Boloş, întrebat despre un eventual acord cu FMI: Nu cred că se pune problema sub nicio formă / Când FMI vine într-o ţară sunt reforme mai usturătoare decât cele pe care le avem în PNRR

News.ro, 8 mai 2025 13:30

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a afirmat că nu se pune problema unui eventual acord cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi a adăugat că atunci când FMI vine într-o ţară sunt ”reforme mai usturătoare” decât cele cuprinse în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. El a mai precizat că speră ca această reacţie emoţională a pieţelor şi investitorilor să treacă.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 5 minute
20:10
Un militar şi soacra sa au fost ucişi joi într-un atac armat în regiunea Kiev, anunţă poliţia, care precizează că este vorba despre un conflict personal şi că un presupus atacator, în vârstă de 63 de ani, a fost arestat, relatează AFP.
20:10
Ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, a evidenţiat, la reuniunea informală a miniştrilor de Externe din UE (Gymnich), rolul capital al SUA în discuţiile privind pacea în Ucraina şi a pledat pentru o implicare sporită şi o cooperare mai strânsă cu SUA pentru asigurarea securităţii în regiunea Mării Negre.
Acum 30 minute
19:50
Comitetul de organizare pentru Jocurile Olimpice Los Angeles 2028 a anunţat, joi, că pentru prima dată ceremonia de deschidere a evenimentului va avea loc pe două stadioane, relatează Reuters.
Acum o oră
19:30
Conducerea Inspectoratului de Jandarmi Mehedinţi a dispus o verificare internă cu privire la modul de acţiune al jandarmilor, după ce aceştia au participat la o descindere la o adresă greşită. În timpul descinderii, un bărbat, pensionar, a devenit agresiv verbal şi fizic, fiind imobilizat.
19:30
După ce este ales noul papă, ultimul dintre cardinalii din rândul ordinului diaconilor îi convoacă pe maestrul celebrărilor pontificale şi pe secretarul Colegiului Cardinalilor.
19:20
A doua ediţie a UEFA Respect Forum, eveniment bienal dedicat impactului fotbalului dincolo de teren, a avut loc miercuri şi joi, la Zurich. Cu această ocazie, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a fost invitat să prezinte viziunea FRF privind sustenabilitatea, în cadrul panelului „Beyond the 90 Minutes: Embedding Sustainability in Football”, informează federaţia.
19:20
Fum alb a ieşit joi seara pe coşul de deasupra Capelei Sixtine, la Vatican, care anunţă alegerea unui Papă de către conclav, un semn aclamat de o mulţime dezlănţuită în Piaţa Sfântul Petru. (Vom reveni)
Acum 2 ore
19:10
Reprezentanţii Bisericii Evanghelice de Confesiune Augustană fac apel la populaţie să meargă la vot în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, arătând că ”se prefigurează o catastrofă pentru ţara noastră şi toţi cetăţenii şi prietenii ei în străinătate”. Ei arată că, dintre un ”candidat naţionalist, ameninţător pentru minorităţi, anti-UE şi anti-NATO” şi un candidat independent, care ”pledează pentru o Românie liberă, tolerantă, stabilă economic, deschisă minorităţilor, orientată explicit către UE şi NATO”, opţiunea este candidatul independent.
19:10
Deputatul Csoma Botond (UDMR) a declarat, joi, despre mesajul transmis de Crin Antonescu, în urmă cu o zi, privind votul în turul doi la alegerile prezidenţiale, că în acest moment s-a încheiat turul întâi şi nu crede că a fost o postare fericită a acestuia. ”Nu trebuia să o facă”, a mai spus deputatul.
19:10
Acordul Mineralelor încheiat de Ucraina cu Statele Unite a fost ratificat joi de către Parlamentul ucrainean, un acord catalogat drept ”istoric”, pe X, de către ministrul ucrainean al Economiei Iulia Svîrîdenko care dă asigurări că acesta îi va permite Ucrainei ”să beneficieze de un nou ajutor militar”, relatează AFP.
19:00
Deputatul UDMR Csoma Botond a declarat, joi, că Nicuşor Dan poate să câştige dacă vor veni la vot foarte mulţi oameni, cam două milioane de cetăţeni care nu au votat în turul I. El a arătat că în diaspora în continuare va câştiga Simion, dar în ţară trebuie să ne mobilizăm, mai ales tinerii. Deputatul a mai afirmat că nu ştie ce se va întâmpla cu votanţii lui Ponta şi depinde şi de votanţii PSD care l-au votat pe Crin Antonescu.
18:50
Mai mulţi jucători de la Flamengo au fost ţinta unei tentative de jaf armat, joi dimineaţă, când se întorceau acasă de la meciul de Copa Libertadores cu Central Cordoba din Argentina (1-1). Niciun jucător nu a fost rănit, relatează AFP.
18:50
Reprezentanţii Bisericii Evanghelice fac apel la populaţie să meargă la vot în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, arătând că ”se prefigurează o catastrofă pentru ţara noastră şi toţi cetăţenii şi prietenii ei în străinătate”. Ei arată că, dintre un ”candidat naţionalist, ameninţător pentru minorităţi, anti-UE şi anti-NATO” şi un candidat independent, care ”pledează pentru o Românie liberă, tolerantă, stabilă economic, deschisă minorităţilor, orientată explicit către UE şi NATO”, opţiunea este candidatul independent.
18:50
Deputatul Csoma Botond (UDMR) a declarat, joi, că matematic, fără PSD nu există majoritate şi că va depinde ce decizie va lua acest partid, după 18 mai, dacă se duce în Opoziţie sau rămâne la guvernare. Botond a dat asigurări că UDMR nu va negocia nici cu Simion, nici cu AUR şi a precizat că un guvern minoritar nu va putea să guverneze eficient, având în vedere criza macroeconomică acută pe care o avem.
18:50
Comisia Europeană a anunţat joi că va iniţia o dispută oficială la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) împotriva politicii tarifare ”reciproce” a Statelor Unite şi a taxelor vamale aplicate autoturismelor şi pieselor auto, transmite CNBC.
18:40
Industria auto britanică va beneficia de o reducere imediată a tarifelor aplicate de Statele Unite, de la 27,5% la 10%, în timp ce taxele vamale pentru oţel şi aluminiu vor fi eliminate complet, a anunţat joi guvernul de la Londra, transmite Reuters.
18:40
Partidul S.O.S România a depus în Senat o moţiune simplă la adresa ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, intitulată ”Vaccinuri, minciuni şi tăcere - ministrul Rafila trebuie să plece!”, în care îl acuză că, sub mandatul său, România s-a transformat într-un teren de experiment pentru companiile farmaceutice. Iniţiatorii spun că Vaccinul ROR este un risc ascuns şi vaccinul HPV, o politică periculoasă. Moţiunea va fi dezbătută şi supusă votului luni, 12 mai, de la ora 16:00.
18:20
Meteorologii au emis, joi seară, o avertizare Cod roşu de grindină, ploi torenţiale şi vijelie puternică, posibil cu aspect de tornadă, în mai multe localităţi din judeţele Dolj şi Mehedinţi. Avertizarea a fost prelungită pentru localităţi din Dolj.
Acum 4 ore
18:10
Fostul secretar de stat în Ministerul Sănătăţii Alexandru Rogobete (PSD), susţine că deputatul USR Emanuel Ungureanu - care, invocând afirmaţii ale directorului medical al clinicii, l-a acuzat că a minţit în legătură cu autorizaţia de construire pentru spitalul oncologic SANADOR - a intrat în spitalul privat Sanador sub pretextul fals că ar avea o problemă oncologică, pentru care a fost nevoit să vină directorul medical: ”Problema domnului Ungureanu era în realitate una politică: să îl chestioneze pe directorul medical Sanador despre documentele referitoare la construcţia noului corp de spital, numai pentru a scoate un nou fake. Jenant”, scrie Rogobete, după ce Ungureanu a relatat că ”directorul medical de la Sanador a infirmat CATEGORIC că s-ar face un Spital oncologic pentru copii”.
18:10
Preşedinţii rus Vladimir Putin şi chinez Xi Jinping şi-au afişat joi la Kremlin înţelegerea împotriva unui Occident ”hegemonic”, cu o zi înainte de sărbătorirea Zilei de 9 Mai, cu ocazia căreia preşedintele rus a ordonat un armistiţiu în Ucraina pe care Kievul acuză Moscova că l-a încălcat, relatează AFP.
18:00
Echipa naţională continuă în luna iunie drumul spre Cupa Mondială din 2026, iar Generaţia de Suflet şi Zidul Galben vor lupta împreună la meciul cu Cipru, notează joi frf.ro.
18:00
Fostul ambasador al SUA în România Adrian Zuckerman, numit în funcţie în 2019, în primul mandat al lui Donald Trump, a lansat un avertisment dur despre pericolul ca un „candidat extremist” să câştige alegerile prezidenţiale din 18 mai, afirmând că acesta reprezintă „un pericol clar şi prezent pentru democraţie, libertate şi prosperitate” şi că „repetă punctele din manualul lui Putin”, urmărind scoaterea României din UE, NATO şi din parteneriatul euro-atlantic, pentru a o transforma într-un stat autoritar precum Rusia, un nou Belarus”. „România, alături de Polonia, este un apărător neclintit al flancului estic al Europei în faţa agresiunii ruse. (...). Nu vă îndoiţi! România poate şi trebuie salvată de la prăpastie!”, afirmă fostul ambasador american.
17:40
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a anunţat că este aproape finalizată recepţia noii clădiri a Spitalului de Copii ”Louis Ţurcanu” din Timişoara, iar aici vor fi mutate, pentru început, trei secţii. Construirea clădirii a început în anul 2014, iar în anul 2020, când fostul primar Nicolae Robu a predat mandatul, aceasta se afla la 95% stadiu de realizare. Între timp, autorităţile locale aşteaptă ca Ministerul Sănătăţii să achiziţioneze aparatura medicală promisă şi fac demersuri pentru propria investiţie.
17:40
Meteorologii au emis, joi seară, o avertizare Cod roşu de grindină, ploi torenţiale şi vijelie puternică, posibil cu aspect de tornadă, în mai multe localităţi din judeţele Dolj şi Mehedinţi.
17:30
Jucătoarea Gabriela Ruse, locul 88 WTA, a fost eliminată, joi, în turul doi al turneului de categorie WTA 1000 de la Roma.
17:30
Fostul secretar de stat în Ministerul Sănătăţii Alexandru Rogobete (PSD), susţine că deputatul USR Emanuel Ungureanu - care, invocând afirmaţii ale directorului medical al clinicii, l-a acuzat că a minţit în legătură cu autorizaţia de construire pentru spitalul oncologic SANADOR - a intrat în spitalul privat Sanador sub pretextul fals că ar avea o problemă oncologică, pentru care a fost nevoit să vină directorul medical: ”Problema domnului Ungureanu era în realitate una politică: să îl chestioneze pe directorul medical Sanador despre documentele referitoare la construcţia noului corp de spital, numai pentru a scoate un nou fake. Jenant”, scrie Rogobete, după ce Ungureanu a relatat că ”directorul medical de la Sanador a infirmat CATEGORIC că s-ar face un Spital oncologic pentru copii”.
17:20
Echipa Gloria Bistriţa a anunţat, joi, că noul antrenor principal va fi spaniolul Carlos Viver, începând din stagiunea 2025-2026. El a mai activat în România la Rapid Bucureşti, cu care a câştigat titlul în 2022.
17:10
Cinci angajaţi ai unei şcoli elementare din Tokyo au fost rănii uşor joi, după ce doi bărbaţi au pătruns în instituţie, potrivit presei locale, care scrie că nu există victime în rândul elevilor, relatează AFP.
17:10
Europarlamentarul PNL Dan Motreanu anunţă că Parlamentul European a aprobat amendamentele pe care le-a depus pentru ca România să se poată dezvolta în continuare pe baza fondurilor din Politica de Coeziune.
17:10
Bill Gates s-a angajat joi să-şi doneze aproape întreaga avere personală în următoarele două decenii şi a declarat că cei mai săraci din lume vor primi aproximativ 200 de miliarde de dolari prin intermediul fundaţiei sale, într-un moment în care guvernele din întreaga lume reduc ajutoarele internaţionale, relatează Reuters.
17:00
Clubul Gloria Buzău a anunţat, joi, despărţirea de şapte jucători, între care se numără şi Constantin Budescu.
17:00
SANADOR precizează joi, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că a cerut Primăriei Capitalei autorizaţie pentru extinderea Centrului său Oncologic, ”un spital oncologic existent destinat exclusiv tratării afecţiunilor oncologice, inclusiv pentru copii”. Explicaţiile vin în contextul în care deputatul USR Emanuel Ungureanu a susţinut că directorul medical de la Sanador i-a infirmat ”categoric” că s-ar face un Spital oncologic pentru copii la Sanador.
17:00
Cinci angajaţi ai unei şcoli elementare din Tokyo au fost rănii uşor joi, după ce doi bărbaţi au pătruns în instituţie, potrivit presei locale, care scrie că nu există victime în rândul elevilor, relatează AFP.
17:00
Europarlamentarul PNL Dan Motreanu anunţă că Parlamentul European a aprobat amendamentele pe care le-a depus pentru ca România să se poată dezvolta în continuare pe baza fondurilor din Politica de Coeziune.
16:50
Guvernul Suediei s-a angajat să doneze 2 milioane de dolari pentru Radio Europa Liberă/ Radio Liberty, după ce administraţia preşedintelui american Donald Trump a îngheţat finanţarea radiodifuzorului, potrivit The Local.
16:50
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale, Nicuşor Dan, a răspuns joi apelului lansat de asociaţia Concordia, arătând că înţelege îngrijorarea mediului de afaceri, mai ales că atât contracandidatul său cât şi persoanele menţionate între propunerile de prim-ministru au dat semnale sau au fost expliciţi că îşi doresc naţionalizări, decuplarea de Uniunea Europeană şi renunţarea la scutul NATO. Nicuşor Dan mai spune că România are instituţii nefuncţionale, ineficiente care sunt acaparate de grupuri de interese iar în România Onestă aceste instituţii trebuie să revină în sprijinul cetăţeanului şi al mediului de business.
16:50
Consilierul în cadrul Băncii Naţionale a României Eugen Rădulescu atrage atenţia că venirea la putere a unui suveranist pare tot mai probabilă şi demisia guvernului „pavează calea pentru acapararea întregii puteri de forţele reacţionare”, posibilitate care „trimite fiori pe pieţele financiare”. „Aşa cum spunea Brecht, ascensiunea lui Arturo Ui încă poate fi oprită. Dacă nu facem asta, urmează urgia. (...). Dacă nu schimbăm direcţia vaporului numit România, duminica viitoare, Titanic scrie pe noi! Mergeţi la vot şi evitaţi dezastrul, pentru numele lui Dumnezeu!”, afirmă Rădulescu.
16:40
Centrul de Resurse Juridice, organizaţie care de 22 de ani a relizat sute de vizite de monitorizare inopinate în instituţii din toată ţara – centre rezidenţiale şi spitale de psihiatrie – cere public celor doi candidaţi care se vor înfrunta în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să spună cum vor garanta accesul la justiţie al persoanelor instituţionalizate şi cum vor determina Guvernul să apere interesul acestora. Organizaţia afirmă că anual o mie de oameni mor în astfel de unităţi, anchetele penale nefiind eficiente.
16:40
Clubul Salford City a fost achiziţionat de un nou grup de proprietari condus de foştii internaţionali englezi David Beckham şi Gary Neville, care erau deja investitori în echipă, a anunţat joi gruparea din League Two (al patrulea eşalon), relatează Reuters.
16:40
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a vizitat joi POLITEHNICA Bucureşti, pentru a vedea cum funcţionează SGR în campusurile Politehnicii, el precizând că SGR se extinde şi în campusurile universitare. Primele RVM-uri au fost instalate în campusurile Regie, din Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti, precum şi la Universitatea de Vest din Timişoara, urmând ca şi alte universităţi şi campusuri universitare din România să fie dotate cu sisteme automate de preluare a ambalajelor.
16:40
Echipa feminină de gimnastică a României pentru Campionatul European de la finalul lunii nu le va avea în componenţă pe Ana Maria Bărbosu şi Andreea Preda, ele urmând a susţine examenul de Bacalaureat, în sesiunea specială dedicată sportivilor, a anunţat, joi, FR Gimnastică, în contextul unor informaţii privind formarea delegaţiei de concurs.
16:30
Statele Unite şi Marea Britanie vor anunţa joi un acord de reducere a tarifelor vamale pentru unele bunuri, primul astfel de acord de când preşedintele american Donald Trump a declanşat un război comercial global cu taxe universale, relatează Reuters.
16:20
Consilierul onorific prezidenţial Dragoş Anastasiu afirmă că, dacă România „va intra pe nişte rezultate predictibile”, atunci „lucrurile se vor tempera” peste zece zile, din punct de vedere economic, însă dacă se intră într-o zonă cu propuneri de genul unui prim-ministru „bizar” la conducere sau a unui referendum pentru a forţa alegeri anticipate, atunci va continua aceeaşi stare de „incertitudine”.
16:20
Un bărbat povesteşte că a fost atacat de o haită de 7-8 câini, în timp ce se afla cu fiica sa de 6 ani la cules de flori pe un deal din Floreşti, judeţul Cluj, fiind muşcat de 7 ori. A reuşit să-şi ia fiica pe umeri pentru a o salva şi cu greu a reuşit să scape de câini, un cuplu aflat în apropiere sunând la 112. Bărbatul este internat în spital, iar Poliţia a demarat o anchetă.
16:20
Guvernul Suediei s-a angajat să doneze 2 milioane de dolari pentru Radio Europa Liberă/ Radio Liberty, după ce administraţia preşedintelui american Donald Trump a îngheţat finanţarea radiodifuzorului, potrivit The Local.
Acum 6 ore
16:10
Primarul PSD al Buzăului, Constantin Toma, a declarat joi că în opinia sa întreaga conducere a PSD ar trebui să demisioneze, el precizând că rezultatele la alegeri au fost proaste, şi atunci în toamnă şi acum, aproape de dezastru şi practic această echipă nu mai poate livra nimic, iar dacă merg cu această vizeză, la viitoarele alegeri, anticipate sau nu, probabil vor coborî sub 10%.
16:10
Preşedintele american Donald Trump l-a atacat din nou pe preşedintele Rezervei Federale a Statelor Unite (Fed), Jerome Powell, după ce aceasta a decis miercuri să menţină toate ratele dobânzilor neschimbate.
16:00
Uniunea Salvaţi România (USR) condamnă secretomania cu care actualul Guvern, prin ministrul PNL Marcel Boloş, tratează renegocierea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi posibilele măsuri fiscale ce vor fi aplicate după alegeri şi cere public prim-ministrului interimar Cătălin Predoiu să publice de urgenţă Memorandumul prin care Marcel Boloş a primit mandat de renegociere a PNRR şi să prezinte public reforma fiscală pe care Guvernul o negociază în prezent cu Comisia Europeană şi care este programată să intre în vigoare după alegeri.
16:00
Clubul Beşiktaş a anunţat, joi, că fostul fotbalist Daniel Pancu face la echipa din Istanbul stagiul necesar pentru obţinerea licenţei UEFA Pro.
15:40
Kievul a acuzat joi Rusia că atacă „pe toată linia frontului”, în timp ce preşedintele Vladimir Putin decretase încetarea luptelor cu ocazia celebrării victoriei împotriva Germaniei naziste la 9 mai. Ministrul de externe al Ucrainei a spus că iniţiativa Kremlinului este o „farsă”, în timp ce Moscova a acuzat, la rândul său, Ucraina că a continuat atacurile şi că nu respectă armistiţiul, relatează AFP şi Reuters.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.