Echipa naţională: Cele 2.000 de bilete puse în vânzare pentru meciul cu Bosnia s-au epuizat în 15 minute
News.ro,
18 martie 2025 12:50
Cele 2.000 de bilete la meciul cu Bosnia-Herţegovina, returnate de oaspeţi, şi puse în vânzare marţi, s-au epuizat în aproximativ 15 minute.
• • •
Alte ştiri de News.ro
Acum 5 minute
16:00
O moaşă, María Margarita Rojas, prima persoană inculpată penal în Texas cu privire la efectuarea unor ”avorturi ilegale”, riscă până la 20 de ani de închsioare # News.ro
O moaşă texană, María Margarita Rojas, în vârstă de 48 de ani, proprietară a mai multor clinici, a fost arestată şi inculpată cu privire la faptul că a ”efectuat avorturi ilegale” în acest stat situat în sudul Statelor Unite, în care avortul este aproape în întregime interzis, şi riscă până la 20 de ani de închisoare, anunţă marţi autorităţile locale, relatează AFP.
16:00
Crin Antonescu: Nu sunt un proiect al lui Hellvig. Nu l-am văzut de multă vreme, cred că de la începutul anului, nu este implicat în niciun fel. Eu l-aş lua şi în campanie / Chiar sper ca în viitor să joace un rol important în partid # News.ro
Crin Antonescu, candidatul alianţei România, Înainte la prezidenţiale, a declarat, marţi, că nu are cum să fie un proiect al lui Eduard Hellvig, el arătând că nu l-a văzut de multă vreme, de la începutul anului şi nu este implicat în niciun fel în campanie, deşi l-ar lua în campanie. Chiar sper ca în viitor să joace un rol important în partid, a mai spus Antonescu.
Acum 15 minute
15:50
Ora Pământului - 17.000 de copii din Cantus Mundi vor cânta în România şi în Republica Moldova # News.ro
Mai mult de 17.000 de copii şi tineri din corurile şi ansamblurile Programului Naţional Cantus Mundi se vor reuni simultan, în România şi Republica Moldova, şi vor marca, sâmbătă, Ora Pământului, în intervalul orar 20.30 - 21.30.
Acum 30 minute
15:40
Premierul Marcel Ciolacu, după întâlnirea cu reprezentanţii Confederaţiei Patronale Concordia: Măsurile de reformă care vor consolida România pe traseul său de dezvoltare vor fi luate în timp util şi în consultare cu partenerii economici şi sociali # News.ro
Premierul Marcel Ciolacu a transmis, marţi, după întâlnirea cu reprezentanţii Confederaţiei Patronale Concordia, că Guvernul va menţine un dialog deschis cu sindicatele şi patronatele pentru decizii economice eficiente, el arătând că măsurile de reformă care vor consolida România pe traseul său de dezvoltare vor fi luate în timp util şi în consultare cu partenerii economici şi sociali
15:40
Tânăr bătut crunt cu o coadă de topor de un minor de 17 ani, în sectorul 4 al Capitalei/ Victima este în stare critică/ Agresorul şi un alt tânăr de 18 ani, arestaţi/ Poliţia caută alţi doi complici/ Fapta a fost premeditată # News.ro
Doi tineri de 17 şi 18 ani sunt cercetaţi pentru tentativă de omor calificat şi, respectiv, complicitate la această infracţiune, după ce minorul ar fi bătut crunt un alt tânăr de 20 de ani, lovindu-l repetat în piept şi în cap, cu o coadă de topor. Potrivit anchetatorilor, acesta ar fi premeditat fapta, întrucât ar fi aşteptat-o pe victimă la ieşirea din scara blocului în care locuia, în sectorul 4 al Capitalei, şi ar fi venit însoţit de alţi trei tineri, înarmaţi cu un cuţit, o coadă de topor şi un spray lacrimogen. Victima este la spital, în stare critică.
Acum o oră
15:30
ONU, ”şocată de atacurile israeliene” în Fâşia Gaza. Val de condamnări în regiune. Iranul denunţă un ”genocid” al palestinienilor şi o ”epurare” a Palestinei ocupate # News.ro
Secretarul general al ONU Antonio Guterres este ”şocat de atacurile israeliene” din noaptea de luni spre marţi în Fâşia Gaza, soldate cu cel puţin 413 morţi - care provoacă totodată un val de acuzaţii grave în regiune -, anunţă marţi un purtător de cuvânt al ONU, relatează AFP.
15:20
Un convoi de barje a lovit o ambarcaţiune acostată la ieşirea de pe Canalul Mila 23 în Canalul Sulina/ Evenimentul a fost cauzat de vântul puternic/ Nu au fost persoane rănite şi nu sunt nici urme de poluare # News.ro
Un incident naval a avut loc, marţi, la ieşirea de pe Canalul Mila 23 în Canalul Sulina, după ce un convoi de barje a lovit o ambarcaţiune acostată, din cauza vântului puternic. În urma accidentului, ambarcaţiunea a fost avariată, dar nu au existat persoane rănite şi nici urme de poluare.
15:20
Mirra Andreeva a ascultat un discurs al lui LeBron James înainte de finala de la Indian Wells. Starul de la LA Lakers, fericit că a ajutat-o să câştige în California # News.ro
Starul mondial al baschetului LeBron James a ţinut să o felicite pe Mirra Andreeva după victoria obţinută la turneul WTA 1000 de la Indian Wells. Rusoaica de 17 ani a explicat că a ascultat un discurs al americanului, care a motivat-o.
15:10
Grupul PPC începe construirea unei noi centrale fotovoltaice în Bulgaria, la Stara Zagora, de 165 MW, şi a unui sistem de stocare a energiei în baterii cu o capacitate de stocare de 55 MWh # News.ro
Grupul PPC anunţă începerea construcţiei unei noi centrale fotovoltaice în Stara Zagora, Bulgaria, cu o capacitate totală de 165 MWp şi a unui sistem de stocare a energiei în baterii (BESS) cu o capacitate nominală de 25 MW şi o capacitate de stocare de 55 MWh.
15:10
Salina Praid va găzdui la finalul lunii primul festival gastronomic subteran din România: Taste of Transylvania Underground # News.ro
Salina Praid, una dintre cele mai mari saline din Europa, va găzdui în premieră naţională, în perioada 28-30 martie, Taste of Transylvania Underground, un eveniment gastronomic unic care promite să redefinească experienţele culinare prin conceptul de fun dining. Participanţii se vor bucura de degustări de vinuri şi meşteşuguri tradiţionale la 100 metri sub pământ. Taste of Transylvania Underground reuneşte elitele gastronomiei din România şi Ungaria,iar organizatorii estimează între 1.500 şi 2.500 de participanţi pe zi.
15:10
Dragoş Ciobotariu (PNL): Ce frumos o dă Piedone, nu-i aşa! Eu pur şi simplu nu înţeleg de ce îşi permite sau cine îi permite să-şi desfăşoare activitatea cu atâta exces de zel şi lipsă de respect pentru cei care sunt supuşi controalelor # News.ro
Deputatul PNL de Vrancea Dragoş Ciobotaru critică modul în care şeful Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Cristian Popescu Piedone, îşi desfăşoară activitatea, acuzând un ”exces de zel” şi ”lipsă de respect” pentru cei care sunt supuşi controalelor.
Acum 2 ore
15:00
Notar public din Bucureşti, trimis în judecată pentru că doi ani a reţinut impozitul pe veniturile din salarii şi contribuţiile de asigurări sociale şi de sănătate datorate de angajaţi, dar nu le-a plătit la bugetul de stat # News.ro
Un notar public bucureştean a fost trimis în judecată de Parchetul Curţii de Apel Bucureşti, fiind acuzat că, timp de doi ani, a reţinut impozitul pe veniturile din salarii şi contribuţiile de asigurări sociale şi de sănătate datorate de angajaţi, dar nu le-a plătit la bugetul de stat, potrivit legii. Procurorul de caz a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor bunuri şi a popririi pe conturile bancare ale notarului public şi biroului său notarial, până la concurenţa sumei de peste 2,5 milioane de lei.
15:00
Mircea Abrudean, preşedintele interimar al Senatului, după întâlnirea comisiei speciale a Parlamentului cu delegaţia OCDE: Aderarea la OCDE nu e doar un obiectiv diplomatic, ci un proiect de ţară # News.ro
Mircea Abrudean, preşedintele interimar al Senatului, a transmis după întâlnirea comisiei speciale a Parlamentului cu delegaţia OCDE că aderarea la OCDE nu e doar un obiectiv diplomatic, ci un proiect de ţară.
14:50
Covasna: Un bărbat l-a angajat pe un altul să îl bată pe partenerul său de afaceri/ Victima a fost lovită cu o rangă şi are nevoie de aproape trei luni de îngrijiri medicale/ Cei doi bărbaţi au fost arestaţi preventiv # News.ro
Un bărbat în vârstă de 47 de ani l-a angajat pe un altul pentru a-l bate pe partenerul său de afaceri, un bărbat de 36 de ani, din judeţul Covasna. Victima a fost atrasă într-o capcană şi a mers să vadă utilaje agricole pe care intenţiona să le cumpere, iar pe drum a fost lovită de agresor cu o rangă. Bărbatul bătut s-a dus singur la spital, iar cadrele medicale au stabilit că are nevoie de aproximativ trei luni de îngrijiri medicale pentru vindecare. Bărbatul care a pus la cale planul şi cel care l-a dus îndeplinire au fost arestaţi preventiv.
14:50
REPER cere USR să îşi retragă candidata din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Nicuşor Dan, singurul candidat pro-european cu şanse reale de a opri ascensiunea extremismului # News.ro
REPER solicită marţi USR să îşi retragă candidata din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Nicuşor Dan, singurul candidat pro-european cu şanse reale de a opri ascensiunea extremismului.
14:40
Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care austriecii de la Kronospan vor să preia ZG Timber Sebes, care are fabrică de cherestea la Sebeş # News.ro
Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Kronospan Holdings South Limited intenţionează să preia ZG Timber Sebes SRL de la grupul german Ziegler Group.
14:30
Tânăr prins când încerca să intre cu o macetă într-un liceu din Timişoara/ El a fost oprit de agenţii de pază întrucât nu este elev al unităţii de învăţământ # News.ro
Un tânăr de 20 de ani a fost prins, marţi, când încerca să intre cu o macetă într-un liceu din Timişoara, el fiind dus la Poliţie. Tânărul fusese oprit de agenţii de pază întrucât nu este elev al acelui liceu.
14:30
Bilanţul victimelor atacurilor israeliene nocturne creşte la 413 morţi. ”Numeroase victime” se află în continuare sub dărâmături, anunţă Ministerul Sănătăţii al Hamas. SUA poartă ”întreaga responsabilitatea” a ”masacrării femeilor şi copiilor” în Fâşia Ga # News.ro
Cel puţin 413 persoane au fost ucise în Fâşia Gaza în atacuri israeliene nocturne de o violenţă fără precedent de la începutul unui armistiţiu, la 19 ianuarie, între Israel şi Hamas, anunţă Ministerul Sănătăţii din enclavă, relatează AFP.
14:20
Ilie Bolojan a discutat la telefon cu Preşedintele Consiliului European, António Costa, despre priorităţile României privind continuarea sprijinului UE pentru Ucraina şi consolidarea sectorului european de apărare # News.ro
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a avut, marţi, o convorbire telefonică cu Preşedintele Consiliului European, António Costa, în pregătirea reuniunii Consiliului European, despre priorităţile României privind continuarea sprijinului UE pentru Ucraina, avansarea deciziilor privind consolidarea sectorului european de apărare şi necesitatea unor acţiuni rapide pentru a stimula competitivitatea atât la nivelul UE, cât şi la nivel naţional
14:20
Tânăr prins când încerca să intre cu o macetă într-un liceu din Timişoara/ El a fost oprit de agenţii de pază întrucât nu este elev acolo # News.ro
Un tânăr de 20 de ani a fost prins, marţi, când încerca să intre cu o macetă într-un liceu din Timişoara, el fiind dus la Poliţie. Tânărul fusese oprit de agenţii de pază întrucât nu este elev al acelui liceu.
14:20
Francesco Totti, criticat după ce a fost invitat la o ceremonie de premiere la Moscova în aprilie # News.ro
Campionul mondial din 2006, Francesco Totti, se află în centrul unei controverse în Italia pentru că a fost invitat la o ceremonie de premiere la Moscova, în 8 aprilie, în contextul în care conflictul dintre Rusia şi Ucraina este în plină desfăşurare.
14:10
Rusia şi China au recurs la un ”arsenal digital masiv” pentru a se amesteca şi manipula democraţiile din Occident, denunţă într-un raport Kaja Kallas # News.ro
China şi Rusia au recurs la un ”arsenal digital masiv” pentru a se amesteca şi a manipula democraţiile din Occident, avertizează marţi Uniunea Europeană (UE), relatează AFP.
Acum 4 ore
14:00
Dacian Cioloş, numit consilier onorific al preşedintelui interimar Ilie Bolojan / Florin-Lazăr Vlădică, numit Director al Oficiului Informaţii Integrate şi consilier de stat la Cotroceni # News.ro
Dacian Julien Cioloş a fost numitr în calitatea de Consilier onorific al Preşedintelui interimar al României, având ca responsabilitate implicarea în activităţile de coordonare şi monitorizare a implementării parteneriatelor strategice ale României, a anunţat marţi Administraţia Prezidenţială. De asemenea, Florin-Lazăr Vlădică a fost numit Director al Oficiului Informaţii Integrate şi consilier de stat la Cotroceni iar Constantin Ionescu a fost eliberat din funcţia de consilier, la cerere.
13:50
Salvaţi Copiii: Părinţii din România plătesc aproape 10.000 de lei anual pentru meditaţii, after school şi materiale didactice. În ultimii 3 ani, costul mediu suportat de părinţi pentru educaţie a crescut cu 3.000 de lei – STUDIU # News.ro
Părinţii din România plătesc aproape 10.000 de lei anual pentru meditaţii, after school şi materiale didactice, arată un studiu realizat de organizaţia Salvaţi Copiii. Datele colectate în cadrul cercetării arată că cei mai mulţi bani sunt plătiţi pe meditaţii, care au apărut şi la ciclul primar, iar pe măsură ce copilul avansează în vârstă costurile cresc. Acelaşi studiu arată că, în ultimii 3 ani, costul mediu suportat de părinţi pentru educaţie a crescut cu 3.000 de lei.
13:50
Clubul Sepsi OSK a anunţat, marţi, că Valentin Suciu părăseşte funcţia de antrenor principal al echipei.
13:40
ANSVSA a început controalele specifice înaintea Paştelui pentru a preveni riscurile de toxiinfecţii alimentare/ Măsurile dispuse de inspectorii sanitar-veterinari # News.ro
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a început controalele specifice în toată ţara, înaintea Paştelui, pentru a preveni riscurile de toxiinfecţii alimentare şi a asigura siguranţa alimentelor destinate consumatorilor. Aceste verificări vor fi făcute de medicii veterinari din cadrul Direcţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) judeţene şi circumscripţiilor sanitare veterinare oficiale (CSVSAO).
13:40
Povestea lui Charles Aznavour, artistul care a transformat emoţiile în melodii, prinde viaţă în filmul „Monsieur Aznavour”, un musical cinematografic în regia lui Mehdi Idir şi Grand Corps Malade. Din 21 martie, această călătorie muzicală impresionantă ajunge în cinematografe, adusă în România de Independenţa Film.
13:40
Preşedintele american Donald Trump, care se laudă că are o relaţie privilegiată cu liderul de la Kremlin, încearcă marţi să-l atragă pe Vladimir Putin să-i susţină proiectul unui armistiţiu în Ucraina, după ce Moscova a prezentat condiţii respinse drept inacceptabile de către Kiev, relatează AFP.
13:20
Line Ellertsen, interul dreapta norvegian de 26 de ani, se alătură echipei feminine de handbal Rapid din această vară, a anunţat clubul giuleştean.
13:20
Mai multe organizaţii sindicale cer ”încetarea abuzurilor” împotriva funcţionarilor publici şi a salariaţilor din sectorul bugetar/ Ei vor să fie retrase modificările legislative prin care administraţia publică devine şi mai vulnerabilă # News.ro
Mai multe organizaţii sindicale solicită încetarea abuzurilor împotriva funcţionarilor publici şi personalului contractual şi mai cer retragerea propunerilor de modificări legislative prin care administraţia publică din România devine şi mai vulnerabilă în raport cu interesele politice. ”Testele anuale cu privire la cunoaşterea legislaţiei impuse funcţionarilor publici, nevoiţi să memoreze şi să reproducă mecanic, repetitiv, texte de lege, sunt o bătaie de joc şi o insultă la adresa profesionalismului lor”, afirmă sindicaliştii.
13:00
Contabila-şefă a Teatrului Municipal ”Lucia Sturdza-Bulandra” din Bucureşti şi încă o femeie, trimise în judecată pentru delapidare şi complicitate la această infracţiune, într-un dosar cu un prejudiciu de aproape 4 milioane de lei # News.ro
Contabila-şefă a Teatrului Municipal ”Lucia Sturdza-Bulandra” din Bucureşti şi încă o femeie au fost trimise în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti pentru delapidare şi complicitate la această infracţiune, într-un dosar în care prejudiciul se ridică la aproape 4 milioane de lei. Contabila-şefă ar fi luat banii din casieria instituţiei pentru 160 de plăţi pentru colaboratori, pentru drepturi de autor, fără ca aceştia să fi primit, în realitate, banii.
12:50
Echipa naţională: Cele 2.000 de bilete puse în vânzare pentru meciul cu Bosnia s-au epuizat în 15 minute # News.ro
Cele 2.000 de bilete la meciul cu Bosnia-Herţegovina, returnate de oaspeţi, şi puse în vânzare marţi, s-au epuizat în aproximativ 15 minute.
12:50
Papa Francisc cere o încetare a conflictelor armate în lume într-o scrisoare scrisă în camera de spital, la Roma,. în care este îngrijit de peste patru săptămâni de pneumonie, publicată marţi, relatează AFP.
12:40
Sebastian Burduja, veste în premieră: Deja din fondurile PNRR avem puse în funcţiune sau în teste parcuri solare şi eoliene de peste 500MW. Până la jumătatea anului viitor ne propunem să ajungem, din acel apel, la proiecte finalizate de peste 1300MW # News.ro
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunţă o veste în premieră, arătând că deja din fondurile PNRR avem puse în funcţiune sau în teste parcuri solare şi eoliene de peste 500MW, iar până la jumătatea anului viitor îşi propune să ajungă, doar din acel apel, la proiecte finalizate de peste 1300MW.
12:40
Incertitudinea persistă referitor la circumstanţele morţii lui Gene Hackman şi a soţiei acestuia, Betsy Arakawa, găsiţi fără viaţă la 26 februarie în locuinţa lor din Santa Fe (New Mexico). Deşi experţii declaraseră „probabil” că Betsy Arakawa a murit la 11 februarie (cu 7 zile înaintea soţului său şi cu 15 zile înaintea găsirii cadavrelor), înregistrările telefonice ale acesteia arată mai multe apeluri efectuate în ziua următoare.
12:30
Şeful Guvernului Hamas în Fâşia Gaza, Essam al-Dalis, şi alţi patru membri ai Guvernului, ucişi în atacurile israeliene, anunţă mişcarea # News.ro
Şeful Guvernului Hamas în Fâşia Gaza, Essam al-Dalis, a fost ucis în atacurile aeriene israeliene din noaptea de luni spre marţi, soldate cu cel puţin 330 de morţi, majoritatea copii şi femei, anunţă marţi într-un comunicat mişcarea islamistă, relatează AFP.
12:20
Antonescu, mesaj către electorat: Există soluţii pentru creşterea ratingului de ţară. Guvernarea responsabilă, în primul rând. Vă propun un preşedinte pro-occidental şi un guvern stabil. Ideile extremiste şi haosul, risc pentru buzunarul dumneavoastră # News.ro
Candidatul coaliţiei PSD-PNL-UDMR la prezidenţiale, Crin Antonescu, afirmă că există soluţii pentru creşterea ratingului de ţară, guvernarea responsabilă, în primul rând. El spune că propune un preşedinte pro-occidental şi un guvern stabil.
12:20
aLIVE Experiences, companie deschisă în Monaco de o româncă, intră pe piaţa din România şi introduce un nou model de turism de lux bazat pe experienţe personalizate. Piaţa turismului de lux va atinge 2,3 trilioane de dolari până în 2030 # News.ro
aLIVE Experiences, companie deschisă în Monaco de o româncă în 2020, intră pe piaţa din România şi introduce un nou model de turism de lux bazat pe experienţe autentice, personalizate. Potrivit companiei, România are potenţialul de a atrage turişti din segmentul ultra-luxury datorită patrimoniului cultural şi natural, care poate fi transformat în experienţe exclusiviste. Conform unui raport realizat de McKinsey & Company, segmentul turismului de lux creşte mai rapid decât orice alt sector al industriei turistice şi se estimează că acesta va atinge o valoare de 2,3 trilioane de dolari până în 2030.
12:20
Petrolul Ploieşti a anunţat, marţi, că a ajuns la un acord cu Mehmet Topal, care revine pe banca tehnică a “lupilor”.
12:10
Un actor al unui teatru din Bucureşti s-a rănit la picior în timpul unei repetiţii, după ce a sărit de la trei metri înălţime/ El a fost internat în spital/ Poliţia face cercetări pentru nerespectarea măsurilor de protecţia muncii # News.ro
Un actor al unui teatru din Bucureşti s-a accidentat la picior în timpul unei repetiţii pentru un spectacol, după ce a sărit, potrivit scenariului, de la aproximativ trei metri înălţime. Bărbatul, în vârstă de 26 de ani, a fost dus la spital, unde a rămas internat. Poliţiştii Secţiei 11 fac cercetări pentru neluarea şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.
Acum 6 ore
12:00
Soarta democraţiei atârnă de o decizie a Curţii Constituţionale din această săptămână, iar miza este cu adevărat serioasă, potrivit unui articol de opinie publicat de Washington Times.
11:50
Şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa, Horia Constantinescu, a demisionat din PSD / El s-a declarat învins de ipocrizie, făţărnicie şi de slugărnicie # News.ro
Şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) şi fostul preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, şi-a anunţat demisia din PSD şi a afirmat că a fost învins de ipocrizie, de făţărnicie şi de slugărnicie. Horia Constantinescu a candidat în vara anului trecut la Primăria Constanţa din partea PSD.
11:50
Curtea Constituţională a înregistrat o nouă contestaţie privind candidatura liderului POT, Anamaria Gavrilă, la alegerile prezidenţiale # News.ro
Curtea Constituţională a României (CCR) a înregistrat, marţi, o nouă contestaţie privind candidatura liderului POT, Anamaria Gavrilă, la alegerile prezidenţiale.
11:50
Un bărbat a fost arestat pentru tâlhărie calificată şi tentativă la omor calificat. Filmul de groază al evenimentelor petrecute într-un apartament închiriat, din Arad # News.ro
Un bărbat de 43 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a tâlhărit şi a încercat să omoare două persoane cu care închiriase un apartament în Arad. Cei trei veniseră împreună din Austria şi, după un drum lung, aveau nevoie să se odihnească. Unul dintre ei, însă, a pierdut toţi banii la jocurile de noroc şi, întors beat în apartament, a încuiat uşa pe dinăuntru, a băgat cheile în buzunar şi i-a ameninţat pe ceilalţi doi cu lama unui cutter ca să obţină bani pentru a se întoarce la jocurile de noroc. De frică, una dintre persoane s-a urcat pe pervazul fereastrei aflate la etajul al doilea şi a căzut pe sol fracturându-şi coloana, iar celălalt a scăpat fugind pe geam după ce l-a lovit cu piciorul pe agresor şi coborând apoi pe aparatele de aer condiţionat din exteriorul clădirii.
11:50
Restul arhivelor despre asasinarea lui John F. Kennedy urmează să fie publicat marţi, anunţă Trump într-o vizită la Kennedy Center # News.ro
Restul arhivelor Guvernului american cu privire la asasinarea fostului preşedinte John F. Kennedy (JFK) în 1963 urmează să fie publicat marţi, a anunţat preşedintele american Donald Trump, care promite de mult timp să ofere acces la documente păstrate secrete în continuare, relatează AFP.
11:40
„Lampio şi grăuntele de lumină", un spectacol imersiv de teatru pentru copii la MINA Museum # News.ro
MINA, Museum of Immersive New Art, găzduieşte premiera spectacolului de teatru imersiv „Lampio şi grăuntele de lumină", o producţie a Teatrului „Stela Popescu”, în regia lui Aurelian Horaţiu Bîrcă, dramatizată de Victoria Pătraşcu. Evenimentul va avea loc în zilele de 22 martie şi 29 martie, de la ora 10:00.
11:40
Curtea Constituţională a înregistrat o nouă contestaţie privind înregistrarea candidaturii liderului POT, Anamaria Gavrilă, la alegerile prezidenţiale # News.ro
Curtea Constituţională a României (CCR) a înregistrat, marţi, o nouă contestaţie privind înregistrarea candidaturii liderului POT, Anamaria Gavrilă, la alegerile prezidenţiale.
11:20
Messi explică de ce nu poate juca în meciurile cu Uruguay şi Brazilia: Nu este o accidentare atât de importantă # News.ro
Jucătorul echipei Inter Miami, Lionel Messi (37 de ani), nu va face parte din lotul Argentinei pentru meciurile cu Uruguay şi Brazilia, dar spune că accidentarea sa la piciorul stâng nu este „foarte gravă”.
11:10
Şeful CJPC Constanţa, Horia Constantinescu, a demisionat din PSD / El s-a declarat învins de ipocrizie, făţărnicie şi de slugărnicie # News.ro
Şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) şi fostul preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, şi-a anunţat demisia din PSD şi a afirmat că a fost învins de ipocrizie, de făţărnicie şi de slugărnicie. Horia Constantinescu a candidat în vara anului trecut la Primăria Constanţa din partea PSD.
11:10
Hamasul ”cooperează cu mediatorii” internaţionali pentru a ”opri agresiunea Israelului”, Operaţiunea ”Forţa şi Sabia”, anunţă un lider al mişcării. Olanda cere încetarea ”definitivă” a Războiului din Fâşia Gaza, China cere evitarea unei ”catastrofe umanit # News.ro
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas ”cooperează cu mediatorii” internaţionali pentru a ”opri agresiunea Israelului”, în urma unei nopţi de bombardamente intensive în Fâşia Gaza - soldate cu cel puţin 330 de morţi, majoritatea copii şi femei -, declară un lider al mişcării AFP.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.