INTERVIU - Nicuşor Dan despre scenariile conform cărora o parte din PNL, în frunte cu Bolojan, îl susţine la prezidenţiale: Nu există niciodată omogenităţi de partid. Am primit mesaje de susţinere de la oameni din PNL /Ce spune despre subiectul Antonescu-

News.ro, 18 aprilie 2025 09:00

Primarul Capitalei Nicuşor Dan afirmă, referitor la scenariile conform cărora o parte din PNL, în frunte cu Ilie Bolojan, îl susţine la prezidenţiale, că nu există niciodată omogenităţi de partid şi că a primit mesaje de susţinere de la oameni din PNL, subliniind însă că PNL e într-o coaliţie care are propriul candidat. El declară, într-un interviu pentru News.ro, că principalele calităţi care îl recomandă pentru funcţia de preşedinte al României sunt onestitatea şi determinarea. Întrebat care e măsura din programul său prezidenţial la care ţine cel mai mult, Nicuşor Dan spune că totul ţine de economic. Ancheta legată de motivele anulării alegerilor se va afla pe agenda sa ca preşedinte, considerând că ”sunt nişte instituţii care ar fi trebuit să prevină şi care n-au făcut-o.”. O formulă în care să fie toate cele patru partide pro-occidentale astfel încât să fie o presiune mare pe reformă este formula ideală de guvernare şi i-ar plăcea Ilie Bolojan ca premier. Nicuşor Dan comentează subiectul legat de declaraţia dată de Crin Antonescu la Securitate. El mai spune în interviu şi ce ar prelua de la foşti preşedinţi.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 10 minute
11:30
Pompierii continuă intervenţia în judeţul Argeş pentru stingerea incendiului izbucnit într-o pădure din localitatea Cetăţeni, iar suprafaţa afectată este de aproximativ 24 de hectare. De asemenea, elicopterul Black Hawk al Inspectoratului General al Aviaţiei a transportat pompieri şi lucrători ai Ocolului Silvic în zona focarelor active, iar apoi a reluat misiunea de stingere.
Acum 30 minute
11:20
Xabi Alonso spune că „nu este un moment bun” pentru a discuta despre viitorul său după ce tehnicianul de la Bayer Leverkusen a fost menţionat ca posibil antrenor la Real Madrid.
11:10
Influencerii online, cum ar fi Andrew Tate, alimentează o creştere a sexismului în sala de clasă, potrivit unui nou studiu al sindicatului britanic NASUWT din domeniul educaţiei. Studiul vine după ce serialul Netflix „Adolescence” a împins în lumina reflectoarelor preocupările legate de fenomenul „incel”, relatează Sky News.
Acum o oră
10:50
Jandarmii din Neamţ au intervenit pentru a îndepărta un urs aflat în apropierea unei cabane turistice. Animalul a fost alungat către o zonă sigură, fără a pune în pericol turiştii aflaţi în apropiere. De asemenea, nu s-au înregistrat persoane rănite sau pagube materiale. După două ore, ursul a revenit în aceeaşi zonă, fiind din nou îndepărtat de jandarmi.
10:40
Procesul a aproape 200 de persoane arestate în timpul protestelor antiguvernamentale de luna trecută s-a deschis vineri la Istanbul. Demonstraţiile în masă au început la 19 martie, după ce primarul Istanbulului, Ekrem İmamoğlu - un rival-cheie al preşedintelui Recep Tayyip Erdoğan - a fost reţinut pentru acuzaţii de corupţie, pe care le neagă. Majoritatea celor 189 de inculpaţi din procesul care s-a deschis vineri la tribunalul Caglayan sunt studenţi, în timp ce opt sunt jurnalişti, relatează BBC.
Acum 2 ore
10:30
Baschetbalistul Luka Doncic a vorbit pentru prima dată de la transferul său de la Dallas Mavericks la Los Angeles Lakers. În timpul interviului pentru ESPN, slovenul a arătat un telefon crăpat, pe care l-a aruncat pe podea când a aflat de plecarea sa de la Dallas.
10:00
Curtea Supremă a SUA a interzis temporar, sâmbătă dimineaţă, administraţiei preşedintelui Donald Trump să-i deporteze pe venezuelenii aflaţi în custodia serviciilor de imigrare, după ce avocaţii lor au declarat că aceştia se află în pericol iminent de expulzare fără o revizuire a deciziei judiciare impuse anterior de judecători, relatează Reuters.
Acum 4 ore
09:30
Ford Motor recheamă peste 148.000 de vehicule în Statele Unite, în cadrul a două campanii de rechemare, a anunţat Administraţia Naţională pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi (NHTSA), citată de Reuters.
09:30
Antrenorul emblematic al echipei San Antonio Spurs, Gregg Popovich, care se recuperează după accidentul vascular cerebral suferit în noiembrie, a fost spitalizat marţi după ce a acuzat noi probleme medicale în timp ce se afla la un restaurant, înainte de a se întoarce acasă unde se recuperează bine, a anunţat, vineri, presa americană.
09:20
Pompierii de la ISU Buzău au reluat sâmbătă dimineaţă căutările tânărului care a dispărut în apele lacului Siriu după ce o hidrobicicletă în care se aflau trei persoane s-a răsturnat.
09:20
Cel puţin 143 de persoane au murit şi alte zeci sunt date dispărute după ce o ambarcaţiune a luat foc marţi pe fluviul Congo, în nord-vestul Republicii Democratice Congo (RDC), au declarat vineri surse oficiale, citate de AFP.
08:50
Google, companie deţinută de Alphabet, a anunţat că va face apel împotriva părţii ”defavorabile” din decizia instanţei în procesul antimonopol intentat de Departamentul de Justiţie al Statelor Unite (DOJ), transmite Reuters.
08:40
Loviturile SUA asupra portului pentru combustibil Ras Isa din Yemen au ucis cel puţin 80 de persoane, acesta fiind atacul soldat cu cei mai mulţi morţi de când SUA şi-au lansat campania pe scară largă împotriva mişcării Houthi, luna trecută, relatează AFP.
08:20
Federaţia Croată de Fotbal a anunţat decesul fostului mijlocaş Nikola Pokrivac, la doar 39 de ani. Fostul internaţional (15 selecţii) a murit într-un accident rutier în nordul Croaţiei.
08:00
China va interzice producătorilor auto utilizarea termenilor conducere inteligentă” şi ”conducere autonomă” în reclamele care promovează funcţii de asistenţă la conducere, conform unei întâlniri între Ministerul Industriei şi Tehnologiei Informaţiei şi aproape 60 de reprezentanţi ai industriei auto, transmite Reuters.
07:50
Un tribunal rus a pronunţat o sentinţă de aproape trei ani de închisoare pentru Daria Kozireva, o tânără activistă care a folosit poezii din secolul al XIX-lea şi graffiti pentru a protesta la adresa conflictului din Ucraina, relatează Reuters.
07:40
Casa Albă a prezentat o versiune nouă paginii sale web dedicată Covid-19, care promovează teoria contestată a unei scurgeri din laborator, prezentată drept „adevărata origine” a virusului, relatează AFP.
07:40
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, sâmbătă seară şi va fi oferită tuturor delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române prezenţi la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”,.a anunţat Patriarhia Română.
Acum 6 ore
07:20
Cel puţin 12 persoane au fost ucise într-un atac în provincia de coastă Manabi din Ecuador, a anunţat, vineri, poliţia locală, citată de Reuters.
07:20
O judecătoare federală a suspendat vineri concedierile în masă efectuate joi după-amiază la Biroul pentru Protecţia Financiară a Consumatorilor din SUA (CFPB), exprimând îngrijorări serioase cu privire la posibila încălcare a unor ordine judiciare de către administraţia Trump, transmite Reuter.
07:00
De când vedeta pop Katy Perry s-a întors pe Pământ la începutul acestei săptămâni, numărul de meme-uri referitoare la scurta sa călătorie în spaţiu a crescut vertiginos. După ce a intervenit cu propriile sale glume, lanţul american de fast-food Wendy's a precizat că tweet-urile sale devenite virale nu au fost menite să ofenseze.
06:40
Preşedintele Donald Trump ia în considerare demiterea preşedintelui Rezervei Federale, Jerome Powell, potrivit consilierului economic al Casei Albe, Kevin Hassett, care a declarat vineri că ”preşedintele şi echipa sa continuă să analizeze această chestiune”, transmite Reuters.
06:30
Un judecător american a interzis administraţiei Trump să expulzeze rapid sute, dacă nu chiar mii, de migranţi în alte ţări decât cele de origine, fără a le oferi şansa de a demonstra că se tem să fie persecutaţi, torturaţi sau ucişi acolo, informează Reuters.
06:10
Statele Unite şi Iranul reiau sâmbătă, la Roma, discuţiile privind programul nuclear al Teheranului, la o săptămână după o primă rundă calificată drept „constructivă” de ambele părţi, relatează AFP.
06:00
Casa Albă a prezentat o versiune nouă paginii sale web dedicată Covid-19, care promovează teoria contestată a unei scurgeri din laborator, prezentată drept „adevărata origine” a virusului, relatează AFP.
Acum 8 ore
05:30
Ministerul american al Apărării a anunţat, vineri, că aproximativ 1 000 din cei aproximativ 2 000 de militari desfăşuraţi în prezent în Siria pentru a lupta împotriva jihadiştilor vor fi retraşi în curând.
05:00
Preotul Tudor Gheorghe, preot de caritate şi asistent social la Centrul de Evaluare şi Tratament a Toxicodependenţelor Sf. Stelian din Capitală, a afirmat, vineri seară, că orice persoană care are o dependenţă trebuie să primească ajutor de specialitate cât mai repede, rolul familiei fiind esenţial. Din păcate, de cele mai multe ori, familia trece printr-o fază de negare, dar preotul apreciază că nu este nevoie de ruşine când ai un dependent în familie, pentru că este o perioadă pierdută în terapie.
04:30
Preotul Tudor Gheorghe, preot de caritate şi asistent social la Centrul de Evaluare şi Tratament a Toxicodependenţelor Sf. Stelian din Capitală, a afirmat, vineri seară, că a crescut foarte mult consumul de droguri şi pentru că substanţele noi sunt accesibile. ”Aceşti copii sunt expuşi la acest pericol de la o vârstă foarte fragedă”, a transmis preotul, precizând, însă, că dependenţii de substanţe nu sunt păcătoşi, ci oameni bolnavi, care au nevoie de sprijin.
Acum 12 ore
00:10
Papa Francisc, care încă se recuperează după o dublă pneumonie, nu a participat vineri, pentru al treilea an la rând, la procesiunea anuală de la Colosseumul din Roma unde au venit mii de credincioşi catolici, relatează Reuters
18 aprilie 2025
23:50
Peste 2.500 de buzoieni au participat, vineri seară, la procesiunea religioasă prilejuită de Denia Prohodului Domnului. În frunte cu Înaltpreasfinţitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei şi alţi zeci de preoţi, credincioşii au luat parte la purtarea Sfântului Epitaf pe străzile oraşului.
23:50
Un incident s-a petrecut, vineri, în Biroul Oval în timp ce preşedintele american Donald Trump răspundea întrebărilor puse de jurnalişti: o fetiţă prezentă din audienţă a leşinat pentru scurt timp şi s-a prăbuşit, relatează Le Figaro.
23:40
Alexander Zverev a fost deranjat de un spectator în timpul sfertului de finală de vineri de la turneul de la Munchen, astfel că sportivul i-a cerut arbitrului de scaun ca individul care l-a şicanat făcând referire la acuzaţiile de violenţă domestică să fie evacuat, relatează Reuters.
23:30
Peste 2.500 de buzoieni au participat, vineri seară, la procesiunea religioasă prilejuită de Denia Prohodului Domnului. În frunte cu Înaltpreasfinţitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei şi alţi zeci de preoţi, credincioşii au luat parte la purtarea Sfântului Epitaf pe străzile oraşului.
23:20
Statele Unite se vor distanţa de eforturile de a intermedia un acord de pace între Rusia şi Ucraina dacă nu vor exista semne clare de progres în curând, a declarat vineri preşedintele american Donald Trump, confirmând declaraţiile făcute de dimineaţă, la Paris, de secretarul de stat Marco Rubio, relatează Reuters.
22:50
Preotul Tudor Gheorghe, preot de caritate şi asistent social la Centrul de Evaluare şi Tratament a Toxicodependenţelor Sf. Stelian din Capitală, a afirmat, vineri seară, că orice persoană care are o dependenţă trebuie să primească ajutor de specialitate cât mai repede, rolul familiei fiind esenţial. Din păcate, de cele mai multe ori, familia trece printr-o fază de negare, dar preotul apreciază că nu este nevoie de ruşine când ai un dependent în familie, pentru că este o perioadă pierdută în terapie.
Acum 24 ore
22:20
Preşedintele francez Emmanuel Macron a invitat oamenii de ştiinţă din întreaga lume să vină să lucreze în Franţa sau în Europa, în condiţiile în care noua administraţie a preşedintelui american Donald Trump a început să reducă fondurile pentru universităţi şi organisme de cercetare, relatează Reuters.
22:20
Jucătoarea ucraineană Elina Svitolina, locul 18 WTA şi favorită principală, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului de categorie WTA 250 de la Rouen, fază în care o va înfrunta pe Gabriela Ruse.
22:20
Preotul Tudor Gheorghe, preot de caritate şi asistent social la Centrul de Evaluare şi Tratament a Toxicodependenţelor Sf. Stelian din Capitală, a afirmat, vineri seară, că a crescut foarte mult consumul de droguri şi pentru că substanţele noi sunt accesibile. ”Aceşti copii sunt expuşi la acest pericol de la o vârstă foarte fragedă”, a transmis preotul, precizând, însă, că dependenţii de substanţe nu sunt păcătoşi, ci oameni bolnavi, care au nevoie de sprijin.
22:10
Formaţia UTA Arad a remizat, vineri seară, pe teren propriu, scor 1-1, cu echipa Sepsi, într-un meci din etapa a cincea a play-out-ului Superligii. UTA a jucat chiar în ziua în care a împlinit 80 de ani de existenţă.
22:00
Autorităţile ruse au emis vineri un avertisment cu privire la poluarea de pe plajele popularei staţiuni Anapa de la Marea Neagră înaintea sezonului turistic estival, din cauza deversării de petrol provocate de scufundarea a două petroliere în decembrie anul trecut, relatează AFP.
21:50
Preotul Tudor Gheorghe, preot de caritate şi asistent social la Centrul de Evaluare şi Tratament a Toxicodependenţelor Sf. Stelian din Capitală, a explicat că viaţa unui toxicoman are o calitate foarte joasă până la momentul în care ajunge la un centru de detoxifiere, apoi se naşte din nou.
21:40
Fotbalistul echipei Damac, Nicolae Stanciu, a înscris un gol în meciul câştigat, vineri, în deplasare, cu scorul de 3-1, în faţa formaţiei Al Kholood, în etapa a 28-a a campionatului Arabiei Saudite.
21:30
Viitorul protecţiei animalelor înseamnă inovaţie, tehnologie şi mai ales oameni care lucrează împreună, au transmis, vineri seară, reprezentanţii ASPA Bucureşti, explicând că, în următorii zece ani, se va ajunge la soluţii de sterilizare non-chirurgicală şi la intervenţii în teren mai rapide.
21:10
Handbalista Cristina Neagu, care se va retrage la finalul sezonului, va juca ultimul meci pe teren propriu în Liga Campionilor, chiar duminică, în ziua de Paşte. Într-un interviu acordat site-ului CSM Bucureşti, Neagu vorbeşte despre anii petrecuţi şi performanţele obţinute la campioana României. 8 ani a jucat la CSM, exact numărul pe care îl poartă pe tricou.
21:10
Echipa CSM Târgovişte a pierdut vineri, pe teren propriu, cu formaţia Sepsi Sfântu Gheorghe, scor 51-65 (15-43), în al doilea meci din cinci programate în finala Ligii Naţionale. Scorul general în finală este 1-1, iar seria se mută la Sfântu Gheorghe.
21:00
După un divorţ şi pentru a-şi reîncărca bateriile, o anestezistă din Elveţia a decis ca cei patru copii ai ei să lipsească o zi de la cursuri, în ultima zi de şcoală înainte de vacanţa de vară, şi să plece cu ei cu o zi mai devreme în concediu. Este însă o practică ilegală atât în Elveţia, cât şi în Franţa. Condamnată iniţial să plătească 2.000 de franci şcolii, o hotărâre judecătorească i-a redus totuşi amenda la 100 de franci pentru fiecare copil. Au fost, în orice caz, nişte absenţe costisitoare, scrie Le Figaro.
20:50
Poliţia Capitalei a transmis, vineri seară, o ”reţetă” pentru sărbători cu ocazia sărbătorilor pasale.
20:40
Echipa Dinamo Bucureşti a fost învinsă vineri, pe teren propriu, de formaţia macedoneană HC Eurofarm Pelister, scor 37-36 (18-15), în finala turneului 4 al EHF Youth Club Trophy, organizat în premieră de EHF la categoria U18. HC Pelister s-a calificat la Turneul Final Four de la Koln, unde au mai ajuns Veszprem, GOG şi FC Barcelona după turneele preliminare.
20:30
O maşină s-a izbit, vineri seară, de parapetul care desparte cele două sensuri de mers pe A1, în judeţul Alba. Au intervenit pompierii din Orăştie, fiind mai aproape de locul incidentului, Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, dar au refuzat transportul la spital.
20:20
SUA au prezentat aliaţilor propuneri pentru a permite un acord de pace între Rusia şi Ucraina, care includ termeni pentru încetarea luptelor, dar şi relaxarea sancţiunilor asupra Moscovei în cazul unei încetări durabile a focului, scrie vineri Bloomberg. Propunerea ar îngheţa efectiv războiul, teritoriile ucrainene acum ocupate de Rusia rămânând sub controlul Moscovei, iar aspiraţiile Kievului de a adera la NATO ar fi, de asemenea, scoase din discuţie. SUA doresc să asigure o încetare completă a focului în câteva săptămâni, iar aliaţii se vor reuni din nou la Londra săptămâna viitoare pentru a continua discuţiile.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.