Astronomii au descoperit încă 128 de noi luni care orbitează SATURN. Câți sateliți naturali are acum a doua cea mai mare planetă din Sistemul Solar
Gândul,
14 martie 2025 05:10
Astronomii au descoperit 128 de noi luni care orbitează Saturn. Până recent, titlul de „rege al lunilor” era deținut de Jupiter, însă Saturn are acum un total de 274 de luni, aproape de două ori mai multe decât toate celelalte planete la un loc. Echipa din spatele descoperirilor identificase anterior 62 de luni ale lui Saturn […]
• • •
Alte ştiri de Gândul
Acum 5 minute
19:00
Arcul de Triumf va fi deschis permanent pentru vizitare începând de sâmbătă, 15 martie 2025, anunță chiar Nicușor Dan într-o postare pe FB. Centrul de Cultură “Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului” include acest obiectiv turistic în circuitul permanent, astfel încât acesta să fie vizitat de turiști, dar și de bucureștenii pasionați de istorie și […]
Acum 30 minute
18:40
Singurul ieșean care se mai ocupă de ACEASTĂ meserie. La el vin și șefii din jandarmerie sau poliție pentru a avea una din creațiile sale # Gândul
Nea Costică Prodan, în vârstă de 70 de ani, este singurul ieșean care se mai ocupă, în zilele noastre, de o multitudine de meserii înrudite. Cu o experiență de peste cinci decenii, el este el este blănar, vopsitor de haine de piele, cojocar și mai repară și încălțăminte. Nea Costică a început să cocheteze cu […]
Acum o oră
18:30
George Simion, liderul AUR, a avut o ieșire nervoasă la adresa rectorului SNSPA, Remus Pricopie, despre care a spus că „a deviat de la misiunea lui didactică”. „Aveți grijă cine sunt acei experți, pentru că rectorul unei universități ca Ștefan Gheorghiu, actualul SNSPA, cred că a deviat de la misiunea lui didactică, el care încuraja […]
18:20
George SIMION: Europa și America trebuie să fie împreună, să nu fim puși să alegem între „mamă și tată” # Gândul
Liderul AUR, George Simion, a declarat vineri, după ce și-a depus candidatura la Biroul Electoral Central, că și-ar dori ca Europa și America, pe viitor, să fie împreună, fără ca România să fie pusă în situația de a alege între „mamă și tată”. Întrebat dacă România poate fi considerată „călcâiul lui Ahile” în interesele dintre […]
18:10
„Opinia publică” va decide suveranistul care rămâne în cursa pentru Cotroceni: George Simion sau Anamaria Gavrilă # Gândul
Care dintre cei doi candidați suveraniști, George Simion(AUR) și Anamaria Gavrilă(POT), are cele mai multe șanse să rămână în cursa pentru Cotroceni, numai „opinia publică” poate decide, consideră liderul AUR. George Simion a declarat vineri, după ce și-a depus candidatura pentru prezidențiale, la Biroul Electoral Central, că „opinia publică” este decisivă în acest caz. „În […]
18:10
ANM- Administrația Națională de Meteorologie a emis, azi, o nouă avertizare meteo de fenomene meteo extreme, pentru intervalul 14 martie, ora 10:00 – 17 martie, ora 18:00. Vremea se răcește brusc după furtunile cu descărcări electrice și averse, și revin ninsorile. ANM anunță furtuni cu averse și descărcări electrice Conform ANM, vineri și sâmbătă, în […]
Acum 2 ore
18:00
Candidatul Pisaroglu promite să-l grațieze pe Georgescu din postura de Președinte. Simion și Gavrilă, un pas în spate, cere el # Gândul
Anton Pisaroglu, consilierul lui Călin Georgescu, care și-a anunțat candidatura la prezidențiale, le propune un pact liderilor AUR, intitulat „Turul doi, înapoi”. Simion și Gavrilă să se retragă din cursă, iar dacă „vor îndrăzni a-l aresta pe domnul Georgescu, fără să clipesc, primul meu act la Cotroceni va fi a-l grația”. „Turul 2 înapoi” este […]
17:50
O femeie care a fost împușcată alături de soț a sunat la poliție pentru o singură DORINȚĂ. Ce a cerut # Gândul
Caz dramatic în New Jersey, SUA. O femeie a sunat la poliție și a implorat cu disperare să fie ajutată, după ce vecinul său a împușcat-o pe ea și pe soț. Grav rănită, femeia le-a cerut dispecerilor să le transmită copiilor ei că îi iubește, în cazul în care nu supraviețuiește. Jill și soțul ei, […]
17:50
George Simion și Anamaria Gavrilă au primit aprobarea lui Călin Georgescu, acum două zile, să strângă semnături pentru prezidențiale # Gândul
Decizia de strângere de semnături pentru candidatura la prezidențiale a lui George Simion s-a luat miercuri, de către fostul candidat Călin Georgescu, susține liderul AUR. George Simion a declarat vineri, după ce și-a depus candidatura la Biroul Electoral Central, că a fost sunat de Călin Georgescu care i-a dat binecuvântarea pentru începerea campaniei de strângere […]
17:50
Confruntată cu un val de concedii medicale, Tesla amenință angajații bolnavi că le va REȚINE salariile # Gândul
Producătorul de automobile electrice Tesla se plânge că rata îmbolnăvirilor la fabrica sa din Grunheide, în Brandenburg, Germania, este prea ridicată, iar compania amenință acum că nu va mai plăti salariile angajaților aflați în concediu medical. Rata îmbolnăvirilor la uzina Tesla a lui Elon Musk din Grunheide este neobișnuit de ridicată. Vara trecută, 15% dintre […]
17:30
Oțel la preț de aur, în Iași. Piedone a găsit bare de oțel vândute ca bijuterii de firmă, din aur # Gândul
Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor(ANPC) au descins vineri la Iași, în Iulius Mall. Au verificat toate magazinele cu bijuterii din mall, în urma unor reclamații repetate privind același aspect: bijuterii din oțel, vândute ca aur. Inele, brățări și lanțuri din oțel erau vândute ca aur, sub sigla Bvlgari sau alte firme de lux, în […]
17:30
ANAF organizează pe 25 martie 2025, la ora 12:00, la Călărași, o licitație pentru vânzarea unui autoturism Volkswagen Touareg. Evenimentul va avea loc în localitatea Călărași, pe strada Eroilor nr. 6-8, unde cei interesați vor avea șansa să achiziționeze o mașina uzată. Mașina, fabricată în 2014, are un rulaj de 186.413 km și funcționează pe […]
17:30
Bogdan Grama, Carmistin: “Rezultatele INVESTIȚIILOR realizate în ultimii ani se văd în România” # Gândul
Dialogul dintre reprezentanții mediului de afaceri și cei ai executivului trebuie să continue, iar Euro Industry Summit, conferința organizată de platforma online gandul.ro, a adus implicare din partea tuturor celor aflați la masa rotundă. Afirmațiile au fost făcute de Bogdan Grama, Senior operational and Development Manager Carmistin The Food Company. Dezbaterea dintre reprezentanții mediul de […]
17:20
Tavanele din gips carton, cunoscute și sub denumirea de plafoane suspendate, sunt o alegere populară în multe locuințe. Acestea sunt realizate din motive atât tehnice, cât și estetice și oferă numeroase avantaje funcționale. În continuare, explorăm situațiile în care tavanele suspendate reprezintă o alegere bună. Aveți probleme cu ascunderea instalațiilor din locuință, doriți să remediați […]
17:20
China și Rusia susțin Iranul, în contextul în care Trump continuă PRESIUNEA pentru inițierea discuțiilor pe tema problemei nucleare iraniene # Gândul
China și Rusia și-au anunțat, vineri, susținere pentru Iran, în contextul în care președintele SUA, Donald Trump, continuă presiunea asupra Teheranului pentru a iniția discuții pe tema problemei nucleare iraniene. Oficialii chinezi și ruși au afirmat, în cadrul unui comunicat de presă comun, după întâlnirea de la Beijing, că sprijină Iranul și că decizia statului […]
17:10
Preşedintele interimar Ilie BOLOJAN participă, sâmbătă, la reuniunea în format de videoconferinţă convocată de Keir Starmer # Gândul
Preşedintele interimar Ilie Bolojan participă, sâmbătă, la reuniunea în format de videoconferinţă convocată de premierul britanic, Keir Starmer. Întâlnirea are loc în continuarea summitului desfășurat la Londra pe 2 martie 2025 și în urma discuțiilor dintre Ucraina și SUA, organizate pe 11 martie 2025 la Jeddah, Arabia Saudită. Potrivit unui anunț al Administrației Prezidențiale, Ilie Bolojan […]
17:10
George Simion, după depunerea candidaturii la BEC: Voi deveni ținta SISTEMULUI în următoarele două luni # Gândul
„Voi încerca să mă autodepășesc, să depun toate eforturile posibile și imposibile pentru neamul nostru”, spune George Simion după ce a depus candidatura la BEC. Liderul susține că va deveni „ținta sistemului” în următoarele două luni. „Sunt aici nu pentru vreun partid sau altul, nu pentru o candidatură sau o funcție, sunt aici pentru a […]
17:10
Statele din cadrul Grupului G7 au discutat, vineri, despre impunerea de sancțiuni suplimentare Rusiei în situația în care nu acceptă acordul de armistițiu cu Ucraina. ”Reprezentanții statelor din cadrul G7 au discutat despre impunerea unor costuri suplimentare Rusiei în cazul în care acordul de încetare a focului nu va fi acceptat, inclusiv prin sancțiuni ulterioare, […]
Acum 4 ore
17:00
Ea este asistenta de la Spitalul Sfântul Spiridon care a MURIT la doar 47 de ani. Colegii sunt șocați: „Suferim cu toții” # Gândul
Ştefana Cojocaru, asistenta medicală de la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Sf. Spiridon din Iaşi, a încetat din viață, azi, 14 martie, la doar 47 de ani, din cauza unei boli crunte. Ștefana Cojocaru asistentă-șef la Spitalul Sfântul Spiridon a murit la vârsta de 47 de ani, răpusă de cancer hepatic. Femeia a […]
17:00
ZODIILE pline de bani până la finalul lunii. Au parte numai de prosperitate financiară și reușite profesionale # Gândul
Care sunt zodiile pline de bani până la finalul lunii. Au parte numai de prosperitate financiară și reușite profesionale. Sunt răsfățații lunii martie, iar norocul la bani le va surâde mai mult ca oricând. Luna martie este ca un talisman norocos pentru mai mulți nativi. Vor apărea oportunități de avansare la locul de muncă. Iată […]
17:00
Ilie BOLOJAN participă, sâmbătă, la reuniunea în format de videoconferinţă convocată de Keir Starmer # Gândul
Preşedintele interimar Ilie Bolojan participă, sâmbătă, la reuniunea în format de videoconferinţă convocată de premierul britanic, Keir Starmer. Întâlnirea are loc în continuarea summitului desfășurat la Londra pe 2 martie 2025 și în urma discuțiilor dintre Ucraina și SUA, organizate pe 11 martie 2025 la Jeddah, Arabia Saudită. Potrivit unui anunț al Administrației Prezidențiale, Ilie Bolojan […]
17:00
Contestație la candidatura lui George Simion. Trebuie să analizăm de ce a fost declarat persona non grata # Gândul
Avocatul Bogdan Ionescu a contestat candidatura la prezidențiale a liderului AUR, George Simion. Argumentele aduse sunt legate de faptul că acesta este declarat persona non grata în Ucraina și Republica Moldova. Vineri, Biroul Electoral Central a înregistrat contestația lui Bogdan Ionescu la candidatura la prezidențiale a liderului AUR. Potrivit lui Ionescu, Simion este cel mai […]
17:00
Preşedintele CCA, mesaj înainte de play-off-ul și play-out-ul Superligii. Ce spune Kyros Vassaras despre arbitraj # Gândul
Preşedintele CCA, Kyros Vassaras, a analizat arbitrajul înainte de startul play-off-ului şi play-out-ului Superligii. Șeful CCA a vorbit și despre faza controversată de la derby-ul dintre Dinamo și FCSB, în care roș-albii au cerut penalty și eliminare pentru Siyabonga Ngezana. „Toată lumea ar trebui să respecte oficialii meciului și deciziile lor, amintindu-și și respectând faptul […]
16:50
Percheziții ale procurorilor europeni în Galați. Fraudă cu fonduri UE printr-o COOPERATIVĂ FANTOMĂ # Gândul
Parchetul European (EPPO) din Iași (România) a efectuat, joi, patru percheziții în județul Galați, în cadrul unei anchete privind o fraudă în valoare de 850 000 de euro care a implicat un proiect de modernizare a sistemelor de irigații, finanțat de UE. În discuție este o cooperativă agricolă care a obținut finanțare pentru un proiect […]
16:40
Simion, MESAJ pentru Becali: Nea Gigi, suntem în postul Paștelui. Îmi cer scuze față de colega mea # Gândul
„Suntem în postul Paștelui, e bine să fim buni creștini, să întoarcem și obrazul celălalt”, declară vineri liderul AUR, George Simion, după ce George Becali a anunțat că a părăsit partidul AUR, scrie Mediafax. „Nea Gigi… Suntem în postul Paștelui, e bine să fim buni creștini, să întoarcem și obrazul celălalt. Îmi cer scuze față […]
16:40
Oțel la preț de aur, în Iași. Piedone a găsit bări de oțel vândute ca bijuterii de firmă, din aur # Gândul
Polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice(SICE) și comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor(ANPC) au descins vineri la Iași, în Iulius Mall. Au verificat toate magazinele cu bijuterii din mall, în urma unor reclamații repetate privind același aspect: bijuterii din oțel, vândute ca aur. Inele, brățări și lanțuri din oțel erau vândute ca […]
16:40
Surpriză pentru nostalgici. Serialul Dallas va fi difuzat, din nou, în România pe o platformă de streaming # Gândul
Serialul ”Dallas”, una dintre cele mai vizionate producții de televiziune din lume, care a fascinat ani la rând publicul din România, va putea fi vizionat din nou în țara noastră pe platforma de streaming Voyo. Serialul „Dallas“ a fost unul dintre serialele cu cel mai puternic impact asupra publicului român. Producția TV a fost difuzată […]
16:30
Un muncitor roman în vârstă de 53 de ani a murit subit la locul de muncă din Anagni, provincia Frosinone (Lazio) din Italia. Acest incident tragic a avut loc în după-amiaza zilei de 13 martie 2025, la compania „Open Data Srl”, situată pe via Anticolana. Românul locuia în localitatea Cori și era angajat al firmei […]
16:20
Gigi Becali anunță că a demisionat din AUR. Deputatul nu este de acord cu strângerea de semnături pentru Anamaria Gavrilă # Gândul
Gigi Becali a anunțat că a demisionat din AUR. Deputatul nu este de acord ca AUR să strângă semnături pentru candidatura la președinție a liderei POT, Anamaria Gavrilă. Deputatul Gheorghe Becali a anunțat, vineri, că a demisionat din AUR. „Puteți să puneți deputat independent, că mi-am dat demisia din AUR”, a spus Becali la Digi24. […]
16:20
SUA și Israelul au contactat oficialii unor guverne din Africa de Est pentru a discuta despre utilizarea teritoriilor lor ca destinații potențiale pentru relocarea palestinienilor dezrădăcinați din Fâșia Gaza, în conformitate cu planul propus de președintele SUA, Donald Trump, au declarat oficiali americani și israelieni în exclusivitate pentru Associated Press. Contactele cu Sudanul, Somalia și […]
16:20
O influenceriță americană s-a filmat când a FURAT un animal protejat prin lege, de lângă mama lui. Australienii, revoltați, au cerut expulzarea ei # Gândul
O turistă din SUA a generat un val de revoltă printre australieni, după ce s-a filmat în timp ce fura un pui de wombat sălbatic de lângă mama pentru a-şi face o poză. Femeia a fugit din Australia, după ce autoritățile au amenințat că îi vor anula viza. Într-un video devenit viral pe rețelele de […]
16:20
Reuters: Pentru a evita SANCȚIUNILE occidentale, Rusia utilizează criptomonede în tranzacțiile de petrol cu China și India # Gândul
Rusia utilizează criptomonede în tranzacțiile de petrol cu China și India, pentru a evita sancțiunile occidentale, potrivit mai multor surse care cunosc direct subiectul. Rusia a încurajat în mod public utilizarea criptomonedelor și vara trecută a adoptat o lege pentru a permite plățile în monedă digitală în comerțul internațional, dar este prima dată când se […]
16:10
Donatella Versace, ÎNLOCUITĂ, după trei decenii, în rolul de director de creație a legendarului brand: „A fost cea mai mare onoare a vieții mele” # Gândul
Creatoarea de modă Donatella Versace, sora regretatului Gianni Versace, va părăsi legendarul brand, după aproape trei decenii în care a fost drector de creație și va prelua un rol onorific în cadrul brandului. Vestea a fost dată de compania Capri Holdings, care deține Versace. Donatella Versace, 69 de ani, a preluat casa de modă, la […]
16:10
Donald Trump anunță discuții „productive” cu Vladimir Putin /Există șansa să se încheie „războiul oribil” din Ucraina # Gândul
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat, vineri, că au avut loc discuții ”productive” cu omologul său rus, Vladimir Putin, liderul american fiind încrezător că sunt șanse să se încheie ”războiul oribil” din Ucraina. ȘTIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE Foto: Profimedia
16:10
Marcel Ciolacu, despre RESTRUCTURAREA aparatului bugetar: Nu trebuie să speriem oameni / Zona mediului de afaceri încă absoarbe toată această forţă # Gândul
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Craiova, că reforma aparatului bugetar nu trebuie realizată cu ură şi se face din necesitate. Șeful Guvernului a precizat că oamenii nu trebuie speriaţi şi a adăugat că zona mediului de afaceri încă absoarbe toată această forţă de muncă, ceea ce este un lucru bun. Marcel Ciolacu a […]
16:00
Acord politic în GERMANIA pentru investiții masive în apărare, infrastructură și programe ecologice # Gândul
Uniunea Creștin-Democrată, partidul potențialului cancelar Friedrich Merz, a ajuns la un acord cu Partidul Social-Democrat (SPD) și cu Alianța ’90/Verzi asupra unui pachet de finanțare a investițiilor în apărare și în infrastructură, fiind prevăzute și fonduri pentru programe ecologice. Uniunea Creștin-Democrată și Partidul Social-Democrat vor consolidarea apărării și infrastructurii Germaniei. În acest sens, ar putea […]
15:50
Un lider al opoziției din Franța critică dependența UE față de echipamente MILITARE ale SUA/ „Obiectivul americanilor este China” # Gândul
Jean-Luc Mélenchon, fondatorul Partidului Franța Nesupusă, a criticat depedența armatelor europene față de echipamentele militare americane, opunându-se, totodată, investițiilor masive în domeniul apărării. ”Toate armatele europene sunt astăzi dependente de materialele americane, a căror utilizare depinde în totalitate, pornind din prima secundă, de acordul Statelor Unite, deși ne gândim la numărul anilor care ar fi […]
15:40
Premierul, despre locuința de PROTOCOL a lui Iohannis: „Se dă cu var. O să primească cât de curând” # Gândul
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că fostul președinte Klaus Iohannis va primi cât de curând locuința de protocol la care are dreptul prin lege. „E bine, se dă cu var. O să primească cât de curând. Trebuie să prezinte un anumit confort elementar, ce este stipulat în lege și o anumită zonă de securitate, […]
15:40
Negocierile dintre membrii grupării „Comandamentul Vlad Țepeș” și Moscova: „În mai o să pornească agitație”. Ce s-a vorbit despre Călin Georgescu # Gândul
Potrivit dosarului întocmit de DIICOT, omul de legătură al lui Adrian Robertin Dinu și Marius Semeniuc, anchetați de procurori pentru trădare, era agentul rus Petro Ghetsko. Acestea le-ar fi transmis că la întâlnirile avute la Moscova, Rusia ar fi fost interesată să susțină în România grupări care „să facă ordine”. De asemenea, Petro Ghetsko le-a […]
15:30
Premierul Marcel Ciolacu: „Ne dorim cu toții REFORME, dar nu la noi, dacă se poate la vecinul” # Gândul
„Normal că ne dorim cu toții reforme, dar nu la noi, dacă se poate la vecinul”, declară vineri premierul Marcel Ciolacu, după vizita la Fabrica Ford România. Șeful Executivului susține că este la curent cu criticile aduse, însă investițiile vor continua „intr-un ritm și mai susținut față de anul trecut”. „Vom continua investițiile, din punctul […]
15:20
Ilie Bolojan, despre un posibil referendum pentru reluarea turului 2: „Sunt foarte rezervat că o astfel de propunere ar putea fi fezabilă” # Gândul
Președinte interimar al României, Ilie Bolojan, se declară foarte rezervat în ceea ce privește organizarea unui referendum prin care românii să își spună punctul de vedere referitor la reluarea turului 2 al alegerilor prezidențiale, anulate de CCR la finalul anului trecut. Ilie Bolojan consideră, ca răspuns la întrebarea presei, că declarațiile candidaților suveraniști de timpul […]
15:20
Marcel Ciolacu: Vă garantez că România nu va intra în RĂZBOI și nu cumpărăm toți mitraliere Thompson # Gândul
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Craiova, că România nu va intra în niciun război, subliniind că țara noastră este „mai sigură ca niciodată”. Întrebat despre decizia Comisiei Europene privind înarmarea statelor membre UE, la fel cum s-a întâmplat cu vaccinurile anti-COVID, premierul Ciolacu a răspuns că Ministerul Apărării Naționale are planul lui de […]
15:20
Marcel Ciolacu, mesaj pentru USR: „Dacă vor la guvernare, să vină acum. Cu şmecherii electorale nu ţine!” # Gândul
Marcel Ciolacu a declarat, vineri, că propunerea pe care i-a făcut-o Elenei Lasconi, să iasă din competiţia electorală şi să intre la guvernare, este valabilă acum, iar jocurile politice în acest caz nu îşi au rostul, notează Mediafax. „Dacă vor la guvernare, să vină acum. Doamna Lasconi să se retragă, să-l susţină pe Crin Antonescu, […]
15:10
Fă-ți planuri și ține-te de ele. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de sâmbătă, 15 martie 2025. Berbec Ai grijă să nu devii prea încăpățânat astăzi. Aceasta este una dintre acele zile în care ți se cere să construiești o structură într-o zonă foarte vântoasă. Dacă insiști să folosești cele mai rigide materiale, vei […]
15:10
Lavinia Șandru și-a depus CANDIDATURA la alegerile prezidențiale: Voi lupta cu abuzurile / Discurs ÎNTRERUPT de scandări # Gândul
Lavinia Șandru și-a depus dosarul de candidatură la Biroul Electoral Central, pentru alegerile prezidențiale din luna mai. Aceasta candidează din partea PUSL. Dosarul este însoțit de o listă cu peste 200.000 de semnături. „Voi lupta cu abuzurile”, a promis Lavinia Șandru, după depunerea dosarului. „Candidez pentru România reală (…) Vreau să ajung la Cotroceni deoarece […]
15:10
Gigi Becali anunță că a demisionat din AUR. Deputatul nu este de acord cu strângerea de semnături pentru Ana Maria Gavrilă # Gândul
Gigi Becali a anunțat că a demisionat din AUR. Deputatul nu este de acord ca AUR să strângă semnături pentru liderul POT, Ana Maria Gavrilă. Deputatul Gheorghe Becali anunță, vineri, că a demisionat din AUR. „Puteți să puneți deputat independent, că mi-am dat demisia din AUR”, spune la Digi24 Becali. El precizează că îl susține […]
Acum 6 ore
15:00
Inspectorii fito-sanitari au luat la pas piețele, pentru a verifica nivelul de pesticide folosit de fermierii români. Ce legume au controlat # Gândul
Sute de controale, la legumele de sezon! Inspectorii fito-sanitari au luat la pas piețele pentru a verifica nivelul de pesticide folosit de fermierii români. Până acum, inspectorii au luat zeci de probe de salată, de ceapă verde și de spanac. Acestea sunt principalele trei legume vizate de controlul tematic în această perioadă și aceștia și-au […]
15:00
Ilie Bolojan, despre condițiile impuse de SUA Europei, referitor la NATO: „Pot fi două abordări. Vor fi tranșate până în luna iunie” # Gândul
Președintele interimar Ilie Bolojan a fost întrebat, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Palatul Cotroceni, cum ar vedea ideea unei armate europene, vehiculată în contextul criticilor adresate de Donald Trump statelor europene cu privire la asumarea unei mari responsabilități în cadrul NATO. De asemenea, președintele interimar a fost întrebat și ar fi dispusă […]
14:50
Este România afectată de TAXELE impuse de America? Răspunsul președintelui interimar Ilie Bolojan # Gândul
Ilie Bolojan a fost întrebat, vineri, în cadrul unui eveniment de presă la Palatul Cotroceni, dacă România ar putea fi afectată de taxele impuse de către Statele Unite ale Americii anumitor produse venite din Uniunea Europeană. Președintele interimar a declarat, vineri, că specialiștii din ministere analizează în ce măsură poate fi afectată România de taxele […]
14:50
Ilie Bolojan susține că România nu va cere focoase NUCLEARE, ca Polonia: Prezenţa militară și planurile de apărare NATO sunt suficiente # Gândul
Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a declarat, vineri, că pentru fiecare ţară este importantă securitatea şi siguranţa ei, însă consideră că România nu ar trebui, în acest moment, să solicite amplasarea de focoase nucleare, fiind suficiente resursele oferite țării noastre de către NATO. Ilie Bolojan a fost întrebat, vineri, într-o conferinţă de presă, dacă România ar […]
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.