Scenariu sumbru pentru economia României: cea mai mare bancă americană a estimat la cât ar putea ajunge un euro
ObservatorNews,
7 mai 2025 14:10
Cea mai de succes bancă americană, JPMorgan, a anunțat marți că pariază pe aprecierea euro față de leul românesc în piețele valutare spot, sugerând că victoria lui George Simion în primul tur al alegerilor prezidențiale din România este un factor major care a crescut riscul de devalorizare a leului, relatează Reuters.
• • •
Alte ştiri de ObservatorNews
Acum 10 minute
08:40
Progrese majore în medicină: noile terapii care îi pot ajuta sau chiar salva pe bolnavii de cancer # ObservatorNews
Până nu demult, cancerul însemna condamnare la moarte, însă astăzi, această boală poate fi învinsă, iar acest optimism se bazeaza pe dovezi ştiinţifice. Progresele spectaculoase din medicină şi accesul pacienţilor la cele mai noi terapii pot prelungi speranţa de viaţă sau chiar pot aduce vindecarea.
08:40
Medicamentele care așteaptă și 2 ani să intre pe lista compensatelor. În alte state europene, bolnavii au acces la ele imediat # ObservatorNews
Medicamentele generice şi biosimilare aşteaptă chiar şi doi ani pentru a intra pe lista compensatelor din România, deşi peste 70% dintre pacienţi ar putea fi trataţi cu acestea. În plus, costă statul român 1 milion şi jumătate de euro, adică doar 20% din cât plăteşte ţara noastră pentru medicamentele bolnavilor. În celelalte ţări europene, bolnavii au acces la ele aproape imediat, iar economiile făcute de state sunt substanţiale.
08:40
Tânăr dispărut în munţi, în Maramureş. Disperat să-şi găsească fiul, tatăl le-a dat salvamontiştilor coordonate false de pe Google Maps # ObservatorNews
O operațiune de căutare-salvare din zona Cigârlău-Vinderelu din județul Maramureș s-a încheiat fără succes după ce tatăl unei persoane dispărute a furnizat salvatorilor coordonate aleatorii preluate de pe Google Maps.
Acum 30 minute
08:20
Cine va participa la parada de Ziua Victoriei de la Moscova. Cel mai valoros invitat al lui Putin a sosit deja în Rusia # ObservatorNews
Se anunţă o paradă grandioasă la Moscova vineri, cu ocazia Zilei Victoriei. Pentru ca evenimentul să nu-i fie umbrit de zgomotul războiului, Vladimir Putin a ordonat un armistiţiu de trei zile. Începe azi şi se va încheia sâmbătă. Ucraina nu a confirmat că va respecta acordul. Mai mult, a transmis că nu poate garanta securitatea în timpul manifestărilor. Cu toate acestea, liderii mondiali invitaţi au început deja să sosească în capitala Rusiei. La nivel diplomatic, Donald Trump e tot mai nemulţumit de evoluţia conflictului, iar vicepreşedintele Vance spune că Rusia cere prea mult la masa negocierilor.
08:20
Momentul în care o hală din Timișoara a fost cuprinsă de flăcări. Incendiul s-a extins în câteva minute # ObservatorNews
Un incendiu violent a cuprins, azi-noapte, o hală din Timişoara. Flăcările uriaşe s-au extins rapid şi au mistuit mai multe garaje din cartierul Buziaşului, zona fiind imediat învăluită de fumul gros şi intoxicant ce putea fi observat de la kilometri. Zeci de pompieri s-au mobilizat pentru a ţine piept focului, mai ales că, în apropiere, se aflau mai multe service-uri auto care ar fi putut alimenta vâlvătaia.
Acum o oră
08:10
Filmul atacului de la Universitatea din Varșovia. Polițiștii ar fi găsit capul angajatei decapitate de tânărul de 22 de ani, lângă toporul lui # ObservatorNews
O atac șocant a avut loc marți seara în campusul Universității din Varșovia, unde un bărbat în vârstă de 22 de ani a atacat cu un topor două persoane. Una dintre victime, o femeie, angajată administrativă a universității, a fost ucisă pe loc, iar cealaltă, un agent de pază, a fost transportată în stare critică la spital.
08:00
Ce este "autismul virtual", boala de care tot mai mulţi copii suferă din cauza expunerii la telefonul mobil şi tabletă # ObservatorNews
Device-urile folosite în exces vă îmbolnăvesc copiii! Este strigătul de disperare al psihiatrilor, care se confruntă cu tot mai multe cazuri de autism virtual la cei mici. Sunt mai expuşi acestui pericol, iar câteva ore în faţa telefonului sau tabletei reprezintă un pericol iminent. Odată instalată această afecţiune, vindecarea durează luni sau poate ani.
07:50
George Simion spune că, dacă va ajunge președinte, își va da demisia în cazul în care referendumul "Turul doi înapoi" va trece # ObservatorNews
Liderul AUR George Simion, candidat pentru alegerile prezidenţiale situat pe primul loc după scrutinul din 4 mai, susţine că, dacă va ajunge preşedinte, va organiza un referendum, iar românii să spună dacă vor să fie pedepsiţi cei care au fost implicaţi în decizia anulării alegerilor prezidenţiale de anul trecut. Întrebat dacă îşi dă demisia din funcţia de preşedinte al ţării dacă referendumul va trece, Simion a răspuns: ”Normal. Asta ar trebui să facă orice preşedinte”.
Acum 2 ore
07:40
Reacţia oamenilor din Mureş, faţă în faţă cu "Soldaţii de Teracotă", armata nemuritoare a primului împărat chinez # ObservatorNews
Dacă vreţi să intraţi în atmosfera Chinei Antice trebuie să ajungeţi neapărat la Muzeul Judeţean Mureş, unde puteţi vizita expoziţia "Soldaţii de Teracotă" - Armata nemuritoare a primului împărat chinez. Curioşii au pornit într-o aventură culturală rară, în care au descoperit secretele fascinante ale Chinei Antice, chiar în inima Transilvaniei.
07:40
O bucată de câteva sute de kilograme s-a rupt dintr-un copac, într-un loc de joacă din București: "Era un copil în leagăn" # ObservatorNews
Incident care se putea încheia tragic într-un parc din Capitală. O bucată dintr-un copac s-a desprins şi a căzut peste locul de joacă unde se aflau mai mulţi copii. Norocul a făcut ca nimeni să nu fie rănit, însă întâmplarea readuce în atenţie problema toaletării copacilor din Capitală, unde astfel de incidente se întâmplă tot mai des.
07:40
Armistiţiul de 3 zile al lui Putin a intrat în vigoare. Ucraina a cerut o încetare a focului de 30 de zile # ObservatorNews
Armistiţiul de trei zile cu Ucraina, ordonat unilateral de preşedintele rus Vladimir Putin pentru a marca comemorarea victoriei asupra Germaniei naziste pe 9 mai, a intrat joi în vigoare.
07:20
Horoscop 9 mai 2025. Progres pe plan financiar pentru unele zodii; agitaţie la locul de muncă # ObservatorNews
Horoscop 9 mai 2025. Provocări pe plan social, dar şi agitaţie la locul de muncă. Nu vă temeţi să lăsaţi în urmă ceea ce nu vă mai servește.
07:10
Rezultate LOTO 6/49 joi 8 mai 2025, ora 18:50. Numerele extrase la tragerile loto de astăzi # ObservatorNews
Rezultate LOTO 6/49. Joi, 8 mai 2025, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la ultimele trageri loto Loteria Română a acordat peste 33.000 de câștiguri în valoare totală de peste 1,85 milioane de lei.
Acum 12 ore
22:00
Donald Trump vrea să se implice în conflictul dintre India și Pakistan: "Dacă pot face ceva pentru a ajuta, voi fi acolo" # ObservatorNews
Președintele american Donald Trump a anunțat că vrea să se implice în conflictul dintre India și Pakistan. Tensiunile dintre cele două țări sunt foarte mari.
21:50
Predoiu: "PNRR este un obiectiv prioritar pe agendă". Guvernul interimar nu poate adopta modificări şi va fi cerut sprijinul Parlamentului # ObservatorNews
Premierul interimar Cătălin Predoiu afirmă, miercuri, că PNRR este un obiectiv prioritar pe agenda Guvernului, iar discuţiile cu Comisia Europeană vor continua săptămâna viitoare, când ministrul Marcel Boloş va face o vizită la Bruxelles. Pentru că Guvernul interimar nu poate adopta modificări va fi cerut sprijinul Parlamentului, informează news.ro.
21:30
O persoană a murit şi o alta a fost rănită în urma unui atac cu toporul care a avut loc la Universitatea din Varșovia.
21:10
JD Vance îndeamnă Rusia şi Ucraina să negocieze direct pacea. Vicepreşedintele SUA consideră că cererile teritoriale ale Moscovei sunt excesive: "Cer prea mult" # ObservatorNews
Vicepreşedintele american J. D. Vance îndeamnă miercuri la negocieri directe între Ucraina şi Rusia, în opinia sa singurul mijloc de a pune capăt războiului, relatează AFP, citată de news.ro.
20:50
Românii își caută tot mai des un nou "acasă", însă mutarea nu e mereu la fel de simplă pe cât pare. Ce începe cu entuziasm și câțiva prieteni se termină, de multe ori, cu stres și mobilă blocată pe scări. Astfel, renunță la ideea de a face totul pe cont propriu și apelează la firme specializate în transport și mutări, care oferă soluții complete, de la ambalare și manipulare, până la relocare – totul, desigur, contra cost.
20:50
Taxa de pod la Feteşti - Cernavodă în 2025. Șoferii care merg spre Constanța trebuie să plătească o taxă, pentru trecerea podului de la Fetești - Cernavodă, de peste Dunăre. Cei care nu plătesc, vor primi amendă prin poștă. Șoferii care nu plătesc taxa chiar atunci când trec, au timp până la ora 24 a zilei următoare să plătească
20:50
Dragoş şi Marius au pornit girofarele şi au eliberat traficul pentru o familie care se grăbea cu copilul la spital: "Aţi arătat ce înseamnă să fii om" # ObservatorNews
Doi agenţi de poliţie din judeţul Prahova au fost felicitaţi de oficiali ai Poliţiei Române, pentru că au dat dovadă de omenie. Duminică, cei doi au observat o maşină care gonea, încălcând reguli de circulaţie. Au oprit vehiculul şi au văzut doi adulţi şi un copil grav bolnav pe bancheta din spate. Au pornit girofarul şi au deschis drumul maşinii care plecase să se întâlnească cu Ambulanţa, informează news.ro.
20:40
Se împlinesc 25 de ani de când Vladimir Putin a devenit pentru prima dată preşedinte al Rusiei. În sfertul de veac de când e la conducere, şi-a eliminat opozanţii, a declarat mai multe războaie, a anexat teritorii, iar acum urmăreşte să schimbe zonele de influenţă din regiune. Televiziunea publică i-a dedicat un documentar odă în care liderul de la Kremlin a vorbit şi despre România şi a sugerat că invazia Ucrainei este o consecinţă a aderării ţării noastre şi a Bulgariei la NATO. Declaraţia a fost condamnată de ministerul român de Externe.
20:30
Timişoara, magnet pentru turiştii străini. Pentru o noapte de cazare, preţurile variază între 300 şi 600 de lei # ObservatorNews
România înregistrează, în ultimii ani, o dezvoltare a turismului de tip city-break. Sute de străini ajung zilnic în oraşe precum Bucureşti, Braşov, Timişoara sau Cluj-Napoca. Le plac istoria, oamenii şi gastronomia noastră, dar şi preţurile mai mici faţă de cele cu care sunt obişnuiţi.
20:20
Avem temperaturi de aproape 30 de grade, aşa că mulţi se gândesc deja cum să se răcorească vara aceasta. În ultima săptămână, vânzările de aparate de aer condiţionat au crescut de 10 ori. Şi instalatorii din marile oraşe au agendele aproape pline iar locuri disponibile se găsesc doar peste o săptămână sau chiar două.
20:10
Primele efecte după aprecierea EURO şi creşterea ROBOR: rate mai mari şi cu 150 de lei # ObservatorNews
Euro explodează din nou. A atins un alt record, de aproape 5 lei şi 10 bani. Asta înseamnă dobânzi, rate şi chirii mai mari. Ar putea fi doar începutul, avertizează analiştii economici, care se aşteaptă la scumpiri în lanţ la produse şi servicii.
20:10
La Vatican a început conclavul pentru alegerea unui nou papă. Se caută un "Superman" spunea unul dintre cei 133 de cardinali electori, înainte de a intra în Capela Sixtină. Oricine va fi viitorul suveran Pontif va avea misiunea de a uni Biserica şi de a urmări pacea într-un moment în care lumea întreagă se confruntă cu numeroase crize de securitate, sociale şi politice. Primul semnal cu fum este aşteptat în jurul orei 20:00.
20:00
Nicuşor Dan: "România nu are nevoie de şocuri pentru că deja este cu spatele la zid". Cum va arăta Guvernul dacă va deveni preşedinte # ObservatorNews
Nicuşor Dan, candidat la alegerile prezidenţiale ajuns în turul 2, a fost invitatul Alessandrei Stoicescu în platoul Observator.
19:50
Știrile zilei, 7 mai 2025, prezentate de Nadina Câmpean.
19:50
Care a fost prezenţa la alegerile prezidenţiale din 2019, în turul II, atunci când Klaus Iohannis a învins-o pe Viorica Dăncilă # ObservatorNews
Românii se pregătesc să treacă din nou printr-un moment foarte important pentru viitorul ţării, după ce pe 4 mai George Simion şi Nicuşor Dan au fost aleşi să intre în turul II al alegerilor prezidenţiale. Peste 9 milioane s-au prezentat la vot pe duminică. Prezența la vot a fost de 53,21%. În diaspora, au votat peste 973.000 de români.
Acum 24 ore
19:40
"Doamne, ne-a nenorocit! Aşa ceva, rar mai vezi". Furtunile şi grindina au făcut prăpăd în mai multe judeţe. Vremea extremă continuă şi în zilele viitoare # ObservatorNews
Furtunile au făcut dezastru în mai multe judeţe, mai ales în Mehedinţi. Grindină cât pumnul a ciuruit acoperişurile a sute de case, a distrus maşini iar viiturile au luat pe sus animale. Meteorologii avertizează că episoade de vreme extremă vor mai fi şi zilele viitoare.
19:30
George Simion, convins că va fi votat premier Călin Georgescu. SURSE: Unii lideri PSD vor alianţă cu AUR # ObservatorNews
Luptă unu la unu pentru Cotroceni! Cei doi candidaţi se bat în declaraţii şi viziuni economice. George Simion îl vrea premier pe Călin Georgescu sau anticipate. În replică. Nicuşor Dan consideră că ţara are nevoie de stabilitate. Şi reforma statului e văzută radical diferit. Candidatul AUR vrea să scape de ceea ce el numeşte "paraziţii" din aparatul admionistrativ şi avanseazăi o cifră, 500 de mii de bugetari. Candidatul independent ripostează: " Concedierile ar fi o prostie". Prima confruntare dintre cei doi a avut loc la Parlament şi a durat 80 de minute.
19:30
Ministrul Finanţelor, despre economie: e posibilă o "aterizare hard". România riscă să piardă miliardele de euro din PNRR # ObservatorNews
Criza politică zguduie economia. Ministrul Finanţelor recunoaşte că ar putea urma o aterizare dură. Mai mult, a cerut insituţiilor statului să pună pe primul plan banii pentru pensii şi salarii şi să amâne alte cheltuieli. Nicuşor Dan şi George Simion şi-au prezentat astăzi planurile economice nu doar în faţa sindicatelor, ci şi a mediului de afaceri.
19:10
Românii se pregătesc să treacă din nou printr-un moment foarte important pentru viitorul ţării, după ce pe 4 mai George Simion şi Nicuşor Dan au fost aleşi să intre în turul II al alegerilor prezidenţiale. Peste 9 milioane s-au prezentat la vot pe duminică. Prezența la vot a fost de 53,21%. În diaspora, au votat peste 973.000 de români.
18:20
Mamă şi fiu, ţinuţi captivi şi ameninţaţi cu moartea de băiatul cel mare al femeii. Clipe de groază în Vrancea # ObservatorNews
Au crezut că nu mai apucă ziua de mâine. O mamă şi fiul ei au trăit clipe de groază după ce au fost sechestraţi şi ameninţaţi cu moartea chiar de băiatul cel mare al femeii de 65 de ani.
18:00
"10 ani de chin nu pot fi șterși": Povestea cutremurătoare a fetei violate de unchiul ei, clopotar la biserică, în Galaţi # ObservatorNews
Jumătate din viaţă furată de o dramă greu de imaginat. O tânără de 19 ani dintr-un sat din Galaţi a fost violată timp de un deceniul de unchiul ei, clopotar la biserica din sat. În timp ce afişa o imagine pioasă în faţa altora, bărbatul de 43 de ani şi-ar fi supus nepoata la orori imposibil de povestit. Şi totul în timp ce înşela încrederea şi vigilenţa familiei. Totul s-a aflat după ce victima s-a destăinuit unui prieten, iar coşmarul ei a ajuns la urechile unui agent de poliţie.
17:50
Tânără de 23 de ani din Iaşi, la spital după ce a primit un pumn în faţă de la un bărbat necunoscut. Cum a pornit scandalul # ObservatorNews
Polițiștii ieșeni caută un bărbat care a lovit și lăsat la pământ o tânără de 23 de ani. În conflictul izbucnit în plină stradă au fost implicate mai multe persoane. Fata susține că indivizi necunoscuți s-ar fi luat de ea din senin, la 4 dimineața, pe când mergea spre casă. În mai puțin de un minut conflictul a degenerat, iar ea a fost lovită cu putere cu pumnul de unul dintre bărbați și lăsată lată pe asfalt. Agresorul și amicii săi au plecat apoi fără ca măcar să verifice starea victimei.
17:40
Accident de groază în Tulcea, după ce un autocar cu 20 de persoane s-a ciocnit cu un TIR. Planul Roşu activat # ObservatorNews
Un autocar cu 20 de persoane la bord s-a ciocnit miercuri cu un TIR în județul Tulcea, la Niculițel. Autoritățile au activat Planul Roșu de intervenție.
17:40
Profesor de economie mondială: Apocalipsa nu a venit, încă, depinde ce va alege poporul român # ObservatorNews
La două zile după turul 1 al prezidenţialelor şi după cutremurul de la guvernare, economia a căzut la pat, prin ricoşeu! Pentru prima dată în istorie, un euro a ajuns să coste peste 5 lei la cursul oficial, în condiţiile în care Banca Naţională a României s-a străduit luni în şir să nu facă moneda noastră naţională să treacă acest prag psihologic, iar luni a cheltuit două miliarde de euro în piaţă pentru a opri cumva hemoragia. Fără rezultat. Noi am analizat întreaga situaţie alături de Christian Năsulea, profesor de economie mondială.
17:40
Momentul în care Nicuşor Dan şi George Simion şi-au dat mâna, la finalul Congresului BNS # ObservatorNews
Cei doi candidaţi care au ajuns în finala prezidenţială, Nicuşor Dan şi George Simion, au participat la o primă dezbatare publică. Cei doi au participat la Congresul Blocului Naţional Sindical (BNS).
17:30
Putin a oprit internetul mobil la Moscova. Kremlinul a anunțat că face tot posibilul pentru a garanta securitatea la parada din 9 mai # ObservatorNews
Kremlinul a declarat miercuri că va lua "toate măsurile necesare" pentru a garanta securitatea festivităților de la Moscova dedicate celei de-a 80-a aniversări a victoriei asupra Germaniei naziste, la care vor participa aproape 30 de lideri străini alături de Vladimir Putin. În capitala Rusiei a fost restricționat inclusiv internetul mobil pe fondul atacurilor recente cu drone ucrainene și al pregătirilor pentru parada militară din Piața Roșie.
17:30
Nicușor Dan: România nu-și permite o aventură, nu-și permite să vorbească despre Georgescu premier # ObservatorNews
Nicuşor Dan a declarat la o întâlnire cu reprezentanții Blocului Național Sindical că România nu-și permite să vorbească despre Georgescu premier.
17:20
Simion acuză "parazitismul politic" din administrația României: "Toate guvernele știu ce trebuie făcut, dar nu pot face pentru că au pile, amante" # ObservatorNews
George Simion, președintele AUR și candidat la alegerile prezidențiale, lansează acuzații la adresa guvernării, la o întâlnire cu reprezentanții Blocului Național Sindical. Simion denunță ceea ce el numește „oportunism politic" și „parazitism" în administrație.
17:10
Adăpostul de câini din Baia Mare are nevoie de un aparat de aer condiționat ca să salveze puiuții de la suferință # ObservatorNews
Administratorii adăpostului de câini din Baia Mare lansează un apel inedit: nu pentru hrană, ci pentru un aparat de aer condiționat. În plină vară, căldura devine un pericol real pentru animalele abandonate, iar un sistem de răcire ar putea face diferența între disconfort și siguranță. La fel ca oamenii, și câinii pot suferi de insolație, avertizează specialiștii.
17:10
Care a fost prezenţa la alegerile prezidenţiale din 2014, în turul II, atunci când Klaus Iohannis l-a învins pe Victor Ponta # ObservatorNews
Românii se pregătesc să treacă din nou printr-un moment foarte important pentru viitorul ţării, după ce pe 4 mai George Simion şi Nicuşor Dan au fost aleşi să intre în turul II al alegerilor prezidenţiale. Peste 9 milioane s-au prezentat la vot pe duminică. Prezența la vot a fost de 53,21%. În diaspora, au votat peste 973.000 de români.
17:00
Ameninţarea Ucrainei înainte de parada lui Putin, unde sunt aşteptaţi 30 de lideri internaționali: atac cu peste 500 de drone în Rusia # ObservatorNews
Ucrainenii au lansat cel mai mare atac cu drone asupra Rusiei de până acum: Moscova susține că a doborât 524 de drone în ultimele 24 de ore. Atacul masiv are loc chiar înainte ca armistițiul anunțat de președintele Vladimir Putin, cu ocazia Zilei Victoriei, să intre în vigoare la miezul nopții. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins încetarea focului, afirmând că nu poate oferi garanții de securitate pentru oficialii străini care vor fi prezenți la Moscova pe 9 mai. În urma atacurilor, mai multe companii aeriene ruse au anulat zeci de zboruri, afectând zeci de mii de pasageri. Inclusiv avionul președintelui sârb Aleksandar Vučić, aflat în drum spre Moscova pentru parada militară, a fost nevoit să aterizeze de urgență la Baku.
17:00
Şi-a cumpărat un loz răzuibil într-un bar din Italia şi a reuşit să câştige două milioane de euro dintr-un foc: “Chiar avea nevoie de bani” # ObservatorNews
Şi-a cumpărat un loz răzuibil, iar într-o secundă avea să i se facă rău, când a văzut că a câştigat două milioane de euro dintr-un foc.
16:50
"Nu m-am lăsat învins": Povestea bărbatului din Sibiu care a ajuns campion național la tir cu arcul din scaunul cu rotile # ObservatorNews
La 51 de ani, Nicolae Priporeanu este dovada vie că voința poate învinge orice limitare. Țintuit în scaunul cu rotile de la 17 ani, sibianul a devenit campion național la tir paralimpic cu arcul în 2019 și 2024, fără să renunțe niciodată la lupta pentru demnitate, muncă și pasiune. Lucrează ca registrator medical la Maternitatea din Sibiu și inspiră prin forța cu care a transformat obstacolele în performanță.
16:40
Românii se pregătesc să treacă din nou printr-un moment foarte important pentru viitorul ţării, după ce pe 4 mai George Simion şi Nicuşor Dan au fost aleşi să intre în turul II al alegerilor prezidenţiale. Peste 9 milioane s-au prezentat la vot pe duminică. Prezența la vot a fost de 53,21%. În diaspora, au votat peste 973.000 de români.
16:30
Brandul specializat în cartofji prăjiţi, congelaţi, de înaltă calitate colaborează cu producători locali pentru a oferi cumpărătorilor produse proaspete şi de top.
16:30
Makaveli şi-a anunţat candidatura la Primăria Capitalei, dacă Nicuşor Dan ajunge preşedinte: "Nu e un pamflet" # ObservatorNews
Influencerul Makaveli şi-a anunţat intenţia de a candida la Primăria Capitalei, dacă Nicuşor Dan ajunge preşedinte. Anunţul a fost făcut într-un clip pe TikTok. Acesta a susţinut şi că decizia este pe bune şi că nu este un pamflet.
16:20
Bărbat din Timișoara, reţinut după ce şi-a terorizat soţia. A încălcat ordinul de protecție și i-a ameninţat familia # ObservatorNews
Un bărbat de 36 de ani a fost reținut pentru că a încălcat un ordin de protecție și a făcut amenințări. Suspectul a sunat-o pe soția sa, în ciuda interdicției impuse prin ordinul de protecție emis de Judecătoria Timișoara. De asemenea, i-a trimis mesaje și i-a amenințat familia.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.