Dennis Man, plătit regește la Parma, deși e rezervă: "La negocieri a fost Giovanni!" Ce salariu are românul

Sport.ro, 3 mai 2025 14:50

Deși a ajuns rezervă sub comanda lui Cristi Chivu la Parma, Dennis Man (26 de ani) rămâne unul dintre cei mai bine plătiți fotbaliști din lotul "cruciaților", ba chiar din Serie A.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Sport.ro

Acum 5 minute
08:20
Marius Șumudică, aflat pe picior de plecare de la Rapid, ar fi încercat să-l aducă în Giulești pe Marian Copilu, fostul președinte de la CFR Cluj, omul alături de care a colaborat în trecut și care are în palmares cinci titluri de campion.
Acum 15 minute
08:10
CFR Cluj a câștigat derby-ul cu Universitatea Cluj, disputat sâmbătă seară, în Gruia, scor 1-0, în runda a șaptea din play-off-ul Superligii.
Acum 30 minute
08:00
Handbalistul iranian de 34 de ani a jucat pentru formația „militară“, între 2022-2024, și a s-a lovit din plin de amatorismul conducerii care a cauzat acum retrogradarea din Liga Zimbrilor.
08:00
Meciul dintre Universitatea Craiova și Rapid s-a încheiat cu scorul de 1-2, în etapa a șaptea din play-off-ul Superligii României.
Acum 12 ore
00:20
00:10
Barcelona a făcut un nou pas spre titlu în La Liga. A câștigat cu 2-1 pe terenul lui Real Valladolid, echipă deja retrogradată în Segunda Division.
3 mai 2025
23:50
Meciul dintre CFR Cluj și Universitatea Cluj s-a încheiat cu scorul de 1-0, în etapa a șaptea din play-off-ul Superligii României.
23:50
Veteranul clujenilor, aflat la ultimul său sezon în Superliga noastră în tricoul CFR-ului, pare că s-a convins și el că formația din Gruia are nevoie de un miracol fotbalistic pentru a lua locul 1.
23:40
Mirel Rădoi (44 de ani) a răbufnit după ce echipa sa, Universitatea Craiova, a pierdut pe teren propriu cu Rapid, scor 1-2.
23:30
Derby-ul Clujului a fost decis de atacantul kosovar prin reușita sa din minutul 35.
23:20
Meciul dintre CFR Cluj și Universitatea Cluj s-a încheiat cu scorul de 1-0, în etapa a șaptea din play-off-ul Superligii României.
23:20
CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a 7-a din play-off-ul Superligii.
23:10
Meciul dintre Universitatea Craiova și Rapid s-a încheiat cu scorul de 1-2, în etapa a șaptea din play-off-ul Superligii României.
23:10
23:00
La cum a reacționat, după Farul – Gloria Buzău (1-0), pare că managerul dobrogenilor a bifat cea mai amară victorie din cariera sa!
23:00
Să prinzi un loc la startul cursei de 42,195 de kilometri e ca și cum ai avea un bilet câștigător la loto! Pentru că șansele tale de reușită sunt mai mici de 5 la sută! 
22:20
22:20
La capătul unui turneu în care a legat șase victorii, cu un singur set pierdut, liderul WTA și-a demonstrat, încă o dată, superioritatea în circuitul feminin.
22:20
Sorana Cîrstea, în finala de dublu a turneului de la Madrid.
22:00
Cristiano a fost mai mult decât un simplu fotbalist, de când s ajuns la Al-Nassr Riad, în ianuarie 2023, iar acum acest lucru se va oficializa și în acte.
21:50
Meciul dintre Real Valladolid și FC Barcelona, programat de la ora 22:00, va marca revenirea unui jucător important al catalanilor.
21:40
Reacția colegilor lui Dennis Man după ratările fotbalistului român din Parma - Como: ”Un lucru e clar”
21:30
LIVE TEXT pe Sport.ro, CFR Cluj și U Cluj se întâlnesc în etapa a șaptea din play-off.
21:20
Dorinel Munteanu (56 de ani) a fost demis de la Sepsi după doar cinci meciuri, în care nu a obținut nicio victorie.
21:20
Managerul dobrogenilor a fost un car de nervi după o partidă în care doar rezultatul final l-a consolat după o prestație dezolantă a formației sale. Încă una în acest sezon.
21:10
Dorinel Munteanu (56 de ani) a fost demis de la Sepsi după doar cinci meciuri, în care nu a obținut nicio victorie.
21:00
Dorinel Munteanu (56 de ani) a fost demis de la Sepsi după doar cinci meciuri, în care nu a obținut nicio victorie.
20:50
20:30
20:20
Farul Constanța a câștigat cu 1-0 meciul de pe teren propriu cu Gloria Buzău, din etapa a șaptea a play-out-ului din Superligă.
20:20
FCSB e lider în campionat și își face planul deja pentru sezonul viitor.
20:00
Antrenorii români au o cotă excelentă în zona Golfului Persic și, periodic, primim confirmarea acestei realități.
20:00
Internaționalul român se apropie de finalul unui capitol, având în vedere că, cel mai probabil, va părăsi formația din Glasgow, în vară.
19:40
FCSB e mare favorită la titlu și în acest sezon. Echipa lui Elias Charalambous s-a detașat în clasamentul Superligii.
Acum 24 ore
19:20
Real Madrid are un sezon sub așteptări. A fost eliminată din Champions League încă din sferturi, iar în Cupa Spaniei a pierdut dramatic în fața rivalei Barcelona, scor 3-2.
19:20
19:20
Antrenorul Universității Craiova e în prim-planul fotbalului românesc din cauza reacției sale de după înfrângerea cu Rapid (1-2). Iar un om care îl cunoaște foarte bine, nașul său de cununie, tocmai a explicat unde greșește fostul internațional.
19:00
18:50
Parma a pierdut primul meci după o serie de șapte rezultate pozitive, scor 0-1 cu Como.
18:50
FCSB - Dinamo este luni seară de la ora 20:30.
18:30
Din păcate pentru internaționalii noștri, forma lor slabă coincide cu rezultatele din ce în ce mai îngrijorătoare ale echipei pregătite de Davide Nicola.
18:30
Prima partidă a zilei din etapa a 7-a din play-out, FC Botoșani – Unirea Slobozia (1-1), a avut un final dramatic.
18:20
Parma a pierdut primul meci după o serie de șapte rezultate pozitive, scor 0-1 cu Como.
17:50
FC Botoșani a remizat pe teren propriu, scor 1-1 cu Unirea Slobozia, și a pierdut două puncte importante în lupta pentru salvarea de la retrogradare.
17:50
17:40
Fotbalistul campioanei en-titre s-a accidentat la umăr în stagiul de pregătire al lui FCSB din iarnă organizat în Antalya.
16:50
FCSB este foarte aproape de câștigarea titlului, iar Gigi Becali pregătește o campanie spectaculoasă de transferuri pentru a ataca un obiectiv măreț: calificarea în faza principală din UEFA Champions League.
16:50
Radu Drăgușin (23 de ani) este cotat la 25.000.000 de euro de site-urile de specialitate.
16:40
Steaua a retrogradat matematic în diviza secundă din Liga Națională de handbal masculin.
16:40
CFR Cluj - U Cluj, meci din etapa a șaptea a play-off-ului, e azi de la 21:00, LIVE BLOG pe Sport.ro. 
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.