Incendiu la o discotecă din Macedonia de Nord, soldat cu 61 de decese: ancheta a fost extinsă, foşti miniştri puşi sub acuzare
News.ro,
13 aprilie 2025 05:20
Autorităţile din Macedonia de Nord au anunţat, sâmbătă, că au extins ancheta privind incendiul de la o discotecă care a ucis 61 de persoane, incluzând foşti miniştri şi funcţionari publici, relatează AFP.
• • •
Alte ştiri de News.ro
Acum câteva minute
06:30
Cota de popularitate a lui Donald Trump este în scădere, potrivit sondajelor publicate miercuri, preşedintele american fiind penalizat în special pentru modul în care gestionează economia şi imigraţia, scrie AFP.
06:30
Boeing îşi apără redresarea, în faţa riscurilor comerciale SUA-China; acţiunile au crescut după pierderi sub aşteptări # News.ro
Directorul general al Boeing, Kelly Ortberg, a declarat miercuri că producătorul american de avioane va proteja redresarea companiei în faţa unui posibil război comercial între Statele Unite şi China, după ce compania a raportat o pierdere trimestrială sub aşteptările analiştilor şi o creştere a producţiei de aeronave, ceea ce a dus la o creştere de 6% a acţiunilor sale, transmite Reuters.
Acum câteva minute
06:20
Donald Trump a declarat miercuri că el crede că are o „înţelegere cu Rusia” pentru a pune capăt războiului din Ucraina, spunând că acum este nevoie de undă verde din partea preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.
Acum câteva minute
06:10
În faţa criticilor, Zelenski a împărtăşit o declaraţie din 2018 a administraţiei Trump care respinge anexarea Crimeei # News.ro
Volodimir Zelenski a publicat o declaraţie din 2018 a administraţiei Trump care se opune anexării Crimeii de către Moscova, ca răspuns la criticile preşedintelui american de miercuri pentru reafirmarea faptului că Kievul nu va recunoaşte suveranitatea Rusiei asupra acestui teritoriu, conform AFP.
06:00
Cel puţin două persoane au fost ucise şi 54 rănite, inclusiv copii, într-un atac cu rachete ruseşti asupra capitalei ucrainene, miercuri seară, preşedinţia ucraineană acuzându-l pe preşedintele rus că are "doar dorinţa de a ucide", informează AFP.
06:00
Rezerva Federală a SUA, între presiuni politice şi independenţă: riscuri globale în creştere # News.ro
Bancherii centrali din întreaga lume, care până de curând vedeau în Rezerva Federală (Fed) a SUA un pilon al stabilităţii economice globale, se confruntă acum cu o perioadă imprevizibilă, marcată de presiuni politice interne şi decizii de politică monetară aflate în contradicţie cu tendinţele globale, relatează Reuters.
Acum câteva minute
05:40
Şeful FMI pentru Europa: Banca Centrală Europeană ar trebui să mai reducă dobânda de referinţă doar o singură dată în 2025 # News.ro
Banca Centrală Europeană (BCE) ar trebui să efectueze doar o singură nouă reducere a dobânzii de politică monetară în acest an, în pofida riscurilor extinse asupra creşterii economice, a declarat miercuri Alfred Kammer, directorul departamentului european al Fondului Monetar Internaţional, citat de CNBC.
Acum 30 minute
05:10
Salonul Auto de la Shanghai, devenit în ultimii ani principalul eveniment global pentru lansarea vehiculelor electrice de ultimă generaţie din China, s-a deschis miercuri pe fondul unei incertitudini generalizate generate de războiul comercial dintre SUA şi China, dar şi de noile reglementări privind siguranţa sistemelor de conducere asistată, relatează Reuters.
Acum 6 ore
00:50
Diplomaţia rusă a anunţat miercuri că talibanii ar putea numi un ambasador la Moscova, o nouă măsură vizând să accelereze o apropiere în curs între Rusia şi Kabul, izolat pe scena internaţională, relatează AFP.
00:40
Echipa spaniolă Real Madrid a învins miercuri seara, în deplasare, scor 1-0, formaţia Getafe, în etapa a 33-a din La Liga.
Acum 8 ore
00:10
Echipa italiană AC Milan s-a calificat miercuri seara în finala Cupei Italiei, după ce a dispus, în deplasare, scor 3-0, de gruparea Inter Milano, în manşa secundă a semifinalelor competiţiei.
00:00
Echipa engleză Arsenal Londra a încheiat la egalitate miercuri seara, pe teren propriu, scor 2-2, cu gruparea Crystal Palace, în etapa a 34-a din Premier League.
23 aprilie 2025
23:50
Forumul Economic Mondial WEF îşi anchetează fondatorul, acuzat de delapidare. Klaus Schwab a demisionat în urma unei scrisori anonime după mai bine de de 50 de ani la conducerea organizaţiei. Interimatul, încredinţat vicepreşedintelui Peter Brabeck-Letmat # News.ro
Forumul Economic Mondial (WEF) a deschis o anchetă împotriva fondatorului său Klaus Schwab, în urma unor acuzaţii anonime de delapidare, care au condus la demisia acestuia după mai bine de o jumătate de secol la conducerea acestei organizaţii pe care o încarna, relatează AFP.
23:20
Daniel Funeriu: Procesul electoral din 2025 este profund viciat şi îi cer preşedintelui statului să explice de ce permite la Palatul Cotroceni o dezbatere organizată de o televiziune privată, în care nu sunt invitaţi toţi candidaţii # News.ro
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Daniel Funeriu afirmă că procesul electoral pentru alegerea preşedintelui României este unul ”profund viciat” şi îi cere preşedintelui interimar Ilie Bolojan să explice care sunt motivele pentru care permite unei televiziuni private să organizeze la Palatul Cotroceni o dezbatere electorală pentru care doar unii dintre candidaţi au primit invitaţie.
23:00
Vaticanul anunţă nouă zile de doliu începând de sâmbătă, când au loc funeraliile lui Francisc I. Peste 19.400 de persoane s-au recules la sicriul defunctului Papă, expus la Balizica Sf, Petru. Vaticanul intenţionează să prelungească accesul până după miez # News.ro
Vaticanul urmează să respecte nouă zile de doliu după moartea Papei Francisc I - începând de sâmbătă, ziua funeraliilor defunctului Papă -, anunţă miercuri într-un comunicat Sfântul Scaun, relatează AFP.
22:40
Tenis: Ultima româncă rămasă pe tablou la Madrid, Jaqueline Cristian a pierdut în primul tur şi părăseşte turneul # News.ro
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a fost învinsă în primul tur al turneului WTA 1000 Mutua Madrid Open. România a rămas fără reprezentantă la simplu.
22:40
Abbas cere Hezbollahului să elibereze ostaticii. Cel puţin 25 de morţi în bombardamente israeliene sângeroase. Miniştrii de Externe francez, britanic şi german cer Israelului să ridice blocarea ajutorului umanitar. OCHA anunţă internări din cauza malnutri # News.ro
Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas cere miercuri Hamasului să elibereze ultimii ostatici ţinuţi în Fâşia Gaza, unde cel puţin 25 de persoane au fost ucise în bombardamente israeliene, potrivit salvatorilor, relatează AFP.
Acum 12 ore
22:30
Intervenţie a forţelor speciale ale Poliţiei, după ce mai multe persoane s-au luat la bătaie în stradă, la Piteşti # News.ro
Poliţiştii din Argeş, dar şi forţele speciale din cadrul Poliţiei au intervenit, miercuri, pentru aplanarea unui scandal izbucnit pe o stradă din municipiul Piteşti, unde mai multe persoane s-au bătut, în altercaţie fiind folosit şi un topor. Primele date arată că persoanele implicate în scandal se cunoşteau şi spun că s-au certat din cauza unei postări pe o reţea de socializare.
22:10
Marius Şumudică, antrenorul echipei Rapid Bucureşti, a fost nemulţumit de atitudinea jucătorilor săi la ultimele două meciuri şi spune că va avea o discuţie cu patronii clubului.
22:10
Prahova: Avertizare RO-Alert pentru localnicii şi turiştii aflaţi în staţiunea Buşteni, după ce un urs şi-a făcut apariţia în localitate. Este al treilea astfel de mesaj în ultimele zile # News.ro
Autorităţile din judeţul Prahova au emis din nou, miercuri seară, mesaj RO-Alert către localnicii şi turiştii aflaţi în staţiunea Buşteni, unde un urs şi-a făcut apariţia. Este al treilea mesaj în ultimele zile prin care este anunţată prezenţa urşilor pe străzile oraşului Buşteni.
22:00
Medicul Decebal Fodor: O persoană care îşi îmbunătăţeşte stilul de viaţă reuşeşte, prin dietă, să scadă riscul de apariţie a cancerului între 30 şi 50% # News.ro
O persoană care îşi îmbunătăţeşte stilul de viaţă reuşeşte, prin dietă, să scadă riscul de apariţie a cancerului între 30 şi 50%, afirmă medicul Decebal Fodor, chirurg. El subliniază că mişcarea se numără printre obiceiurile care scad riscul de apariţie a bolii neoplazice, Decebal Fodor explicând şi cum anume contribuie activitatea fizică la o viaţă mai sănătoasă.
21:50
Echipa italiană Parma, antrenată de tehnicianul român Cristian Chivu, a învins miercuri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Juventus Torino, în etapa a 33-a din Serie A.
21:40
Cupa României: FC Hermannstadt s-a calificat în finală învingând cu 2-1 echipa Rapid. Învingătorii au înscris la ultima fază a meciului # News.ro
Echipa FC Hermannstadt s-a calificat miercuri seara în finala Cupei României, după ce a învins cu scorul de 2-1, pe teren propriu, formaţia bucureşteană Rapid, cu un gol marcat la ultima fază a meciului.
21:40
Decebal Fodor, chirurg: 10% dintre pacienţii care au fost diagnosticaţi cu cancer colo-rectal sunt pacienţi sub 55 de ani, în România/ Cum poate fi prevenit acest tip de neoplasm # News.ro
Nu toate tipurile de cancer pot fi prevenite, însă există situaţii în care chiar şi în ceea ce priveşte cancerul există prevenţie, acesta fiind cazul neoplasmului care afectează tubul digestiv, afirmă chirurgul Decebal Fodor, doctor în medicină. El arată că, în România, 10% dintre pacienţii care au fost diagnosticaţi cu cancer colo-rectal sunt mai tineri de 55 de ani, medicul explicând şi cum poate fi prevenit acest tip de cancer.
21:30
Trump îl atacă pe Zelenski şi declaraţiile acestuia ”incendiare” despre Crimeea anexată. ”El vrea să prelungească măcelul” # News.ro
Preşedintele american Donald Trump îl atacă violent miercuri pe omologul său ucrainean Vlodimir Zelenski, pe care-l acuză de faptul că face declaraţii ”incendiare” despre Crimeea anexată, în contextul în care un acord cu Rusia este ”foarte aproape” în opinia sa, relatează AFP.
21:10
ANCOM arată că a primit două sesizări de la politicieni implicaţi în campania electorală, dintre care una vizează conţinut potenţial ilegal, iar cealaltă alterarea vizibilităţii pe marile platforme/ Pentru ultima, ANCOM a sesizat marile platforme şi CE # News.ro
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) arată că a primit două sesizări de la politicieni implicaţi în campania electorală, una dintre acestea vizând conţinut potenţial ilegal, iar cealaltă alterarea vizibilităţii pe marile platforme. ANCOM adaugă că a cerut clarificări de la reclamanţi, iar ulterior a transmis răspunsurile. ANCOM precizează că a sesizat marile platforme şi Comisia Europeană în ceea ce priveşte plângerea privind alterarea vizibilităţii pe marile platforme, urmând ca în cazul celeilalte plângeri să ia măsurile necesare pentru sesizarea marilor platforme online relevante în funcţie de eventualele informaţii pe care le va primi din partea BEC.
21:00
India îşi închide principalul punct de frontieră cu Pakistanul în urma atacului din Caşmir # News.ro
India anunţă miercuri închiderea principalului post de trecrea frontierei cu Pakistanul, la o zi după cel mai sângeros atac comis împotriva civililor în ultimii ani în Caşmirul aflat sub administraţie indiană, relatează AFP.
21:00
Preţurile petrolului au scăzut miercuri cu aproape 3%, pe fondul posibilităţii ca OPEC+ să accelereze creşterea producţiei # News.ro
Preţurile petrolului au scăzut miercuri cu aproape 3%, după ce surse apropiate discuţiilor au indicat că OPEC+ ia în considerare accelerarea ritmului de creştere a producţiei de petrol în luna iunie, relatează Reuters.
20:30
Baschet masculin: CS Vâlcea – U BT Cluj, scor 88-92, în derby-ul etapei a 29-a a Ligii Naţionale # News.ro
Campioana U BT Cluj a învins miercuri, în deplasare, formaţia CS Vâlcea, după prelungiri, scor 92-88 (41-36, 81-81), în derby-ul etapei a 29-a a Ligii Naţionale, între ocupantele locurilor 2-3 în clasament. Campioana a tremurat pentru victorie, după ce a condus şi la 16 puncte, dar şi-a asigurat locul 2 la finalul sezonului regulat.
20:30
Ilie Bolojan, vizită la spitalul construit de Asociaţia ”Dăruieşte Viaţă”: Această iniţiativă, sprijinită de sute de mii de cetăţeni şi mii de companii, reprezintă un exemplu de bune practici ce ar putea fi extins # News.ro
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a făcut, miercuri, o vizită la spitalul construit de Asociaţia ”Dăruieşte Viaţă”, arătând că această iniţiativă, sprijinită de sute de mii de cetăţeni şi mii de companii, reprezintă un exemplu de bune practici ce ar putea fi extins.
20:20
Roboţii umanoizi Optimus ai Tesla, afectaţi de restricţiile Chinei privind exportul de pământuri rare, spune Elon Musk # News.ro
Directorul general al Tesla, Elon Musk, a declarat că noile restricţii comerciale impuse de China asupra magneţilor din pământuri rare afectează producţia roboţilor umanoizi Optimus, care depind de aceste materiale esenţiale, relatează Reuters.
20:10
Eugen Tomac, despre deciziile autorităţilor privind regulile din campanie: Sunt profund politizate. Trăim într-o societate democratică şi fiecare cetăţean are dreptul să se exprime, inclusiv dreptul de a schimba strategia în timpul campaniei # News.ro
Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a declarat miercuri, despre deciziile autorităţilor privind regulile din campanie, că sunt profund politizate, afirmând că trăim într-o societate democratică şi fiecare cetăţean are dreptul să se exprime, inclusiv dreptul de a schimba strategia în timpul campaniei.
20:10
Baschet masculin: CS Vâlcea – U BT Cluj, scor 88-92, în derby-ul etapeia 29-a a Ligii Naţionale # News.ro
Campioana U BT Cluj a învins miercuri, în deplasare, formaţia CS Vâlcea, după prelungiri, scor 92-88 (41-36, 81-81), în derby-ul etapei a 29-a a Ligii Naţionale, între ocupantele locurilor 2-3 în clasament. Campioana a tremurat pentru victorie, după ce a condus şi la 16 puncte, dar şi-a asigurat locul 2 la finalul sezonului regulat.
20:00
Crin Antonescu: Nu suntem în situaţia de a alege răul cel mai mic. România de astăzi este mai europeană ca oricând, are mai multe şanse ca oricând. Cu ce condiţie? Să fim lucizi, să fim critici, exigenţi, să putem construi din ce avem la îndemână # News.ro
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a declarat miercuri că partidele care guvernează azi România au multe datorii la români, la electoratul român, la proprii lor votanţi şi spune asta nu de la distanţă, nu pentru că a fost deoparte 10 ani, ci perfect solidar cu ei, ca unul care în timpul activităţii sale politice a făcut aceleaşi greşeli pe care le-au făcut şi ei în vremea din urmă şi a făcut şi parte din lucrurile bune pe care le-au făcut. El a mai arătat că România de astăzi este mai europeană ca oricând, mai civilizată ca oricând şi are mai multe şanse ca oricând, cu condiţia să fim lucizi, cu condiţia să fim critici, exigenţi şi să putem construi din ce avem la îndemână.
20:00
Valdis Dombrovskis cere, la Washington, ”mai multă claritate” în aşteptările Guvernului Trump în vederea lansării unor negocieri ale unui acord comercial # News.ro
Uniunea Europeană (UE) ”ar dori” să aibă mai multe elemente despre aşteptările Guvernului Trump, pentru a putea negocia un acord şi a evita o escaladare vamală pe celălalt mal al Oceanului Atlantic, declară miercuri, la Washington, comisarul european însărcinat cu Economia Valdis Dombrovskis, relatează AFP.
19:50
Marile acţiuni europene au închis miercuri în creştere cu 1,8%, pe fondul speranţelor de detensionare a relaţiilor comerciale SUA-China # News.ro
Pieţele bursiere europene au încheiat ziua de miercuri în creştere, investitorii recăpătându-şi apetitul pentru risc în contextul unor semnale că un război comercial total între Statele Unite şi China ar putea fi evitat, transmite CNBC.
19:50
"Sunt convins că nu a încercat niciodată să trişeze": Nadal îl apără la rândul pe Sinner în privinţa dopajului # News.ro
Spaniolul Rafael Nadal a declarat, într-un interviu pentru The Telegraph, că după părerea sa italianul Jannik Sinner, suspendat pentru dopaj, "nu a încercat niciodată să trişeze".
19:50
Emiterea cărţii electronice de identitate va putea fi solicitată, începând de joi, şi de către persoanele cu domiciliul în Bucureşti, anunţă Ministerul Afacerilor Interne (MAI).
19:50
Crin Antonescu: Partidele care guvernează azi România au multe datorii la români, la electorat român, la propriilor votanţi. O spun nu de la distanţă, nu pentru că am fost deoparte 10 ani, ci o spun perfect solidar cu ei # News.ro
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a declarat miercuri că partidele care guvernează azi România au multe datorii la români, la electorat român, la propriilor votanţi şi spune asta nu de la distanţă, nu pentru că a fost deoparte 10 ani, ci perfect solidar cu ei, ca unul care în timpul activităţii sale politice a făcut aceleaşi greşeli pe care le-au făcut şi ei în vremea din urmă.
19:40
Kelemen Hunor: Avem nevoie de toate voturile posibile. Vom putea păstra rezultatele alegerilor de anul trecut dacă câştigăm prezidenţialele. Dacă nu, viitorul preşedinte va face un alt guvern, o altă majoritate şi va schimba jocul de la bun început # News.ro
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat miercuri, că cei din coaliţie au nevoie de toate voturile posibile, el precizând că vor putea păstra rezultatele alegerilor de anul trecut dacă câştigă alegerile prezidenţiale iar dacă nu, viitorul preşedinte va face un alt guvern, o altă majoritate şi va schimba jocul de la bun început. Kelemen Hunor a mai afirmat că aşa a făcut Băsescu, aşa a făcut Iohannis şi are instrumentele necesare un preşedinte să facă aşa ceva.
19:30
Kelemen Hunor: Avem nevoie de toate voturile posibile. Vom putea păstra rezultatele alegerilor de anul trecut dacă câştigăm alegerile / Dacă nu, viitorul preşedinte va face un alt guvern, o altă majoritate şi va schimba jocul de la bun început # News.ro
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat miercuri, că cei din coaliţie au nevoie de toate voturile posibile, el precizând că vor putea păstra rezultatele alegerilor de anul trecut dacă câştigă alegerile prezidenţiale iar dacă nu, viitorul preşedinte va face un alt guvern, o altă majoritate şi va schimba jocul de la bun început. Kelemen Hunor a mai afirmat că aşa a făcut Băsescu, aşa a făcut Iohannis şi are instrumentele necesare un preşedinte să facă aşa ceva.
19:20
Preşedintele Camerei inferioare a Parlamentului olandez îi propune, la un dineu, ambasadorului Franţei un plan de împărţire a Belgiei. Olanda vrea să anexeze Flandra, iar ”Valonia se va putea duce la Franţa” # News.ro
Preşedintele Camerei inferioare a Parlamentului olandez Martin Bosma i-a propus la un dineu ambasadorului Franţei în Olanda, François Alabrune, să împartă Belgia, scrie presa olandeză şi belgiană, relatează Le Figaro.
19:20
Emil Boc: Am fost mandatat de conducerea partidului, să fie clar pentru toată lumea că PNL joacă o singură carte şi susţine un singur candidat, Crin Antonescu / Despre Nicuşor Dan: Vreţi să ducem blocajele de la Capitală la nivelul întregii ţări? # News.ro
Primarul din Cluj-Napoca, liberalul Emil Boc a declarat miercuri, la Târgu Mureş, că a fost mandatat de conducerea partidului să trasmită, ca să fie clar pentru toată lumea, că PNL joacă o singură carte şi susţine un singur candidat, Crin Antonescu. Despre Nicuşor Dan, Boc a arătat că nu ştie un proiect pe care primarul Capitalei să îl fi terminat şi s-a întrebat: Vreţi să ducem blocajele de la Capitală la nivelul întregii ţări?
19:10
Preşedintele Camerei inferioare a Parlamentului olandez îi propune ambasadorului Franţei un plan de desfiinţare a Belgiei la un dineu. Olanda vrea să anexeze Flandra, iar ”Valonia se va putea duce la Franţa” # News.ro
Preşedintele Camerei inferioare a Parlamentului olandez Martin Bosma i-a propus la un dineu ambasadorului Franţei în Olanda, François Alabrune, să împartă Belgia, scrie presa olandeză şi belgiană, relatează Le Figaro.
18:50
Forul de conducere al Formulei 1 a aprobat oficial GM Performance Power Units ca furnizor oficial de motoare începând cu 2029, a anunţat miercuri FIA.
18:50
USR: Fostul parlamentar Crin Antonescu promite acum să elimine pensiile speciale ale magistraţilor. Dar ştii ce nu spune fostul parlamentar? Că el a fost printre cei care le-au creat # News.ro
USR îl acuză, miercuri, pe Crin Antonescu că promite acum să elimine pensiile speciale ale magistraţilor, dar nu spune că el a fost printre cei care le-au creat, în 1997, când Parlamentul României a votat pentru introducerea pensiilor speciale în sistemul de justiţie.
18:40
SUA nu vor fi în măsură să dezvăluie cauzele autismului în septembrie, îl corectează directorul NIH pe secretarul antivaccinist al Sănătăţii Robert Kennedy Jr. În septembrie urmează să fie lansată o cercetare, ale cărei rezultate pot fi cunoscute peste un # News.ro
Statele Unite nu sunt în măsură să ”dezvăluie” cauzele autismului în septembrie, anunţă un oficial de rang înalt în domeniul sănătăţii, corectând declaraţii ale secretarului Sănătăţii, antivaccinistul Robert Kennedy Jr., care promitea la 10 aprilie că un studiu al autorităţilor sanitare avea să permită să se stabilească ”până în septembrie” cauzele a ceea ce prezintă drept o ”epidemie de autism”, relatează AFP.
18:10
Iordania interzice activităţile confreriei Fraţii Musulmani în regat şi-i închide toate birourile # News.ro
Iordania a interzis miercuri toate activităţile confreriei Fraţii Musulmani şi a închis birourile acestei mişcări islamiste în regat, anunţă ministrul iordanian de Interne Mazen al-Faraya, relatează AFP.
18:00
Percheziţii la un spital din Târgu Jiu, la un cabinet medical privat şi la locuinţele a trei persoane, suspectate de abuz în serviciu şi fals intelectual/ Poliţiştii s-au autosesizat după ce o comisie de expertiza psihiatrică a atestat date nereale # News.ro
Poliţiştii au făcut, miercuri, percheziţii la un spital din Târgu Jiu, la un cabinet medical privat şi la locuinţele a trei persoane suspectate într-un dosar de abuz în serviciu şi fals intelectual, deschis după ce poliţiştii au constatat că o comisie de expertiză psihiatrică a atestat date nereale, în interesul unei persoane.
18:00
Aproximativ 3.000 de persoane evacuate în SUA din calea unui incendiu care se extinde rapid în pădurile de pini din New Jersey, una dintre cele mai vaste zone protejate pe Coasta de Est # News.ro
Peste 3.000 de persoane au fost evacuate în statul american New Jersey din calea unui incendiu de pădure care se extindea rapid şi ameninţa peste 1.300 de clădiri, relatează AFP.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.