„Am fost ameninţată că vine cu toporul. În fiecare zi suntem înjuraţi, ameninţaţi”. Un medic pediatru de la Suceava vorbeşte despre agresiunile asupra medicilor/ Medic la Colţea: Legislaţia trebuie schimbată / Ce spune Colegiul Medicilor
Dr. Elena Moldovan, medic pediatru la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Suceava a vorbit despre decizia sa de a nu mai lucra în Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Suceava şi de a alege să lucreze în schimb pe Secţia de pediatrie a unităţii sanitare din cauza agresivităţii unora dintre cei care îi ănsoţesc pe pacienţi şi a supraaglomerării UPU. Medicul spune că spitalul va rămâne probabil de la începutul lunii februarie fără gardă pe pediatrie pentru că nu vor mai fi suficienţi medici care să asigure linia de gardă. Deşi există o lege care apără personalul medical în astfel de situaţii, procedurile de punere a acesteia în aplicare sunt greoaie, spune medicul. Dr. Marian Stamate, medic primar ORL la Spitalul Colţea, a declarat că legislaţia trebuie schimbată astfel încât, atunci când există agresiune împotriva unui medic, să fie asociată cu infracţiunea de ultraj, aşa cum se întâmplă în cazul altor categorii pofesionale. ”Din păcate, poliţia este mult mai înţelegătoare cu infractorii, în multe cazuri, decât cu personalul medical agresat”, afirmă el. Preşedintele Colegiului Medicilor din România a explicat pentru News.ro că medicul nu este responsabil de minusurile sistemului de sănătate, incluzând aici şi infrastructura deficitară şi orele de aşteptare. Dr. Poiană vorbeşte despre respect reciproc medic – pacient şi despre faptul că medicii trebuie să-şi desfăşoare activitatea fără teama de agresiune, oferind respect la rândul lor şi respectându-şi fişa postului.
Alte ştiri de News.ro
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.