Este în interesul PSD ca Marcel Ciolacu să demisioneze din toate funcţiile

Adevarul (Romania), 26 aprilie 2024 21:15

Nu este vorba, în primul rând, de zicerea că se simte jignit dacă este considerat moldovean. Aceasta a fost bomboana pe colivă.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Adevarul (Romania)

Acum 10 minute
23:15
Afecțiunile neurologice se află pe locul întâi în topul bolilor și al dizabilităților de care suferă populația la nivel mondial. Alzheimer, Parkinson și accidentul vascular cerebral au detronat pentru prima oară bolile cardiovasculare. În România, situația pacienților este una de-a dreptul dramatică
23:15
Un membru al conducerii grupului radical, Osama Hamdan, a avertizat Israelul că „invazia în Rafah nu va fi o plimbare ușoară pentru ei”.
Acum 30 minute
23:00
Materiile opționale există pe hârtie, dar din școli lipsesc cu desăvârșire. Teoretic, ele fac parte din programa școlară, practic însă puține sunt cele care-și găsesc locul în orarul elevilor. Printre acestea se numără și Educația juridică.
Acum o oră
22:45
Producătorii de electrocasnice vor fi obligați să-și conceapă produsele astfel încât să fie ușor reparabile și să ofere companiilor de depanare informații și piese de schimb.
22:30
Vasul de pasageri „Tudor Vladimirescu” a avut ca oaspeţi de seamă pe Regele Ferdinand, Regina Maria, generalul Averescu, iar în 1959, pe liderii comunişti Nikita Hruşciov şi Gheorghe Gheorghiu-Dej.
Acum 2 ore
22:15
Ferneziu, cartier al orașului Baia Mare, nu a fost întotdeauna astfel. În trecut, Firiza de Jos (Ferneziu) și Firiza de Sus erau două localități aproape de orașul Baia Mare, spre deosebire de prezent, când ambele sunt cartiere ale orașului. În trecut, aici se ajungea doar cu trenul.
21:45
O propagandistă a Kremlinului care a prezis și cu alte ocazii căderea Occidentului a comentat la televiziunea rusă că cetățenii occidentali vor fi în viitor disperați să se refugieze în Rusia, iar atunci aceștia se vor putea stabil undeva dincolo de Cercul Arctic, relatează Newsweek.
Acum 4 ore
21:15
WhatsApp, una dintre cele mai populare aplicații de mesagerie din întreaga lume, se actualizează continuu pentru a-și îmbunătăți experiența pentru cei peste două miliarde de utilizatori activi.
21:00
Una din cele mai cunoscute insule ale Greciei a devenit casă pentru mulți români. Potrivit autorităților elene, peste 300 de conaționali au proprietăți acolo.
20:45
Actorul Florin Piersic va fi transferat la un spital din București, cu avionul SMURD, după operația la inimă efectuată de medicii de la Institutul Inimii Cluj-Napoca.
20:30
Fostul premier Nicolae Ciucă, președintele PNL, e în centrul unei campanii de comunicare desfășurată de formațiunea politică pentru a-l prezenta drept candidat la alegerile prezidențiale din toamnă.
20:15
Patronii firmei care opera depozitul cu gaz petrolier lichefiat care a explodat, anul trecut, în localitatea Crevedia din judeţul Dâmboviţa, au depus, prin avocat, plângere penală împotriva a trei comandanţi ai intervenţiei.
20:15
Rusia a declarat marţi "indezirabilă" organizaţia americană de promovare a democraţiei Freedom House, măsură care îi interzice activităţile în ţară, în plină tensiune cu Washingtonul şi represiune a societăţii civile, relatează AFP.
20:00
Un cutremur cu magnitudinea 4,1, s-a produs marţi după-amiaza, la ora 18.32, în judeţul Buzău, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.
20:00
Europa este cea mai atractivă piață pentru schimbul de proprietăți pe criptomonede, potrivit fondatorilor criptomonedei garantate cu active Unicoin.
19:30
Armata ucraineană apelează la panouri publicitare impunătoare și la postări pe Instagram în care îmbină bravada cu avertismentele dure, în încercarea de a atrage noi recruți și a diminua astfel deficitul de soldați, relatează Wall Street Journal.
19:30
Malul Begăi din Timișoara va deveni un coridor de agrement urban. Amenajarea a început cu zona din jurul fostului club Gatsby și a terasei Boss, construite fără autorizații și funcționau fără contracte de concesiune.
19:30
În comuna Snagov, de lângă București, a fost montat primul limitator de viteză inteligent.
Acum 6 ore
19:15
Medicii au spus că balonarea sa era atât de extremă încât abdomenul său semăna cu cel al unei femei care poartă tripleți.
19:15
Cheltuieli UE neconforme în valoare de 14 miliarde de euro au fost raportate, pentru toate domeniile, între 2014 şi 2022, iar recuperarea acestor bani este esenţială integrităţii financiare.
19:00
De la finele lui iunie 2024, germanii de la Fly Lili vor avea zboruri de pe aeroportul din Brașov. Biletele sunt puse deja în vânzare pe site-ul companiei aviatice.
18:45
Colegiul „Petru Rareş“ din Piatra Neamţ a concurat şi anul acesta la National Space Society Space Settlement Contest, cele două echipaje obţinând medalii de aur pentru navele spaţiale concepute
18:45
În prima săptămână după Paște, numită și Săptămâna Luminată, în mănăstiri și în curțile bisericilor răsună sunetul de toacă. Este o perioadă specială în care credincioșii sărbătoresc și se bucură de Învierea lui Hristos.
18:45
Numărul persoanelor cu o avere netă de șapte cifre a crescut în Manhattan, Bay Area și Singapore în ultimul deceniu, potrivit unui raport.
18:45
Teatrul „Ion Creangă“ anunță că actorul Ion Gheorghe Arcudeanu, un îndrăgit actor al teatrului pentru copii, a murit la 6 mai 2024.
18:45
De miercuri, 8 mai, încep înscrierile pentru concursul care an de an face fericiți mii de absolvenți de facultate dornici să predea în învățământul preuniversitar. Alți zeci de mii se gândesc, după afișarea rezultatelor, dacă să încerce și în anul următor să-și atingă visul.
18:15
Apple a prezentat marți un nou model de iPad de consum, mai mare, în cadrul unui eveniment virtual, introducând un cip ușor mai nou în dispozitiv.
18:15
Gurmanzii curioși de pe TikTok mănâncă acum lămâi întregi, cu tot cu coajă. Tendința a început datorită descoperirii de către un utilizator a unor lămâi care pot fi servite ca gustare, de către o companie italiană numită Lemon Snack.
18:15
Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, lider al delegației române a PPE, a subliniat într-o emisiune Digi24 că vizita președintelui la Casa Albă trebuie privită prin perspectiva importanței României în contextul războiului din Ucraina.
18:00
Fostul manager al Spitalului de Urgență din Craiova era acuzat de moartea a patru bolnavi și se afla sub control judiciar când a operat-o pe ultima pacientă. Polițiștii au cerut schimbarea controlului judiciar într-o măsură mai dură, dar judecătorii craioveni au respins cererea.
17:45
O fostă contabilă de la o primărie din Argeș a fost condamnată la șase ani de închisoare cu executare. Elena Groșanu este acuzată de procurorii DNA Pitești că a plătit o sumă uriașă din fondurile primăriei către firma fiicei sale, fără a exista o contraprestație.
17:45
La 7 mai 2024 s-au împlinit 38 de ani de când Helmut Duckadam a scris istorie pentru clubul Steaua pe stadionul „Sanchez Pizjuan” din Sevilla.
17:45
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat deschiderea a încă patru şantiere de modernizare a reţelei de termoficare, în lungime totală de 14,8 kilometri.
17:45
Norvegia va oferi 30 de milioane de euro pentru ,,consolidarea securității energetice și la îmbunătățirea sectorului educației” din Rep. Moldova, anunț făcut de prim-ministrul norvegian Jonas Gahr Store în timpul întrevederii sale cu președintele moldovean Maia Sandu, aflat în vizită la Oslo.
Acum 8 ore
17:15
Emil Cătănoiu ocupă de 34 de ani funcția de primar al comunei Căpreni, din județul Gorj, chiar de la Revoluție, iar acum candidează pentru cel de-al nouălea mandat în fruntea localității.
17:15
Cinci persoane, între care un copil de opt ani, au fost rănite într-un accident produs, marţi, 7 mai 2024, în judeţul Suceava. Şoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, iar maşina a derapat, s-a răsturnat şi a rupt un stâlp din beton.
17:00
Sportiva noastră a ratat șansa intrării pe tabloul principal.
17:00
Constructorul rus de automobile de lux Aurus, ale cărui limuzine sunt utilizate de preşedintele Vladimir Putin, va începe în 2024 să producă automobile la o fostă uzină Toyota de lângă Sankt Petersburg.
16:45
Colegii şi prietenii bărbatului care a murit într-un accident rutier la Galaţi, în prima zi de Paşte, au transmis zeci de mesaje de condoleanţe şi susţinere pentru familie pe reţelele de socializare. Bărbatul de 41 de ani era poliţist, sportiv și implicat în viaţa comunităţii.
16:45
Satul Biertan din Sibiu se numără printre finaliștii faimoasei competiții Destinația Anului, la categoria „Sat de poveste”. A devenit sit UNESCO grație unei biserici fortificate unice în Transilvania.
16:30
În urmă cu 25 de ani, pe 7 mai, Papa Ioan Paul al II-lea începea o vizită fără precedent în România, prima a unui Suveran Pontif într-o țară majoritar-ortodoxă de la Marea Schismă din 1054. După acea vizită, numeroși preoți catolici și ortodocși au militat pentru apropierea dintre cele două biserici
16:30
Procesul lui Ion Antonescu, conducător al României în perioada 1940–1944, a început la 7 mai 1946, cu Armata Roșie prezentă pe teritoriul României și în plin proces de ascensiune a comuniștilor sprijiniți de Moscova.
16:30
Republica Moldova nu va împiedica livrările de gaze ruseşti în regiunea separatistă Transnistria, după ce acordul referitor la tranzitul acestor gaze prin Ucraina va expira în acest an.
16:15
O femeie în vârstă de 73 de ani, din municipiul Târgu Jiu, a ajuns la spital cu răni grave, deoarece apartamentul său a fost afectat de o explozie puternică.
16:15
Un incendiu puternic s-a petrecut la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj Ro-Alert, iar locuitorii din zonă au fost înștiințați că sunt mari degajări de fum gros și sfătuiți să închidă geamurile.
16:15
Există tot felul de utilizări inteligente pe care zațul de cafea le poate servi în bucătăria noastră.
16:15
Se pregătește o amplă investiţie de modernizare a infrastructurii rutiere din judeţul Galaţi. DN25, cel mai aglomerat drum din judeţ, va fi extins la patru benzi. Investiție este de peste 300 de milioane de euro.
16:00
Ardelenii pun la cale un proiect fotbalistic interesant pentru sezonul 2024-2025.
16:00
Un complot de asasinare a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski ar fi fost „dejucat”, a anunțat Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU).
15:45
Fostul preşedinte Ion Iliescu le-a mulţumit angajaţilor SPP cu ocazia aniversării a 34 de ani de la înființarea Unității Speciale de Pază și Protocol.
Mai multe ştiri
©2004—2024 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.