Ministrul Justiției, despre ANULAREA alegerilor și ”Turul 2, înapoi”: ”Nu funcționez în logica drobului de sare. Nu va fi vorba de un precedent”
Gândul,
14 aprilie 2025 08:10
Mai sunt trei săptămâni până la startul alegerile prezidențiale din 2025, reluate de la zero după decizia Curții Constituționale care a anulat turul 1 al scrutinului de anul trecut și a oprit votarea începută pentru turul 2. În această perioadă scurtă de timp s-a conturat în rândul multora dintre alegători temerea sau suspiciunea că această […]
• • •
Alte ştiri de Gândul
Acum 5 minute
17:10
CNAIR a atribuit contractul pentru construcția ultimului lot al A7. O companie românească se va ocupa de lucrări # Gândul
Compania Națională de Administrare a Insfrastructurii Rutiere (CNAIR) a atribuit contractul pentru construcția ultimului lot al Autostrăzii Pașcani – Suceava (A7). Compania care se va ocupa de lucrări este una românească, Spedition UMB, și va avea la dispoziție 30 de luni pentru a termina proiectul. Șase luni vor fi alocate proiectării și 24 de luni execuției. […]
17:10
CNA: ️Niciun partid nu poate folosi timpii de antenă în favoarea unui alt CANDIDAT decât cel înregistrat inițial # Gândul
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a transmis, marți, că partidele politice nu pot utiliza timpii de antenă alocați în campania electorală pentru a susține un alt candidat decât cel înregistrat oficial. Precizarea vine în contextul unei decizii a Biroului Electoral Central (BEC), care a admis o plângere referitoare la susținerea acordată de către USR candidatului […]
17:10
BEC a decis ce se întâmplă cu postările de susținere ale candidatului favorit la prezidențiale # Gândul
Potrivit Biroului Electoral Central, o persoană care postează pe una dintre platformele online, chiar dacă e vorba despre o pagină personală, materiale de propagandă electorală, în mod repetat și preponderent, atunci aceasta devine actor politic care poate influența electoratul. Prin urmare, are obligația să-și eticheteze articolele respective, pentru atenționare, cu scopul informării corecte a publicului. […]
17:10
Crin Antonescu notează într-o postare pe pagina sa de Facebook, despre ce înseamnă un președinte liber. „Un președinte este liber când nimic din trecut nu-i cere socoteală.”, a notat candidatul la alegerile prezidențiale. Crin Antonescu își începe discursul prin a defini ce înseamnă un președinte liber. „Un preşedinte este liber atunci când nu are de […]
17:10
Plenul CSM a avizat negativ proiectul privind modificarea unor acte normative din domeniul PENSIILOR de serviciu. Argumentele magistraților # Gândul
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a avizat negativ, ședința de marți, propunerea legislativă privind modificarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, proiect depus în Parlament de lideri ai Coaliției. Membrii CSM au votat în unanimitate împotriva propunerii legislative a Coaliției privind pensii de serviciu, un aviz negativ care este însă unul consultativ. […]
Acum 10 minute
17:00
Antreprenori din România, Italia, Turcia și Ucraina concurează pentru adjudecarea contractului în valoare de 2,71 miliarde de lei (fără TVA), care prevede proiectarea și execuția acestui lot (21,7 km) în termen de 34 de luni (10 luni pentru proiectare și 24 de luni pentru execuție), anunță Ministerul Transporturilor. Traseul Lotului 3 se desfășoară între Nodul […]
17:00
Administrația Trump a INTERZIS accesul jurnaliștilor Associated Press la un eveniment de la Casa Albă. Decizia, în pofida unei hotărâri a instanței # Gândul
Associated Press a acuzat Casa Albă că a încălcat o hotărâre judecătorească, după ce jurnaliștilor săi le-a fost din nou interzis accesul la un eveniment din Biroul Oval. Luni, jurnalistul AP David Bauder a transmis că unui reporter și unui fotograf li sa interzis să participe la o conferință de presă cu președintele Donald Trump […]
Acum 30 minute
16:50
Avarie la Termocentrale Constanța: De la ora 23:00 se oprește gazul pentru 36 de ore în oraș! # Gândul
Termocentrale Constanța transmite marți că, din cauza unei avarii, urmează să efectueze lucrări urgente la instalația de producere a energiei termice din CET PALAS. Toți constănțenii racordați la sistemul de termoficare al Constanței rămân fără gaz de marți noaptea. Pentru efectuarea lucrărilor este necesară sistarea furnizării agentului termic către principalul său client, Termoficare Constanța, dar […]
16:50
Sorin Grindeanu: „De mâine, un tren modernizat cu bani din PNRR intră în circulație spre litoral” # Gândul
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, anunță că primul tren realizat din fonduri PNRR va pleca mâine din București către Constanța și retur, urmând ca de joi să intre în circulație patru trenuri PNRR. Ministrul a prezentat pe contul său TikTok un filmuleț de prezentare a trenului și a notat că: „De mâine, un tren modernizat cu […]
16:50
JD Vance sfătuiește Europa să nu fie „vasala permanentă a SUA”. „Infrastructura de apărare a Europei este, de când mă știu, subvenționată” # Gândul
Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, a declarat, într-un interviu acordat presei britanice, că Europa ar trebui să nu mai depindă atât de mult de ajutorul militar al Statelor Unite. Într-un interviu acordat site-ului britanic UnHerd, vicepreședintele SUA a spus că fostul președinte francez Charles de Gaulle, care a condus rezistența franceză împotriva naziștilor și a […]
16:50
Andrew Tate, previziuni sumbre în Marea Britanie. Influencerul va fi judecat pentru ACUZAȚII de abuz. Proces intentat de patru femei # Gândul
Andrew Tate va fi judecat în 2027 într-un proces civil intentat de patru femei pentru presupuse abuzuri fizice și sexuale, într-un caz despre care avocații lor spun că este primul de acest fel din Marea Britanie. Andrew şi Tristan Tate – cu dublă cetăţenie, britanică şi americană – au fost trimişi în judecată și în […]
16:50
Oamenii care au una dintre aceste 3 litere în numele lor vor conduce lumea, potrivit experților în numerologie # Gândul
Ce îți spune numele despre tine? Poate mai mult decât crezi. Te-ai gândit vreodată că numele tău nu e doar o simplă etichetă? De fapt, e ca o amprentă subtilă care poartă cu ea o anumită vibrație. Un fel de cod invizibil care interacționează cu lumea din jurul tău, chiar și atunci când nu ești […]
16:40
Administrația președintelui SUA, Donald Trump, dorește să reducă bugetul Departamentului de Stat cu aproximativ jumătate, potrivit unor documente interne analizate de Reuters, o reducere care ar putea duce la închiderea a aproape 30 de misiuni americane și reduceri drastice ale ajutorului extern acordat de Washington. Reducerile propuse sunt de aproape 30 de miliarde de dolari […]
Acum o oră
16:30
ANFP dă startul primei runde de Concurs național din 2025. Testarea avansată pentru promovarea pe funcţii publice de conducere, organizată în PREMIERĂ # Gândul
Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) anunță organizarea primei runde de Concurs național, pentru anul 2025, precum și a primei probe de testare avansată din cadrul concursului de promovare în funcții publice de conducere. Pe parcursul anului vor mai fi organizate alte trei runde de Concurs, dar şi runde de testări avansate. Prima rundă a […]
16:30
GÂNDUL îți propune pentru azi, 15 aprilie 2025, un nou test IQ care să-ți pună la încercare capacitatea de concentrare și atenția la detalii. Ecuația „7 + 13 = 12” este greșită. Testul ales este unul simplu: va trebui să muți un singur băț de chibrit pentru a corecta egalitatea. La ce ajută testul cu […]
16:20
Teheranul continuă NEGOCIERILE cu Washingtonul/ Liderul suprem al Iranului: „Nu legăm soarta țării de aceste discuții” # Gândul
Liderul suprem al Iranului, Ayatollahul Ali Khamenei, a declarat, marți, că nu este ”nici foarte optimist, nici pesimist” privind discuțiile cu SUA pe tema programului nuclear. ”Nu suntem nici prea optimiști, nici pesimiști în privința lor. La urma urmei, este un proces care a fost decis și primii pași au fost bine implementați”, a declarat […]
16:20
DEN: Nuclearelectrica, dispusă să reducă PRODUCȚIA de la Cernavodă pentru câteva ore, pentru a face față provocărilor de Paște. Scenariile de lucru # Gândul
Producția de energie de la Centrala nucleară de la Cernavodă ar putea să fi redusă în zilele de Paște, în cazul unui excedent prea mare în zilele de Paște, când consumul de curent din țară este așteptat să fie mic, acesta fiind un scenariu de ultima instanță, potrivit anunțului responsabililor după ședința Comandamentului energetic de […]
16:20
Termocentrale Constanța transmite marți că, din cauza unei avarii, urmează să efectueze lucrări urgente la instalația de producere a energiei termice din CET PALAS. Toți constănțenii racordați la sistemul de termoficare al Constanței rămân fără gaz de marți noaptea. Pentru efectuarea lucrărilor este necesară sistarea furnizării agentului termic către principalul său client, Termoficare Constanța, dar […]
16:20
Hai să începem ziua de marți cu voie bună! Pentru asta, GÂNDUL.RO vă propune azi, 15 aprilie, un banc de nota 10: „Domnule Bulă, aveți recomandare de la vechiul loc de muncă?” – Domnule Bulă, aveți recomandare de la vechiul loc de muncă? – Desigur! După ce m-au dat afară, mi-au recomandat să-mi caut un […]
16:10
Statele Unite vor un acord comercial RAPID cu Marea Britanie /Vance: „Lucrăm din greu cu Guvernul Keir Starmer” # Gândul
Marea Britanie are o ”șansă bună” de a obține un acord comercial cu Statele Unite, afirmă vicepreședintele american, James David Vance, salutând discuțiile cu premierul britanic, Keir Starmer. “În mod categoric, lucrăm din greu cu Guvernul Keir Starmer asupra unui acord comercial”, a declarat JD Vance, conform postului de televiziune CNBC. “Președintelui Donald Trump îi […]
16:10
Casa de 4 milioane de dolari în care locuia Gene Hackman și soția lui era INFESTATĂ cu șobolani: „Devenise un focar de infecție” # Gândul
Autoritățile din cadrul Departamentului pentru Sănătate Publică din New Mexico au condus o investigație pe proprietatea lui Gene Hackman, unde actorul și soția sa, Betsy, au fost găsiți morți în luna februarie. Informații din raportul întocmit de experții în Sănătate dezvăluie că proprietatea în valoare de 4 milioane de dolari era infestată cu șobolani și […]
16:10
Secretul MOLDOVENCELOR pentru un cozonac pufos și o coajă lucioasă a fost dezvăluit. Ingredientele care fac diferența # Gândul
Cozonacul molodvenesc este vedetă la masa de Paște, în multe gospodării din România. Având o textură aerată și coaja ușor crocantă și lucioasă, acest desert traditional impresionează și astăzi. Cu toate că ingredientele de bază par comune, făină, ouă, lapte, drojidie, zahăr și ulei, moldovencele mai adaugă un alt ingredient surprinzător care poate face diferența. […]
16:10
Marian Godină, neiertător cu cel care l-a AMENINȚAT că-i taie un deget. Ce se întâmplă cu dosarul penal, instrumentat de colegii săi # Gândul
Anchetatori prahoveni efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal deschis, după ce polițistul Marian Godină a reclamat faptul că ar fi fost amenințat cu acte de violență. Anchetatorii ar fi stabilit că persoana bănuită este un tânăr de 30 de ani din localitatea Florești. În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru amenințare, iar […]
Acum 2 ore
16:00
Ce grupă are România la Campionatul European U19. Obiectivul anunțat. „Să atingem semifinalele” # Gândul
România e în Grupa A, alături de Danemarca, Spania și Muntenegru, la Campionatul European U19, care va avea loc în perioada 13-26 iunie. Turneul se joacă în România. În Grupa B, unde sunt naționalele Germaniei, Norvegiei, Angliei și Olandei, meciurile se desfășoară pe stadioanele Giulești, Arcul de Triumf, „Anghel Iordănescu” din Voluntari și „Ilie Oană” […]
16:00
George Simion, întâlnire cu delegația Congresului SUA prezentă la Bucureşti: M-am asigurat că republicanii știu totul despre LOVITURA dată democrației # Gândul
Preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, anunţă că s-a întâlnit marţi, cu Anna Paulina Luna, membră a Camerei Reprezentanţilor a SUA din partea statului Florida, reprezentantă a Partidului Republican, în contextul vizitei oficiale a unei delegaţii americane în România, el subliniind că s-a asigurat că reprezentanţii SUA „ştiu totul despre lovitura dată democraţiei”. […]
16:00
Un copil de doi ani a supraviețuit după ce a căzut de la ETAJUL 7 al unui bloc din Sectorul 6 # Gândul
Un copil de doi ani a supraviețuit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Sectorul 6. Cel mic a fost dus de urgență la spital. Polițiștii au început o anchetă. Potrivit primelor date. copilul se afla acasă împreună cu părinții săi când a avut loc tragedia. Se pare că, într-un […]
16:00
Incident la spitalul de plămâni „Marius Nasta” din București. O placă dintr-un tavan fals s-a desprins într-o sală de operație # Gândul
O placă din tavanul fals al unei săli de operaţii a Spitalului de Plămâni „Marius Nasta” din București s-a desprins în timpul unei intervenţii chirurgicale. Ce explicații au oferit reprezentanții unității medicale. Reprezentanţii Institutului „Marius Nasta” afirmă că probabil incidentul s-a produs „din cauza vibraţiilor generate de mişcarea intempestivă a lămpii chirurgicale”. Nici pacientul, nici […]
15:50
Crin Antonescu, candidat la prezidențiale, NU a fost colaborator al Securității. Document oficial # Gândul
Crin Antonescu, candidatul PSD-PNL-UDMR-Alte Minorități, nu a colaborat cu securitatea, potrivit documentelor CNSAS. CNAS menționează o întâmplare în care Crin Antonescu a fost pus să dea o declarație la data de 13.01.1985, însă în baza acelui document nu se poate reține calitatea de colaborator al Securității, în sensul legii. În curs de actualizare! sursa […]
15:40
Suciu: A fost un prânz între congresmeni americani și parlamentari. Cazanciuc: Mulți erau pentru prima dată în România, le-am prezentat și o hartă # Gândul
Robert Cazanciuc, vicepreședinte al Senatului României, și deputatul PSD Daniel Suciu, vicepreședinte al Camerei Deputaților, la Parlament, au declarat în urma vizitei delegației SUA că „a fost un prânz între congresmeni americani și parlamentari români. N-a fost o discuție cu subiecte specifice.” Robert Cazanciuc a declarat că pentru că mulți dintre ei erau pentru […]
15:40
Leguma ieftină și nelipsită din mâncărurile românilor. Este considerată remediu natural pentru artrită # Gândul
Care este legume care face minuni împotriva artritei. Costă numai 5 lei pe kilogram și poate fi cumpărată din toate piețele și supermarketurile din România. Ea este nelipsită din bucătăria românilor. Dietele bazate pe legume sunt întotdeauna benefice pentru organism. Conform specialiștilor, o legume poate „bloca” simptomele artritei și poate reduce riscul de fracturi. Românii […]
15:30
Un tramvai de epocă va străbate joi, 17 aprilie, traseul liniei 10. Este vorba de Tramvaiul Iepurașului, anunță STB. „STB vă invită joi, 17 aprilie, într-o călătorie specială cu Tramvaiul Iepurașului! STB organizează o surpriză de sărbătoare pentru cei mici și cei mari: un tramvai de epocă va străbate traseul liniei 10, într-o cursă festivă dedicată […]
15:20
Administrația Trump este optimistă privind un ACORD între Rusia și Ucraina /Witkoff: Este necesară ”stabilitate” în Europa de Est # Gândul
Administrația Donald Trump este încrezătoare că se conturează un acord pentru oprirea războiului dintre Rusia și Ucraina, temele principale fiind menținerea prezenței ruse în zonele ocupate, imposibilitatea integrării Ucrainei în NATO și parteneriate comerciale în Europa de Est. ”Ați folosit un cuvânt potrivit, a se contura. Da. Este a treia întâlnire pe care am avut-o […]
15:20
Macron își exprimă SOLIDARITATEA cu Israelul/ „Încetarea focului este singura cale de a asigura eliberarea ostaticilor” # Gândul
Emmanuel Macron, președintele Franței, și-a exprimat, marți, solidaritate cu Israelul, în contextul unei discuții cu premierul israelian, Benjamin Netanyahu, insistând asupra necesității încheierii războiului din Fâșia Gaza. Macron a reiterat sprijinul Franței pentru Israel, pledând, totodată, pentru încheierea războiului și dezarmarea grupării militante Hamas. ”Tocmai ce am discutat cu premierul Benjamin Netanyahu. I-am repetat sprijinul […]
15:20
Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, după întâlnirea cu delegația Congresului SUA: Ne dorim CLARIFICAREA rapidă a subiectului Visa Waiver # Gândul
Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Daniel Suciu, a declarat marţi, după întâlnirea cu delegaţia Congresului SUA, aflată în vizită în România, că autoritățile române își doresc clarificarea într-un termen scurt a subiectului privind includerea României în programul Visa Waiver. „Am discutat, evident, și cu doamna ambasador, și cu domnul Buchanan despre dorința noastră de a clarifica, într-un […]
15:20
O destinație turistică foarte populară a INTERZIS purtarea șlapilor. Amenzile pot ajunge până la 2500 de euro # Gândul
Autoritățile Parcului Național Cinque Terre din Italia au decis să înăsprească regulile de acces pe celebrele trasee de coastă, în contextul creșterii constante a numărului de turiști și al presiunii tot mai mari asupra mediului înconjurător. Măsurile au fost luate pentru a asigura atât siguranța vizitatorilor, cât și protejarea ecosistemelor fragile ale regiunii. Una dintre […]
15:10
O zi aglomerată! Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de miercuri, 16 aprilie 2025. Berbec Astăzi este posibil să fie o altă zi aglomerată pentru tine. S-ar putea să ai o activitate de voluntariat dimineața și apoi să fii nevoit să faci comisioane după-amiază. Va fi o zi aglomerată, la limita agitației, dar agitația […]
15:10
În ce stadiu este proiectul Pasajului subteran de la Dristor – Mihai Bravu. Arhitect-șef Sector 3: Nu avem încă un aviz de la Primăria Capitalei # Gândul
Ștefan Dumitrașcu, arhitect-șef al Sectorului 3, a declarat în emisiunea „Cu Gândul la București”, că proiectul Pasajului subteran de la Dristor, la intersecția Căii Dudești cu Mihai Bravu, așteaptă un aviz important de la Primăria Capitalei. Este vorba de avizul CTC (Comisia Tehnică de Circulație). „Pasajul de la Mihai Bravu cu Dristor, care să completeze […]
15:10
Cazanciuc, după vizita delegației SUA: „Nu s-a discutat despre anularea alegerilor ca fiind o problemă. Au mare încredere în democrația din România” # Gândul
Robert Cazanciuc, vicepreședinte al Senatului României, și deputatul PSD Daniel Suciu, vicepreședinte al Camerei Deputaților, la Parlament, au transmis concluziile discuțiilor în urma vizitei delegației SUA. Cu privire la anularea alegerilor, Cazanciuc a transmis faptul că americanii au „foarte mare încredere în democrația din România”. Daniel Suciu, întrebat despre discuțiile privind anularea alegerilor prezidențiale din […]
Acum 4 ore
15:00
Jucăriile care conțin substanțe toxice vor dispărea din România. Sunt vizate, printre altele, baloanele și slime-urile # Gândul
Jucăriile care conţin substanţe toxice vor dispărea din România. Parlamentul European a interzis deja mai multe subtsanțe care se regăseau în jucării populare, cum ar fi baloanele și slime-urile. Iar acum a adoptat șu un nou set de reguli pentru importul de jucării, cum ar fi cele cumpărate de pe site-urile din China. Nu se […]
15:00
Destine frânte în floarea vârstei: medici rezidenți din IAȘI, morți la doar două săptămâni distanță # Gândul
În doar două săptămâni, Institutul de Gastroenterologie și Hepatologie din cadrul Spitalului „Sf. Spiridon”, din Iași, a pierdut doi tineri medici rezidenți. Emanuel Mirel Luca, în vârstă de 28 de ani, a fost găsit mort duminică, 13 aprilie, în propria casă. Mai devreme, pe 28 martie, s-a stins din viață și George Ștefan Tilă, de […]
15:00
Românii, cei mai numeroși TURIȘTI în Ungaria, după nemți. Țara vecină a atins un nou record în 2024 # Gândul
România este pe locul secund printre țările sursă ale turiștilor care au ajuns anul trecut în Ungaria, țară care a înregistrat cel mai bun an din istorie, potrivit datelor publice citate de o companie globală de reprezentare și management de aviație și turism. Anul 2024 a fost cel mai bun an din istoria turismului maghiar, […]
14:50
Ioan Andone, Mircea Bornescu și Alexandru Ioniță vin astăzi la „EXCLUSIV RAPID”, în direct pe YouTube – ProSport de la ora 17:00 # Gândul
Ioan Andone, Mircea Bornescu și Alexandru Ioniță vin astăzi la „EXCLUSIV RAPID”, în direct pe YouTube – ProSport de la ora 17:00. Întoarcem pe toate fetele derby-ul CFR – Rapid 1-1 și analizăm șansele giuleștenilor să ajungă în cupele europene, prin Cupa României sau chiar prin campionat. Urmează partidele cu U Cluj, FC Hermannstadt și […]
14:50
Autoritățile olandeze au capturat azi, 15 aprilie, a cincea persoană suspectă în cazul furtului tezaurului dacic de la muzeul Assen, din orașul Drents. Ceilalți patru suspecți se află încă în arest. Recent, Diederik Greive, ofiţer şef al Parchetului din nordul Ţărilor de Jos, a menționat că se așteaptă ca artefactele să fie găsite în curând. […]
14:50
Planta aromatică din grădină sau balcon care alungă țânțarii. Acționează ca un repelent natural # Gândul
Planta aromatică din grădină sau balcon care alungă țânțarii. Aceasta poate acționa precum un repelent natural și este populară, de altfel, pentru uleiule esențiale extrase din ea. Iată detaliile mai jos! Există mai multe tipuri de plante care pot fi utilizate pe post de repelent natural pentru insecte. De data aceasta, în atenție se află […]
14:40
Amănunte NEȘTIUTE din relația Matildei Pascal-Cojocărița cu Ștefan Cigu. ”În căsnicia lui s-a întâmplat lovitura” # Gândul
Cântăreața de muzică populară Matilda Pascal Cojocărița, în vârstă de 66 de ani, a scos la iveală amănunte neștiute din relația cu Ștefan Cigu. Interpreta de muzică populară Matilda Pascal Cojocărița a fost căsătorită cu Ioan Cojocărița. Acesta a fost rugbist și se stabilise la Milano. Din mariajul cu acesta, Matilda Pascal Cojocărița îl are […]
14:40
Gianluca Zambrotta, fostul jucător de la Juventus și AC Milan, suferă de o boală gravă: „Voi fi operat. Problema s-a înrăutățit” # Gândul
Gianluca Zambrotta, 44 de ani, fostul jucător de la echipe prolifice precum Juventus sau AC Milan, au dezvăluit că suferă de o boală ce i-a afectat genunchi și este în pericol să nu mai poată merge decât cu ajutorul protezelor. Zambrotta a vorbit, într-un podcast, despre problemele de sănătate care-l macină de ceva vreme și […]
14:30
Tânără din Ulmeni, RĂPITĂ de fostul partener și dusă pe un câmp. Polițiștii au salvat-o după o oră # Gândul
O tânără în vârstă de 27 de ani, din comuna Ulmeni, județul Maramureș, a fost răpită, luni seară, 14 aprilie, de fostul său partener în timp ce se întorcea de la serviciu. Evenimentul a avut loc în ciuda faptului că agresorul, un bărbat de 36 de ani, din județul Sălaj, se afla sub control judiciar […]
14:30
Katy Perry și alte femei celebre au ajuns în SPAȚIU. Ce arată imaginile surprinse la bordul capsulei Blue Origin # Gândul
În mediul online au apărut și primele imagini video surprinse din interiorul capsulei Blue Origin, care a transportat în spațiu un echipaj format din șase femei celebre, printre care și vedeta pop Katy Perry. Imaginile sunt filmate de camera de la bordul navei spațiale și le arată pe cele șase femei cum priveau Pământul sus. […]
14:30
Cea mai bună friptură de MIEL, de Paște. Ce trebuie să faci, de fapt, cu carnea, înainte de a o pune în cuptor # Gândul
Care este secretul celei mai bune fripturi de miel pentru Paște. Ce trebuie să faci, de fapt, cu carnea, înainte de a o introduce în cuptor. La acest secret apelează bucătarii cu experiență. Carnea de miel este „vedeta” mesei de Paște. Gospodinele pregătesc mereu friptură de miel. Și chiar dacă există o sumedenie de rețete, […]
14:10
Bogdan Ivan: Normele de accesare a VOUCHERELOR de vacanță ar putea fi aprobate săptămâna aceasta # Gândul
Hotărârea de Guvern privind noile norme de accesare a voucherelor de vacanță, care se utilizează pentru plata a 800 de lei pentru achiziționarea de pachete de servicii turistice în valoare de cel puțin 1.600 lei, a fost trimisă luni spre avizare, a declarat, marți, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Bogdan Ivan, în cadrul unei […]
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.