Care sunt cele mai vândute produse românești în America. Top 5

Economica.net, 3 aprilie 2025 14:00

România are excedent comercial în relația cu Statele Unite ale Americii. Pe lista celor mai exportate produse românești în America sunt și produse cu un grad destul de ridicat de complexitate.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Economica.net

Acum câteva minute
16:30
Dacă România nu va diminua deficitul bugetar în mod considerabil s-ar putea pierde încrederea în leu, am putea asista la ieşiri de capitaluri din ţară, s-ar produce mari presiuni către deprecierea monedei naţionale, se arată în introducerea Raportului de analiză a convergenţei "România - Zona Euro Monitor", nr. 18 din 2025 "Relaţia transatlantică la mare ananghie. Ce va face UE?".
16:30
Comisia Europeană estimează că impunerea taxelor vamale va reduce Produsul Intern Brut (PIB) al Uniunii Europene cu 0,2%, până în 2027, în timp ce impactul pentru Statele Unite ale Americii va fi între 0,8% şi 1,4%, în aceeaşi perioadă, a declarat, vineri, comisarul european pentru Economie, Valdis Dombrovskis (foto), citat de agenţia EFE, relatează Agerpres.
16:20
În primul an din momentul lansării PetShop în cadrul eMAG, românii au comandat aproape 1,5 milioane de articole de hrană, fiind înregistrată creștere pe toate categoriile - de la pisici și câini până la păsări, rozătoare, pești sau reptile, potrivit unui comunicat al companiei.
16:20
Fostul director general al Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) a avertizat că viitorul comerţului mondial, afectat de tarifele protecţioniste impuse de preşedintele SUA, Donald Trump, ar putea fi decis în afara OMC, dacă instituţia veche de 30 de ani nu se reformează rapid, transmite Reuters.
16:20
Microsoft a publicat actualizarea „Patch Tuesday” în aprilie 2025, care include corecții pentru peste 120 de vulnerabilități critice de securitate din suita sa de produse software, anunță Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC).
16:20
Pentagonul va elimina cheltuieli "inutile" de 5,1 miliarde de dolari (4,5 miliarde de euro), între care subvenţii către două prestigioase universităţi americane, a declarat joi ministrul apărării Pete Hegseth, relatează AFP.
16:20
Construcţia unei linii de tren de mare viteză avansează în sudul Italiei, utilizând fondurile de la Uniunea Europeană, în speranţa că proiectul va ajuta la inversarea mai multor ani de depopulare şi va impulsiona economia regiunii, transmite Reuters.
16:20
Ministrul Transporturilor și Infrastructurii Sorin Grindeanu a transmis vineri imagini cu șantierul UMB din Autostrada A1 Lugoj - Deva, unde a mobilizat peste 500 de muncitori. Șeful Transporturilor a estimat și un termen pentru finalizarea lucrărilor la lotul - lipsă Margina - Holdea.
16:20
Un număr de 26 de fabrici de reciclare vor fi construite în România, cu finanţare de 674,75 milioane de lei din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), acestea urmând să devină funcţionale până la data de 30 iunie 2026, informează Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).
16:20
"Suntem într-o perioadă de inflaţie ridicată" în principal din cauza războiului dintre Rusia şi Ucraina, a declarat vineri pe postul public de radio prim-ministrul ungar Viktor Orban, relatează MTI.
16:20
Comisarul european pentru comerţ, Maros Sevcovic, va avea luni la Washington discuţii cu oficiali americani, după ce preşedintele american Donald Trump a suspendat pentru 90 de zile taxele vamale suplimentare pe care le hotărâse şi UE la rândul ei a suspendat taxele vamale de retorsiune împotriva SUA, relatează vineri agenţiile Reuters şi EFE.
Acum 2 ore
14:20
Lucid Group va achiziționa o parte dintre activele din Arizona ale producătorului de camioane electrice Nikola, aflat în insolvență.
14:20
Furnizorii de energie electrică încept să implementeze noile obligații pe care le au în relația cu clienții, ca urmare a prelungirii perioadei de prețuri plafonate. Premier Energy, unul dintre furnizorii mari de energie din țară a început deja să trimită înștiințări clienților că se vor aplica în continuare prețuri plafonate și că vechiul preț concurențial, care urma să fie aplicat după oprirea plafinării, nu mai este valabil.
14:10
Wizz Air se exinde pe aeroportul din Cluj-Napoca cu o nouă rută.
14:00
BNR avertizează în privinţa apariției unor noi tentative de fraudă, prin telefon, mesaje şi site-uri care încearcă să păcălească cetăţenii. Infractorii încearcă să-i păcălească pe români prin mesaje telefonice, SMS, servicii de mesagerie, pe reţele sociale sau site-uri fake. Datele personale sunt colectate, iar unele acţiuni pot duce chiar la tranzacţii financiare. Iată tot ce trebuie să ştii despre noile tentative de fraudă.
13:50
Cotaţia aurului a trecut vineri pentru prima dată peste pragul de 3.200 de dolari uncia, alimentat de deprecierea dolarului american şi îngrijorările economice, în contextul intensificării războiului comercial, transmite Reuters.
13:40
Preşedintele chinez Xi Jinping a îndemnat vineri Uniunea Europeană (UE) să se alăture Beijingului pentru "a opune împreună rezistenţă coerciţiei", pe fondul războiului comercial cu SUA, potrivit agenţiei de presă Xinhua, informează AFP.
13:40
Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat, în primele două luni ale acestui an, 1,03 miliarde euro, în scădere cu 38% faţă de 1,66 miliarde euro consemnate în perioada similară a anului trecut, informează Banca Naţională a României.
13:40
China a decis să crească tarifele aplicate mărfurilor din SUA de la 84% la 125%, au anunţat autorităţile de la Beijing vineri, în contextul în care războiul comercial declanşat de preşedintele SUA Donald Trump continuă să escaladeze, relatează dpa, Reuters şi AFP.
13:40
Plata în avans pentru contractele cu livrare în viitor, care urmează să fie impusă de ANRE. ar putea să ii determine pe furnizori să nu mai facă astfel de contracte.
13:40
Grupul Banca Transilvania a anunțat că Victoriabank a semnat acordul prin care va cumpara Microinvest, liderul pieței de microfinanțare din Republica Moldova.
Acum 6 ore
12:30
Apartamentele din Cluj-Napoca au fost scoase la vânzare pe parcursul lunii trecute cu un preț mediu de 3.157 euro/mp util, potrivit Indicelui Imobiliare.ro. Cumpărătorii care au făcut în martie pasul spre achiziție au achitat cu aproximativ 17% mai mult decât cei care și-au luat o locuință la începutul primăverii trecute.
12:00
Războiul comercial lansat de SUA este doar o tactică politică şi va dura numai câteva luni, a declarat vineri premierul ultranaţionalist al Ungariei, Viktor Orban, informează EFE.
12:00
Aliații europeni au anunțat „o creștere” a sprijinului militar pentru Ucraina, printre care și guvernul britanic care va oferi un ajutor 580 de milioane de dolari. Și Norvegia va contribui cu fonduri suplimentare, a declarat vineri Ministerul Apărării de la Londra. Finanțarea va asigura reparații și întreținere la vehicule și echipamente, precum și la sisteme radar, mine antitanc și sute de mii de drone. Sprijinul vizează parțial consolidarea poziției țării înaintea oricărui acord de pace cu Rusia, în timp ce Marea Britanie și Germania găzduiesc vineri o întâlnire la sediul NATO de la Bruxelles.
11:30
Incidentul a avut loc pe pe DN6, șoseaua care leagă Timișoara de sudul țării, în zona localității Teregova, județul Caraș-Severin, potrivit presei locale.
11:30
Peste 13.200 de case şi apartamente au fost vândute în Bucureşti şi împrejurimi în primele trei luni ale anului, în scădere cu 4,3% faţă de perioada similară din 2024, relevă o analiză a companiei de consultanţă imobiliară SVN Romania pe baza statisticilor Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI).
11:30
Beijingul a transmis joi că va restricționa imediat importurile de filme de la Hollywood, ca răspuns la escaladarea de către președintele Donald Trump a tarifelor americane la importul de bunuri chinezești, vizând unul dintre cele mai mediatizate exporturi americane, potrivit Reuters și Agerpres.
11:30
Câştigul salarial mediu net a crescut la 5.351 lei în luna februarie 2025, fiind mai mare cu 23 lei (+0,4%) faţă de luna anterioară, conform datelor publicate vineri de Institutul Naţional de statistică (INS).
11:30
Tesla a suspendat preluarea de noi comenzi pentru vehicule Model S și Model X pe site-ul său web chinez, au arătat vineri verificările Reuters, în timp ce cele două mari economii din lume schimbă lovituri într-un război comercial, scrie Reuters.
11:30
Avans semnificativ pe șantierul drumului expres care va asigura legătura între DN1 și A3 (DEx4), anunță vineri Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
11:30
Producătorul de camioane Scania, deținut de Volkswagen, a declarat vineri că a fost de acord să cumpere divizia falimentară a Northvolt, care produce baterii pentru industria grea, relansând o tranzacție prezentată pentru prima dată în februarie, la un preț nedezvăluit, scrie Reuters.
11:30
În condiţiile în care tarifele vamale americane mai mari au fost suspendate timp de 90 de zile, miniştrii Finanţelor din Uniunea Europeană vor analiza vineri cum să folosească răgazul pentru a obţine un acord comercial cu Washingtonul şi cum să îşi coordoneze eforturile pentru a gestiona tarifele mai mari, dacă nu se va ajunge la un acord, transmite Reuters.
11:30
Ultima secțiune a Drumului Expres DEx12 Craiova - Pitești rămasă de construit, între nodurile Albota (DN65A) și Oarja - Catanele (Autostrada A1), are șanse foarte mari să fie inaugurată la începutul lunii iunie, estimează Asociația Pro Infrastructură (API).
11:30
Comunicatul privind inflația transmis de Institutul Național de Statistică vineri are două vești: una bună și una proastă. Cea bună e că inflația scade (cu alte cuvinte, produsele și serviciile se vor scumpi în continuare, dar cu o viteză mai lentă). Cea proastă e că România conduce topul european în materie de scumpiri.
Acum 8 ore
09:40
Start-Up Nation 2025 – Pilonul II se adresează persoanelor între 30 și 35 de ani, dar și celor peste 35 de ani. În acest caz, programul se adresează șomerilor, persoanelor inactive sau din grupuri vulnerabile. Pentru a aplica, trebuie dovedită lipsa veniturilor și a activității profesionale prin documente oficiale, inclusiv adeverințe ANAF și declarații, scrie Termene.ro.
09:40
Autoritățile din Marea Britanie au aprobat construcția unuia dintre cele mai ambițioase proiecte de infrastructură rutieră din ultimele decenii din Marea Britanie și care se află în faza de planificare de aproape 16 ani.
09:40
Elon Musk a declarat joi că misiunea sa de a reduce cheltuielile federale ale Statelor Unite va permite economisirea a 150 de miliarde de dolari pe un an întreg, o sumă mai mică decât ambiţiile sale iniţiale, notează AFP.
09:40
Franţa nu îşi mai permite să menţină neschimbat actualul sistem de pensii şi trebuie să analizeze măsuri precum prelungirea vieţii active şi revizuirea modului în care pensiile sunt indexate la inflaţie, a avertizat joi Curtea de Conturi, organismul independent de audit al statului, transmite Reuters.
09:40
Al doilea portavion trimis de Statele Unite în Orientul Mijlociu pentru a proteja fluxurile comerciale a sosit la faţa locului, a anunţat joi armata americană, care desfăşoară în prezent o campanie intensă de lovituri împotriva rebelilor houthi din Yemen, transmite AFP.
09:40
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna martie 2025, la 4,86%, de la 5,02% în februarie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,10%, cele nealimentare cu 3,84%, iar serviciile cu 6,99%, potrivit datelor publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
09:40
Rusia și Statele Unite au purtat joi la Istanbul negocieri catalogate drept „pozitive” pentru normalizarea relațiilor lor diplomatice, dar fără a ajunge la vreun acord concret, scrie agenția spaniolă de presă EFE.
Acum 12 ore
08:30
Ministrul Finanțelor, Tánczos Barna, a declarat, joi seara, la Craiova, că România se va apropia de 100% în ceea ce privește absorbția de fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), chiar dacă termenele pentru acest program nu vor fi prelungite de Uniunea Europeană, scrie Agerpres.
08:30
UE și China au convenit să analizeze stabilirea prețurilor minime pentru vehiculele electrice produse din China în locul tarifelor impuse de UE anul trecut, a declarat joi un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, scrie Reuters.
08:30
Autorităţile din România şi Republica Moldova vor marca împreună, pe 26 aprilie, lansarea construcţiei Podului rutier de la Ungheni - Golăeşti, parte din Autostrada Unirii (A8), prin intermediul unui eveniment simbolic organizat pe malul Prutului: Festivalul "Podul de Flori".
08:30
Producătorul de anvelope Michelin, cu trei fabrici șe peste 4.500 de angajați în România, se aşteaptă ca vânzările din primul trimestru să fie uşor sub previziunile analiştilor. Totuși, compania continuă dezvltarea în România.
08:30
Cantitatea de plastic reciclată stagnează la mai puțin de 10% din volumul total de plastic produs la nivel mondial, iar marea majoritate a plasticului nou este produs în continuare pe bază de combustibili fosili, arată rezultatele unui studiu publicat joi, transmite AFP.
08:30
Bruxellesul ar putea impozita giganții americani ai tehnologiei dacă negocierile nu reușesc să pună capăt războiului comercial lansat de Donald Trump, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-un interviu pentru Financial Times publicat joi, scrie AFP.
08:30
Salariul minim de 968 euro în Grecia în ianuarie 2025 plasează ţara în jumătatea inferioară a UE în ceea ce privește salariile, fiind una dintre cele zece țări care aveau un salariu minim sub 1.000 euro, scrie publicația elenă Reporter.gr.
08:30
O nouă analiză a Centrului pentru Cercetare Automobile a constatat că tarifele auto de 25% impuse de președintele Donald Trump la începutul lunii aprilie vor crește costurile cu aproximativ 108 miliarde de dolari pentru producătorii de automobile din SUA în 2025, scrie Reuters.
Acum 18 ore
22:30
Preşedintele american Donald Trump a avertizat joi că tranziţia legată de politica sa de taxe vamale, care este deosebit de agresivă faţă de China, va avea "un cost" şi va pune "probleme", în timp ce Wall Street este în declin, relatează AFP, transmite Agerpres.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.