Controlor STB, bătut fără motiv de un necunoscut pe linia 10 de tramvai, din Capitală/ Victima a fost atacată prin surprindere şi lovită puternic în faţă de agresorul care apoi a fugit/ Controlorul s-a ales cu fractură de piramidă nazală

News.ro, 17 martie 2025 14:00

Un controlor al Serviciului de Transport Bucureşti a fost bătut crunt, luni dimineaţă, fără un motiv anume, de către un necunoscut, pe linia 10 de tramvai. Victima a fost atacată prin surprindere şi lovită puternic în faţă de agresorul care apoi a fugit, nefiind încă identificat de poliţişti. Într-un comunicat de presă, STB consideră „inacceptabilă” violenţa împotriva angajaţilor din transportul public. Controlorul agresat s-a ales cu fractură de piramidă nazală.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 5 minute
21:30
Preşedintele Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, filiala Municipiului Bucureşti, Carmen Mazilu, a afirmat că se înregistrează un număr din ce în ce mai mare de asistenţi medicali care doresc să plece din ţară, precizând că anul trecut au plecat 106 persoane, iar de la începutul anului au solicitat plecarea 26 de asistenţi medicali. Printre ţările alese de aceştia sunt Franţa, Belgia şi Elveţia.
Acum 15 minute
21:20
Atmosferă de sărbătoare la antrenamentul tricolorilor de luni seara, de la Mogoşoaia. Deşi vremea nu a fost prietenoasă, aproape 300 de suporteri, majoritatea copii de toate vârstele, au fost prezenţi pentru a-i susţine pe jucători şi a trăi emoţia unei întâlniri speciale cu aceştia.
Acum 30 minute
21:10
Discuţia dintre Volodimir Zelenski şi Donald Trump din Biroul Oval, la sfârşitul lunii februarie, i-a demonstrat preşedintelui ucrainean importanţa relaţiei sale personale cu omologul său american, dacă speră să găsească o soluţie acceptabilă la invazia rusă, comentează AFP.
21:10
Salvamont Braşov atenţionează că, în munţii Făgăraş şi Braşov, riscul producerii unor avalanşe este unul însemnat. Stratul nou-depus de zăpadă va fi instabil, iar declanşarea avalanşelor, în general de dimensiuni medii sau mici, va fi posibilă chiar şi la supraîncărcări slabe ale stratului, arată salvamontiştii.
Acum o oră
20:50
Preşedintele Donald Trump a anulat un ordin executiv emis de fostul preşedinte Joe Biden, care impunea firmelor ce contractează cu guvernul federal să plătească angajaţilor un salariu minim de 17,75 dolari pe oră, transmite Reuters.
Acum 2 ore
20:30
Conducerea Clubului Sportiv Concordia Chiajna a anunţat că Ion “Liţă” Dumitru nu va mai ocupa funcţia de antrenor principal, dar va rămâne în cadrul grupării până la finalul sezonului.
20:20
Preşedintele Donald Trump a anulat un ordin executiv emis de fostul preşedinte Joe Biden, care impunea firmelor ce contractează cu guvernul federal să plătească angajaţilor un salariu minim de 17,75 dolari pe oră, transmite Reuters.
20:20
Un copil de trei ani şi opt luni a murit, luni seară, după ce a căzut de la etajul al şaptelea al unui bloc de locuinţe din municipiul Giurgiu. Poliţiştii au început verificări pentru a stabili cum s-a produs incidentul.
20:10
Irina Begu, locul 69 WTA, a ratat, luni, calificarea pe tabloul principal la turneul de categorie WTA 1000 Miami Open.
20:00
Fie invocând o lege de război pentru a expulza imigranţi, fie contestând graţierile acordate de predecesorul său, Donald Trump continuă să sfideze justiţia, relatează AFP.
19:50
Compania de apă Apavil, care asigură furnizarea de apă potabilă şi servicii de canalizare pentru localităţi din judeţul Vâlcea, anunţă că sistează, începând de luni, furnizarea apei potabile în municipiul Drăgăşani. Decizia este luată în urma faptului că asociaţiile de proprietari din oraş nu au încheiat contracte cu firma, acestea notificând Apavil cu privire la faptul că locuitorii oraşului doresc încheierea de contracte individuale. În replică, oficialii companiei spun că Apavil nu poate încheia contracte decât cu asociaţiile de locatari.
Acum 4 ore
19:30
Luptătorul de arte marţiale mixte Conor McGregor se va întâlni cu Donald Trump pentru a discuta despre „problema imigraţiei ilegale” din Irlanda.
19:20
Anamaria Gavrilă, lidera POT, spune că va rămâne în cursa prezidenţială acel candidat care are cele mai multe şanse ca mişcarea suveranistă să reuşească. Ea a anunţat, la Parlament, că vor face şi un sondaj intern. Declaraţia acesteia vine după ce Biroul Electoral Central i-a validat dosarul de candidatură. Iniţială, în urmă cu o săptămână, aceasta afirma că se înscrie cu liderul AUR, George Simion, în cursa prezidenţială, iar dacă ambele candidaturi vor fi validate, unul dintre ei se va retrage din cursă.
19:20
Un „număr semnificativ” de ţări sunt dispuse să furnizeze trupe de menţinere a păcii în Ucraina în cazul unui acord de pace cu Rusia, a declarat luni un purtător de cuvânt al premierului britanic Keir Starmer, relatează Reuters.
19:10
Primăria Capitalei a fost amendată cu 100.000 de lei de comisarii Gărzii Naţionale de Mediu, din cauza neîndeplinirii unor măsuri dispuse anterior şi a menţinerii unor ”restanţe majore”. Astfel, Primăria Bucureşti nu are încă elaborat Registrul Spaţiilor Verzi, nu există Planul integrat de calitate a aerului şi nu are implementate proiecte de gestionare a traficului şi mobilităţii urbane. În plus, nu au fost plantaţi copaci pe terenurile degradate, nu au fost cumpărate 22 de troleibuze promise şi nu s-au montat 50 de staţii de încărcare pentru vehiculele electrice.
19:00
Fotbalistul Andrej Lazarov, jucător la KF Shkupi în prima divizie macedoneană, a murit în urma incendiului izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la clubul Pulse din Kocani, în Macedonia de Nord. El şi-a pierdut viaţa în timp ce încerca să ajute alte persoane să iasă din club.
18:50
China a anunţat duminică lansarea unui ”Plan special de acţiune pentru stimularea consumului”, într-un efort de a susţine cererea internă şi de a impulsiona a doua cea mai mare economie a lumii, transmite CNBC.
18:50
Fotbalistul Andrej Lazarov, jucător la KF Shkupi în prima divizie macedoneană, a murit în urma incendiului izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la clubul Pulse din Kocani, în Macedonia de Nord. El şi-a pierdut viaţa în timp ce încerca să ajute alte persoane să iasă din club.
18:40
Principalul senator democrat, Chuck Schumer, a amânat evenimentele din această săptămână din cadrul turneului de promovare a cărţii sale, „din motive de securitate”, potrivit unui anunţ postat pe site-ul bibliotecii din Baltimore unde urma să ţină luni un discurs, relatează Reuters.
18:30
Circulaţia rutieră este îngreunată, luni seară, pe DN 13A între Vlăhiţa şi Miercurea Ciuc, judeţul Harghita, după ce mai multe camioane care au rămas blocat la urcare, din cauza zăpezii.
18:20
Clubul bulgar Arda Kardjali a ţinut un minut de reculegere pentru unul dintre foştii săi jucători, pe care îl credeau decedat, dar care încă este în viaţă.
18:20
Raporturile contractuale dintre FC Petrolul Ploieşti şi antrenorul Adrian Mutu au încetat, decizia survenind prin acordul ambelor părţi, a anunţat clubul ploieştean.
18:10
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat că sesizează organele de urmărire penală pentru stabilirea autenticităţii listelor de susţinători care au însoţit candidatura lui Sebastian Constantin Popescu la alegerile prezidenţiale. Decizia a fost luată întrucât în toate declaraţiile pe proprie răspundere prin care se atestă veridicitatea semnăturilor susţinătorilor, la ”întocmitor” figurează numele candidatului, iar o parte dintre aceste liste sunt întocmite într-o singură zi în mai multe localităţi aflate la distanţe considerabile una de cealaltă.
17:50
Cazuri de gripă aviară H7N9, una dintre principalele tulpini care provoacă contaminarea oamenilor, au fost confirmate într-o fermă de pui din Statele Unite, care se confruntă deja cu o epidemie de H5N1, a anunţat luni Organizaţia Mondială pentru Sănătate Animală (OIE), relatează AFP.
17:40
Poliţiştii din judeţul Olt au deschis o anchetă după ce doi bărbaţi au fost agresaţi de un grup de şase tineri, cu vârste cuprinse între 20 şi 24 de ani, într-o benzinărie. Agresorii sunt din judeţul Argeş.
Acum 6 ore
17:30
Candidatul coaliţiei de guvernare, Crin Antonescu, a declarat luni că consideră că familia tradiţională e formată dintr-un bărbat şi o femeie şi a votat ”pentru” la referendumul pentru familia tradiţională, dar în niciun caz nu ar reduce drepturile nimănui, printr-un referendum.
17:20
Colonelul Petruţ-Dănuţ Sârghe-Ciobanu a fost împuternicit, pe o perioadă de şase luni, la comanda Clubului Sportiv al Armatei „Steaua” Bucureşti.
17:20
Judecătorii Curţii Constituţionale au respins, luni, trei contestaţii depuse în cazul unor candidaţi la alegerile prezidenţiale din luna mai. Între contestaţiile respinse de CCR este şi cea a Dianei Şoşoacă, a cărei candidatură a fost respinsă de către Biroul Electoral Central.
17:20
Ministrul de externe al Coreei de Sud, Cho Tae-yul, a solicitat cooperarea Kievului în gestionarea prizonierilor de război nord-coreeni în timpul unei convorbiri telefonice avute luni cu omologul său ucrainean Andrii Sîbiha, a anunţat Ministerul de Externe al Seulului, relatează Reuters.
17:00
Şase vehicule, între care un microbuz de transport persoane, au fost implicate, luni, într-un accident în Bucureşti, mai multe persoane fiind evaluate de medici. În zona accidentului sunt restricţii de trafic. Până la ora actuală, douăsprezece persoane au fost transportate la spital.
17:00
Rwanda anunţă luni întreruprea relaţiilor ale diplomatice cu Belgia şi acuză fosta putere colonială de faptul că a ”luat partea” Kinshasei ”cu mult înainte şi în timpul conflictului” în curs din Republica Democratică Congo (RDC), relatează AFP.
16:50
Procurorii lituanieni au acuzat luni serviciile militare de informaţii ale Rusiei (GRU) că au orchestrat un incendiu asupra unui magazin IKEA din Vilnius în luna mai şi au sugerat că acesta ar fi putut fi vizat deoarece logo-ul lanţului de mobilă are aceleaşi culori, albastru şi galben, ca drapelul Ucrainei, relatează Reuters.
16:50
Rwanda anunţă luni întreruprea relaţiilor ale diplomatice cu Belgia şi acuză fosta putere colonială de faptul că a ”luat partea” Kinshasei ”cu mult înainte şi în timpul conflictului” în curs din Republica Democratică Congo (RDC), relatează AFP.
16:40
Crin Antonescu a declarat, luni, despre rolul Primei Doamne, că dacă ar ajunge preşedinte s-ar consulta cu soţia sa, europarlamentarul PNL Adina Vălean, el arătând că e un om cu experienţă politică, cu ştiinţă politică, care a avut poziţii internaţionale importante şi e un om cu discernământ, empatic, care ar putea face ce fac în general primele doamne.
16:40
Libra Internet Bank a finanţat cu 11,9 milioane de euro ansamblul rezidenţial The Concord, un proiect ce reprezintă o investiţie totală de peste 20 de milioane de euro. Ansamblul rezidenţial prevede construcţia a peste 150 de apartamente şi aparţine societăţii Concordia Partners.
16:30
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a declarat luni că va fi un preşedinte care va respecta Constituţia şi un preşedinte care nu îi va chema pe cei de la SRI, să întrebe, ia să vedem ce dosare de parlamentar mai aveţi voi. ”Antonescu va face politică by the book”, a mai spus acesta.
16:30
Prezenţa la proba de Limba română a simulării examenului de Evaluare Naţională, desfăşurată luni, a fost de 93%.
16:30
Preşedintele CIO, Thomas Bach, al cărui succesor urmează să fie ales peste trei zile în Grecia, a declarat, luni, că îşi părăseşte funcţia „foarte relaxat” şi că se simte „împăcat” cu el însuşi după ce a „dat” atât de mult mişcării olimpice.
16:30
După 75 de ani de activitate în perioade istorice care au marcat sfârşitul comunismului şi revenirea la democraţie în Europa de Est, viitorul Radio Europa Liberă/ Radio Liberty este acum în pericol după ce preşedintele american Donald Trump i-a redus finanţarea. Acest lucru a determinat un apel din partea guvernului ceh care îi îndeamnă pe miniştrii de externe ai Uniunii Europene să discute această chestiune în cadrul reuniunii lor de luni de la Bruxelles, pentru a permite RFE/RL să continue să ofere acoperire informativă în ţările în care presa liberă este interzisă sau încă la început, relatează Reuters.
16:20
Şase vehicule, între care un microbuz de transport persoane, sunt implicate, luni, într-un accident în Bucureşti, mai multe persoane fiind evaluate de medici. Patru victime au fost deja transportate la spital.
16:20
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a declarat luni că are cu preşedintele interimar, Ilie Bolojan, o relaţie de peste 30 de ani, care este impecabilă în sensul că n-au avut foarte mult de-a face, dar de câte ori au avut de-a face, au fost perfect corecţi, unul cu celălalt, el precizând că acesta acceptase să fie şeful campaniei sale, până să ajungă preşedintele interimar al României.
16:10
Graţierile preventive acordate de către fostul preşedinte Joe Biden mai multor ”oi negre” ale republicanilor sunt ”nule şi neavenite şi fără efect”, anunţă luni, pe platforma sa Truth Social, preşedintele american Donald Trump, relatează AFP.
16:10
Candidatul coaliţiei de guvernare, Crin Antonescu, a declarat luni, despre schimbarea lui Marcel Ciolacu, dacă va ajunge preşedinte, că ar însemna să spună că odată ajuns la Cotroceni, în maxim două luni, ca să o citeze pe Elena Lasconi, încalcă, cel puţin în spirit, Constituţia. El a precizat că e un Guvern care e în funcţiune, care a fost investit de Parlament şi a cărui activitate o urmăreşte, o veghează ca preşedinte.
16:10
Biroul Electoral Central (BEC) a decis, în şedinţa de luni, să înregistreze patru noi candidaturi – Anamaria Gavrilă Daniel Funeriu, Silviu Predoiu şi Sebastian Constantin Popescu.
16:10
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a primit luni, la Palatul Cotroceni, o delegaţie a companiei OMV Petrom, formată din membri ai conducerii executive OMV Aktiengesellschaft Austria, acţionarul principal, şi reprezentanţi ai conducerii OMV Petrom, cu care a discutat despre stadiul implementării proiectului Neptun Deep şi viitoarele proiecte de investiţii ale companiei
16:10
Zece oferte au fost depuse luni la contractul pentru supervizarea lucrărilor de proiectare şi execuţie pe lotul 1C Sărăţeni-Joseni al Autostrăzii Unirii, anunţă Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR). Contractul pentru supervizarea lucrărilor pe lotul 1 C, pe traseul secţiunii de munte Sărăţeni-Pipirig (116 km) are o valoare estimată de 64 milioane lei, fără TVA. CNIR a atribuit contractul pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor Asocierii SA&PE Construct (lider) -Tehnostrade SRL- Spedition UMB- Euro Asfalt în data de 6 martie 2025.
16:00
Un bărbat de 29 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce în bagajele sale, printre lucrurile personale, au fost găsite ascunse 15 pachete cu aproape 20 de kilograme de canabis adus din străinătate. Substanţa interzisă, adusă de presupusul traficant cu o cursă de transport internaţional, urma să fie vândută în Bucureşti.
16:00
Doi poliţişti au salvat, luni, un bărbat de 26 de ani, care a vrut să îşi pună capăt zilele şi să se arunce în mare, în zona Portului Tomis.
15:50
DNA a transmis, luni, că ancheta care a vizat un jurnalist a fost demarată în urma unui denunţ al directorului DSVSA Iaşi şi a existat încuviinţarea instanţei pentru strângerea de probe, inclusiv măsuri de supraveghere tehnică. Pentru că nu au existat indicii cu privire la săvârşirea de infracţiuni, dosarul s-a clasat.
15:50
Un bărbat de 29 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce în bagajele sale, printre lucrurile personale, au fost găsite ascunse 15 pachete cu aproape 20 de kilograme de canabis adus din străinătate. Substanţa interzisă, adusă de presupusul traficant cu o cursă de transport internaţional, urma să fie vândută în Bucureşti.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.