeie două pisici, iar aceasta a continuat să se intereseze de starea felinelor, dar bărbatul nu i-a mai răspuns la telefon. Atunci, femeia a mers la locuinţa tânărului şi a găsit un pui de pisică mort, altul în agonie şi altul bolnav, care a murit ulterior. Femeia a postat fotografiile pe Facebook, iar poliţia s-a autosesizat. În faţa poliţiştilor, el a recunoscut că a ucis intenţionat animalele. AGERPRES /(AS - autor: Otilia Halunga, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea) 
20:00
Premierul Ludovic Orban le-a cerut miniştrilor Mediului şi Sănătăţii să deruleze verificări sistematice în domeniul preluării deşeurilor medicale."Domnule ministru (Costel Alexe - n.r.), cred că şi împreună cu Ministerul Sănătăţii trebuie evaluate foarte serios contractele şi făcute verificări sistematice, pentru că au mai apărut astfel de situaţii în care companii care aveau contracte de preluare a deşeurilor medicale s-a descoperit că nu respectă legea, că au aruncat deşeurile medicale pe terenuri virane, le-au aruncat în gropi de gunoi (...) unde nu aveau voie sau, Dumnezeu ştie, prin ce alte locuri. Aici va trebui să facem o verificare foarte serioasă, să aplicăm cele mai aspre sancţiuni", a declarat Ludovic Orban, marţi, în cadrul şedinţei de Guvern.Ministrul Mediului, Costel Alexe, a precizat că încă de acum o săptămână a solicitat Gărzii Naţionale de Mediu un control tematic la toate "instalaţiile de incinerare deşeuri, inclusiv asupra componentei de trasabilitate a deşeurilor"."Imediat ce vom avea rezultate, vom analiza ceea ce trebuie să facem în continuare. De asemenea, să ştiţi că am vorbit cu domnul Victor Costache, vom lucra împreună cu colegii din Ministerul Sănătăţii, autoritatea care reglementează acest loc special de deşeuri, şi le vom oferi întregul nostru suport în elaborarea Strategiei naţionale de gestionare a deşeurilor din surse medicale şi planul aferent acestei strategii", a declarat Costel Alexe.În acelaşi context, ministrul Mediului a făcut şi o informare privind managementul defectuos al deşeurilor medicale din România."Un astfel de caz (...) este cel al incineratorului de deşeuri periculoase din localitatea Brazi, judeţul Prahova. Rezultatele controalelor efectuate acolo ne-au arătat că operatorul a încălcat în mod evident legislaţia de mediu, mai ales în ceea ce priveşte depozitarea şi eliminarea deşeurilor medicale. Pe scurt, acest agent economic primea deşeuri medicale, multe dintre ele periculoase, în cantităţi mult mai mari decât capacitatea proprie de incinerare. Deşi capacitatea instalaţiei este de doar 16 tone/zi, pe amplasament, reţineţi, se aflau, la sfârşitul lunii decembrie, aproape 2.700 de tone de deşeuri, asta în condiţiile în care, pentru unele categorii de deşeuri medicale periculoase, legea nu-ţi permite o stocare temporară pentru o perioadă mai mare de 24 de ore. Pe scurt, dintr-un calcul simplu reiese clar că termenele impuse de lege nu puteau fi respectate nici pe departe. Evident că în urma controlului au fost sancţionaţi cu amenzile cele mai mari care ne permite astăzi legislaţia şi au până pe 15 februarie un plan cu 15-20 de măsuri, altfel riscă ridicarea autorizaţiei de funcţionare", a mai declarat Costel Alexe. AGERPRES/ (A - autor: Daniel Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea) 
20:00
Patrimoniul şi arhiva fostului Institut al Revoluţiei Române din Decembrie 1989 urmează să fie preluate de Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.Şeful Secretariatului General al Guvernului, Antonel Tănase, a propus în şedinţa de guvern de marţi să se introducă pe ordinea de zi suplimentară un proiect de hotărâre cu privire la acest subiect."Vă propun introducerea pe ordinea de zi a unui proiect de hotărâre privind stabilirea destinaţiei patrimoniului fostului Institut al Revoluţiei Române din Decembrie 1989. (...) Am avut o corespondenţă pe subiect. Facem un protocol de predare-primire şi va prelua Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc patrimoniul şi arhiva", a menţionat Tănase. AGERPRES/(A - autor: Dana Piciu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea) 
19:00
Fotbalistul român Alexandru Maxim va evolua la formaţia turcă antrenată de Marius Şumudică, Gazişehir Gaziantep FK, el fiind împrumutat până la finalul actualului sezon de la gruparea germană FSV Mainz 05.Clubul turc a anunţat transferul pe site-ul său oficial: "Gaziantep a ajuns la un acord cu jucătorul Alexandru Maxim pentru un contract valabil până la finalul sezonului. Îi urăm bun venit şi mult succes jucătorului care va evolua sub formă de împrumut de la clubul Mainz 05".În vârstă de 29 de ani, Alexandru Maxim a fost dorit de antrenorul Marius Şumudică după ce a căzut transferul la Gaziantep al unui alt jucător român, Alexandru Chipciu, ajuns în cele din urmă la CFR Cluj.Maxim devine al doilea jucător român din lotul formaţiei Gaziantep după fundaşul Alin Toşca.În cariera sa de până acum, Maxim a evoluat la formaţiile FC Ardealul Cluj-Napoca, Espanyol B, CF Badalona, Pandurii Tg. Jiu, VfB Stuttgart şi Mainz 05.AGERPRES (AS-autor: Marius Ţone, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Irina Giurgiu)
19:00
Germania va introduce noi cerinţe de raportare pentru linii aeriene şi spitale în scopul prevenirii răspândirii noului coronavirus din China, a declarat ministrul german al Sănătăţii, Jens Spahn, potrivit DPA.Piloţii aflaţi în cursele care sosesc din China vor fi nevoiţi să informeze turnul de control referitor al starea de sănătate a pacienţilor lor înainte de aterizarea pe aeroporturile din Germania.Călătorilor care sosesc din China li se va cere totodată să completeze formulare care conţin detalii despre modalitatea în care pot fi contactaţi timp de 30 de zile de la sosire. Companiile aeriene au obligaţia de a păstra informaţiile pe toată această perioadă astfel încât persoanele respective să poată fi contactate în caz de infectare - spre exemplu, detalii despre persoanele care au stat pe scaunele de lângă."Pericolul pentru sănătatea persoanelor din Germania rămâne scăzut, în opinia noastră", a spus Spahn. Situaţia este tratată cu cea mai mare seriozitate, iar oamenii sunt bine pregătiţi: ''Nu există niciun motiv pentru temeri excesive''.Un prim caz de contagiere cu coronavirusul chinez pe teritoriul Germaniei a fost confirmat marţi la un bărbat din Bavaria (sud), potrivit Ministerului bavarez al Sănătăţii. Acest caz creşte numărul infectărilor raportate în Europa la patru, potrivit unui comunicat difuzat marţi de Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC), care avertizează că este probabil să existe mai multe cazuri importate în Europa, inclusiv prin transmisie locală (limitată).Epidemia de pneumonie virală a ucis deja 106 persoane de persoane în China, iar 4.515 au fost fost infectate, potrivit celui mai recent bilanţ oferit marţi de autorităţi.AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
19:00
Alte şapte persoane au fost plasate marţi pe lista de sancţiuni a Uniunii Europene (UE) în legătură cu anexarea de către Rusia a Peninsulei Crimeea, printre care şi premierul numit a Crimeei, Iuri Goţaniuk, informează dpa.Această decizie a majorat la 177 numărul total de persoane ale căror active au fost îngheţate şi care nu pot călători pe teritoriul UE, în legătură cu anexarea din 2014. Lista de sancţiuni a UE mai include şi 44 de entităţi.Alte persoane adăugate la listă marţi sunt oficiali de rang înalt din Sevastopol, printre care câţiva membri ai comisiei sale electorale. Sevastopol, oraş-port de importanţă strategică, a fost anexat la rândul său în 2014.Toate cele şapte persoane "au susţinut şi implementat în mod activ politici ce subminează sau ameninţă integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei", se spune în comunicatul publicat în Jurnalul Oficial al UE.Decizia a fost luată în timpul vizitei de inaugurare la Bruxelles a premierului ucrainean Oleksi Honcearuk şi a câtorva miniştri.Honcariuk urmează să aibă marţi întrevederi cu şeful diplomaţiei europene Josep Borrell, cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, printre alţii.UE nu a recunoscut niciodată anexarea Crimeei şi a aplicat mai multe feluri de sancţiuni pentru a protesta împotriva acţiunilor Rusiei, pe care le califică drept o încălcare a dreptului internaţional.Restricţii economice separate împiedică intrarea de nave de croazieră europene în porturile din Crimeea şi interzic importurile din peninsulă spre UE. Companiile europene nu pot exporta nici mijloace de transport, de telecomunicaţii şi tehnologii energetice în Crimeea.AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
19:00
Ucraina este singura echipă naţională dintre cele 20 calificate până acum la Campionatul European 2020 care se va pregăti pe timpul turneului final la Bucureşti, conform site-ului oficial al Federaţiei Române de Fotbal."Toate cele 20 de echipe naţionale calificate la turneul final al UEFA EURO 2020 au confirmat locaţiile cartierelor lor generale în perspectiva competiţiei. Cele mai multe dintre acestea vor disputa jocurile din cadrul fazei grupelor în mai mult de unul dintre cele 12 oraşe-gazdă ale EURO, ultimele patru calificate urmând să fie decise după disputarea play-off-urilor de la sfârşitul lunii martie", se arată pe site-ul citat.Locurile de cantonament pe perioada desfăşurării EURO 2020 alese de cele 20 de reprezentative sunt următoarele:Anglia - cantonament la Burton-upon-Trent (Anglia) - meciuri în Grupa D la LondraAustria - cantonament la Seefeld (Austria) - meciuri în Grupa C la Amsterdam şi BucureştiBelgia - cantonament la Tubize (Belgia) - meciuri în Grupa B la Sankt Petersburg şi CopenhagaCehia - cantonament la Currie, Edinburgh (Scoţia) - meciuri în Grupa D: Glasgow şi LondraCroaţia - cantonament la St. Andrews (Scoţia) - meciuri în Grupa D la Glasgow şi LondraDanemarca - cantonament la Helsingor (Danemarca) - meciuri în Grupa B la CopenhagaElveţia - cantonament la Roma (Italia) - meciuri în Grupa A la Baku şi RomaFinlanda - cantonament la Repino, Sankt Petersburg (Rusia) - meciuri în Grupa B la Copenhaga şi Sankt PetersburgFranţa - cantonament la Clairefontaine-en-Yvelines (Franţa) - meciuri în Grupa F la Budapesta şi MunchenGermania - cantonament la Herzogenaurach (Germania) - meciuri în Grupa F la MunchenItalia - cantonament la Coverciano, Firenze (Italia) - meciuri în Grupa A la RomaPolonia - cantonament la Portmarnock, regiunea Dublin (Republica Irlanda) - meciuri în Grupa E la Bilbao şi DublinPortugalia - cantonament la Budapesta (Ungaria) - meciuri în Grupa F la Budapesta şi MunchenOlanda - cantonament la Zeist (Olanda) - meciuri în Grupa C la AmsterdamRusia - cantonament la Novogorsk, Moscova (Rusia) - meciuri în Grupa B la Sankt Petersburg şi CopenhagaSpania - cantonament la Las Rozas de Madrid (Spania) - meciuri în Grupa E la BilbaoSuedia - cantonament la Maynooth, regiunea Kildare (Republica Irlanda) - meciuri în Grupa E la Bilbao şi DublinTurcia - cantonament la Baku (Azerbaidjan) - meciuri în Grupa A la Baku şi RomaŢara Galilor - cantonament la Baku (Azerbaidjan) - meciuri în Grupa A la Baku şi RomaUcraina - cantonament la Bucureşti (România) - meciuri în Grupa C la Amsterdam şi Bucureşti.România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatului European din 2020 pe Arena Naţională din Capitală. EURO 2020, ediţie aniversară care celebrează 60 de ani de la primul Campionat European, se va desfăşura în perioada 12 iunie - 12 iulie în 12 oraşe: Bucureşti (România), Baku (Azerbaidjan), Copenhaga (Danemarca), Londra (Anglia), Munchen (Germania), Budapesta (Ungaria), Roma (Italia), Amsterdam (Olanda), Dublin (Irlanda), Sankt Petersburg (Rusia), Glasgow (Scoţia), Bilbao (Spania).Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală. Astfel, pe Arena Naţională sunt programate meciuri în zilele de 14, 18, 22 şi 29 iunie 2020. Dacă se califică în urma barajului de Liga Naţiunilor, echipa naţională a României va juca cel puţin două partide la Bucureşti.UEFA solicită celor 12 ţări organizatoare să pună la dispoziţie alte patru stadioane la standarde internaţionale pentru antrenamentele oficiale ale echipelor naţionale. Cele patru arene pe care România le-a ales pentru a le moderniza sunt Arcul de Triumf, Steaua, Rapid şi Dinamo, însă lucrările au început doar la primele trei.Din motive juridice, lucrările la stadionul Dinamo întârzie să înceapă, noua arenă din Şoseaua Ştefan cel Mare urmând să fie construită pe un alt amplasament, cel mai probabil în locul velodromului.Propunerile FRF pentru antrenamentele echipelor naţionale care vor juca la Bucureşti în cadrul EURO 2020 sunt bazele sportive de la Mogoşoaia, Berceni (FCSB) şi Voluntari, şi nu stadioanele Steaua, Arcul de Triumf şi Rapid din Capitală, aflate în prezent în construcţie. În cazul în care vor fi gata până la 30 mai 2020, FRF va putea adăuga noile arene pe lista propunerilor transmisă la UEFA pentru antrenamentele din timpul EURO 2020.AGERPRES (AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)
19:00
Înscrierea Roşiei Montane în UNESCO nu urmăreşte salvarea acesteia, ci blocarea celei mai mari resurse de aur şi argint din Europa care se află acolo, resursă pe care statul român trebuie să o valorifice în interesul cetăţenilor săi, afirmă Confederaţia Sindicală Naţională Meridian.Într-un comunicat remis marţi AGERPRES, confederaţia atrage atenţia premierului Ludovic Orban, membrilor Guvernului şi autorităţilor publice cu atribuţii în sfera securităţii naţionale că presiunile exercitate asupra Executivului pentru înscrierea Roşiei Montană în UNESCO aduc atingere gravă intereselor strategice ale României şi afectează siguranţa naţională."În comunicatul din 11 iunie 2018 (http://www.csnmeridian.ro/articol/ro/1601/), Confederaţia Meridian trăgea un semnal de alarmă avertizând autorităţile asupra faptului că înscrierea zăcământului de aur şi argint de la Roşia Montană în UNESCO afectează interesele economice şi strategice ale României şi că introducerea 'pe sub mână' a Roşiei Montane în UNESCO, fără nicio consideraţie faţă de interesele economice şi strategice ale României, reprezintă un act iresponsabil. La fel ca atunci, atragem atenţia că nu salvarea Roşiei Montane se urmăreşte prin introducerea în UNESCO, ci blocarea celei mai mari resurse de aur şi argint din Europa, care se află acolo, resursă pe are statul român trebuie să o valorifice în interesul cetăţenilor săi", afirmă Meridian.Confederaţia subliniază că, prin implementarea proiectului Roşia Montană, România ar fi devenit principalul producător de aur şi argint al Uniunii Europene, revitalizându-şi industria minieră - ramura strategică a economiei naţionale - "într-o perioadă în care preţul aurului şi argintului a atins preţuri fulminante"."Proiectul minier de la Roşia Montană ar fi putut deopotrivă salva comunitatea minieră pe care aşa-zişii 'salvatori' au condamnat-o la sărăcie şi depopulare, membrii comunităţii fiind obligaţi să-şi părăsească vetrele pentru a-şi căuta de lucru în afara graniţelor ţării, în loc să muncească la ei acasă, în regiunea Munţilor Apuseni.Din cauza neimplementării proiectului minier, investitorul a dat România în judecată la ICSID, solicitând despăgubiri de 4 miliarde de dolari, bani pe care îi vom plăti cu toţii, din propriile buzunare, în cazul în care România va pierde procesul", se menţionează în comunicat.Potrivit sursei citate, înscrierea Roşiei Montană în UNESCO ar fi pus în pericol soarta arbitrajului şi, de aceea, în cadrul sesiunii UNESCO care a avut loc în data de 2 iulie 2018 la Manama, în Bahrain, Guvernul României a solicitat amânarea înscrierii dosarului Roşia Montană în UNESCO până la soluţionarea litigiului cu investitorul, iar acest lucru a fost aprobat de Comitetul Mondial al Patrimoniului."Deşi nu cunoaştem motivele care au condus la luarea acestei decizii, din punctul nostru de vedere, Guvernul nu trebuia să amâne dosarul, ci să-l retragă definitiv şi să dea drumul la minerit - considerăm că există motive de ordin juridic pentru care Guvernul a solicitat amânarea luării unei decizii până la soluţionarea arbitrajului. Ar fi lipsit de orice sens ca statul să revină acum asupra deciziei şi să solicite înscrierea Roşiei Montane în UNESCO, tocmai în mijlocul arbitrajului, decât dacă ar fi primit asigurări de la avocaţi că acest lucru ar fi benefic apărării României în procesul de la Washington. De asemenea, nu înţelegem de ce se fac presiuni pe Guvern, atâta vreme cât termenul până la care România poate să solicite introducerea în UNESCO va expira abia anul viitor şi chiar şi după aceea, dosarul ar putea fi redepus în orice moment", se afirmă în documentul citat.Confederaţia Sindicală Naţională Meridian îşi exprimă profunda îngrijorare cu privire la presiunile exercitate în ultima perioadă asupra premierului Ludovic Orban, a ministrului Culturii, Bogdan Gheorghiu, şi a Guvernului în general, pentru reluarea de urgenţă a procedurilor de înscriere a Roşiei Montane în UNESCO, deşi nu există niciun motiv de urgenţă, existând în schimb riscuri majore asupra poziţiei statului în procesul de la Washington."Solicităm autorităţilor publice competente verificarea de urgenţă a motivelor pentru care Guvernul României este supus unor presiuni pentru luarea unor măsuri care pot aduce atingere interesului naţional, cu consecinţa pierderii procesului de la Washington şi plata unor despăgubiri uriaşe, contrar perspectivelor de dezvoltare economică şi socială ale României", mai spune Meridian. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)
Mai multe ştiri
©2004—2020 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.