Liga Campionilor: Real vrea să repete istoria şi să reuşească remontada cu Arsenal

News.ro, 15 aprilie 2025 22:20

Jucătorii lui Real Madrid vor să intre în istorie şi să repete performanţele reuşite de predecesorii lor în alte trei rânduri, în cupele europene. Los Blancos doresc să reuşească remontafda cu Arsenal Londra.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum câteva minute
12:20
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunţat, sâmbătă, că a fost depăşită suma de 2 miliarde de lei investiţi pentru parcuri fotovoltaice în comunităţile locale. Au fost semnate alte 60 de noi contracte cu primării şi entităţi publice din întreaga ţară.
12:20
Managerul grupării Liverpool, Arne Slot, spune că echipa sa are o „mare responsabilitate” de a asigura cel de-al 20-lea titlu al clubului în prima ligă obţinând un punct cu Tottenham Hotspur, pe Anfield, duminică.
Acum câteva minute
12:00
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a sosit sâmbătă la Roma şi asista la funeraliile Papei Francisc, s-a întâlnit, pentru scurt timp, cu Donald Trump, anunţă preşedinţia ucraineană, la câteva ore după ce locatarul Casei Albe a anunţat că Kievul şi Moscova sunt ”foarte aproape de un acord”, relatează AFP
Acum 10 minute
11:20
Jannik Sinner şi-a păstrat poziţia de număr unu mondial înainte de revenirea sa după o interdicţie de trei luni pentru dopaj, dar italianul nu se aşteaptă ca revenirea sa să fie la fel de uşoară atunci când va intra din nou pe teren la Mastersul de la Roma, luna viitoare.
11:00
Un nou studiu de anvergură aduce în prim-plan o corelaţie îngrijorătoare între administrarea antibioticelor în primii doi ani de viaţă şi riscul crescut de obezitate infantilă. Rezultatele, prezentate în cadrul prestigiosului congres Pediatric Academic Societies 2025, atrag atenţia asupra unei probleme frecvent neglijate în practica pediatrică: impactul tratamentului precoce cu antibiotice asupra metabolismului. Cercetarea aduce dovezi convingătoare care susţin reevaluarea indicaţiilor terapeutice în cazul prescrierii de antibiotice sugarilor şi copiilor mici.
10:50
O maree de credincioşi a sosit sâmbătă în Piaţa Sf. Petru la funeraliile Papei Francisc, la un ceremonial grandios, la care asistă numeroşi şefi de stat şi capete încoronate, relatează AFP.
10:30
Controversa iscată de plângerile vehemente ale lui Real Madrid cu privire la arbitrul desemnat să oficieze sâmbătă seara finala Cupei Spaniei cu FC Barcelona continuă să facă valuri în Spania. Atlético Madrid şi-a atacat rivalii din capitală.
Acum 2 ore
10:20
Fostul preşedinte Klaus Iohannis a fost filmat în timp ce mătură trotuarul din faţa casei sale din Sibiu.
10:20
Meteorologii au actualizat prognoza şi anunţă cod galben şi cod portocaliu de furtuni în următoarele ore, dar şi o răcice accentuată a vremii în următoarele zile. În unele zone, minimele scad din nou sub zero grade.
09:50
Un bărbat de 33 de ani a murit într-un accident rutier produs pe DN 2, în judeţul Vrancea. A adormit la volan şi a intrat într-o altă maşină. În urma impactului, soţia sa, cei doi copii şi şoferul celuilalt vehicul au fost răniţi. Al doilea şofer a murit, sâmbătă dimineaţă, la spital.
09:30
Danezul Holger Rune, locul 9 mondial, s-a retras din turneul ATP Masters 1000 de la Madrid din cauza unei accidentări la cvadricepsul drept, suferită, vineri, în meciul cu italianul Flavio Cobolli (locul 36).
09:30
Candidatul Coaliţiei la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, crede că România trebuie să devină mai relevantă în parteneriatul cu SUA şi în Uniunea Europeană şi trebuie să facă tot ce poate pentru a obţine aceste lucruri.
09:30
Pompierii intervin pentru stingerea unui puternic incendiu care a cuprins un depozit de materiale de construcţii din municipiul Adjud.
09:30
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a participat la o ceremonie de lansare la apă a unui „nou distrugător multifuncţional”, a anunţat, sâmbătă, agenţia de stat KCNA, citată de Reuters.
09:20
Agenţia de apărare civilă din Gaza a anunţat că un atac israelian asupra oraşului Gaza a ucis, sâmbătă, patru persoane şi a lăsat „peste 30” îngropate sub dărâmăturile unei case.
09:20
Danezul Holger Rune, locul 9 mondial, s-a retras din turneul ATP Masters 1000 de la Madrid din cauza unei accidentări la cvadricepsul drept, suferită, vineri, în meciul cu italianul Flavio Cobolli (locul 36).
09:10
Administraţia Trump ar fi expulzat o cetăţeană americană în vârstă de 2 ani „fără niciun proces semnificativ”, a declarat, vineri, un judecător federal, în timp ce tatăl copilului a încercat să obţină returnarea acesteia în Statele Unite, relatează Reuters.
08:50
Peste jumătate din ţară intră, sâmbătă, de la ora 10.00, sub abertizare cod galben de furtuni, fiind anunţate tafale puternice de vânt şi ploi puternice. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă recomandă tuturor cetăţenilor din zonele vizate să ia măsuri pentru a se proteja.
08:50
Administraţia Trump ar fi expulzat o cetăţeană americană în vârstă de 2 ani „fără niciun proces semnificativ”, a declarat, vineri, un judecător federal, în timp ce tatăl copilului a încercat să obţină returnarea acesteia în Statele Unite, relatează Reuters.
08:40
Un bărbat de 33 de ani a murit într-un accident rutier produs pe DN 2, în judeţul Vrancea. A adormit la volan şi a intrat într-o altă maşină. În urma impactului, soţia sa, cei doi copii şi şoferul celuilalt vehicul au fost răniţi.
Acum 6 ore
08:20
Arbitrii şi observatorii partidelor care vor avea loc, sâmbătă, în etapa a şasea din play-off-ul şi play-out-ul Superligii:
08:10
Rezultatele unui studiu preclinic, realizat pe animale, arată că un antibiotic din clasa penicilinelor reuşeşte să combată boala Lyme atunci când este administrat în doze mici, fără a afecta flora intestinală. Descoperirea poate deschide calea către terapii personalizate, mai sigure şi mai eficiente.
08:00
Unul dintre cei mai importanţi dezvoltatori de energie eoliană offshore din lume, compania germană RWE, a anunţat că a suspendat activităţile sale din Statele Unite, pe fondul măsurilor recente luate de administraţia Trump împotriva industriei, a declarat directorul general Markus Krebber într-un text publicat înaintea adunării generale anuale a companiei, transmite Reuters.
08:00
Dr. Iuliu Torje, medic primar în anestezie şi terapie intensivă la ECMO Center Klinicum Kassel, Germania, a răspuns întrebărilor News.ro legate de oboseala medicilor care lucrează în sistemul de sănătate din România, de subiectul neactualizării plăţii gărzilor, de diferenţa majoră între urban şi rural atunci când vine vorba despre necesarul de medici, de numărul mare de pacienţi care accesează camerele de gardă ale spitalelor deşi nu sunt neapărat o urgenţă, dar şi de punctele forte ale sistemului public românesc de sănătate, în viziunea sa. Astfel, spune dr. Iuliu Torje, o serie întreagă de factori duc la epuizarea fizică şi psihică a medicilor, printre care gărzile foarte lungi şi birocraţia excesivă. Punctele forte ale sistemului medical românesc sunt, în opinia sa, capacitatea de adaptare şi de solidaritate a cadrelor medicale, care s-a văzut foarte clar în timpul pandemiei sau în crizele majore. ”Oamenii s-au mobilizat, au lucrat peste puteri, au compensat goluri sistemice prin spirit de echipă şi vocaţie autentică. Este o forţă care vine din caracter, nu din sistem, dar care menţine, în mod paradoxal, sistemul în funcţiune”, comentează medicul.
07:50
Un american identificat ca fiind fiul unui director adjunct al CIA a fost ucis în estul Ucrainei în 2024, în timp ce lupta sub contract pentru armata rusă, potrivit unei anchete a presei ruse independente, citate de The Guardian.
07:30
Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) participă, în weekendul 25 – 27 aprilie, la evenimentul Porţi Deschise la Palatul Cotroceni. Vor avea loc activităţi interactive pentru copii şi adulţi, o expoziţie de autospeciale şi tehnică de telecomunicaţii speciale, simulări de apeluri la 112, testarea aplicaţiilor şi sistemelor informatice utilizate la alegeri, ateliere de securitate cibernetică şi blockchain, experienţe VR, reţele quantum key distribution, simulări în poligonul virtual de tragere.
07:20
Impunerea unui tarif de 25% asupra importurilor farmaceutice în Statele Unite ar duce la o creştere a costurilor medicamentelor de pe piaţa americană cu aproape 51 de miliarde de dolari anual, ceea ce ar putea majora preţurile din SUA cu până la 12,9%, dacă taxele vor fi transferate integral consumatorilor, potrivit unui raport realizat de Ernst & Young şi comandat de principala asociaţie a industriei farmaceutice americane, Pharmaceutical Research and Manufacturers of America (PhRMA), analizat de Reuters.
07:10
Papa Francisc, care a murit la vârsta de 88 de ani, după 12 ani de pontificat, a fost un reformator deschis, dar stilul său a stârnit, totodată, multă opoziţie, atât în cadrul Vaticanului, cât şi în afara acestuia. Credincioşii din România îşi amintesc cu plăcere şi mândrie de vizita de trei zile a Sfântului Părinte, în 2019, fiind al doilea suveran pontif care a vizitat România, ţară predominant ortodoxă. Era atunci a 30-a călătorie apostolică internaţională a Papei Francisc.
07:10
Moartea unui papă pune în mişcare o serie de rituri şi ritualuri atent orchestrate cu mult înainte de începerea conclavului pentru alegerea succesorului său. Acestea implică certificarea decesului şi expunerea publică a corpului pentru ca credincioşii să îşi prezinte omagiile, urmate de funeralii şi înmormântare, relatează The Associated Press.
07:10
Peste 200.000 de persoane sunt de aşteptate să participe sâmbătă la funeraliile Papei Francisc, inclusiv aproximativ 130 de delegaţii din ţări din întreaga lume şi 50 de şefi de stat. Printre participanţi se vor număra 10 suverani şi lideri mondiali, inclusiv preşedinţii americani Donald Trump şi Joe Biden.
07:10
De la patrule pe râul Tibru la drone de supraveghere şi lunetişti desfăşuraţi în jurul Pieţei Sfântul Petru, Roma s-a pregătit să protejeze cu un scut de securitate complet modern ritualurile antice ale funeraliilor papale şi mulţimile uriaşe care le însoţesc, relatează Reuters şi The Guardian.
07:10
Argentinienii au aşteptat mult timp ca Papa Francisc să-şi viziteze ţara natală pe care a părăsit-o în 2013 pentru a deveni şeful Bisericii Romano-Catolice. Odată cu decesul său luni, la vârsta de 88 de ani, după o lungă boală, aceste speranţe în legătură cu întoarcerea sa rămân zădărnicite, relatează Reuters.
07:10
Papa Francisc, care a vizitat mai mult de 60 de ţări în timpul papalităţii sale, va face sâmbătă ultima sa călătorie - de-a lungul drumului de la Vatican la Esquilin, una dintre cele şapte coline ale Romei, unde a dorit să fie înmormântat într-o ultimă ruptură cu tradiţia, relatează Reuters.
07:10
Nimeni nu ştie pe cine vor alege cardinalii catolici din întreaga lume pentru a-i succeda Papei Francisc ca nou şef al Bisericii Catolice. Dar pentru cei care urmăresc cu atenţie, există uneori indicii despre cine ar putea apărea ca posibil viitor pontif, indicii ce se pot revela încă de la funeraliile lui Francisc, relatează Reuters.
07:00
Funeraliile Papei Francisc au loc sâmbătă în Piaţa Sfântul Petru de la Vatican, de la ora locală 10:00 (11:00, ora României), o ceremonie solemnă la care vin lideri din întreaga lume şi care va fi urmărită în direct de milioane de oameni.
06:50
Apple intenţionează ca până la sfârşitul anului 2026 să producă majoritatea iPhone-urilor vândute în Statele Unite în fabrici din India, accelerând planurile de relocare pentru a evita posibilele tarife suplimentare din SUA şi China, principala sa bază de producţie, a declarat o sursă pentru Reuters.
06:40
Statele Unite şi Iranul se întâlnesc sâmbătă în Oman pentru o a treia rundă de negocieri cruciale privind problema nucleară iraniană, după ce ambele părţi au raportat progrese în primele două sesiuni, relatează AFP.
Acum 8 ore
06:20
Directorul FBI, Kash Patel, a postat pe X o imagine a judecătoarei din Milwaukee County Circuit, care a fost reţinută, vineri, şi inculpată în instanţa federală pentru că ar fi ajutat un imigrant fără documente să evite arestarea.
05:50
Virginia Giuffre, care i-a acuzat pe prinţul Andrew şi pe Jeffrey Epstein de abuz sexual, a murit la 41 de ani, a anunţat familia sa. Ea s-a sinucis, relatează BBC.
05:50
Compania farmaceutică daneză Novo Nordisk a obţinut o victorie juridică importantă în Statele Unite, care restricţionează semnificativ activitatea farmaciilor de compunere în ceea ce priveşte comercializarea sau promovarea unor versiuni mai ieftine şi neaprobate ale medicamentelor sale de succes, Wegovy (pentru slăbit) şi Ozempic (pentru diabet), transmite CNBC.
05:30
Preşedintele Donald Trump spune că Rusia şi Ucraina sunt „foarte aproape de un acord” care ar pune capăt războiului şi face apel la cele două părţi să se întâlnească „la niveluri foarte înalte”.
05:20
Bursele europene au închis vineri în teritoriu pozitiv, susţinute de rezultate financiare solide ale companiilor din regiune, în pofida incertitudinilor persistente legate de comerţul internaţional, transmite CNBC.
Acum 12 ore
23:50
Fostul căpitan al naţionalei Franţei, Patrice Evra, va susţine primul său meci de MMA la evenimentul PFL Europe, care va avea loc la Accor Arena din Paris, pe 23 mai. Numele primului său adversar nu a fost încă dezvăluit.
23:40
Aproximativ o sută de tineri, minori dependenţi de droguri, au beneficiat de tratament complex în cadrul proiectului CREAATiV derulat de Asociaţia ”Zi de bine” şi Clinica Atelier PSY cu sprijinul cadrelor medicale de la Spitalul de Psihiatrie Voila din judeţul Prahova. Dintre cei o sută de adolescenţi, 15 au avut recăderi şi s-au reinternat. ”E mult, e puţin? E de discutat, dar e o şansă pentru aceşti tineri, pentru că de cele mai multe ori ei erau internaţi într-un spital de psihiatrie, ştim foarte bine cum arată spitalele de psihiatrie din România, în aceste spitale era scoasă substanţa din corpul copiilor, după care erau lăsaţi acasă, în condiţiile în care ei se întorc în acelaşi mediu unde s-au întâlnit prima oară cu drogul”, spune iniţiatoarea proiectului, Melania Medeleanu.
23:30
Acuzat de o avocată braziliană că ar fi supus-o la violenţe fizice şi psihologice, fotbalistul francez Dimitri Payet a fost audiat pe 16 aprilie la DEAM (Delegacia de Atendimento à Mulher), unde a confirmat relaţia extraconjugală cu Larissa Ferrari, dar a negat orice agresiune asupra ei.
Acum 12 ore
23:20
Guvernatorul democrat al Californiei, Gavin Newsom, a anunţat că statul său „a depăşit oficial Japonia pentru a deveni a patra cea mai mare economie a lumii”.
23:20
”Ar trebui să vedem copiii nu ca nişte păpuşi de porţelan care odată ce pică în astfel de dependenţe s-au spart şi nu mai putem să îi punem înapoi şi trebuie să îi aruncăm la gunoi”, este opinia unei eleve de clasa a noua de la un liceu din Bucureşti, care se pregăteşte să fie mentor pentru colegi şi să îi ajute pe dependenţii de droguri. Un alt tânăr înscris în programul de mentorat derulat de Asociaţia ”Zi de Bine” observă ”o abordare greşită a dependenţei”, în sensul în care se merge foarte mult pe pedeapsă, el atrăgând atenţia că ”oricât de mult nu vrem să recunoaştem, este o boală”.
23:10
Formaţia Oţelul Galaţi a învins, vineri seară, în deplasare, cu scorul de 3-0, echipa Sepsi OSK, în etapa a şasea a play-out-ului Superligii.
22:50
Luigi Mangione, acuzat că l-a ucis în decembrie, la New York, pe şeful celui mai mare asigurator de sănătate din America, ca răzbunare pentru excesele industriei, a pledat vineri nevinovat pentru omor prin imprudenţă în faţa tribunalului federal din Manhattan.
22:50
Bullyingul, un fenomen care se întâmplă chiar şi în cele mai bune şcoli, doar că la nivel redus faţă de altele, este ”o consecinţă a tuturor lucrurilor care se întâmplă în viaţa exterioară şi se revarsă în mediul şcolar”, spune un elev de la Şcoala Centrală din Bucureşti. O colegă de la alt liceu din Capitală remarcă faptul că, mai nou, hărţuitorii se ascund în spatele ecranului telefonului sau în grupul de prieteni unde cred că pot spune orice şi despre oricine.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.