Reacția Germaniei după ce Trump a declarat că vrea preluarea Canalului Panama: „Orice amenințare este complet inacceptabilă”

Digi24.ro, 21 ianuarie 2025 13:10

Ministrul german de externe, Annalena Baerbock, a calificat marţi ca fiind "total inacceptabile" declaraţiile reiterate de noul preşedinte american, Donald Trump, privind preluarea controlului de către Statele Unite asupra Canalului Panama.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Digi24.ro

Acum 4 ore
00:20
România poate juca un rol hotărâtor în regiunea Mării Negre, în plin război, în Ucraina. O spun doi dintre cei mai importanți comandanți supremi pe care i-au avut Forțele Aliate NATO din Europa. Cei doi generali americani au vorbit pentru Digi24 despre viitorul relației dintre țara noastră și noua administrație de la Washington și au lăudat România, pe care au numit-o „Sparta Europei”. De altfel, unul dintre acești generali a și lansat, împreună cu președintele Nawaf Salameh Family Office, o platformă destinată consolidării relațiilor româno-americane. Se numește American Romanian Business Roundtable și își propune intensificarea cooperării economice și strategice în domeniul apărării.
21 ianuarie 2025
23:30
Cel puțin patru persoane au fost rănite marți seara într-un atac cu cuțitul pe o stradă din centrul Tel Avivului. Potrivit serviciului de urgență Magen David Adom, doi tineri în vârstă de 20 de ani au fost răniți moderat și un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost rănit ușor. Aceștia au fost evacuați la spitalul Ichilov, care a raportat că starea unuia dintre răniți, care a fost rănit în zona gâtului, este moderată spre gravă. Atacatorul a fost lichidat, scrie ynetnews.com.
23:10
Rusia l-a criticat marţi pe noul preşedinte al SUA Donald Trump pentru că a reintrodus Cuba pe lista statelor care susţin terorismul, apreciind că această măsură vizează să "schimbe puterea" în insulă, relatează AFP.
23:00
Noul ocupant al Casei Albe şi-a lăsat deja amprenta asupra mediului de lucru. De îndată ce a preluat funcţia, Donald Trump, învestit luni ca al 47-lea preşedinte al Statelor Unite, a transformat Biroul Oval după placul său, potrivit The Wall Street Journal, care a avut acces exclusiv la locul de muncă al republicanului, relatează News.ro.
23:00
Procurorii generali din 18 state americane au intentat marţi un proces pentru a bloca demersul preşedintelui Donald Trump de a pune capăt, după zeci de ani, politicii în materie de imigraţie cunoscute sub numele de „cetăţenie prin naştere”, care garantează cetăţenia copiilor născuţi în SUA indiferent de statutul părinţilor lor, relatează Associated Press, preluată de news.ro.
Acum 6 ore
22:50
Candidatul coaliției la alegerile prezidențiale Crin Antonescu a afirmat că președintele României trebuie să fie „un care care să iubească și să exprime România” și s-a întrebat ce l-a împiedicat pe Klaus Iohannis să spună la Bruxelles că în țara noastră majoritatea sunt creștini, însă există libertate religioasă, atei și multe alte culte religioase.
22:20
Ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, a vorbit marți seară, la Digi24, despre riscul ca modificările privind alegerile prezidențiale în diaspora să creeze nemulțumiri în rândul românilor și a atras atenția că scrutinul nu ar trebui să fie un prilej pentru „scene de rebeliune”. El a explicat totodată de ce a fost modificat programul de votare în străinătate. 
22:20
Ministrul de Externe Emil Hurezeanu a vorbit la Digi24 despre ostaticii eliberați de Hamas, dintre care doi au origini românești, precizând că ar putea urma și alții. Ministrul a anunțat și că marinarul român răpit de rebelii Houthi urmează să fie eliberat, după un an de captivitate.
22:20
Administrația Donald Trump a demis-o pe amiralul Linda Lee Fagan, comandant al Gărzii de Coastă a SUA și prima femeie care a condus o ramură a forțelor armate, a declarat marți un oficial american pentru Reuters.
22:00
Crin Antonescu a declarat despre Călin Georgescu că nu este pregătit să fie președinte. Candidatul coaliției la alegerile prezidențiale a mai spus că Georgescu „o fantomă, un drog ieftin, eficient și distrugător, care e servit unor oameni”.
22:00
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marți că dorește ca războiul cu Rusia să se încheie în 2025 „nu doar repede, dar și într-un mod corect și fiabil”, informează Kyiv Independent.
22:00
Emil Hurezeanu a vorbit marți seara, în exclusivitate la Digi24, despre relația României cu Ungaria, în contextul aderării țării noastre la spațiul Schengen, precum și în cel economic, bilateral. Ministrul de Externe a adus în discuție și gestul „provocator” al ambasadorului Ungariei la NATO, Istvan Balogh, care i-a oferit ministrului croat de Externe Gordan Grlic Radman un cadou numai bun să iște un scandal diplomatic. Balogh i-a oferit acestuia un atlas geografic ilustrat cu hărți din vremea „Ungariei Mari” (a Imperiului Austro-Ungar), care înfățișează întregul bazin al Munților Carpați.
21:40
„Pare că statul nu are conducere, ceea ce nu e deloc bine. Această criză se va încheia abia odată cu încheierea procesului electoral reportat din 2024”, consideră Crin Antonescu. Candidatul coaliției la alegerile prezidențiale a adăugat că ar fi fost mai bine „pentru cauza democrației” ca șeful statului Klaus Iohannis să își încheie mandatul, fiinde dorit ca locul său să fie luat de președintele Senatului Ilie Bolojan, după constituirea noului Parlament și învestirea Guvernului. 
21:30
Un tribunal rusesc a ordonat Raiffeisen Bank International din Austria să plătească daune de 2 miliarde de euro, ca urmare a prăbuşirii unei tranzacţii, semnalând hotărârea Moscovei de a riposta împotriva Occidentului, în contextul în care companiile occidentale continuă să suporte consecinţele acestui conflict, relatează Reuters.
21:20
Ungaria şi Slovacia, ţările din UE cele mai critice faţă de Ucraina, s-au poziţionat marţi faţă de o eventuală aderare a Kievului la UE. În timp ce premierul ungar Viktor Orban respinge ideea, omologul său slovac, Robert Fico, susține că ar sprijini demersul, însă cu anumite condiții, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres. 
21:20
Interesul vital al României rămâne păstrarea parteneriatului transatlantic, după învestirea lui Donald Trump în funcția de președinte al SUA, a spus la Digi24 ministrul de Externe Emil Hurezeanu. El crede că România nu are motive de teamă și că trebuie să-și continue rolul „deja verificat” în relația cu SUA, NATO și UE.
21:10
Şeful Statului Major al armatei israeliene, generalul Herzi Halevi, a declarat marţi că armata a ucis aproximativ „20.000 de agenţi Hamas” în timpul celor 15 luni de război în Fâşia Gaza împotriva mişcării islamiste palestiniene.
21:10
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat la Davos că liderul rus Vladimir Putin va cere o reducere de cinci ori a armatei ucrainene în timpul unor posibile negocieri de pace, dar Ucraina nu va permite ca acest lucru să se întâmple, potrivit BBC.
Acum 8 ore
20:40
Poliţiştii din Tecuci judeţul Galaţi, au tras, marţi, mai multe focuri de armă pentru a opri un şofer de 31 de ani care a refuzat să oprească la semnalul angenţilor Poliţieii Rutiere. Maşina pe care o conducea bărbatul a putut fi oprită după aproximativ 3 kilometri, după ce unul dintre pneurile în care s-a tras a cedat. Şoferul a fost imobilizat, dar în drum către audieri, mașina Poliţiei a fost blocată de alte două persoane care au ameninţat poliţiştii.
20:30
Justiţia belgiană a declarat inadmisibile o serie de plângeri penale împotriva preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, referitoare la achiziţiile de vaccinuri anti-COVID pe care le-a negociat în numele statelor UE cu compania Pfizer, relatează marţi AFP.
20:30
Planul Bugetar-Structural al României a fost aprobat în Consiliul Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN), alături de planurile altor 20 de state membre, a anunțat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene Marcel Boloș. Fără acest plan aprobat, țara noastră „ar fi fost obligată să ajusteze deficitul bugetar rapid, pe o perioadă de patru ani”, ceea ce ar fi dus la „tăieri masive de cheltuieli, blocarea investițiilor în spitale și drumuri, creșteri masive de taxe”, a adăugat el.
20:20
Republicanii au revenit în forță în Statele Unite odată cu învestirea oficială a lui Donald Trump la Casa Albă. Trimișii speciali Digi24 Cristina Cileacu și Teodora Tompea au discutat în exclusivitate cu Pete Sessions, congresmen al Partidului Republican despre războiul din Ucraina, relația Americii cu țara noastră, dar și despre obiectivele de politică extrernă majore ale președintelui nou-ales.
20:10
Problemă tehnică neglijată ore în șir sau pur și simplu o decizie stranie de închidere bruscă a unei pagini oficiale a Casei Albe? Aceasta este întrebarea care circulă cu insistență pe rețelele de socializare, referitoare la pagina în limba spaniolă de la site-ul Casei Albe, care pare să nu funcționeze, la doar o zi după ce președintele Donald Trump și-a preluat mandatul. Despre ciudata dispariție scrie și publicația americană Newsweek, care precizează  că a contactat echipa de presă a lui Trump pentru comentarii.
19:50
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat marți că va prezenta în guvern un „raport detaliat” referitor la „efectele negative ale politicilor Green Deal” („Pactul Verde al Europei” promovat de șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen) asupra sectorului energetic românesc. Burduja a adăugat că „România are tot ce-i trebuie pentru a fi lider regional în energie”.
19:50
Alianța pentru Unirea Românilor a solicitat Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională în legătură cu ordonanța de urgență pentru organizarea alegerilor prezidențiale. Reprezentanții AUR spun că modificările aduse legislației electorale au fost adoptate „în mod netransparent” și „afectează grav drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor români”.
19:40
Unul dintre soldații nord-coreeni capturați recent de Ucraina a încercat mai întâi să se sinucidă, dar apoi a cerut să vizioneze filme de dragoste coreene, au povestit parașutiștii ucraineni care l-au capturat, relatează POLITICO.
19:30
„Suntem groenlandezi, nu vrem să fim americani”, a declarat marţi prim-ministrul Groenlandei, Mute Egede, la o zi după învestirea lui Donald Trump. Apelul vine în contextul în care președintele american doreşte ca SUA să preia controlul imensului teritoriu autonom danez, transmite AFP, potrivit Agerpres. 
19:20
Doi americani au fost eliberați în cadrul unui schimb de deținuți între SUA și talibanii din Afganistan. La rândul lor, americanii au eliberat un taliban care fusese condamnat la închisoare pe viață în California, pentru trafic de droguri și terorism, relatează The Guardian.
19:20
Daniel Tudorache, fostul edil PSD al Sectorului 1, a  scăpat de închisoare, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât reducerea pedeapsei de 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare la 3 ani de închisoare, însă cu suspendare, decizia instanței supreme fiind definitivă, arată minuta ședinței de marți.
19:20
Autostrada Sibiu-Pitești începe să prindă contur. Până la vară ar putea fi gata încă 14 kilometri din șosea de mare viteză, între Băiculești și Curtea de Argeș. O nouă inaugurare am putea avea în 2026, când vor fi gata cei 10 kilometri dintre Curtea de Argeș și Tigveni. Până când vom circula, însă, pe întreaga șosea va mai dura ani buni. Pe secțiunile de munte, unde trebuie construite 8 tuneluri lucrările efective nu au început, ba mai mult, nici proiectarea nu este pe alocuri gata, deși suntem la 3 ani de la semnarea contractelor. Șefii de la Drumuri speră că întârzierile din etapa de proiectare să fie recuperate odată cu demararea în forță a lucrărilor.
19:20
Ministerul Afacerilor Interne a transmis, marţi, că în spaţiul public se vehiculează un fake news prin care se induce ideea că "a fost premeditat" procesul de anulare a turului I al alegerilor prezidenţiale de anul trecut, informează Agerpres.
Acum 12 ore
18:50
Sindicaliştii din Senat au transmis, marţi, dezacordul ferm faţă de măsurile de reorganizare a instituţiei, reclamând că reducerea a 200 de posturi s-ar face „în grabă” şi fără consultarea reprezentanţilor salariaţilor. Sindicaliştii afirmă că această reorganizare este „extrem de îngrijorătoare şi nebenefică”.
18:40
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a lansat marţi, la Forumul Economic Mondial de la Davos (Elveţia), un apel la „unitatea” Europei în materie de apărare şi securitate, transmite France Presse, potrivit Agerpres. 
18:40
Pentru a ne salva vieţile şi planeta este nevoie să salvăm gheţarii care se topesc sub efectul schimbărilor climatice, a avertizat marţi ONU, la o zi după retragerea SUA din Acordul de la Paris, transmite AFP.
18:40
Plaja din Costinești s-a transformat în șantier, pentru că se lucrează la digurile care ar urma să oprească eroziunea. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a afirmat că lucrările de înnisipare de la Costineşti se desfăşoară conform graficului şi a precizat că, la finalul proiectului, acolo vor fi 26 de hectare de plajă nouă, faţă de două câte sunt în momentul de faţă, informează News.ro.
18:20
Un deputat comunist rus, Denis Bulanov, a propus marţi ca Marea Neagră să se numească "Marea Rusă", aşa cum şi noul preşedinte american Donald Trump a cerut în discursul său de învestire ca numele Golfului Mexicului să fie schimbat în "Golful Americii", relatează agenţia EFE.
18:10
Senatorul PNL Daniel Fenechiu a declarat, marţi, că în weekend va avea loc Consiliul Naţional al PNL şi că liberalii vor valida candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale. 
18:10
Accidentul rutier care a avut loc, marţi, pe DN 6, în localitatea Zănoaga, în urma căruia trei persoane au decedat, iar alta este în stare de inconştienţă, a fost produs în momentul în care o tânără de 19 ani din Caracal, judeţul Olt, a depăşit un ansamblu de vehicule.
18:00
Teroriștii Hamas le-au oferit „cadouri” femeilor pe care le-au eliberat duminică. Când Romi Gonen, Doron Steinbrecher și Emily Damari au urcat în mașina Crucii Roșii, în Gaza, un militant Hamas le-a înmânat fiecăreia dintre ei o pungă de hârtie cu sigla Brigăzilor Qassam pe ea.
18:00
O femeie de 39 de ani a furat, marţi, maşina unui livrator de mâncare, care nu şi-a asigurat autovehiculul, după ce l-a amenințat cu un cuţit. Polițiștii au depistat-o în trafic pe Calea Turzii din Cluj-Napoca și, deși a fost recalcitrantă, aceștia au reușit să o imobilizeze şi să o ducă la secţie pentru audieri.
18:00
Liderul PNL Suceava, Gheorghe Flutur, şi-a anunţat demisia de la şefia organizaţiei judeţene a PNL Suceava, la o zi după atacurile la adresa sa lansate de prim-vicepreşedintele filialei, Ioan Balan. Flutur precizează, într-un comunicat de presă, că a trimis demisia conducerii centrale a PNL, relatează News.ro.
17:40
Uniunea Europeană se așteaptă să poarte discuții cu oficialii Statelor Unite în timp ce evaluează cererile lui Donald Trump ca blocul european să cumpere mai mult combustibil american, a declarat marți un purtător de cuvânt, citat de POLITICO. Noul președinte al SUA face presiuni asupra Europei pentru a cumpăra mai mult gaz american sau se va confrunta cu tarife vamale ridicate.
17:40
Prim-ministrul polonez Donald Tusk şi-a încurajat marţi compatrioţii care trăiesc în SUA, mai ales pe cei aflaţi în situaţie ilegală, să se gândească la revenirea în ţară, după anunţurile preşedintelui american Donald Trump de expulzare masivă a imigranţilor clandestini, transmite AFP.
17:40
Primele decrete semnate de noul preşedinte american Donald Trump vor aduce schimbări majore nu doar în SUA, ci şi în restul lumii, a declarat marţi premierul conservator ungar Viktor Orban, citat de agenţia EFE.
17:30
Cancelarul german Olaf Scholz l-a avertizat marţi pe omul de afaceri american Elon Musk că „sprijinirea poziţiilor extremei drepte'' este inacceptabilă, după ce Musk făcuse apel la votarea extremei drepte şi un gest interpretat de unele persoane ca fiind un salut nazist.
17:20
Preşedinta USR, Elena Lasconi, anunţă că parlamentarii formaţiunii vor depune în Parlament o propunere legislativă pentru modificarea Codului penal referitor la termenul de prescripţie pentru mai multe infracţiuni de corupţie.
17:00
Președintele chinez Xi Jinping a discutat cu omologul său rus, Vladimir Putin, la scurt timp după învestirea lui Donald Trump. Serviciul de presă al Kremlinului susține că liderul de la Beijing s-a declarat pregătit să ducă relațiile ruso-chineze pe „noi culmi”, relatează Kyiv Independent. 
17:00
USR a cerut în Parlament convocarea unei şedinţe extraordinare, în care preşedintele Klaus Iohannis să prezinte un raport privind anularea alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie. Cel care a făcut solicitarea a fost liderul senatorilor USR, Ştefan Pălărie. Președintele Senatului, Ilie Bolojan, i-a tăiat însă microfonul.
16:50
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a afirmat marţi, într-un interviu acordat Agerpres, că estimează că în februarie va fi semnat contractul privind sistemul Patriot care îl înlocuieşte pe cel cedat de România către Ucraina.
16:50
Şeful Statului Major al armatei israeliene, generalul Herzi Halevi, şi-a prezentat marţi demisia, decizie pe care a explicat-o prin „responsabilitatea” sa în „eşecul din 7 octombrie” 2023, cu referire la atacul terorist fără precedent comis de mişcarea palestiniană Hamas împotriva Israelului.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.