Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură plăteşte ajutorul de stat în sectorul creşterii animalelor, suma plătită fiind de 39,7 milioane lei

News.ro, 21 ianuarie 2025 10:00

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) anunţă că efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna septembrie 2024 şi trimestrul III 2024. Suma plătită este în valoare de 39,7 milioane lei.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 10 minute
15:30
Guvernul taliban a anunţat marţi eliberarea de către Statele Unite a unui deţinut afgan în schimbul a doi deţinuţi americani, în urma unor ”discuţii lungi” facilitate de Qatar, relatează AFP.
15:30
Numărul total de victime înregistrate în Uniunea Euroeană a înregistrat o creştere de 41 % în anul 2022 faţă de 2021, cea mai răspândită formă fiind traficul în scopul exploatării sexuale, reprezentând aproape jumătate din totalul persoanelor traficate. Potrivit Comisiei UE, care a publicat, luni, cel de al cincilea raport al său privind combaterea traficului de persoane, cifra reală a victimelor traficate este, „probabil, semnificativ mai mare, deoarece multe victime rămân nedetectate”.
Acum 30 minute
15:20
FC Universitatea Cluj a ajuns la un acord cu FC Sochaux pentru transferul atacantului de bandă dreaptă Issouf Macalou (26 de ani).
15:10
Şaizeci şi şase de persoane au murit, iar alte 51 au fost rănite în incendiul unui hotel, în noaptea de luni spre marţi, într-o staţiune de schi, în centrul Turciei, anunţă ministrul de Interne Ali Yerlikaya, relatează AFP.
15:10
Aproape 70% dintre români ar vota un candidat naţionalist pentru funcţia de preşedinte, care promovează valorile religioase şi susţine familia tradiţională, relevă un sondaj INSCOP prezentat marţi, pocentul fiind uşor mai mare decât în urmă cu do ani. Doar 16% şi-ar menţine opţiunea dacă un astfel de partid/candidat ar propune o apropiere faţă de Rusia.
Acum o oră
15:00
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis, marţi, cu unanimitate de voturi, să respingă cererea lui Călin Georgescu de adoptare a unor măsuri provizorii privind anularea alegerilor prezidenţiale din România de către Curtea Constituţională. Concret, Georgescu a cerut ca decizia CCR să fie suspendată şi procesul electoral să fie reluat, însă CEDO a decis să nu indice Guvernului României nicio măsură provizorie.
15:00
Şaizeci şi şase de persoane au murit, iar alte 51 au fost rănite în incendiul unui hotel, în noaptea de luni spre marţi, într-o staţiune de schi, în centrul Turciei, anunţă ministrul de Interne Ali Yerlikaya, relatează AFP.
15:00
Poliţişti din cadrul Direcţiei Rutiere au întocmit, marţi, 21 ianuarie, primul proces-verbal de constatare a contravenţiei, ca urmare a folosirii noului sistem e-Sigur, de la începutul acestui an, prin amplasarea unor radare pentru monitorizarea traficului pe A1, pe A2 şi pe DN 2, în judeţul Vrancea. Scopul introducerii acestui sistem şi apoi extinderea lui în toată ţara are ca scop reducerea cu 50% a mortalităţii prin accidente rutiere în următorii cinci ani.
14:50
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins marţi, cu unanimitate de voturi, să resping cererea lui Călin Georgescu privind anularea alegerilor prezidenţiale din România de către Curtea Constituţională.
14:40
Trei persoane au murit şi alte trei au fost rănite, marţi după-amiază, într-un accident rutier produs pe DN 6, în zona localităţii Zănoaga din Dolj, fiind implicate două autoturisme şi un camion. Acolo s-au deplasat mai multe echipaje medicale şi elicopterul SMURD. Traficul rutier este blocat.
14:40
Autonom Services SA, furnizor integrat de soluţii de mobilitate şi finanţare, listează la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) o nouă emisiune de obligaţiuni nominative, neconvertibile şi negarantate, în valoare totală de 30 de milioane de euro. Noua emisiune de obligaţiuni este corelată cu obiectivele de sustenabilitate asumate de Autonom, incluzând reducerea mediei emisiilor de carbon ale flotei operaţionale de autoturisme cu 30% până în 2028 şi, pe termen lung, cu 55% până în 2030.
14:40
”George Washington, îmi convine... Thomas Jefferson, îmi convine”, a trecut în revistă portretele iluştrilor săi predecesori de pe pereţi, la întoarcerea în Biroul Oval, Donald Trump, relatează AFP.
Acum 2 ore
14:30
Trei persoane au murit şi alte trei au fost rănite, marţi după-amiază, într-un accident rutier produs pe DN 6, în zona localităţii Zănoaga din Dolj, fiind implicate două autoturisme şi un camion. Acolo s-au deplasat mai multe echipaje medicale şi elicopterul SMURD. Traficul rutier este blocat.
14:30
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş afirmă marţi că vestea zilei vine din Consiliul ECOFIN unde a fost aprobat Planul Bugetar-Structural al României. Suntem siguri că putem investi 450 de miliarde de lei în următorii trei ani – bani destinaţi modernizării infrastructurii, sistemului de sănătate, educaţiei şi tranziţiei verzi, a precizat ministrul.
14:20
Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a anunţat că, vineri, de Ziua Unirii Principatelor Române, pe scena amplasată în centrul oraşului nu vor mai urca politicieni şi nici nu vor exista discursuri, el recunoscând că evenimentul ar fi politizat, în condiţiile în care ”lumea este încă tensionată”.
14:20
Gruparea Manchester City a oficializat, marţi, transferul fundaşului central brazilian Vitor Reis (19 ani).
14:10
Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a anunţat că, vineri, de Ziua Unirii Principatelor Române, pe scena amplasată în centrul oraşului nu vor mai urca politicieni şi nici nu vor exista discursuri, el recunoscând că evenimentul ar fi politizat, în condiţiile în care ”lumea este încă tensionată”.
14:10
Economistul Adrian Negrescu afirmă că România are „cel puţin două argumente esenţiale” pentru a deveni „o destinaţie atractivă” pentru capitalul american, şi anume, construirea, în ţara noastră, a celei mai mari baze NATO din Uniunea Europeană şi faptul că putem deveni „placa turnantă a business-ului de reconstrucţie a Ucrainei, după război”. Specialistul spune că pentru asta este nevoie de „o politică de lobby extrem de dinamică, în faţa autorităţilor americane, dar mai ales a mediului de afaceri din SUA”. În opinia economistului, România „nu pare să fie pregătită” pentru o „nouă realitate economică mondială”, odată cu instalarea lui Donald Trump la Casa Albă.
14:00
Poliţiştii din Braşov fac, marţi, peste 70 de percheziţii, în judeţele Braşov şi Covasna, la sedii ale unei instituţii şi ale unor firme colaboratoare, precum şi la locuinţele unor persoane. Dosarul, în care se fac cercetări pentru abuz în serviciu, delapirea, fals şi uz de fals, vizează funcţionari care ar fi încălcat legea în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, ducând la prejudicierea bugetului de stat. Surse judiciare afirmă că funcţionari ai Primăriei Augustin ar fi acordat ajutoare sociale, fără respectarea prevederilor legale, în contextul alegerilor locale de anul trecut, ca beneficiarii să voteze un anumit candidat.
14:00
Hamasul urmează să elibereze sâmbătă alte patru ostatice israeliene ţinute în Fâşia Gaza, în al doilea schimb de ostatici şi deţinuţi cu Israelul, prevăzut de acordul care a instituit un armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza duminică, declară marţi un lider de rang înalt al mişcării islamiste, Taher al-Nunu, AFP.
13:40
Comisarul general al Gărzii Naţionale de Mediu, Andrei Corlan, a declarat că reprezentanţii instituţiei pe care o conduce au făcut aproape 50.000 de controale, în 2024, iar valoarea sancţiunilor acordate este de aproximativ 36 de milioane de euro.
Acum 4 ore
13:30
Armata israeliană anunţă marţi că a lansat o operaţiune militară într-o zonă autonomă palestiniană, la Jenin, în Cisiordania, unde potrivit Ministerului Sănătăţii al Autorităţii Palestiniene (AP) a omorât un palestinian, în a treia zi a unui armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza, relatează AFP.
13:20
Alianţa pentru Unirea Românilor solicită Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la Ordonanţa de Urgenţă pentru organizarea alegerilor prezidenţiale, în contextul în care modificările aduse legislaţiei electorale, adoptate în mod netransparent, afectează grav drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor români.
13:20
David Luiz, fundaş central care a evoluat la PSG, Chelsea şi Arsenal, va evolua echipa pentru Fortaleza, în prima ligă braziliană, la vârsta de 37 de ani.
13:10
Poliţiştii de frontieră de la Nădlac, judeţul Arad, au depistat, luni, nouă cetăţeni străini fără drept de călătorie în Spaţiul Schengen, în urma unor controale aleatorii pe căile de comunicaţii din apropierea graniţei. Cu această ocazie, poliţiştii au descoperit, într-un autoturism condus de un cetăţean moldovean, trei pasageri din Afganistan, Irak şi Iran fără documente de călătorie în Spaţiul Schengen, iar într-un automarfar condus de un român alţi şaşe cetăţeni din Sri Lanka, ascunşi în cabina autovehiculului.
13:10
Un elev de 16 de ani de la un liceu din Slatina a fost agresat de un coleg, în vârstă de 18 ani, incidentul având loc într-o pauză. Victima a avut nevoie de îngrijiri medicale şi a fost transportată la spital. Poliţiştii fac cercetări în acest caz.
13:00
Arbitrul slovac Filip Glova va conduce la centru meciul Qarabag FK - FCSB, care va avea loc, joi, de la ora 19.45, la Baku, în etapa a şaptea a Ligii Europa.
13:00
Ştefan Radu Oprea (PSD) a declarat, marţi, despre iniţierea procedurii de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis, de către partidele din Opoziţie, prin strângerea de semnături, că este ”un demers populist, pentru că avem o certitudine, şi anume că preşedintele Klaus Iohannis pleacă sigur, pentru că avem data alegerilor fixată.
13:00
Poliţiştii din Braşov fac, marţi, peste 70 de percheziţii, în judeţele Braşov şi Covasna, la sedii ale unei instituţii şi ale unor firme colaboratoare, precum şi la locuinţele unor persoane. Dosarul, în care se fac cercetări pentru abuz în serviciu, delapirea, fals şi uz de fals, vizează funcţionari care ar fi încălcat legea în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, ducând la prejudicierea bugetului de stat.
12:50
Social-democratul Ştefan Radu Oprea a anunţat, marţi, că în şedinţa Consiliului Naţional Politic a fost validată candidatura lui Crin Antonescu, din partea coaliţiei de guvernare, un vot final, în Congresul extraordinar al partidului, urmând să fie dat în data de 2 februarie.
12:50
Liderul PNL Suceava, Gheorghe Flutur, şi-a anunţat demisia de la şefia organizaţiei judeţene a PNL Suceava, la o zi după atacurile la adresa sa lansate de prim-vicepreşedintele filialei, Ioan Balan. Flutur precizează, într-un comunicat de presă, că a trimis demisia conducerii centrale a PNL.
12:50
Reprezentantul PSD Ştefan Radu Oprea a declarat, marţi, că în şedinţa conducerii partidului nu s-a discutat despre o candidatură a lui Victor Ponta, el precizând că nu pot fi doi candidaţi susţinuţi de PSD la prezidenţiale şi că din punctul de vedere al PSD, Crin Antonescu este un candidat care poate să unească cele două electorate.
12:40
Liderul PNL Suceava, Gheorghe Flutur, şi-a anunţat demisia de la şefia organizaţiei judeţene a PNL Suceava, la o zi după atacurile la adresa sa lansate de prim-vicepreşedintele filialei, Ioan Balan. Flutur precizează într-un comunicat de presă că a trimis demisia conducerii centrale a PNL.
12:40
Al doilea sezon al serialului "1923", realizat de Taylor Sheridan, nominalizat la premiul Oscar, în care joacă Helen Mirren şi Harrison Ford, are premiera pe SkyShowtime din 10 martie.
12:30
Filmul "Ambasadorul Amintirilor", despre Stanisław Zalewski care a supravieţuit în trei lagăre de concentrare şi exterminare germane naziste, va rula, începând cu data de 24 ianuarie, în cinematografele Cineplexx din Bucureşti, Craiova, Târgu-Mureş, Sibiu, Satu-Mare, la CineGold Sibiu, Cinema Studio şi Cinema Victoria din Timişoara, Cinema Victoria, Cinema Arta din Cluj -Napoca şi Cinema Ateneu din Iaşi. Zalewski îşi spune povestea de viaţă într-un documentar realizat de Magdalena Zelasko.
12:30
Social-democratul Ştefan Radu Oprea a anunţat, marţi, că în şedinţa Consiliului Naţional Politic a fost validată candidatura lui Crin Antonescu, din partea coaliţiei de guvernare, un vot final, în Congresul extraordinar al partidului, urmând să fie dat în data de 2 februarie.
12:20
Arina Sabalenka, numărul 1 mondial şi dublă deţinătoare a titlului la Melbourne, a învins-o pe rusoaica Anastasia Pavliucenkova, locul 32 WTA, scor 6-2, 2-6, 6-3, şi s-a calificat în semifinale la Australian Open.
12:20
Ministrul de Finanţe, Tánczos Barna, participă, marţi, la Consiliul ECOFIN, unde ar urma să fie aprobate recomandările Consiliului privind planul bugetar-structural pe termen mediu al României. El a arătat că reducerea lină a deficitului, într-un ritm care să nu producă dezechilibre, permite implementarea unui buget masiv de investiţii. ”Trebuie să oferim predictibilitate privind sistemul fiscal, să gestionăm eficient finanţele publice, să ţinem sub control costurile de funcţionare ale statului”, a adăugat Tanczos.
12:10
Autoritatea Electorală Permanentă informează că, până marţi, 21 ianuarie, la ora 11.00, pe portalul www.votstrainatate.ro, au fost primite 325 cereri de vot prin corespondenţă şi 114 cereri pentru exercitarea votului la o secţie de votare din afara ţării, la alegerile prezidenţiale din 2025.
12:10
O alunecare de teren, cauzată de precipitaţii puternice, s-a soldat cu cel puţin 16 morţi şi zece răniţi într-o provincie centrală, pe Insula indoneziană Java, anunţă marţi un reprezentant al poliţiei, iar echipe de intervenţie căutau persoane date dispărute, relatează AFP.
11:50
O nouă rundă în lupta prinţului Harry cu tabloidele: marţi începe la Londra un proces care vizează două publicaţii ale lui Rupert Murdoch, acuzate de fiul cel mic al regelui Charles al III-lea de obţinerea ilegală de informaţii despre viaţa sa privată, informează AFP.
11:50
Poliţiştii de frontieră au descoperit, în Portul Constanţa, ceasuri inteligente susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de peste 1,5 milioane de lei. Acestea se aflau într-un container sosit din China şi destinat unei firme din România.
11:50
Uniunea Europeană (UE) este ”pregătită să-şi apere interesele economice” dacă este necesar, i-a replicat, la Bruxelles, comisarul european însărcinat cu Economia Valdis Dombrovskis, noului preşedinte american Donald Trump, care a ameninţat, după ce a depus jurământul la Capitoliu, la Washington, să impună ”taxe vamale şi taxe ţărilor străine”, fără să-şi detalieze măsurile, relatează AFP.
11:40
Analistul militar Hari Bucur-Marcu, expert în securitate internaţională, afirmă că preşedintele american Donald Trump va continua politica americană în privinţa României şi că, deşi vor exista diferenţe între Administraţia Biden şi Administraţia Trump, acestea nu vor viza „politica internaţională şi de securitate americană la nivel strategic”. Bucur Marcu mai spune că Administraţia Trump nu va favoriza vreun vecin de-al României în defavoarea naţiunii noastre. „Naţiunea română va suferi inevitabil nu de spaima de Trump, ci de regretul că nu a profitat de oportunităţile deschise de prezenţa sa în fruntea Americii”, mai spune Bucur-Marcu.
Acum 6 ore
11:30
Autorităţile au prelevat, marţi, probe din apa Mării Negre, în cadrul primei campanii de monitorizare din acest an. În contextul poluării din Strâmtoarea Kerci, ministrul Mediului, Mircea Fechet, care a participat la acţiune, a cerut ca determinarea hidrocarburilor din apa Mării Negre să se facă cu o intensitate mai mare, tocmai pentru a avea semnale timpurii, pentru a fi luate decizii dacă situaţia o va impune. ”Deocamdată, monitorizăm şi mergem pe principiul că e mai bine să fim în alertă decât să avem vreo surpriză care să pună turismul sau starea litoralului românesc în pericol”, a transmis el.
11:30
Incidentele implicând cabluri submarine au fost ”accidente”, potrivit unui consens care apare între serviciile americane şi europene, declară trei surse din trei ţări implicate în anchetă, dezvăluie The Washington Post (WP), în contextul în care Rusia nu este acuzată în mod oficial, în pofida faptului că a fost bănuită rapid.
11:30
Un bărbat de 45 de ani din comuna Limanu este suspectat de poliţişti că a întreţinut, în luna decembrie a anului trecut, raporturi sexuale cu o fată de 15 ani. Anchetatorii fac, marţi, o percheziţie la locuinţa acestuia.
11:20
Antrenorul Goran Ivanisevici a anunţat, marţi, că a încheiat parteneriatul cu sportiva kazahă Elena Rîbakina, numărul 7 mondial.
11:10
Yannick Theodor Alexandrescou, în vârstă de 17 ani, a fost eliminat, marţi, în turul doi al probei de simplu juniori de la Australian Open, primul grand slam al anului.
11:00
Concertele ediţiei XXVII a Festivalului Internaţional "George Enescu" (24 august - 21 septembrie) vor fi difuzate de TVR, coproducător de tradiţie al evenimentului.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.