Sute de radare fixe noi, instalate pe șoselele din România. Care sunt drumurile pe care vor fi montate

Ziare.com, 21 aprilie 2025 14:40

România va intra în rândul ţărilor europene în care amenzile pentru viteză vor fi trimise acasă prin curier, anunţă Compania Naţională de Drumuri (CNAIR). În prezent, 1.100 de radare sunt deja utilizate pe străzi, iar în curând, viteza şoferilor va fi înregistrată nu doar cu aparatele mobile folosite de agenţii de la Rutieră, ci şi cu 400 de radare fixe.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Ziare.com

Acum 30 minute
01:10
Elon Musk a avertizat săptămâna aceasta că „în cele din urmă, toată viața de pe Pământ va fi distrusă de Soare”, iar acum oamenii de știință au confirmat când s-ar putea întâmpla acest lucru. Cercetătorii de la Agenția NASA și Universitatea Tōhō din Japonia au folosit supercomputere avansate și modele matematice pentru a prognoza evoluția pe termen lung a Soarelui.
Acum o oră
01:00
Viktor Gherașcenko, fostul guvernator al Băncii de Stat a URSS și ulterior al Băncii Centrale a Rusiei, s-a stins din viață la vârsta de 87 de ani. Anunțul a fost confirmat de Radio Svoboda, iar reacțiile nu au întârziat să apară – fie din partea celor care îi recunosc meritele ca tehnocrat de carieră, fie din partea celor care încă îl asociază cu una dintre cele mai dure lovituri economice din istoria recentă a spațiului ex-sovietic.
00:40
Evoluția războiului ”fără sfârșit” al Moscovei din Ucraina capătă noi accente, iar actorii implicați încearcă să găsească soluții diplomatice pentru terminarea conflagrației. În schimb, Vladimir Putin schimbă cuvintele și bagă SUA și Europa într-o ”buclă a timpului”, fără să accepte inițiativa de armistițiu propusă de marile puteri. În același timp, Donald Trump dezvăluie o ”cădere” în timpul nopții, în care recunoaște că eșecul său de a aduce ...
Acum 2 ore
00:10
Parlamentul European a dat undă verde unei decizii controversate: statutul de protecție al lupului va fi retrogradat, permițând statelor membre ale Uniunii Europene să autorizeze vânătoarea acestora în condiții reglementate. Decizia vine pe fondul unei creșteri considerabile a populației de lupi și a tensiunilor tot mai mari dintre conservatori și fermierii care reclamă atacuri frecvente asupra animalelor domestice.
00:10
Președintele american Donald Trump a declarat că incapacitatea de a opri războiul din Ucraina îl ține treaz noaptea. Însă ultima reacție a liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, la apelurile Occidentului pentru o încetare urgentă a focului de 30 de zile sugerează că Trump va mai avea parte de multe nopți nedormite de acum înainte. În special, liderul de la Kremlin și-a reiterat cererile ca negocierile să se bazeze pe „abordarea cauzelor profunde ale conflictului” - o ...
Acum 4 ore
23:30
Aproape 4,3 milioane de locuitori proveniți din Ucraina se află, în acest moment, în Uniunea Europeană, unde beneficiază de "protecție temporară" ca urmare a războiului din Ucraina.
22:30
La mii de kilometri de ecranul televizorului și de consolă, în tranșeele din Donbas, o generație crescută cu jocuri video își caută vocația în războiul real. Au venit din SUA, Marea Britanie, Canada sau Australia, atrași nu de mirajul eroismului, ci de sentimentul că pot face o diferență acolo unde diplomația și politica ezită, scrie The Independent.
22:20
Vladimir Putin, și-a intensificat campania de informare pentru a influența discuțiile occidentale privind încetarea focului în Ucraina. În special, Kremlinul încearcă să folosească subiectul discuțiilor pentru a submina unitatea dintre Ucraina, Statele Unite și aliații europeni, pe fondul cererilor pentru o încetare a focului de 30 de zile.
22:10
Doi români au pătruns luni seara în Brienz, satul de munte evacuat din Graubünden, și au jefuit casele goale.
21:40
O pană masivă de curent s-a produs luni după-amiază, 12 mai, şi a paralizat o parte a reţelei de metrou din Londra, potrivit Transport for London, operatorul de transport local.
21:40
Șase cetățeni bulgari au fost condamnați, luni, 12 mai 2025, de justiția britanică la pedepse cuprinse între 5 ani și peste 10 ani de închisoare cu executare pentru spionaj în favoarea Rusiei, relatează agențiile Reuters și AFP.
Acum 6 ore
21:10
Fumatul în stațiile de autobuz, parcuri și în bazele sportive va fi interzis într-un mare oraș din România. Autoritățile din Cluj-Napoca au aprobat, luni, 12 mai, interdicția care se referă inclusiv la folosirea dispozitivelor cu vapori și tutun încălzit și se va aplica din toamnă, potrivit StirileProTV.
19:50
Rusia şi Ucraina ar putea fi pe punctul de a purta discuţii de pace, pentru prima dată din martie 2022, când războiul începuse de câteva săptămâni.
Acum 8 ore
19:20
Președintele SUA, Donald Trump, ia în calcul să meargă în Turcia pentru o potențială întâlnire Rusia-Ucraina. Putin a venit cu ideea de joi, 15 mai, iar Zelenski a fost de acord. Ulterior, rușii au dat înapoi, spunând că nu se poate atât de repede.
18:50
Premierul ungar Viktor Orban a vorbit din nou, luni, 12 mai, despre o posibilă aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană.
18:40
Un document de lucru al Uniunii Europene arată că nivelul amenințării teroriste rămâne ridicat în Europa. Situația din Siria ar putea favoriza reapariția grupărilor jihadiste, fie prin deplasări spre Europa, fie prin activarea de la distanță a extremiștilor aflați deja pe teritoriul european.
17:40
Un nou raport publicat de organizația britanică Christian Aid atrage atenția asupra unei amenințări serioase care planează asupra bananelor, unul dintre cele mai consumate fructe din lume. Creșterea temperaturilor, lipsa apei și răspândirea bolilor asociate schimbărilor climatice afectează grav plantațiile, mai ales în regiunile din America Latină și Caraibe, care furnizează aproape 80% din exporturile globale de banane.
Acum 12 ore
17:00
Procurorii DNA au efectuat luni, 12 mai, percheziții la sediul Primăriei Sinaia, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
16:50
Kremlinul respinge luni drept ”inacceptabil” ”ultimatumul” dat Moscovei de către Kiev şi aliaţii săi europeni pentru a accepta un armistiţiu de 30 de zile înaintea unor negocieri directe între Rusia şi Ucraine cu privire la oprirea Războiului din Ucraina.
16:20
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a purtat o discuție telefonică cu Papa Leon al XIV-lea, în care l-a informat pe Suveranul Pontif despre demersurile recente făcute de Ucraina pentru a obține o încetare temporară a focului și despre situația gravă a copiilor deportați din teritoriile ocupate.
15:10
Noul spital pentru copii din Timișoara nu a fost inaugurat pentru că secțiile nu sunt dotate corespunzător.
15:10
Guvernul intenționează să crească TVA-ul începând cu luna iunie 2025, într-o primă fază la 21%, potrivit mai multor surse apropiate negocierilor de la Bruxelles, citate de clevernews.ro.
14:50
Războiul din Ucraina, aflat deja în al treilea an, nu a adus doar o schimbare în echilibrul geopolitic al Europei, ci și o accelerare a inovației în domeniul militar. În acest context, Comisia Europeană face pași concreți pentru a lega mai strâns industriile de apărare din Uniunea Europeană și Ucraina.
14:50
Judecătoarea Georgeta Ciungan de la Tribunalul Bihor, fostă campioană la atletism, s-ar fi sinucis, decesul fiind descoperit la finalul săptămânii trecute.
14:40
Ionel Ganea, fostul atacant al echipei naționale de fotbal a României, a fost implicat într-un grav accident rutier vineri, 9 mai 2025, pe drumul județean 104C, între localitățile Hurez (comuna Beclean) și municipiul Făgăraș, în județul Brașov.
14:40
Un român care s-a declarat apatrid și a cerut azil în Germania stârnește nedumerirea autorităților. Deși spune că este multimilionar în euro, deținând mai multe proprietăți în străinătate și aur de 7 milioane de euro, românul a primit 5 ani ajutor social în Germania
14:00
Producătorul nipon de automobile, Nissan, a anunțat că va mai renunța la încă 11.000 de angajați pe plan mondial, ca parte a unui plan sever de restructurare care să ducă și la scăderea cheltuielilor. Nissan va anunța marți rezultatele financiare, dar a estimate deja pierderi de aproape cinci miliarde dolari pentru anul financiar curent.
13:50
Un clip filmat în trenul cu care au călătorit de la Kiev președintele francez Emmanuel Macron, prim-ministrul britanic Keir Starmer și cancelarul german Friedrich Merz a fost deturnat în scop propagandistic de Rusia.
13:20
După incendiul de la Colectiv, o lege privind interzicerea fumatului în spațiile publice închise a fost adoptată de Parlament. Inițiativele în această direcție continuă, dar la nivel local. Mai precis, un proiect ce vizează interzicerea fumatului în stațiile de transport public, în bazele sportive și în parcuri, a fost adoptat, într-un oraș din România.
Acum 24 ore
12:20
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, spune că România nu este atacată direct sau teritorial, însă este vizibilă o expunere tot mai mare la acțiuni specifice unui război hibrid, fenomen tot mai prezent în Europa de Est.
12:10
Cea mai bună universitate economică, de business și administrație publică din Europa de Sud-Est a pregătit o ofertă generoasă de școlarizare pentru anul universitar 2025-2026, cu aproximativ 12.200 de locuri. Vă invităm să vă alăturați comunității universitare a ASE, celor peste 25000 de studenți, care își construiesc viitorul profesional aici.
12:10
În Germania cresc temerile că societatea va deveni tot mai scindată. Chestiunea legată de extremismul de dreapta al formaţiunii AfD ar putea stimula acest proces.
12:00
Ilie Bolojan, președintele interimar al României, a declarat într-un interviu pentru Radio Europa Liberă că susține identificarea rapidă a unei soluții pentru încetarea focului în Ucraina, urmată de discuții aprofundate în vederea stabilirii unei păci durabile.
11:50
Guvernul laburist condus de Keir Starmer a intrat pe terenul sensibil al politicilor de imigrație, anunțând o serie de măsuri radicale menite să reducă drastic numărul de străini care se stabilesc în Regatul Unit. Executivul laburist lansează o ofensivă legislativă care vizează întreg sistemul de vize: de la muncă și studii, până la reîntregirea familiei.
11:40
Resurgența conflictului etern din Kashmir implică riscuri enorme. India și Pakistan au două dintre cele mai mari armate din lume și sunt puteri nucleare. O privire de ansamblu.
11:10
Un nou episod din arsenalul de dezinformare al propagandei ruse vizează direct capitala Germaniei. Mai multe conturi de pe rețelele sociale, inclusiv canale Telegram pro-Kremlin și roboți de pe platforma X (fostul Twitter), au distribuit un videoclip în care panouri publicitare LED din Berlin ar afișa portrete ale soldaților sovietici, alături de mesajul „80 de ani mai târziu, s-au întors în Berlin”, scris în germană și rusă. Însă imaginile s-au dovedit rapid a fi un fals ...
10:40
Vremea din România continuă să surprindă, iar începutul celei de-a doua decade a lunii mai a adus un val neașteptat de frig, cu temperaturi care au coborât sub pragul înghețului chiar și în regiunile joase ale țării.
10:20
Curtea de Apel Craiova a stabilit daune morale de 100.000 euro în cazul a două minore abuzate de tatăl lor vitreg, au anunțat reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Mehedinți. Plata trebuie să fie făcută de individual care le-a abuzat, dar și de mama acestora.
10:20
Continuă tirul declarațiilor dure, în contextul alegerilor prezidențiale. Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, l-a criticat pe George Simion, după ce liderul AUR a declarat că felicită Administrația Trump pentru că a scos țara noastră din programul Visa Waiver, ca urmare a anulării alegerilor din 2024.
09:30
Un nou studiu a descoperit că cele mai populate 28 de orașe din Statele Unite - inclusiv New York, Chicago, Dallas și Denver - se scufundă cu rate cuprinse între doi și 10 milimetri (0,08 și 0,4 inci) pe an.
09:00
Donald Trump începe să aibă îndoieli că Ucraina va ajunge la un acord de încetare a focului cu Rusia. Totodată, liderul de la Washington a îndemnat Kievul să se întâlnească cu oficialii ruși în Turcia, joi, pentru negocieri, relatează Reuters.
08:20
Meteorologii au emis luni dimineața o atenționare nowcasting de Cod galben de ceață în trei județe. Cod galben de ceață în județele Vaslui, Alba și Harghita local, Este anunțată ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 m, în județele Vaslui, Alba și zona depresionară a județului Harghita, până la ora 09.00.
08:10
Pentru a patra oară de la începutul campaniei ”Reciclăm Plantăm Împreună”, echipa glo din cadrul BAT România s-a reunit cu o misiune clară: să transforme angajamentul asumat față de mediu în rezultate concrete. Campania „Reciclăm Plantăm Împreună”, dezvoltată în România, a adus laolaltă echipa de brand alături de consumatori glo și colegi din cadrul BAT pentru un eveniment de plantare care a marcat un moment important: peste 23.000 de copaci plantați de la ...
08:10
Medicii din sistemul de intervenții de urgență 112 se plâng că suprasolicitarea este cauzată și de faptul că din ce în ce mai multe persoane ajung să sune la 112 reclamând o urgență de sănătate, iar echipajul care ajunge la fața locului să constate faptul că, de fapt, era vorba doar de o constatare a decesului sau de un caz la un pacient terminal.
07:50
Donald Trump vrea să facă istorie. În primele 100 de zile ca președinte al SUA a semnat peste 100 de ordine executive, dar liderul american continuă cu deciziile majore. Oficialul de la Washington a anunţat pe Truth Social că va semna luni, la ora 13:00 GMT, un ordin executiv care va duce, în opinia sa, la reducerea preţurilor medicamentelor eliberate pe bază de reţetă în SUA cu 30% până la 80%, relatează AFP.
07:40
Guvernul laburist britanic al lui Keir Starmer prezintă luni, 12 mai, o foaie de parcurs cu „măsuri radicale” pentru reducerea imigraţiei. Ca dovadă a mizei în joc, premierul va susţine o conferinţă de presă luni, înainte ca ministrul său de interne, Yvette Cooper, să prezinte foaia de parcurs în Parlament, relatează AFP.
07:30
Noului lider sirian Ahmed al-Sharaa încearcă să obţină o întâlnire cu preşedintele american Donald Trump în timpul turneului acestuia din Orientul Mijlociu, prevăzut pentru săptămâna aceasta.
07:20
Papa Leon al XIV-lea începe în această săptămână o lungă serie de întâlniri care vor marca intrarea sa în rolul de conducător al Bisericii Catolice, relatează AFP. Robert Francis Prevost va trebui, de asemenea, să rezolve detalii mai practice, cum ar fi locul său de reşedinţă şi prima sa călătorie.
04:10
Președintele Donald Trump va efectua, începând de luni, 12 mai, o vizită oficială în trei state din Orientul Mijlociu – Arabia Saudită, Qatar și Emiratele Arabe Unite – într-un moment în care regiunea este implicată într-o serie de negocieri geopolitice sensibile, iar compania sa de familie își extinde agresiv prezența imobiliară în aceleași țări, scrie Daily Mail.
03:50
Deși Donald Trump a cerut din nou un armistițiu de 30 de zile în războiul ”fără sfârșit” al Rusiei din țara vecină, Vladimir Putin nu a dat niciun semn că ar vrea să oprească conflagrația. Însă acum este dezvăluit faptul că o mare putere, Marea Britanie furnizează în secret o armă de temut Kievului, pentru apărarea infrastructurii critice. Sistemul de rachete Frankenstein a jucat un rol esențial în apărarea Ucrainei, distrugând rachetele de crozieră și dronele ...
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.