Vicepreşedintele GRAMPET Group, demis ca urmare a asocierii cu investitori ruşi

Antena3, 18 aprilie 2024 23:20

GRAMPET Group, liderul transportului feroviar privat de marfă din România, anunță că vicepreședinte grupului de companii, Călin Grațian, a fost demis, joi, 18 aprilie, cu efect imediat, din cauza asocierii acestuia cu atragerea unor investitori ruși din cadrul companiei Transmasholding în discuțiile privind achiziția societății Popeci Utilaj Greu, creând astfel concurență neloială.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Antena3

Acum 5 minute
14:20
Peste 150.000 de români ar putea avea pensiile dublate, după ce un proiect de lege depus deja la Senat propune modificarea legii pensiilor, abia intrată în vigoare.
14:20
Un șofer care lucra pentru o companie de ridesharing a fost prins cu droguri asupra sa.
Acum 30 minute
14:00
Curs valutar BNR, 2 mai 2024. Moneda naţională scade, joi, atât în raport cu euro, cât şi cu dolarul american, arată cursul BNR.
14:00
Ca urmare a succesului masiv înregistrat în rândul publicului, expoziția „Universul lui Salvador Dalí”, ce prezintă o varietate impresionantă de obiecte de artă ale celebrului artist la ARCUB – Hanul Gabroveni, se prelungește până la 1 septembrie 2024.
13:50
Un elicopter SMURD a transportat organe pentru transplant din Sofia la Iași. Rinichii urmează să ajungă la doi români a căror șansă la o viață normală este transplantul.
Acum o oră
13:40
Este Joia Mare și este ziua în care se vopsesc ouăle pentru Paște, după cum spune tradiţia. Atenție, însă, la vopseaua pe care o cumpărați, pentru că poate avea până la 11 E-uri foarte periculoase. 
13:40
13:40
Dacă ești în căutarea apartamentului perfect în Iași, Agentia Imobiliara Evo Imobiliare îți vine în ajutor cu o gamă variată de opțiuni care să se potrivească oricărui buget și preferință.
13:30
”Nu utilizați aceste tipuri de vopsele! Pot reprezenta un real pericol pentru sănătate”, atrage atenția Paul Anghel, director în cadrul ANPC, în Joia Mare.
13:30
Prețurile de transfer sunt tarife practicate pentru bunuri sau servicii tranzacționate între entități afiliate ale aceleiași companii, cu personalitate juridică distinctă.
13:30
Nouă candidaţi intră în cursa electorală pentru a obţine fotoliul de primar general în Bucureşti.
13:20
În România, aproximativ 2,5 milioane de tone de mâncare sunt risipite în fiecare an. Cel mai mult se aruncă de Sărbători, atunci când avem tendința să cumpărăm și să gătim mai mult decât e necesar. Tot atunci, magazinele se aprovizionează și ele cu marfă pe care nu reușesc să o vândă în totalitate.
Acum 2 ore
13:10
ROBOR 2 mai 2024. BNR a publicat astăzi valoarea indicelui bancar ROBOR, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei.
12:40
Anul acesta avem peste 15.000 de locuri în tabere, a anunțat ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia Intotero, cu ocazia Zilei Naționale a Tineretului.
12:30
Război în Ucraina, ziua 799. Statele Unite au acuzat Rusia că a încălcat interdicția internațională privind folosirea armelor chimice prin desfășurarea cloropicrinei împotriva trupelor ucrainene și prin utilizarea agenților chimici anti-revoltă în războiul din Ucraina.
12:30
Un marș al tăcerii, din stațiunea Vama Veche până în localitatea 2 Mai, marchează trecerea a nouă luni de când Vlad Pascu i-a ucis pe Roberta și pe Sebi, în timp ce conducea drogat. Marșul are punctul final chiar pe strada unde au murit cei doi tineri.
12:30
Deputatul Dumitru Viorel Focșa și-a bătut din nou soția. Femeia a chemat poliția, iar împotriva politicianului a fost întocmit un ordin de restricție.
12:20
Atunci când utilizează un aparat radar, polițiștii trebuie să respecte mai multe prevederi legale. Foarte mulți șoferi au contestat amenda pentru viteză, susținând că radarul era poziționat pe contrasens.
Acum 4 ore
12:10
Se anunţă schimbări importante înainte de Marele Premiu de Formula 1 de la Miami, transmis în direct la Antena 3 CNN şi pe Antena Play duminică de la 22.30.
11:50
Gigi Becali a primit o lovitură chiar în Săptămâna Mare. Judecătorii au luat o decizie care ar putea să îi strice sărbătorile pascale.
11:50
Avem primele rezultate ale anchetei care a fost făcută după decesul pacienților de la terapie intensivă de la Spitalul Sfântul Pantelimon.
11:50
Paraşutiştii NATO se antrenează pentru un atac al Rusiei împotriva Alianţei. 5000 de militari vor exersa o operaţiune de desant în urma unei agresiuni armate. În România, antrenamentele vor avea loc la Câmpia Turzii.
11:50
Mircea Badea a vorbit, în cadrul emisiunii ”În Gura Presei” de la Antena 3 CNN, despre pensia pe care o va primi Klaus Iohannis, după ce și-a depus cererea de pensionare din învățământ.
11:50
România este la un pas de a avea cel mai înalt pod suspendat din Europa. Anunţul a fost făcut chiar de primarul unei comune, acolo unde se vrea resuscitarea turismului.
11:50
Ministrul Agriculturii a sărbătorit 1 mai tot prin muncă, fiind aflat într-o deplasare în teritoriu.
11:50
Zeci de magistrați care îşi doreau să ajungă șefi în instanțe au picat testul psihologic. Mai mult, superiorii au cerut o expertizare psihiatrică a unor judecători care au avut un comportament ciudat în sălile de judecată.
11:50
Proteste violente au avut loc miercuri în mai multe orașe din Franța, Turcia, Spania şi Grecia. Manifestările la care au participat zeci de mii de oameni au fost organizate cu ocazia Zilei Muncii.
11:50
Caz înfiorător într-o localitatea din judeţul Suceava. Un tânăr care circula cu viteză a ucis un bărbat şi nici măcar n-a oprit pentru a vedea ce s-a întâmplat. Poliţiştii l-au găsit câteva ore, mai târziu, acasă, dar acesta a refuzat să iasă şi să dea explicaţii pentru fapta sa. A ieșit abia după ce a sosit avocatul său.
11:50
Crimă într-o localitate din Bihor, acolo unde o femeie de 58 de ani şi-a înjunghiat fiul, în vârstă de 34 de ani, apoi a sunat la 112 să spună că, de fapt, bărbatul şi-ar fi pus capăt zilelor.
11:50
Un accident rutier în care a fost implicată o ambulanță a avut loc pe Șoseaua Fundeni din București. Două persoane au fost rănite.
11:50
Este unul dintre acei oameni ai bisericii care a schimbat destinul multora, iar canonizarea sa de către BOR este aşteptată anul viitor.
11:50
Antena 3 CNN a prezentat în exclusivitate în cadrul emisiunii "În Fața Națiunii" prima imagine cu cetățeanul afgan care a înjunghiat un polițist român de frontieră din județul Timiș.
11:50
11:50
Nouă cetățeni români și membri de familie au fost evacuați din Fâșia Gaza. Anunțul a fost făcut de Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
11:50
Ghinion pur în cazul unui român care a vrut să vândă o mașină în Germania. Posibilul cumpărător a murit în timpul unui test drive, mașina fiind condusă de românul care nu deținea nicio diplomă sau cunoștință în domeniu.
11:50
Horoscop Luna Neagră în Fecioară 2024. Aspectul cade pe karma pentru toți nativii. Leii au parte de ajutor divin pentru a se îmbogăți. Peștii au oportunități multiple de a avea aventuri amoroase.
11:50
Actorul de la Line Of Duty, Brian McCardie, a murit subit, acasă, la vârsta de 59 de ani.
11:50
Săptămâna Patimilor este plină de obiceiuri care diferă în funcție de regiune. În Săptămâna Patimilor, creștinii țin cu sfințenie la anumite tradiții și obiceiuri, atât la oraș cât și la sate.
11:50
Samsarii auto nu dispar, ci se reinventează prin noi metode de înșelăciune care fac victime în toată lumea.
11:50
Încă un moment istoric la cea mai cunoscută mănăstire din Teleorman: aducerea spre închinare a moaştelor Sfântului Ioan Rusul, de la Muntele Athos. 
11:50
Antena 3 CNN a prezentat în exclusivitate în cadrul emisiunii "Sinteza Zilei" un nou sondaj realizat de ARA care cutremură scena politică.
11:50
Tradiția conform căreia românii mănâncă mici în ziua de 1 Mai este binecunoscută. A fost coadă la măcelării, iar grătarele au sfârâit în toi încă de la primele ore ale dimineții.
11:50
Panică pe strada Giurgiului din Sectorul 4, Bucureşti, după ce brațul unei macale s-a prăbușit peste o maşină parcată într-o benzinărie.
11:50
Pierderea sau deteriorarea bagajelor este o situația întâlnită cu regularitate în aeroporturile din întreaga lume. Din neglijență sau din lipsă de respect a personalului față de obiectele pasagerilor, oricine poate rămâne fără bagaj.
11:50
NASA a reușit să surprindă mai multe imagini uluitoare cu nebuloasa Potcoava.
11:50
Investițiile în cel mai mare obiectiv industrial din România se ridică la 1,4 miliarde de euro. Autoritățile susțin că va produce energie electrică în condiţii mai prietenoase cu mediul.
11:50
Unul dintre cele mai mari mistere ale Greciei Antice ar putea fi rezolvat după recenta descifrare a unui papirus carbonizat.
11:50
Potrivit specialiștilor, pe lângă preparatele tradiționale, de pe masa de Paște nu trebuie să lipsească un anumit fruct. Acesta ajută la îmbunătățirea digestiei, împiedică asimilarea grăsimilor rele și previne disconfortul gastric.
11:50
Ouăle colorate sunt nelipsite de pe masa de Paște, însă multe gospodine întâmpină probleme în momentul în care le pun la fiert, pentru că se pot sparge foarte ușor.
11:50
Mai mulți credincioși aleg să țină postul negru în Vinerea Mare, aceasta fiind ultima vineri din Postul Paștelui.
Mai multe ştiri
©2004—2024 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.