Modernizarea căii ferate dintre Predeal și Brașov vine „la pachet” cu defrișări pe 9 hectare, precum și cu exproprierea a aproape 147 de hectare
BizBrasov.ro,
4 aprilie 2025 05:40
Proiectantul care realizează documentația pentru modernizarea căii ferate Predeal – Brașov a ajuns în etapa de avizare a acesteia. Astfel, a fost realizat și un studiu de evaluare adecvată privind impactul asupra mediului care este în curs de analiză la Agenția pentru Protecția Mediului Brașov. Ținând cont că investiția prevede inclusiv un tronson nou de [...]
• • •
Alte ştiri de BizBrasov.ro
Acum câteva minute
14:50
Copii care-și agresează părinții. Trei dintre ei au ajuns ieri în beciurile Poliției Brașov, după ce și-au terorizat mamele # BizBrasov.ro
Ieri, polițiștii din cadrul Secției 2 de Poliție Brașov au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că fiul său s-a prezentat la domiciliul acesteia și provoacă scandal. Față de sesizarea primită, polițiștii s-au deplasat la adresa menționată, respectiv la un imobil de pe strada de Mijloc, din municipiul Brașov, unde l-au [...]
Acum câteva minute
14:40
Astăzi începe Târgul de Paște din Piața Sfatului, un eveniment dedicat tradițiilor locale, meșteșugurilor autentice și deliciilor culinare. Până în 27 aprilie brașovenii și turiștii vor putea găsi la târg produse de artă meșteșugărească și articole handmade, cadouri și obiecte tradiționale, bijuterii lucrate manual și creații unicat, dar și produse locale și bunătăți agroalimentare. Vor [...]
Acum câteva minute
14:20
Comisia de Circulație a decis să mențină interdicția de acces a autocarelor spre Piața Sfatului și Schei. Există însă o „portiță” # BizBrasov.ro
Primăria Brașov a decis încă din 2018 să creeze un „capăt de linie” special pentru autocare în Livada Poștei și să interzică accesul acestora spre Piața Sfatului și Piața Unirii, ținând cont că nu existau zone de îmbarcare/debarcare optime. În ultimii ani au existat unele așa-zise „derogări”, astfel că în decembrie, la propunerea primarului George Scripcaru, [...]
Acum 5 minute
14:00
Pelerinajul de Florii va avea loc, și în acest an, la Brașov. Sâmbătă, 12 aprilie, procesiunea va începe la ora 16.00 și este, de fapt, o reiterare a drumului lui Hristos de la Betania la Ierusalim şi anticipează Învierea Domnului. „Procesiunea va începe la ora 16.00 cu slujba vecerniei la Biserica Adormirea Maicii Domnului din [...]
13:50
Un săcelean de 27 de ani, bătut cu pumnii de un amic „de pahar”. Agresorul a fost reținut de polițiști # BizBrasov.ro
Polițiștii din Săcele au fost sesizați, printr-un apel de urgență, cu privire la faptul că un bărbat, de 27 de ani ar fi fost agresat. „Față de sesizarea primită, polițiștii au efectuat investigații, care au stabilit că, în noaptea anterioară, persoana vătămată ar fi consumat băuturi alcoolice împreună cu alte două persoane, iar spre dimneață [...]
13:50
Brașovul, sub cod galben de ninsori. Până duminică dimineața este posibil să se mai depună un strat serios de zăpadă # BizBrasov.ro
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) informează că până duminică la munte va ninge viscolit şi se va depune strat nou de zăpadă, de până la 20 de centimetri, iar în restul ţării vor fi, local, precipitaţii mixte şi intensificări ale vântului. Izolat, în zona montană din nordul şi centrul ţării se va produce polei, iar [...]
13:40
Un șofer prins de radar în Brașov cu viteză peste limita legală s-a trezit cu „poza” acasă. A crezut că poate „să paseze” vina, dar acum, nu are de plată doar o amendă, ci va fi cercetat și penal # BizBrasov.ro
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroului Rutier s-a sesizat din oficiu și efectuează acte de urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, după ce deținătorul unui autovehicul a furnizat, la solicitarea instituției, date privind identitatea în fals a conducătorului auto. Pe 22 februarie, în cadrul unei acțiuni organizate de Poliția Brașov, [...]
13:40
Comisia de Circulație și-a dat girul pentru pasajul pietonal pe care îl va amenaja CFR la Micșunica # BizBrasov.ro
Comisia de circulație a avizat, în cadrul ședinței de ieri, mai multe propuneri venite atât din partea primăriei, cât și din partea unor beneficiari privați, care au ca scop reglementarea circulației pe domeniul public. Un proiect ăn vederea creșterii siguranței circulației pietonale și rutiere este propus și în cadrul proiectului ce vizează modernizarea liniei de [...]
Acum 2 ore
12:50
FOTO Rezultate excepționale obținute de sportivii ACS Karate Brașov, în prima zi de concurs a Olimpiadei Sportului Școlar, competiție desfășurată în Serbia # BizBrasov.ro
Sportivii ACS Karate Brașov au impresionat la Gymnaziada ISF U15, competiție internațională de talie olimpică, dedicată sportivilor sub 15 ani. Concursul se desfășoară la Zlatibor, Serbia, iar sportivii ACS Karate Brasov au dat dovadă de determinare, tehnică impecabilă și un spirit de echipă exemplar, reprezentând România cu onoare. În prima zi de concurs, sportivii au [...]
12:10
Orașul Râșnov s-a extins în ultimii 30 de ani, resursa de apa a localității a rămas aceeași, din 1966. „Din păcate, problemele acumulate în decenii nu pot fi rezolvate în câteva luni”, spune primarul din Râșnov, Horia Motrescu # BizBrasov.ro
Localitatea Râșnov s-a dezvoltat foarte mult în ultimii 30 de ani. Numărul locuitorilor a crescut la 18.500, dar utilitățile, cel puțin cele de aprovizionare cu apă și canalizare, au rămas la nivelul anului 1966, când a fost făcută captarea de apă care asigură la acest moment alimentarea orașului. Pentru administrația locală ar fi trebuit să [...]
12:10
Circulația pe ruta Brașov – București afectată, după ce un tren internațional a lovit un camion. Mai multe garnituri așteaptă în gări eliberarea liniei # BizBrasov.ro
Accident feroviar pe linia București – Brașov. Potrivit IPJ Prahova, accidentul a avut loc în Buşteni, judeţul Prahova. Nu au fost înregistrate victime, iar traficul în zonă este blocat până la retragerea camionului de pe șosea. Circulația mai multor trenuri este afectată vineri de accidentul feroviar produs în judțul Prahiva, unde un tren de călători [...]
11:30
Poiana Brașov începe să fie evitată din cauza urșilor. Roxana Cojocea: „Eu nu pot să-i spun unei mame, cu unu-doi copii lângă ea: ‘ia spray-ul, dă cu spray-ul, stai nemișcată dacă vezi ursul’” # BizBrasov.ro
Urșii au devenit o „problemă de imagine” pentru turismul din stațiunile montane și pun în pericol sezonul de vară din acestea, făcându-i pe turiști să își reconsidere nu doar planurile de vacanță în familie, ci și a-și trimite copiii în tabere în această zonă, consideră președintele Organizației Patronale de Turism Poiana Brașov, Roxana Cojocea, informează [...]
11:20
Fost jucător al FC Brașov și campion cu Dinamo, acum încheie poliţe de asigurare într-un hipermarket: „Nu am vrut să rămân într-un domeniu mizerabil, cu oameni mizerabili. Mă refer la cei care au funcții în anumite cluburi” # BizBrasov.ro
Marius Cheregi (57 de ani), fost jucător la FC Brașov și campion cu Dinamo în sezonul 1991-1992, încheie asigurări într-un centru comercial din București. A fost om de bază într-o echipă antrenată de Florin Halagian, din care mai făceau parte, printre alţii, Bogdan Stelea, Dorinel Munteanu, Anton Doboș, Gică Mihali şi Gabor Gerstenmajer. Marius Cheregi [...]
11:10
Urşii din România au fost număraţi după ADN. Au fost analizate peste 24.000 de probe biologice şi noul recensământ prezentat de Ministrul Mediului arată că avem în ţară cel mult 12.770 de urşi. Totodată, pentru eliminarea exemplarelor periculoase, Mircea Fechet propune un plan de intervenţie simplificat şi le dă mână liberă primarilor care se confruntă [...]
Acum 6 ore
10:50
Un șofer, ținut pe dreapta 2 ani, din cauza unui rezultat fals pozitiv la testul antidrog: „Mi-a ieșit opiu”/ Bărbatul a reușit să obțină în Instanță despăgubiri, dar nu este mulțumit și va face recurs # BizBrasov.ro
Un banal fasconal a dat peste cap aparatul drugtest, iar asta l-a ţinut pieton pe un șofer român mai bine de doi ani. În ianuarie 2022 au început problemele pentru Florin. Atunci a fost oprit în trafic, în Bolintin Vale. Poliţiştii l-au testat întâi pentru alcool, iar apoi pentru droguri. Rezultatul l-a şocat. „Mi-a făcut [...]
10:50
Marius Dunca, președintele PSD Brașov: „Într-o Românie care încă încearcă să-și regăsească echilibrul, Crin Antonescu este omul potrivit pentru funcția de președinte” (GUEST POST) # BizBrasov.ro
Marius Dunca, liderul PSD Brașov, a declarat că în contextul internațional tot mai complicat și într-o Românie care încă încearcă să-și regăsească echilibrul, Crin Antonescu este omul potrivit pentru funcția de președinte. „În ultimii ani am făcut eforturi uriașe pentru ca toți românii să aibă o viață mai bună, dar în ciuda măsurilor guvernamentale, în [...]
10:30
54 de ciobani vor ajunge în piețele din Brașov cu carne de miel, începând de luni. La ce prețuri să ne așteptăm # BizBrasov.ro
Ca în fiecare an, braşovenii pot cumpăra carnea de miel pentru sărbătorile pascale şi din pieţele agroalimentare. Comercializarea mieilor pieţe se va face în perioada 14 – 19 aprilie, în spaţiile special amenajate din pieţele Astra, Dacia, Star, Tractorul şi Bartolomeu. Conform datelor Serviciului Public Administrare Braşov, citate de Bzb.ro, în cele cinci pieţe sunt [...]
10:20
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna martie 2025, la 4,86%, de la 5,02% în februarie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,10%, cele nealimentare cu 3,84%, iar serviciile cu 6,99%, potrivit datelor publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS). „Indicele preţurilor de consum în luna martie 2025 comparativ cu [...]
10:20
Brașovenii pot admira ouă de struț încondeiate, în cadrul unei expoziții inedite intitulate „Oul Pascal. Simbolism și rafinament”. Vernisajul va avea loc la Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului # BizBrasov.ro
Muzeul de Etnografie Brașov invită publicul miercuri, 16 aprilie 2025, ora 18:00, la vernisajul expoziției temporare „Oul Pascal. Simbolism și rafinament”, eveniment ce va avea loc la sediul Muzeului Civilizației Urbane a Brașovului, din Piața Sfatului nr. 15. „Expoziția este realizată în colaborare cu Mariana Andone-Rotaru (Pîslaru), cunoscută pentru creațiile sale unicat – ouă de [...]
10:00
Cât costă coşul de Paşte în 2025: Clienţii caută cele mai bune produse, însă mulţi au bugetul limitat # BizBrasov.ro
Coşul de cumpărături este mai scump, comparativ cu anii trecuţi, aşa că, potrivit unui studiu, masa de Paște ne va costa aproape o mie de lei. Asta dacă pregătim drobul, ouăle şi cozonacul acasă şi nu le luăm gata făcute din magazine. În supermarketuri, clienţii caută cele mai bune produse, însă mulţi au un buget [...]
09:50
Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru perioada 14 aprilie – 11 mai 2025. Meteorologii au anunțat cum va fi vremea de Paște și de 1 Mai # BizBrasov.ro
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru perioada 14 aprilie – 11 mai 2025. Meteorologii au anunțat cum va fi vremea de Paște și de 1 Mai. Vremea în săptămâna 14 – 20 aprilie 2025 Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obișnuite pentru această săptămână în cea mai mare parte a [...]
09:40
Ministrul Educației despre temele elevilor: „La învățământul primar nu ar trebui să depășească o oră pe zi, iar la gimnaziu și liceu, două ore” # BizBrasov.ro
Daniel David, Ministrul Educației și Cercetării, a declarat, referitor la temele elevilor, ca dirigintele să aibă grijă de coordonarea între profesori, „pentru a nu încărca, într-adevăr, mai mult decât este cazul copiii”. Acesta a afirmat că „temele n-ar trebui la nivelul învățământului primar să depășească o oră pe zi, 2 ore la gimnaziu și la învățământul [...]
09:10
Un salvator are nevoie de ajutor. Familia salvamontistului atacat de urs la Predeal: „Gravitatea rănilor necesită o perioadă extinsă de recuperare și suport medical continuu” # BizBrasov.ro
După ce a scăpat – ca prin minune- cu viață din atacul unei ursoaice, șeful Salvamont Predeal este în spital și a suferit multiple operații. Urmează alte intervenții chirurgicale și tratamente de lungă durată, iar familia, luată prin surprindere, are nevoie de ajutorul comunității. „Există oameni care își dedică viața salvării altora, care înfruntă riscuri [...]
Acum 12 ore
05:40
Primăria Brașov a semnat un contract în vederea asigurării mentenanței pentru cele 54 de „peco-uri” electrice care sunt funcționate în oraș. De lucrările de întreținere și intervențiile în caz de urgență în următorul an ar urma să se ocupe firma argeșeană Evgo Green Motion în schimbul sumei de 91.125 lei fără TVA, respectiv 108.438,75 lei [...]
05:40
Cosașii „Paparazzi” ar urma să încaseze peste 270.000 de lei pentru întreținerea spațiilor verzi din Făgăraș # BizBrasov.ro
Edilii făgărășeni au demarat procedurile birocratice în vederea întreținerii spațiilor verzi din municipiu pe perioada sezonului cald. Astfel, pentru ca bălăriile să nu crească necontrolat, Primăria a decis să apeleze la serviciile unor „cosași”. În conformitate cu datele de pe portalul de achiziții publice, municipalitatea făgărășeană derulează o procedură de negociere directă cu firma Paparazzi [...]
04:30
Programul Euro 200: Elevii și studenții cu venituri mici pot solicita sprijin financiar pentru achiziția unui calculator. Cererile pot fi depuse până în 16 mai # BizBrasov.ro
Și în acest an, tinerii cu venituri modeste din România pot beneficia de un sprijin financiar în valoare de 200 de euro pentru achiziția unui calculator nou, prin programul Euro 200, derulat de Ministerul Educației. Programul se adresează elevilor și studenților de până la 26 de ani, iar cererile pot fi depuse până la data [...]
03:40
Sucul CICO, băutura răcoritoare a românilor în perioada comunistă, avea termen de valabilitate doar 7 zile: „La Braşov făceam şi concentrate pe bază de suc de mere, de struguri, de cătină” # BizBrasov.ro
CICO este băutura celebră al cărei nume încă se aude în poveștile părinților și ale bunicilor, în funcție de generație. Fabricat în anii ’70 în România, sucul era pe atunci echivalentul autohton al Pepsi-ului, Coca-Cola sau Sprite-ului. Chiar și după Revoluție, românii nostalgici continuau să-l comande prin baruri sau pe terase. Ideea producției sucului românesc nu [...]
03:10
Telefonul îți poate afecta somnul și te poate distrage permanent. Iată ce se întâmplă dacă dormi cu telefonul sub pernă și dacă folosești dispozitivul excesiv pe toată perioada zilei. Efectele sunt prezente și chiar pot provoca probleme de sănătate. În actuala eră digitală, utilizarea telefoanelor mobile a devenit omniprezentă. Dispozitivul a ajuns să influențeze diverse aspecte ale [...]
03:00
Armata României se ocupă (și) cu vânzarea de jucării pentru copii. În așteptarea resurselor financiare pentru achiziționarea tehnicii moderne # BizBrasov.ro
O postare de pe pagina oficială de socializare a Ministerului Apărării Naționale din România dezvăluie preocupări care poate nu ar trebui să intre între prioritățile Armatei României, cu un război la granițe. Responsabilii paginii de socializare a Ministerului Apărării Naționale au decis să facă publicitate unor „kit-uri” de jucărie care prezintă echipamentul Forțelor Terestre, al [...]
Acum 20 ore
18:00
Autoritatea pentru Protecția Datelor Personale a amendat magazinul online de ochelari și lentile de contact Lensa, cu amendă GDPR în valoare de 15.000 euro pentru SMS-uri comerciale. Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a finalizat, în luna martie 2025, o investigație la operatorul Tensa Art Design S.A., deținător al site-ului www.lensa.ro, și a [...]
17:00
Lovitură pentru George Simion. A pierdut procesul în care contesta că s-ar fi întâlnit cu agenți ruși, evenimente care au dus la declararea lui „persona non grata” în Moldova # BizBrasov.ro
Anatol Șalaru, fost ministru al Apărării în Republica Moldova, a anunţat că a câştigat procesul pe care George Simion i l-a intentat după ce a anunţat că liderul AUR a fost declarat ”persona non grata” în Republica Moldova pentru că s-a întâlnit cu agenți ruși. Procesul începuse acum trei ani iar anunțul lui Șalaru privind [...]
16:50
Ciolacu, după ce a aflat că Ponta a dat ordin să fie inundate sate românești ca să salveze localități din Serbia: „Victor, ia măcar acum o decizie înțeleaptă. Retrage-te din cursă” # BizBrasov.ro
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut joi lui Victor Ponta să se retragă din cursa prezidențială, după ce acesta din urmă a declarat că a ordonat, în 2014, când era șef al Executivului, inundarea unor sate din România, pentru a salva capitala Serbiei, Belgrad. „Când ești prim-ministru sunt multe momente în care ești nevoit să iei [...]
16:50
Cât a câștigat un român în 6 luni ca șofer de Bolt și Uber, pentru a reuși să achite un credit într-un timp mai scurt # BizBrasov.ro
Un român care lucrează într-o multinațională a ales să fie și șofer Uber/ Bolt în timpul liber pentru a achita mai repede un credit. Acesta a anunțat că este de acord le răspundă utilizatorilor platformei Reddit la orice întrebare au în legătură cu experiența sa. Am făcut Uber/Bolt 6 luni” „Sunt un bărbat de 30 [...]
16:30
Alertă alimentară: Carrefour retrage de la raft 12 produse care au fost vândute și în magazinele din Brașov # BizBrasov.ro
Carrefour a început o amplă campanie de retragere și rechemare de la consumatori a 12 sortimente de paste alimentare marca Carrefour Classic, fabricate de Ghigi 1870 S.p.A., indiferent de lot sau termen de valabilitate. Măsura a fost luată după ce s-a constatat că produsele nu aveau menționat pe etichetă posibilul conținut de muștar, un important [...]
16:20
Exclusiv: Primul avion încărcat cu turiști israelieni va ateriza la Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav pe 23 iunie # BizBrasov.ro
„Primul charter cu turiști străini care vizitează Brașovul și județele înconjurătoare va ateriza la Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav pe data de 23 iunie”, a declarat în exclusivitate pentru Biz Brașov omul de afaceri Meidan Butnaru. Este vorba de aproximativ 150 de turiști din Israel are ajung direct la Brașov. Omul de afaceri israelian de origine [...]
16:10
Ediția a 32-a a Zilelor Sfântu Gheorghe se va desfășura în perioada 24 aprilie și 11 mai 2025. Printre altele, organizatorii au anunţat programul scenei principale, unde anul acesta concerta artişti precum Gipsy Kings, Vama şi Andia. Program Scena Principală Vineri, 9 mai17:30 – US. (RO)19:30 – Vama (RO)21:30 – Valmar (HU) Sâmbătă, 10 mai17:30 – Made in Sepsi Youth (RO)20:00 – Andia (RO)21:30 – Intim [...]
16:10
Legislație modificată la propunerea Ministerului Mediului, pentru ca primarii să decidă cum intervin împotriva urșilor care intră în localități. Ar urma să se elimine obligativitatea intervenției graduale # BizBrasov.ro
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunţat astăzi modificarea legislaţiei privind intervenţia asupra urşilor, el precizând că va propune eliminarea intervenţiei graduale şi va lăsa libertate primarilor să ia decizia pe care o apreciază corectă, în legătură cu situaţia cu care se confruntă, în cazul apariţiei urşilor în localităţi. Acum, intervenția se face gradual, astfel că [...]
15:50
După ce Ponta a inundat sate românești în 2014 ca să protejeze localități din Serbia, Mircea Dinescu îl face „mincinos și ticălos” și spune că îl dă în judecată: „Nu am știut că el e autorul mârșăviei. Și-a făcut harakiri” # BizBrasov.ro
Mircea Dinescu l-a numit ”mincinos și ticălos” pe Victor Ponta, joi, la Antena 3, referitor la inundațiile pe care fostul premier susține că le-a provocat în România pentru a salva de la inundații Belgradul, capitala Serbiei. Ponta a declarat miercuri, în podcastul „Hai, live! cu Turcescu și Andronic”, că l-a inundat inclusiv pe Mircea Dinescu, dar [...]
15:50
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul rutier se desfășoară dirijat, alternativ, cu valori ridicate, pe DN 1, la ieșirea din stațiunea Predeal spre Timișu de Sus. Aglomerația s-a format după ce un autotren cu defecțiuni tehnice a rămas imobilizat pe carosabil. La fața locului se va deplasa un utilaj pentru tractare [...]
15:40
VIDEO Charlie Ottley, jurnalistul britanic stabilit în județul Brașov, aduce întregii lumi un nou episod din sezonul al treilea „Flavours of Romania” # BizBrasov.ro
Charlie Ottley, jurnalistul britanic stabilit în județul Brașov, aduce întregii lumi un nou episod, cel cu numărul 7, din sezonul al treilea „Flavours of Romania”. „Deși filmez aici de peste zece ani, încă descopăr locuri care mă lasă fără cuvinte”, spune Ottley. Noul episod din sezonul al treilea „Flavours of Romania” îl poartă pe Charlie Ottley în [...]
15:30
37,7 milioane de lei pentru centrul de la fostul CET unde brașovenii își vor putea duce gratuit deșeurile voluminoase: de la mobilier și haine, la resturi din construcții și demolări # BizBrasov.ro
Una dintre problemele majore cu care se confruntă brașovenii este cea a colectării deșeurilor care nu pot fi depuse la platformele de depozitare a deșeurilor de către cei care locuiesc la bloc, sau, respectiv, la pubele, pentru cei care locuiesc la casă. Pentru a răspunde acestei nevoi, Primăria va amenaja două Centre de Aport Voluntar [...]
15:10
Turiștii care vor ajunge în acest weekend în Poiana Brașov vor avea parte de un peisaj hibernal. Ninge începând de dimineață, iar zăpada a început deja să se depună, astfel că din imaginile surprinse în această după-amiază de Poiana Brasov Travel pare că stațiunea se pregătește de sărbătorile de iarnă, nicidecum de Florii sau de [...]
15:10
Nicușor Dan, atac la Victor Ponta: „Cum să spui că ești anti-sistem când nașul tău a fost șef SRI, prietenul Ghiță a luat toate contractele cu SRI și tu ai fost prim-ministru?”. Cum a primit Ponta cetățenia sârbă # BizBrasov.ro
Nicușor Dan, candidat independent la prezidențiale, a lansat miercuri seară la Antena 3 un atac la Victor Ponta, alt candidat „independent” la președinția țării, pe tema legăturilor cu sistemul de putere din România. „Nu vreau să spun nimic de Elena Lasconi, nici de Crin Antonescu. Dar despre Victor Ponta: ai fost prim-ministru, șeful tău a [...]
Acum 23 ore
15:00
În ultima perioadă, a fost semnalată intensificarea tentativelor de fraudă de tip spoofing, – apeluri telefonice, mesaje și site-uri caredisimulează o comunicare oficială a unei instituții bancare sau a unei autorități a statului (ANAF, Poliția Română etc) – în care identitatea vizuală a Băncii Naționale a României (BNR) a fost utilizată, vizând obținerea de date [...]
14:40
Aproape 3.700 de pensionari din Brașov și-au ridicat cadoul valoric oferit cu ocazia Sărbătorilor Pascale de Primărie. Până când mai pot fi ridicate tichetele # BizBrasov.ro
Până în prezent 3.696 de beneficiari au intrat în posesia tichetelor valorice, iar Casa Județeană de Pensii Brașov a comunicat Primăriei că la nivelul municipiului Brașov există un număr de 8.362 persoane eligibile care îndeplinesc condițiile de vârstă și de venituri pentru accesarea acestei prestații sociale. Tichetele valorice mai pot fi ridicate de la sediul [...]
14:30
Paștele 2025 va sărbătorit în zilele de 20 și 21 aprilie. Magazinele mari își vor modifica programul în această perioadă. De exemplu, magazinele Kaufland vor avea un orar special: sâmbătă programul va fi mai scurt, în intervalul orar 07:00-18:00. În prima zi de Paște, magazinele vor fi închise, în timp ce luni, a doua zi [...]
14:30
Bulgaria scumpește vinieta de la 1 mai 2025. Cât vor plăti românii pentru a ajunge în Grecia sau pe litoralul bulgăresc # BizBrasov.ro
Începând cu 1 mai 2025, autoritățile din Bulgaria vor majora tarifele pentru vinieta electronică. Măsura îi afectează direct pe șoferii români care tranzitează frecvent țara vecină în drum spre Grecia, Turcia sau litoralul bulgăresc. Modificările vin într-un moment în care Bulgaria și România sunt în plin proces de integrare completă în spațiul Schengen. Bulgaria scumpește [...]
13:50
VIDEO Cascadă de radare ieri pe DN1, la limita dintre județele Prahova și Brașov. În 3 ore de „filaj” în județul Brașov, 153 de vitezomani au fost trași pe dreapta # BizBrasov.ro
Ieri, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov au desfășurat o acțiune care a vizat menținerea gradului de siguranță rutieră și prevenirea accidentelor rutiere, prin identificarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză în zonele unde au fost înregistrate evenimente rutiere pe fondul nerespectării acestei reguli de circulație. Acțiunea s-a desfășurat pe DN 1, [...]
13:50
Soluții moderne pentru eficientizarea serviciilor publice de salubrizare, protecția mediului, dar și pentru dezvoltarea urbană inteligentă, prezentate în cadrul unui târg internațional de mediu # BizBrasov.ro
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ISO Mediu Brașov, în calitate de membru al Federației Asociațiilor de Dezvoltare Intercomunitară, participă anul acesta ca partener la Târgul Internațional de Mediu GREEN ENERGY EXPO, ROMENVIROTEC și URBAN SMART EXPO 2025, un eveniment de referință dedicat dezvoltării durabile, tranziției energetice și implementării soluțiilor inovatoare pentru protecția mediului. În cadrul acestui [...]
13:40
(P) Piața de închirieri auto din România a cunoscut o creștere semnificativă în ultimii ani, mai ales în marile orașe precum București, Iași și Cluj-Napoca. Odată cu evoluția mobilității urbane, nevoia de flexibilitate și alternative la deținerea unui autoturism propriu a dus la o explozie a cererii pentru servicii de închirieri auto. În cele ce urmează, vom analiza în detaliu cele mai [...]
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.