Dorin Mateuț i-a lăsat pe toți cu gura căscată la prezentarea noului sponsor tehnic al lui Dinamo! „Să ridice tribunele în picioare. Să se facă stadionul mai repede!”
Fanatik,
11 aprilie 2025 06:10
Dorin Mateuț (59 de ani) nu este mulțumit de Dinamo în acest sezon! Legenda clubului din „Ștefan cel Mare” crede că simpla prezență în play-off a roș-albilor este insuficientă
• • •
Alte ştiri de Fanatik
Acum 5 minute
16:00
Prima reacție a Kremlinului după amenințările SUA că se retrag din negocierile de pace. „Ordinul lui Putin a expirat” # Fanatik
Kremlinul a oferit prima reacție oficială după ce Marco Rubio, secretarul de stat al SUA, a anunțat că americanii își pierd răbdarea cu Rusia și Ucraina.
16:00
Care sunt cele opt echipe pe care Real Madrid nu le-a învins niciodată. Arsenal e pasibilă să le dezvolte madrilenilor un complex # Fanatik
Există un grup extrem de restrâns de echipe pe care actuala campioană a Spaniei și a Europei nu a reușit să le subordoneze de-a lungul istoriei
16:00
Stațiunea celebră din România, goală înainte de Paște. Este prima dată în două decenii când se întâmplă asta # Fanatik
Stațiunea din România care este aproape goală înainte de Paște. Cum își explică patronii de pensiune fenomenul îngrijorător.
Acum 30 minute
15:40
Niculina Stoican, sărbători de Paște fără o persoană dragă. Mărturia emoționantă făcută de artistă # Fanatik
Niculina Stoican, o zi de Paște fără o rudă extrem de apropiată. Declarația înduioșătoare făcută de cântăreața de muzică populară.
15:40
Gică Hagi l-a apărat pe Ianis, scos la pauză în Bilbao – Rangers 2-0: „A făcut ceea ce i s-a cerut” # Fanatik
Gică Hagi a analizat prestația fiului său din partida Bilbao - Rangers. „Regele” a prefațat și meciul pe care Farul îl va disputa pe teren propriu contra lui Hermannstadt.
Acum o oră
15:30
Mihai Rotaru, Gigi Becali și Neluțu Varga, analizați de fostul lor jucător Giedrius Arlauskis: „E și patron, și șofer de autocar! Cireașa de pe tort”. Cine a fost cel mai nebun patron # Fanatik
Giedrius Arlauskis, declarații spectaculoase despre Mihai Rotaru, Gigi Becali, Neluțu Varga și Costel Bucșaru. Cine a fost cel mai „nebun” patron.
15:30
Fost prezentator TV, gest impresionant pentru femeia care l-a apărat de violențele tatălui: „Ea ne-a fost scut”. Exclusiv # Fanatik
Un fost prezentator de la Antenă, surpriză emoționantă pentru cea care i-a fost scut în fața violențelor crunte, de-a lungul întregii copilării.
15:30
Scandal în cuplu, aproape de un final tragic: o tânără din Timișoara s-a aruncat de la etaj după o ceartă cu iubitul # Fanatik
Un caz șocant s-a petrecut în Joia Mare pe raza municipiului Timișoara, acolo unde o tânără de 19 ani s-a aruncat de la etaj după o ceartă cu iubitul.
15:20
Prima echipă de la Cercul Arctic, care ajunge în semifinalele cupelor europene. Secretele lui Bodø/ Glimt, surpriza Ligii Europa, care acum doi ani se chinuia să bată Sepsi # Fanatik
Norvegienii au reușit să elimine Lazio, la loviturile de departajare, și vor lupta cu Tottenham pentru un loc în mare finală
15:10
Doliu în lumea teatrului și a filmului. Julieta Szönyi, actrița din Toate pânzele sus, a murit în Vinerea Mare # Fanatik
Actrița Julieta Szönyi, cunoscută pentru rolul din Toate pânzele sus, a murit pe 18 aprilie, în Vinerea Mare. Aceasta avea 75 de ani.
15:10
”Regret că l-am atacat pe Iohannis că nu m-a numit ministru!” Un politician rupe tăcerea după 7 ani # Fanatik
Ilan Laufer a recunoscut ce regretă referitor la perioada în care a fost activ în politica românească. După șapte ani spune tot adevărul
Acum 2 ore
15:00
„Suntem la ani lumină chiar și de Vietman!”. Problemele psihice ale fotbaliștilor din SuperLiga, scoase la iveală după moartea lui Boupendza # Fanatik
Specialiștii FANATIK au vorbit în direct la FANATIK SUPERLIGA despre trecerea în neființă a lui Aaron Boupendza. Robert Niță susține că România este încă departe de țări precum Vietnam în ceea ce privește tratamentul jucătorilor.
15:00
Patru zodii cărora Dumnezeu le pune mâna-n cap de pe 19 aprilie, de la ora 19.00. Noroc din plin și protecție pentru acești nativi # Fanatik
Unele zodii primesc protecție divină chiar înainte de Paște. Dumnezeu le pune mâna-n cap acestor nativi de pe 19 aprilie, de la ora 19.00.
14:50
Tragedie în Hunedoara, chiar de Vinerea Mare. Un cetățean italian a murit pe loc, după ce s-a izbit de un TIR # Fanatik
Un cetățean italian, cu reședința în județul Hunedoara, a murit într-un accident cumplit, chiar în Vinerea Mare. Acesta s-a izbit de un TIR
14:40
Porecla fabuloasă pe care vestiarul lui CFR Cluj i-a pus-o lui Dan Petrescu! Arlauskis: „Nu avea nimeni sânge în instalație să i-o spună în față!” # Fanatik
Giedrius Arlauskis este unul dintre cei mai valoroşi fotbalişti străini care au evoluat în România. Portarul lituanian a povestit ce poreclă i-a pus lui Dan Petrescu.
14:40
Elena Udrea, ținta unui abuz în închisoare? Parlamentarii cer clarificări de la șefii penitenciarelor: ”A fost confirmat un refuz arbitrar” # Fanatik
Situația Elenei Udrea din penitenciarul Târgșor a ajuns în atenția Comisiei pentru abuzuri din Camera Deputaților. Ce a reclamat fostul ministru?
14:30
Scene absurde în gara Busteni: Trenul a plecat fără șef și fără pasageri. Mecanicul și-a dat seama prea târziu # Fanatik
Situație neobișnuită trăită de un șef de tren de la CFR Călători. Acesta a fost uitat pe peron, alături de alți pasageri
14:30
Valentin Ceaușescu, înger sau demon? „A dat un singur interviu, dintr-o obligație!”. Când a prevestit că Steaua va câștiga Cupa Campionilor # Fanatik
Andrei Vochin a vorbit la Oldies but Goldies despre Valentin Ceaușescu, fiul cel mare al lui Nicolae Ceaușescu, și a dezvăluit un lucru inedit din perioada Steaua.
14:30
Ce trebuie să faci în Sâmbăta Mare ca să-ți meargă bine pentru tot restul anului. Sunt și lucruri de evitat # Fanatik
Ce tradiții și obiceiuri trebuie să respecți în Sâmbăta Mare ca să-ți meargă bine pentru restul anului. Lucruri de evitat în această zi.
14:10
Elias Charalambous, afectat de moartea lui Boupendza înainte de FCSB – CFR Cluj: „Chiar voiam să vorbesc de asta” + Ce trebuie să facă roș-albaștrii pentru a câștiga derby-ul de Paște # Fanatik
FCSB - CFR Cluj este cel mai important meci al etapei a cincea din play-off-ul SuperLigii României. Elias Charalambous a prefațat disputa contra ardelenilor.
Acum 4 ore
14:00
Fundașul unei echipe din play-out, în atenția unui nume mare din Europa: „Vor veni scouteri la meciul din weekend!” # Fanatik
Cristi Coste a dezvăluit în direct la FANATIK SUPERLIGA care este jucătorul din play-out pentru care vor veni scouterii lui Feyenoord.
14:00
Panică la bord. Motorul unui avion United Airlines ia foc în zbor. Un iepure ar fi declanșat dezastrul # Fanatik
Un zbor al United Airlines din SUA a fost aproape de o tragedie după ce un motor a luat foc imediat după decolare. Cel mai probabil un iepure a fost aspirat în motor.
13:40
Informații de ultimă oră din tabăra FCSB înaintea finalei cu CFR Cluj: „Gheorghiță va fi titular!”. Decizia pe care o va lua Gigi Becali în privința clauzei lui Bîrligea # Fanatik
FCSB a ales jucătorul "under" cu care va aborda meciul cu CFR Cluj. Din informaţiile FANATIK, Gheorghiţă va fi titular duminică, iar Tănase va juca în spatele vârfului.
13:30
E bine sau nu să mănânci un aliment dacă l-ai scăpat pe jos. Cât de sigură e regula de 5 secunde # Fanatik
Sigur ai auzit și tu de regula de 5 secunde când vine vorba de alimente. Este însă aceasta una sigură? Putem consuma ceva după ce a căzut pe podea?
13:30
Statistică uluitoare înregistrată în România. 2,5 milioane de locuințe sunt neocupate, care este motivul # Fanatik
România este țara cu cele mai multe locuințe neocupate, deși românii iubesc statutul de proprietar. Statisticile arată că avem un număr total de 2,5 milioane
13:20
Giedrius Arlauskis, replică spumoasă în direct din Lituania: „La cât suntem noi de avariați, ar trebui să primim pensie dublă!” # Fanatik
Giedrius Arlauskis a venit cu o variantă surpriză în direct la FANATIK SUPERLIGA, anume că foștii sportivi de performanță să iasă mai devreme la pensie.
13:00
Cât detergent pudră se pune la o singură spălare, de fapt. Greșeala pe care multe gospodine o fac # Fanatik
Tu știi cât detergent se pune la o spălare? Poți fi tentat să adaugi mai mult crezând că o să cureți hainele mai bine, dar nu e tocmai recomandat.
13:00
Fotbaliștii Rapidului, cu psihicul la pământ după moartea lui Aaron Boupendza: „Era unul dintre ei! N’Jie e terminat!”. Dezvăluiri cutremurătoare din vestiar # Fanatik
Robert Niţă a dezvăluit la FANATIK SUPERLIGA că fotbaliştii Rapidului sunt cu psihicul la pământ după decesul lui Boupendza. Cel mai afectat este N'Jie.
12:50
Incredibil! Farul nu a primit licență pentru cupele europene! Gică Popescu a confirmat decizia FRF # Fanatik
Farul nu a primit licența pentru cupele europene dintr-un motiv incredibil, iar președintele clubului, Gică Popescu, a oferit o primă reacție.
12:50
Cu cine petrece Keo de Paște? „Mi se pare că e un lucru foarte bun și foarte sănătos să ții post” – Exclusiv # Fanatik
Keo, unul din artiștii care fac parte din noul sezon Te cunosc de undeva!, emisiunea de la Antena 1, și-a făcut planuri mari de Paște.
12:50
Accident cumplit pe DN6 în Caraș-Severin. O persoană a murit carbonizată, două au fost rănite grav # Fanatik
O persoană a murit carbonizată și două au fost rănite grav după un accident cumplit pe DN6 la Topleț, în Caraș-Severin, potrivit IPJ Caraș-Severin.
12:40
Victor Angelescu, informații de ultimă oră de la Rapid după „tragedia Boupendza”: „O să-l comemorăm la meciul cu U Cluj!” # Fanatik
Victor Angelescu a dezvăluit cum va fi comemorat Aaron Boupendza la meciul cu Universitatea Cluj. Cum vor ieși jucătorii pe teren.
12:40
SuperLiga, live video etapa 5 play-off și play-out. Oțelul Galați – Unirea Slobozia este primul duel al rundei # Fanatik
Etapa a 5-a din play-out-ul SuperLigii va începe cu duelul Oțelul Galați - Unirea Slobozia. Capul de afiș al rundei 5 este dat de FCSB - CFR Cluj.
12:40
Avertismentul specialiștilor înainte de masa de Paște. Ce trebuie să facă persoanele care suferă de boli cronice # Fanatik
Avertismentul experților înainte de masa de Paște. Sunt vizați toți românii, în special cei cu boli cronice, dar și persoanele care au ținut post.
12:20
Motivul pentru care părinții lui Jador au lipsit de la nunta cu Oana Ciocan: ”Mi-era și rușine” # Fanatik
Jador a dezvăluit motivul pentru care părinții săi nu au fost prezenți la nunta cu Oana Ciocan. Ce s-a întâmplat, de fapt?
12:20
Sfatul zilei de sâmbătă, 19 aprilie 2025. Gemenii au multe lucruri de făcut. Fecioara trebuie să-și păstreze optimismul.
12:10
Tatăl Andreei Tonciu se confruntă cu probleme medicale, din cauza cărora a ajuns la spital. Fosta asistentă TV a fost foarte îngrijorată.
12:10
Portretele candidaților la Președinție, în viziunea lui Ionuț Moșteanu. Despre cine crede că va fi periculos pentru democrație # Fanatik
Ionuț Moșteanu a realizat portretele principalilor candidați la alegerile prezidențiale. USR-istul a nominalizat politicianul periculos pentru democrație.
12:10
„Așa ceva se vede o dată la 100 de ani!”. Thriller-ul Manchester United – Lyon 5-4, analizat pe toate fețele la Fanatik SuperLiga # Fanatik
Meciul Manchester United - Lyon 5-4 din sferturile Europa League a provocat reacții tari în direct. Specialiștii Fanatik au analizat super duelul dintre cele două echipe de tradiție.
Acum 6 ore
12:00
Cosmin Olăroiu, șocat de a văzut în meciul dramatic care l-a calificat în finala Ligii Campionilor Asiei 2: „Rar se întâmplă asta în lume! A ajutat mult echipa” # Fanatik
Al Sharjah a obținut o calificare spectaculoasă în finala AFC Champions League Two, iar Cosmin Olăroiu a povestit cum s-a trăit meciul retur.
12:00
Bănel Nicoliță, derby de promovare în vinerea Paștelui: „100 de milioane primă de promovare!”. Replică spumoasă a lui Gardoș # Fanatik
Bănel Nicoliță e gata să promoveze în Liga 3 și joacă pe o primă destul de importantă. Florin Gardoș și Robert Niță, replici savuroase.
11:50
ANM a emis un nou cod galben de vânt puternic și vreme instabilă. Zonele care vor fi afectate # Fanatik
Meteorologii au emis cod galben de vânt puternic în cea mai mare parte a Moldovei. În restul țării vremea rămâne instabilă cu doar câteva zile înainte de Înviere.
11:40
Dacă vrei să decojești ouăle de Paște corect, fără ca acestea să se crape, atunci află că există niște trucuri la care poți apela.
11:40
Larisa Popa, eliminată de la Survivor România 2025: „Aș fi mai prezentă și aș spune lucrurilor pe nume, chiar dacă i-ar deranja pe alții” # Fanatik
Larisa Popa, concurenta recentă eliminată de la Survivor România 2025 Pro TV, a împărtășit experiența sa în cadrul competiției.
11:30
Programul băncilor de Paște 2025. Ce orar au Banca Transilvania, BCR, BRD, Raiffeisen și CEC Bank. Agențiile care vor rămâne deschise # Fanatik
Programul băncilor va fi afectat în aceste zile, cu ocazia Sărbătorilor Pascale. Astfel, românii trebuie să știe că majoritatea vor fi închise în anumite zile
11:20
Rămâne Rapid fără Șumudică la finalul campionatului? Marian Iancu: „Fără întăriri, va pleca! Nu poate să se facă de râs” # Fanatik
Marian Iancu a dezvăluit în direct la FANATIK SUPERLIGA care va fi destinul lui Marius Șumudică în vară. Ce condiție trebuie să îi îndeplinească Dan Șucu antrenorului.
11:10
România, în pragul dezastrului economic. Deficitul bugetar explodează, investitorii părăsesc țara: „Putem ajunge Afganistanul Europei” # Fanatik
Avertisment sumbru: România, în cădere liberă spre o criză mai gravă decât cea a Greciei. Țara noastră are cel mai mare deficit bugetar din istoria sa modernă.
11:00
Cum se încheie corect postul Paștelui. Alimentele pe care e bine să le consumi înainte de masa de Paște # Fanatik
Ai grijă ce consumi înainte de masa de Paște. Dacă ai ținut post, sunt șanse mari ca organismul tău să fie dat peste cap.
11:00
Ruben Amorim, anunț incredibil pentru fanii lui Manchester United după victoria nebună cu Lyon: „Vor trebui să joace copiii” # Fanatik
Ruben Amorim a anunțat că Manchester United va sacrifica Premier League în acest final de sezon pentru a proteja jucătorii în vederea parcursului european.
10:50
Ange Postecoglou le-a închis gura contestatarilor, după ce a calificat-o pe Tottenham în semifinalele Europa League: „Oamenilor le place să ironizeze și să ridiculizeze” # Fanatik
Tottenham Hotspur a obținut calificarea în semifinalele UEFA Europa League, asta deși în campionat are un parcurs catastrofal.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.