Noul prim-ministru al Canadei va anunţa organizarea de alegeri anticipate la 28 aprilie
News.ro,
23 martie 2025 06:50
Noul prim-ministru al Canadei, Mark Carney, urmează să anunţe duminică organizarea de alegeri anticipate pe 28 aprilie, pe fondul unui război comercial şi al unor tensiuni puternice cu Statele Unite ale lui Donald Trump, informează AFP.
• • •
Alte ştiri de News.ro
Acum 5 minute
16:30
USR: Raportul ÎCCJ de azi, vorbe goale care acoperă eşecul luptei contra corupţiei sub oblăduirea unui preşedinte-turist # News.ro
USR transmite că raportul anual prezentat luni de ICCJ nu a făcut decât să confirme degradarea actului de justiţie în ultimii 10 ani şi felul în care justiţia din România a uitat să facă dreptate. Prezentată în raportul pe 2023 ca fiind „provocarea numărul 1 a sistemului de justiţie”, încărcarea magistraţilor a fost rezolvată în unele cazuri cu ajutorul prescripţiei, cazuri celebre de corupţie fiind tărăgănate ani de zile până când faptele s-au prescris, spune formaţiunea.
Acum 15 minute
16:20
Ionuţ Stroe (PNL): Nicuşor Dan este un om lipsit de anvergură politică internaţională, fără competenţe în zona relaţiilor internaţionale, fără nicio echipa cu parteneri politici la nivel european, care ar face din România un loc al autoizolării # News.ro
Deputatul liberal Ionuţ Stroe declară, luni, că primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat la alegerile prezidenţiale, este un om lipsit de anvergură politică internaţională, fără competenţe în zona relaţiilor internaţionale, fără nicio echipa cu parteneri politici la nivel european, care ar face din România un loc al autoizolării. Crin Antonescu, în schimb, este un astfel de om politic, cu relaţii personale cu lideri europeni, în special din PPE, familie politică din care PNL face parte, mai spune deputatul.
16:20
Un muncitor pakistanez a murit pe şantierul unui stadion pentru Cupa Mondială din 2034 din Arabia Saudită # News.ro
Muhammad Arshad, un muncitor pakistanez imigrant din Arabia Saudită, a murit la 12 martie pe şantierul stadionului Aremco din Al Khobar, în construcţie pentru Cupa Mondială de Fotbal 2034 din Arabia Saudită, potrivit cotidianului britanic The Guardian.
Acum 30 minute
16:10
AUR depune moţiuni simple la adresa ministrului de Interne, Cătălin Predoiu şi a ministrului Energiei, Sebastian Burduja / Predoiu, acuzat de acţiuni de intimidare a populaţiei, Burduja, de gestionare defectuoasă a proiectelor din energie # News.ro
Deputaţii AUR vor depune o moţiune simplă la adresa ministrului de Interne, Cătălin Predoiu, pentru acţiunile sale de intimidare a populaţiei, în contextul alegerilor electorale şi o moţiune simplă şi la adresa ministrului Energiei, Sebastian Burduja, care este chemat în plenul Senatului, pentru a da explicaţii cu privire la gestionarea defectuoasă a proiectelor iniţiate în sectorului energetic, dar şi explozia preţului la gaze. Cele două solicitări urmează să fie depuse în Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.
16:10
Cătălin Predoiu, despre acuzaţiile AUR privind acţiuni de intimidare a populaţiei, în contextul alegerilor: Ministrul de Interne nu coordonează anchete, nu conduce dosare poliţieneşti sau judiciare / Moţiunea simplă, un exerciţiu democratic # News.ro
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a declarat luni, despre acuzaţiile AUR privind acţiuni de intimidare a populaţiei, în contextul alegerilor prezidenţiale, că ministrul de Interne nu coordonează anchete, nu conduce dosare poliţieneşti sau judiciare. Despre cazul Bogdan Peşchir, la care face referire AUR, Predoiu a precizat că este coordonat de procuror şi toate măsurile procedurale care se întreprind în acel dosar se întreprind sub îndrumarea şi coordonarea procurorului de caz.
Acum o oră
16:00
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a primit 8.321 cereri pentru sprijinul financiar acordat în sectorul de creştere a oilor, afectat de secetă # News.ro
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 3 - 21 martie, a primit 8.321 cereri de acordare a unui sprijin financiar de urgenţă în agricultură pentru sectorul de creştere a ovinelor/caprinelor, afectat de secetă, pentru un număr de aproximativ 840.000 animale.
16:00
Temperaturi mai ridicate decât în mod normal în următoarea lună, potrivit estimărilor ANM/ Cum va fi vremea de Paşti # News.ro
Vremea va fi mai caldă decât în mod normal în următoarea lună, potrivit estimărilor Admnistraţiei Naţionale de Meteorologie, cu valori mult mai ridicate în ultima săptămână a lunii martie în special în jumătatea de este a ţării. Valori uşor mai ridicate decât de obicei se vor înregistra şi de Paşti, în toate regiunile.
15:40
Evenimentul Profit.ro IMM – Ediţia a V-a: Previziunile pentru noi măsuri fiscale, Soluţiile care pot ajuta antreprenorii să facă faţă schimbărilor, Perspectivele pentru rata creditelor neperformante, Exemple de succes în rândul IMM-urilor # News.ro
Previziunile pentru noi măsuri fiscale care pot afecta antreprenorii mici şi mijlocii, Soluţiile care pot ajuta antreprenorii să facă faţă schimbărilor fiscale, Perspectivele pentru rata creditelor neperformante în contextul unei perioade dificile pentru antreprenori, Exemple de succes în rândul IMM-urilor - cum au făcut faţă perioadelor de criză sunt doar o parte dintre subiectele care vor fi discutate la Evenimentul Profit.ro IMM – Ediţia a V-a, programat să fie organizată pe 25 martie.
15:40
Şapte persoane au fost arestate pentru că au făcut „salutul nazist în timpul meciului” dintre Franţa şi Croaţia, din manşa secundă a sferturilor de finală ale Ligii Naţiunilor, disputat duminică seara pe Stade de France, a anunţat luni prefectul poliţiei din Paris.
15:40
În plină controversă legată de avarierea unor cabluri de comunicaţii în Marea Baltică, South China Morning Post, un cotidian de limbă engleză din Hong Kong, a dezvăluit în weekend că inginerii de la Centrul de cercetare navală din China (CSSRC) au reuşit să conceapă un robot capabil să dezactiveze cablurile submarine, principalele transmiţătoare de date între continente, relatează Le Figaro.
Acum 2 ore
15:30
Mircea Abrudean, despre reorganizarea începută la Senat: În jurul datei de 17 mai se va finaliza procedura / Au plecat până în prezent 25 sau 27 de persoane / Momentan, suspendaţii de drept nu pot fi eliminaţi sau obligaţi să se întoarcă # News.ro
Preşedintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, a declarat, luni, despre reorganizarea instituţiei, că în jurul datei de 17 mai se va finaliza procedura. El a arătat că au plecat până în prezent 25 sau 27 persoane şi momentan, suspendaţii de drept nu pot fi eliminaţi sau obligaţi să se întoarcă.
15:30
AUR depune moţiuni simple la adresa ministrului de Interne, Cătălin Predoiu şi a ministrului Energiei, Sebastian Burduja # News.ro
Deputaţii AUR vor depune o moţiune simplă la adresa ministrului de Interne, Cătălin Predoiu, pentru acţiunile sale de intimidare a populaţiei, în contextul alegerilor electorale şi o moţiune simplă şi la adresa ministrului Energiei, Sebastian Burduja. Acesta este chemat în plenul Senatului, pentru a da explicaţii cu privire la gestionarea defectuoasă a proiectelor iniţiate în sectorului energetic, dar şi explozia preţului la gaze. Cele două solicitări urmează să fie depuse în Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.
15:20
Înfrângere în faţa Poloniei pentru naţionala U16, în ultimul meci de la Turneul celor 4 Naţiuni # News.ro
Naţionala U16, alcătuită din jucători născuţi începând cu 1 ianuarie 2009, a participat la Turneul celor 4 Naţiuni, iar în al treilea meci tricolorii au pierdut cu Polonia, scor 0-4.
15:20
Mircea Abrudean, despre reorganizarea la Senat: În jurul datei de 17 mai se va finaliza procedura / Au plecat până în prezent 25 sau 27 de persoane / Momentan, suspendaţii de drept nu pot fi eliminaţi sau obligaţi să se întoarcă # News.ro
Preşedintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, a declarat, luni, despre reorganizarea instituţiei, că în jurul datei de 17 mai se va finaliza procedura. El a arătat că au plecat până în prezent 25 sau 27 persoane şi momentan, suspendaţii de drept nu pot fi eliminaţi sau obligaţi să se întoarcă.
15:10
China respinge informaţia potrivit căreia ar putea trimite trupe de menţinere a păcii în Ucraina # News.ro
Ministerul chinez de Externe a negat luni informaţiile potrivit cărora Beijingul s-ar putea alătura unei eventuale misiuni de menţinere a păcii în Ucraina, iniţiată de liderii europeni, scrie POLITICO citând agenţia de presă poloneză PAP.
15:10
Accesul angajaţilor în Senat se realizează, începând de luni, pe bază de cartelă: Mircea Abrudean: Sistemul de pontaj nu afectează în niciun fel drepturile angajaţilor. Dimpotrivă, face lumină în rândul celor care-şi fac treaba cu bună credinţă # News.ro
Accesul angajaţilor în Senat se realizează, începând de luni, pe bază de cartelă: Mircea Abrudean, preşedintele interimar al Senatului, a declarat că sistemul de pontaj nu afectează în niciun fel drepturile angajaţilor ci dimpotrivă, face lumină în rândul celor care-şi fac treaba cu bună credinţă.
14:50
Corina Corbu: Judecătorii sunt ancoraţi în societate, înţeleg foarte bine ce se întâmplă / Înţelegem şi care sunt nemulţumirile societăţii, încercăm să remediem anumite lucruri / Poate nu suntem cei mai buni în comunicare, dar am urmărit respectarea legii # News.ro
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina Corbu, a afirmat că judecătorii ÎCCJ sunt ancoraţi în realitate şi înţeleg foarte bine ce se întâmplă, care sunt nemulţumirile societăţii şi că încearcă să remedieze anumite lucruri. Ea a menţionat că poate judecătorii nu sunt cei mai buni la comunicare, că nu reuşesc întotdeauna să explice anumite lucruri, dar urmăresc respectarea legii în fiecare cauză pe care au soluţionat-o.
Acum 4 ore
14:30
Selecţionerul Portugaliei explică de ce l-a înlocuit pe Cristiano Ronaldo la finalul meciului cu Danemarca: Muşchii lui au început să se rigidizeze # News.ro
Cristiano Ronaldo, autorul celui de-al 2-lea gol al Portugaliei în victoria de duminică în faţa Danemarcei în sferturile de finală ale Ligii Naţiunilor (5-2 a.p., 0-1 prima manşă), a fost înlocuit înainte de prelungiri (90). Selecţionerul Roberto Martinez a explicat de ce a luat decizia înlocuirii starului de la Al Nasr.
14:30
Pavel Popescu: Elon Musk „ne datorează mai mult decât o polemică pentru ceea ce am făcut pentru el ca ţară, pentru companiile sale” # News.ro
Instituţia care monitorizează comunicaţile şi media în România îl sfidează pe Elon Musk cu privire la afirmaţiile de cenzură, după ce Bucureştiul s-a trezit în centrul unei dezbateri aprinse cu privire la reglementările pentru social media. Pavel Popescu, vicepreşedintele ANCOM, autoritatea de reglementare în domeniul telecomunicaţiilor, a ripostat la afirmaţiile Washingtonului potrivit cărora cenzurează discursul online, afirmând că, în schimb, poartă un război informaţional cu Rusia pentru a opri amestecul în alegeri, scrie POLITICO. Mai mult, Pavel Popescu spune că Elon Musk ar trebui să fie recunoscător României, pentru că Starlink, compania sa pentru sateliţi, a testat noi aplicaţii controversate în România - cu aprobarea ANCOM, menţionează POLITICO.
14:30
Actorul Christoph Waltz se alătură distribuţiei sezonului 5 din „Only Murders in the Building”. Potrivit publicaţiei americane Variety, actorul, care şi-a făcut un nume cu „Inglourious Basterds” şi „Django Unchained”, va juca un rol recurent în serialul de succes Disney +.
14:20
Corina Corbu: Pe rolul ICCJ, în 2024, s-au aflat 20.788 de cauze, dintre care doar 6.251 au rămas nesoluţionate până la sfârşitul anului trecut / 91% din cauzele aflate pe rolul secţiei penale au fost soluţionate într-un interval de sub patru luni # News.ro
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina Corbu, a afirmat că anul trecut, pe rolul Curţii s-au aflat 20.788 de cauze, iar dintre acestea doar 6251 au rămas nesoluţionate până la sfârşitul lui 2024. Ea a precizat că deşi numărul cazurilor nou intrate este în creştere, volumul de activitate a continuat tendinţa de scădere ca urmare a diminuării stocului de dosare, care este mai mic cu aproape 30% faţă de 2019. De asemenea, Corina Corbu a precizat că aproximativ 91% din cauzele aflate pe rolul secţiei penale au fost soluţionate într-un interval de sub patru luni, în timp ce numai 0,67% dintre acestea au depăşit un an de la înregistrare.
14:00
Ilie Bolojan, la bilanţul ÎCCJ: Fără încrederea într-un sistem de bază al unei democraţii, menit să limiteze puterea prin drept sau să sancţioneze încălcarea legilor, ţara noastră e mai vulnerabilă # News.ro
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat luni, la prezentarea raportului anual de activitate al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, că independenţa, eficienţa şi integritatea justiţiei sunt pilonii unei democraţii solide iar întărirea lor nu este doar o obligaţie constituţională, ci şi o datorie morală faţă de fiecare cetăţean care îşi pune încrederea în statul român. Fără încrederea într-un sistem de bază al unei democraţii, menit să limiteze puterea prin drept sau să sancţioneze încălcarea legilor, ţara noastră e mai vulnerabilă, a mai spus preşedintele.
13:50
Turcia - Peste 1.130 de persoane au fost reţinute, între care şi mai mulţi jurnalişti. Noi apeluri la proteste după ce primarul arestat Ekrem Imamoglu a fost ales candidatul opoziţiei la alegerile prezidenţiale # News.ro
Peste 1.130 de manifestanţi, inclusiv zece jurnalişti, au fost arestaţi în Turcia de la începutul valului de proteste declanşat de arestarea, miercurea trecută, a primarului din Istanbul, Ekrem Imamoglu, principalul rival politic al preşedintelui Recep Tayyip Erdoğan, relatează AFP.
13:40
Orchestra Filarmonicii "George Enescu" va concerta la final de martie sub bagheta renumitului dirijor Dmitry Liss # News.ro
Orchestra Filarmonicii "George Enescu" încheie luna martie cu două concerte simfonice, pe 27 şi 28 martie, invitând publicul într-o călătorie sonoră prin mitologie, romantism târziu şi dramatismul secolului XX. Invitaţii speciali ai concertelor sunt dirijorul de talie internaţională Dmitry Liss şi cunoscutul violonist român, Valentin Şerban, care va fi solistul Concertului în la minor pentru vioară şi orchestră, op. 82 de Alexander Glazunov.
13:30
Stegarul Dac, cunoscut susţinător al lui Călin Georgescu, s-a urcat într-un copac din zona Arestului Central al Poliţiei Capitalei, după ce a escaladat un gard din plasă/ La faţa locului, sunt negociatori, poliţişti, jandarmi şi cadre medicale # News.ro
Stegarul Dac, un bărbat de 58 de ani cunoscut susţinător al lui Călin Georgescu, s-a urcat, luni după-amiază, într-un copac din zona Arestului Central al Poliţiei Capitalei, după ce a escaladat un gard exterior din plasă, aflat la baza crengilor arborelui respectiv. potrivit Poliţiei Capitalei, la ora transmiterii acestei ştiri, la faţa locului au fost trimise echipe de negociatori care discută cu bărbatul, dar şi poliţişti, jandarmi şi echipaje de prim-ajutor.
13:30
Noua Zeelandă s-a calificat la Cupa Mondială din 2026, după ce a învins, luni, Noua Caledonie, scor 3-0, în finala turneului zonal din Oceania, la Auckland.
13:30
Conducerea AEP i-a primit pe reprezentanţii OSCE care efectuează, în perioada 24 martie - 23 mai, misiunea Limitată de Observare a Alegerilor Prezidenţiale 2025 din România: Au fost oferite informaţii cu privire la organizarea alegerilor # News.ro
Conducerea Autorităţii Electorale Permanente (AEP), reprezentată de preşedintele interimar, Zsombor Vajda, a avut luni, o întrevedere cu reprezentanţii OSCE/ODIHR (Biroul pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului din cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa), care efectuează, în perioada 24 martie - 23 mai 2025, Misiunea Limitată de Observare a Alegerilor Prezidenţiale 2025 din România (Limited Election Observation Mission). Misiunea se desfăşoară la iniţiativa prim-ministrului Marcel Ciolacu, care a aprobat reiterarea invitaţiei ca OSCE/ODIHR să observe alegerile prezidenţiale din luna mai 2025.
13:20
O delegaţie a Adunării Parlamentare (AP) a NATO, inclusiv cu membri ai subcomitetului din domeniul consolidării capacităţilor de apărare, va efectua o vizită de studiu în Republica Moldova luni şi marţi, iar reprezentanţii Alianţei se vor întâlni cu conducerea Parlamentului, precum şi cu preşedinta Maia Sandu, cu unii miniştri şi cu viceprim-ministrul pentru reintegrare Oleg Serebrian.
13:20
Mircea Fechet, despre programul Rabla: Încă nu am hotărât care este valoarea ecotichetului. Cu siguranţă, ne propunem să o creştem / Nu vor mai face înscrierea prin intermediul unui dealer, vor deconta acel voucher la orice furnizor de autoturisme # News.ro
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a afirmat că încă nu a fost stabilită valoarea ecotichetului pentru programul Rabla şi a menţionat că propunerea este ca aceasta să crească. El a declarat că noutatea este reprezentată de faptul că înscrierea în program nu va fi mai făcută prin intermediul unui dealer, ci participaţii vor deconta voucherul la orice furnizor de autoturisme.
13:10
Şofer cu permisul suspendat şi aflat sub influenţa drogurilor, oprit în trafic cu dispozitivul Spike de oprire forţată/ Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore FOTO # News.ro
Un autoturism urmărit în trafic, condus de un şofer cu permisul suspendat şi aflat sub influenţa drogurilor, a fost oprit de poliţiştii Serviciului Rutier Vâlcea cu ajutorul dispozitivului Spike, de oprire forţată. După oprirea forţată, şoferul a avut un comportament agresiv, fiind imobilizat şi încătuşat de poliţişti. La controlul maşinii, oamenii legii au descoperit într-o portieră o folie de staniol cu o substanţă posibil interzisă. La testarea cu aparatul din dotare al poliţiştilor, a reieşit că şoferul consumase substanţe psihoactive. În prezent, acesta este reţinut pentru 24 de ore.
13:10
Banca Transilvania vrea să-şi majoreze capitalul social cu 1,73 miliarde lei şi să dea dividende de 1,58 miliarde lei # News.ro
Banca Transilvania, cea mai mare bancă din ţară, vrea să-şi majoreze capitalul social cu 1,73 miliarde lei şi să dea dividende de 1,58 miliarde lei. Subiectele sunt supuse aprobării în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor din 25 aprilie.
13:00
Un mort şi cel puţin un rănit în nordul Israelului, după ce un bărbat a intrat cu maşina în oamenii dintr-o staţie de autobuz. A coborât, a înjunghiat un soldat, i-a luat puşca şi apoi a început să tragă în ceilalţi şoferi # News.ro
Un bărbat de 75 de ani a fost ucis şi un altul a fost rănit grav în nordul Israelului, după ce un bărbat a intrat cu maşina în oamenii care aşteptau într-o staţie de autobuz, apoi a înjunghiat un bărbat şi a tras focuri de armă asupra şoferilor care treceau, relatează Reuters.
13:00
Mircea Fechet: Nu aş face o asociere directă între gradul de umplere al bazinelor hidrografice şi defrişare / Avem mai multe suprafeţe împădurite ca acum 35 de ani, dar constatăm că bazinele hidrografice sunt mai sărace în apă # News.ro
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a delrat că nu ar face o asociere directă între gradul de umplere al bazinelor hidrografice, precizând că dacă ne uităm la harta pădurilor din jurul satelor, vom constata că avem mai multe suprafeţe împădurite decât aveam în urmă cu 35 de ani. El a explicat că în acelaşi timp constatăm că bazinele hidrografice au mai puţină apă.
12:50
Elevele care au întrerupt studiile din cauza sarcinii sau pentru îngrijirea copilului pot solicita reînmatricularea, măsura urmând să intre în vigoare din anul şcolar viitor. Deputat USR: Pentru aceste tinere este şansa unui nou început # News.ro
Tinerele mame care au întrerupt studiile din cauza sarcinii sau pentru a-şi îngriji copilul pot solicita reînmatricularea, în orice moment al anului şcolar, a declarat deputatul USR Monica Berescu, măsura urmând să fie aplicată începând cu anul şcolar viitor.
12:40
Horaţiu Cosma (USR): Autostrada Unirii A8, sabotată din nou de Grindeanu: tronsonul Pipirig - Leghin, prizonier al birocraţiei de 2 luni, fără contract semnat! # News.ro
Fostul secretar de stat la Ministerul Transporturilor Horaţiu Cosma (USR) îl acuză, luni, pe ministrul Sorin Grindeanu, că sabotează Autostrada Unirii A8, tronsonul Pipirig - Leghin fiind prizonier al birocraţiei de 2 luni, fără contract semnat.
Acum 6 ore
12:30
Coaliţia se reuneşte la ora 15.00, în şedinţă. Crin Antonescu participă la discuţii / Discuţii privind campania electorală # News.ro
Coaliţia de guvernare PSD-PNL-UDMR şi minorităţile naţionale se reuneşte, luni, de la ora 15.00, la discuţii participând şi candidatul coaliţiei la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu.
12:30
ANM - Ploi în aversă, cantităţi de apă însemnate şi vânt puternic în Banat, Crişana, Maramureş, vestul şi nordul Transilvaniei, precum şi în zonele montane aferente, până marţi dimineaţă # News.ro
Meteorologii atenţionează că în Banat, Crişana, Maramureş, vestul şi nordul Transilvaniei, precum şi în zonele montane aferente, vor fi ploi în aversă, cantităţi de apă însemnate şi vânt puternic, până marţi dimineaţă.
12:30
Mircea Fechet: Nu putem să nu folosim cele mai noi tehnologii şi mă refer aici în primul rând la inteligenţa artificială în materia prognozelor meteo, în materia sistemelor de avertizare timpurie pentru fenomene meteo extreme # News.ro
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a afirmat că România ar putea folosi inteligenţa artificială pentru prognoze meteo, pentru sistemele de avertizare timpurie cu privire la fenomenele meteo extreme, dar şi în alte domenii legate fie de apă, fie de meteorologie.
12:30
Maşină în flăcări pe autostrada A3, pe sensul dinspre Ploieşti către Bucureşti/ Trafic rutier blocat temporar/ Nicio persoană rănită # News.ro
O autoutilitară a luat foc în mers, luni la prânz, pe autostrada A3, pe sensul dinspre Ploieşti către Bucureşti, iar la acest moment circulaţia rutieră pe acest sens este oprită temporar. Potrivit poliţiştilor, şoferul a reuşit să iasă din maşină, astfel că nicio persoană nu a fost rănită.
12:20
LPF a anunţat programul etapei a patra din play-off şi play-out. Două meciuri sunt programate în Duminica Floriilor # News.ro
LPF a anunţat, luni, programul partidelor care vor avea loc în etapa a IV-a din play-off-ul şi play-out-ul Superligii. La 13 aprilie, în Duminica Floriilor, sunt programate două meciuri.
12:10
Actorul francez Gérard Depardieu va compărea luni în faţa instanţei pentru acuzaţii de agresiune sexuală # News.ro
Gérard Depardieu va fi judecat luni, la Paris, pentru agresarea sexuală a două femei în timpul filmărilor pentru filmul "Les Volets Verts" din 2021. Procesul, care începe la ora 13.30, ar trebui să se încheie marţi seara, dar procedurile ar putea fi prelungite până joi.
11:50
Un executor judecătoresc şi trei avocaţi, acuzaţi că au executat abuziv mai multe bănci cu sume mult mai mari decât aveau de recuperat clienţii lor, au fost trimişi în judecată/ Prejudiciul imens adus unităţilor bancare # News.ro
Un avocat şi un executor judecătoresc, soţ şi soţie, au fost trimişi în judecată de DNA, sub control judiciar, într-un dosar care vizează infracţiuni de abuz în serviciu şi complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată. Cei doi sunt suspectaţi că, în mod abuziv, au executat, în numele unor clienţi, mai multe bănci, cu sume de zeci sau chiar de peste o sută de ori mai mari decât aveau de recuperat respectivii de la unităţile bancare în urma unor procese deschise în instanţă. În acelaşi dosar, alţi doi avocaţi au fost trimişi în judecată, în stare de libertate, pentru complicitate la abuz în serviciu şi fals material în înscrisuri sub semnătură privată, ambele în formă continuată. Potrivit procurorilor anticorupţie, prejudiciul total adus respectivelor unităţi bancare se ridică la aproape opt milioane de lei.
11:40
Actorul George Clooney, în vârstă de 63 de ani, a mărturisit că nu se mai simte potrivit pentru anumite roluri pe ecran, în special în filmele romantice.
11:40
Trump este indignat de portretul său „distorsionat” afişat în Congresul din Colorado şi cere guvernatorului să fie îndepărtat. În schimb, şeful Casei Albe ar fi primit un tablou „frumos” de la Putin # News.ro
Preşedintele american Donald Trump i-a cerut guvernatorului statului Colorado, un democrat, să îndepărteze un portret al său afişat în Congresul statului respectiv, despre care şeful Casei Albe spune este înfăţişat „distorsionat”.
11:20
Termoenergetica anunţă lucrări la sistemul de termoficare în mai multe zone din Capitală/ Intervenţiile au durate diferite, în funcţie de complexitatea fiecăreia/ Aceste lucrări de reparaţii sunt urgente # News.ro
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă, luni, că în următoarele zile se vor efectua lucrări de reabilitare pe conductele reţelei termice, în mai multe zone din Capitală. Intervenţiile au durate diferite de realizare, în funcţie de complexitatea fiecărei lucrări. Aceste lucrări de reparaţii sunt urgente, fiind impuse de avariile provocate de funcţionarea reţelei la temperaturi exterioare scăzute.
11:20
Clubul Universitatea Cluj a ajuns la un acord cu Ioan Ovidiu Sabău pentru prelungirea contractului scadent în această vară. Antrenorul principal a semnat, luni, noua înţelegere, care este valabilă până la finalul sezonului 2026/2027.
11:10
UPDATE Fraţii Andrew şi Tristan Tate au semnat, la Poliţia din Voluntari, actele aferente controlului judiciar/ Ce a declarat Andrew Tate la ieşirea din sediul Poliţiei # News.ro
Influencerul britanico-american Andrew Tate şi fratele său Tristan au ajuns, luni, în jurul orei 10.00, la sediul Poliţiei din Voluntari, din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Ilfov, pentru a semna controlul judiciar. Cei doi fraţi s-au întors, în noaptea de vineri spre sâmbătă, din SUA în România, unde sunt acuzaţi de trafic de persoane, viol şi alte fapte. În faţa locuinţei lor din Bucureşti, fraţii Tate au spus că s-au întors pentru că „oamenii nevinovaţi nu fug de nimic”. Luni, la ieşirea din sediul Poliţiei, Andrew Tate a declarat că îi place în România pentru că aici locuieşte, spunând că va mai rămâne câteva săptămâni, dar că este posibil să şi plece pe neaşteptate. „Sunt liber să merg oriunde doresc. Dacă vor să vorbească cu mine, o să vorbesc şi eu cu ei. Dacă mă acuză de ceva, vom merge la judecată şi va decide instanţa. Până atunci, nu mă preocupă asta, pentru că am o viaţă foarte bună”, a spus Tate.
10:50
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs luni în zona Vrancea.
10:40
Tiger Woods a confirmat, duminică, pe reţelele de socializare că are o relaţie cu Vanessa, fosta noră a preşedintelui american Donald Trump, un mare fan al golfului.
Acum 8 ore
10:30
Djokovici a doborât recordul pentru cele mai multe meciuri câştigate la turneele Masters. Prima victorie a obţinut-o la Paris, în 2005, în faţa lui Victor Hănescu # News.ro
Novak Djokovici a obţinut duminică cea de-a 411-a victorie în turneele ATP Masters 1000, după ce l-a învins pe Camilo Ugo Carabelli la Miami Open. El l-a depăşit la numărul de victorii pe spaniolul Rafael Nadal.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.