Atenţionare ANM: Vânt puternic până miercuri dimineaţă, în Moldova şi Banat/ În Munţii Banatului şi în vestul Carpaţilor Meridionali, vânt de până la 90 km/h HARTA
News.ro,
14 aprilie 2025 10:20
Meteorologii anunţă că până miercuri dimineaţă, în Moldova şi Banat vântul va avea intensificări ce pot atinge 60 km/h, iar în Munţii Banatului şi în vestul Carpaţilor Meridionali viteza vântului va ajunge la 90 km/h.
• • •
Alte ştiri de News.ro
Acum 10 minute
18:20
UPDATE - Crin Antonescu a dat o declaraţie la Securitate despre un coleg profesor / CNSAS a transmis că nu a fost colaborator al Securităţii / Candidatul Coaliţiei explică situaţia - DOCUMENT / VIDEO # News.ro
Candidatul Coaliţiei la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, va face, marţi după-amiază, declaraţii de presă, după ce Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a transmis că, în 1988, a dat o declaraţie la Securitate despre un coleg profesor. Cu toate acestea, CNSAS precizează că nu i se poate atribui calitarea de colaborator al Securităţii.
18:20
Jucătoarea de tenis Jaqueline Cristian, locul 66 mondial, s-a calificat, marţi, în turul doi al turneului de categorie WTA250 de la Rouen (Franţa), cu premii de 239,212 de dolari.
Acum 30 minute
18:10
Crin Antonescu a dat o declaraţie la Securitate despre un coleg profesor / CNSAS a transmis că nu a fost colaborator al Securităţii / Candidatul Coaliţiei anunţă conferinţă de presă - DOCUMENT # News.ro
Candidatul Coaliţiei la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, va face, marţi după-amiază, declaraţii de presă, după ce Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a transmis că, în 1988, a dat o declaraţie la Securitate despre un coleg profesor. Cu toate acestea, CNSAS precizează că nu i se poate atribui calitarea de colaborator al Securităţii.
18:10
Guvernul din Georgia a concediat 700 de funcţionari publici pentru că au susţinut manifestaţiile pro-UE # News.ro
Puterea din Georgia a concediat aproximativ 700 de funcţionari publici pentru că au sprijinit manifestaţiile pro-Uniunea Europeană care au avut loc începând de la sfârşitul anului trecut, potrivit filialei locale a organizaţiei anticorupţie Transparency International, relatează Reuters.
18:00
Avertisment despre emailuri false trimise în numele ANAF/ Contribuabilii sunt înştiinţaţi că ”au dreptul la rambursare datorită plăţii în exces a impozitelor”/ ANAF: NU deschideţi aceste emailuri # News.ro
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) atenţionează contribuabilii în legătură cu o nouă campanie de emailuri false (email spoofing*) transmise în numele instituţiei, prin care contribuabilii sunt înştiinţaţi că ”au dreptul la rambursare datorită plăţii în exces a impozitelor”. În acest context, ANAF îi sfătuieşte pe contribuabili să NU deschidă aceste emailuri, iar dacă o fac să NU acceseze documentele anexate sau linkurile din conţinut.
18:00
Companiile MORE şi PPC Renewables anunţă că vor construi opt noi centrale fotovoltaice cu o capacitate totală de 882,4 MW în Macedonia # News.ro
Opt centrale fotovoltaice, cu o capacitate totală de 882,4 MW, au fost incluse în planul de dezvoltare a proiectelor de energie regenerabilă al companiei MORE, subsidiară a grupului Motor Oil, şi al PPC Renewables, deţinută integral de Grupul PPC.
Acum o oră
17:50
Cinci oferte pentru construcţia Lotului 3 autostrăzii Craiova – Filiaşi / Firme din România, Italia, Turcia şi Ucraina concurează pentru adjudecarea contractului în valoare de 2,71 miliarde de lei # News.ro
Firme din România, Italia, Turcia şi Ucraina au depus oferte pentru construcţia Lotului 3 autostrăzii Craiova – Filiaşi, contract în valoare de 2,71 miliarde de lei.
17:50
Aproape 84.000 de carduri educaţionale, încărcate cu 500 de lei, sprijin pentru preşcolarii şi elevii din medii defavorizate # News.ro
Aproape 84.000 de carduri educaţionale au fost încărcate, marţi, cu 500 de lei, fiind vorba de sprijinul pentru preşcolarii şi elevii din medii defavorizate. Pentru alte aproape 30.000 de carduri se aşteaptă confirmarea că au fost primite de beneficiari, iar alte aproape 3.000 de carduri noi au fost emise.
17:50
Proprietatea lui Gene Hackman a fost infestată de rozătoare, după verificarea pentru hantavirus # News.ro
O evaluare de mediu a casei lui Gene Hackman după moartea actorului şi a soţiei sale, Betsy Arakawa, a arătat infestarea cu rozătoare a dependinţelor şi garajelor, scrie The Guardian.
17:40
Regizorul filmului „Home Alone 2” spune că se teme că va fi deportat dacă va elimina scena în care apare Trump # News.ro
Regizorul Chris Columbus spune că a ajuns să considere cameo-ul lui Donald Trump în filmul său „Home Alone 2: Lost in New York” ca pe „un albatros” pe care doreşte să îl înlăture. Dar, a adăugat el, se teme că administraţia preşedintelui l-ar deporta dacă ar continua cu ideea de a renunţa la scena de acum mai bine de 30 de ani.
Acum 2 ore
17:30
Un discurs al lui Donald Tusk, în care a vorbit despre „naţionalism economic” şi despre încheierea „globalizării naive”, a provocat prăbuşirea pe bursă a companiilor energetice poloneze # News.ro
Polonia trebuie să-şi pună propriile interese pe primul loc într-o epocă în care „globalizarea naivă” se încheie, a declarat marţi premierul Donald Tusk într-un discurs în care a cerut ca energia ieftină să aibă prioritate faţă de profituri, ceea ce a provocat prăbuşirea acţiunilor companiilor de energie, relatează Reuters.
17:30
Cotidianul italian „La Repubblica” a dezvăluit noi informaţii privind afacerea pariurilor ilegale din Italia. Jucătorii Sandro Tonali şi Nicolo Fagioli sunt acuzaţi de procurori că au acţionat ca intermediari.
17:10
Două aeronave militare de transport vor putea fi vizitate de către public pe Aeroportul din Oradea în a doua zi de Paşte/ La manifestări este aşteptat şi preşedintele interimar Ilie Bolojan # News.ro
Două aeronave militare de transport, C-130 Hercules şi C-27J Spartan, vor putea fi vizitate de către public pe Aeroportul din Oradea, în a doua zi de Paşte. La manifestările dedicate aniversării a 106 ani de la instaurarea administraţiei româneşti în Oradea este aşteptat şi preşedintele interimar Ilie Bolojan. Aeronavele vor aduce în Bihor efectivele Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” din Bucureşti, cunoscută drept Garda Naţională a României, din care face parte şi fanfara militară.
17:10
Administraţia ”Apele Române” anunţă că au fost închiriate 57 din cele 83 de subsectoare scoase la licitaţie/ Cele mai multe dintre acestea – 37 – sunt în Mamaia/ Perioada de închiriere este de 10 ani # News.ro
Reprezentanţii Administraţiei Naţionale ”Apele Române” au anunţat că în prima etapă de licitaţie au fost închiriate 57 din cele 83 de subsectoare de plajă, iar cele mai multe sunt în Mamaia – 37. Toate suprafeţele au fost închiriate pentru 10 ani.
17:00
Crin Antonescu: Un preşedinte este liber atunci când nu are de înapoiat favoruri unui grup infracţional, când nu dă raportul serviciilor secrete, când nu are datorii către finanţatori legali, când nu are de executat ordinele unei puteri străine # News.ro
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, afirmă că un preşedinte este liber atunci când nu are de înapoiat favoruri unui grup infracţional, când nu dă raportul serviciilor secrete, când nu are datorii către finanţatori legali, când nu are de executat ordinele unei puteri străine.
16:50
Andrew Tate va fi judecat civil în Marea Britanie în 2027 pentru acuzaţii de abuz şi control coercitiv # News.ro
Andrew Tate se va confrunta cu un proces civil în 2027 în Marea Britanie, fiind dat în judecată de patru femei pentru presupuse abuzuri fizice şi sexuale, într-un caz despre care avocaţii lor spun că este primul de acest fel din Marea Britanie în care se aduc acuzaţii de control coercitiv, relatează Reuters.
16:50
Un cetăţean român de origine libaneză acuzat de dare de mită şi cumpărare de influenţă a fost reţinut/ El ar fi intervenit pentru prelungirea unui drept de şedere şi pentru obţinerea rapidă a trei avize de angajare pentru străini # News.ro
Un cetăţean român de origine libaneză acuzat de dare de mită şi cumpărare de influenţă a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi dus la instanţă cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile. Ancheta în cazul acestuia a pornit în urma denunţului unui martor, angajat al Inspectoratului General pentru Imigrări, care urma să intervină pentru urgentarea emiterii a trei avize de angajare a unor străini şi pentru prelungirea dreptului de şedere în România a unui cetăţean moldovean.
16:40
CSM a avizat negativ proiectul de lege privind modificările aduse condiţiilor de pensionare pentru magistraţi # News.ro
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a dat aviz negativ, marţi, pentru proiectul de lege care aduce modificări la condiţiile de pensionare a magistraţilor. CSM consideră, astfel, că, întrucât solicitarea Comisiei Europene nu a vizat în niciun fel modificarea condiţiilor de pensionare a magistraţilor, intervenţia normativă propusă sub acest aspect este ab initio lipsită de justificare. De asemenea, CSM afirmă că iniţiativa legislativă ”are potenţialul de a submina grav funcţionarea sistemului judiciar”, în principal prin afectarea resurselor umane.
16:40
Ionuţ Moşteanu, după întâlnirea cu delegaţia Congresului SUA: Visa Waiver rămâne o prioritate pentru USR şi România. Este timpul ca românii să poată călători liberi în SUA, ca parteneri egali # News.ro
Liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, a declarat marţi, după întâlnirea cu delegaţia Congresului SUA, că Visa Waiver rămâne o prioritate pentru USR şi România şi este timpul ca românii să poată călători liberi în SUA, ca parteneri egali.
Acum 4 ore
16:30
Preşedintele francez Emmanuel Macron anunţă marţi că i-a spus premierului israelian Benjamin Netanyahu că trebuie ”să se termine” ”calvarul” civililor din Fâşia Gaza şi că a îndemnat la o încetare a focului permanentă, la eliberarea ostaticilor de către Hamas şi la ”deschiderea tuturor punctelor de trecere ajutorului umanitar”, relatează AFP.
16:30
BEC: În situaţiile în care persoanele fizice postează pe conturile personale, în mod preponderent şi repetitiv, materiale de propagandă electorală, atunci dobândesc calitatea de actori politici cu potenţial de influenţare a electoratului # News.ro
Biroul Electoral Central transmite, marţi, că în situaţiile în care persoanele fizice postează pe conturile personale, deschise pe platformele online foarte mari, în mod preponderent şi repetitiv, materiale de propagandă electorală, atunci acestea dobândesc calitatea de actori politici cu potential de influenţare a electoratului şi se activează în sarcina titularilor postărilor obligaţia etichetării respectivelor materiale în scopul atenţionării şi informării corecte a publicului. În plus, BEC a statuat că, situaţiile în care materialele postate fac referire la modul de îndeplinire a atribuţiilor în exercitarea funcţiilor deţinute în prezent ori în trecut de către candidaţi, fără a conţine un îndemn direct ori indirect de a vota ori de a nu vota, nu califică respectivele materiale drept materiale publicitare politice.
16:20
Avocat: Din ce în ce mai multe firme din România se organizează în holdinguri pentru a plăti impozite mai mici la stat şi a putea reinvesti câştigul din dividende fără impozitare # News.ro
Tot mai mulţi antreprenori români aleg să îşi organizeze afacerile sub forma unor grupuri de firme de tip holding, după majorarea impozitului pe dividende, dar şi în contextul economic mai dificil, Această strategie le permite să evite plata impozitului pe dividende şi contribuţia la sănătate, reinvestind banii direct în alte proiecte fără pierderi fiscale, spune avocatul Elisabeta Stan, fondator al casei de avocatură Elisabeta Stan Law.
16:20
AnimaWings lansează luna aceasta două noi rute internaţionale, din Bucureşti spre Stockholm şi Nisa. Tarifele pornesc de la 59,99 euro pentru Stockholm şi 69,99 euro pentru Nisa # News.ro
Compania aeriană 100% românească AnimaWings a început duminică operarea noii rute Bucureşti – Stockholm, cu aterizare pe aeroportul principal Arlanda, şi se pregăteşte de lansarea zborurilor către Nisa, începând cu 17 aprilie. Tarifele pornesc de la 59,99 euro pentru Stockholm şi 69,99 euro pentru Nisa.
16:20
Fotbal feminin: Un fals medic a cerut, sub pretextul efectuării unui control antidoping, lenjeria intimă a două jucătoare de la echipa Dijon # News.ro
Un bărbat care pretindea că este medic la Federaţia Franceză de Fotbal a cerut, sub pretextul efectuării unui control antidoping, lenjeria intimă a două jucătoare de la Dijon, cu ocazia unui meci cu Saint-Étienne din prima ligă franceză.
16:10
Mai mulţi răniţi în sud-estul Olandei, în urma ruperii şi căderii unui braţ al unei macarale-turn la Maasbracht # News.ro
Mai multe persoane au fost rănite marţi, la Maasbracht, în sud-estul Olandei, de o macara care a căzut, relatează AFP.
16:00
Garda de Mediu Timiş a dat amenzi de peste 400.000 de lei unor firme care au depozitat deşeuri provenite din construcţii în zone neamenajate # News.ro
Comisarii Gărzii de Mediu Timiş au dat amenzi în valoare de 445.000 lei după ce au controlat 12 firme care au depozitat deşeuri provenite din construcţii în locuri neamenajate. A fost făcută şi o sesizare penală.
15:40
A fost arestat al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte din patrimoniul naţional al României/ Poliţiştii olandezi au făcut o percheziţie la locuinţa bărbatului # News.ro
Al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte de tezaur care fac parte din patrimoniul naţional al României a fost arestat marţi dimineaţă, în locuinţa sa din Alkmaar. Potrivit poliţiştilor olandezi, obiectele de artă nu au fost încă găsite, însă şeful Parchetului care investighează furtul de la Muzeul Drents, din Assen, se aşteaptă ca măcar o parte dintre acestea să fie găsite, notează RTV Drenthe.
15:40
Control al DSP Prahova la o policlinică din Ploieşti, după ce imagini cu un pacient cu probleme locomotorii, târât pe scări de două persoane, au apărut în spaţiul public VIDEO # News.ro
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Prahova anunţă că a făcut un control la Policlinica Cina din Ploieşti, imobil care aparţine Primăriei oraşului şi unde funcţionează mai multe cabinete medicale, verificările având loc după ce în spaţiul public au apărut imagini în care se vede cum un bătrân cu probleme locomotorii este târât pe scări, de către două persoane, pentru a fi dus la un cabinet aflat la etajul clădirii. În urma verificărilor, liftul din imobil a fost pus în funcţiune, anunţă DSP Prahova.
15:40
Incident într-o sală de operaţii a Institutului ”Marius Nasta” din Capitală. O placă din tavanul fals s-a desprins în timpul unei intervenţii chirurgicale. Explicaţiile reprezentanţilor unităţii sanitare - FOTO # News.ro
O placă din tavanul fals al unei săli de operaţii a Institutului ”Marius Nasta” din Capitală.s-a desprins în timpul unei intervenţii chirurgicale. Reprezentanţii unităţii sanitare afirmă că probabil incidentul s-a produs ”din cauza vibraţiilor generate de mişcarea intempestivă a lămpii” chirurgicale, precizând că nici pacientul, nici personalul nu au fost în pericol.
15:40
George Simion, după întâlnirea cu delegaţia SUA prezentă la Bucureşti: M-am asigurat că ştiu totul despre lovitura dată democraţiei # News.ro
Preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, anunţă că s-a întâlnit marţi, cu Anna Paulina Luna, membră a Camerei Reprezentanţilor a SUA din partea statului Florida, reprezentantă a Partidului Republican, fostă membră a Armatei SUA, în contextul vizitei oficiale a unei delegaţii americane în România, el arătând că s-a asigurat că reprezentanţii SUA ”ştiu totul despre lovitura dată democraţiei”.
15:30
FRF: Curtea de Apel Bucureşti desfiinţează în mod definitiv Sentinţa Tribunalului Bucureşti prin care se respingea cererea de înscriere în Registrul Federaţiilor # News.ro
Curtea de Apel Bucureşti s-a pronunţat în dosarul nr. 17083/3/2024, desfiinţând în mod definitiv hotărârea Tribunalului Bucureşti prin care se respinsese cererea de înscriere în Registrul Federaţiilor a structurilor sportive a căror afiliere a fost ratificată prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare din 5.04.2024.
15:20
Marian Godină povesteşte cum aşteaptă de trei luni un răspuns la o sesizare depusă la Poliţia din Prahova/Reacţia oficialilor IPJ: cercetările sunt continuate de poliţişti # News.ro
Poliţistul Marian Godină a povestit, pe reţelele de socializare, cum aşteaptă de trei luni un răspuns de la reprezentanţii Poliţiei Prahova, unde Godină a depus o plângere după ce a fost ameninţat online de un bărbat care susţine că „i-ar tăia un deget”. Godină scrie, pe social media, că după aproape trei luni poliţia din Prahova nu a făcut nimic în privinţa acestui dosar. După apariţia relatării poliţistului, oficialii Poliţiei Prahova au reacţionat, transmiţând că suspectult care a transmis ameninţarea a fost identificat, iar „cercetările sunt continuate de poliţişti, sub directa coordonare a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina”.
15:20
Andronache (PNL), despre motivul pentru care moţiunea simplă împotriva ministrului Hurezeanu a fost returnată celor de la POT şi AUR: Încearcă să îl oblige pe premier să-l demită pe ministru, nu e legal. Învăţaţi legea, înainte să faceţi politică! # News.ro
Liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, a declarat marţi, pentru News.ro, că deputaţii extremei drepte din Parlament demonstrează că nu cunosc legea, acesta fiind motivul pentru care moţiunea simplă depusă împotriva ministrului Emil Hurezeanu a fost returnată iniţiatorilor. Potrivit deputatului PNL, prin ei, prin moţiune, cei de la POT şi AUR încearcă să îl oblige pe premier să-l demită pe ministru, în cazul în care moţiunea ar fi adoptată, însă acest lucru nu este legal.
15:10
Suciu, după întâlnirea cu delegaţia Congresului SUA: Discuţii despre anularea alegerilor au fost doar ca o discuţie liberă despre situaţia politică în România / Cazanciuc: Au subliniat că au foarte mare încredere în democraţia din România # News.ro
Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Daniel Suciu, a declarat marţi, după întâlnirea cu delegaţia Congresului SUA, aflată în vizită în România, că discuţii despre anularea alegerilor au fost doar ca o discuţie liberă despre situaţia politică în România . La rândul lui, senatorul PSD Robert Cazanciuc a arătat că reprezentanţii Congresului SUA au subliniat că au foarte mare încredere în democraţia din România.
15:10
Bucureşti - Un copil de doi ani a ajuns la spital cu politraumatisme după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Sectorul 6 # News.ro
Un copil de doi ani a ajuns cu politraumatisme la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din Capitală, după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Sectorul 6.
15:10
Trumpista Marjorie Taylor Greene a investit pe bursă înainte ca Trump să suspende războiul comercial. Ea anunţă Congresul că a cumpărat acţiuni Apple, Amazon şi Merk de 21.000 până la 315.000 de dolari şi a vândut bonuri de Trezorerie între 50 şi 100.000 # News.ro
Aleasa trumpistă Marjorie Taylor Greene a cumpărat acţiuni în valoare de zeci de mii de dolari înainte ca preşedintele american Donald Trump să suspende taxele vamale pe o perioadă de trei luni în războiul său comercial, la 9 aprilie, şi să provoace astfel creşteri pe bursă, se arată într-un document oficial, alimentând suspiciuni cu privire la folosirea abuzivă a unor informaţii privilegiate de către liderul de la Casa Albă şi apropiaţii săi, relatează AFP.
15:00
A fost arestat al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte din patrimoniul naţional al României/ # News.ro
Al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte de tezaur care fac parte din patrimoniul naţional al României a fost arestat marţi dimineaţă, în locuinţa sa din Alkmaar. Potrivit poliţiştilor olandezi, obiectele de artă nu au fost încă găsite, însă şeful Parchetului care investighează furtul de la Muzeul Drents, din Assen, se aşteaptă ca măcar o parte dintre acestea să fie găsite, notează RTV Drenthe.
15:00
Suciu, după întâlnirea cu delegaţia Congresului SUA: Discuţii despre anularea alegerilor au fost doar ca şi o discuţie liberă despre situaţia politică în România / Cazanciuc: Au subliniat că au foarte mare încredere în democraţia din România # News.ro
Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Daniel Suciu, a declarat marţi, după întâlnirea cu delegaţia Congresului SUA, aflată în vizită în România, că discuţii despre anularea alegerilor au fost doar ca şi o discuţie liberă despre situaţia politică în România . La rândul lui, senatorul PSD Robert Cazanciuc a arătat că reprezentanţii Congresului SUA au subliniat că au foarte mare încredere în democraţia din România.
14:50
Ilie Bolojan, către delegaţia Congresului SUA: România îşi exprimă întreaga disponibilitate de a colabora cu SUA pentru finalizarea Programului Visa Waiver / Instituţiile, angajate să asigure desfăşurarea corectă şi transparentă a alegerilor # News.ro
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a primit marţi, la Palatul Cotroceni, o delegaţie a Congresului Statelor Unite ale Americii, aflată în vizită oficială în România. Şeful statului a transmis că România îşi exprimă întreaga disponibilitate de a colabora cu autorităţile americane pentru finalizarea Programului Visa Waiver, într-un termen rezonabil şi cu un rezultat pozitiv. Despre alegeri, preşedintele a arătat că România a învăţat lecţiile necesare şi că instituţiile statului sunt angajate să asigure desfăşurarea corectă şi transparentă a alegerilor, în deplin acord cu standardele democratice.
14:50
Acorduri de recunoaştere a vinovăţiei încheiate cu procurorii DNA de managerul de operaţiuni responsabil de curieri al unei firme de livrări la domiciliu, cercetat pentru luare de mită, şi reprezentantul unei societăţi, acuzat de dare de mită # News.ro
Managerul de operaţiuni responsabil de flotele de curieri ale unei firme de livrări la domiciliu a încheiat cu procurorii DNA un acord de recunoaştere a vinovăţiei în dosarul în care a fost cercetat după ce ar fi pretins şi ar fi primit, în total, aproape 200.000 de lei şi aproape 40.000 de euro, de la administratorii unor firme prestatoare pentru platforma de livrări, atât pentru a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, cât şi pentru a efectua acte contrare acestora. În acelaşi dosar, un reprezentant al unei firme a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei pentru dare de mită.
14:40
Alexandru Rogobete: Comisia pentru Sănătate din Camera Deputaţilor a adoptat modificări esenţiale la Ordonanţa privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale, care vin în sprijinul unei accesibilităţi mai mari la servicii medicale # News.ro
Preşedintele Comisiei pentru Sănătate şi Familie din Camera Deputaţilor, Alexandru Rogobete, anunţă că marţi deputaţii din comisie au adoptat modificări esenţiale la Ordonanţa Guvernului nr. 124/1998 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale, care vin în sprijinul unei accesibilităţi mai mari la servicii medicale, mai aproape de comunităţi şi grupuri vulnerabile.
Acum 6 ore
14:30
Massimiliano Allegri, favorit pentru a prelua AC Milan. Pista Roberto de Zerbi a fost abandonată de oficialii milanezi # News.ro
Cotidianul Gazzetta dello Sport scrie că ţinta prioritară a grupării AC Milan este acum Massimiliano Allegri pentru a-i succeda lui Sergio Conceiçao şi a deveni noul antrenor la finalul sezonului.
14:20
Un castel vechi de peste 230 de ani a fost preluat în administrare de Consiliul Judeţean Timiş pentru a fi reabilitat şi introdus în circuitul turistic şi cultural - FOTO # News.ro
Consilierii judeţeni dinTimiş au adoptat marti, într-o şedinţă de plen extraordinară, un proiect de hotărâre privind preluarea administrării Ansamblului Conacul Banloc de către Consiliul Judeţean Timiş, pentru o perioadă de 25 de ani. Acesta urmează să fie reabilitat, apoi va fi introdus în circuitul cultural şi turistic.
14:20
Investiţii record în titluri de stat în primul trimestru al anului, triplu faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut/ Tánczos: 80% din această sumă reprezintă investiţii noi, semn că din ce în ce mai mulţi aleg titlurile de stat # News.ro
Ministerul Finanţelor anunţă că în primul trimestru al acestui an suma investită în titluri de stat a fost de 17,4 miliarde de lei, de trei ori mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Potrivit ministrului Tánczos, 80% din această sumă reprezintă investiţii noi, „semn că din ce în ce mai mulţi aleg titlurile de stat”.
14:00
Delgaz Grid are prevăzute pentru acest an investiţii de peste 560 milioane de lei. Vor fi modernizate conducte şi branşamente de gaze naturale pe o lungime de 450 km # News.ro
Delgaz Grid, compania de distribuţie a gazelor naturale şi energiei electrice din cadrul Grupului E.ON în România, a investit în 2024 în distribuţia de gaze naturale din judeţele aflate în zona de activitate peste 356 milioane de lei (72 milioane euro), fiind modernizaţi în total 365 km de conducte şi branşamente gaz. Reţeaua de distribuţie a fost extinsă cu 459 km. Pentru anul în curs sunt prevăzute investiţii de peste 560 milioane de lei (111 milioane euro). Vor fi modernizate conducte şi branşamente de gaze naturale pe o lungime de 450 km. Totodată, pentru îmbunătăţirea calităţii serviciului, vor fi modernizate 14 staţii de reglare-măsurare.
14:00
Un etaj al unui internat şcolar din Timişoara, închiriat pentru muncitori şi saloane de masaj/ Viceprimarul Ruben Laţcău cere demisia directoarei/ ISJ Timiş face anchetă # News.ro
Viceprimarul municipiului Timişoara, Ruben Laţcău, a descoperit, în urma unui control, că un întreg etaj al internatului Liceului Tehnologic de Vest din Timişoara este închiriat pentru muncitori sau saloane de masaj. El a cerut demisia directoarei unităţii şcolare, iar Inspectoratul Şcolar Timiş a anunţat că va face propria anchetă în acest caz.
14:00
Indicele CONFIDEX pentru semestrul 1 2025, aproape identic cu cel din S2 2024: Managerii sunt pesimişti în privinţa economiei globale – 64% cred că va merge mai prost. 95% dintre manageri cer investiţii în economia naţională # News.ro
Un procent de 64% dintre manageri se aşteaptă ca economia globală să se înrăutăţească (55%), dar 42% cred că situaţia propriei companii va rămâne stabilă, în timp ce 26% se aşteapta la o îmbunătăţire a situaţiei propriilor companii, arată cea de-a 12-a ediţie a studiului CONFIDEX, susţinut de fondurile de private equity ROCA, Agista şi de CITR, liderul pieţei de insolvenţă şi restructurare din România. Încrederea în economie rămâne constantă, astfel că indicele CONFIDEX pentru smestrul1 2025 este 51.3, aproape identic cu cel din S2 2024 (52). Managerii sunt pesimişti în privinţa economiei globale – 64% cred că va merge mai prost. Totuşi, 42% sunt optimişti în privinţa propriilor companii. 95% dintre manageri cer investiţii în economia naţională, iar 58% susţin nevoia unor surse alternative de finanţare. Imaginea investitorilor rămâne pozitivă: 81% îi consideră esenţiali pentru stabilitate şi management.
13:50
Au început înscrierile în programul Start Up Nation, dedicat tinerilor antreprenori de până în 35 de ani care vor să înfiinţeze o afacere/ În prima oră, peste 6200 de persoane s-au înscris la cursurile gratuite de competenţe antreprenoriale # News.ro
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului (MEDAT), Bogdan Ivan, a lansat, marţi, înscrierile în programul Start Up Nation, ediţia a patra, program dedicat tinerilor antreprenori de până în 35 de ani care vor să înfiinţeze o afacere. În prima oră de la lansarea platformei informatice, peste 6.200 de persoane s-au înscris la cursurile gratuite de competenţe antreprenoriale.
13:50
Incendii de vehicule şi tiruri cu armament greu la mai multe închisori franceze, aparent ”coordonat şi evident în legătură cu strategia ministerului (Justiţiei) împotriva narcobanditismului” # News.ro
La mai multe instituţii penitenciare au fost incendiate vehicule, iar către cea de la Toulon s-a tras cu armă automată, în noaptea de luni spre marţi, anunţă anturajul lui Gérald Darmanin, relatează AFP.
13:50
Agentul de pază de la Casa de Pensii Sibiu suspectat că a intermediat mita pentru pensii, trimis în judecată pentru complicitate şi trafic de influenţă # News.ro
Agentul de pază de la Casa de Pensii Sibiu cercetat în dosarul de luare de mită a fost trimis în judecată pentru complicitate şi trafic de influenţă. Alte cinci persoane au încheiat cu procurorii acorduri de recunoaştere a vinovăţiei în acest dosar, trei dintre ele primind deja condamnările.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.