Rețea de trafic de persoane, destructurată în Iași. Victimele erau racolate prin metoda „loverboy” și obligate să se prostitueze în Danemarca
Ziare.com,
13 ianuarie 2025 17:00
Patru presupuşi proxeneţi şi traficanţi de persoane au fost arestaţi de Tribunalul Iaşi, iar alţi trei au fost plasaţi sub control judiciar, sub acuzaţia de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi proxenetism.
• • •
Alte ştiri de Ziare.com
Acum 30 minute
15:50
Amenzi uriașe emise de DSP Mureș în urma descoperirilor de la centrele pentru copii cu dizabilități # Ziare.com
Direcţia de Sănătate Publică Mureş a anunțat marți, 14 ianuarie, că a dat amenzi de 60.000 de lei pentru centrele rezidenţiale pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureş. Activitatea a fost suspendată la 4 centre unde copiii erau ţinuţi în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată.
Acum o oră
15:30
Autorităţile anunţă, marţi, 14 ianuarie, că iese fum de la etajul 1 al unei clădiri administrative din cadrul Centralei nuclearelectrice Cernavodă. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă precizează, însă, că securitatea celor două reactoare nucleare nu este pusă în pericol.
15:20
Ce pedeapsă a primit elevul care și-a înjunghiat profesoara în sala de clasă. Merge la un centru de detenție pentru minori # Ziare.com
După ce a fost condamnat inițial la 7 ani într-un centru de detenție pentru minori, elevul care și-a rănit cu un cuțit profesoara de japoneză la în sala de clasă a câștigat apelul la Curtea de Apel București marți, 14 ianuarie. Magistrații au scăzut atât pedeapsa, cât și daunele pe care familia elevului trebuie să le plătească victimei.
15:10
Românul, vicepreședinte al Parlamentului European, cere Comisiei Europene să-și clarifice poziția față de decizia Meta de a renunța la verificarea postărilor de pe rețelele sociale # Ziare.com
Vicepreşedintele Parlamentului European, Nicu Ştefănuţă (Grupul Verzilor/ALE), a adresat o interpelare Comisiei Europene, în urma deciziei Meta de a renunţa la utilizarea fact checkerilor independenţi pentru verificarea conţinutului în Statele Unite. Europarlamentarul cere clarificări cu privire la posibilele implicaţii ale acestei măsuri în Uniunea Europeană şi solicită să se precizeze în ce măsură o decizie similară ar fi compatibilă cu legislaţia europeană, într-un ...
Acum 2 ore
14:50
Primele concedieri din Guvern. "Vom recurge inclusiv la desființarea posturilor vacante - în jur de 80, iar din minister vor pleca până la 20% dintre colegi" # Ziare.com
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat marți că din instituția pe care o conduce "vor pleca 20%" dintre angajați. „Cei care nu livrează performanță să-și caute de muncă în altă parte”, a spus Burduja.
14:30
Instituțiile statului ar trebui reduse cu cel puțin 40%, spune un cunoscut economist. "Cheltuieli uriașe cu aparate publice în care pilele partidelor se află în prim plan" # Ziare.com
Economistul Adrian Negrescu a vorbit despre necesitatea urgentă a reformei aparatului bugetar din România. Potrivit acestuia, numărul instituțiilor statului ar trebui redus cu cel puțin 40%, întrucât multe dintre ele au devenit irelevante în contextul economic actual.
14:20
România își creste efectivele în grupuri de luptă NATO. Câți militari români activează sub steagul organizației în prezent # Ziare.com
România și-a extins prezența începând din luna ianuarie 2025, prin trimiterea de efective și tehnică militară la două noi grupuri de luptă NATO, amplasate în țările aliate de pe Flancul Estic: Slovacia (cu un detașament antitanc) și Bulgaria (cu un detașament de cercetare). Totodată, România continuă să participe la grupul de luptă din Polonia, cu un detașament de apărare antiaeriană, conform unui anunț al Ministerului Apărării, făcut marți.
14:20
Nicușor Dan: "Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid, pe genunchi" # Ziare.com
Primarul General al Capitalei și candidatul independent la alegerile prezidențiale, Nicușor Dan, a comentat marți, 14 ianuarie, modul corect pentru a face reforme administrativ-teritoriale în România. Edilul spune că reorganizarea nu se face „în sedii de partid” și nici pe genunchi, pentru reducerea cheltuielilor statului.
14:20
Alertă la Kremlin. Un stat din „coasta” Rusiei semnează parteneriat strategic cu SUA. Reacția amenințătoare a Moscovei # Ziare.com
Rusia este în alertă pentru că pierde Armenia, un stat crucial din Caucaz, din sfera sa de interes. Guvernul de la Erevan va semna un parteneriat strategic cu SUA după ce, săptămâna trecută, a dat lege pentru începerea aderării la Uniunea Europeană. Astfel, Armenia pare că ia locul Georgiei, care a reintrat în orbita Kremlinului, renunțând la drumul său către Occident.
Acum 4 ore
14:00
Locuitorii unui sat din România, terorizați de porcii mistreți crescuți de un vecin: „Sunt un pericol, intră, sparg garduri, rup, sunt înfometaţi" # Ziare.com
Locuitorii satului Săcelu din județul Gorj sunt afectați de o turmă de porci mistreți crescuți de un localnic, care umblă liberi pe străzi și în gospodării, provocând pagube și fiind agresivi. Oamenii din sat se plâng că animalele intră în curțile lor și distrug grădinile.
13:50
Tudor Chirilă, analiză dură despre starea actuală a societății românești: "Klaus Iohannis trebuie să demisioneze și automat Ilie Bolojan să devină președinte" # Ziare.com
La aproape opt ani de la protestele masive împotriva Ordonanței 13, Tudor Chirilă trage un semnal de alarmă asupra corupției și lipsei de responsabilitate a liderilor politici. Artistul a face afirmații dure, subliniind problemele care persistă și impactul acestora asupra societății.
13:40
Oficial european într-o vizită inopinată la Kiev: ”Vom continua să fim alături de Ucraina” # Ziare.com
Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a sosit marţi la Kiev într-o vizită neanunţată, menită să trimită un semnal clar al sprijinului Europei înainte de învestirea preşedintelui ales Donald Trump, care face presiuni pentru discuţii rapide pentru a pune capăt războiului din Ucraina, relatează Reuters.
13:20
O navă rusească dă târcoale unui gazoduct crucial pentru alimentarea Uniunii Europene pe gaz. Autoritățile sunt îngrijorate de un potențial sabotaj # Ziare.com
După recentele tentative de sabotaj din Marea Baltică atribuite unui vas chinezesc, o navă rusească care aparține „flotei fantomă” a fost observată navigând în zona conductei submarine Baltic Pipe care livrează gaze din Norvegia în Polonia.
13:00
România, cu o politică instabilă și influențe rusești, cea mai mare problemă pentru Ucraina. Un mare ziar francez pune țara noastră înaintea altor riscuri, ca Trump 2.0 ANALIZĂ # Ziare.com
Alegerile din România sunt cea mai mare problemă imediată pentru Ucraina, scrie cotodianul francez Le Monde. Furnizarea de arme și echipamente ar putea fi serios complicată dacă anumite țări precum România, Slovacia și Bulgaria nu se mai alătură sprijinului european pentru Ucraina, scrie publicația franceză Le Monde.
13:00
Bărbat arestat preventiv pentru că a încercat să violeze aceeași femeie pentru a patra oară # Ziare.com
Un bărbat din județul Iași și-a petrecut peste 15 ani din viață în închisoare, după ce a violat o femeie. De fiecare dată când a fost eliberat, bărbatul s-a întors din nou la victimă pentru a o agresa sexual, iar pe 6 ianuarie, când a fost eliberat pentru a treia oară, a încercat din nou să o violeze.
12:40
Peste 50 de operațiuni hibride rusești în 13 țări europene din 2022. Cazurile din România: alegerile prezidențiale și o tentativă de sabotaj # Ziare.com
Începând cu 2022, în Europa au avut loc cel puțin 50 de incidente care pot fi numite atacuri hibrid, în 13 țări, inclusiv România. Exemplele de atacuri hibride rusești din țara noastră includ alegerile prezidențiale anulate din noiembrie 2024, dar și o tentativă de sabotaj oprită la timp.
12:20
Sindicatul INS despre deficitul bugetar: "Propunem eliminarea subvenţiilor pentru partidele politice, înjumătățirea numărului de secretari de stat" # Ziare.com
Sindicatul din Institutul Naţional de Statistică Bucureşti (SINSB) a comentat marți, 16 ianuarie, măsurile impuse prin ordonanța „trenuleț” și a propus o soluție alternativă pentru reducerea cheltuielilor bugetare, care includ eliminarea subvențiilor primite de partidele politice și reducerea numărului de secretari și subsecretari de stat cu 50%.
12:10
Apariția unor bile misterioase duce la închiderea unor plaje celebre. "Nu știm despre ce este vorba, iar asta face ca situația să fie și mai îngrijorătoare" VIDEO # Ziare.com
Fragmente misterioase sub formă de bile gri și albe au început să apară din nou pe plajele din Sydney, forțând autoritățile să închidă nouă plaje, inclusiv cele populare, Manly și Dee Why.
Acum 6 ore
12:00
Sute de polițiști protestează în stradă după reducerea salarială din Ordonanța "trenuleț" # Ziare.com
Protestele polițiștilor continuă după intrarea în vigoare a ordonanței ”trenuleț”, care taie plata orelor suplimentare atunci când nu sunt absolut necesare. La Ialomița și Mureș, sindicatele polițiștilor au organizat marșuri sau au pichetat instituții publice marți, 14 ianuarie.
11:50
O româncă de 18 ani a dispărut fără urmă în Marea Britanie. Autoritățile au lansat un apel la populație: „Suntem îngrijorați pentru Alexandra și vrem să o găsim" # Ziare.com
Alexandra Popa, o tânără de 18 ani din Colchester, Marea Britanie, a dispărut fără urmă, iar autoritățile britanice sunt îngrijorate pentru siguranța acesteia.
11:30
Liderul NATO Mark Rutte vrea să elimine termenul de "atac hibrid". Cu ce vrea să-l înlocuiască # Ziare.com
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a propus înlocuirea terminologiei de „atac hibrid” în timpul audierilor conduse de comisiile de afaceri externe și apărare din Parlamentul European luni, 13 ianuarie. Liderul formațiunii nord-atlantice a evaluat și ce procent din PIB ar trebui să plătească țările europene dacă SUA s-ar retrage din NATO.
11:20
Clotilde Armand critică situația colectării gunoaielor din Sectorul 1: "În funcție este acum un primar ales prin fraudă electorală" # Ziare.com
Clotilde Armand, fosta primăriță a Sectorului 1, continuă să monitorizeze situația salubrizării din zonă. „Gunoaiele din Sectorul 1 fac vârf”, susține membra USR, care pune responsabilitatea pe umerii lui George Tuță, „primar garantat de Andrei Chiliman, care a fost ales prin fraudă electorală”.
11:10
Castorii au invadat un oraș din România și provoacă un adevărat dezastru. "Vom stabili un set concret de măsuri împreună cu Primăria" # Ziare.com
Orădenii care au ales să se plimbe pe malurile Crişului Repede au observat că vegetaţia din zonă a suferit o pierdere considerabilă. Mai mulţi arbori, în special sălcii, care au scoarţa moale, au fost roşi de castori până aproape la prăbuşire.
11:00
Ministrul Energiei demontează fake news-urile promovate de Călin Georgescu. "L-aș întreba dacă știe diferența dintre watt și volt, dar răspunsul e evident" # Ziare.com
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, respinge afirmațiile „călărețului singuratic” Călin Georgescu referitoare la „suveranismul” energetic. Burduja subliniază că, în prezent, centralele eoliene generează 19% din totalul energiei produse în România, deși Georgescu susține, potrivit ministrului, că „moriștile acelea distrug totul în jur prin electromagnetismul lor reptilian”
11:00
O ladă cu resturi umane a fost furată de la un spital din Capitală. O parte din conținut a fost găsită abandonată, pe o stradă din apropiere # Ziare.com
Polițiștii bucureșteni anchetează un furt inedit de la un spital din Capitală. Luni, 13 ianuarie, o ladă frigorifică cu parți anatomice și deșeuri anatomo-patologice a fost furată din anexa unui spital. Un medic a găsit în apropierea spitalului și una dintre părție anatomice furate.
10:50
Veniturile totale ale gospodăriilor, în trimestrul 3
10:30
Strategia americanilor care l-a împiedicat pe Putin să apese butonul roșu. Ce le-au impus ucrainenilor # Ziare.com
O amenințare periculoasă de la Kremlin a fost evitată cu succes prin intervenția Statelor Unite. Vladimir Putin a fost foarte aproape de a folosi armele nucleare în Ucraina. Cel puţin asta susţine jurnalistul american Bob Woodward în ultima sa carte despre războiul din Ucraina, potrivit Interfax.
10:30
"Văd în Trump un băiețel paranoic și nesigur pe sine". Sebastian Stan, despre președintele american pe care l-a jucat # Ziare.com
Actorul de origine română Sebastian Stan, care l-a jucat pe președintele american în filmul „The Apprentice: Povestea originii lui Trump”, crede că acesta este „un băiețel paranoic și nesigur pe sine”. Stan, care tocmai a câștigat un Glob de Aur pentru un alt rol din 2024, a vorbit și despre visul american și momentele când a emigrat în SUA.
10:30
ANAF i-a taxat pe 49 de români cu aproape 30 de milioane de lei, pentru venituri pe care nu le-au declarat # Ziare.com
Autoritatea Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a realizat verificări fiscale la persoane fizice, pentru perioada 1 iulie 2024 – 30 noiembrie 2024, identificând venituri de 41,39 milioane de lei a căror sursă nu a putut fi stabilită.
10:30
Ucraina lovește Rusia cu peste 200 de drone și rachete balistice. Orașul atacat găzduiește bombardierele nucleare ale Kremlinului VIDEO # Ziare.com
Armata ucraineană a lovit regiunile rusești într-un atac major cu drone și rachete în timpul nopții, deteriorând cel puțin două fabrici și forțând închiderea școlilor într-un oraș important din sudul Rusiei, potrivit oficialilor și presei ruse.
10:10
Președintele Slovaciei, umilit de gestul unui elev olimpic. Tânărul l-a lăsat cu mâna întinsă și a refuzat să-l salute VIDEO # Ziare.com
Un incident neașteptat a avut loc la ceremonia de decernare a premiilor pentru Olimpiada de matematică din Europa Centrală, unde elevul slovac Simon Omaník a refuzat să dea mâna cu președintele țării, Peter Pellegrini. Omaník, care a obținut medalia de bronz la concurs, a fost premiat de ministrul educației, Tomáš Drucker.
Acum 8 ore
10:00
UE nu va mai prelungi plafonul impus prețurilor la gaze după finalul lunii ianuarie, susțin diplomați europeni # Ziare.com
Uniunea Europeană intenționează să lase plafonul impus asupra prețurilor la gaze să expire la finele acestei luni, așa cum era programat, au declarat pentru Reuters diplomați UE, un semn că a trecut cea mai gravă criză a energiei din Europa.
10:00
Ironie la adresa susținătorilor lui Călin Georgescu: "Georgiștii îi zic idolului lor președintele ales, deși finala nu s-a ținut, cum obiectează tot ei" # Ziare.com
Politologul Cristian Preda a comentat pe Facebook despre retorica folosită de susținătorii lui Călin Georgescu, comparând-o cu situația din 2012, când Traian Băsescu a fost suspendat.
09:50
Peste 5.000 de porci au murit arși de vii într-o fermă din Suceava. Nu se știe încă de unde a pornit incendiul # Ziare.com
Un incendiu devastator a avut loc luni seara într-o fermă de porcine din localitatea Vornicenii Mici, comuna Moara, județul Suceava, în urma căruia au murit peste 5.000 de animale. Incidentul a fost semnalat în jurul orei 20.00, iar pentru a interveni au fost mobilizate echipe de pompieri din Suceava și Fălticeni, sprijiniți de lucrătorii serviciilor voluntare din localitățile Mitocu Dragomirnei, Șcheia și Cornu Luncii. În total, opt autospeciale au fost trimise la locul ...
09:30
Polițist mort într-un accident rutier grav. Bărbatul a pierdut controlul volanului. Pe șosea nu s-au găsit urme de frânare # Ziare.com
Un polițist în vârstă de 57 de ani a murit, luni seara, 13 ianuarie, în urma unui accident rutier grav în județul Mehedinți.
09:30
România cere interzicerea importurilor de gaz rusesc în țările Uniunii Europene. Se pregătește o nouă rundă de sancțiuni împotriva Rusiei # Ziare.com
Zece state membre ale Uniunii Europene, inclusiv România, solicită interzicerea importurilor de gaz și gaz natural lichefiat (GNL) din Rusia, potrivit unui document consultat de Reuters. Aceasta în contextul în care Europa discută impunerea unor noi sancțiuni împotriva Moscovei ca urmare a războiului din Ucraina.
09:20
Ce așteptări are Călin Georgescu de la justiția din România, după contestarea anulării alegerilor. „Este un stat violent, un stat care-și atacă cetățenii.” # Ziare.com
Călin Georgescu a vorbit din nou despre acțiunile de contestare a anulării alegerilor prezidențiale. Georgescu spune că nu are încredere în justiția din România și că, din acest motiv, va apela și la instituții internaționale.
09:00
Georgescu intervine în scandalul dintre Musk și fostul comisar european Breton: "E o dovadă clară a fraudei comise cu implicarea lor, inclusiv în România" # Ziare.com
Călin Georgescu, candidatul care a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale din România a dat exemplu politicianul francez Thierry Breton, pentru a arăta că Uniunea Europeană se implică în alegerile din statele membre.
09:00
Kremlinul a efectuat zeci de atacuri hibride împotriva a 13 state europene. Printre țările vizate se află și România # Ziare.com
Cel puțin 50 de atacuri hibride împotriva a 13 state din Europa au avut loc începând cu anul 2022.
08:20
Spania majorează impozitul cu 100% pentru locuințe pentru rezidenți. "Au cumpărat 27 000 de proprietăţi în Spania în 2023" # Ziare.com
Spania are în vedere introducerea unui impozit de până la 100% pentru proprietăţile achiziţionate de cetăţeni din ţări din afara Uniunii Europene, precum Regatul Unit, potrivit BBC.
08:20
Proiectil lansat de Coreea de Nord spre Marea Japoniei la o săptămână după ce a testat o ”rachetă supersonică” # Ziare.com
Coreea de Nord a lansat marți, 14 ianuarie, un proiectil neidentificat spre Marea Japoniei, a anunțat armata sud-coreeană, la o săptămână după ce Phenianul a afirmat că a testat o nouă ”rachetă hipersonică” și cu doar câteva zile înainte de învestirea președintelui american ales, Donald Trump, notează AFP.
08:10
Coreea de Nord lansează rachete cu rază scurtă de acţiune înainte de întoarcerea lui Trump. „O provocare care amenință grav pacea” # Ziare.com
Coreea de Nord a lansat marţi, 14 ianuarie, mai multe rachete balistice cu rază scurtă de acţiune în largul coastei sale de est, a declarat armata Coreei de Sud, marcând cea mai recentă demonstraţie de forţă a Phenian-ului cu doar câteva zile înainte de revenirea la putere a preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, transmite Reuters.
Acum 12 ore
07:50
Seulul susține că 300 de soldați nord-coreeni au fost uciși, iar mii au fost răniţi în Ucraina. „Li s-a ordonat să se sinucidă decât să fie luaţi prizonieri” # Ziare.com
Aproximativ 300 de soldaţi nord-coreeni au fost ucişi şi 2.700 au fost răniţi luptând alături de Rusia în Ucraina, a declarat luni, 13 ianuarie, un deputat sud-coreean, citând agenţia de spionaj a Seulului, transmite France24.
07:40
Pușcașii marini au fost trimiși în Los Angeles. Președintele Biden și-a exprimat compasiunea față de familiile celor care și-au pierdut viața în urma incendiilor # Ziare.com
Președintele Statelor Unite, Joe Biden, și-a exprimat solidaritatea cu familiile celor 24 de persoane din California care și-au pierdut viața în urma incendiilor devastatoare. Acesta a subliniat că procesul de reconstrucție a orașului Los Angeles va necesita investiții de ordinul zecilor de miliarde de dolari. De asemenea, Biden a anunțat mobilizarea a 500 de pușcași marini, care vor participa la operațiuni de „căutare și salvare, transport aerian și distribuirea alimentelor ...
07:30
Companiile europene de asigurări pierd un miliard de dolari după incendiile din Los Angeles. Criza ar putea duce la retragerea mai multor firme de pe piață # Ziare.com
Incendiile de proporții din California au provocat pierderi estimate între 250 și 275 de miliarde de dolari (245-269 miliarde de euro), fiind catalogate drept cel mai costisitor dezastru din istoria Statelor Unite, potrivit guvernatorului Californiei, Gavin Newsom. De asemenea, conform analizelor realizate de Berenberg, este posibil ca și companiile europene de reasigurare să fie afectate, cu pierderi totale estimate la aproximativ 1 miliard de dolari (980 de milioane de euro), informează ...
07:20
Hamas ar putea elibera o parte dintre ostatici, ca semn pozitiv în acordul de pace pe care îl negociază. O parte dintre prizonieri ar putea fi morți # Ziare.com
Hamas urmează să elibereze 33 de ostatici în prima fază a unui acord de încetare a focului, aflat în negocieri finale la Doha, potrivit a doi oficiali israelieni. Este primul semn pozitiv în ultimele luni că un armistițiu în conflictul dintre Israel și Hamas ar putea deveni posibil, relatează CNN.
06:10
Tudor Mușat a plecat de la B1 TV, după ce patronii i-au cerut să fie mai virulent în abordarea subiectelor.
03:50
Ce s-ar întâmpla dacă Trump ar conduce precum Putin? Lecția pe care președintele SUA trebuie s-o învețe de la Kremlin # Ziare.com
Noua concentrare neașteptată și explozivă a lui Donald Trump asupra Canadei, Groenlandei și a canalului Panama seamănă foarte mult cu abordarea lui Putin față de ”străinătatea apropiată”.
Acum 24 ore
02:10
Profetul care a prezis tentativa de asasinare a lui Trump face o nouă predicție șocantă: Mega cataclismul va lovi SUA VIDEO # Ziare.com
Brandon Dale Biggs, un pastor din Oklahoma, a fost numit un adevărat profet creștin, după ce a prezis tentativa de asasinare a președintelui american ales, Donald Trump, cu trei luni înaintea evenimentului. Acum, el susține că Dumnezeu i-a arătat o altă viziune, care va zgudui inima Americii în această primăvară: un mega cutremur – un cataclism șocant.
01:40
În spatele incendiilor. Legătura controversată dintre miliardarii fisticului și criza de apă din California VIDEO # Ziare.com
Incendiile de vegetație care mistuie Los Angeles au aruncat o lumină incomodă asupra a două dintre cele mai influente familii ale orașului – Stewart și Lynda Resnick. Acești magnați ai agriculturii sunt bine cunoscuți pentru imperiul lor agricol care, deși aduce profituri colosale, consumă o resursă esențială și tot mai rară: apa, scrie Daily Mail.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.