Horoscop săptămânal Leu 5 – 9 mai 2025

ObservatorNews, 2 mai 2025 13:40

Horoscop săptămânal Leu 5 – 9 mai 2025. Pentru tine, această săptămână activează zona credințelor și a expansiunii personale.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de ObservatorNews

Acum 4 ore
23:40
România a luat la cunoştinţă cu regret că Departamentul de Securitate Naţională al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea ţării noastre în programul Visa Waiver, precizează Ministerul Afacerilor Externe.
22:40
Prințul Harry al Marii Britanii a declarat că i-ar plăcea să se împace cu familia sa, într-un interviu acordat vineri BBC. El a adăugat că tatăl său, regele Charles, nu vorbește cu el.
22:40
Administraţia preşedintelui american Donald Trump a propus vineri o reducere de 163 de miliarde de dolari din bugetul federal pentru anul viitor, vizând diminuări semnificative ale cheltuielilor pentru educaţie, locuinţe şi alte programe interne, în timp ce propune creşteri pentru apărare şi securitatea graniţelor, relatează Reuters, potrivit News.ro.
22:30
Jeff Bezos, fondatorul Amazon, intenţionează să vândă până la 25 de milioane de acţiuni ale companiei în următorul an, potrivit unui document financiar publicat vineri. La preţul actual, pachetul de acţiuni este evaluat la aproximativ 4,8 miliarde de dolari, relatează CNBC, potrivit News.ro
Acum 6 ore
22:10
O delegaţie din Statele Unite ale Americii a sosit la Bucureşti pentru a monitoriza scrutinul de duminică, urmând a discuta cu organizatorii alegerilor, cu alegători, cu o parte dintre candidaţi şi vor merge în secţii de votare. Delegaţia este condusă de avocatul James E. Trainor, vicepreşedinte al Comisiei Electorale Federale, care a declarat la sosire că s-a uitat peste documentele pe baza cărora au fost anulate alegerile. "Foarte multe dovezi acolo arată că au fost interferenţe externe", a afirmat el.
22:10
OpenAI anunță modificări majore în modul în care actualizează modelele de inteligență artificială, după ce utilizatorii au reclamat că ChatGPT a devenit excesiv de lingușitor și validant, încurajând inclusiv idei periculoase. În urma valului de reacții negative, compania a anulat ultima actualizare a modelului GPT-4o și promite o revizuire mai atentă a comportamentului AI înainte de lansările viitoare.
22:10
George Simion a declarat într-un interviu pentru Reuters că Rusia nu reprezintă o ameninţare semnificativă pentru NATO, iar singurul risc pentru flancul estic al alianţei este destrămarea NATO.
21:40
Mai multe persoane au fost rănite de o maşină care a intrat în pietoni în oraşul Stuttgart din sudul Germaniei, a anunţat vineri poliţia pe contul său de X.
21:30
Ministrul de Externe al Ucrainei, Andrii Sîbiha a declarat vineri, în parlamentul ţării, că în cadrul unui acord de pace, Ucraina nu va accepta restricţii privind politica internă şi externă, inclusiv alegerea alianţelor la care doreşte să adere, relatează Ukrainskaia Pravda.
21:30
Vacanţa de 1 Mai e un lung şir de petreceri! În staţiunile fanion Mamaia şi Vama Veche s-a cântat şi s-a dansat până dimineaţă. În timp ce, în sudul litoralului, tinerii drămuiesc ultimii bani, iar meniul conţine doar fast food şi pachet de acasă, în nord nota de plată are multe zerouri, iar băutura vine în mod "tradiţional" cu roaba. 
21:00
ANCOM avertizează asupra apariției în spațiul online din România a unei rețele de site-uri de tip Doppelganger – pagini web clonate care copiază fidel aspectul unor site-uri oficiale ale instituțiilor publice, televiziunilor și publicațiilor cunoscute și care sunt folosite pentru a răspândi conținut înșelător cu tematică socială, politică, economică sau de sănătate, având ca scop manipularea opiniei publice.
21:00
Trăim într-o Românie a contrastelor. În satul Necșești din Teleorman, oamenii trăiesc fără apă potabilă, fără drumuri și fără speranță. La sute de kilometri distanță, comuna Giroc din Timiş, cea mai bogată comună din România, oferă confort și dezvoltare. Dar, în ambele locuri, românii spun același lucru: clasa politică i-a uitat şi puţini mai cred că alegerile de duminică vor aduce schimbarea mult aşteptată.
20:50
Candidatul independent la preşedinţia României Nicuşor Dan, prezent vineri seară în platoul Observator, a răspuns întrebărilor adresate de Alessandra Stoicescu dar şi curiozităţilor adresate de români. Acesta a lămurit şi ultimele aspecte din scandalul cu candidatul coaliţiei guvernamentale, Crin Antonescu pe tema vânzărilor de terenuri.
20:30
Invitat în platoul Observator, Nicușor Dan, a răspuns întrebărilor adresate de Alessandra Stoicescu. Acesta a vorbit despre primele măsuri pe care le va lua dacă va fi ales președintele româniei. 
Acum 8 ore
20:00
Candidatul independent la preşedinţia României Nicuşor Dan, prezent vineri seară în platoul Observator, a răspuns întrebărilor adresate de Alessandra Stoicescu dar şi curiozităţilor adresate de români. Primarul general al Capitalei a vorbit şi despre fotografiile distribuite de Elena Lasconi în mediul online, în care apare la o presupusă întâlnire alături de Victor Ponta și Florian Coldea. "Sunt poze contrafăcute", a declarat vehement Nicuşor Dan.
20:00
Invitat în platoul Observator, Nicușor Dan, a răspuns întrebărilor adresate de Alessandra Stoicescu dar şi la întrebările adresate de români. Acesta a vorbit despre scandalul fotografiilor făcute publice despre Elena Lasconi și a devzăluit ce i-ar spune acesteia, dacă ar avea ocazia să vorbească cu ea față în față.
20:00
Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale din 2025, prezent vineri seară în platoul Observator, atinge un subiect controversat în contextul celui mai recent scandal electoral, care o are în centru pe contracandidata sa, Elena Lasconi. USR şi-a anunţat planul de a o demite din funcţie după primul tur, iar acum Nicuşor Dan dezbate dacă ar reveni sau nu la şefia partidului.
19:40
Petreceri de 1 Mai nu au fost doar pe litoral. Cine nu a ajuns la mare, s-a putut bucura de o petrecere ca în Vama Veche pe malul Dunării. La Galaţi, DJ-ii au întreţinut atmosfera sub clar de lună, iar tinerii s-au bucurat de priveliştea întregului oraş luminat. 
19:40
Poliţele obligatorii pentru locuinţe se vor scumpi în perioada următoare. O spune chiar Autoritatea de Supraveghere Financiară, care susţine că trebuie atins un nivel de preţ care să țină sistemul în echilibru. În caz contrar, despăgubirile nu vor putea fi acoperite integral. Experţii spun că poliţa obligatorie ar trebui să aibă o valoare dublă. 
19:40
De luna aceasta, drumul spre mare va fi mai scurt. Şoferii vor putea circula pe autostradă de la Craiova până la Constanţa, fără să mai treacă pe şoseaua de centură a Capitalei. Acest lucru va fi posibil după finalizarea ultimei secţiuni lipsă din A 0 Sud şi a ultimilor 12 kilometri din Drumul Expres Craiova–Pitești.
19:20
În Diaspora, se votează deja. Primele secţii s-au aseară, la 22, ora României, în Noua Zeelandă. Potrivti datelor furnizate în timp de real de Autoritatea Electorală Pemanentă, prezenţa este una record. Peste 80.000 de români din străinătate au fost deja la urne, dublu faţă de prima zi a alegerilor prezidenţiale din toamnă. Ţările fruntaşe sunt Italia, Germania, Spania şi Republica Moldova. Întreaga lume e cu ochii pe România în aceste zile. Sunt considerate cele mai importante alegeri de la Revoluţie încoace. Administraţia Trump şi-a trimis oamenii la Bucureşti. O delegație americană a venit astăzi în România pentru a monitoriza votul de duminică. 
19:20
Scandal-bombă ce ar putea schimba clasamentul în finala prezidenţială, izbucnit cu două zile înaintea alegerilor. Elena Lasconi îi acuză pe contracandidaţii săi, Nicuşor Dan şi Victor Ponta, de o întâlnire conspirativă pe teme electorale, cu fostul şef-adjunct SRI, Florian Codlea. Candidata USR a publicat imagini în care cei trei ies separat dintr-o clădire. Nu se ştie unde, când sau cine a făcut presupusele fotografii. Nicuşor Dan a depus deja plângere la DIICOT pentru fals informatic şi înşelăciune, Florian Coldea neagă orice întâlnire cu candidaţii, iar Victor Ponta jură cu mâna pe Biblie că totul e un fals. 
19:20
Duminică, fiecare vot contează! La Observator, fiecare om contează! Vrem să aflăm nu doar cine e preferatul tău în cursa pentru Cotroceni, dar și cum se vede ziua decisivă prin ochii tăi. Pentru că lentilele camerelor de televiziune nu pot arăta tot. Așa că te invităm să ni te alături și să fii, din nou, Observator!
19:10
18:50
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a propus membrilor alianţei să majoreze cheltuielile pentru apărare la 3,5% din PIB şi să aloce încă 1,5% pentru cheltuieli mai largi legate de securitate, pentru a răspunde cererii preşedintelui american, Donald Trump, privind o ţintă de 5%, au declarat pentru Reuters persoane familiare cu această temă, potrivit Agerpres.
18:30
Alegeri prezidenţiale 4 mai 2025. Autoritatea Electorală Permanentă avertizează mass-media (TV, radio, presă scrisă şi online) că prezentarea sondajelor de tip exit-poll înainte de încheierea votării este interzisă prin lege și se sancționează cu amendă.
Acum 12 ore
18:10
Furt mai puţin obişnuit la un hotel din Craiova. Patru femei și-au ascuns chipurile sub măşti de protecţie şi au mers după ora unu noaptea să fure... flori. Camerele de supraveghere au filmat momentul în care acesteau au luat 8 ghivece cu flori... NU s-au oprit, însă, aici. După câteva minute s-au întors şi-au mai luat două fotolii, o canapea şi o masă. Proprietara complexului hotelier a fost cea care a alertat poliţiştii. 
18:10
Plaja din Mamaia este şi "gazda" festivalului Sunwaves, unul dintre cele mai longevive şi apreciate evenimente de muzică electronică din lume. Ediţia din acest an este însă una controversată. După mai multe probleme întâmpinate cu autorităţile române, organizatorii au decis ca de la anul să mute festivalul peste hotare. Între timp, mii de tineri se bucură de aceste zile. Şi jandarmii sunt la datorie, să se asigure că evenimentul se desfăşoară fără probleme.
17:50
Este puțin probabil ca acordul dintre SUA și Ucraina privind mineralele să înduplece opoziția președintelui rus Vladimir Putin față de planul de pace propus de Donald Trump, iar Casa Albă nu are încă o strategie clară pentru a gestiona această problemă, relatează POLITICO. Oficiali americani au elaborat un set de opțiuni pentru ca președintele SUA să intensifice presiunea economică asupra Rusiei, dezvăluie şi Bloomberg. 
17:40
Caz tulburător în Wisconsin, SUA. Un bărbat de 64 de ani este acuzat că a abuzat sexual trei fete, pe care le-a ținut captive într-un beci în condiții greu de imaginat. Una dintre victime a fost legată în lanțuri, hrănită doar cu pâine și obligată să bea apă dintr-o baltă pentru a supraviețui. În fața anchetatorilor, bărbatul a negat totul și a invocat un motiv revoltător
17:30
Un Peugeot galben, închiriat de un bărbat din Alkmaar, a fost folosit drept mașină de fugă în cazul furtului de artefacte românești de la Muzeul Drents. Poliția olandeză a confirmat că autoturismul a fost abandonat ulterior de persoane necunoscute. Statul olandez se confruntă cu o posibilă cerere de despăgubire de 5,8 milioane de euro.
17:30
În mesajul său, campionul de box își exprimă recunoștința față de Dumnezeu, medici și de toți cei care i-au fost alături în această perioadă dificilă. El se află în continuare la secția de Terapie Intensivă, dar speră să fie mutat curând într-o rezervă pentru a începe recuperarea.
17:10
Un cutremur cu magnitudinea de moment estimată de USGS la 7,4 s-a produs vineri în larg, la 10 kilometri adâncime, în apropiere de coasta sudică a statelor Agentina şi Chile, ceea ce a declanşat o alertă de tsunami. Epicentrul seismului este la aproximativ 219 km de oraşul argentinian Ushuaia.
17:10
Max Verstappen şi Kelly Piquet au anunţat vineri naşterea primului lor copil, o fiică pe nume Lily. Cvadruplul campion mondial este aşteptat să participe la antrenamentele libere pentru Marele Premiu de la Miami.
16:50
O sondă spaţială din era sovietică, care a fost lansată în anii 1970 ca să ajungă pe Venus, ar urma să se prăbuşească necontrolat pe Pământ, posibil în primele două săptămâni ale lunii mai. Kosmos 482, cu o greutate de 500 kg, nu a reuşit niciodată să iasă din orbită din cauza unei defecţiuni a rachetei, scrie The Associated Press.
16:50
Speriați de scumpirea masivă a ouălor și de restricțiile impuse în supermarketuri, tot mai mulți americani aleg o soluție inedită: închirierea de găini. Yong-mi Kim, profesoară universitară din California, este una dintre cei care au ales să testeze viața de "fermier urban", închiriind două găini pentru a-și asigura ouă proaspete direct din curte.
16:40
Ucraina şi Statele Unite au semnat acordul istoric pe minerale rare, într-un moment simbolic pentru preşedintele american. Acela în care Donald Trump îşi marca cele 100 de zile de mandat. Documentul acoperă 57 de minerale rare şi nu intră în conflict cu angajamentele Kievului faţă de Uniunea Europeană. Acordul semnat în varianta prezentată de Kiev are doar 12 pagini, în timp ce varianta prezentată de americani, în luna martie, avea nu mai puţin de 90 de file.
16:40
Joi seară s-au deschis primele urne în Noua Zeelandă, iar duminică sunt aşteptate la vot persoanele din ţară.
16:30
Un șofer de camion, în vârstă de 60 de ani, a câștigat peste 5,8 milioane de euro la Loto și a decis pe loc să-și dea demisia de la locul de muncă. Deși a devenit bogat peste noapte, primul lucru pe care l-a cumpărat a fost un aspirator. Planurile mari urmează: călătorii în jurul lumii, o casă nouă și, poate, o nuntă după 25 de ani de relație.
16:30
Firma Kensington Communication anunță că nu are nicio legătură cu fotografiile lansate în spațiul public de către președinta USR, Elena Lasconi. Firma transmite, de asemenea, că îl va acționa în justiție pe fostul premier Victor Ponta pentru această "minciună grosolană". Şi Partidul Social Democrat se delimitează de acuzațiile aduse de candidatul independent Victor Ponta. Acesta va trebui să suporte consecințele juridice pentru declarațiile sale, se arată într-un comunicat transmis, vineri, de PSD.
16:20
Biroul Electoral Central a respins vineri, 2 mai, cererea depusă de Nicușor Dan prin care a solicitat ștergerea fotografiilor făcute publice de Elena Lasconi ieri, 1 mai, de pe toate platformele de socializare. În motivarea sa, BEC precizează că nu are nici competența, nici mijloacele necesare pentru a verifica autenticitatea acestora. 
16:10
Mai multe zone de pe insula indoneziană Bali au fost afectate de o pană de curent, vineri, informează compania de electricitate PLN, citată de AFP.
16:00
Jennie Vercouteren și soțul ei, Ward, nu și-ar fi imaginat niciodată că vor ajunge să-și construiască o nouă viață în Pirineii francezi, departe de agitația urbană. Îndrăgostiți de munți încă de când s-au cunoscut în Colorado, cei doi visau la un trai mai liniștit în Europa. Vacanțele în sudul Franței le-au aprins dorința de schimbare, aşa că au ales să trăiască "visul european". Lucrurile au fost însă mai complicate decât se aşteptau.
15:40
Scene de groază în judeţul Buzău, unde o femeie de 34 de ani şi-a ameninţat concubinul că îşi va ucide propriul copil şi va da foc locuinţei. Ameninţările, transmise printr-un mesaj video, ar fi fost declanşate de o criză gelozie. Poliţiştii au intervenit rapid şi au salvat minorul, care a fost dus într-un centru specializat. Mama, vizibil instabilă emoţional, a ajuns la psihiatrie.
15:40
Rareș Felix Tudose, parte din campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României” a Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.
15:40
Candidata USR la alegerile prezidenţiale Elena Lasconi a postat pe Facebook un clip video, dintr-o dezbatere electorală, după plângerile penale anunţate de Nicuşor Dan şi Victor Ponta pe numele său, în urma publicării fotografiilor. Lasconi a scris mesajul: ”Dacă aş fi intrat în combinaţiile lor, astăzi aş fi fost preşedinta României. Dar nu am fost niciodată omul Sistemului şi nici nu voi fi!”
15:40
Un bărbat în vârstă de 69 de ani din localitatea Siminicea a murit, după ce şi-a dat foc în curtea casei, au anunţat, vineri, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.
15:30
Serviciile secrete occidentale cred că Vladimir Putin și-ar fi schimbat obiectivele în războiul din Ucraina, renunțând la cucerirea completă a țării în favoarea consolidării teritoriilor deja ocupate și a stabilizării economiei ruse.
15:30
Statele Unite vor continua să fie implicate în eforturile de a pune capăt războiului dintre Rusia și Ucraina, dar nu vor mai juca rolul principal de mediator. Anunțul vine chiar din partea Departamentului de Stat american, care a transmis că Washingtonul își va schimba abordarea în ceea ce privește soluționarea conflictului.
15:10
Doar două zile ne mai despart de momentul în care românii își vor vota candidatul preferat pentru funcția de președinte al țării, în cel mai așteptat și tensionat scrutin din ultimii 35 de ani.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.