10 mai: Ziua Românității Balcanice

Basilica.ro, 10 mai 2025 11:40

Prin Legea nr. 156 din 7 iunie 2021 a fost instituită Ziua Românității Balcanice, o sărbătoare națională care amintește de recunoașterea oficială a românilor din Balcani de către Imperiul Otoman, în anul 1905. Textul legii prevede că această zi „poate fi marcată de către autoritățile administrației publice centrale și locale și de celelalte instituții ale…

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Basilica.ro

Acum o oră
00:10
Calendar Ortodox, 17 Mai Sf. Ap. Andronic și soția sa, Iunia Sf. Ap. Andronic a fost unul din cei șaptezeci de apostoli și era rudă cu Sfântul Apostol Pavel. El L-a propovăduit pe Mântuitorul Iisus Hristos și a luptat împotriva închinării la idoli. Despre el menționează Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Romani: Îmbrățișați pe Andronic…
Acum 12 ore
17:10
Peste 75 de instituții muzeale, reunind 210 spații muzeale din întreaga țară, își deschid porțile în data de 17 mai, pentru Noaptea Muzeelor 2025. Ministerul culturii anunță că va fi cea mai amplă și mai valoroasă ediție de până acum. 500 de specialiști din domeniul patrimoniului și educației muzeale vor organiza 677 de activități cultural-educaționale…
16:30
Parohia Ortodoxă Română din Santander, Spania, organizează a treia ediție a proiectului „Școală Parohială”, cu sprijin de la Departamentul pentru românii de pretutindeni. Proiectul urmărește să continue activitățile desfășurate în anii anteriori, extinzând aria de participare către toți copiii români care locuiesc în zona orașului Santander. Programul activităților include cursuri de limbă română, ore de…
15:20
Anul acesta, organizatorii Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași propun două ateliere inedite de compoziție muzicală psaltică. Atelierele vor fi susținute de dr. Cătălin Cernătescu, cercetător științific la Universitatea Națională de Muzică din București, compozitor multiplu premiat al Festivalului-Concurs de Muzică Bisericească „Lăudați pe Domnul!”, editor de carte psaltică și specialist în sisteme alternative…
15:10
Mănăstirea Sihăstria Putnei și-a cinstit vineri ocrotitorii. „De vom avea vreo slujire în care suntem responsabili și de alți oameni, să fim cu inimă bună față de ceilalți, că Dumnezeu ne-a așezat în slujirea respectivă” a spus Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. „Să-i rugăm pe ei, pe Sfinții, Sila,…
14:20
Un congres aniversar dedicat împlinirii a 90 de ani de la fondarea Academiei de Științe Medicale a debutat vineri, la Palatul Parlamentului. Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul a fost delegatul Patriarhului Daniel la eveniment.  În deschiderea congresului, PS Varlaam a transmis mesajul de felicitare al Patriarhului României care subliniază că „Cei 90 de ani care…
13:40
Celebrarea hramului istoric al Catedralei Patriarhale „Sfinții Împărați Constantin și Elena” va cuprinde următorul program liturgic: Marți, 20 mai 2025, în intervalul orar 16:00-20:00, va fi săvârșită Slujba Privegherii, în interiorul Catedralei Patriarhale, de către Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop Vicar Patriarhal, alături de soborul slujitor al Catedralei Patriarhale. Miercuri, 21 mai 2025, marea sărbătoare…
13:20
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa Părintelui Profesor John Behr de la Universitatea din Aberdeen, Marea Britanie. Ceremonia avut loc miercuri, la sediul primei instituții de învățământ din România, în prezența Mitropolitului Teofan al Moldovei și Bucovinei. Clericul scoțian a mulțumit pentru titlu și a susținut o alocuțiune…
Acum 12 ore
12:30
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis un mesaj de felicitare cu prilejul Congresului Aniversar de 90 de ani al Academiei de Științe Medicale din România, desfășurat la București vineri, 16 mai 2025. „Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, să vă dăruiască sănătate, inspirație și putere de muncă,…
12:10
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, a făcut miercuri o vizită-surpriză acasă, la Spermezeu, jud. Bistrița-Năsăud, pentru a-l serba pe tatăl său, Vasile, care a împlinit 90 de ani. Ierarhul i-a sărutat mâna și i-a dăruit, împreună cu familia, un coș cu 90 de trandafiri albi și un tort. „Mama Ana se bucură din…
11:40
La Iași se desfășoară Simpozionul Internațional de Teologie „Dumitru Stăniloae” – prima ediție de după canonizarea marelui teolog. Sfântul Dumitru Stăniloae să nu fie o simplă temă de lucru, „ci o lucrare de împărtășire din darurile lui, prezente în Biserica pe care a slujit-o cu dor nespus”, a spus Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei…
11:10
Vineri se împlinesc 133 de ani de la mutarea la cele veșnice a Episcopului Melchisedec Ștefănescu al Romanului, neobosit promotor al Unirii Principatelor, artizan al autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române și important donator al Bibliotecii Academiei Române, căreia i-a încredințat peste 2.500 de cărți, peste 80 de manuscrise și numeroase piese numismatice. S-a născut la Gârcina,…
09:30
16 Mai, Ziua Internațională a Conviețuirii Pașnice, a fost instituită în 2017 de Organizația Națiunilor Unite (ONU), cu scopul „de a acționa împreună, uniți în diferențe și diversitate, pentru a construi o lume durabilă de pace, solidaritate și armonie”. „Conviețuirea pașnică se referă la acceptarea diferențelor și la abilitatea de a-i asculta, de a-i recunoaște,…
08:50
Încheie săptămâna cu „Binele de știut” din viața Bisericii. Simpozionul teologic din Capitală continuă, pe tema Crezului niceean: „O paradigmă fundamentală și mereu actuală” Simpozionul Internațional de Teologie „Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325): credința ortodoxă – baza unității Bisericii” a continuat joi, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. Comunicările din a doua…
Acum o zi
00:10
Calendar Ortodox, 16 Mai Sfântul Cuvios Teodor cel Sfinţit Sfântul Cuvios Teodor cel Sfinţit a fost ucenicul Sfântului Cuvios Pahomie cel Mare. Teodor s-a născut în Tebaida de Sus, din părinţi creştini, iar la vârsta de 14 ani, cu binecuvântarea mamei sale, a plecat la mănăstire. Auzind de Sfântul Pahomie, a mers la mănăstirea din…
15 mai 2025
19:10
Episcopul Antonie de Bălţi, a avut marți o întâlnire cu Excelența Sa Cristian-Leon Țurcanu, Ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Moldova. PS Antonie i-a mulţumit înaltului oaspete pentru vizita la sediul eparhial şi i-a vorbit despre activitățile pe care Episcopia de Bălți le desfășoară în spațiul ei canonic, greutățile pe care le întâmpină,…
18:50
Simpozionul Internațional de Teologie „Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325): credința ortodoxă – baza unității Bisericii” a continuat joi, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. Comunicările din a doua zi a evenimentului s-au concentrat pe Crezul niceean. Prima prezentare a aparținut pr. prof. univ. dr. Ștefan Buchiu, vicar eparhial onorific al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Autorul…
17:20
Cea de a doua zi a Simpozionului Internațional de Teologie „Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325): Credința ortodoxă – baza unității Bisericii” a avut loc joi, 15 mai 2025, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu  
16:30
Mănăstirea Putna și-a cinstit joi al doilea mare ctitor, purtându-i în rugăciune pe românii din Transilvania, din Bucovina de Nord și de pretutindeni. „Purtarea de grijă a Sfântului Iacob Putneanul s-a întins și dincolo de granițele de azi ale țării. El a fost Mitropolit al Moldovei înainte de a fi luată Bucovina de Imperiul Habsburgic…
16:20
Asociaţia Studenţilor Teologi Ortodocşi (ASTO) din Capitală și-a relansat revista, în format digital, pe site-ul revista.asto.ro. Scopul central al Revistei este de a promova valorile creștin-ortodoxe în rândul tinerilor, dar și în societatea largă. Abordând subiecte actuale din sfera teologică și culturală, se urmărește concretizarea unui spațiu al prospețimii ideatice și al dialogului fecund. „Vă…
16:10
2026 va fi instituit drept Anul „Constantin Brâncuși”, la 150 de ani de la moartea marelui sculptor.  Senatul a adoptat un proiect legislativ care permite principalelor instituții ale statului și autorităților locale să organizeze sau să ofere sprijin logistic pentru desfășurarea unor evenimente culturale, artistice sau educaționale. Totodată, anul 2026 va fi declarat Anul „Nadia…
16:00
Misiunea Socială Diaconia a Mitropoliei Basarabiei derulează, în perioada 4 mai – 1 iulie, Campania „Familia – Cetate de iubire”. În proiect sunt implicate centrele comunitare și parohiile din mai multe localități din Republica Moldova. „Tot mai multe comunități au răspuns demersului nostru, iar pe parcursul acestei săptămâni au organizat evenimente cu adevărat valoroase”, transmit…
15:40
„Sf. Ierarh Iacob Putneanul nu i-a lăsat singuri pe ardeleni. Durerea Ardealului a fost și durerea Moldovei”, a spus Episcopul Europei de Nord, miercuri, la Putna. Preasfințitul Părinte Macarie a oficiat slujba de priveghere la Mănăstirea Putna. În ajunul hramului, episcopul a vorbit despre ocrotirea pe care sfântul a arătat-o în fața Moldovei și a…
15:40
„De aici, din Canada – departe de țară, dar aproape prin inimă și credință – să nu lăsăm uitarea să se aștearnă peste jertfa acestor martiri”, a transmis Episcopul Ioan Casian în contextul Zilei naționale de cinstire a martirilor din închisorile comuniste. „Să le vorbim copiilor noștri despre ei. Să-i purtăm în rugăciune. Să-i luăm…
15:40
Mitropolitul Serafim al Germaniei, Europei Centrale și de Nord a sfințit duminică noua biserică a celei mai vechi comunități liturgice românești din Berlin: Parohia „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil”. I s-au alăturat în slujire Episcopii vicari Sofian Brașoveanul al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxembrugului și Emmanuel von Christopoulis al Mitropoliei ortodoxe grecești din Germania. Din sobor…
15:40
„Cred că pentru un viitor asistent medical, pe lângă empatie și compasiune, este nevoie de credință în Dumnezeu”, a afirmat Pr. director Marian Colțan, în deschiderea Con­fe­rinței naționale de asistență medicală desfășurată marți în cadrul Școlii Postliceale Sanitare a Seminarului Teologic din București. Credința este necesară asistentului medical „dincolo de tratamentul pe care îl administrăm,…
14:30
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal și Secretarul Sfântului Sinod, l‑a primit joi, 15 mai 2025, în audiență, la Palatul Patriarhiei, pe părintele prior Sabino Chialà, starețul mănăstirii romano‑catolice din Bose, Italia. În cadrul discuțiilor, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a subliniat legătura de cooperare dintre Patriarhia Română și Mănăstirea Bose, cultivată de‑a lungul anilor…
13:00
Facultatea de Teologie din Craiova a desfășurat, în perioada 12 – 13 mai, la Mănăstira Lainici, din județul Gorj, Simpozionul Național Studențesc „Opus Discipulorum”, dedicat Sinodului I Ecumenic de la Niceea.  „Simpozionul nostru studențesc are o tradiție considerabilă”, a spus în deschidere Mitropolitul Irineu al Olteniei. „ Am socotit întotdeauna ca studenții, pe lângă cursurile pe…
11:40
Ziua Bujorului Românesc este marcată anual în 15 mai la propunerea unei comunități dedicate fondate de Cristina Turnagiu Dragna și Andreea Tănăsescu (creatoarea proiectului „La Blouse Roumaine”). În 2022, bujorul a fost declarat de Parlament Floare Națională a României, iar o asociație a răniților și invalizilor militari l-a adoptat ca simbol al eroismului ostașilor români. Floare…
11:00
Ziua de 15 mai a fost declarată de ONU, printr-o rezoluție din 1993, drept Ziua Internațională a Familiei.  Potrivit învățăturii creștine, familia este cea mai veche instituție de drept divin, binecuvântat de Dumnezeu încă din Rai și sfințit ca Taină de Hristos la nunta din Cana Galileii. Sfântul Dumitru Stăniloae afirmă că omul deplin este…
10:20
Cercul Militar Iași a găzduit, în perioada 12–13 mai, Simpozionul „România – Republica Moldova: 80 de ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial – Perspective și interpretări istorice”, organizat de Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară. În debutul manifestării, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei a evocat misiunea preoților în…
10:10
Conferința „Rebooting Ecumenism – New Paradigms for the 21st Century” este organizată de Jesus College, West Court, Cambridge, și va avea loc în perioada 5-6 decembrie, (9:00 – 18:30 BST, cu participare și prin Zoom). Evenimentul este realizat cu sprijinul Asociației Bisericilor Anglicane și Răsăritene și al Fundației Ecumenice Niceene. Conferința va avea loc pe…
09:00
Ți-am pregătit 5 știri importante de ieri, ca să începi dimineața cu „Binele de știut” din viața Bisericii. Simpozion Internațional de Teologie: Cuvântul Patriarhului Daniel despre Sinodul I Ecumenic de la Niceea Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a vorbit miercuri, în deschiderea lucrărilor Simpozionului Internațional de Teologie „Sinodul I Ecumenic de la Niceea…
Acum 2 zile
00:20
Calendar Ortodox 15 mai Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei Viitorul Mitropolit al Moldovei s-a născut în 20 ianuarie 1719 într-o familie dreptcredincioasă din Bucovina. Crescând în duhul adevăratei evlavii, la numai 12 ani a intrat în viaţa monahală. Formarea sa duhovnicească este legată de obştea Mănăstirii Putna și a Sihăstriei Putnei, dar şi de…
14 mai 2025
19:50
Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a publicat „Viața și Acatistul Sfântului Cuvios Calistrat de la Timișeni și Vasiova”. Publicația popularizează biografia unuia dintre cuvioșii și mărturisitorii canonizați cu prilejul Centenarului Patriarhiei Române. Acatistul este alcătuit de Arhim. Clement Haralam, Mare eclesiarh al Catedralei Patriarhale. Cuviosul Părinte Calistrat (Bobou) s-a născut în anul 1900 la…
19:10
Rolul Armatei Române în eliberarea regiunii cehe Vyškov, în Al Doilea Război Mondial, este menționat de o placă comemorativă amplasată recent pe monumentul eroilor din orașul omonim. Dezvelirea plăcii a avut loc la finalul lunii trecute într-o ceremonie la care au participat Excelența Sa Antoaneta Barta, Ambasadorul României la Praga, și Karel Jurka, Primarul oraşului…
18:00
Grupul Psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale va susține, Concertul „Cântările Învierii”, sâmbătă, de la ora 19:00, în Piața Victoriei din Lugoj, județul Timiș. În cadrul evenimentului, vor fi prezenți și copiii din Grupul vocal „Sf. Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș” coordonat de pr. Traian Birăescu. „Mi-am dorit foarte mult să aduc în fața…
17:50
Simpozionul Internațional de Teologie „Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325): credința ortodoxă – baza unității Bisericii” a debutat miercuri la București. Evenimentul „nu este doar o ocazie de a rememora un eveniment istoric crucial din istoria creștinismului”, a spus Patriarhul Daniel în deschidere. Potrivit Preafericirii Sale, evenimentul reprezintă și „un prilej de a pătrunde…
17:20
Curtea mănăstirii „Schitul Darvari” din București este zilele acestea înfrumusețată de mulțimea trandafirilor roșii și albi, care au înflorit recent. De această priveliște se bucură din ce în ce mai mulți credincioși care vin să roage la icoana Maicii Domnului „Prodromița”, Sfintei Matrona cea Oarbă și celorlalți sfinți tămăduitori. Puteți vedea mai multe fotografii pe…
14:20
Biserica nu este doar martor și actor al istoriei, ci una din forțele sale constitutive, a afirmat Natalia Intotero, Ministrul Culturii, în deschiderea Simpozionului Internațional de Teologie Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325): credința ortodoxă – baza unității Bisericii, miercuri, la Palatul Patriarhiei. „Așa cum Sinodul de la Niceea a oferit Bisericii un fundament…
14:10
Deși pregătirile pentru Învierea Domnului s-au încheiat, iar praznicul cel luminos a trecut, bucuria pascală a rămas vie în Patriarhia Română prin evenimentele desfășurate în contextul Anului Centenar. Pe lângă sărbătoarea Învierii, luna aceasta am fost martorii unor momente istorice: montarea Sfintei Cruci pe turla principală a Catedralei Naționale, sfințirea Sfântului și Marelui Mir și primirea…
14:10
La Palatul Patriarhiei a avut loc miercuri, 14 mai 2025, deschiderea Simpozionului Internațional de Teologie Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325): Credința ortodoxă – baza unității Bisericii.   Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu  
14:10
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a vorbit miercuri, în deschiderea lucrărilor Simpozionului Internațional de Teologie „Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325): credința ortodoxă – baza unității Bisericii”, care se desfășoară la Palatul Patriarhiei din București în perioada 14-17 mai 2025. „Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din anul 325, nu a constituit…
14:00
Filiala din Cluj-Napoca a Academiei Române va inaugura vineri, 16 mai, la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, expoziția „Visul primei nopți polare – Belgica – expediția antarctică 1897–1899”, dedicată primei expediții științifice în Antactica, la care a participat biologul român Emil Racoviță. Expoziția este itinerată de la București, unde, la Muzeul Național de Istorie…
13:50
Noua traducere în limba engleză a Jurnalului Fericirii, opera părintelui Nicolae Steinhardt, va fi lansată săptămâna viitoare în Londra. Lansarea din Marea Britanie este organizată de Institutul pentru studii creștin-ortodoxe de la Cambridge (IOCS – Institute for Orthodox Christian Studies), în parteneriat cu Ambasada României în Regatul Unit și Institutul Cultural Român (ICR) din Londra.…
13:30
Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași promovează dialogul intercultural prin inaugurarea Centrului de Limbă Portugheză, care va avea loc vineri, de la ora 14.30, pe Strada Gheorghe Asachi nr. 17. Centrul este rezultatul unui Protocol de Cooperare între Universitatea ieșeană și Institutul Camões, instituție portugheză recunoscută pentru promovarea limbii și culturii…
12:10
Biserica „Sfântul Sava cel Sfințit” din Iași a găzduit luni o întâlnire de lucru la care au participat 35 de preoți din  județul Iași implicați în organizarea proiectului „Tabăra din Pridvorul Satului”. Clericii au discutat despre noile ediții ale taberelor sociale care se vor desfășura anul acesta în comunitățile din județ. Părintele Mihail Siminciuc, coordonatorul…
11:50
Consilierul Prezidențial Cristian Diaconescu a vizitat marți Reprezentanța Bisericii Ortodoxe Române din Ierusalim, unde s-a întâlnit cu Arhim. Teofil Anăstăsoaie, reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte. „Am prezentat mai multe din problemele cu care se întâlnesc pelerinii români care ajung în Țara Sfântă, misiunea noastră ce funcționează aici, pe Pământul Sfânt”, relatează Arhim. Teofil Anăstăsoaie.…
11:30
Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, a binecuvântat 4 cruci (troițe) ridicate în localitatea Belinț, județul Timiș. Au participat la slujba de binecuvântare pr. protopop Ionuț Furdean și pr. paroh Daniel Gabriel Otescu. De asemenea, au fost prezenți din rândul oficialităților, primarul comunei Belinț, Laurențiu Tîrziu, primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra, și…
11:00
Parohia Ortodoxă Română Amsterdam va găzdui sâmbătă, 24 mai, un eveniment cultural-liturgic dedicat jubileului de 1700 de ani de la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea. Ziua va începe la ora 10:00 cu Sfânta Liturghie oficiată în română, greacă, sârbă, arabă și olandeză. Vor sluji Mitropolitul Athenagoras al Belgiei (Patriarhia Ecumenică), Episcopul vicar Marc Nemțeanul…
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.