Ziua Mondială a Reciclării. Cantitatea de ambalaje SGR returnate de români în 2024, suficientă cât să umple Casa Poporului

ObservatorNews, 18 martie 2025 14:10

În fiecare an, pe 18 martie, marcăm Ziua Mondială a Reciclării, un prilej de a reflecta asupra necesității adoptării unor practici sustenabile care să protejeze mediul înconjurător și să conserve resursele naturale pentru generațiile viitoare. România a făcut un pas semnificativ în această direcție odată cu implementarea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR), cel mai mare proiect național de economie circulară, lansat la sfârșitul anului 2023.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de ObservatorNews

Acum 5 minute
08:40
Armata israeliană a continuat şi în această dimineaţă atacurile asupra Fâşiei Gaza. Numai ieri, peste 400 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar premierul Benjamin Netaynahu avertizează că acesta este numai începutul. Raidurile au scos în stradă sute de protestatari care cer eliberarea imediată a ostaticilor rămaşi în enclavă.
Acum 15 minute
08:30
Au fost clipe de coşmar, aseară, la Spitalul de Psihiatrie Obregia din Capitală, după ce un pacient a dat foc saltelei de la pat! Un bolnav a fost transferat de urgenţă la un alt spital, după ce a inhalat fum, iar alte 38 de persoane aflate în spital au fost evacuate. Opt autospeciale ale pompierilor şi opt ambulanţe SMURD au fost direcţionate de urgenţă la unitatea medicală. Din fericire, datorită intervenţiei prompte a salvatorilor, nimeni nu a suferit arsuri.
08:30
Ideal ar fi ca cei mici să înveţe de plăcere sau din curiozitate. Însă mulţi o fac doar pentru note şi astfel ajunge să fie o linie extrem de fină între stres şi linişte.
08:30
Viitorul ţării stă în mâinile tinerelor generații şi în cheltuiala părinților. Potrivit unui studiu, aceştia scot anual din buzunare 10.000 de lei pentru ca educaţia copiilor lor să fie cea mai bună. 
08:30
Candidatura la alegerile prezidenţiale a preşedintei Partidului Oamenilor Tineri a fost contestată la CCR, iar decizia va fi dată miercuri! Persoana care consideră că Anamaria Gavrilă nu trebuie să apară pe buletinele de vot susţine că aceasta are "un comportament extremist şi instabilitate psihică".
Acum 30 minute
08:20
Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, ne explică astăzi, în cadrul rubricii IQ Financiar, despre stadiul proiectului Neptun Deep. 
08:20
Donald Trump şi Vladimir Putin au discutat ieri viitorul Ucrainei, dar şi pretenţiile teritoriale ale Moscovei. Liderul de la Kremlin a ordonat oprirea atacurilor asupra infrastructurii energetice ucrainene timp de 30 de zile. Va avea loc inclusiv un schimb de prizonieri, dar nu s-a convenit asupra unei încetări complete a focului. Volodimir Zelenski spune însă că Rusia nu este pregătită să încheie războiul din Ucraina.
Acum o oră
08:00
Anul trecut, România a înregistrat cele mai multe cazuri de rujeolă de pe întreg continentul european. O problemă majoră care stă la baza acestei epidemii este rata scăzută de vaccinare, iar din cauza aceasta virusul s-a răspândit rapid. Medicii avertizează că situația s-ar putea înrăutăţi, dacă nu se iau măsuri urgente
07:50
Horoscop 20 martie 2025. Energia zilei aduce un val de entuziasm și dorință de acțiune pentru toate semnele zodiacale. Fie că este vorba despre noi începuturi, progres profesional sau clarificarea unor relații, fiecare nativ are șansa de a face un pas important înainte.
07:50
Observator a deschis aseară seria dialogurilor cu candidatii la preşedintie "Alege bine pentru tine". Primul invitat - primarul Capitalei şi a vorbit despre omul Nicuşor şi politicianul. Iar drumul său ar putea fi destul de simplu - de la Primărie, direct la Cotroceni, în numai câteva luni. Nicuşor Dan înainte de alegerile de anul trecut nici măcar nu se gândea să candideze. Iar acum este plasat de mai multe sondaje cel puţin în turul 2, dacă nu chiar dat drept învingător şi noul preşedinte al României. Ideea intrării în cursa pentru Cotroceni a venit după o intervenţie telefonică la Observator.
07:50
Incendiu puternic în Delta Dunării! 10 hectare de vegetaţie au fost înghiţite de foc, iar flăcările alimentate de vânt ameninţau să ajungă în orice moment la mai multe clădiri din zonă. 
07:50
Părinţii elevilor de clasa a doua, de la o şcoală din Bacău, au ajuns la disperare! Aceştia refuză să-şi mai trimită copiii la ore de teama unei eleve care îi terorizează de aprope doi ani. Deși au făcut nenumărate reclamații, situația nu a fost rezolvată, iar violențele continuă. Inspectoratul Şcolar Judeţean susține că a întocmit fișe și planuri de intervenție, însă fără măsuri eficiente prin care să garanteze siguranța celorlalți elevi.
07:50
Durerea provocată de incendiul în care 59 de tineri au murit în Macedonia de Nord s-a transformat în furie. Mii de oameni au ieşit pe străzile din toată ţara şi îşi caută dreptatea. Firmele patronilor clubului au fost atacate de protestatari. Familiile tinerilor care au pierit în club se pregătesc acum să-i înmormânteze joi. 
07:40
Astronauţii care au fost blocaţi în spaţiu timp de nouă luni s-au întors, în sfârşit, acasă. Butch şi Suni au ajuns în Golful Mexic la câteva ore de la când au plecat de pe Staţia Spaţială Internaţională.
07:40
Administraţia Trump a publicat mii de dosare legate de asasinarea preşedintelui John F. Kennedy, care fuseseră clasificate anterior. Va dura ceva până când specialiştii vor putea parcurge cele 1.123 de documente, dar nu există niciun indiciu că dosarele vor conţine vreo informaţie bombă şi nici nu există nimic care să schimbe concluzia actuală a asasinării lui Kennedy, transmite CNN, citat de news.ro.
Acum 2 ore
07:30
Simularea Evaluării Naționale 2025 se încheie miercuri, 19 martie, cu proba scrisă la limba şi literatura maternă, după ce, luni, elevii de clasa a VIII-a au susținut testarea la limba și literatura română, iar marţi, la matematică. Potrivit calendarului simulărilor, publicat de ministerul Educației, rezultatele vor fi comunicate pe 31 martie. 
07:00
Rusia a lansat marţi seară atacuri aeriene împotriva "infrastructurii civile" din Ucraina, care au lovit printre altele un spital, a scris pe Telegram preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, considerând că Vladimir Putin "a respins propunerea de încetare totală a focului", notează AFP, citată de Agerpres.
06:50
Emisarul american pentru Orientul Mijlociu Steve Witkoff a anunţat că discuţiile diplomatice dintre SUA şi Rusia vor avea loc pe 23 martie la Jeddah, Arabia Saudită, transmite The Kiev Independent, citat de news.ro.
Acum 12 ore
22:40
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat marți că dorește să discute cu omologul său american, Donald Trump, pentru a afla mai multe detalii despre convorbirea acestuia cu liderul rus Vladimir Putin pe tema conflictului din Ucraina, potrivit AFP.
22:30
Evaluare Naţională 2025. Aproximativ 161.000 de elevi au participat, marţi, la simularea probei de Matematică din cadrul Evaluării Naţionale, iar cinci elevi au fost eliminaţi pentru tentativă de fraudă.
22:20
Un autobuz şi un autoturism au luat foc marţi seara în urma unei coliziuni în trafic pe Şoseaua Alba Iulia, la ieşirea din municipiul Sibiu spre comuna Cristian, traficul rutier fiind blocat, a anunţat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, Elena Welter.
22:10
Administrația prezidențială a desecretizat, marți seara, costurile pentru zborurile președintelui Klaus Iohannis din perioada ianuarie 2015-februarie 2025.
21:40
Președintele Vladimir Putin a transmis marți un mesaj clar către companiile occidentale care au părăsit Rusia după invazia Ucrainei: întoarcerea lor pe piața rusă nu va fi simplă. Liderul de la Kremlin a declarat că firmele care au "trântit ușa cu sfidare" nu vor putea răscumpăra afacerile la prețuri modice sau să își reia locul acolo unde companiile rusești au preluat activitatea.
21:20
Donald Trump şi Vladimir Putin, au convenit marţi, într-o convorbire telefonică, asupra unui armistiţiu limitat în războiul din Ucraina, respectiv încetarea timp de 30 de zile a atacurilor asupra infrastructurilor energetice ucrainene şi ruse, şi începerea "imediată" a negocierilor de pace, a anunţat Casa Albă. Conversația mea telefonică de astăzi cu președintele Putin al Rusiei a fost una foarte bună și productivă, a scris Donald Trump, marți seara, pe Truth Social.
21:20
Un pacient a aprins o saltea într-un salon al spitalului Obregia din Capitală, provocând degajarea unei cantităţi mari de fum. Secţia a fost evacuată în mai puţin de două minute, iar acum urmează să fie aerisită, anunţă managerul dr. Andrian Ţîbîrnă.
21:00
Invitat în platoul Observator, Nicuşor Dan a criticat Guvernul actualul, spunând că "e clar obosit" şi că a pierdut treptat încrederea alegătorilor, rezultatele din noiembrie dovedind clar acest lucru. Primarul Capitalei a mărturisit că USR ar fi partidul potrivit pentru guvernare, întrucât poate reforma în direcţia potrivită România. 
20:50
Candidatul independent la prezidenţiale Nicuşor Dan, invitat marţi seară în platoul Observator, a vorbit despre legătura sa cu Daniel Ene, fost colonel SRI în rezervă, care este un membru activ al echipei sale de campanie. Acesta a participat inclusiv la deplasările electorale din țară, după cum arată o investigație Recorder, şi a fost prezent și la depunerea candidaturii pentru alegerile prezidențiale.
20:50
Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Nicuşor Dan, a declarat în timpul interviului din platoul Observator că SRI a eșuat și trebuie reformat. 
20:20
Candidatul independent la prezidenţiale Nicuşor Dan, invitat marţi seară în platoul Observator, a vorbit despre prezenţa sa pe TikTok. Nicuşor Dan a declarat că a fost protagonistul unui clip în care un tânăr arunca după el cu şapca, într-o benzinărie din Ţăndărei. 
20:20
Nicuşor Dan, întrebat dacă Elena Lasconi ar fi o opţiuni bună ca succesor la Primăria Capitalei, a răspuns că o susţine pe aceasta dacă decide să candideze, în cazul în care actualul primar câştigă alegerile prezidenţiale.
20:00
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat în timpul interviului de pe platoul Observator că nu l-ar putea alege niciodată pe Călin Georgescu ca premier şi că are toată simpatia faţă de electoratul care l-a ales la alegerile din noiembrie.
19:50
Candidat independent la alegerile prezidențiale 2025, Nicușor Dan a fost invitat la ediția specială Observator. Primarul Capitalei a dezvăluit ce planuri are dacă va ajunge la Cotroceni.
19:50
Nicuşor Dan a fost invitat marţi seara în platoul Observator şi a fost întrebat despre rezultatul celui mai recent sondaj AtlasIntel publicat de Hotnews. Ce părere are Primarul Capitalei despre procentele care îl arată învingător într-o finală cu Simion.
Acum 13 ore
19:30
Război total între Gigi Becali și George Simion. După demisia din AUR, milionarul din Pipera a anunțat azi că va înființa un nou partid suveranist. Patronul FCSB spune că a dat 800.000 de euro pentru un loc de deputat pe listele AUR. În replică, George Simion l-a numit "trădător" într-un videoclip postat pe rețelele de socializare. Dar pentru liderul AUR a mai apărut o problemă: Anamaria Gavrilă dă semne tot mai clare că nu se va retrage din cursa prezidențială.
19:20
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a fost desemnat, marţi, sportivului anului 2024 la Gala Sportului Românesc, organizată de Agenţia Naţională pentru Sport. Sportiva anului a fost desemnată canotoarea Simona Radiş.
19:20
Tragedie cumplită, la Giurgiu! Un copil de trei ani a căzut de pe terasa unui bloc de şapte etaje. Copilul era sub supravegherea buncii când a reuşit să evadeze din casă pe un geam de aerisire. A căzut în gol de la zeci de metri în faţa unui trecător. Martorii au sunat imediat la 112, dar medicii nu au mai reuşit să-l salveze.
19:20
A nins ca în miezul iernii în multe locuri din ţară. Aşa numita "zăpadă a mieilor" a creat mute probleme pe şosele, mai ales pentru şoferii care au trecut deja la cauciucurile de vară. Unde nu a nins, vântul a bătut cu putere. La munte, se mai schiază câteva zile, anunţă administratorii pârtiilor. Din weekend vremea se încălzeşte din nou. 
19:20
Vremea rea a blocat operaţiile la spitalul din Braşov. În mai multe săli ale blocului operator a început să plouă prin sistemul de iluminat. Cazurile urgente au fost preluate şi operate în alte saloane, dar bolnavii cronici au fost reprogramaţi. Culmea, acoperişul fusese schimbat şi izolat recent. Conducerea spitalul spune că lucrarea e în garanţie şi promite renovarea completă a sălilor de operaţie cât mai repede.
19:20
Afişarea adaosului comercial la produsele alimentare stârneşte controverse. Clienţii se bucură că vor putea afla cât îşi pun în plus la preţ marile magazine, dar şi cine sunt producătorii din pieţe şi cine samsarii. Comercianţii în schimb se plâng de costurile pe care le implică o astfel de măsură. Ordinul ANPC a fost republicat în transparenţă.
19:20
Durerea provocată de incendiul în care 59 de tineri au murit în Macedonia de Nord s-a transformat în furie. Mii de oameni au ieşit pe străzile din toată ţara şi îşi caută dreptatea. Firmele patronilor clubului Pulse au fost atacate de protestatari. 14 oameni au fost reţinuţi de poliţişti, printre ei și fostul ministru al economiei care și-a pus semnătura pe licenţa falsă a clubului. 
19:10
Știrile zilei, 18 martie 2025, prezentate de Alessandra Stoicescu.
18:50
Apelul telefonic între Donald Trump şi Vladimir Putin s-a încheiat, a anunțat un oficial de la Casa Albă. Convorbirea telefonică între cei doi lideri a început la 16.00 ora României și au vorbit la telefon mai bine de două ore. 
18:10
Parlamentarii germani au votat în favoarea unei creșteri masive a cheltuielilor pentru apărare și infrastructură, o decizie care ar putea avea un impact major asupra securității europene, relatează BBC. O majoritate de două treimi din Bundestag a aprobat marți legea, care scutește cheltuielile pentru apărare și securitate de restricțiile bugetare impuse de Germania și creează un fond de 500 de miliarde de euro pentru infrastructură.
18:10
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a schiţat marţi patru priorităţi-cheie pentru apărarea europeană, avertizând că se prefigurează o nouă ordine mondială care se va instala din a doua jumătate a acestui deceniu, iar Europa trebuie să fie pregătită pentru a face faţă schimbării "inevitabile" reînarmându-se şi dezvoltând capacităţi pentru a avea o descurajare credibilă. Ea a avertizat în context că Rusia se pregăteşte de o viitoare de confruntare cu democraţiile europene, în timp ce Statele Unite, "cel mai vechi partener al Europei", îşi îndreaptă atenţia către regiunea Indo-Pacific.
18:10
Un moment devastator a fost surprins într-un circ din Rusia. Un elefant îndurerat a încercat disperat să-și trezească prietena moartă. Magda și Jenny, doi elefanți care au împărțit aceeași scenă timp de peste 25 de ani, au fost inseparabile până în ultimul moment.
18:00
Reprezentanţii medicilor acuză că drepturile lor legale, referitoare la plata gărzilor, sunt încălcate, deoarece acestea sunt calculate pe baza veniturilor din 2018. Ei susţin că, în ultimii şapte ani, autorităţile au folosit diverse „artificii” pentru a plăti gărzile incorect. În acest context, medicii cer ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, să aplice legea până la plata drepturilor salariale pentru martie 2025. „Nu vă cerem să rămâneţi în funcţie, dar aşteptăm demisia dvs. dacă nu rezolvaţi situaţia”, transmit medicii.
17:50
Rusia își accelerează planurile de exploatare a litiului și a metalelor rare, anunțând o producție anuală de 60.000 de tone metrice de carbonat de litiu până în 2030, în timp ce SUA și Ucraina au negociat un acord (încă nesemnat) prin care companiile americane ar urma să primească acces preferențial la resursele minerale ucrainene după încheierea războiului. Între timp, Moscova controlează deja două dintre cele mai mari patru zăcăminte de litiu din Ucraina, ceea ce ridică temeri că Rusia ar putea păstra o parte semnificativă a acestor resurse în eventualitatea unui acord de pace favorabil Kremlinului.
17:30
Apelul telefonic între Donald Trump şi rus Vladimir Putin este în curs şi decurge bine, a anunţat marţi Casa Albă. Convorbirea telefonică între cei doi lideri a început la ora 16.00 ora României.
17:20
Preşedintele Vladimir Putin a declatrat marţi, în faţa reprezentanţilor patronatului din Rusia, că Occidentul va continua să facă orice pentru a încerca ''să frâneze şi să slăbească'' Rusia, chiar şi în cazul ridicării sancţiunilor impuse Moscovei. Liderul de la Kremlin s-a întâlnit la Moscova cu şefi de companii şi cu oficialităţi ruse din domeniul economic şi a ordonat dezvoltarea unui mecanism de întoarcere a companiilor străine în țară.
17:20
O femeie de 20 de ani a murit după ce o camionetă a intrat în mai mulți pietoni în centrul Londrei, marţi după-amiază.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.