Arborii exotici care au câștigat pariul cu vremea capricioasă din România. Rezistă mai bine la secetă și ger decât piersicii sau caișii

Digi24.ro, 25 aprilie 2025 07:10

Curmalele, fisticul și kaki rezistă mai bine la ger și secetă decât piersicii sau caișii. Este concluzia specialiștilor de la Dăbuleni, care testează, de mai mulți ani, diferite specii exotice în pământ românesc. Iar rezultatele sunt surprinzătoare: arborii exotici au făcut față cu brio capriciilor vremii din România, iar recolta se întrevede, și anul acesta, una bogată. De altfel, în 2024, dintr-un singur curmal au fost recoltate chiar și 20 de kilograme de fructe.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Digi24.ro

Acum câteva minute
16:50
O tânără a fost hărțuită într-un tramvai, în Cluj. Incidentul revoltător a fost filmat chiar de agresor, care, ulterior, a publicat înregistrarea pe rețelele de socializare.
16:50
Pana de curent masivă din Spania şi Portugalia a evidenţiat necesitatea unui kit de supravieţuire pentru primele ore sau zile într-o situaţie de urgenţă, a insistat miercuri comisarul european pentru egalitate, pregătire şi gestionarea crizelor, Hadja Lahbib, citată de Reuters.
Acum câteva minute
16:40
Președintele interimar Ilie Bolojan a numit-o miercuri pe Oana Gheorghiu, vicepreşedinta Asociaţiei „Dăruieşte Viaţă”, ca reprezentant al Administraţiei Prezidenţiale în Colegiul director al Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate.
16:40
Fostul episcop al Huşilor, Corneliu Bârlădeanu, pe numele de mirean Cornel Onilă, trimis în judecată pentru viol şi alte agresiuni sexuale, a fost condamnat, miercuri, la opt ani de închisoare cu executare, potrivit unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a menţinut astfel hotărârea anterioară a Curţii de Apel Galaţi.
Acum câteva minute
16:30
Ministrul ucrainean al Economiei, Iulia Svîrîdenko, se află în drum către Washington şi urmează „să semneze acordul (mineralelor în această) miercuri seara”, a declarat un reprezentant al preşedinţiei ucrainene, potrivit AFP, preluată de News.ro.
Acum câteva minute
16:10
Palatul Jean Mihail din Craiova
16:00
Iranul a anunţat miercuri că a executat un bărbat pe care l-a prezentat ca fiind vinovat de „spionaj” în beneficiul serviciului de informaţii externe israelian Mossad, acuzându-l şi de implicare în moartea unui ofiţer iranian în 2022, relatează CBS News.
Acum 10 minute
15:50
Un accident rutier s-a produs miercuri, 30 aprilie, pe autostrada A2, sensul București – Constanța, în apropiere de Medgidia. Patru persoane au fost rănite, după ce șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului și a intrat în parapetul median. Traficul este blocat pe ambele sensuri de mers.
15:50
Un incendiu a izbucnit, miercuri după-amiază, într-o încăpere de la mansarda Spitalului CFR Paşcani, autorităţile din Iaşi activând Planul Roşu de Intervenţie. Peste 60 de pacienţi au fost evacuaţi, iar 17 angajaţi ai unităţii medicale s-au autoevacuat, potrivit News.ro.
15:40
Candidații care s-au înscris în cursa pentru Palatul Cotroceni participă la dezbaterile organizate de televiziuni, pe ultima sută de metri a campaniei electorale. Marți seară, la dezbaterea TVR, șapte dintre aceștia au făcut mai multe afirmații catalogate drept „false” sau „trunchiate” de jurnaliștii de la Factual.ro.
15:30
Campionul la box şi raliu Mihai Leu, în vârstă de 56 de ani, care este internat la spitalul Fundeni din cauza unor complicaţii, în contextul în care se luptă de zece ani cu cancerul, are o stare generală mai bună, au declarat reprezentanţii unităţii sanitare pentru News.ro.
15:30
 Agenţia de securitate ucraineană SBU a fost responsabilă pentru un atac cu drone asupra unei fabrici de apărare din Rusia, a declarat miercuri pentru agenţia Reuters un oficial SBU.
15:20
Filmul „Kontinental ’25”, scris şi regizat de Radu Jude, premiat cu Ursul de Argint pentru Cel mai bun scenariu la Berlinale, va avea premiera în cinematografele din România în 20 iunie.
15:20
Poliţia israeliană a închis miercuri autostrada care leagă Ierusalimul de Tel Aviv şi a evacuat localităţi de-a lungul acestei rute din cauza incendiilor din zonă, deja devastată de flăcări în urmă cu o săptămână, informează The Times of Israel.
15:00
Economia franceză a evitat la limită recesiunea în primul trimestru din 2025, raportând o creştere marginală, după ce s-a contractat cu 0,1% în ultimele trei luni din 2024, arată datele preliminare publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (Insee).
15:00
China publică o cartă albă în care respinge posibilitatea ca orașul Wuhan să fie originea „naturală” a virusului SARS-CoV-2. Documentul acuză Statele Unite că au politizat investigațiile privind originea COVID-19 și susține că virusul ar fi apărut pe teritoriul american mai devreme decât a fost declarat oficial şi mai devreme decât a izbucnit în China, informează Xinhua, citată de Agerpres.
15:00
Mai mulţi angajaţi ai unei unităţi militare din municipiul Sibiu, cu atribuţii de gestiune, sunt suspectaţi că, în perioada 2024-2025, au sustras cantităţi însemnate de combustibil şi alte bunuri din gestiunea unităţii, falsificând documente. În dosar au fost făcute percheziţii, inclusiv la unitatea militară, cinci suspecţi fiind reţinuţi, anunță Agerpres.
Acum 2 ore
14:50
Apa furnizată în sistem centralizat locuitorilor din oraşul Breaza este contaminată cu bacteria clostridium perfrigens, arată rezultatele analizelor făcute publice, miercuri, de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Prahova. În oraş se menţine interdicţia consumului de apă de la robinet, măsură dispusă încă de săptămâna trecută, când localnicii au semnalat că apa este tulbure şi urât mirositoare.
14:50
Cum să faci diferența dintre viață și moarte: noua serie Digipedia Știință dedicată primului ajutor
14:50
Filmul „Anul Nou care n-a fost”, în regia lui Bogdan Mureşanu, a primit Trofeul Gopo pentru cel mai bun film de lungmetraj, la cea de a XIX-a ediţie a Galei Premiilor Gopo, care s-a desfăşurat, marţi seara, la Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” din Capitală.
14:20
Prinţul şi prinţesa de Wales au publicat marţi o fotografie inedită, cu ocazia aniversării a 14 ani de la căsătoria lor. Kate si William au sărbătorit evenimentul în timpul unei vizite oficiale pe insula Mull, din Scoția.
14:20
Premierul indian Narendra Modi nu se mai duce la Moscova de 9 mai pentru a participa la parada militară din Piaţa Roşie, cu ocazia victoriei asupra Germaniei naziste, India urmând să fie reprezentată la acest eveniment de către ministrul apărării Rajnath Singh, informează miercuri AFP, citând o sursă guvernamentală de la New Delhi, potrivit Agerpres.
14:00
Președintele rus Vladimir Putin este deschis către pacea în Ucraina și se desfășoară o colaborare intensă cu Statele Unite, însă conflictul este atât de complicat încât progresul rapid dorit de Washington este dificil de realizat, a declarat, miercuri, Kremlinul, potrivit agenției Reuters.
13:50
Potrivit Reuters, războiul comercial declanşat de Donald Trump reduce perspectivele de creştere în România, Ungaria şi Republica Cehă, în condiţiile în care deficitele bugetare din Polonia şi România ating deja cele mai ridicate niveluri din UE, arată Moody's Analytics într-o evaluare potrivit căreia România ar trebui să acţioneze „foarte urgent” pentru a accelera reducerile bugetare, informează News.ro.
13:30
Donald Trump și-a început cel de-al doilea mandat într-un ritm amețitor, reducând drastic aparatul guvernamental, răsturnând alianțele internaționale, contestând statul de drept și ordonând deportări în masă, scrie The Guardian, care analizează primele 100 de zile ale mandatului președintelui american. Bilanțul lui Trump este controversat: migranți care locuiesc legal în SUA au fost deportați, destabilizarea piețelor globale prin haosul creșterii taxelor vamale, zeci de mii de funcționari guvernamentali concediați și decizii judecătorești ignorate. După cum a promis înainte de învestire („vor fi cele mai extraordinare prime 100 de zile din istoria președinției americane”), deciziile luate de către administrația Trump au remodelat guvernul federal și au rescris rolul Statelor Unite la nivel mondial.
13:30
Un suspect a fost arestat după un atac soldat cu uciderea a trei tineri, cu vârste cuprinse între 15 şi 20 de ani, marţi seara, la Uppsala, în Suedia, la aproximativ 60 de kilometri de capitala Stockholm, relatează BBC.
13:30
Exporturile Chinei de ulei de gătit uzat către Statele Unite, cel mai important client pentru acest produs, sunt pe cale să se prăbușească în lunile următoare din cauza unor tarife vamale suplimentare impuse de Washington. În aceste condiții, vânzătorii chinezi își redirecționează livrările către Europa, dar și spre alte piețe precum Coreea de Sud sau India, potrivit unei analize Reuters.
13:10
Un comisar şef de poliţie, care la data faptelor era şeful Compartimentului Regim Permise de Conducere şi Examinări din cadrul Serviciului de Permise Suceava, un instructor auto, două persoane fizice fără calitate specială şi alți 75 de candidaţi la examenul pentru obţinerea permisului de conducere, au fost trimişi în judecată pentru fraudarea examenului, în schimbul unor sume de bani, în cadrul celui de-al nouălea dosar care ajunge în instanţă în urma anchetelor deschise în acest caz la Suceava în ultimii cinci ani, informează News.ro.
13:10
Rețeaua de cabluri, bobine și comutatoare, neglijată de mult timp, care menține luminile aprinse în Europa, se află în sfârșit în centrul atenției, dar din toate motivele greșite, scrie Politico într-un material explicativ despre rețeaua europeană de distribuție a energiei electrice și pana suferită de Spania, Portugalia, Andorra și o parte din sudul Franței.
13:00
În urmă cu o sută de zile, America prezida o ordine mondială pe care ea însăși o crease. Această ordine a fost concepută pentru a asigura dominația SUA, într-un sistem global care a oferit o prosperitate, o stabilitate și o securitate în creștere timp de decenii întregi. Economia SUA își revenise după ravagiile COVID-19 mai eficient decât oricare alta și conducea economia mondială, aflată într-o etapă de redresare timidă. Acum, toate acestea sunt puse la îndoială, arată, într-o analiză, jurnaliștii Sky News.
Acum 6 ore
12:50
Premierul Marcel Ciolacu a salutat, miercuri, parteneriatul cu compania americană SpaceX pentru dezvoltarea unei noi tehnologii de sateliţi.
12:50
Cu un război la graniță, România, alături de celelalte state ale Uniunii Europene, accelerează procesul de înarmare. Țara noastră ar putea beneficia de o sumă de până la 8 miliarde de euro pentru acest lucru, informează Digi24.
12:30
Departamentul Apărării al SUA a efectuat un test secret al armei sale hipersonice cu rază lungă de acțiune, Dark Eagle (Vulturul Întunecat, n.r.), în weekend. Conform mai multor rapoarte, misiunea de testare a decolat vineri de la Stația Forțelor Spațiale de la Cape Canaveral. Este una dintre primele ocazii în care o rachetă de război a fost testată de la Cape Canaveral din 1988 încoace, scrie publicația online Interesting Engineering preluată de Yahoo News.
12:20
Războiul comercial al lui Donald Trump „creează o punte” între China și UE, în ciuda divergențelor din ultimii ani ale celor două superputeri, relatează Politico. Guvernul de la Beijing este pregătit să ridice sancțiunile impuse în cazul a cinci actuali și foști deputați europeni, cărora li se impută că, în trecut, au acuzat China de încălcarea drepturilor omului, deschizând astfel calea pentru noi discuții comerciale între Bruxelles și țara condusă de Xi Jinping.
12:10
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, că veniturile totale la buget au crescut cu 16% în luna martie şi au ajuns la 10,5 miliarde de euro, ceea ce reprezintă un record.
12:10
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat marți seară un decret prin care redenumește aeroportul din Volgograd drept Stalingrad, așa cum era cunoscut orașul după ce armata sovietică a învins forțele naziste germane în cea mai mare bătălie a celui de-Al Doilea Război Mondial, informează Reuters.
12:00
Candidatul independent  la prezidențiale Nicușor Dan și contracandidatul său Crin Antonescu, susținut de PSD, PNL și UDMR,  s-au confruntat din nou în cadrul dezbaterii prezidențiale de la TVR, la doar o zi după ce schimburi dure de replici au avut loc și în platoul Digi24. Disputa s-a purtat iarăși pe tema unor presupuse înstrăinări ilegale de terenuri din domeniul public.
11:50
Ciocolată „cu sistem anti-furt” pe rafturile magazinelor din România
11:40
Românii se pregătesc de vacanța de 1 Mai, iar drumul spre litoral poate însemna aglomerație, șantiere și cheltuieli considerabile. Fie că aleg trenul, autocarul sau mașina personală, costurile și timpul de călătorie variază semnificativ, iar, la destinație, turiștii vor fi întâmpinați de gări în plin proces de reabilitare.
11:40
Cel puţin o persoană a murit şi alte 46 au fost rănite în atacuri ale forţelor ruse asupra oraşelor ucrainene Dnipro (centru-est) şi Harkov (nord-est), au anunţat autorităţile locale în noaptea de marţi spre miercuri.
11:30
Rusia și Coreea de Nord au început miercuri construcția unui pod rutier între cele două țări, care va traversa râul Tumen, ca parte a eforturilor de consolidare a parteneriatului strategic, a declarat premierul rus. Podul este construit în apropierea podului feroviar existent, „Podul Prieteniei”, inaugurat în 1959, după războiul din Coreea, informează Reuters.
11:30
Iranul a criticat „ameninţările" Franţei de a reimpune sancţiunile economice ridicate în 2015 după încheierea unui acord asupra programului nuclear iranian.
11:20
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a ordonat să fie accelerată echiparea cu armament nuclear a navelor militare ale ţării, după ce Phenianul şi-a prezentat cu câteva zile în urmă noul distrugător, relatează miercuri AFP, citând agenţia de presă oficială nord-coreeană KCNA, potrivit Agerpres. 
11:20
Micii rămân vedetele zilei de 1 Mai, iar în topul preferinţelor, pe lângă preparatele tradiţionale, se remarcă dulciurile, pentru care cererea s-a dublat anul trecut, arată o analiză realizată de o platformă multi-categorie ce a analizat comportamentele de consum ale românilor cu ocazia Zilei Internaţionale a Muncii.
11:00
Tratamentul pentru cancer de rect local avansat
Acum 8 ore
10:50
Alianţa Pacienţilor Cronici din România şi Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice solicită Executivului să aprobe hotărârea privind lista medicamentelor compensate şi gratuite, atrăgând atenţia că acest document aşteaptă încă din 19 februarie să fie semnat.
10:50
Doug Emhoff, soţul fostei vicepreşedinte americane Kamala Harris, a declarat marţi că a fost înlăturat din consiliul administrativ al Muzeului Memorial al Holocaustului din Washington, informează AFP, citată de Agerpres. Consiliul, care supervizează Muzeul Holocaustului din capitala americană, este format din 63 de membri, dintre care 55 sunt numiţi de preşedintele american.
10:50
Zeci de percheziții au loc miercuri dimineață la sediul Regiei de Transport Public Brașov și la domiciliile unor angajați suspectați de furt calificat. Anchetatorii caută combustibil și documente relevante într-un dosar deschis luna trecută, după ce polițiștii s-au autosesizat. În acest context, reprezentanții RATBV avertizează că pot apărea întârzieri sau disfuncționalități pe unele trasee.
10:40
Actionarii EVERGENT Investments, companie listată la Bursa de Valori București sub simbolul EVER, au aprobat cu o larga majoritate propuneri de pe ordinea de zi a Adunărilor generale extraordinara și ordinara din 29 aprilie 2025.
10:30
Emoția prinde viteză în luna mai, pe Film Now
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.