Braşov: Ursul care a atacat un salvamontist, la Predeal, a fost împuşcat/ Este vorba despre o ursoaică, iar cei doi pui ai acesteia au fost relocaţi

News.ro, 1 aprilie 2025 11:00

Autorităţile din judeţul Braşov au omorât exemplarul de urs care, duminică seară, a atacat un bărbat pe o stradă din oraşul Predeal, rănindu-l grav. Animalul agresiv era o ursoaică cu doi pui, aceştia din urmă fiind relocaţi.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 5 minute
16:50
Preşedintele francez Emmanuel Macron a ”amintit” miercuri într-o şedinţă a Consiliului de Miniştri, ”că autoritatea judiciară este independentă” şi ”că magistraţii trebuie să fie protejaţi şi au dreptul să fie respectaţi”, primele sale declaraţii publice după condamnarea lui Marine Le Pen în dosarul asistenţilor europarlamentari, relatează AFP.
16:50
Actorul britanic Ralph Fiennes va regiza pentru prima dată o operă în viitoarea stagiune a Opéra National de Paris (OnP), care va include, de asemenea, o lucrare cântată în sanscrită şi sosirea unor noi coregrafi contemporani pe partea de balet, potrivit AFP.
16:50
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a declarat miercuri, despre existenţa unor anchete privind atacuri hibride la adresa securităţii statului, că în momentul de faţă, există în continuare în spaţiu online o serie de postări şi curente care subminează încrederea în instituţiile statului. El a menţionat că vor vedea dacă la momentul respectiv, pe baza concluziilor autorităţilor, în primul rând ANCOM, AEP şi CNA, se profilează din nou un astfel de fenomen de interferenţă.
Acum 15 minute
16:40
Guvernul slovac a aprobat miercuri împuşcarea a 350 de urşi în acest an, după creşterea numărului de atacuri ale urşilor bruni, a căror populaţie a crescut în ultimii ani, a anunţat premierul Robert Fico, relatează Reuters.
16:40
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a declarat miercuri, la Parlament, întrebat dacă Marcel Ciolacu ar putea să continue funcţia de premier după alegeri, că este posibil, pentru că există o coaliţie, asta e majoritatea, el apreciind că va continua această coaliţie după alegeri. Predoiu nu a dorit să comenteze dacă Ilie Bolojan ar putea ajunge premier, după prezidenţiale. Nu fac astfel de speculaţii, a spus el.
16:40
Ambasada Statelor Unite în România anunţă că, începând din 7 aprilie, persoanele care solicită viză temporară trebuie să prezinte o copie tipărită a paginii de confirmare cu codul de bare, pentru a demonstra că au utilizat acelaşi formular de cerere pentru a-şi programa interviul.
Acum 30 minute
16:30
Preşedintele interimar Ilie Bolojan, a avut, miercuri, o întâlnire cu o delegaţie a reprezentanţilor societăţii civile din România, despre importanţa dialogului dintre autorităţile statului, clasa politică şi societatea civilă. În contextul alegerilor prezidenţiale din acest an, Preşedintele interimar a subliniat rolul esenţial al organizaţiilor neguvernamentale în eforturile de combatere a dezinformării şi de informare a cetăţenilor asupra asigurării unui tur de scrutin transparent şi liber.
16:30
Liga spaniolă de fotbal a anunţat, miercuri, că FC Barcelona nu are capacitatea financiară de a-i înregistra pe jucătorii Dani Olmo şi Pau Victor, mai mult în prezent decât în decembrie anul trecut.
Acum o oră
16:20
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, este chemată luni, 7 aprilie, în şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor, la Ora Guvernului, după ce Biroul Permanent a aprobat solicitarea USR. Aceasta trebuie să dea explicaţii pe tema abuzurilor din centrele rezidenţiale, după cazul şocant, recent, din Ialomiţa.
16:20
Preşedintele interimar Ilie Bolojan, a avut, miercuri, o întâlnire cu o delegaţie a reprezentanţilor societăţii civile din România, despre importanţa dialogului dintre autorităţile statului, clasa politică şi societatea civilă. În contextul alegerilor prezidenţiale din acest an, Preşedintele interimar a subliniat rolul esenţial al organizaţiilor neguvernamentale în eforturile de combatere a dezinformării şi de informare a cetăţenilor asupra asigurării unui tur de scrutin transparent şi liber.
16:10
Locuitorii din oraşul Otopeni, situat lângă Bucureşti, au primit mesaj Ro-Alert, miercuri după-amiază, după ce un porc mistreţ a fost văzut în parcul central din oraş.
16:10
UCM Reşiţa, companie care fabrică hidroagregate şi echipamente hidromecanice, a intrat în faliment, a decis Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a Civilă, arată un anunţ transmis de Bursa de Valori Bucureşti (BVB).
16:10
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski denunţă miercuri atacuri ruseşti ”deliberate” vizând instalaţii energetice în Ucraina, în contextul în care Kievul şi Moscova se acuză reciproc de nerespectarea unui acord fragil privind un armistiţiu parţial al acestor ţinte, relatează AFP.
16:00
Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat printr-un decret, publicat pe site-ul anunţurilor legale ale Guvernului şi citat de agenţia rusă de presă Interfax, recrutarea, în perioada aprilie-iulie, a 160.000 de ruşi cu vârsta cuprinsă între 18 şi 30 de ani, relatează Euronews.
Acum 2 ore
15:40
Jandarmii aflaţi în postul de pază din cadrul Judecătoriei Medgidia, judeţul Constanţa, au găsit, miercuri, un briceag la un bărbat care se prezentase la instanţă pentru un proces de divorţ.
15:40
Candidatul alianţei România, Înainte la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, afirmă că România poate şi trebuie să devină un jucător economic major în Europa şi, cu el preşedinte, vom face saltul de la potenţial la succes şi vom arăta că România poate mai mult şi merită mai mult.
15:30
Parchetul Comunităţii Autonome Catalonia a anunţat, miercuri, că face recurs la Curtea Supremă de Apel după ce condamnarea lui Dani Alves la patru ani şi şase luni de închisoare pentru violul unei tinere în 2022 a fost anulată în apel.
15:20
Autorităţile din Prahova anunţă că vor face săpături arheologice pe raza comunei Dumbrăveşti, aproape de zona în care a fost descoperit celebrul coif de la Coţofeneşti, furat din Muzeul Drents, din Olanda. Pentru că zona nu a fost niciodată descărcată arheologic după descoperirea coifului, arheologii prahoveni au cercetat terenul din avion şi au constatat că prezintă formaţiuni care nu par a fi naturale. Ulterior, au făcut şi cercetarea la sol şi au ajuns la concluzia că e posibil ca în zonă să fie vestigiile unei cetăţeţi getice.
15:20
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a promulgat, miercuri, legea care modifică statutul deputaţilor şi senatorilor, în vederea majorării sancţiunilor pentru parlamentarii care chiulesc
15:20
Jandarmii aflaţi în postul de pază din cadrul Judecătoriei Medgidia, judeţul Constanţa, au găsit, miercuri, un briceag la un bărbat care se prezentase la instanţă pentru un proces de divorţ.
15:10
Gazzetta dello Sport susţine că antrenorul echipei Olympique Marseille, Roberto De Zerbi, este în pole position pentru a-i succeda lui Sergio Conceição în funcţia de antrenor al echipei AC Milan în sezonul viitor.
15:10
Peste 10.400 de familii din România îşi vor putea instala, începând de miercuri, panouri fotovoltaice şi sisteme de stocare a energiei, după ce Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a publicat astăzi, 2 aprilie, o nouă listă cu dosarele acestora, aprobate de Comitetul de Avizare în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice, informează AFM
Acum 4 ore
14:50
Eurodeputatul AUR Adrian Axinia a criticat, într-un discurs susţinut în plenul Parlamentului European, Strategia Comisiei Europene privind pregătirea populaţiei pentru situaţii de urgenţă. Deşi a apreciat ca fiind util un astfel de demers, şeful delegaţiei europarlamentarilor români din Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor (ECR) a subliniat neajunsurile planului în 30 de puncte prezentat de Bruxelles. În opinia sa, anumite prevederi trebuind reformulate sau regândite.
14:50
Grecia, un stat membru NATO, lansează ”cea mai importantă” reformă profundă a armatei din istoria modernă elenă, căreia urmează să-i aloce suma de aproximativ 25 de miliarde de euro, anunţă miercuri premierul Kyriakos Mitsotakis, în contextul unor provocări tot mai mari la adresa securităţii Europei, relatează AFP,
14:40
Ministerul Apărării Naţionale a informat, miercuri, că şapte militari activi - doi subofiţeri şi cinci soldaţi profesionişti - au lucrat în Congo, în mod nejustificat, pe timpul concediului de creştere a copilului în vârstă de până la doi ani, în intervalul 2023 – începutul anului 2025, ca angajaţi temporar în companii de securitate. Militarii au încălcat astfel mai multe prevederi legale şi normative, printre care părăsirea teritoriului naţional fără aprobare. În cazul unuia dintre cei ăapte militari, a fost sesizat deja Parchetul Militar. De asemenea, MApN a informat că nu au fost identificaţi militari activi aflaţi în concediu fără plată care să fi avut activităţi în Congo. Potrivit sursei citate, 466 de rezervişti au avut contracte cu companii care au activat în Congo.
14:30
Jucătoarea britanică de tenis Francesca Jones, locul 129 mondial, s-a prăbuşit pe teren în setul al treilea al meciului cu argentiniencaJulia Riera (locul 157 mondial), la turneul de la Bogota.
14:30
Mai mult de două treimi dintre români se consideră sănătoşi, însă doar 40% urmează constant o dietă echilibrată, arată un sondaj realizat de Herbalife pe un eşantion de 1.000 de persoane. Potrivit acestuia, 15% dintre români nu urmează deloc o dietă sănătoasă ori o fac rareori. De asemenea, doar 28% dintre respondenţi au spus că iau suplimente sau consumă alimente bogate în nutrienţi în mod regulat.
14:30
„Destine în derivă” („Caught by the Tides”), nominalizat la Palme d’Or la Festivalul de la Cannes 2024, este cel mai nou film al regizorului chinez Jia Zhang-Ke, una dintre vocile definitorii ale cinemaului de autor contemporan. Filmul ajunge în cinematografele din România din 4 aprilie, distribuit de Independenţa Film.
14:20
Amploarea şi viteza planului de instalare a barierelor vamale în mandatul lui Donald Trump a venit ca o surpriză, chiar dacă direcţia era cunoscută din campanie, arată Claudiu Cazacu, consultant de strategie în cadrul XTB România. Potrivit acestuia, pentru China şi alte state exportatoare, lovitura economică ar putea fi deosebit de dură, iar Europa e vizată de un nivel majorat care să ţină seama de cotele de TVA. De asemenea, o rerutare a comerţului cu mărfuri şi bunuri ar fi unul din principalele efecte. Canada este într-o poziţie foarte sensibilă şi va căuta, probabil, şi alţi parteneri comerciali, în timp ce Europa s-ar apropia de Canada.
14:20
Ministerul Apărării Naţionale a informat, miercuri, că şapte militari activi - doi subofiţeri şi cinci soldaţi profesionişti - au lucrat în Congo, în mod nejustificat, pe timpul concediului de creştere a copilului în vârstă de până la doi ani, în intervalul 2023 – începutul anului 2025, ca angajaţi temporar în companii de securitate. Militarii au încălcat astfel mai multe prevederi legale şi normative, printre care părăsirea teritoriului naţional fără aprobare. În cazul unuia dintre cei ăapte militari, a fost sesizat deja Parchetul Militar. De asemenea, MApN a informat că nu au fost identificaţi militari activi aflaţi în concediu fără plată care să fi avut activităţi în Congo. Potrivit sursei citate, 466 de rezervişti au avut contracte cu companii care au activat în Congo.
14:10
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunţat că ministerul pe care îl conduce va fi reorganizat, prin reducerea a peste 500 de posturi, inclusiv de conducere, iar două dintre instituţiile subordonate - Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) şi Institutul Naţional de Administraţie (INA) -, vor fi desfiinţate, atribuţiile urmând să fie preluate de minister. El a explicat că astfel se va face o economie de 22,6 milioane de lei anual.
14:10
Turiştii europeni care intră în Regatul Unit sun obligaţi - începând de miercuri - să deţină o autorizaţie de călătorie electronică (ETA), un document digital plătit obţinut în prealabil, menit să consolideze securitatea la frontiera britanică, relatează AFP.
14:00
Ministrul Transporturilor, social-democratul Sorin Grindeanu, declară că Nicuşor Dan a dat, din nou, startul la tumbele electorale de campanie iar strategia sa este una simplistă, să pună presiune pe candidaţii pro-europeni să se dea la o parte din cursa electorală în favoarea sa. ”Aşa se întâmplă când nu ai niciun program concret pentru care lumea să te voteze!”, a mai spus Grindeanu, el menţionând că ”există un pericol, dar singurul candidat capabil să învingă izolaţionismul şi să menţină România pe drumul corect este Crin Antonescu”.
14:00
Registrul lucrătorilor culturali profesionişti (RegLCP) a fost lansat, miercuri, de Ministerul Culturii, prin Unitatea de Management a Proiectului. Statutul lucrătorului cultural profesionist are ca obiectiv valorificarea potenţialului creativ al lucrătorilor culturali, susţinerea acestora pe piaţa muncii, stimularea dezvoltării sectoarelor culturale şi creative şi creşterea contribuţiei economice a acestora.
13:50
În ultimii peste 10 ani, Reţeaua de Sănătate Regina Maria a strâns aproape un milion de recenzii, printr-un sistem unic de feedback care le oferă pacienţilor posibilitatea de a-şi exprima opinia despre experienţa pe care au avut-o în timpul consultaţiei şi de a acorda medicului o notă de la 1 la 10. În prezent, Reţeaua a obţinut o medie a recenziilor de 9,63, în creştere faţă de anul trecut, când media a fost 9,56.
13:50
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a răspuns miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, la afirmaţiile AUR că nu au existat ameninţări la adresa României, în legătură cu anularea alegerilor, el arătând că acest narativ nu este corect, întrebându-se, dacă autorităţile române au greşit, atunci au greşit alte 5-6 instituţii din străinătate, care au spus că în România au fost interferenţe? Au fost poveşti toate acele sute de arme de foc letale, grenade? a mai sps Predoiu.” Eu cred că şi dumneavoastră, ca şi mine, vreţi binele acestei ţări, dar propagând acest narativ în străinătate, nu este un serviciu. Aşteptaţi să se termine totul, să vedem despre ce e vorba şi după aceea tragem concluzii”, a mai spus ministrul de Interne.
13:40
Moţiunea simplă împotriva ministrului Cătălin Predoiu a fost respinsă, miercuri, de Camera Deputaţilor, cu 138 de voturi ”pentru” şi 161 de voturi ”împotrivă”.
13:40
Inspectorii antifraudă au constatat, în urma unor controale făcute, că doi angajatori în construcţii din Bucureşti au reţinut salariaţilor contribuţiile sociale, însă nu le-au virat la stat, creând astfel bugetului consolidat un prejudiciu de peste 2,71 milioane de lei. Potrivit inspectorilor antifraudă, pentru recuperarea prejudiciului, vor fi sesizate organele de urmãrire penalã competente.
13:30
Biletele pentru meciul Austria - România rezervate suporterilor români vor fi disponibile online începând de vineri, 4 aprilie, pe site-urile bilete.frf.ro şi bilete.ro, până în data de 4 mai, ora 17:00, sau până la epuizarea lor. Tricolorii vor întâlni Austria, la Viena, pe Ernst Happel Stadion, la 7 iunie, în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026.
13:10
Preşedinta POT, Anamaria Gavrilă, a fost sancţionată, miercuri, cu retragerea cuvântului, la moţiunea simplă împotriva ministrului de Interne, Cătălin Predoiu, după ce a vociferat în timpul discursului acestuia. Anamaria Gavrilă a fost chemată la tribună, de către preşedintele Camerei, Ciprian Şerban, însă a refuzat.
13:10
Israelul anunţă miercuri o extindere a operaţiunilor militare cu scopul de a anexa ”zone largi” ale Fâşiei Gaza, unde 15 persoane au fost ucise în atacuri israeliene, potrivit Apărării Civile, la două săptămâni după ce Israelul a încălcat armistiţiul, relatează AFP.
Acum 6 ore
12:50
Ministrul Energiei, liderul PNL Bucureşti, Sebastian Burduja, afirmă miercuri, despre primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, că este profund incorect să beneficiezi de sprijin politic, dar să te ascunzi în spatele unei false independenţe, să profiţi de infrastructura unor partide, dar să mimezi că eşti singur împotriva tuturor şi să foloseşti sloganuri anti-sistem, în timp ce eşti parte a unui sistem care te susţine. Asta înseamnă să fii impostor, a mai spus Burduja.
12:50
Patru bărbaţi din judeţul Argeş au fost reţinuţi şi anchetatorii cer arestarea lor preventivă sub acuzaţiile de viol săvârşit asupra unui minor, victima fiind o fată de 15 ani. Procurorii DIICOT şi poliţiştii argeşeni care instrumentează acest caz îl acuză pe unul dintre ei, un bărbat de 64 de ani, că, profitând de faptul că adolescenta provine dintr-o familie foarte săracă, a exploatat-o sexual pe fată.
12:40
Rata medie a unui credit ipotecar necesar pentru cumpărarea unui apartament cu două camere în Bucureşti deţine un procent de 45% din salariul mediu net la nivel naţional, potrivit unui raport realizat de către brokerul online Ipotecare.ro. Acesta arată că nivelul raportului rată/salariu din Bucureşti este printre cele mai bune din regiune, acelaşi indicator având o valoare de 58% în Atena, de 74% în Budapesta şi 94% în Varşovia. Accesibilitatea unui credit ipotecar în România se situează la un nivel similar cu cea din vestul Europei: indicatorul analizat are o valoare de 41% în Roma şi Madrid dar de 65% în Londra şi 85% în Paris.
12:40
Filme din francizele „Misiune: Imposibilă”, „Omul-Păianjen”, „Alien”, „Open Season” sunt anunţate în aprilie pe AXN.
12:40
Medicover anunţă că a achiziţionat operaţiunile deţinute de grupul SYNLAB în România, Turcia, Cipru, Slovenia, Croaţia şi Macedonia de Nord. Valoarea tranzacţiei este de 71,3 milioane euro şi a fost finanţată din surse proprii Medicover.
12:40
Poveştile care vorbesc despre emoţii, prietenie, curaj sau perseverenţă şi susţin dezvoltarea socio-emoţională a copiilor se află în topul achiziţiilor de carte, arată o analiză realizată cu ocazia Zilei Internaţionale a Cărţii pentru Copii de Editura Didactica Publishing House (DPH).
12:30
Procurorii fac, miercuri, 23 de percheziţii la locuinţe din Bucureşti şi Ilfov, într-un dosar penal care vizează infracţiuni de trafic şi cumpărare de influenţă, luare şi dare de mită şi abuz în serviciu. Potrivit procurorilor, au fost puse în executare mandate de aducere emise pe numele a 20 de suspecţi, precum şi citaţii pentru 15 martori.
12:30
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea moţiunii simple care îl vizează, că susţinerea că ministrul a orchestrat şi a dispus măsuri abuzive de percheziţie, de fabricare de dosare, este pe cât de stupidă, pe atât de absurdă. El i-a transmis liderei POT, Anamaria Gavrilă, că proiectează în aer curenţi în forme de cuvinte, dar n-au sens şi i-a sugerat să citească Dicţionarul explicativ al limbii române.
12:20
Fostul premier Petre Roman afirmă, despre acuzaţia din dosarul „Mineriada din 13-15 iunie 1990”, în care a fost trimis în judecată, alături de Ion Iliescu, Virgil Măgureanu, Gelu Voican-Voiculescu, Adrian Sârbu şi Miron Cozma pentru infracţiuni contra umanităţii, că acuzaţia este total nepotrivită, nefondată şi nesusţinută din punct de vedere juridic. „Cum poate fi caracterizată o operaţiune de ordine publică fiind una de represiune? Este absurdă acuzaţia”, a declarat, miercuri, pentru News.ro, Petre Roman, punctând că se referă doar la situaţia sa şi la ce a făcut el în acea perioadă.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.