Trump îi învinuieşte pe Biden şi Zelenski pentru războiul din Ucraina

Bursa, 14 aprilie 2025 20:20

Preşedintele SUA, Donald Trump, i-a acuzat luni pe predecesorul său Joe Biden şi pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski că nu au reuşit să prevină războiul din Ucraina, relatează dpa, de la care redăm cele ce urmeazîă.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Bursa

Acum 8 ore
00:00
Cei mai mulţi dintre cititorii ziarului BURSA nu sunt de acord cu direcţia politică a administraţiei Trump.
00:00
Efectele negative ale războiului comercial declanşat de administraţia Trump, mai ales împotriva Chinei, se vor vedea în curând, în special la nivelul sectorului industrial din zona euro.
00:00
Preşedintele american Donald Trump presează pentru rate mai reduse ale dobânzilor, un pilon esenţial al agendei sale economice, doar că cei care stabilesc costul împrumuturilor în Statele Unite nu îi sunt subordonaţi, scrie CNN Business.
00:00
Iaca, mai e puţin şi se 'deschid' urnele! Ca tot cetăţeanul turmentat, din oficiu, mă întreb: şi eu, cu cine votez? Nu ştiu încă, aşa că mă grăbesc să fac un tur de orizont, să văd ce mai arată 'barometrul candidaţilor'.
00:00
* VP Bank: Devalorizarea poate să atragă represalii şi acuzaţii de manipulare valutară, în actualul climat geopolitic* Exness: Pieţele emergente se confruntă cu inflaţie ridicată, datorii şi riscuri de retragere a capitalului, ceea ce face ca devalorizarea să fie periculoasă
00:00
Ceremonia de înhumare a Papei Francisc va avea loc sâmbătă, 26 aprilie, începând cu ora locală 10 (ora 11 - ora României) potrivit anunţului oficial făcut, ieri, de Vatican.
00:00
Între 14% şi 17% dintre terenurile agricole ale lumii sunt contaminate cu cel puţin un metal greu toxic, avertizează un studiu publicat în jurnalul Science şi citat de AFP.
00:00
O echipă de cercetători din Statele Unite afirmă că a descoperit o nouă culoare, invizibilă în mod natural ochiului uman, pe care au denumit-o 'olo', relatează BBC.
00:00
Data de 19 aprilie a marcat împlinirea a 250 de ani de la începutul Revoluţiei Americane, la Lexington, Massachusetts. Miza era următoarea: putea Parlamentul Marii Britanii imperiale să impună reglementări birocratice şi taxe asupra unor colonii care până atunci se autoguvernaseră?
00:00
Conturile Spotify au devenit active digitale extrem de valoroase pentru reţelele de criminalitate cibernetică, avertizează experţii în securitate de la Eset.
00:00
Bursele europene au scăzut ieri, pe fondul incertitudinilor legate de economia SUA şi de comerţul global.
00:00
* Tranzacţiile cu acţiuni Digi au asigurat o treime din valoarea schimburilorIndicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au înregistrat preponderent creşteri, în prima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii, într-o zi fără o direcţie clară în pieţele europene.
00:00
Compania americană Johnson and Johnson (J and J) a cunoscut o uşoară scădere a cotaţiei în urma raportării, săptămâna trecută, a rezultatelor primului trimestru din 2025, deşi acestea au depăşit estimările analiştilor.
00:00
BNR a afişat, ieri, un nivel mediu al dobânzii la depozitele overnight plasate (ROBOR) care a stagnat la 5,59%.
00:00
Euro a crescut, ieri, cu 0,01 bani faţă de leu, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,9774 lei/euro.
00:00
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unui nou val de fraude telefonice care implică identităţi false ale Poliţiei Române şi Băncii Naţionale a României (BNR).
00:00
Forţele Navale Române vor achiziţiona o corvetă uşoară fabricată în Turcia, urmând ca livrarea acesteia să aibă loc în următoarele şase luni, arată Ministerul Apărării Naţionale, citat de Euronews România. Amintim că decizia achiziţiei directe a acestei corvete a fost luată în şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării din 28 martie 2025.
00:00
* Prognoza pentru RomâniaVremea va fi în general instabilă în jumătatea de vest a ţării unde, după-amiaza şi seara, vor fi înnorări temporar accentuate, local averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, posibil vijelii.
Acum 12 ore
21:40
4finance Holding S.A. a semnat un acord definitiv pentru vânzarea TBI Bank EAD către Advent International, unul dintre cei mai importanţi investitori globali în private equity din Statele Unite, prin intermediul subsidiarei sale, TBI Financial Services B.V. Tranzacţia este supusă aprobărilor de reglementare necesare, iar finalizarea este estimată pentru trimestrul al patrulea din 2025
21:10
Şefa diplomaţiei europene Kaja Kallas a apreciat marţi că SUA nu au utilizat and #39;toate instrumentele and #39; aflate la dispoziţia lor pentru a exercita presiune asupra Rusiei, acuzând Moscova că a căutat să câştige timp cu armistiţiul său de Paşte în Ucraina
21:10
Departamentul de Stat al SUA va fi reorganizat pentru a fi desfiinţate birourile redundante şi unele programe care nu corespund intereselor externe ale SUA sub preşedinţia lui Donald Trump, a anunţat marţi şeful diplomaţiei americane, Marco Rubio
19:00
O delegaţie a Hamas se afla în drum către Egipt, marţi, pentru a discuta cu mediatorii despre 'idei noi' în vederea unei încetări a focului în Războiul din Fâşia Gaza, anunţă un oficial din cadrul mişcării islamiste palestiniene, la câteva zile după ce mişcarea a respins o propunere israeliană în vederea unui armistiţiu
18:50
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat, marţi, că, dacă va ajunge preşedinte, Ilie Bolojan ar fi foarte potrivit pentru funcţia de premier, în condiţiile în care îşi doreşte un prim-ministru capabil să scoată ţara din rutina în care and #39;bălteşte and #39; de ani de zile
18:40
Emisarul american Steve Witkoff va efectua o nouă vizită săptămâna aceasta în Rusia pentru consultări privind planul Casei Albe de soluţionare paşnică a conflictului în Ucraina
18:30
Platforma de tranzacţionare şi investiţii eToro a anunţat astăzi că a adăugat 29 de noi criptoactive
18:30
Garanti BBVA România a înregistrat venituri nete de 654 milioane RON în 2024, ceea ce reflectă o creştere de 28,6% faţă de anul anterior, atât creditele, cât şi depozitele fiind pe un trend ascendent
18:20
One United Properties a înregistrat vânzări şi pre-vânzări în valoare totală de 45,1 milioane de euro în T1 2025, care corespund unei suprafeţe de 14.794 mp de spaţii rezidenţiale şi comerciale. Aceste rezultate reflectă vânzarea şi pre-vânzarea a 146 de apartamente şi unităţi comerciale, precum şi a 117 locuri de parcare şi alte tipuri de unităţi
18:20
Piaţa produselor de îngrijire a sănătăţii de larg consum a generat în 2024 vânzări de peste 2,1 miliarde de euro şi un volum de aproximativ 340 de milioane de unităţi, marcând o revenire după declinul înregistrat în 2023 la nivelul numărului de unităţi vândute, pe fondul inflaţiei crescute şi a scăderii puterii de cumpărare
18:10
Elevii români au demonstrat, încă o dată, că pasiunea, munca în echipă şi inovarea pot duce România în elita mondială a roboticii. 5 echipe de liceeni şi 4 finalişti Dean and #39;s List, calificaţi în urma etapei naţionale a Campionatului de Robotică FIRST Tech Challenge, au participat între 16 şi 19 aprilie la etapa mondială a competiţiei în Houston, SUA, unde s-au confruntat cu peste 250 de echipe din întreaga lume, având drept adversari ţări precum Coreea de Sud, Mexic, Canada, Vietnam, Jamaica, Lituania şi Statele Unite
17:50
Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Altex România SRL intenţionează să preia Bricostore România SAAltex Romania SRL, parte din Grupul Altex, are ca obiect principal de activitate comerţul cu amănuntul al articolelor şi aparatelor electrocasnice, prin magazinele specializate, fizice, Altex şi MediaGalaxy şi prin cele online altex.ro şi mediagalaxy.ro
17:30
BAT România face o nouă donaţie de echipamente Poliţiei Române de Frontieră: 150 de camere LPR (License Plate Recognition) şi o unitate de stocare a imaginilor destinate consolidării capacităţii de reacţie a acestei structuri în supravegherea frontierelor de stat, în special în contextul intrării României în spaţiul Schengen
Acum 13 ore
16:20
Garanti BBVA România a înregistrat venituri nete de 654 milioane RON în 2024, ceea ce reflectă o creştere de 28,6% faţă de anul anterior, atât creditele, cât şi depozitele fiind pe un trend ascendent
16:20
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a înrăutăţit estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an, de la 3,3% cât prognoza în octombrie, până la 1,6%, arată cel mai recent raport 'World Economic Outlook' (WEO), publicat marţi de instituţia financiară internaţională
16:10
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna martie 2025 a fost de 1,21 miliarde de lei, iar suma medie plătită a fost de 335,42 lei pe beneficiar, conform datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială
16:00
România se confruntă cu două provocări importante de mediu: poluarea aerului, care are un impact semnificativ asupra sănătăţii publice, şi pierderile de apă potabilă, care depăşesc 45% la nivel naţional, conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi Institutului Naţional de Statistică
15:50
În ultimele zile, internetul a fost invadat de un nou trend: imagini în stil anime inspirate de Studio Ghibli sau de figurine de acţiune, create cu ajutorul unor instrumente de inteligenţă artificială (AI), precum 'Images for ChatGPT' de la OpenAI
15:50
România are oportunitatea de a obţine anual 2 tone de metale rare numai prin reciclarea echipamentelor electrice şi electronice uzate, arată Asociaţia Environ într-un comunicat transmis cu ocazia Zilei Pământului
15:50
Exim Banca Românească continuă şi în acest an programul guvernamental 'Noua Casă' astfel că primeşte în toate unităţile sale cereri pentru acordarea de credite care beneficiază de garanţii de stat, acordate prin intermediul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM)
15:40
Nuclearelectrica, compania de stat care administrează centrala de la Cernavodă, anunţă că reactoarele 1 şi 2 au funcţionat la putere nominala în perioada sărbătorilor pascale
15:40
4finance Holding S.A. a semnat un acord definitiv pentru vânzarea TBI Bank EAD către Advent International, unul dintre cei mai importanţi investitori globali în private equity din Statele Unite, prin intermediul subsidiarei sale, TBI Financial Services B.V.
14:40
Peste 39,5 milioane de euro au ajuns în conturile a 8.080 de beneficiari, ce activează în sectorul creşterii ovinelor sau caprinelor, informează Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), într-un comunicat de presă
14:40
Gramul de aur s-a scumpit marţi cu 13,5413 lei (2,89%), ajungând la o cotaţie de 480,8399 lei, de la 467,2986 lei, cât anunţase joi Banca Naţională a României (BNR), înregistrând din nou o valoare record
13:10
Ministerul Economiei din Rusia a înrăutăţit previziunile privind cotaţia medie a barilului de petrol Brent în 2025 cu aproape 17% faţă de nivelul previzionat în septembrie
13:10
Deficitul guvernamental ajustat sezonier a crescut, atât în Uniunea Europeană cât şi în zona euro, în trimestrul patru din 2024, comparativ cu precedentele trei luni, în timp ce în România deficitul a înregistrat un avans de 0,4 puncte procentuale, arată datele publicate marţi de Oficiul European de Statistică
13:00
Pieţele bursiere reacţionează sensibil la schimbările economice globale. Recent, tarifele comerciale introduse de administraţia Trump continuă să producă efecte asupra pieţelor financiare din întreaga lume, inclusiv asupra economiei româneşti
13:00
Preşedintele interimar Ilie Bolojan afirmă, într-un interviu pentru Bihoreanul, că, în percepţia românilor, preşedintele are nişte puteri mai mari decât în realitatea dată de Constituţie şi că aceasta derivă şi din modul în care se fac campaniile electorale, 'pentru că o bună parte dintre candidaţii la Preşedinţie au nişte campanii care sunt de fapt campanii de premier'
13:00
Firmele din zona euro au raportat o îmbunătăţire a ritmului afacerilor în săptămânile care au precedat anunţul din 2 aprilie al preşedintelui Donald Trump privind taxele vamale, reflectând în principal redresarea din sectorul industriei, arată rezultatele studiului Băncii Centrale Europene publicat marţi
12:50
Ognian Bozarov, un antreprenor şi investitor imobiliar de succes, a avut o carieră impresionantă care a vizat mai multe industrii şi regiuni. Născut în 1947 în Letnitsa, un mic sat din Bulgaria, călătoria lui Bozarov de la poziţia de inginer tehnic la cea de actor cheie pe piaţa imobiliară din Europa de Est este o poveste inspirată de perseverenţă şi viziune
12:50
IRI Travel, unul dintre cei mai importanţi touroperatori din România şi lider de vânzări pe piaţa românească pentru litoralul bulgăresc, devine partener oficial al lanţului hotelier de prestigiu HVD Hotels and Resorts, consolidând astfel una dintre cele mai puternice colaborări din turismul regional
12:30
Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse a fost eliminată luni, în calificările turneului WTA Mutua Madrid Open, de către sârboaica Teodora Kostovic - 17 ani şi beneficiară a unui wildcard
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.