Zelenski anunţă că a discutat cu Macron despre ”desfăşurarea unor contingente” străine în Ucraina
News.ro,
13 ianuarie 2025 22:00
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski anunţă luni că a discutat cu omologul său francez Emmanuel Macron despre susţinerea Ucrainei şi despre un o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evocată în ultimele luni de către aliaţii Kievului, relatează AFP.
• • •
Alte ştiri de News.ro
Acum 5 minute
15:00
Furtul a trei picioare de om, amputate, de la Spitalul Cantacuzino din Capitală – Fapta s-a produs vineri, înainte de ora 19.00, dar a fost anunţată abia luni la 112 / Spaţiul nu era încuiat / Anchetă internă # News.ro
Managerul Spitalul Cantacuzino din Bucureşti, Iulian Brezean, a transmis, marţi, prima reacţie în cazul furtului de picioare de om amputate şi precizează că fapta a avut loc vineri, înainte de ora 19.00. Apelul la 112 s-a făcut, însă, doar în cursul zilei de luni, când a fost demarată ancheta Poliţiei. Managerul precizează că spaţiul nu era încuiat, iar cu 20 de minute înainte ca suspectul să fie surprins de camerele de supravehhere, în zonă a fost o îngrijitoare de pe Secţia Obstretică-Ginecologie. Unitatea medicală a demarat o anchetă internă pentru a stabili toate datele incidentului.
15:00
Fum la etajul 1 al unei clădiri administrative din cadrul Centralei nuclearelectrice Cernavodă # News.ro
Autorităţile anunţă, marţi, că iese fum de la etajul 1 al unei clădiri administrative din cadrul Centralei nuclearelectrice Cernavodă.
15:00
Mark Rutte: NATO trebuie să cheltuiască mai inteligent pentru apărare, altfel va trebui să aloce 3,7% din PIB pentru apărare / Alianţa vrea o devansare a deciziilor referitoare la noile obiective în materie de armament şi trupe # News.ro
Şeful NATO, Mark Rutte, a declarat luni că obiectivele privind capacitatea militară a alianţei ar putea impune membrilor să cheltuiască până la 3,7% din PIB pentru apărare, dar această cifră ar putea fi redusă prin inovare şi achiziţii comune. Declaraţia vine după ce preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a declarat săptămâna trecută că membrii NATO ar trebui să aloce 5% din PIB-ul lor pentru apărare - un nivel despre care analiştii au spus că ar fi imposibil de atins din punct de vedere politic şi economic în cazul a aproape tuturor celor 32 de membri ai alianţei, relatează Reuters.
Acum 15 minute
14:50
George Simion, ales vicepreşedinte al Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) # News.ro
Preşedintele AUR, George Simion, a fost ales, marţi, vicepreşedinte al Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR Party), una dintre cele mai influente formaţiuni de pe scena politică europeană actuală, în cadrul unui congres organizat de ECR Party, la Bruxelles.
Acum 30 minute
14:40
Garda de Mediu avertizează autorităţile că nerespectarea prevederilor privind colectarea separată a deşeurilor textile, obligatorie de la 1 ianuarie, poate fi sancţionată cu amenzi cuprinse între 20.000 lei şi 45.000 lei / Ce trebuie să facă primăriile # News.ro
Garda Naţională de Mediu avertizează, marţi, autorităţile publice că nerespectarea prevederilor privind colectarea separată a deşeurilor textile, obligatorie de la 1 ianuarie, poate fi sancţionată cu amenzi cuprinse între 20.000 lei şi 45.000 lei. Pentru ca populaţia să poate depune separat hainele, trebuie asigurate containere speciale.
14:40
Nicu Ştefănuţă interpelează Comisia Europeană în contextul deciziei Meta de a renunţa la programul de verificare a informaţiilor # News.ro
Vicepreşedintele Parlamentului European Nicu Ştefănuţă (Grupul Verzilor/ALE) s-a adresat, printr-o interpelare, Comisiei Europene în contextul decziei Meta de a renunţa la verificarea conţinutului de către fact checkeri independenţi în Statele Unite. Europarlamentarul solicită clarificări privind posibile implicaţii în Uniunea Europeană şi conformitatea unei decizii similare cu legislaţia europeană, într-un context mai larg de reglementare a dezinformării.
14:40
Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor. Până şi comuniştii au dedicat aproape doi ani pentru a studia cum să reorganizeze România # News.ro
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, consideră că reorganizarea administrativ-teritorială „nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor”, fiind un subiect „extrem de serios” care trebuie „abordat la masă cu specialişti” şi doar pe baza unor „studii fundamentate”. Edilul a adăugat că „până şi comuniştii au dedicat înainte de 1968 aproape doi ani pentru a studia cum să reorganizeze teritoriul României”.
Acum o oră
14:30
Microbuz de transport persoane, implicat în accident în judeţul Vâlcea / În total sunt implicate 12 persoane / Trafic blocat pe DN 7, la Bujoreni / Cinci persoane, transportate la spital - FOTO # News.ro
Un microbuz care transporta zece persoane şi un autoturism cu două persoane sunt implicate, marţi, într-un accident rutier pe DN 7, în judeţul Vâlcea. Traficul rutier este complet blocat în zona localităţii Bujoreni.
14:30
Fostul ministru de Externe Luminiţa Odobescu, numită consilier de stat în cadrul Cancelarieipremierului Marcel Ciolacu # News.ro
Fostul ministru de Externe Luminiţa Odobescu a fost numită consilier de stat în cadrul Cancelariei premierului Marcel Ciolacu, potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial.
14:30
SuperLiga se reia vineri cu primele meciuri din etapa cu numărul 22. Pentru a pregăti această a doua parte a sezonului, arbitrii de prim eşalon s-au reunit la Băile Felix, în perioada 10-13 ianuarie 2025.
14:30
Muzeul Naţional de Istorie a României oferă acces gratuit tuturor vizitatorilor, miercuri, de Ziua Culturii Naţionale. Sunt disponibile expoziţiile permanente Tezaurul Istoric, Copia Columnei lui Traian, Lapidarium şi Muzeul Jucăriilor.
14:30
Dinamo a anunţat, marţi, că l-a împrumutat pe spaniolul Alberto Soro la echipa portugheză GD Chaves.
14:20
Microbuz de transport persoane, implicat în accident în judeţul Vâlcea / În total sunt implicate 12 persoane / Trafic blocat pe DN 7, la Bujoreni / Cinci persoane, transportate la spital # News.ro
Un microbuz care transporta zece persoane şi un autoturism cu două persoane sunt implicate, marţi, într-un accident rutier pe DN 7, în judeţul Vâlcea. Traficul rutier este complet blocat în zona localităţii Bujoreni.
14:20
Furtul a trei picioare de om, amputate, de la Spitalul Cantacuzino din Capitală –Suspectul, surprins în imagini - Poartă o geacă neagră şi pantaloni albaştri / Are glugă, faţa fiind puţin vizibilă / Pleacă cu sacul din zona rampei de deşeuri - VIDEO # News.ro
Momentul în care trei picioare de om , amputate, au fost sustrase de la Spitalul Cantacuzino din Capitală a fost surprins de camerele de supraveghere. Suspectul poartă o geacă neagră, pantaloni de trening albaştri şi adidaşi. Are glugă pe cap, faţa fiind puţin vizibilă. Pare a fi tânăr, cu barbă. Se vede cum pleacă cu sacul în care sunt picioarele amputate din zona rampei de deşeuri.
14:10
Microbuz de transport persoane, implicat în accident în judeţul Vâlcea / În total sunt implicate 12 persoane / Trafic blocat pe DN 7, la Bujoreni / Cinci peraoane, transportate la spital # News.ro
Un microbuz care transporta zece persoane şi un autoturism cu două persoane sunt implicate, marţi, într-un accident rutier pe DN 7, în judeţul Vâlcea. Traficul rutier este complet blocat în zona localităţii Bujoreni.
14:10
USR, solicitare către premierul Marcel Ciolacu: Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii să efectueze controale comune în centrele în care sunt copii cu dizabilităţi # News.ro
USR îi cere premierului Marcel Ciolacu să dispună de urgenţă ca Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii să efectueze controale comune în toate centrele în care sunt copii cu dizabilităţi, arătând că în toate centrele din ţară sunt probleme, pe de o parte din cauza finanţării insuficiente pentru serviciile sociale şi a lipsei de personal din centre, pe de altă parte din cauza refuzului PSD-PNL de a face o reformă reală în legislaţia din domeniu.
14:10
Arad: Doi presupuşi traficanţi de droguri au fost arestaţi, iar al treilea a fost pus sub control judiciar. Ei sunt acuzaţi că au procurat şi vândut, în mod repetat, droguri de risc şi mare risc. Ce au găsit anchetatorii la percheziţii # News.ro
Doi presupuşi traficanţi de droguri au fost arestaţi, iar un altul a fost pus sub control judiciar, după ce la perchziţiile făcute în locuinţele celor trei au fost găsite peste 140 de punguliţe şi bile cu canabis, precum şi haşiş porţionat şi substanţă cristalină, un drog de mare risc, alături de mai multe comprimate ecstasy, mai multe grindere, 400 de plicuri ziplock şi peste 60.000 lei şi 1.000 euro. Cei trei sunt acuzaţi că au procurat, deţinut, transportat şi vândut, în mod repetat, droguri de risc şi mare risc.
14:10
Două dintre viitoarele portavioane ale marinei americane vor purta numele foştilor preşedinţi Bill Clinton şi George W. Bush, a anunţat luni Joe Biden, continuând o tradiţie a marinei americane, relatează AFP.
14:10
Finlandezii de la Wolt intră oficial pe piaţa din România şi finalizează achiziţia platformei locale de livrare rapidă Tazz, de la eMAG # News.ro
Compania finlandeză Wolt anunţă finalizarea achiziţiei Tazz, una dintre cele mai mari platforme de livrare din România, de la eMAG, intrând astfel oficial pe piaţa din România.
Acum 2 ore
14:00
The Weeknd îşi amână lansarea noului album „în semn de respect şi îngrijorare” faţă de locuitorii din Los Angeles # News.ro
The Weeknd a amânat lansarea noului său album, „Hurry Up Tomorrow”, din cauza incendiilor de vegetaţie din California şi a anulat o reprezentaţie unică la sala Rose Bowl din oraş, în 25 ianuarie, „din respect şi îngrijorare pentru oamenii din comitatul LA”.
14:00
Raliul Dakar: Victorie de etapă pentru un echipaj al Dacia la auto. Mani Gyenes, locul 11 la auto # News.ro
Echipajul Dacia Sandriders format din Nasser Al-Attiyah (Qatar) / Édouard Boulanger (Franţa) a câştigat etapa a noua a Raliului Dakar. Echipajul s-a impus şi în etapa a cincea, dar a fost penalizat şi declasat.
13:50
Moscova spune că vede o schimbare din partea lui Trump către recunoaşterea „realităţilor” din Ucraina # News.ro
Rusia spune că percepe o schimbare din partea preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, şi a echipei sale în direcţia recunoaşterii „realităţilor” de pe teren din Ucraina şi consideră că acesta este un semn binevenit, în timp ce se pregăteşte să studieze planul său pentru încheierea războiului, relatează Reuters.
13:50
Perioada de implementare a proiectelor începute în 2023, din cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice 2023, va fi prelungită, ca urmare a dificultăţilor întâmpinate de beneficiari în obţinerea certificatelor de racordare # News.ro
Ministrul Mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, astfel că perioada de implementare a proiectelor începute în 2023 va fi prelungită, ca urmare a dificultăţileor întâmpinate de beneficiari în obţinerea certificatelor de racordare.
13:50
Ministerul Apărării: România participă, din ianuarie 2025, la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic / Peste o mie de militari români, în misiuni de menţinere a securităţii regionale şi globale # News.ro
România şi-a extins prezenţa începând cu luna ianuarie a anului 2025, cu efective şi tehnică militară la încă două grupuri de luptă ale NATO care funcţionează în ţările aliate de pe Flancul Estic, respectiv Slovacia (cu un detaşament antitanc) şi Bulgaria (cu un detaşament de cercetare), continuând, în acelaşi timp, participarea la grupul de luptă din Polonia, cu un detaşament de apărare antiaeriană, anunţă, marţi, Ministerul Apărării.
13:40
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti: Creşte numărul curselor care operează pe Aeroportul Băneasa, după ce Wizz Air reia operarea curselor regulate de pasageri / Discuţii şi cu alţi operatori pentru deschiderea de rute regulate # News.ro
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) anunţă, marţi, creşterea numărul curselor care operează pe Aeroportul Băneasa, după ce Wizz Air reia operarea curselor regulate de pasageri.
13:30
Ucraina a lansat peste noapte un atac masiv cu drone şi rachete asupra a 12 regiuni ruseşti # News.ro
Ucraina a întreprins peste noapte un atac major cu drone şi rachete asupra mai multor regiuni ruseşti, avariind uzine în cel puţin trei oraşe, determinând închiderea unor aeroporturi şi intrarea unor şcoli în regim de învăţământ online, au declarat oficiali locali şi mass-media ruse, relatează Reuters.
13:30
Echipele profesioniste din Los Angeles vor dona 8 milioane de dolari pentru a sprijini victimele incendiilor # News.ro
Douăsprezece echipe sportive profesioniste din Los Angeles s-au angajat luni să doneze un total de 8 milioane de dolari pentru a sprijini victimele incendiilor din Los Angeles şi pe cei care luptă împotriva flăcărilor.
13:30
Constanţa: Percheziţii la locuinţele a doi bărbaţi acuzaţi că au întocmit fals acte pe care le-au depus Registrul Comerţului şi au modificat acţionariatul şi administratorii unei firme care se ocupa de comerţul cu ridicata al produselor din tutun # News.ro
Poliţiştii din Constanţa au percheziţionat locuinţele a doi bărbaţi care sunt acuzaţi că au întocmit şi semnat în fals documente pe care le depuneau la Registrul Comerţului prin care au modificat acţionariatul şi administratorii unei societăţii comerciale. Anchetatorii au ridicat de la locuinţele celor doi, printre altele, peste 180.000 de lei şi 25.000 de euro.
13:20
Protest de Ziua Culturii Naţionale - Sindicatele „CulturMedia” solicită 1% din PIB pentru Cultură, egalizarea salariilor, deblocarea posturilor vacante, eliminarea politizării # News.ro
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Cultură şi Presă „CulturMedia” anunţă protest de Ziua Culturii Naţionale, cu banderole albe, de la ora 11.00, pentru a atrage atenţia asupra subfinanţării din Cultură şi inechităţilor salariale la care sunt supuşi angajaţii din muzee, biblioteci şi centre culturale.
13:10
Consiliul Superior al Magistraturii: La începutul anului 2025, gradul de ocupare al posturilor de judecător este de 83 la sută - cu cinci procente mai mult faţă de anul precedent / Câte posturi de procuror sunt ocupate # News.ro
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) anunţă, marţi, că, la începutul anului 2025, gradul de ocupare al posturilor de judecător este de 83 la sută, cu cinci procente mai mult faţă de anul precedent, iar posturile de procuror sunt ocupate în proporţie de peste 73%.
Acum 4 ore
12:50
Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a sosit marţi la Kiev într-o vizită neanunţată, menită să trimită un semnal clar al sprijinului Europei înainte de învestirea preşedintelui ales Donald Trump, care face presiuni pentru discuţii rapide pentru a pune capăt războiului din Ucraina, relatează Reuters.
12:40
Formula 1: Flavio Briatore nu înţelege mutarea lui Lewis Hamilton la Ferrari - Eu nu l-aş fi adus # News.ro
Flavio Briatore, consilier executiv al Alpine şi fost şef controversat al Renault F1, spune că nu este convins de alegerea lui Lewis Hamilton de către Ferrari.
12:40
O navă a „flotei-fantomă” ruseşti ar fi fost văzută navigând în jurul conductei din Marea Baltică prin care Polonia primeşte gaze din Norvegia # News.ro
O navă a „flotei-fantomă” ruseşti a fost văzută circulând în jurul conductei submarine Baltic Pipe care livrează gaze din Norvegia în Polonia, a relatat marţi televiziunea de stat poloneză TVP World, citând o sursă din Ministerul de Externe de la Varşovia, informează Reuters.
12:30
„Legenda” de George Enescu, în primul concert al anului din seria AdMusicam, la Sala Mare a ICR # News.ro
Stagiunea concertelor AdMusicam Concert Series din 2025 va fi deschisă la Institutul Cultural Român în 16 ianuarie, de la ora 19.00, în Sala Mare din Aleea Alexandru nr. 38, cu o ediţie inspirată de o lucrare a lui George Enescu: „Legenda”.
12:30
Furtul a trei picioare de om, amputate, de la Spitalul Cantacuzino din Capitală – Încă unul dintre membrele dispărute a fost găsit # News.ro
Încă unul dintre cele trei picioare de om sustrase de la Spitalul Cantacuzino din Capitală a fost găsit în zona rampei de deşeuri infecţioase. Este posibil ca hoţul să fi abandonat sacul în momentul în care a constatat ce conţine.
12:20
Robin and the Backstabbers, într-un nou concept audiovizual cu muzică şi proiecţii 360 live la MINA Museum # News.ro
Robin and the Backstabbers este prima trupă care va concerta în cadrul unui nou concept audiovizual cu muzică şi proiecţii 360 live, Unusual, la MINA Museum of Immersive New Art.
12:10
UPDATE - Sute de poliţişti în stradă, nemulţumiţi de prevederile Ordonanţei ”trenuleţ” – Unii pichetează sediile instituţiilor, alţii au pornit în marş pe străzile din oraşele în care sunt / Ministerul Finanţelor, pichetat - VIDEO # News.ro
Sute de poliţişti din mai multe judeţe ale ţării protestează, marţi, faţă de reducerea veniturilor odată cu intrarea în vigoare a prevederilor Ordonanţei ”trenuleţ”. Unii pichetează sediile instituţiilor, alţii au pornit în marş pe străzile din oraşele în care sunt. Un alt protest a început, la ora 12.00, în Bucureşti, la Ministerul Finanţelor.
12:10
Clubul Steaua Bucureşti anunţă, la începutul acestui an, perfectarea transferului uneia dintre cele mai talentate înotătoare din ţara noastră, după ce Rebecca Diaconescu a semnat un contract valabil până în 2028.
12:00
Daniil Medvedev, triplu finalist la Australian Open, calificare dificilă în turul doi. El a avut nevoie de cinci seturi pentru a trece de un jucător de pe locul 418 ATP # News.ro
Tenismanul rus Daniil Medvedev, favorit numărul 5 şi triplu finalist la Australian Open, s-a calificat, marţi, cu dificultate în turul doi la Melbourne.
12:00
Investigaţie „Die Zeit”: Rusia a efectuat cel puţin 50 de atacuri hibride împotriva a 13 ţări din Europa, între care şi România # News.ro
Autorităţile din Germania au deschis luni o anchetă după ce zece drone misterioase au survolat zona militară a sitului de producţie a avioanelor Eurofighter din Bavaria. Cel puţin 50 de incidente care ar putea fi operaţiuni hibride ruseşti au avut loc în 13 ţări din Europa, inclusiv în România, începând din 2022, arăta o investigaţie a publicaţiei germane „Die Zeit” publicată la sfârşitul anului trecut. Aceste operaţiuni hibride includ cazuri de spionaj, sabotaj, vandalism, atacuri cibernetice, campanii de dezinformare şi trei atacuri asupra infrastructurii subacvatice din Marea Baltică.
12:00
Dâmboviţa: Scandal între doi bărbaţi, în incinta unei agenţii de pariuri sportive / Unul dintre ei l-a lovit pe celălalt, fiind reţinut pentru 24 de ore # News.ro
Un scandal între doi bărbaţi a avut loc în incinta unei agenţii de pariuri sportive dintr-o comună din Dâmboviţa, unul dintre scandalagii fiind lovit de celălalt. Agresorul a fost reţinut pentru 24 de ore.
11:40
Sute de poliţişti în stradă în mai multe judeţe din ţară, nemulţumiţi de prevederile Ordonanţei ”trenuleţ” – Unii pichetează sediile instituţiilor, alţii au pornit în marş pe străzile din oraşele în care sunt - VIDEO # News.ro
Sute de poliţişti din mai multe judeţe ale ţării protestează, marţi, faţă de reducerea veniturilor odată cu intrarea în vigoare a prevederilor Ordonanţei ”trenuleţ”. Unii pichetează sediile instituţiilor, alţii au pornit în marş pe străzile din oraşele în care sunt.
11:40
Percheziţii în două comune din Galaţi, la persoane suspectate de contrabandă, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă fără drept şi braconaj / Două arme letale şi mai multe neletale, descoperite / Şapte bărbaţi, reţinuţi - FOTO # News.ro
Poliţiştii şi procurorii au făcut percheziţii în două comune din judeţul Galaţi, la persoane suspectate de contrabandă, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă fără drept şi braconaj. În urma descinderilor au fost descoperite două arme letale şi mai multe neletale, dar şi cartuşe, şapte bărbaţi fiind reţinuţi.
11:20
Columbianul James Rodriguez, fost star al Real Madrid, va juca în Mexic. Filmuleţ spectaculos de prezentare - VIDEO # News.ro
Căpitanul Columbiei, James Rodríguez, fost star al lui Real Madrid, a părăsit echipa spaniolă Rayo Vallecano pentru a semna cu clubul mexican Leon.
11:20
Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România: Peste 20.000 de oameni au primit despăgubiri pentru cheltuieli medicale cu ajutorul asigurărilor de viaţă # News.ro
Peste 20.000 de oameni au primit despăgubiri pentru cheltuieli medicale cu ajutorul asigurărilor de viaţă, iar 4 din cele 5 cele mai mari indemnizaţii plătite în baza acestui tip de poliţă au fost acordate ca urmare a decesului persoanelor asigurate, arată Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR).
11:10
Sute de poliţişti în stradă în mai multe judeţe din ţară, nemulţumiţi de prevederile Ordoonanţei ”trenuleţ” – Unii pichetează sediile instituţiilor, alţii au pornit în marş pe străzile din oraşele în care sunt - VIDEO # News.ro
Sute de poliţişti din mai multe judeţe ale ţării protestează, marţi, faţă de reducerea veniturilor odată cu intrarea în vigoare a prevederilor Ordonanţei ”trenuleţ”. Unii pichetează sediile instituţiilor, alţii au pornit în marş pe străzile din oraşele în care sunt.
11:10
Ce au citit românii în 2024. „Nopţi albe” de Dostoievski, bestseller neaşteptat al generaţiei Z, s-a viralizat pe TikTok # News.ro
Libris, librărie online de referinţă pe piaţa din România, a vândut în 2024 cu peste 20% mai multe cărţi decât în 2023, cu o medie a comenzii înregistrate la nivel naţional de 135 lei. Cele mai active judeţe în privinţa achiziţiei de carte se menţin Bucureşti, Braşov şi Cluj, iar „Cărţile pentru copii” domină topul categoriilor, urmate de Beletristică şi Ştiinţe Umaniste. Printre surprizele acestui an se remarcă revenirea unor titluri şi autori clasici, F.M. Dostoievski dominând topul celor mai vânduţi autori datorită viralizării pe Tik-Tok a volumului „Nopţi albe”.
Acum 6 ore
11:00
Gabriela Ruse, locul 125 WTA, va evolua cu americanca Madison Keys, locul 19 mondial, în turul doi la Australian Open.
11:00
Sindicatul INS Bucureşti: Suntem în total dezacord cu măsurile din Ordonanţa trenuleţ, dar şi cu modul abrupt, populist şi lipsit de raţionament de implementare. Ce reclamă şi ce propun statisticienii # News.ro
Sindicatul din Institutul Naţional de Statistică Bucureşti – SINSB, membru al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie, este „în total dezacord” cu măsurile propuse de OUG 156/2024 cunoscută ca Ordonanţa „trenuleţ" privind unele măsuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice şi în acelaşi timp de seria de declaraţii nefondate privind funcţionarii publici, dar şi cu modul „abrupt, populist şi lipsit de raţionament de implementare”.
10:50
Clubul Toulouse cere scuze după o glumă pe X despre o femeie înşelată de un fals Brad Pitt # News.ro
Clubul Toulouse a postat scuze pe contul de X după ce a publicat o glumă despre o franţuzoaică înşelată de un fals Brad Pitt.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.