„Bine ați venit în iad”. Cum ajung turiștii străini care vizitează Venezuela să fie răpiți, închiși și torturați la comanda lui Maduro
Digi24.ro,
20 martie 2025 07:10
Mai mulți turiști americani care au călătorit în Venezuela în vacanță au spus că au fost răpiți la graniță de autorități și ținuți la închisoare luni de zile, acolo unde au fost bătuți și chiar torturați. Mărturiile lor oferă o nouă imagine asupra strategiei tot mai extinse a președintelui autocrat al țării, Nicolas Maduro, care se folosește de zecile de cetățeni străini închiși pe nedrept în Venezuela ca monedă de schimb în negocierile cu liderii lumii, potrivit The New York Times.
• • •
Alte ştiri de Digi24.ro
Acum 30 minute
16:30
36 de cadeți francezi au fost răniți după ce patru autocare s-au ciocnit pe o autostradă # Digi24.ro
În total 36 de cadeţi din cadrul Forţelor Terestre, Marinei, Forţelor Aeriene şi Jandarmeriei au fost răniţi, unul grav, într-un accident grav pe autostrada A13, în Yvelines, implicând patru autocare, cu câte aproximativ 50 de cadeţi la bord fiecare, care se întorceau dintr-o vizită la baza aeriană Évreux.
16:30
Uniunea Europeană amână contramăsurile la adresa SUA în războiul comercial. Cât timp sunt păsuiți americanii și de ce # Digi24.ro
Joi, Comisia Europeană a anunțat că amână până la jumătatea lunii aprilie intrarea în vigoare a contramăsurilor sale împotriva produselor americane, ca răspuns la taxele de 25% decise de Donald Trump asupra oțelului și aluminiului. „Contramăsurile UE anunțate la 12 martie vor intra toate în vigoare la jumătatea lunii aprilie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene pentru comerț, Olof Gill, explicând că acest lucru va oferi mai mult timp pentru negocierile cu Administrația americană, relatează Le Monde.
16:20
Ministrul Economiei explică cum vor fi acordate voucherele de vacanță în 2025. „Va fi o formulă cât mai simplă” # Digi24.ro
Normele de aplicare pentru acordarea tichetelor de vacanţă urmează să fie finalizate săptămâna viitoare, a anunţat ministrul Economiei şi Digitalizării, Bogdan Ivan, joi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, precizând că sunt luate în calcul două variante.
Acum o oră
16:10
Cum vrea Elena Lasconi să câștige susținătorii lui Călin Georgescu și ce spune despre scrisoarea trimisă către Donald Trump # Digi24.ro
Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale, a vorbit despre planurile sale de a atrage susținătorii lui Călin Georgescu, în cadrul emisiunii Studio Politic de la Digi24, explicând că va organiza dezbateri în toată țara pentru a discuta cu aceștia. De asemenea, Lasconi a comentat despre scrisoarea trimisă anterior lui Donald Trump, menționând că „o să mai treacă puțin timp și o să se afle toate dedesubturile acestei inițiative. Nu pot să spun tot adevărul”.
16:00
Lasconi: „Nu mă voi retrage din cursa pentru prezidențiale, deși toată lumea așteaptă. Cu ce vă încurc? Sunt eu un pericol?” # Digi24.ro
Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidențiale, a declarat, joi, la emisiunea Studio Politic de la Digi 24, că nu se va retrage din cursa electorală, „deși toată lumea asta așteaptă”. Ea dă asigurări că nu va fi „la coada clasamentului”, în contextul în care „niciun sondaj de anul trecut nu m-a dat în turul doi”.
16:00
Cât a cheltuit Polonia pentru accesul Ucrainei la Starlink. Anunțul vine după o dispută între Elon Musk și ministrul polonez de Externe # Digi24.ro
Polonia a cheltuit 77 de milioane de euro între 2022 şi 2024 pentru cumpărarea sau abonarea la sistemul de comunicaţii prin satelit Starlink pentru Ucraina, ţară care luptă contra agresiunii ruse, a anunţat joi Ministerul Digitalizării polonez.
Acum 2 ore
15:30
Podul Giurgiu-Ruse va fi închis circulației pe 27 martie. Diferență de program între autoturisme și transportul de marfă # Digi24.ro
Circulaţia rutieră va fi închisă, în 27 martie, pe Podul Ruse-Giurgiu, pentru executarea unor lucrări, restricţiile de trafic fiind impuse, pentru camioane, până în 28 martie.
15:20
Studiu. Un român din doi nu resimte mândrie naţională în acest moment. Tot atâția spun că au bani doar pentru strictul necesar # Digi24.ro
Un român din doi nu resimte mândrie naţională în acest moment, iar nouă români din zece îi percep pe cei din jurul lor ca având mai degrabă o stare generală de iritare şi oboseală, indică cel mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research, o companie de cercetare de piaţă.
15:20
Consilierul guvernatorului BNR: Este de datoria noastră să solicităm tezaurul de la Moscova. Câte tone de aur trebuie să ne dea Rusia # Digi24.ro
Consilierul guvernatorului BNR, Cristian Păunescu, susţine că este de datoria noastră să solicităm dreptul „real, cert şi imprescriptibil” privind creanţa pe care o avem faţă de Rusia, de peste un secol, referindu-se la tezaurul trimis la Moscova. Cristian Păunescu se declară încrezător în ajutorul pe care Comisia Europeană şi Parlamentul European îl acordă României.
Acum 4 ore
14:40
Bătaie cu bâte la Spitalul din Târgu Jiu: răniți după o răfuială în stradă, cei implicați au continuat scandalul la Urgențe # Digi24.ro
Scene violente la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu. După o bătaie în stradă, două grupuri de oameni au continuat să se bată și în unitatea medicală, acolo unde au ajuns pentru îngrijiri medicale. Cei implicați au dat buzna în spital inclusiv cu bâte.
14:30
Zelenski, întrerupt în timpul unui interviu de un apel de la Macron: „Ne sunăm des”. Preşedintele ucrainean anunță o vizită în Franța # Digi24.ro
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a fost întrerupt, miercuri, în timpul unui interviu video, de un apel telefonic al omologului său francez Emmanuel Macron, a confirmat şeful statului ucrainean pentru France24, relatează HuffPost, preluat de News.ro.
14:30
„Vor să mă omoare”. Elon Musk spune că viața sa e în pericol pentru că oprește „fraudele” din guvernul SUA # Digi24.ro
Elon Musk, consilierul miliardar al lui Trump, a declarat că viața sa a fost pusă în pericol din cauza implicării puternice în administrația americană, iar unii l-ar vrea mort pentru că oprește „fraudele lor”, potrivit site-ului The Hill.
14:10
Kremlinul, supărat pe planurile de reînarmare ale Uniunii Europene: „S-a transformat într-o parte a războiului" # Digi24.ro
Kremlinul a denunţat joi „planurile de militarizare a Europei", în contextul în care Uniunea Europeană a lansat un proces de reînarmare menit să răspundă ameninţării ruse şi riscului de dezangajare a SUA.
14:00
Serviciile de informații americane, inclusiv CIA, au informat Casa Albă că soldații ucraineni nu sunt înconjurați în Kursk # Digi24.ro
Soldații ucraineni din Kursk au pierdut teren în ultimele zile, dar nu sunt încercuiți de forțele ruse, contrar comentariilor recente ale președintelui american Donald Trump și ale președintelui rus Vladimir Putin, scrie Reuters, citând trei oficiali americani și europeni familiarizați cu evaluările serviciilor de informații ale guvernelor lor.
13:50
Șeful Camerei Ceputaților, despre derapajul Anamariei Gavrilă: „Îmi este greu să înțeleg de ce s-ar comporta un om normal la cap așa” # Digi24.ro
Ciprian Șerban, președintele Camerei Deputaților, a criticat comportamentul Anamariei Gavrilă, după ce șefa POT a sunat la 112 pentru a reclama jurnaliștii care îi adresau întrebări în Parlament. Într-o intervenție la Digi24, Șerban a declarat că sancțiunea aplicată, un simplu avertisment, „este prea puțin” și a adăugat că „ieșirile doamnei Gavrilă nu mai surprind pe nimeni”. Președintele Camerei a subliniat, de asemenea, comportamentele nepotrivite ale acesteia din Parlament, care includ jigniri la adresa colegilor și absențe repetate de la muncă. „Poate ar trebui să-și piardă mandatul, că nu e suficient să candidezi, să-ți iei mandatul și să ne vedem peste 4 ani”.
13:50
Bărbat acuzat că a lovit o femeie gravidă, pe stradă. S-a predat la Poliție după ce fotografia sa a apărut în spaţiul public # Digi24.ro
Un bărbat în vârstă de 59 de ani este acuzat că a lovit o femeie gravidă în luna a noua, nemulţumit că aceasta stătea pe o bancă, în faţa unui magazin din Alba Iulia, şi mânca.
13:50
Un bărbat a fost salvat dintr-o avalanșă după ce a stat șapte ore îngropat în zăpadă. „Oamenii se sufocă de obicei în 10 minute” # Digi24.ro
Un turist care a fost îngropat într-o avalanșă în nordul Norvegiei a supraviețuit „miraculos” timp de șapte ore, înainte ca echipele de salvare să îl scoată din zăpadă, potrivit presei locale.
13:50
Partidul susținut de Rusia în Republica Moldova recrutează participanți la protestul pro-Georgescu din București # Digi24.ro
Federația Rusă recrutează prin intermediul Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) persone care să participe la protestul pentru susținerea lui Călin Georgescu, anunțat pe 26 martie, relatează Deschide.md.
13:40
Burduja cere șefilor companiilor de stat să ceară daune maxime în instanță de la ONG-urile care atacă proiectele energetice # Digi24.ro
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, consideră că proiectele strategice din domeniul energiei sunt atacate sistematic în instanță de ONG-uri de mediu și se întreabă dacă „chiar toate investiţiile româneşti sunt nocive pentru mediu”, iar , în consecință, le solicită public tuturor directorilor companiilor naţionale din energie să ceară în instanţă daune-interese în cuantum maxim împotriva ONG-urilor care introduc acţiuni cu rea-credinţă.
13:30
Reacția Iranului la scrisoarea trimisă de Trump: Are un ton amenințător, dar există și oportunități. Când va răspunde Teheranul # Digi24.ro
Ministrul iranian de externe Abbas Araqchi a declarat joi că scrisoarea pe care preşedintele american Donald Trump a trimis-o săptămâna trecută îndemnând Teheranul să negocieze programul nuclear al Iranului are un ton de „ameninţare", dar semnalează în acelaşi timp existenţa unor oportunităţi.
13:20
Când vor avea loc următoarele negocieri ruso-americane. Anunțul purtătorului de cuvânt al Kremlinului # Digi24.ro
Kremlinul a declarat joi că următoarele negocieri ruso-americane asupra conflictului din Ucraina vor avea loc în Arabia Saudită fie duminică, fie la începutul săptămânii viitoare.
13:20
Șoigu susține că, pentru Rusia, cel mai mare „obstacol” în calea unui acord de pace este Constituția Ucrainei # Digi24.ro
Rusia consideră Constituția Ucrainei un „obstacol principal” în calea eforturilor pentru un acord de pace, deoarece nu permite modificări teritoriale, a declarat, miercuri, secretarul Consiliului de Securitate rus, Serghei Șoigu, potrivit agenției TASS, citată de The Kyiv Independent.
13:20
Marcel Ciolacu neagă că s-ar fi opus candidaturii lui Ilie Bolojan la prezidențiale. Reacția lui Crin Antonescu # Digi24.ro
Marcel Ciolacu neagă că s-ar fi opus candidaturii lui Ilie Bolojan la Palatul Cotroceni. Liderul PSD susține că nu s-a pus un astfel de scenariu pe masa negocierilor din Coaliție așa cum spune Ciprian Ciucu. O reacție a venit și de la Crin Antonescu, care susține că prim-vicepreședinte PNL minte și punctează că Ilie Bolojan este cel care i-a propus să candideze din partea Coaliției.
13:10
Performanțele cineaștilor români pentru anul 2024 vor fi recompensate în cadrul celei de-a 19-a ediții a Galei Premiilor Gopo, care va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București.
13:10
Tratamentul modern al trombozei venoase profunde include o procedură prin care pot fi aspirate cheagurile de sânge formate în interiorul venelor, pentru a reface circulația venoasă profundă și a preveni astfel complicații grave. Despre această procedură, numită Angiojet, aflăm mai mult de la Dr. Rodica Niculescu, medic primar cardiologie cu supraspecializare în cardiologia invazivă și intervențională.
12:50
Antonescu spune că viitorul coaliţiei depinde de victoria lui în alegeri. „Dar nu e problema mea” # Digi24.ro
Candidatul Alianţei România Înainte la prezidenţiale, Crin Antonescu, s-a declarat de acord cu faptul că un eşec al său în alegeri ar duce la ruperea coaliţiei de guvernare. El a spus însă că aceasta nu este problema lui.
12:50
Eddie Jordan, patronul de Formula 1 care a pariat pe Michael Schumacher în 1991, a murit la 76 de ani # Digi24.ro
Eddie Jordan, fostul patron al echipei de Formula 1 cu același nume, a murit la vârsta de 76 de ani, a anunțat familia sa. Irlandezul a dezvăluit în decembrie că fusese diagnosticat cu cancer de vezică și prostată, care s-a extins la coloana vertebrală și pelvis, potrivit The Guardian.
Acum 6 ore
12:30
În România s-au dat anul trecut un milion de zile de concediu medical mai puţin faţă de 2023. „O economie la buget de 250 de milioane” # Digi24.ro
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, joi, la începutul şedinţei de Guvern, că anul trecut s-au acordat cu un milion de zile de concediu medical mai puţine faţă de 2023, în urma măsurilor luate, şi a adăugat că acest lucru înseamnă o economie la buget de aproape 250 de milioane de lei.
12:30
Elon Musk a atras 1 miliard de dolari pentru X, compania ajungând la o valoare de 44 de miliarde # Digi24.ro
Elon Musk a reușit să atragă 1 miliard de dolari într-o nouă rundă de finanțare pentru compania de social media X, ceea ce a dus la o evaluare de 44 de miliarde de dolari, aceeași valoare la care a achiziționat-o în 2022. Finanțarea, care include și datoriile asociate achiziției, va contribui la stabilizarea financiară a platformei, în contextul unei creșteri recente a veniturilor și unei mai bune relații cu investitori majori, potrivit Financial Times, preluat de News.ro.
12:20
Un turist francez, reținut în Iran din 2022, a fost eliberat. De ce a fost acuzat Olivier Grondeau # Digi24.ro
Un turist francez reținut de autoritățile iraniene de mai bine de doi ani a fost eliberat și s-a întors în Franța, a declarat președintele Emmanuel Macron. Olivier Grondeau, în vârstă de 34 de ani, este „liber” și alături de familia sa, a scris Macron joi pe X, adăugând: „Împărtășim imensa fericire și ușurare a familiei sale”, transmite BBC.
12:00
Ministrul Transporturilor anunță finalizarea a 250 km de autostrăzi și drumuri expres. Când vor fi dați în circulație # Digi24.ro
Sorin Grindeanu a anunțat că, până la sfârșitul anului 2025, vor fi finalizați 250 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres. Printre proiectele incluse se numără Autostrada A7, drumurile expres din Oltenia și Moldova, precum și secțiuni ale Autostrăzii A1 și A3. Aceste proiecte majore vor contribui semnificativ la îmbunătățirea infrastructurii rutiere din România și vor facilita conectivitatea între principalele orașe și regiuni ale țării.
11:50
Grijă pentru apă, grijă pentru viitor. Philip Morris România, angajament pentru protejarea resurselor de apă # Digi24.ro
Cu ocazia Zilei Mondiale a Apei (22 martie), Philip Morris România își reafirmă angajamentul pentru protejarea resurselor de apă prin practici inovatoare și durabile. Ca parte a strategiei de sustenabilitate, compania a implementat mai multe inițiative adaptate specific zonei în care operează, menite să conserve apa și să promoveze utilizarea responsabilă a resurselor de apă. Începând din 2017, Philip Morris International (PMI) a investit peste 730 de milioane de dolari în retehnologizarea și modernizarea fabricii Philip Morris România din Otopeni. O parte din aceste investiții au fost direcționate spre măsuri de sustenabilitate, inclusiv de protejare a resurselor de apă.
11:50
Două mașini de lux, de peste 200.000 de euro, cu acte și numere false, descoperite în Portul Constanța. Unde urmau să fie exportate # Digi24.ro
Polițiștii de frontieră din Constanța au descoperit două autoturisme de lux cu numere de înmatriculare și acte false, care urmau să fie exportate în Turcia. Mașinile, evaluate la peste 200.000 de euro, au fost confiscate, iar cei doi cetățeni din Belarus care le dețineau sunt acum cercetați pentru fals și punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat.
11:50
După valul de frig, temperaturile cresc în toată țara: sunt așteptate valori de până la 25 de grade. Cum va fi vremea în acest weekend # Digi24.ro
Directorul ANM, Elena Mateescu, a declarat la Digi24 că vremea se va încălzi treptat în următoarele zile, cu maxime ce vor atinge, pe finalul acestei săptămâni, 19 - 20 de grade şi cu temperaturi de până la 25 de grade săptămâna viitoare, valori specifice unei zile de vară. După data de 24 martie, este posibil să plouă în mai multe regiuni ale ţării. În Bucureşti vremea va fi, în general, frumoasă, cu minime care vor deveni treptat pozitive.
11:50
Reducerea numărului de secretari de stat, discutată în ședința de Guvern. Câte posturi ar putea fi tăiate # Digi24.ro
Reorganizarea ministerelor, promisă în programul de guvernare, revine pe masa Guvernului. Executivul discută în ședința de joi reducerea numărului de secretari de stat, astfel încât aceștia să fie în număr de maxim doi la fiecare minister, cu excepția portofoliilor mari unde vor fi patru. Rămân și ministere cu același număr de secretari de stat.
11:41
Tragedie în Slovacia: Patru copii și un adult au murit după ce barăcile în care locuiau au luat foc # Digi24.ro
Un adult şi patru copii au murit miercuri seara într-un incendiu dintr-un cartier sărac de romi din estul Slovaciei, au anunţat joi primarul localităţii şi poliţia.
11:30
Ilie Bolojan, întâlnire cu premierul Greciei, la Bruxelles: au discutat îmbunătăţirea interconectivităţii energetice # Digi24.ro
Preşedintele interimar Ilie Bolojan s-a întâlnit, joi, în marja summitului PPE, cu premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis. Cei doi oficiali au discuttat despre îmbunătăţirea interconectivității energetice în regiune și despre consolidarea cooperării la nivelul Uniunii Europene.
11:30
Încă o țară i-a oferit lui Trump acces la mineralele sale rare, în schimbul ajutorului militar împotriva unei grupări rebele # Digi24.ro
Preşedintele Republicii Democrate Congo, Felix Tshisekedi, i-a propus preşedintelui american Donald Trump acces la minerale cheie pentru companiile tehnologice americane în schimbul ajutorului acordat de SUA ţării africane pentru a învinge gruparea rebelă Mişcarea 23 Martie (M23), relatează The Wall Street Journal (WSJ).
11:30
Tragedia în Slovacia: Patru copii și un adult au murit după ce barăcile în care locuiau au luat foc # Digi24.ro
Un adult şi patru copii au murit miercuri seara într-un incendiu dintr-un cartier sărac de romi din estul Slovaciei, au anunţat joi primarul localităţii şi poliţia.
11:10
Cine este Alin Borcan, influencerul lui Georgescu, care a ieșit cu o pușcă în mână după ce casa i-a fost percheziționată de polițiști # Digi24.ro
Unul dintre influencerii vizați de perchezițiile de astăzi, despre care se presupune că ar fi făcut campanie pentru Călin Georgescu, a ieșit în fața casei pe jumătate dezbrăcat și cu o armă în mână, după plecarea polițiștilor.
11:00
Trump a dat un ultimatum liderului suprem iranian. Ce i-a transmis liderul de la Casa Albă ayatollahului Ali Khamenei # Digi24.ro
Preşedintele american Donald Trump i-a trimis o scrisoare liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, în care îi propune deschiderea unor negocieri în vederea unui acord nuclear şi îi dă un ultimatum de două luni, ameninţând că există şi ”alte mijloace” de soluţionare a diferendelor, potrivit unei surse la curent cu conţinutul scrisorii, scrie presa americană.
11:00
Opoziția sârbă a publicat imagini cu o mașină a poliției care avea amplasat un presupus „tun sonic” pe capotă, în timpul protestelor # Digi24.ro
Vicepreședintele Partidului pentru Libertate și Justiție (SSP), deputata Marinika Tepić, a publicat o fotografie cu ceea ce ea susține că este un „tun sonic” ce ar fi putut fi folosit împotriva protestatarilor din Belgrad, pe 15 martie.
10:50
Alegeri prezidențiale 2025. Cine sunt cei 11 candidaţi de pe lista finală în cursa pentru Cotroceni # Digi24.ro
Pentru funcţia de preşedinte al României concurează 11 candidaţi, dintre care patru independenţi. Pentru prima dată în istoria post-decembristă, PSD nu are candidat propriu la alegerile prezidenţiale. Premierul Marcel Ciolacu, singurul candidat PSD care a ratat finala prezidenţială în ultimii 35 de ani, a refuzat să intre din nou în competiţie. Prin urmare, social-democraţii mizează pe fostul liberal Crin Antonescu, candidatul comun al coaliţiei de guvernare PSD-PNL-UDMR-minorităţi naţionale.
10:50
Un agent FBI care a criticat public primul mandat al lui Trump a fost reținut. Ce acuzații i se aduc # Digi24.ro
Un agent FBI care a acuzat instituţia de favoritism politic în timpul primului mandat prezidenţial al lui Donald Trump a fost arestat săptămâna aceasta pe un aeroport din New York şi acuzat de dezvăluire ilegală de documente confidenţiale, arată rechizitoriul, citat de Reuters.
10:50
Un consorțiu româno-ucrainean vrea să construiască primul aeroport privat din România. Ar putea fi cel mai mare hub cargo din regiune # Digi24.ro
Compania Avant Airports are în plan să construiască un aeroport pe locația fostului aerodrom militar Alexeni din județul Ialomița, potrivit Romania Insider. Proiectul are o valoare de 400 de milioane de euro iar obiectul, potrivit sursei citate, este de a deveni cel mai mare hub cargo din Europa de Est în următorii trei ani. Acesta ar fi primul aeroport privat din România.
Acum 8 ore
10:30
Incendiu puternic într-un bloc din Galaţi. Zeci de locatari au fost evacuaţi, unii fiind salvați cu ajutorul autoscării # Digi24.ro
Un incendiu puternic a izbucnit joi dimineață într-un apartament situat la etajul 1 al unui bloc din Galați. În urma incendiului, 18 persoane au fost evacuate, unele dintre ele fiind salvate cu ajutorul autoscării. Alte 10 persoane s-au autoevacuat din cauza fumului dens. Pompierii intervin cu autospeciale de stingere.
10:30
Alertă cu bombă la ambasada rusă din R. Moldova. Moscova protestează faţă de modul de intervenție a poliției. Replica Chişinăului # Digi24.ro
Ministerul de externe rus acuză poliţia din Republica Moldova că a încălcat protocolul diplomatic prin blocarea intrărilor în ambasada sa din Chişinău, după ce miercuri a fost anunțată o alertă cu bombă la sediul instituției. În replică, Ministerul de Externe de la Chișinău respinge acuzațiile.
10:20
Accident grav în Galați, provocat de un șofer beat. Momentul în care mașina iese de pe carosabil și zboară câțiva metri # Digi24.ro
Un accident grav a avut loc în județul Galați, când un șofer băut a pierdut controlul mașinii, care a zburat câțiva metri înainte de a se răsturna. În urma impactului, două femei au fost rănite, iar șoferul a scăpat nevătămat. Imaginile surprinse de o cameră de supraveghere arată momentul în care mașina iese de pe carosabil și lovește zona de protecție.
10:20
36 de cadeți francezi au fost răniți după ce patru autocare s-au ciocnit pe o autostradă # Digi24.ro
În total 36 de cadeţi din cadrul Forţelor Terestre, Marinei, Forţelor Aeriene şi Jandarmeriei au fost răniţi, unul grav, într-un accident grav pe autostrada A13, în Yvelines, implicând patru autocare, cu câte aproximativ 50 de cadeţi la bord fiecare, care se întorceau dintr-o vizită la baza aeriană Évreux.
10:10
Patru cetăţeni canadieni au fost executaţi în China în ultimele săptămâni, anunţă ministrul canadian de Externe Mélanie Joly, care acuză Beijingul de faptul că a ignorat apeluri la clemenţă ale Ottawei, relatează AFP.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.