18 martie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
ObservatorNews,
17 martie 2025 14:30
Prezentul este, poate, cel mai important, dar una dintre cele mai importante idei din viaţă este să nu ne uităm trecutul aşa că vă invităm să aflaţi ce evenimente deosebite s-au petrecut pe 18 martie de-a lungul timpului.
• • •
Alte ştiri de ObservatorNews
Acum 5 minute
21:00
Reacţia unui elev după ce a văzut că a picat Lucian Blaga la simularea de la Limba Română # ObservatorNews
Elevii de clasa a opta au intrat în linie dreaptă pentru examenele naţionale. Peste 160.000 de adolescenţi au trecut astăzi de prima proba a simulării la Limba română. Chiar dacă notele nu se trec în catalog, copiii s-au plâns că subiectele au fost mult mai dificile decât se aşteptau. 5 au fost eliminaţi pentru ca au încercat să fraudeze examenul.
21:00
Marile atracţii din Constanţa sunt închise toate. Primarul se miră că iese pe minus la final de sezon # ObservatorNews
Vrem să atragem cât mai mulţi turişti străini pe litoral, dar nu avem cu ce să îi impresionăm. În Constanţa, Cazinoul poate fi admirat deocamdată doar peste gardurile firmei de construcţii, acvariul este închis, iar la delfinariu nu se mai ţin spectacole. Autorităţile promit însă că faţa oraşului se va schimba radical până la sezonul estival.
Acum 15 minute
20:50
Trump i-a făcut primele concesii lui Putin, iar marţi va încerca să obţină armistiţiul de 30 de zile în Ucraina # ObservatorNews
Moment decisiv pentru războiul din Ucraina. Donald Trump şi Vladimir Putin vor discuta mâine despre un armistiţiu de 30 de zile, primul pas propus de americani către pace. Moscova pune însă condiţii înainte de negocieri şi cere garanţii ferme că NATO nu va accepta niciodată Kievul în Alianţă. Pretenţiile Kremlinului sunt semn că ruşii nu vor pace, acuză europenii.
Acum 30 minute
20:40
Copilaş de nici 4 ani, mort după ce a căzut în gol de la etajul 7 al unui bloc, în Giurgiu # ObservatorNews
Un copil de trei ani şi opt luni a murit, luni seară, după ce a căzut de la etajul al şaptelea al unui bloc de locuinţe din municipiul Giurgiu. Poliţiştii au început verificări pentru a stabili cum s-a produs incidentul.
20:40
Bătaia din Cluj de la concertul lui DJ Willy William a fost filmată. O victimă a fost operată # ObservatorNews
Anchetă în Jandarmerie la Cluj-Napoca după un scandal uriaş iscat la un concert. Mai mulţi tineri îi acuză pe jandarmi, dar şi pe cei de la firma de pază a arenei că le-ar fi tras o bătaie soră cu moartea. Un băiat de 24 de ani a fost operat de urgenţă.
Acum o oră
20:30
Veste importantă pentru şoferii care urmează un curs de conducere defensivă. Companiile de asigurări auto au început să ofere reduceri la poliţele RCA şi CASCO celor care sunt mai responsabili în trafic. Dacă se va dovedi că astfel vom avea mai puţine accidente, bonusurile, care depăşesc şi 1.000 de lei pe an, pot deveni permanente.
20:20
Val de frig peste România, până joi. Sucevenii s-au trezit iar cu maşinile înzăpezite # ObservatorNews
S-a întors iarna peste noapte! În două zile, temperaturile au scăzut şi cu 20 de grade. Dimineaţă, vremea a fost specifică unei zile de februarie, cu ger şi ninsoare mai ales în zonele de munte. Valul de frig va continua până spre sfârşitul săptămânii.
20:20
România nu poate trata niciun rănit din Macedonia, deşi a trăit o tragedie similară. Pacienţii au fost duşi în Bulgaria, Serbia sau Croaţia # ObservatorNews
La 10 ani de la Colectiv, România ÎNCĂ nu are centre pentru marii arşi. Iar lecţia pe care am învăţat-o este să ne trimitem pacienţii în străinătate. Aşa că nici nu s-a pus problema să preluăm tinerii arşi în Macedonia de Nord și să-i tratăm aici. Autorităţile de la Bucureşti au trimis o aeronavă militară la Skopje pentru a transporta pacienţii la Vilnius, în Lituania. Bulgaria, în schimb, o ţară mult mai mică, a luat 14 dintre răniţi şi îi tratează în spitale din Sofia şi Varna.
20:10
Economişti: Paştele din 2025, cel mai scump din ultimii 20 de ani. Kilogramul de carne de miel ajunge la 55 de lei # ObservatorNews
Vom avea cel mai scump Paşte din ultimii 20 de ani, cred economiştii. Şi asta din cauza inflatiei care e ajuns la un nivel dublu faţă de media Uniunii Europene. Carnea de miel, legumele, dar şi brânza, ouăle vor costa chiar şi cu 10 la sută mai mult decât anul trecut.
Acum 2 ore
20:00
Creditele în euro sunt tot mai ieftine, în timp ce dobânzile împrumuturilor în lei rămân la un nivel ridicat. Cu toate acestea, analiştii financiari ne recomandă să ne orientăm tot către moneda naţională. Calculele arată că astfel rambursăm mai puţin şi nu trebuie să ne îngrijorăm nici de fluctuaţia cursului valutar.
20:00
Ce vor de la viitorul președinte "vecinii" lui din Cotroceni. De generații întregi, oamenii din cartier nu renunță la visul lor # ObservatorNews
În aproximativ două luni vom ști cine va conduce țara. Observator vă arată un mic portret al României înainte de alegeri - două comunități care, indiferent cine va fi președintele țării, își doresc să trăiască mai bine în cartierul lor. Și apoi în țara lor. Așa că noul președinte e fie un salvator, fie un vecin căruia să îi poți lăsa cheile ca să îți ude florile, atunci când pleci de acasă. Un nou episod Alege bine pentru tine. În fiecare zi.
20:00
Corespondeță de la Kocani. Durerea oamenilor s-a transformat în furie. Au distrus un restaurant deținut de patronul clubului și protestează în fața casei lui # ObservatorNews
În orăşelul cu nici 25.000 de oameni, aproape toată lumea are o rudă, un coleg, un vecin printre victimele din clubul Pulse. Iar revolta lor se îndreaptă acum spre autorităţi pe care le acuză de corupţie, un scenariu identic cu ce s-a întâmplat la Colectiv. Dar și spre patronul clubului căruia mulțimea i-a devastat un alt local. Oameni furioși sunt și în fața locuinței patronului.
19:40
Știrile zilei, 17 martie 2025. Tragedie de proporţii în Macedonia de Nord, după un incident care aduce aminte de Colectiv # ObservatorNews
Știrile zilei, 17 martie 2025, prezentate de Alessandra Stoicescu.
19:40
Suspectat de o răceală în Thailanda, a primit un diagnostic sumbru în UK. Povestea unui tânăr de 24 de ani și lupta pe care a trebuit să o ducă # ObservatorNews
Un tânăr britanic de 24 de ani a fost diagnosticat cu o tumoare cerebrală agresivă după ce medicii din Thailanda i-au spus că suferă de un virus tropical. Aflat într-o călătorie în Asia de Sud-Est, bărbatul a început să prezinte simptome severe, dar a fost trimis acasă cu un tratament ineficient. După revenirea în Marea Britanie, investigațiile au scos la iveală un diagnostic devastator care i-a schimbat complet viața.
19:30
SONDAJ: Ce scoruri ar obţine Nicuşor Dan, Crin Antonescu sau George Simion în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale # ObservatorNews
Cu o lună și jumătate înainte de alegeri, avem un război total între pro-europeni și candidații suveraniști. Dacă George Simion a fost validat de Curtea Constituțională, Anamaria Gavrilă a primit azi undă verde de la Biroul Electoral Central. Cel care va avea mai puține voturi într-un sondaj intern va renunța la cursa pentru Cotroceni. Ambii le promit însă susținătorilor un referendum național, în urma căruia să se revină la o finală între Călin Georgescu și Elena Lasconi.
19:20
Macedonia îşi plânge morţii după tragedia trasă la indigo cu cea din Colectiv. Au fost decretate şapte zile de doliu național pentru cei 59 de tineri care au murit în incendiu. Supravieţuitorii au povestit pentru Observator că s-au călcat în picioare pentru a ajunge la singura ieşire a localului. Clubul nu avea autorizaţie, nu avea hidranţi şi nu avea pe nimeni care să supravegheze jocul de artificii. Practic, cei 500 de copii şi tineri au fost prinşi într-o capcană de foc. Imaginile şi informaţii sunt tulburatoare si va pot emotiona peste masura.
Acum 4 ore
18:40
O echipă de fotbal din Bulgaria a ținut un moment de reculegere pentru un fost jucător mort, dar a aflat în timpul meciului că e viu # ObservatorNews
Situație ieșită de comun pe un teren din Bulgaria. O echipă de fotbal a ținut un moment de reculegere, înainte să înceapă meciul, pentru un fost jucător pe care îl credeau mort. Au aflat în timpul jocului că de fapt acesta e viu.
18:30
Titluri de stat Fidelis. Investiții record de peste 2,2 miliarde lei în martie 2025 # ObservatorNews
Ediția FIDELIS desfășurată în perioada 7-14 martie 2025 a atras investiții de peste 2,2 miliarde lei, prin 24.604 ordine de subscriere, a transmis, luni, Ministerul Finanțelor.
18:30
"Am scuipat în berea voastră. Noroc!". Protestele localnicilor faţă de turişti explodează în mai multe oraşe din Spania şi Europa de Sud # ObservatorNews
O vară tensionată îi așteaptă pe turiștii care aleg să își petreacă vacanța în Spania. Grupările anti-turism și-au intensificat protestele împotriva fluxului masiv de vizitatori. Localnicii au blocat mai multe zone turistice, au vandalizat mașini de închiriat și au ameninţat cu demonstrații de amploare. În timp ce furia localnicilor crește, activiștii se pregătesc pentru un summit internațional, unde vor stabili noile tactici de luptă împotriva turismului de masă.
18:20
"Mai bine să fiu ocupat decât mort". Nemţii din Generaţia Z nu vor în armată şi nici să se pregătească de război # ObservatorNews
Armata germană se luptă să-i pregătească de război pe tinerii Generației Z, dar se confruntă cu o criză de personal: în 2023, un sfert din cei 18.810 de recruți au renunțat în primele șase luni, iar numărul celor care refuză serviciul militar pe motive de conștiință a explodat, arată Financial Times
18:10
A vrut să-i ducă acasă după școală, dar i-a ucis pe toți. Trei tineri de 16 și 17 ani, morți în Fordul condus de prietenul lor pe un drum din UK # ObservatorNews
Un tânăr de 18 ani din Marea Britanie se confruntă cu ani grei de închisoare după ce a provocat un accident rutier care a curmat viețile a trei dintre prietenii săi. Edward Spencer a pierdut controlul mașinii în timp ce se întorcea de la școală și a provocat un impact fatal cu un alt autoturism, rănind grav mai multe persoane.
17:50
Carambol cu 6 maşini pe Șoseaua Chitilei, în București. Patru persoane au ajuns la spital după accident # ObservatorNews
Patru persoane au fost transportate la spital după ce cinci autoturisme și un microbuz de transport persoane s-au ciocnit la intersecția Șos. Chitilei-Bd. Laminorului din București, anunță Poliția Rutieră.
17:50
John-Ion Banu-Muscel, probleme cu lista de semnături la candidatură. BEC a alertat procurorii # ObservatorNews
Biroul Electoral Central (BEC) a transmis că a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susţinători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel, potrivit Agerpres.
17:40
CCR menţine decizia BEC de respingere a candidaturii Dianei Șoșoacă. George Simion are undă verde # ObservatorNews
Curtea Constituțională a României a respins, luni, contestația privind respingerea candidaturii Dianei Iovanovici-Șoșoacă la alegerile prezidențiale din luna mai, menținând astfel decizia BEC. De asemenea, CCR a respins contestația referitoare la candidatura lui George Simion, ceea ce înseamnă că liderul AUR poate participa la cursa prezidențială.
17:40
"Aveai cedează, nebunule". Un clujean cu copil în mașină, surprins când sparge cu pumnii parbrizul altui şofer, pentru că nu a primit prioritate # ObservatorNews
Hoţul strigă hoţul şi în trafic. Un şofer din Cluj şi-a ieşit complet din fire pentru că nu a fost lăsat să intre primul într-o intersecţie, deşi, culmea, chiar el era obligat să acorde prioritate. Cu copilul în maşină, bărbatul a forţat trecerea, apoi a sărit la bătaie şi a spart parbizul celui care conducea regulamentar. De asemenea, un alt şofer, tot din Cluj a intrat invers în sensul giratoriu, apoi a lovit intenţionat maşinile care nu i-au eliberat drumul.
17:30
"I-am zis: nu mai băga pe foc". Capcana care a ucis o mamă și un fiu din Galați. Mezinul familiei a scăpat pentru că a dormit într-o cameră cu ușă de termopan # ObservatorNews
Un gălățean de 40 de ani și-a găsit fratele și mama morți în casă - s-au intoxicat, cel mai probabil, cu monoxid de carbon din soba pe lemne a cărei ușă au uitat-o deschisă peste noapte. Omul a scăpat ca prin minune: a dormit în altă cameră, închisă cu o ușă de termopan. Ce l-a salvat pe el, i-a ucis pe ai lui: vaporii toxici s-au strâns în camera închisă ermetic.
17:20
Simulare Evaluarea Naţională 2025. Cinci elevi, eliminaţi din examenul la Limba română pentru tentative de fraudă # ObservatorNews
Prezenţa la proba de Limba română a simulării examenului de Evaluare Naţională, desfăşurată luni, a fost de 93%. Cinci elevi au fost eliminaţi din examen pentru tentative de fraudă.
17:10
În ritmul alert al vieții moderne, stresul a devenit o parte constantă a existenței noastre. Fie că este vorba despre termene limită la serviciu, probleme financiare sau provocări personale, efectele stresului asupra organismului sunt multiple și adesea ignorate. Unul dintre domeniile în care stresul poate avea un impact semnificativ este sănătatea reproductivă.
17:10
Alege BINE pentru TINE. În fiecare zi Ce vor de la viitorul președinte vecinii lui de cartier, dar și românii din cartierele-dormitor ale Bucureștiului # ObservatorNews
Povești uitate, probleme ascunse, adevăruri incomode. Reporterii Observator Antena 1 merg acolo unde se simte cel mai tare ruptura dintre realitățile care compun România zilelor noastre. Ca să vedem unde suntem și să alegem unde mergem. Și, la fel important, să decidem ce vedem: Doar prăpastia dintre noi sau și punțile care ne apropie? Episodul al doilea al Campaniei Observator "Alege BINE pentru TINE. În fiecare zi", în această seară, la Observator 19.
Acum 6 ore
17:00
Tragedia din Macedonia de Nord EXCLUSIV Observator Antena 1, transmisiuni în direct de la fața locului # ObservatorNews
Macedonia de Nord e în doliu. Țara trăiește o dramă trasă parcă la indigo după tragedia din România de acum 10 ani, de la Clubul Colectiv. 59 de tineri cu vârste cuprinse între 14 și 25 de ani au murit și alte peste 150 de persoane sunt rănite, mutilate pe viaţă, după ce clubul de noapte "Pulse" din orașul Kocani a luat foc, în timpul unui concert. 1.500 de oameni erau înghesuiți într-o locaţie cu licenţă expirată şi o singură ieşire, iar artificiile lansate de pe scenă au declanșat incendiul.
17:00
În această seară, de la ora 20:30, bătălia juraților pentru amulete prețioase la Chefi la cuțite continuă: de data aceasta, cei patru maeștri ai gastronomiei vor găti preparate din meniul lui Chef Ștefan Popescu. De partea cealaltă, în ringul audițiilor, concurenții vin cu speranțe mari și povești emoționante. David Mada se întoarce în bucătărie după ce a renunțat la visul lui în domeniul gastronomic: ”Am fost în top 5 bucătari din Oradea”.
17:00
Cine era mecanicul mort în gara din Alba: deşi avea experienţă, o greşeală de începător l-a ucis cu 27.000 de volţi. "Ardea acolo, jos" # ObservatorNews
Accident greu de înțeles în gara Războieni din Alba. Un mecanic de tren, om cu experienţă, a murit ucis de un arc electric, în timp ce încerca să repare locomotiva. Nimeni nu înţelege cum un angajat CFR a putut face greşeala fatală.
17:00
Sute de oameni protestează în Macedonia de Nord, după tragedia din clubul Pulse. Autoritățile, acuzate de corupție după moartea celor 59 de tineri # ObservatorNews
Se spune că dacă nu înveţi din greşeli, eşti condamnat să le repeţi. Dar e valabil şi pentru cei care nu învaţă din greşelile altora. Macedonia de Nord repetă, la un deceniu distanţă, tragedia de la Colectiv. Şi la fel ca şi la noi, autorităţile au partea lor de vină deşi acum cu toţii se declară surprinşi şi şocaţi. 59 de tineri au murit, peste 150 sunt răniţi. Bilanțul final ar putea fi mult mai mare. Părinţii celor care au pierit cer ca vinovaţii să plătească.
17:00
Un bărbat din SUA a primit o despăgubire de 50M $, după ce s-a ars în zona intimă cu un ceai fierbinte de la Starbucks # ObservatorNews
Un bărbat din California a o despăgubire record de 50 de milioane de dolari după ce a vărsat pe el un ceai extrem de fierbinte, comandat la drive thru la un Starbucks. Bărbatul spune că a sufert arsuri grave în zona organelor genitale.
16:50
Peste 10.000 de militari trimiși în Ucraina, majoritatea din Marea Britanie și Franța, cu sprijinul a 35 de țări. Cum arată "Coaliția celor dispuși" # ObservatorNews
"Coaliția celor dispuși" pentru Ucraina crește: peste 30 de țări sunt implicate iar unele vor trimite trupe, relatează luni Sky News. Contingentul de menținere a păcii propus de premierul Keir Starmer ar include peste 10.000 de militari, în mare parte furnizați de Regatul Unit și Franța, au declarat surse militare britanice pentru Sunday Times. Potrivit sursei citate, 35 de țări au convenit să furnizeze arme, logistică și sprijin informational pentru misiunea de menţinerea a păcii.
16:40
Bătaie soră cu moartea cu paznicii şi jandarmii, după un concert din Cluj. De la ce a pornit scandalul care a băgat un tânăr la ATI # ObservatorNews
Distracţia de la concert s-a încheiat pe masa de operaţie pentru un tânăr din Cluj Napoca. La ieşirea de pe stadion, acesta a intrat în scandal cu paznicii, apoi cu jandarmii chemaţi la intervenţie. Totul s-a transformat într-o încăierare generală, la care au luat parte mai mulţi tineri şi în care e greu să-ţi dai seamea cine e victima şi cine e agresorul.
16:40
Oamenii de știință blocați pe o mică bază din Antarctica cer să fie salvați dintr-un motiv terifiant # ObservatorNews
Un grup de cercetători sud-africani de la o bază izolată din Antarctica trăiește clipe de coșmar, după ce unul dintre membrii echipei a devenit agresiv și ar fi amenințat că își va ucide colegii. Într-un mesaj disperat, unul dintre oamenii de știință a cerut să fie evacuat urgent, pentru că se temea pentru propria viață.
16:10
Observator de bine, 17 martie 2025. Oradea devine primul oraș din România cu o rețea de defibrilatoare mobile în școlile publice # ObservatorNews
Observator de bine, 17 martie, prezentat de Oana Ormenişan.
16:00
Momentul în care tornada trece cu o forţă devastatoare pe lângă o casă din Mississippi # ObservatorNews
Un locuitor din Tylertown, Mississippi, a filmat momentul în care o tornadă a trecut pe lângă casa sa. Șase decese au fost raportate în acest stat, iar în total, cel puțin 34 de persoane au murit în sud-estul SUA.
16:00
Émilie Dequenne a murit la 43 de ani. Actriţa belgiană s-a luptat ani de zile cu o formă rară de cancer # ObservatorNews
Émilie Dequenne, una dintre cele mai apreciate actrițe belgiene, cunoscută pentru performanțele sale premiate la Festivalul de Film de la Cannes, s-a stins din viață la doar 43 de ani, după o luptă grea cu cancerul. Actrița a impresionat publicul încă de la debutul său, câștigând la doar 18 ani premiul pentru cea mai bună actriță cu filmul Rosetta și continuând să strălucească în cinematografia francofonă timp de peste două decenii.
15:50
Crin Antonescu: Ursula von der Leyen nu trebuia să mai obțină un nou mandat. Principala vină aparține PPE # ObservatorNews
Candidatul coaliției de guvernare la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, a declarat luni că președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, nu ar fi trebuit să primească un nou mandat. Antonescu a subliniat că responsabilitatea nu îi aparține acesteia, ci, în primul rând, Partidului Popular European (PPE).
15:50
"Ai crezut că glumesc". I-a tras fiului de 9 ani un glonț în cap, apoi i-a ascuns cadavrul într-o pădure și i-a trimis un mesaj vocal fostei soții # ObservatorNews
Crima care a șocat Brazilia. Un bărbat și-a ucis fiul de 9 ani, apoi i-a abandonat cadavrul într-o pădure. Copilul a fost găsit de autorități cu un glonț înfipt în cap.
15:40
Măsurile anunţate de Ilie Bolojan pentru alegeri: Grup de lucru pentru combaterea conținutului ilegal în mediul online # ObservatorNews
Administrația Prezidențială a transmis luni concluziile discuțiilor dintre președintele interimar Ilie Bolojan și instituțiile responsabile de organizarea alegerilor, anunțând înființarea unui grup de lucru pentru o mai bună coordonare și colaborare între AEP, BEC, CNA și ANCOM. Totodată, AEP și MAI au confirmat că sunt în grafic cu pregătirile pentru scrutin. Campania electorală începe pe 4 aprilie
15:40
Care sunt preţurile la carburanţi astăzi, 17 martie 2025. Preţul la motorină a scăzut cu până la 9 bani pe litru # ObservatorNews
Românii care vor să-şi alimenteze maşina cu benzină sau cu motorină trebuie să ştie că luni, 17 martie 2025, preţul la motorină este în scădere, faţă de cel afişat la sfârşitul săptămânii trecute.
15:40
Atac violent în SUA: Un bărbat a fost incendiat în fața turiștilor îngroziți în mijlocul Times Square # ObservatorNews
Times Square, una dintre cele mai faimoase locații turistice din lume, a fost scena unui atac șocant. Un bărbat de 45 de ani a fost incendiat în plină stradă, sub privirile îngrozite ale trecătorilor, în primele ore ale dimineții de duminică. Agresorul a fugit imediat după atac, declanșând o amplă operațiune a poliției pentru identificarea și prinderea sa.
15:40
De ce a fost abandonată "Gogoaşa", insula construită de englezi în anii '70. Acum valorează peste 30 de milioane £ # ObservatorNews
Outer Trial Bank sau "Gogoaşa", o insulă din Marea Britanie construită de oameni în 1975, zace abandonată deşi acum ar valora 30 de milioane de lire sterline. De ea se mai bucură însă doar păsările, care o folosesc drept refugiu.
15:20
Sfârșitul unei ere: Trump a închis Vocea Americii. Radioul care a luptat împotriva comunismului și dictaturii transmite acum muzică # ObservatorNews
După peste 80 de ani de transmisii în țări aflate sub dictaturi și regimuri autoritare, Vocea Americii (Voice of America – VOA) își încetează activitatea. Decizia a fost luată în urma unui ordin executiv semnat de președintele Donald Trump, care prevede desființarea agenției federale ce supraveghează radiodifuzorul. Potrivit The New York Times, pe frecvențele radio din Asia, Orientul Mijlociu și alte regiuni ale lumii a început să fie difuzată doar muzică. La câteva ore după semnarea ordinului, sute de jurnaliști, directori și alți angajați ai VOA din Washington au fost informați că sunt plasați în concediu plătit. Accesul acestora la e-mailurile de serviciu și platformele interne de comunicare a fost suspendat.
15:20
Deşi suntem abia la începutul săptămânii, ziua de marţi, 18 martie, aduce o mulţime de evenimente de care bucureştenii, mai mari sau mai mici, se pot bucura cu încredere.
15:20
O maşină s-a scufundat în Dunăre, la 15 metri de mal. Intervenţie pe Plaja Lipovenească din Brăila # ObservatorNews
Un autoturism lăsat neasigurat pe Plaja Lipovenească din Brăila s-a scufundat, luni, în Dunăre, la 15 metri de mal, informează ISU.
Acum 8 ore
15:00
Acuzaţii grave la o grădiniţă din Timiş. O îngrijitoare, acuzată că are comportament agresiv cu cei mici # ObservatorNews
O îngrijitoare din Timiş este reclamată de părinții copiilor pentru comportament agresiv. Oamenii au făcut plângere la poliţie şi susţin că îngrijitoarea nu ar fi la prima abatere. În urma sesizărilor, mai multe anchete au fost deschise.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.