Aterizare de urgență pe Aeroportul „Henri Coandă” a unui avion cu peste 200 de pasageri la bord

Romania Libera, 20 octombrie 2024 17:45

Reprezentanții aeroportului au anunțat că traficul aerian nu a suferit modificări, din cauza incidentului Aeronava aparţine companiei Wizz Air și a solicitat duminică, 20 octombrie, să aterizeze de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, din cauza unei posibile probleme tehnice, a anunțat Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB). Aeronava a decolat din Danemarca și avea […]

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Romania Libera

Acum o oră
03:00
Ambasadorul Gabriela Dancău, cantautorul Nicu Alifantis, generalul (r) Corneliu Postu, fost director al Statului Major al Apărării, se numără printre personalităţile decorate, luni seară, în cadrul unor ceremonii de conferire a unor patronaje regale şi de decorare, care au avut loc în Sala Tronului de la Palatul Regal. Alteţa Sa Regală Principele Radu a acordat, […]
Acum 2 ore
02:45
Cinci afro-americani şi hispanici – condamnaţi pe nedrept pentru violarea unei femei care făcea jogging în New York în 1989 pe când erau minori şi exoneraţi mulţi ani mai târziu – au declarat că îl dau în judecată pe Donald Trump pentru comentariile sale cu privire la acest caz în timpul dezbaterii prezidenţiale din septembrie, […]
02:15
Statele Unite au anunţat luni o serie de sancţiuni care vizează aproximativ 20 de entităţi din mai multe ţări din lume şi acuzate că au oferit sprijin material sau financiar programelor militare şi de drone ale Pakistanului şi Iranului, dar şi faţă de Rusia, notează AFP. Cele 26 de ţinte, situate în principal în Pakistan, […]
02:00
Într-o declarație comună, Înaltul Reprezentant Josep Borrell și Comisia Europeană au evidențiat rezultatele pozitive ale alegerilor prezidențiale și ale referendumului constituțional din Republica Moldova, desfășurate în data de 20 octombrie, subliniind buna gestionare a acestor procese de vot. Potrivit constatărilor preliminare ale Misiunii internaționale de observare a alegerilor a Biroului OSCE pentru Instituții Democratice și […]
Acum 4 ore
01:30
O lovitură israeliană a vizat luni cartierul Ouzai, în suburbiile sudice ale Beirutului, la scurt timp după ce armata israeliană le-a cerut locuitorilor din mai multe zone să evacueze locurile, a informat agenţia de presă libaneză ANI, citată de AFP, potrivit lbcgroup.tv. „Un atac aerian israelian a vizat cartierul Ouzai. Este prima dată când acest […]
01:15
Accident în lanţ în Capitală. O şoferiţă, căreia i s-ar fi făcut rău la volan, a pierdut controlul maşinii şi a lovit nu mai puţin de 13 autoturisme parcate pe o şosea din Bucureşti, potrivit Antena 1. Luni seară, în jurul orei 20.00, femeia a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a lovit 13 […]
00:30
Ritmul de creştere a variat de la aproa­pe 80% la circa 165% În ultimii cinci ani, 15 sectoare din economia României au înregistrat creșteri semnificative, variind de la 80% până la 165%. Printre acestea se regăsesc domenii esențiale pentru economia locală, precum construcțiile, IT-ul și cercetarea-dezvoltarea, dar și altele mai puțin vizibile, cum ar fi […]
00:30
Hamas, al cărui lider Yahya Sinwar a fost ucis de armata israeliană, va fi condus temporar de un comitet cu sediul în Qatar, înainte de alegerea unui succesor, au informat luni două surse din cadrul mişcării islamiste palestiniene, relatează AFP. „Abordarea conducerii Hamas este de a nu desemna un succesor al liderului decedat, martirul Yahya […]
00:15
Rusia a respins acuzaţiile de imixtiune în afacerile interne ale Republicii Moldova şi a denunţat amestecul occidental în alegerile prezidenţiale şi referendumul privind aderarea la UE desfăşurate duminică, conform declaraţiilor făcute luni de purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit Reuters. „Au acuzat fără dovezi ţara noastră că se amestecă în […]
00:15
Rusia nu a reuşit să submineze alegerile din Republica Moldova, chiar dacă a „lucrat energic” în acest sens, a reacţionat luni un purtător de cuvânt al Casei Albe, potrivit barrons.com. Rezultatele alegerilor din Republica Moldova arată că democraţia din această ţară rămâne puternică în pofida încercării Rusiei de a o submina, a declarat luni John […]
Acum 6 ore
23:30
Cu 15 zile înaintea alegerilor prezidenţiale americane, într-o campanie pe un ton zilnic mai virulent, sondajele nu-i departajează pe Kamala Harris şi Donald Trump, care continuau luni să străbată cele mai strategice state, relatează CNN. Vicepreşedintele desfăşoară un turneu-fulger în trei state-cheie – Pennsylvania, Michigan şi Wisconsin – în estul ţării, iar fostul preşedinte într-o […]
23:30
Specialiștii subliniază importanța diagnosticului precoce și a tratamentelor disponibile În România, problemele din sfera uro-ginecologică rămân un subiect închis, pentru multe femei peste 50 de ani, în ciuda impactului major asupra calității vieții. Multe dintre acestea evită să discute despre simptome precum incontinența urinară, uscăciunea vaginală sau durerile la contactul sexual, din rușine sau din […]
22:45
Consiliul General al Municipiului București a aprobat încheierea unui protocol între Primăria Capitalei și CFR pentru implementarea proiectului „dezvoltarea serviciilor de tren urban pe semi-inelul feroviar de nord”. Acest proiect vizează dezvoltarea trenului metropolitan pe tronsonul dintre Gara de Nord și Gara Obor, o inițiativă menită să îmbunătățească mobilitatea urbană în București și să reducă […]
22:45
Un deținut în vârstă de 45 de ani de la Penitenciarul Arad a fost ucis, luni după-amiază, de către un coleg de celulă în urma unui conflict. Cei doi se aflau într-o secție cu regim de maximă siguranță. Poliția a deschis un dosar penal pentru omor, iar penitenciarul desfășoară o anchetă internă pentru a stabili […]
22:30
Rezultatele parțiale ale alegerilor prezidențiale din Republica Moldova și de la referendumul pentru aderare Republicii Moldova la UE arată că propagandă rusă a reușit să influențeze într-un mod consistent votul mai ales în privința intențiilor europene ale cetățenilor de peste Prut. Datele preliminare arată că 50.46% dintre cei care au votat la Referendumul pentru aderarea […]
Acum 8 ore
21:15
Poli Iași – Unirea Slobozia. Ieșenii au obținut o victorie dramatică împotriva echipei Unirea Slobozia, câștigând cu 1-0 pe teren propriu în cadrul etapei a 13-a din Superligă. Poli Iași – Unirea Slobozia 1-0 Meciul dintre Poli Iași – Unirea Slobozia a avut loc luni seara și a fost decis de unicul gol marcat de […]
20:45
O asistentă medicală de la Spitalul Municipal Mangalia este cercetată penal sub acuzația de delapidare, după ce ar fi sustras medicamente și instrumente medicale din gestiunea unității medicale, pe care ulterior le-ar fi vândut ilegal. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanța, polițiștii au efectuat o percheziție la domiciliul asistentei, luni, în cadrul unei anchete […]
20:30
Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe și cunoscut analist politic, este în cursa pentru Cotroceni și a fost prezent la Știrile PRO TV, față în față cu Andreea Esca. Cristian Diaconescu, candidat la alegerile prezidențiale Primul tur al alegerilor prezidențiale din România este programat pentru 24 noiembrie, iar candidaturile sunt acum definitive. Campania electorală va […]
20:30
O fetiță în vârstă de 6 ani, care mergea la școală împreună cu mama ei, a fost mușcată pe față de un câine din rasa Akita Inu în București. Incidentul s-a petrecut în apropierea instituției de învățământ, iar câinele, deși era în lesă, nu purta botniță. După atac, fetița a fost transportată de urgență la […]
Acum 12 ore
19:30
Recent, pe internet au apărut imagini cu modelele 3D ale viitoarelor iPhone SE 4 și iPhone SE 4 Plus, care au dezvăluit câteva detalii interesante despre design-ul acestor dispozitive. Modelele 3D pentru iPhone SE 4 și SE 4 Plus: cum ar putea arăta Imaginile provin din Japonia și sunt, cel mai probabil, destinate producătorilor de […]
19:30
Doliu în lumea muzicii! Paul Di’Anno, fostul solist al trupei Iron Maiden, a murit la vârsta de 66 de ani. Paul Di’Anno a murit Lumea muzicii este în doliu. Paul Di’Anno, fostul solist al legendarei trupe de heavy metal Iron Maiden, a încetat din viață la vârsta de 66 de ani. Conquest Music a confirmat […]
19:15
Vrei să aduci scaunele din lemn vechi la viață? Atunci oferă-le puțină atenție și grijă! Restaurarea scaunelor din lemn este o modalitate excelentă de a reînnoi piesele de mobilier din casa ta, dar este și un gest de respect față de mediul înconjurător. În loc să arunci și să înlocuiești, de ce să nu încerci să […]
19:00
Apple a realizat teste interne care sugerează că asistentul său vocal, Siri, este semnificativ mai puțin eficient comparativ cu ChatGPT al OpenAI. Siri nu poate învinge ChatGPT Potrivit raportului Digital Trends, ChatGPT a demonstrat o precizie cu 25% mai mare și a fost capabil să răspundă la cu 30% mai multe întrebări decât Siri. Aceste […]
18:45
Specialiștii divulgă secrete care te ajută să economisești bani, când faci o rezervare Cu cât timp înainte ar trebui să cumperi un bilet de avion, este dilema pe care o are fiecare, atunci când proiectează o călătorie. Ideal ar fi să o programezi cu cel puțin 30, 45 de zile mai devreme, pentru că șansele […]
18:45
Greenpeace România cheamă în judecată Ministerul Culturii, solicitând instanțelor suspendarea și anularea ordinului prin care situl arheologic subacvatic “CT-I-s-A-02561” situat în Platforma continentală a Mării Negre își pierde statutul de monument istoric. Greenpeace atacă în instanță avizele emise iresponsabil de către Ministerul Culturii pentru proiectul Neptun Deep Greenpeace reclamă că nu a fost respectată procedura […]
18:15
Conopida este una dintre cele mai adaptabile legume pe care le poți adăuga în dieta ta zilnică. Bogată în vitamine (în special vitamina C și K), fibre, și antioxidanți, conopida este o alegere excelentă dacă vrei să prepari mese rapide, nutritive și sățioase. Mai jos vei descoperi 3 rețete delicioase, ușor de preparat, care pun […]
17:45
În contextul Zilei Armatei, organizațiile reprezentative ale polițiștilor, personalului contractual și pensionarilor din Ministerul Afacerilor Interne (MAI) organizează un protest pentru a atrage atenția asupra drepturilor acestora, care sunt, în opinia lor, neglijate de către autorități. Polițiștii organizează un protest în Piața Victoriei din Capitală Data: Vineri, 25 octombrie 2024Ora: 13:00Locație: Piața Victoriei, București Principalele […]
17:45
TVR 1 va difuza, In memoriam, o ediție Profesioniștii cu îndrăgita crainică Delia Budeanu, în această seară, de la ora 23.00, se arată în comunicatul de presă al TVR. Delia Budeanu a murit Lumea televiziunii este mai săracă, odată cu dispariția doamnei Delia Budeanu, una dintre cele mai cunoscute crainice ale TVR. Încă o stea […]
17:30
Duminică, 20 octombrie 2024, a avut loc a zecea ediție a Marșului Împreună pentru Siguranța Femeilor, organizat de Rețeaua pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor (Rețeaua V.I.F.) în 4 localități: București, Timișoara, Baia Mare și Iași. 10.000 de persoane din 4 localități au ieșit în stradă pentru a trage un semnal de alarmă asupra […]
17:15
Siguranța casei este o prioritate pentru toți, iar monitorizarea în timp real a sistemelor de securitate îți oferă liniștea necesară, fie că ești acasă, fie că ești plecat. Tehnologia actuală permite controlul ușor și eficient al sistemelor de securitate, oferindu-ți acces rapid și informații în timp real despre ceea ce se întâmplă acasă. 1. Instalează sisteme […]
17:00
Alegerea echipamentului potrivit pentru spălătoria auto self-service reprezintă o succesiune de decizii pe care este important să le iei în cunoștință de cauză, având în vedere că acesta va influența aspecte importante, precum numărul de mașini prelucrate zilnic sau costurile legate de mentenanță și consumabile. Iată la ce ar trebui să fii atent înainte de a […]
17:00
Un incident periculos a avut loc în comuna Ciuperceni, din județul Gorj, unde mai mulți lideri liberali au fost în pericol de a lau foc.Lângă o „gură“ de sondă, purtătorul de cuvânt al PNL Gorj a verificat cu o brichetă dacă mai există gaze și imediat s-a iscat un foc, care i-a determin at pe […]
16:45
2.708 companii din sectorul 4 au fost recunoscute pentru performanțele economice, cu o cifră de afaceri cumulată de 45,6 miliarde lei Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB) a organizat Gala „Topul firmelor din sectorul 4”, eveniment desfășurat în Aula Carol I, unde au fost premiate cele mai performante companii din acest sector. […]
16:45
Ministra Culturii, Raluca Turcan, a fost huiduită pe 20 octombrie la Festivalul Astra Film din Sibiu, când i s-a reproșat că își „face campanie pe bani publici” în cadrul evenimentului. Raluca Turcan, contestată pe scena Festivalului Astra Film, la Sibiu Incidentul a avut loc în momentul în care Turcan a urcat pe scenă pentru a […]
16:45
FCSB a obținut o victorie clară, 2-0, împotriva lui Dinamo în derby-ul de duminică seara, disputat pe Arena Națională în fața a 45.000 de spectatori. Gigi Becali, după Dinamo – FCSB 0-2 În această confruntare din etapa a 13-a a Superligii, FCSB a dominat categoric jocul, fără ca Dinamo să reușească să trimită vreun șut […]
16:45
Când vine vorba de decorarea casei tale, tapetul este o soluție care poate transforma complet un spațiu, aducând personalitate și stil fiecărei camere. Alegerea unui magazin de tapete specializat poate fi exact ceea ce ai nevoie pentru a crea un decor original, care să reflecte gusturile și ideile tale. Hai să vedem cum îți poate […]
16:30
Lt. col. (rtr.) Ioan Amarie, veteran de război, a împlinit vârsta de 101 ani. Acesta s-a născut în localitatea Țifești, din județul Vrancea, pe data de 18 octombrie 1923, într-o familie cu 4 copii, acesta fiind cel mai mare. Veteranul de război a fost vizitat de o delegație de din partea Ministerului Apărării Naționale. „În […]
16:30
Pan Zhanle, înotătorul chinez de 20 de ani și multiplu campion mondial și olimpic, a suferit o înfrângere surprinzătoare în finala de 100 de metri liber de la Cupa Mondială de Natație din Shanghai. Pan Zhanle, înfrângere surprinzătoare După ce l-a învins pe David Popovici la Jocurile Olimpice de la Paris în aceeași probă, Zhanle […]
16:30
Un zâmbet frumos este cartea noastră de vizită, dar și un indicator al sănătății noastre generale. Dinții sănătoși nu sunt doar o chestiune estetică, ci și un factor important pentru bunăstarea noastră fizică și psihică.  De la încrederea pe care o avem în noi înșine până la capacitatea de a ne bucura de mâncărurile preferate […]
16:30
Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, a anunțat, luni, că începe furnizarea agentului termic în București. Edilul susține că este posibil să mai apară probleme în furnizarea căldurii, dar că vor fi mai puține în comparație cu anul trecut, deoarece au fost făcute o serie de investiții „A început furnizarea agentului termic. Conform legii, în […]
16:00
Atunci când nu cunoști un domeniu ori un aspect sau altul, cel mai cinstit este să recunoști și să te declari ignorant, dar dornic să înveți. Orice încercare de a te afla în treabă și de a da un răspuns cu orice preț, ca să te arăți competent, duce invitabil la ridicol. Acest lucru s-a […]
15:45
Horoscop 22 octombrie 2024. Află cum stai cu astrele și ce îți rezervă această săptămână! Horoscop 22 Octombrie 2024 România Liberă îți prezintă horoscop 22 octombrie 2024. BerbecTensiunile pot apărea din cauza concentrării excesive asupra aspectelor pe care nu le poți controla. Te afli într-o fază de auto-descoperire în relațiile tale. Încearcă să nu neglijezi […]
15:45
Diana Matei, cunoscută pentru cariera sa de cântăreață de muzică de petrecere din România, a oferit detalii despre activitatea sa profesională în cadrul Ministerului Apărării Naționale (MApN), unde lucrează de 18 ani ca angajată civilă. Diana Matei a dezvăluit ce salariu câștigă în cadrul MApN În cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”, artista […]
15:15
Directorul Anului 2024 va primi un premiu în valoare de 3.500 de euro Asociația pentru Valori în Educație (AVE), cunoscută pentru inițiativele sale de transformare a școlii din România, organizează pentru al optulea an consecutiv, „Gala Premiilor pentru Directorii Anului”. Evenimentul își propune să aducă în lumina reflectoarelor, lideri din școlile românești, cei care fac […]
15:00
În urma unui experiment destul de controversat, psihologul Stanley Milgram a observat că un procent de 80% dintre oameni nu au resursele psihologice și morale de a se opune ordinelor din partea autorităților, indiferent cât de legitime sau nu sunt acele ordine. Doar 20% au capacitatea de a gândi critic. Firește, nu este vorba doar […]
Acum 24 ore
14:00
Nicolae Ciucă, perseverentul candidat care și-a pus pe afișe titulatura general (r), crezând că ne dă gata, se avântă din nou pe tărâmul mai spinos al considerațiilor politico-morale. Cităm din înțelepciunea generalului (r): „Se încearcă o inducere a unei anumite percepții și o îmbrăcare a personajului într-un anume fel pentru a se influența votul. Trebuie […]
14:00
Alegerea unui balsam de rufe de calitate este esențială pentru a obține haine moi, confortabile și cu un parfum de durată. De la ingredientele care oferă moliciune până la concentrația produsului și protecția materialelor delicate, un balsam bine ales poate transforma întreaga experiență de spălare. Iată 5 sfaturi esențiale pentru a te ajuta să alegi balsamul potrivit, […]
13:30
Istvan Kovacs a fost desemnat de UEFA să conducă un meci important în Liga Campionilor, unde va arbitra disputa dintre Real Madrid și Borussia Dortmund, reeditare a finalei din sezonul trecut. UEFA a anunțat delegările pentru partidele din etapa a treia a fazei grupelor din Liga Campionilor, iar România va fi reprezentată de doi arbitri […]
13:30
Lemnul și apa nu se amestecă bine, dar, bineînțeles, puteți instala parchet din lemn în casa dvs. fără a fi nevoie să vă panicați la cea mai mică picătură de apă vărsată. Parchet și umiditate: citește în acest articol punctele care nu trebuie neglijate. Totuși dacă doriți să eliminați din start problema umflării parchetului din […]
13:15
New York Liberty, echipa la care evoluează Sabrina Ionescu, a câștigat primul titlu din istoria sa în WNBA, impunându-se cu 3-2 în finala împotriva Minnesota Lynx, după o confruntare dramatică ce a avut nevoie de prelungiri. După ce a pierdut finala din 2022 împotriva Las Vegas Aces, New York Liberty a revenit în forță în […]
Mai multe ştiri
©2004—2024 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.