Rata anuală a inflației a scăzut sub 5% în luna martie. Margarina şi citricele, printre produsele care s-au scumpit cel mai mult
ObservatorNews,
11 aprilie 2025 09:40
Rata anuală a inflaţiei în martie 2025, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, a fost 4,86%, anunţă Institutul Naţional de Statistică (INS). Cele mai mari creșteri de preţuri s-au înregistrat în sectorul serviciilor, cu 6,99%. În acelaşi interval, preţurile alimentelor s-au majorat cu 5,10%, iar cel al mărfurilor nealimentare cu 3,84%.
• • •
Alte ştiri de ObservatorNews
Acum 5 minute
18:00
"Ce dracu. Mi-a trecut viața prin fața ochilor". Momentul în care 2 polițiști scapă la secundă din fața unui SUV care urma să-i strivească # ObservatorNews
Doi polițiști din Florida au fost la un pas de tragedie pe o autostradă aglomerată, după ce o mașină care circula cu viteză a lovit violent o autospecială oprită pe marginea drumului. Imaginile surprinse de camerele de bord arată momentul în care polițiștii fug în ultimul moment, înainte ca SUV-ul scăpat de sub control să lovească în plin mașina , cu o viteză șocantă.
Acum 10 minute
17:50
Aflându-ne în pragul Sfintelor Sărbători Pascale, suntem convinşi că toţi românii se gândesc la tot ceea ce înseamnă şi reprezintă aceste sărbători, dar sigur sunt şi români care se gândesc deja la alegerile prezidenţiale 2025.
Acum 30 minute
17:40
Noul tip de parapete, care a salvat sute de vieţi în ţară. A început să fie montat pe mai multe drumuri # ObservatorNews
Costă aproape patru mii de lei pe metru şi au salvat până acum sute de vieți, pe șosele. Vorbim despre parapetele pe rulouri care au început să fie montate în ultimii ani şi în ţara noastră. Aşa zişii "minioni" sunt nişte parapete galbene, de formă cilindrică ce se rotesc la impact, şi ajută astfel la prevenirea unor accidente grave. Un nou proiect al CNAIR vrea să aducă mai multă siguranţă pe şosele şi îşi propune să monteze în continuare aceste parapete pe drumurile cu risc crescut de accidente.
17:30
Un adolescent cu autism şi paralizie cerebrală, ucis de poliţiştii americani. Oamenii legii au crezut că e beat şi că voia să atace # ObservatorNews
Cazul unui adolescent autist împuşcat mortal de poliţie șochează America. Imaginile arată cum oamenii legii deschid focul fără a încerca, măcar, să calmeze situaţia. Deși între victimă și ei e un gard, iar tânărul nu pare să înțeleagă ce i se întâmplă, ofițerii trag o ploaie de gloanțe imediat după ce băiatul refuză să arunce din mână un cuțit.
17:30
Un băcăuan a vândut telefonul cu care era urmărită brățara de monitorizare. Avea cod, dar i-a promis clientului că se rezolvă la service # ObservatorNews
Culmea tupeului! Un băcăuan care, în urma unei condamnări, trebuia să poarte o brățară electronică s-a gândit să facă un ban cinstit și i-a vândut unui cunoscut telefonul care însoțește dispozitivul de monitorizare. Pentru că aparatul era codat, a cerut pe el doar 150 de lei. Iar prietenul său l-a crezut pe cuvânt când i-a spus că poate fi deblocat la orice service de telefoane. Numai că nici vânzătorul nu a apucat să se bucure de bani, nici cumpărătorul de telefonul nou.
Acum o oră
17:20
Descoperire majoră în Egipt. Arheologii au scos la lumină un oraş misterios, construit în urmă cu 3.400 de ani # ObservatorNews
Arheologii au descoperit un oraș antic, considerat foarte important, care pare să fi fost construit de faraonul Akhenaton, tatăl celebrului Tutankhamon. Așezarea datează din perioada celei de-a 18-a dinastii (aproximativ 1550–1292 î.Hr.) și se află la Kom el-Nugus, un sit arheologic din nordul Egiptului, aproape de Alexandria.
17:20
Cum arată planul de pace pentru Ucraina prezentat de SUA la Paris: relaxarea sancțiunilor şi cedarea teritoriilor # ObservatorNews
Statele Unite au prezentat aliaților europeni propuneri pentru a facilita un acord de pace între Rusia și Ucraina, care includ un plan general al condițiilor pentru a opri luptele și relaxarea sancțiunilor impuse Moscovei, în cazul unui armistițiu de durată, relatează vineri Bloomberg.
17:10
Reacția Kremlinului după ce Marco Rubio a averizat că SUA va abandona negocierile de pace în Ucraina, dacă nu vor exista progrese în câteva zile # ObservatorNews
Rusia reacționează după ce senatorul american Marco Rubio a sugerat că Statele Unite sunt pregătite să renunțe la rolul de mediator în conflictul dintre Ucraina și Rusia, dacă nu vor fi făcuți pași concreți în direcția păcii. Kremlinul susține, însă, că au existat deja progrese și că Moscova rămâne angajată în procesul de negocieri.
17:00
Imagini dramatice de la accidentul din Caraş-Severin, în care un tânăr a ars de viu, iar alţi doi se zbat între viaţă şi moarte # ObservatorNews
Au ieşit la o plimbare cu maşina şi au încheiat-o unul dintre ei a ars de viu, iar ceilalţi doi se zbat între viaţă şi moarte la spital. Un băiat de 19 ani era la volan. A scăpat maşina din mână şi s-a înfipt puternic într-un TIR care venea din faţă. Atât de puternic s-au izbit încât maşina lor s-a rupt în două, iar jumătate din ea a luat foc. Şoferul a scăpat cu viaţă, dar e în stare gravă, unul dintre prietenii lui e mort însă. Toţi sunt apropiaţi de vârstă.
Acum 2 ore
16:50
Bărbat de 74 de ani, atacat de doi câini din rasa Kangal, pe o stradă din Maramureș. A ajuns plin de sânge acasă # ObservatorNews
Caz șocant într-un sat din Maramureș. Un bărbat de 74 de ani a trecut pe lângă moarte, după ce a fost atacat pe stradă de doi câini din rasa Kangal. Bărbatul a suferit mai multe răni, inclusiv la cap și pe mâini, dar nu a vrut să depună plângere împotriva proprietarului care a lăsat animalele nesupravegheate.
16:40
Amenințare pentru Rusia, Ucraina sau UE? Ce s-ar întâmpla dacă SUA s-ar retrage din medierea unui acord de pace # ObservatorNews
Marco Rubio a avertizat vineri că administrația Trump ar putea renunța la încercarea de a media un acord între Kiev și Moscova, dacă în câteva zile nu apar semnale clare că pacea în Ucraina este posibilă. Declarațiile secretarului de stat american au marcat o schimbare de ton majoră în poziția SUA. În timp ce unele voci au interpretat mesajul oficialului american drept un semn de frustrare față de intransigența Rusiei, alții consideră că a fost, mai degrabă, o amenințare adresată Ucrainei și, posibil, Uniunii Europene. Nu este clar de ce tonul lui Rubio s-a schimbat atât de dramatic, însă dacă SUA s-ar retrage din procesul de mediere, eforturile de negociere a unei păci ar eșua cel mai probabil, întrucât nicio altă țară nu are capacitatea de a exercita o presiune similară asupra părților implicate.
16:30
Filmul morţii lui Rareş Ion. Maru l-a instigat să se injecteze "în venă sau în cap", apoi nu a vrut să sune la ambulanţă ca să nu-şi facă probleme # ObservatorNews
Ies la iveală noi detalii despre moartea lui Rareş, tânărul de 20 de ani care a sfârşit răpus de o supradoză. Victima consuma droguri din 2019, iar în 2022 a avut două tentative de suicid.
16:20
O tânără s-a filmat în timp ce soarbe liniștită din cafea și trece pe lângă o victimă a atacului din Florida, care zăcea pe jos # ObservatorNews
O scenă filmată la scurt timp după atacul armat de la Universitatea de Stat din Florida (FSU) a stârnit furie pe rețelele sociale. O tânără s-a filmat în timp ce își bea liniștită cafeaua și trece nepăsătoare pe lângă o colegă rănită care zăcea pe jos. A îndreptat camera spre tânăra care se zbătea între viață și moarte dar nu i-a oferit ajutor, ci și-a continuat drumul.
16:10
În prag de Sfinte Sărbători Pascale, românii se gândesc deja şi la evenimentele din viitorul apropiat precum minivacanţa de 1 Mai sau chiar alegerile prezidenţiale 2025 care au loc luna viitoare.
16:00
Un român din Italia a câștigat zeci de mii de euro după ce s-a dat drept notar. Inventa nume și făcea ștampile false # ObservatorNews
Un român stabilit în Verona s-a dat drept notar, deși nu avea nicio calificare în acest sens. Bărbatul este acum cercetat de autoritățile italiene după ce a fost prins autentificând documente cu ștampile contrafăcute și semnături fictive, inducând în eroare atât cetățeni, cât și instituții oficiale care apelau la el.
Acum 4 ore
15:30
Horoscop weekend 19-20 aprilie. Zodia care are parte de o reconectare cu partea emoţională # ObservatorNews
Weekendul acesta, Mercur în sextil cu Pluto şi Venus conjunct cu Nodul Nord aduc puternice trăiri emoţionale, în special pentru anumite zodii.
15:00
Statele Unite au început retragerea a sute de militari din nord-estul Siriei, relatează The New York Times. Decizia, considerată riscantă de analiști, presupune închiderea a trei dintre cele opt baze operaționale din regiune: Green Village, MSS Euphrates și o a treia facilitate mai mică. Efectivele americane vor scădea de la aproximativ 2.000 la 1.400 de soldați, au declarat doi oficiali americani.
14:50
S-au stabilit semifinalele din Europa League şi Conference League. Când se joacă meciurile # ObservatorNews
Joi seara a fost nebunie în Europa League şi Conference League, stabilindu-se semifinalele celor două competiţii după meciuri de un dramatism total.
14:40
Cristina Bălan vrea să îl aducă pe Elon Musk în faţa unui juriu. "Are tupeul şi nesimţirea să mintă" # ObservatorNews
Cristina Bălan, inginera care a fost concediată de Tesla în 2014, din cauză că a semnalat anumite probleme de siguranţă, a câştigat în instanţă un proces împotriva lui Elon Musk, fostul său angajator! Şi a povestit întreaga situaţie la Observator.
14:30
Maru s-ar fi rugat o oră de Rareş să se drogheze. Ar fi cerut apoi bani pe TikTok pentru a arăta clipul morţii prietenului lui # ObservatorNews
Tudor Duma, zis Maru a fost arestat pentru 30 de zile, în dosarul morţii lui Rareş Ion, tânărul de 20 de ani care a sfârşit răpus de o supradoză. Între timp, apar detalii şocante despre cel care era cunoscut drept dealerul lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 mai. După moartea lui Rareş, Maru ar fi încercat să scoată bani pe seama tragediei. Aşa susţin prietenii victimei. Maru le-ar fi cerut bani urmăritorilor săi de pe TikTok pentru a le arată clipul morţii prietenului lui. Mai mult, apropiaţii tânărului care a murit de supradoză spun că Maru s-a rugat o oră de Rareş ca să-l convingă să se drogheze. Atenţie, vă avertizăm că urmează informaţii şi imagini cu puternic impact emoţional!
14:20
Julieta Szonyi a murit. Actriţa în vârstă de 75 de ani a devenit celebră pentru rolurile din "Toate pânzele sus" şi "Felix şi Otilia" # ObservatorNews
Actriţa Julieta Szonyi, cunoscută publicului pentru rolurile din "Felix şi Otilia" şi "Toate pânzele sus", a murit la vârsta de 75 de ani, a anunţat regizorul Laurenţiu Damian.
14:10
Un copil de 2 ani, salvat de câinele unui fermier din Arizona. Animalul l-a protejat o noapte întreagă în faţa pumelor, apoi şi-a alertat stăpânul # ObservatorNews
Supravieţuire miraculoasă în Statele Unite.
14:00
Ordinul lui Putin de a nu ataca infrastructura energetică a Ucrainei a expirat, anunţă Kremlinul # ObservatorNews
Moratoriul de 30 de zile privind atacarea infrastructurii energetice ucrainene, ordonat luna trecută de președintele rus Vladimir Putin, a "expirat", a declarat vineri Kremlinul. Atât Moscova, cât și Kievul s-au acuzat reciproc că au încălcat în mod repetat înțelegerea.
Acum 6 ore
13:50
Italian mort în Vinerea Mare, pe un drum din Hunedoara. A sfârşit pe loc, după ce a intrat cu duba într-un TIR, la Şoimuş # ObservatorNews
Tragedie pe un drum din Hunedoara. Un italian cu reşedinţa în România a murit pe loc, în urma unui cumplit accident pe DN76, în comuna Şoimuş. Conform primelor cercetări, duba pe care o conducea bărbatul de 74 de ani a intrat pe contrasens şi s-a izbit de un TIR.
13:50
Deşi ne apropiem de Sfintele Sărbători Pascale, în Bucureşti există, în continuare, multe evenimente care ne pot suscita interesul în acest weekend plin de însemnătate spirituală.
13:40
Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Lin Jian, a negat că tara sa ar fi furnizat arme letale vreunei părți implicate în războiul din Ucraina, ca reacție la afirmațiile președintelui Volodimir Zelenski, care a declarat că deține informații privind livrări de armament chinez către Rusia.
13:40
Ce pot pune pe masa de Paşte românii cărora nu le place carnea de miel? Trei variante exotice care se gătesc la fel de uşor # ObservatorNews
Carnea de miel este vedeta acestei perioade în bucătărie. Dar ce facem dacă nu ne place? Ne gândim automat la alternative cum ar fi pui, porc sau vită, nu-i asa? Ei bine, anul acesta de Paşte, unii români ies din tipare şi pun pe masă variante cel puţin surprinzătoare - carne de cerb, de struţ sau chiar de cangur.
13:20
19 aprilie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului # ObservatorNews
Prezentul este, poate, cel mai important, dar una dintre cele mai importante idei din viaţă este să nu ne uităm trecutul aşa că vă invităm să aflaţi ce evenimente deosebite s-au petrecut pe 19 aprilie de-a lungul timpului.
13:10
Textul memorandumului Ucraina-SUA: Nu include garanții de securitate și nu reprezintă acordul propriu-zis privind mineralele # ObservatorNews
Ucraina și Statele Unite au semnat un memorandum de înțelegere privind un viitor acord pentru cooperare în domeniul resurselor minerale și reconstrucția țării după război. Nu este vorba de acordul propriu-zis privind mineralele, ci un pas către acesta. Potrivit textului publicat de ucraineni, acordul va prevedea crearea unui fond de investiții pentru reconstrucția Ucrainei. Echipele de negociatori din ambele țări sunt așteptate să raporteze asupra progresului discuțiilor până pe 26 aprilie 2025. În memorandumul actual, nu se menționează în mod concret garanții de secuitate oferite de SUA Kievului.
13:10
19 aprilie, Sfântul Cuvios Ioan Paleolavritul. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox # ObservatorNews
Sâmbătă, 19 aprilie, este prăznuit Sfântul Cuvios Ioan Paleolavritul, sfânt cu care oamenii, în general, sunt mai puţin familiarizaţi.
13:10
Vreme extremă în vestul Europei, înainte de Paşte. Ploile fac ravagii în Italia, iar Franţa e sub zăpadă # ObservatorNews
În timp ce România se bucură de temperaturi de aproape 30 grade înainte Paşte, vestul Europei se confruntă cu inundaţii şi ninsori. Italia este sub ape, după ce râurile au ieşit din matcă. În Torino, un bărbat a murit, iar alte două persoane sunt date dispărute după ce maşina lor a fost luată de torenţi. Iar în Franţa, o persoană a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost îngropată sub zăpadă.
13:00
Tot mai mulţi români sunt interesaţi de investiţiile în monede virtuale, cu accent pe renumita bitcoin, chiar dacă aceasta a ajuns la un nivel ridicat, în raport cu alte monede virtuale, astfel că am decis să vedem ce ne spun cifrele astăzi, vineri, 18 aprilie 2025.
12:40
Aventura unui șofer de TIR român beat, păcălit de GPS în Franța. Pompierii s-au chinuit 6 ore să deblocheze camionul # ObservatorNews
Un șofer român de TIR a fost arestat în stare de ebrietate, miercuri, în comuna Bars din Dordogne, un departament din sud-vestul Franței. După ce a greșit traseul, indus în eroare de GPS, bărbatul s-a trezit blocat la capătul unui drum îngust și abrupt și a fost nevoit să ceară ajutorul poliției.
12:10
Un tânăr a murit carbonizat, iar alți doi luptă să trăiască după ce BMW-ul lor a fost zdrobit de TIR, în Caraș-Severin. Motorul bolidului a luat foc # ObservatorNews
Accident de groază, noaptea trecută, pe DN 6, între localităţile Topleţ şi Orşova, judeţul Caraş-Severin. Un tânăr a murit pe loc, iar alţi doi luptă să trăiască, după ce maşina în care se aflau, un BMW, a pătruns pe contrasens, într-o curbă, izbindu-se frontal de un TIR. În urma impactului, extrem de puternic, motorul bolidului s-a desprins de caroserie şi a luat foc.
Acum 8 ore
11:50
Cascadorie spectaculoasă a lui Tom Cruise la 2.400 metri altitudine, cu vânt de 225 km/h, în Misiune Imposibilă 8 # ObservatorNews
Tom Cruise va încerca din nou imposibilul în ultima parte a filmului "Mission Impossible, The Final Reckoning", anunţat ca fiind ultimul din saga spionilor. Paramount, care produce filmul, tocmai a lansat un videoclip promoţional impresionant în care starul de la Hollywood face o cascadorie la o altitudine de 2.400 de metri, informează news.ro.
11:40
Oraşul în care e interzis să te naşti sau să mori. Aici, oamenii trăiesc 4 luni pe an în întuneric total # ObservatorNews
Unul dintre cele mai misterioase locuri de pe Pământ se află în apropierea Cercului Polar Artic. Poate reprezenta o destinaţie turistică atractivă, însă doar pentru cei cu adevărat puternici şi dornici să-şi testeze limitele la extrem.
11:00
SUA vor abandona negocierile de pace în Ucraina, dacă în următoarele zile nu sunt semne clare că un acord poate fi încheiat # ObservatorNews
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat vineri că SUA ar putea abandona eforturile de pace dintre Rusia și Ucraina, dacă în câteva zile nu există semne clare că se poate ajunge la o înţelegere. Şi președintele american Donald Trump a declarat joi seară că Moscova ar urma să ofere "săptămâna aceasta" un răspuns la propunerea de "încetare a focului" în Ucraina.
10:50
ANM a prelungit până sâmbătă dimineaţă informarea de ploi şi vijelii în toată ţara. Patru judeţe, sub cod glaben de vânt # ObservatorNews
Administraţia Naţională de Meteorologie a prelungit informarea de ploi şi vijelii în toată ţara, până sâmbătă dimineaţă. De asemenea, un cod galben de vânt este în vigoare până la noapte în cea mai mare parte a Moldovei.
10:40
O şoferiţă din Bistriţa a făcut prăpăd: s-a urcat beată la volan, a lovit două maşini parcate, apoi s-a răsturnat # ObservatorNews
O femeie de 41 de ani din Rodna a fost rănită vineri după ce a pierdut controlul volanului, a lovit două mașini parcate și s-a răsturnat cu autoturismul pe o stradă din Bistrița. Etilotestul a indicat o valoare de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, informează Mediafax.
10:30
China nu mai cumpără gaz lichefiat din SUA din cauza tarifelor lui Trump. Cum profită Rusia # ObservatorNews
Războiul comercial dintre SUA şi China s-a extins în sectorul energetic. Beijingul a oprit complet importurile de gaz natural lichefiat (GNL) din SUA de mai bine de 10 săptămâni, relatează Financial Times. În schimb, China își întărește legăturile energetice cu Rusia, iar proiectele majore de terminale GNL din SUA și Mexic sunt puse sub semnul întrebării.
10:30
SONDAJ: Obişnuiţi să rămâneţi până la finalul Slujbei de Înviere sau plecaţi imediat după împărţirea luminii? # ObservatorNews
În seara zilei de sâmbătă, 19 aprilie 2025, Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte. Aceasta va fi oferită delegaților eparhiilor Patriarhiei Române prezenți la Aeroportul Otopeni și, ulterior, distribuită fiecărei parohii prin intermediul protopopiatelor. În aceeași seară, în jurul orei 19:00, Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală din București de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
10:20
Cântăreţul Kamara, martor al unui accident cumplit lângă Spitalul Floreasca. O şoferiţă ar fi forţat culoarea galbenă a semaforului # ObservatorNews
Accident grav, aseară, în Capitală. Doi bărbaţi au ajuns la spital, unul dintre ei în stare gravă, după un impact între un autoturism şi o motocicletă. Conducătorul vehicului pe două roţi a fost aruncat pe trotuar. Martorii spun că şoferiţa de 22 de ani ar fi forţat culoarea semaforului, în momentul în care a virat la stânga într-o intersecţie.
10:20
Rusia a atacat Harkovul cu 3 rachete Iskander: au fost detonate deasupra oraşului pentru a produce cât mai multe pagube. Atac cu drone şi în Sumî # ObservatorNews
Loviturile ruseşti s-au soldat cu doi morţi şi peste 60 de răniţi în noaptea de joi spre vineri în Harkov şi Sumî, în nord-estul Ucrainei, au anunţat autorităţile ucrainene. Ukrainskaia Pravda citează procurori care susţin că ruşii au lovit Harkovul cu 3 rachete Iskander, a căror detonare a avut loc în aer pentru a provoca cât mai multe pagube în oraş. La Sumî, în apropiere de frontiera rusă, un atac cu drone Shahed de fabricaţie iraniană a ucis o persoană şi a rănit o alta, potrivit administraţiei militare locale, informează news.ro.
Acum 12 ore
09:30
Adjunctul primarului Kievului, inculpat. Ar fi ajutat zeci de ucraineni să fugă din ţară, ca să nu fie trimişi pe front # ObservatorNews
Un adjunct al primarului Kievului, Vitali Kliciko, a fost inculpat, fiind acuzat că a pus la cale o schemă prin care bărbaţii cu vârstă de încorporare reuşeau să fugă din ţară şi, astfel, să nu fie trimişi să lupte pe front. Astfel, peste 30 de ucraineni au părăsit ţara, ilegal, între lunile mai şi iunie 2022.
09:10
Cine sunt victimele tragediei din Italia, unde o telecabină s-a prăbușit în gol după ruperea cablului de tracțiune # ObservatorNews
Patru persoane au murit şi o alta se află la terapie intensivă după ce telecabina în care se aflau s-a prăbuşit. Nenorocirea a avut loc lângă Napoli, după ce unul dintre cablurile care susţineau cabina s-a rupt. Victimele erau turişti veniţi din Marea Britanie şi Israel. Operaţiunile de salvare au fost îngreunate de ceaţă şi de vântul puternic, iar acum autorităţile investighează tragedia.
09:00
Ucraina şi SUA au semnat un "memorandum de intenţie" privind mineralele. Detaliile nu au fost făcute publice # ObservatorNews
Washingtonul şi Kievul au semnat joi un "memorandum de intenţie" care vizează încheierea unui acord complex privind accesul la resursele naturale şi mineralele critice ale Ucrainei, a anunţat un oficial ucrainean, relatează AFP, citată de Agerpres.
08:50
Lasconi a trecut peste trădarea din USR: "V-am iertat. Chiar v-am iertat. Mai avem două săptămâni, fraților" # ObservatorNews
Elena Lasconi a triis un mesaj către puciști: "V-am iertat. Chiar v-am iertat. Mai avem două săptămâni, fraților".
08:40
UE a scos pe lista de sancţiuni importurile de gaze lichefiate din Rusia. Noua strategie va fi anunţată luna viitoare # ObservatorNews
Uniunea Europeană a renunţat să includă în următoarele pachete de sancţiuni interzicerea importurilor de gaze lichefiate din Rusia.
08:40
Un şofer de autobuz din Japonia a făcut greşeala vieţii. Cum a pierdut 84.000 de dolari pentru doar 7 dolari # ObservatorNews
Un șofer de autobuz japonez cu 29 de ani de experiență a pierdut pachetul de pensionare în valoare de 84.000 de dolari după ce a fost concediat pentru furtul a 7 dolari din tarifele pasagerilor, potrivit unei decizii a Curții Supreme din Japonia, informează Mediafax.
08:20
Cum a reuşit cel mai mare grup din industria de restaurante din România să-şi dubleze profitul în 7 ani # ObservatorNews
Specialistul economic al Observator, continuă discuţia, în cadrul rubricii IQ Financiar, despre sectorul de Horeca.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.