Daniel David primit propuneri de la reprezentanţii copiilor din mediul rural pentru îmbunătăţirea sistemului - Asigurarea unui transport şi extinderea Programului Masă Sănătoasă / Ministrul vrea ”un sistem echitabil şi de calitate pentru toţi copiii”
News.ro,
20 martie 2025 21:10
Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, s-a întâlnit cu reprezentanţii Consiliului Consultativ al Copiilor World Vision România, reprezentanţi ai copiilor din mediul rural, care au făcut propuneri pentru îmbunătăţirea sistemului. S-a discutat despre asigurarea unui transport, dar şi despre extinderea Programului Naţional Masă Sănătoasă.
• • •
Alte ştiri de News.ro
Acum 5 minute
12:20
Diana Buzoianu (USR): RA-APPS susţine că banii pe care îi cheltuie în imobilele de protocol, inclusiv milioanele băgate în vila din Aviatorilor 86, nu sunt bani publici şi nu are de ce să furnizeze informaţii de interes public # News.ro
RA-APPS susţine că banii pe care îi cheltuie pentru întreţinerea şi renovarea imobilelor de protocol, inclusiv milioanele băgate în vila din Aviatorilor 86, nu sunt bani publici, aşa că nu are de ce să furnizeze informaţii de interes public, aceasta fiind argumentaţia instituţiei, în procesul pe care deputata USR Diana Buzoianu l-a intentat RA-APPS.
Acum 30 minute
12:00
Gorj: Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru pornografie infantilă şi coruperea sexuală a minorilor / El a determinat o victimă de 10 ani să îi trimită filmări cu conţinut sexual explicit # News.ro
Un bărbat a fost arestat preventiv de Tribunalul Gorj, pentru 30 zile, pentru comiterea infracţiunilor de pornografie infantilă şi coruperea sexuală a minorilor, el fiind acuzat că s-a prezentat drept o adolescentă şi a determinat o victimă de 10 ani, să îi trimită filmări şi fotografii cu conţinut sexual explicit. De asemenea, în urma percheziţiei, anchetatorii au găsit numeroase materiale pornografice în care apar minori, inclusiv cu vârste de un an.
12:00
Lewis Hamilton (Ferrari) va porni din pole position în cursa sprint de sâmbătă, din cadrul Marelui Premiu de Formula 1 al Chinei, a doua etapă a sezonului.
Acum o oră
11:50
Director CNAIR: Stadiul fizic înregistrat pe şantierul autostrăzii Transilvania (A3), Secţiunea Zimbor -Poarta Sălajului!, este de aproximativ 70% - VIDEO # News.ro
Stadiul fizic înregistrat pe şantierul autostrăzii Transilvania (A3), Secţiunea Zimbor -Poarta Sălajului!, este de aproximativ 70%, anunţă directorul CNAIR Cristian Pistol. Valoarea contractului, finanţat prin PNRR, este de 836,89 milioane lei, fără TVA.
11:40
Seriale despre producţia industrială de ultimă generaţie şi minunile neîmblânzite ale naturii, pe BBC Earth # News.ro
Misterele producţiei industriale şi metodele complexe de vânătoare şi tehnicile de comunicare ale balenei ucigaşe sunt explorate în seriale documentare pe BBC Earth.
11:40
Cel puţin o persoană a murit, alte cinci au fost rănite, iar alte două au fost date dispărute în Ecuador, în urma surpării unui pod suspendat cu o lungime de 200 de metri, de pe care au căzut patru camioane, o maşină şi două motociclete în râul Magro, relatează AFP.
11:40
Hidroelectrica redă în funcţiune hidroagregatul 1 de la hidrocentrala Porţile de Fier I, investiţie de aproximativ 55 milioane lei # News.ro
Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din ţară, anunţă că a finalizat lucrările de mentenanţă la hidroagregatul nr. 1 de la Centrala Hidroelectrică Porţile de Fier I. Proiectul în valoare de aproximativ 55 milioane lei a demarat în luna iulie 2023.
11:30
Un zbor al companiei Hong Kong Airlines de la Hangzhou la Hong Kong, redirecţionat la Fuzhou, în sud-estul Chinei, în urma izbucnirii unui incendiu într-un compartiment de bagaje din aeronavă. În avion se aflau 160 de pasageri şi opt membri ai echipajului # News.ro
Un avion aparţinând companiei chineze Hong Kong Airlines care efectua o legătură de la Hangzhou la Hong Kong a fost redirecţionat la Fuzhou, în provincia chineză Fujian (sud-est), joi, din cauza unui incendiu într-un compartiment de bagaje din cabină, relatează China Daily.
11:30
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, convocat în şedinţă în 28 martie. Stadiul şi perspectivele conflictului din Ucraina, poziţionarea în contextul procesului de negociere privind încheierea conflictului, raportul pe 2024, pe ordinea de zi # News.ro
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, (CSAT) a fost convocat în şedinţă în 28 martie,având pe ordinea de zi stadiul şi perspectivele conflictului din Ucraina, poziţionarea în contextul procesului de negociere privind încheierea conflictului, raportul pe 2024.
Acum 2 ore
11:20
Covasna: Un bărbat de 29 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce şi-a omorât tatăl /Scandalul a pornit după victima i-a cerut un pahar de vin, iar bărbatul a început să îl lovească şi l-a aruncat în geamul de la uşa de intrare în cameră # News.ro
Un bărbat în vârstă de 29 de ani din judeţul Covasna a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce şi-a bătut tatăl deoarece acesta i-a cerut un pahar de vin. El l-a lovit pe tot corpul, la întâmplare, iar apoi l-a aruncat în geamul de la uşa de intrarea în cameră. În urma rănilor suferite, bărbatul a murit. Agresorul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
11:10
Arme şi muniţie, găsite de poliţişti la locuinţa unui bărbat din Timişoara, în urma unei percheziţii. Bărbatul a fost reţinut - FOTO # News.ro
Două arme letale şi alte două neletale, dar şi muniţie, au fost depistate de poliţişti, la locuinţa unui bărbat din Timişoara. Pe numele său Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a emis un mandat de percheziţie. Acesta a fost reţinut 24 de ore.
11:00
Arme şi muniţie, găsite de poliţişti la locuinţa unui bărbat din Timişoara, în urma unei percheziţii. Bărbatul a fost reţinut # News.ro
Două arme letale şi alte două neletale, dar şi muniţie, au fost depistate de poliţişti, la locuinţa unui bărbat din Timişoara. Pe numele său Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a emis un mandat de percheziţie. Acesta a fost reţinut 24 de ore.
11:00
Două persoane şi un elicopter, date dispărute în nordul extrem al Suediei într-o avalanşă. Un grup făcea heliskiing în zonă, în Parcul Naţional Abisko # News.ro
Două persoane au ”dispărut” într-o avalanşă în nordul extrem al Suediei, care a luat şi un elicopter situat la sol, a anunţat poliţia, relatează AFP.
11:00
Primul bust de copil sculptat de Constantin Brâncuşi, expus în premieră la Muzeul Naţional Brukenthal # News.ro
Primul bust de copil semnat de Constantin Brâncuşi, sculptat în 1906, va fi expus în premieră la Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu, în perioada 5-27 aprilie.
11:00
Reţele Electrice România investeşte 25 milioane lei în anvelope de beton pentru posturi de transformare aferente investiţiilor din următorii 2 ani # News.ro
Reţele Electrice România, parte a grupului PPC, anunţă că a lansat pe platforma electronică de achiziţii publice SEAP, o licitaţie cu o valoare estimată de circa 25 milioane lei (fără TVA) pentru achiziţia de anvelope de beton pentru posturi de transformare, care vor fi utilizate în proiectele de investiţii desfăşurate în perioada 2025 – 2026.
10:50
Arme şi muniţie, găsite de poliţişti la locuinţa unui bărbat din Timişoara, în urma unei percheziţii # News.ro
Două arme letale şi alte două neletale, dar şi muniţie, au fost depistate de poliţişti, la locuinţa unui bărbat din Timişoara. Pe numele său Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a emis un mandat de percheziţie. Acesta a fost reţinut 24 de ore.
10:50
Artista Lia Perjovschi şi Daniel Roşca, directorul Bucharest Biennale, participă la târgul de artă contemporană SPARK Art Fair Vienna, care se desfăşoară în perioada 21-23 martie, cu sprijinul Institutului Cultural Român.
10:50
Cătălina Ponor, de la performanţă la legendă! Alături de alte trei personalităţi, fosta gimnastă va fi onorată la ceremonia anuală de introducere în International Gymnastics Hall of Fame # News.ro
Fosta gimnastă Cătălina Ponor va fi onorată, alături de alte trei legende ale sportului, în cadrul ceremoniei anuale de introducere în International Gymnastics Hall of Fame, în luna mai.
10:50
Dolj: Anchetă după ce un poliţist aflat în timpul liber s-a împins cu un bărbat de 31 de ani care filma cercetările făcute de poliţişti la un accident rutier # News.ro
Conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj a deschis o anchetă după ce un poliţist aflat în timpul liber a fost implicat într-un conflict cu un bărbat de 31 de ani, care filma cercetările făcute la locul unui accident rutier. Cei doi s-au îmbrâncit reciproc, iar bărbatul de 31 de ani a făcut plângere în urma acestui incident.
10:30
Cei trei minori de 14 şi 15 ani care şi-au bătut un coleg de şcoală, iar unul dintre ei l-a înjunghiat cu un cuţit în abdomen au fost arestaţi pentru tentativă de omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice # News.ro
Cei trei adolescenţi minori care şi-au bătut cu pumnii şi picioarele un coleg, la ieşirea din curtea unei şcoli din sectorul 2 al Capitalei, iar unul dintre ei l-a înjunghiat cu un cuţit în abdomen au fost arestaţi preventiv pentru tentativă de omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
10:30
Dragoş Stanca a fost desemnat, joi, în cadrul Adunării Generale a Biroului Român de Audit Transmedia (BRAT), pentru un nou mandat de preşedinte, poziţie pe care o ocupă din 2018, dar şi ca reprezentant al mediului online, din poziţia de fondator al companiei Thinkdigital Internet & Advertising SA.
10:30
Şapte răniţi în Portugalia în urma furtunii Martinho, care a perturbat traficul feroviar şi rutier şi alimentarea cu electricitate în centrul şi nordul ţării. maşini, ambarcaţiuni şi avioane de mici dimensiuni avariate în regiunea Lisabona, cea mai afecta # News.ro
Cel puţin şapte persoane au fost rănite, iar traficul feroviar a fost perturbat de furtuna Martinho în Portugalia, anunţă serviciile de intervenţie, relatează AFP.
Acum 4 ore
10:20
Timişoara: Şofer urmărit de mai multe echipaje de poliţie, după ce nu a oprit la semnalul agenţilor/ A lovit o autospecială a Serviciului Rutier # News.ro
Un şofer de 26 de ani se află vineri dimineaţă la audieri, la sediul Poliţiei, după ce nu a vrut să oprească la semnalul agenţilor pe o stradă din Timişoara. În goană, tânărul a lovit o maşină a Serviciului Rutier.
10:20
Cei trei minori care şi-au bătut un coleg de şcoală, iar unul dintre ei l-a înjunghiat cu un cuţit în abdomen au fost arestaţi pentru tentativă de omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice # News.ro
Cei trei adolescenţi minori care şi-au bătut cu pumnii şi picioarele un coleg, la ieşirea din curtea unei şcoli din sectorul 2 al Capitalei, iar unul dintre ei l-a înjunghiat cu un cuţit în abdomen au fost arestaţi preventiv pentru tentativă de omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
10:10
Poliţia trage cu gloanţe de cauciuc la a doua noapte de manifestaţii la Primăria din Istanbul în susţinerea lui Imamoglu. ”Cine sunteţi voi să stropiţi cu gaze speranţa Turciei?”, interpelează preşedintele CHP. Mulţimea huiduie forţele de ordine şi cere d # News.ro
Poliţia turcă a folosit gloanţe de cuciuc şi gaze lacrimogene împotriva unei manifestanţi, chemaţi la sediul Primăriei Istanbului de către Partidul Republican al Poporului (CHP, social-democrat) al primarului Ekrem Imamoglu, arestat, relatează AFP.
10:10
Filmul „Cântecul de leagăn al tatălui”, prima coproducţie a Ucrainei cu România, are premiera la Festivalul One World România # News.ro
Filmul „Cântecul de leagăn al Tatălui”/ „Dad's Lullaby” în regia lui Lesia Diak, prima co-producţie a Ucrainei cu România în materie de film, are premiera naţională la Festivalul de Film Documentar si Drepturile Omului One World România (4-12 aprilie). Lungmetrajul documentar este regizat de Lesia Diak şi produs de Monica Lăzurean-Gorgan şi Elena Martin, prin casa de producţie Filmways.
10:10
INS: Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei a scăzut uşor în ianuarie, ca serie brută, faţă de luna ianuarie 2024 # News.ro
Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei, faţă de luna ianuarie 2024, a scăzut, în luna ianuarie 2025, atât ca serie brută cu 0,5%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 1,7%, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).
10:10
S-a stabilit finala Ligii Naţiunilor CONCACAF: Panama a surprins în semifinale SUA cu un gol marcat în minutele de prelungire, Mexic a învins Canada # News.ro
Tentativa Statelor Unite de a obţine al patrulea titlu consecutiv în Liga Naţiunilor CONCACAF a luat sfârşit în semifinale, echipa SUA fiind învinsă de Panama cu 1-0, după un gol marcat de Cecilio Waterman în minutele de prelungire.
10:00
INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut, în ianuarie 2025, cu 6%, ca serie brută, faţă de luna ianuarie 2024 # News.ro
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut, în luna ianuarie 2025, atât ca serie brută cu 6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 1,4%, faţă de luna ianuarie 2024, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).
09:50
ANPC a verificat mai multe unităţi de alimentaţie publică din Aeroportul Henri Coandă / Printre nereguli: nu era respectat gramajul produselor vândute, produsele nu aveau elemente de identificare / Au fost date amenzi de 35.000 de lei # News.ro
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au controlat mai multe unităţi de alimentaţie publică aflate în Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi au găsit diverse nereguli, printre care nerespectrarea gramajului produselor comercializate, nerespectarea temperaturii de păstrare a preparatelor calde, produse alimentare care nu aveau elemente de identificare. În urma neregulilor au fost date amenzi de 35.000 de lei.
09:50
La primele ore ale dimineţii, Jamie, în vârstă de 13 ani, este arestat în casa familiei, fiind acuzat că a înjunghiat mortal o elevă. Mini-seria britanică "Adolescence" este un succes şi provoacă angoasă în rândul părinţilor, confruntaţi cu influenţele toxice şi misogine la care sunt expuşi tinerii online.
09:50
Fostul luptător de arte marţiale mixte Conor McGregor a declarat că doreşte să fie următorul preşedinte al Irlandei şi a precizat că va supune Pactul UE privind migraţia unui referendum dacă va fi ales, relatează Sky News.
09:40
ANPC a verificat mai multe unităţi de alimentaţie publică din Aeroportul Henri Coandă / Printre nereguli: nu era respectat gramajul şroduselor vândute, produsele nu aveau elemente de identificare / Au fost date amenzi de 35.000 de lei # News.ro
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au controlat mai multe unităţi de alimentaţie publică aflate în Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi au găsit diverse nereguli, printre care nerespectrarea gramajului produselor comercializate, nerespectarea temperaturii de păstrare a preparatelor calde, produse alimentare care nu aveau elemente de identificare. În urma neregulilor au fost date amenzi de 35.000 de lei.
09:30
Noul premier canadian Mark Carney urmează să anunţe duminică alegeri legislative anticipate la 28 aprilie # News.ro
Noul premier canadian Mark Carney urmează să anunţe duminică organizarea unor alegeri legislative anticipate, prevăzute la 28 aprilie, declară o sursă guvernamentală AFP.
09:00
Kim Jong Un supervizează la testarea unei noi rachete antiaeriene, la o săptămână după lansarea marelui exerciţiu militar anual al Coreei de Sud şi SUA # News.ro
Coreea de Nord a efectuat un test al celei mai noi rachete antiaeriene sub supervizarea dictatorului Kim Jong Un, anunţă agenţia oficială nord-coreeană de presă KCNA, relatează AFP.
09:00
Djokovici nu este de acord cu unele părţi ale procesului intentat de PTPA împotriva organismelor de conducere din tenisul mondial # News.ro
Novak Djokovici a declarat, joi, că nu este de acord cu unele aspecte ale unui proces colectiv intentat de Asociaţia Jucătorilor Profesionişti de Tenis (PTPA) împotriva organismelor de conducere ale acestui sport, relatează Reuters.
08:50
"Nimfă dormind", de Nicolae Grigorescu, a fost adjudecat la 330.000 de euro în Licitaţia de Primăvară # News.ro
"Nimfă dormind", ulei pe pânză de Nicolae Grigorescu, a fost adjudecat, joi, în Licitaţia de Primăvară, la 330.000 de euro, mult peste valoarea estimată de Artmark. Sesiunea a cuprins 187 de loturi.
08:30
A douăsprezecea ediţie a evenimentului „Europa în versuri”, organizată sub patronajul Reprezentanţei Comisiei Europene în Italia, vineri, începând cu ora 18.30, la Accademia d’Ungheria in Roma (Palazzo Falconieri,Via Giulia, 1), aduce împreună 15 poeţi europeni. Intrarea este liberă.
Acum 6 ore
08:10
Huawei lansează smartphone-ul pliabil de 1.000 de dolari Pura X, primul care rulează sistemul de operare HarmonyOS 5, ca alternativă la Apple şi Google # News.ro
Huawei a lansat joi Pura X, un smartphone pliabil care este primul dispozitiv ce rulează HarmonyOS 5, sistemul de operare dezvoltat intern de gigantul chinez. Acesta face parte din eforturile companiei de a crea o alternativă viabilă la sistemele de operare Android (Google) şi iOS (Apple), transmite CNBC.
08:00
Guvernul lui Netanyahu votează pentru demiterea şefului serviciului de securitate internă din Israel Shin Bet # News.ro
Guvernul premierului israelian Benjamin Netanyahu a votat pentru demiterea lui Ronen Bar, şeful serviciului de securitate internă din Israel, Shin Bet, potrivit CNN.
08:00
Sorana Cîrstea s-a oprit în turul doi la Miami Open, învinsă de deţinătoarea trofeului / Collins: Sorana nu renunţă niciodată. Este greu să învingi pe cineva care nu renunţă niciodată # News.ro
Sorana Cîrstea, locul 101 WTA, a fost eliminată în turul doi al turneului de categorie WTA 1000 Miami Open, fiind învinsă de americanca Danielle Collins, locul 15 WTA şi favorită 10.
07:50
„Porţi Deschise la Palatul Cotroceni” - Platoul de Ceremonii, grădina Palatului Cotroceni, Platoul Baroc, Biserica Palatului Cotroceni, deschse publicului din acest weekend. Noile condiţii de vizitare a Muzeului Naţional Cotroceni # News.ro
Administraţia Prezidenţială organizează, începând de vineri, evenimentul „Porţi Deschise la Palatul Cotroceni”, în cadrul căruia mai multe zone din incinta Complexului „Palat Cotroceni” pot fi vizitate în regim de gratuitate: .În zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, vor fi deschise Platoul de Ceremonii, grădina Palatului Cotroceni – aflată pe latura nordică a complexului, Platoul Baroc, Biserica Palatului Cotroceni, curţile interioare adiacente clădirilor Administraţiei Prezidenţiale şi Muzeului Naţional Cotroceni.
07:50
Un nou proces împotriva Apple a fost înregistrat la un tribunal federal din Statele Unite, de data aceasta din cauza promisiunilor şi întârzierilor legate de suita Apple Intelligence.
07:30
Divizia de nave de război a ThyssenKrupp estimează o triplare a pieţei, pe fondul creşterii cheltuielilor pentru apărare # News.ro
ThyssenKrupp Marine Systems (TKMS), producătorul german de sisteme navale, estimează că piaţa sa totală accesibilă – baza de clienţi – se va tripla până la sfârşitul deceniului, potrivit declaraţiilor CEO-ului Oliver Burkhard, transmite CNBC.
07:20
O erupţie a vulcanului Lewotobi Laki-laki din Indonezia a aruncat nori de cenuşă la peste 8 kilometri înălţime, au afirmat atutoriăţile, care au ridicat nivelul de alertă la cel mai înalt. O companie aeriană australiană a anulat, vineri, unele zboruri spre Bali, scrie Reuters.
07:00
Start pentru România în preliminariile Cupei Mondiale din 2026: Tricolorii înfruntă Bosnia # News.ro
Reprezentativa României va înfrunta selecţionata din Bosnia şi Herţegovina, în această seară, pe Arena Naţională, de la ora 21.45, în grupa H a preliminariilor europene pentru Cupa Mondială din 2026.
06:50
Rusia afirmă că atacul ucrainean cu drone asupra unui depozit de combustibil încalcă deja propunerea de încetare a focului # News.ro
Ministerul de Externe al Rusiei a afirmat că Ucraina a încălcat deja propunerea de încetare a focului asupra siturilor din energie, atacând un depozit rusesc de combustibil, potrivit Reuters.
06:50
Cel mai mare fond suveran din lume, al Norvegiei, investeşte 740 de milioane de dolari în Covent Garden, Londra # News.ro
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare de acest tip la nivel global, cu active de 1,8 trilioane de dolari, a anunţat joi că a ajuns la un acord pentru achiziţionarea unui sfert dintr-un portofoliu imobiliar în celebrul cartier Covent Garden din Londra, consolidându-şi astfel poziţia pe piaţa premium de real estate din capitala britanică, transmite CNBC.
Acum 8 ore
06:20
Hanwha Aerospace din Coreea de Sud planifică o majorare de capital de 2,5 miliarde de dolari pentru extindere internaţională şi internă # News.ro
Hanwha Aerospace Co Ltd, cea mai mare companie de apărare din Coreea de Sud, care este prezentă şi în România, a anunţat joi că intenţionează să efectueze o majorare de capital de 3,6 trilioane de woni (2,5 miliarde de dolari) pentru a-şi extinde capacităţile de producţie atât pe plan intern, cât şi internaţional, în contextul cererii crescânde de echipamente de apărare la nivel global, transmite Reuters.
06:00
Aeroportul Heathrow din Londra, închis din cauza unei pene de curent cauzate de un incendiu/ Pasagerii, sfătuiţi să nu meargă la aeroport - VIDEO # News.ro
Aeroportul Heathrow din Londra este închis, vineri, din cauza unui incendiu puternic la o staţie electrică din apropiere, care îl alimentează, scrie BBC. Pasagerii au fost sfătuiţi să nu meargă la aeroport. Circa 150 de persoane au fost evacuate din locuinţele aflate în apropiere de incendiu.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.