Familia Trump a preluat controlul asupra unei companii cripto care a strâns peste 550 de milioane de dolari, beneficiind de majoritatea fondurilor
News.ro,
31 martie 2025 20:30
Familia preşedintelui american Donald Trump a preluat controlul asupra companiei cripto World Liberty Financial, care a strâns peste 550 de milioane de dolari de la investitori, beneficiind de majoritatea fondurilor în baza unor clauze contractuale care, potrivit experţilor din industrie, favorizează persoanele din interior, relatează Reuters.
• • •
Alte ştiri de News.ro
Acum 5 minute
07:30
Record în Senatul SUA - Un senator democrat a ţinut un discurs de 25 de ore împotriva politicilor lui Trump # News.ro
Senatorul democrat Cory Booker a bătut recordul pentru cel mai lung discurs din Senatul SUA, depăşind 25 de ore într-un protest înflăcărat împotriva acţiunilor ”neconstituţionale” ale preşedintelui Trump. Rămânând în picioare pe tot parcursul discursului, maratonul lui Booker a reflectat scena iconică din filmul din 1939 ”Mr. Smith Goes to Washington”, transmite France 24.
07:30
Alibaba se pregăteşte să lanseze noul său model AI de vârf, Qwen 3, cel mai devreme în aprilie # News.ro
Gigantul chinez din tehnologie şi comerţ online Alibaba Group se pregăteşte să lanseze Qwen 3, o versiune îmbunătăţită a modelului său AI principal, începând chiar din această lună, potrivit unui articol publicat marţi de Bloomberg News, care citează o sursă apropiată situaţiei.
Acum o oră
07:00
Preşedintele interimar al Coreei de Sud îndeamnă la calm înaintea deciziei Curţii Constituţionale privind punerea sub acuzare a preşedintelui Yoon Suk Yeol / Măsuri sporite de securitate # News.ro
Liderul interimar al Coreei de Sud a făcut apel, miercuri, la naţiune să accepte cu calm decizia Curţii Constituţionale privind punerea sub acuzare a preşedintelui Yoon Suk Yeol, în timp ce Poliţia a sporit securitatea în jurul instanţei înainte de pronunţarea hotărârii, în 4 aprilie, transmite Reuters.
07:00
Reuters: Oficialii americani cred că este puţin probabil să se ajungă la un acord de încetare a focului în Ucraina în următoarele câteva luni, în timp ce frustrarea lui Trump creşte # News.ro
Oficiali de rang înalt ai administraţiei Trump au discutat în ultimele zile despre probabilitatea ca SUA să nu poată obţine un acord de pace în Ucraina în următoarele câteva luni şi elaborează noi planuri de presiune atât asupra Kievului, cât şi asupra Moscovei, au declarat pentru Reuters doi oficiali americani familiarizaţi cu această chestiune.
06:50
Volkswagen, Stellantis şi alţi constructori auto, amendaţi cu 495 de milioane de dolari de UE pentru formarea unui cartel al reciclării vehiculelor # News.ro
Comisia Europeană a amendat marţi Volkswagen, Stellantis şi alţi 13 producători auto, alături de asociaţia lor industrială ACEA, cu un total de 458 milioane de euro (aproximativ 495 milioane de dolari), pentru participarea la un cartel privind reciclarea vehiculelor scoase din uz.
Acum 2 ore
06:30
Taiwanul anunţă că 76 de avioane de război chineze şi 15 nave de război au fost detectate în jurul insulei # News.ro
Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat, miercuri, că, în ultimele 24 de ore, a detectat 76 de avioane militare şi 15 nave militare chineze care operează în jurul Taiwanului, transmite Reuters.
06:30
”Efectul Ghibli”: Utilizarea ChatGPT atinge un nivel record după lansarea funcţiei virale de generare a imaginilor # News.ro
Un val global de entuziasm pentru crearea de artă AI în stil Ghibli a dus săptămâna trecută la o creştere record a numărului de utilizatori ai chatbotului ChatGPT, dezvoltat de OpenAI, punând presiune pe servere şi determinând limitarea temporară a accesului la funcţia de generare de imagini, relatează CNBC.
06:10
Susan Crawford, susţinută de democraţi, câştigă un loc la Curtea Supremă din Wisconsin, un eşec pentru Donald Trump şi Elon Musk care au făcut campanie intensă pentru contracandidatul său / Cea mai costisitoare cursă pentru Curtea Supremă din istoria SUA # News.ro
Judecătoarea Susan Crawford, susţinută de democraţi, a fost aleasă marţi la Curtea Supremă din Wisconsin, a anunţat presa americană, ceea ce reprezintă un eşec pentru Donald Trump şi Elon Musk, care au făcut o campanie intensă pentru adversarul său.
06:00
Europa ar putea avea nevoie de încă 250 de transporturi de GNL, în valoare de peste 11 miliarde de dolari, pentru a reface stocurile de gaze înainte de iarnă # News.ro
Europa ar putea fi nevoită să achiziţioneze până la 250 de transporturi suplimentare de gaze naturale lichefiate (GNL) în 2025, cu un cost estimat de cel puţin 11 miliarde de dolari, pentru a-şi reface rezervele de gaze înainte de iarnă, potrivit analiştilor şi datelor analizate de Reuters. Ucraina ar avea, separat, nevoie de cel puţin 30 de transporturi pentru a acoperi deficitul generat de atacurile ruseşti asupra producţiei interne.
Acum 4 ore
05:30
Inflaţia din zona euro a încetinit la 2,2% în martie, înainte de intrarea în vigoare a tarifelor americane # News.ro
Inflaţia anuală în zona euro a încetinit la 2,2% în luna martie, conform estimărilor preliminare publicate marţi de Eurostat, în uşoară scădere faţă de nivelul de 2,3% înregistrat în februarie, relatează CNBC.
05:20
Vicepreşedintele american JD Vance intenţionează să viziteze Italia în a doua parte a acestei luni, a declarat marţi o sursă diplomatică, subliniind legăturile aparent calde dintre Washington şi Roma, relatează Reuters.
05:00
Ucraina va purta vineri discuţii „aprofundate” pe tema contingentului de trupe străine, anunţă Zelenski # News.ro
Ucraina va purta vineri cu un grup mic de ţări discuţii aprofundate cu privire la contribuţia forţelor acestora la un contingent care ar acţiona ca o garanţie de securitate pentru Ucraina, a declarat marţi preşedintele Volodimir Zelenski citat de Reuters.
04:00
The Washington Post: Mike Waltz, consilierul lui Trump pentru securitate naţională aflat în centrul scandalului Signal, şi-a folosit contul privat de Gmail pentru comunicaţii guvernamentale # News.ro
Consilierul pentru securitate naţională de la Casa Albă, Mike Waltz, unul dintre cei mai înalţi funcţionari din administraţia americană, şi-a folosit contul privat de Gmail pentru comunicaţii oficiale, a scris marţi „The Washington Post”. Această informaţie vine la o săptămână după dezvăluirea unei breşe de securitate, când persoane apropiate preşedintelui Donald Trump, inclusiv Mike Waltz, au discutat pe serviciul de mesagerie Signal, în compania unui jurnalist, despre atacurile împotriva rebelilor Houthi din Yemen. Gmail, serviciul de e-mail al Google, este şi mai puţin sigur decât mesajele criptate de pe Signal, subliniază cotidianul.
Acum 6 ore
03:20
CNN: Un oficial de rang înalt de la Kremlin este aşteptat să vină la Washington în această săptămână pentru discuţii cu administraţia Trump # News.ro
Trimisul rus de rang înalt al Kremlinului Kirill Dmitriev este aşteptat să vină la Washington în această săptămână pentru a se întâlni cu negociatorul de top al lui Donald Trump, Steve Witkoff, pentru discuţii privind consolidarea relaţiilor dintre cele două ţări, potrivit unui oficial american şi a două surse familiare cu aceste planuri citate de CNN.
Acum 8 ore
01:30
Condamnarea lui Le Pen: Bardella face comparaţia cu România / Apelul este aşteptat în vara anului 2026, înainte de prezidenţiale / Le Pen sesizează CEDO şi Consiliul Constituţional / Anchetă deschisă pentru ameninţări la adresa judecătorilor # News.ro
Partidul de extremă dreapta Rassemblement National (RN, Reuniunea Naţională) din Franţa a reacţionat violent, marţi, la decizia-şoc care, în acest stadiu, o împiedică pe Marine Le Pen să candideze la alegerile prezidenţiale din 2027, denunţând o „tiranie a judecătorilor” şi convocând pentru duminică, la Paris, un mare miting de susţinere. Ameninţările extremei drepte la adresa judecătorilor a determinat autorităţile să deschidă o anchetă, iar judecătoarea care a pronunţat sentinţa în cazul Le Pen a fost pusă sub protecţie. Între timp, justiţia a anunţat că o decizie în apel va fi pronunţată „în vara anului 2026”, cu mult înainte de alegerile prezidenţiale. Cu toate acestea, Marine Le Pen a decis să sesizeze Curtea Constituţională şi CEDO, relatează AFP.
00:20
Premier League: Nottingham Forest a învins Manchester United / Victorii şi pentru Arsenal şi Wolverhampton # News.ro
Rezultate înregistrate în partidele disputate, marţi, în etapa a 30-a a campionatului Angliei”
00:10
Formaţia Bologna a învins, marţi seară, în deplasare, cu scorul de 3-0, echipa Empoli, în prima manşă a semifinalelor Cupei Italiei.
00:10
Cum îşi caracterizează Elena Lasconi contracandidaţii: Simion – huligan, Antonescu – leneş, Ponta – impostor, Nicuşor Dan – primar # News.ro
Candidatul USR la alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi, a caracterizat într-un singur cuvânt câţiva dintre contracandidaţii săi în cursa pentru Preşedinţia României şi a afirmat că liderul AUR, George Simion, este huligan, Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare, este leneş, Victor Ponta, candidat independent – impostor, iar Nicuşor Dan, de asemenea, candidat independent – primar.
00:00
Cupa Germaniei: Arminia Bielefeld a eliminat-o pe deţinătoarea trofeului, Bayer Leverkusen, şi este în finală # News.ro
Formaţia Arminia Bielefeld, din liga a treia germană, s-a calificat, marţi, în finala Cupei Germaniei, trecând în semifinale de Bayer Leverkusen, scor 2-1.
1 aprilie 2025
23:40
Nicuşor Dan, despre retragerea Elenei Lasconi: Tot timpul mi-am dorit susţinerea USR. Dacă lucrul ăsta s-ar întâmpla ar fi foarte bine, dar nu pot să interferez cu decizia partidului / Cum vede o finală Simion-Ponta: Nu există ceva mai rău pentru România # News.ro
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Nicuşor Dan susţine că tot timpul şi-a dorit susţinerea USR în campania pentru alegerile prezidenţiale şi afirmă că, dacă s-ar întâmpla asta, ar fi bine, el apreciind că o finală Ponta-Simion ar fi cel mai rău lucru pentru România.
Acum 12 ore
23:20
Premier League va introduce tehnologia semiautomată a ofsaidului din runda de meciuri care începe sâmbătă, 12 aprilie, relatează bbc.com.
23:20
Au început concedierile masive în agenţiile de sănătate ale SUA. Zeci de oameni au aflat de la paznici dacă sunt puşi pe liber şi au aşteptat la coadă ore întregi la intrare fără să ştie ce se va întâmpla când vor ajunge în faţă # News.ro
Administraţia lui Donald Trump a lansat marţi un val masiv de concedieri în rândul funcţionarilor publici din cadrul Departamentului Sănătăţii şi al agenţiilor de sănătate, parte din planul major de restructurare care implică eliminarea a 10.000 de locuri de muncă, relatează AFP.
23:10
Nicuşor Dan, întrebat dacă atunci când ajunge într-o funcţie îi place să conducă singur: Nu mă regăsesc în această descriere. Mă consult tot timpul cu oamenii cu care lucrez # News.ro
Candidatul independent la prezidenţiale Nicuşor Dan susţine că nu îi place să conducă singur şi că nu o va face nici dacă va ajunge preşedinte al României, el precizând că întotdeauna se consultă cu oamenii cu care lucrează.
23:10
Controale ale comisarlor ANPC în Arad – S-au dat 23 de amenzi, în valoare de peste 280.000 de lei / Zece dispoziţii de oprire a prestării serviciilor # News.ro
Comisarii ANPC au făcut, marţi, controale la operatori economici din Arad, fiind aplicate 23 de amenzi în valoare de 288.000 de lei. De asemenea, s-au emis zece dispoziţii de oprire temporară a prestării serviciilor.
23:00
Lasconi, întrebată dacă este de acord cu legalizarea căsătoriei între persoane de acelaşi sex: Politicianul nu are ce căuta în dormitorul oamenilor / Sunt pentru parteneriatul civil # News.ro
Candidatul USR la alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi, a afirmat, marţi seară, că politicianul nu are ce căuta în dormitorul oamenilor şi a adăugat că este de acrod cu parteneriatul civil pentru persoanele de acelaşi sex, dar şi între un bărbat şi o femeie.
22:50
Stegarul Dac, plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, după ce a agresat un jandarm în apropierea Arestului Central / Nu are voie să participe la proteste şi trebuie să poarte dispozitiv de monitorizare # News.ro
Stegarul Dac, vizat într-un dosar penal după ce a agresat un jandarm în apropierea Arestului Central din Bucureşti, a fost plasat sub control judiciar.
22:50
Tarifele promise de preşedintele Donald Trump sunt la o zi distanţă şi vor intra în vigoare mai devreme decât se aşteptau unii - adică, imediat, după cum a declarat marţi Casa Albă, relatează CNN.
22:50
Elena Lasconi afirmă că în ianuarie nu a avut bani de rate şi că nu are bani de air-fryer cum îşi doreşte / Are salariu de 11.000 de lei, dar nu l-a încasat în totalitate, având inclusiv concediu fără plată # News.ro
Candidatul USR la alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi, a declarat că nu a avut bani să îşi plătească rata la bancă, în luna ianuarie, deoarece a lipsit foarte mult de la serviciu, fiind în campanie electorală, iar salariul i-a fost redus. Ea a mai adăugat că nu are nici bani să îşi cumpere un air-fryer.
22:40
Nicuşor Dan, întrebat dacă va cere, ca preşedinte, intervenţia NATO în situaţia în care Rusia atacă Republica Moldova: Da, o voi face, dar este important să facem tot ce ţine de noi să nu ajungem la acest scenariu # News.ro
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Nicuşor Dan a declarat că va cere intervenţia mlitară a NATO în scenariul în care Rusia va ataca Republica Moldova.
22:30
Lasconi, întrebată de Crin Antonescu ce părere are că Nicuşor Dan abandonează alegătorii care l-au făcut primar general: Am fost alături de Nicuşor Dan pentru Primăria Capitalei şi acolo îl susţinem / La prezidenţiale, nu # News.ro
Candidatul USR la alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi, a afirmat că formaţiunea pe care o conduce a fost alături de Nicuşor Dan în cursa acestuia pentru Primăria Capitalei, dar la alegerile prezidenţiale nu îl mai susţine.
22:20
Mama Elenei Lasconi: Nu doresc la nimeni să treacă prin ce am trecut noi / Tot timpul se leagă de cruciuliţa ei de la gât # News.ro
Lenuţa Lasconi, mama Elenei Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidenţiale, a declarat că nu doreşte nimănui să treacă prin ce a trecut familia ei în campania electorală de la finalul anului trecut. Ea a precizat că oameni s-au legat de cruciuliţa purtată de fiica sau şi au făcut-o beţivă.
22:10
Lasconi, întrebată de ce ar fi mai bună de preşedinte decât Nicuşor Dan: Pentru că sunt dată naibii / Nu am să fac declaraţii care să nu deranjeze PSD şi PNL; nu o să am pe cineva care să-mi fie consultant pro-rus # News.ro
Candidatul USR la alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi, a enumerat câteva motive pentru care ar fi un preşedinte al României mai bun decât NicuşorDan, primul fiind că este ”dată naibii”, pentru că are să facă declaraţii care să deranjeze PSD şi PNL, că nu o să îi ia consilieri pe Crin Antonescu şi pe Klaus Iohannis şi că nu va avea niciodată pe cineva care să fie un consultant pro-rus.
22:10
Echipa CSM Oradea a fost învinsă marţi, în deplasare, de formaţia RN Savona, scor 14-9, în al patrulea meci din grupa B, contând pentru faza Top 8 a Ligii Campionilor.
22:10
Nicuşor Dan, întrebat de ce refuză să preia metroul la Primăria Capitalei: Sunt un om serios şi responsabil. Metroul înseamnă o subvenţie anuală de un miliard de lei, bani pe care Primăria Capitalei nu îi are # News.ro
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a precizat că şi-ar dori ca metroul să treacă de la Ministerul Transporturilor la Primăria Capitalei, dar acest lucru nu este posibil, întrucât subvenţia pentru metrou se ridică la un miliard de lei pe an, iar Primăria nu are aceşti bani.
22:00
Comisia Europeană propune ca în special statele din vecinătatea Rusiei să poată folosi fondurile de coeziune pentru cheltuieli legate de apărare # News.ro
Comisia Europeană a propus marţi ca ţărilor Uniunii Europene, în special celor care se învecinează cu Rusia, să li se permită să folosească banii pe care îi primesc de la bugetul UE pentru a-şi consolida capacităţile de apărare, relatează Reuters.
22:00
Lasconi: Un preşedinte bun este unul care poţi să îl atingi şi să nu fugă, care să nu îţi aruncă paltonul pe capotă / Atac la Simion: După ce s-a bătul cu jandarmii pe la meciurile de fotbal, s-a gândit că este o super-oportunitate să intre în politică # News.ro
Candidatul USR pentru funcţia de preşedinte al României, Elena Lasconi, a afirmat, marţi seară, că va câştiga alegerile prezidenţiale şi va fi cel mai bun preşedinte al României, un preşedinte empatic, care poate fi atins şi care nu fuge de oameni şi nici nu ”aruncă paltonul pe capotă”. Lasconi a răspuns unei întrebări a contracandidatului său de la AUR, George Simion, căruia i-a spus că nu se simte deloc trădată de colegii săi.
21:50
Elena Lasconi: Mă întreb dacă era Ciolacu în turul doi, s-ar fi mai anulat alegerile? / Cred că a fost o decizie politică şi istoria o să-mi dea dreptate / Frica este o emoţie puternică cu care poţi să manipulezi / Ce spune despre TikTok # News.ro
Candidatul USR la alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi, s-a întrebat, marti seară, dacă s-ar mai fi anulat alegerile prezidenţiale de la sfârşitul anului trecut în cazul în care în turul doi ar fi ajuns preşedintele PSD, Marcel Ciolacu şi a adăugat că a fost o decizie politică, iar istoria o să-i dea dreptate.
21:50
Lasconi, întrebată când a aderat România la NATO: Ştiu că a aderat în 2004, dar nu ştiu exact data / Nu cred că preşedintele trebuie să ştie aceste date, pentru că o să aibă nişte consilieri care o să-i spună # News.ro
Candidatul USR la alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi, a afirmat că ştie că România a aderat la NATO în 2024, dar nu ştie data exactă. De asemenea, ea a menţionat că nu cunoaşte nici când România marchează ziua NATO.
21:40
Nicuşor Dan: Din păcate, am avut oameni care, după 10 sau 15 ani de diaspora, s-au întors în ţară, dar s-au confruntat cu birocraţia şi s-au dus înapoi / Respectul din alte părţi trebuie să fie identic şi în România # News.ro
Candidatul independent la prezidenţiale Nicuşor Dan a declarat, marţi seară, că pentru revenirea românilor din diaspora în ţară este nevoie ca respectul pe care aceşti oameni îl primesc în străinătate să fie identic şi în România. El a precizat că există oameni care au revenit în ţară după mulţi ani petrecuţi în străinătate, pentru a-şi deschide aici o afacere, dar adaptarea a fost una dificilă.
21:30
Elena Lasconi: Este ”ziua cârtiţei” astăzi, pentru că eu am mai fost în filmul ăsta şi anul trecut / Atac subtil la Crin Antonescu – ”Numai cine nu munceşte nu greşeşte” # News.ro
Candidatul USR la alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi, a declarat, marţi seară, că pentru ea este ”Ziua cârtiţei”, pentru că a mai participat la emisiuni electorale şi în toamna anului trecut. Lasconi a spus că ”numai cine nu munceşte nu greşeşte” şi că unul dintre candidaţi nu a greşit cu nimic în ultimii 10 ani, referindu-se la Crin Antonescu.
21:30
Cupa României: Farul Constanţa este prima calificată în semifinale. Echipa de liga a treia Unirea Alba Iulia se opreşte în sferturi # News.ro
Formaţia Farul Constanţa s-a calificat, marţi, în semifinalele Cupei României Betano, trecând în sferturile de finală de echipa de liga a treia Unirea Alba Iulia, scor 3-0.
21:20
UPDATE - Rusia anunţă că nu poate accepta propunerile SUA privind Ucraina „în forma actuală”, sugerând că negocierile cu americanii au stagnat. Kremlinul spune că subiectul este „foarte complex” # News.ro
Rusia nu poate accepta propunerile SUA de a pune capăt războiului din Ucraina în forma lor actuală, deoarece acestea nu abordează problemele pe care Moscova le consideră ca fiind cauza conflictului, a declarat adjunctul ministrului rus de externe, Serghei Riabkov, sugerând că discuţiile dintre SUA şi Rusia pe această temă au stagnat, relatează Reuters.
21:10
Rusia anunţă că nu poate accepta propunerile SUA privind Ucraina „în forma actuală”, sugerând cu americanii că negocierile au stagnat # News.ro
Rusia nu poate accepta propunerile SUA de a pune capăt războiului din Ucraina în forma lor actuală, deoarece acestea nu abordează problemele pe care Moscova le consideră ca fiind cauza conflictului, a declarat adjunctul ministrului rus de externe, Serghei Riabkov, sugerând că discuţiile dintre SUA şi Rusia pe această temă au stagnat, relatează Reuters.
21:10
Nicuşor Dan, întrebat dacă Ilie Bolojan ar fi un premier mai bun decât el: Probabil că da / Este Cristian Ghinea o variantă de premier? # News.ro
Candidatul independent la prezidenţiale Nicuşor Dan consideră că Ilie Bolojan ar fi un premier mai bun decât el. Totodată, Nicuşor Dan afirmă că, dacă va ajunge preşedinte, va negocia cu partidele pro-europene în privinţa unei eventuale schimbări a premierului Marcel Ciolacu.
21:00
Angel Tîlvăr anunţă că a discutat cu preşedintele Comisiei de Apărare din Senatul SUA şi nu s-au făcut referiri la ”retragere sau reamplasare” de trupe / Nu există niciun soi de falie între Europa şi Statele Unite # News.ro
MInistrul Apărării, Angel Tîlvăr, afirmă că, deşi noua administraţie Trump şi-a pus amprenta pe discuţiile internaţionale din ultima perioadă, ”nu putem vorbi de panică” şi ”nu există niciun soi de falie între Europa şi Statele Unite”. În plus, ministrul a precizat că a discutat recent cu oficiali americani şi nu s-au făcut referiri la ”retragere sau reamplasare” de trupe.
20:50
Ultimul dintre cei patru soldaţi americani daţi dispăruţi în Lituania a fost de asemenea găsit mort, a anunţat marţi armata americană într-un comunicat. Ceilalţi trei soldaţi au fost găsiţi morţi luni, după ce salvatorii au recuperat vehiculul lor blindat îngropat într-o mlaştină, la cinci metri adâncime, relatează AFP.
20:50
Superliga: FCSB – CFR Cluj sau Dinamo – Universitatea Craiova în ziua de Paşte. Programul etapei a cincea a play-off-ului şi play-out-ului # News.ro
LPF a anunţat, marţi, programul etapei a cincea a play-off-lui şi play-out-ului Superligii, care are loc chiar de Paşte. În ziua de Paşte se vor disputa două partide.
20:40
Vulcanul Sundhnúkagígar a erupt marţi la sud de capitala Islandei, aruncând lavă şi emanând fum într-un spectacol incendiar de portocaliu şi roşu care a declanşat evacuarea turiştilor şi a locuitorilor, deşi traficul aerian a continuat în mod normal, relatează Reuters.
20:10
Marcel Boloş spune că doar 13 spitale, din totalul de 24, ar putea primi finanţare prin PNRR / Ne-am chinuit să îi convingem ca acele spitale cu contractele de achiziţie încheiate şi şantierele deschise să rămână în continuare în listă # News.ro
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, spune că din 24 de spitale, doar 13 ar putea primi finanţarea prin PNRR. ”Ne-am chinuit să îi convingem că acele spitale care au contractele de achiziţie încheiate şi şantierele deschise să rămână în continuare în listă”, a precizat ministrul.
20:10
Bursele europene au închis marţi în creştere, înainte de lansarea tarifelor comerciale ale lui Donald Trump # News.ro
Pieţele bursiere europene au închis în creştere marţi, revenindu-şi după pierderile recente, în timp ce investitorii globali se pregătesc pentru intrarea în vigoare a noilor tarife comerciale anunţate de preşedintele american Donald Trump, programate pentru miercur, transmite CNBC.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.