Miel, drob și cozonac: cât poți mânca fără să iei în greutate. Regula de aur pe care toți ar trebui s-o respect: „În primul rând..”

Click.ro, 17 aprilie 2025 20:40

Sărbătorile pascale vin la pachet cu mese îmbelșugate, bucate tradiționale și pot să vină și cu kilograme în plus, mai ales dacă nu suntem atenți. Cozonacul, friptura de miel și ouăle roșii sunt greu de refuzat, dar cu puțină organizare și câteva alegeri inspirate, ne putem bucura de toate.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Click.ro

Acum 10 minute
10:10
Paștele este socotit cea mai importantă sărbătoare a creștinilor, pentru că se celebrează Învierea lui Iisus. Românii au o serie de obiceiuri și superstiții pe care le respectă în această zi. Totul se întâmplă imediat după slujba de Înviere. Printre acestea se numără și purtarea hainelor noi, dar n
Acum o oră
09:40
BCR promovează educația financiară de Paște prin tradițiile românești, cu 10 sfaturi utile pentru un buget echilibrat
09:40
Este un animal superb, pe care mulți dintre noi nu l-am admirat până acum decât la televizor. Însă, s-ar putea să avem oportunitatea de a-l vedea îndeaproape, deoarece prezența lui a fost semnalată și în România, inclusiv în unele orașe!
Acum 2 ore
09:10
Anual, în preajma sărbătorilor de Paște, dorim să transmitem un mesaj care să ne reprezinte, prietenilor şi cunoştinţelor. Paștele e mai mult decât o sărbătoare religioasă, este o ocazie de a ne întâlni cu cei dragi, de a ne exprima recunoștința și de a celebra viața în toată splendoarea sa. Iată un
08:40
Atunci când ne urcăm la volan este extrem de important să cunoaștem cât mai bine regulile de circulație. Acestea nu sunt menite doar să fluidizeze traficul, ci și să ne mențină în siguranță de-a lungul călătoriei noastre.
Acum 4 ore
08:10
Pe 20 august 1925, se năștea Simona Cassian, una dintre cele mai rafinate figuri ale scenei muzicale românești din anii ’50. Cu o voce ce cucerea instant publicul și o prezență scenică inconfundabilă, Simona a devenit rapid un nume de referință în Bucureștiul postbelic, într-o perioadă marcată de
07:40
Anumite ingrediente și rețete pot părea, la prima vedere, foarte simple. Putem avea impresia că ele sunt ușor de folosit și pregătit, chiar și de cei dintre noi care nu avem prea mare experiență în bucătărie.
07:10
Între alte măsuri luate în cadrul a ceea ce s-a numit Războiul Sfânt, Regimul Antonescian a hotărât trimiterea pe Frontul de Est, ca angajați ai Secției de presă și propagandă a Marelui Stat Major, a unor reporteri și scriitori care să se documenteze și să publice Reportaje de război.
06:40
Ca să te bucuri de ape turcoaz și stânci spectaculoase, nu trebuie să pleci prea departe! La mai puțin de o oră de Vama Veche, te așteaptă un loc care pare desprins dintr-o vacanță grecească.
Acum 6 ore
06:10
Succesul nu este un concept ușor de definit sau de obținut. De-a lungul timpului, mulți au încercat să afle care sunt trăsăturile comune ale persoanelor care ajung să aibă realizări semnificative, indiferent de domeniul în care activează.
05:10
Imediat după sărbătorile pascale, o zodie primește susținere astrală puternică și intră într-o etapă de transformare profundă.
Acum 8 ore
04:10
Ouăle de Paște sunt, de obicei, delicii de dimensiuni mici, dar în întreaga lume, unii oameni au dus acest simbol festiv la proporții epice. Este cazul orașului brazilian Pomerode, care a ajuns în Cartea Recordurilor.
04:10
Pentru majoritatea familiilor, weekendul de Paște este un prilej de relaxare, de petrecut timp împreună și de savurat iepurași de ciocolată – iar pentru familia regală a Marea Britanii nu este diferit.
03:00
Cine își permite să îl cumpere? Realizat la comandă de ciocolatieri și decoratori de prăjituri din Harrogate, oul „Bettys Grande Easter Egg” ostă 395 de lire sterline (aproximativ 2.300 lei) și este cel mai scump ou de ciocolată din Marea Britanie.
Acum 12 ore
01:40
Zahărul este unul dintre produsele nelipsite din coșul de cumpărături al românilor, fie că este folosit pentru deserturi, pentru cafeaua de dimineață sau pentru conservele de toamnă.
01:10
Aurelia Marinescu, una dintre cele mai apreciate autoare de etichetă socială din România, oferă câteva sfaturi esențiale pentru a te comporta exemplar, atât în postura de gazdă, cât și în cea de invitat.
00:40
Greutatea ideală a fost întotdeauna un subiect de interes, fie că vorbim despre sănătate, estetică sau performanță fizică.
00:10
O nouă măsură rutieră a fost implementată în unele țări europene și atrage tot mai mult atenția conducătorilor auto: linia continuă roșie.
18 aprilie 2025
23:40
Pătrunjelul este una dintre cele mai utilizate și îndrăgite plante aromatice din bucătăria românească. Gustul său proaspăt, ușor picant, dă savoare ciorbelor, salatelor și sosurilor.
23:10
România are poveşti care rivalizează cu basmele, iar una dintre cele mai fascinante se scrie în tăcere, la poalele Munţilor Gutâi, în inima Maramureşului. Acolo se află Baia Sprie, un oraş mic, dar cu o moştenire impresionantă: aurul, adânc înrădăcinat în istoria și solul său.
22:40
Este o legumă banală, pe care cu siguranță că fiecare dintre noi o consumăm destul de des. Însă, chiar dacă este atât de populară în țara noastră, nu foarte mulți oameni știu și cât de sănătoasă este!
22:10
Deja nu ne mai despart decât câteva zile de Paște, zi în care credincioșii creștini vor sărbători Învierea Domnului. Iar cu această ocazie, nenumărați oameni vor lua acasă lumină de la Slujba Învierii.
21:40
Oricine vizitează România, măcar pentru câteva zile, trebuie să treacă neapărat și pe la Castelul Peleș din Sinaia. Ce mulți nu știu este faptul că această construcție impresionantă a cunoscut o perioadă destul de zbuciumată în perioada comunismului. În 1948, Castelul Peleș a fost închis, din ordinu
Acum 24 ore
21:10
Italia este cunoscută în întreaga lume pentru bucătăria sa savuroasă, însă mai puțin se vorbește despre faptul că alimentația tradițională italiană contribuie semnificativ la menținerea unei glicemii normale.
20:40
19:50
Millvina Dean a fost cea mai tânără supraviețuitoare de pe Titanic. Avea doar 9 ani când familia ei s-a îmbarcat pe nava care s-a scufundat în anul 1912 și a aflat despre acest naufragiu abia la vârsta de 8 ani, după ce mama ei i-a dezvăluit cum a murit tatăl său.
19:50
Începând cu 29 aprilie 2025, o anumită zodie va experimenta schimbări profunde, care vor marca o perioadă de transformare majoră în viața sa. Aceste transformări vor dura până în august 2026.
19:40
Click! a aflat unde merg de Paște vedetele noastre.
19:20
Băile pentru picioare pot face minuni pentru aspectul și sănătatea pielii tale, mai ales dacă vei adăuga în apă un ingredient „minune”. Are calități incontestabile și poate fi achiziționat din orice magazin alimentar.
19:20
Vestul Europei are cele mai impunătoare arene de fotbal.
19:10
Manuela Boboc a jucat alături de mari legende ale filmului românesc, fără să aibă măcar o oră de pregătire actoricească. Debutul său în „Fructe de pădure” a fost un adevărat fenomen, dar ce s-a întâmplat cu îndrăgita actriță după acea perioadă?
19:00
Veste minunată în lumea televiziunii! Daniel Nițoiu, cunoscutul jurnalist de la Știrile Pro TV, și soția sa, Marina, prezentatoarea jurnalului sportiv de la Prima TV, așteaptă primul lor copil.
19:00
Străzile Capitalei au ajuns o adevărată junglă, în trafic fiind găsiți din ce în ce mai des șoferi băuți și drogați. Situația devine foarte gravă atunci când unii dintre ei umblă și înarmați cu arme letale și buzunarul plin de cartușe.
18:50
Tily Nicolae, celebra actriță din serialul „La bloc” și Dragoș Popescu sunt împreună de 15 ani și au doi copii minunați, pe Sofia și Radu. Vedeta și soțul ei formează un cuplu discret și chiar dacă de-a lungul căsniciei s-au confruntat cu diverse probleme, au reușit să rămână unul lângă celălalt.
18:30
Știai că există un ingredient care poate înlocui cu succes laptele și untul, atunci când vrei să prepari piure de cartofi? Acesta va fi mult mai fraged și gustos.
18:10
Povestea de dragoste dintre Cristian Vasile și Zaraza este una dintre cele mai intense din istoria muzicii românești. Celebrul trubadur, mistuit de durere după moartea iubitei sale, a înghițit cenușa acesteia și a vrut să se omoare.
18:00
Administraţia Naţională de Meteorologie a prelungit informarea de ploi şi vijelii în toată ţara, până sâmbătă dimineaţă. De asemenea, un cod galben de vânt este în vigoare până la noapte în cea mai mare parte a Moldovei.
17:40
După o masă copioasă de Paște, cu siguranță se poate instala disconfortul digestiv, astfel că starea de bine poate fi considerabil afectată. Știai, însă, că există un fruct care poate preveni balonarea și are rolul de a îmbunătăți digestia?
17:30
17:10
Dacă vorbim de chirurgia estetică, intrăm deja în liga grea a frumuseții de sărbători iar atunci când vine vorba de prețuri aici ne gândim la bugete care încep de la câteva sute de euro și ajung până la zeci de mii.
17:00
Pierdută în bătălia pentru președintele României, opinia publică a uitat că sâmbătă începe campania electorală pentru alegeri alegerile locale parțiale care vor fi organizate în 4 mai. Sunt puse la bătaie președinția Consiliului Județean Bihor și scaunele de primari din 19 localități din 14 județe.
16:50
Oamenii din Marea Britanie au fost surprinși să descopere care este cea mai periculoasă pasăre de pe Glob. Aceasta și-a făcut apariția într-un comitat ceremonial din Anglia, numit Gloucestershire. Iată despre ce specie este vorba și cum arată.
16:10
Horoscop sâmbătă, 19 aprilie. Fie că vorbim despre o ieșire la rampă, o schimbare de look sau o discuție tranșantă cu cineva apropiat, contextul astrologic al zilei pune accent pe autenticitate, curaj și claritate.
16:00
Dacă ți-ai propus să scapi de kilogramele nedorite, dar nu te-ai decis încă asupra dietei pe care să o urmezi, nutriționista Mihaela Bilic îți recomandă „Dieta Moromete”. Acest regim poate duce la o pierdere semnificativă în greutate, așa că iată ce presupune!
15:50
Doina Spătaru a trăit o poveste de dragoste ascunsă cu unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România. Cel care a dezvăluit întreaga idilă amoroasă a fost chiar fiului cântărețului, care ani la rând s-a străduit să deslușească misterul.
15:10
Îndrăgitul interpret Gelu Voicu (41 de ani) are un motiv de bucurie înaintea sărbătorilor pascale. Fiul său cel mare, Tudor, a împlinit 18 ani ieri, pe 17 aprilie, așa că a fost sărbătorit, deocamdată, în familie.
14:50
Un microbiolog a devenit viral, după ce a publicat un clip video pe TikTok, în care explică de ce nu ar trebui să consumăm alimente care ne cad pe jos.
14:50
Autoritățile dintr-o țară izolată, unde nu ajung prea mulți turiști, au avut recent un motiv de sărbătoare: a fost introdus primul bancomat din istoria acestui stat. „O etapă semnificativă”, a declarat premierul.
14:40
Wizz Air dă startul unei campanii de conștientizare medicală, cu doar câteva zile înainte de valul masiv de călătorii de Paște, venind în sprijinul pasagerilor cu sfaturi esențiale pentru o călătorie în siguranță și stare bună de sănătate.
14:00
Viața le surâde unor nativi ai horoscopului european în perioada următoare. Destinul le aduce în cale surprize și persoane neașteptate care își vor lăsa puternic amprenta în viața Berbecilor, Leilor, Scorpionilor și Peștilor.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.