SUA impun noi sancţiuni Iranului în pline negocieri nucleare. Anunțul lui Marco Rubio

Digi24.ro, 13 mai 2025 10:40

Statele Unite anunţă că impun noi sancţiuni Iranului vizând programul de cercetări nucleare, în pline negocieri cu Teheranul, vizând trei cetăţeni iranieni şi o entitate iraniană cu legături cu Organizaţia Inovaţiei şi Cercetării Defensive a Iranului (SPND).

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Digi24.ro

Acum 5 minute
21:20
Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, anunţă, marţi seară, că, din 15 mai, pot începe lucrările pentru construcţia unei noi secţiuni a A8. Aceasta are peste 24 de kilometri lungime, contractul având valoarea de 2,46 miliarde lei (fără TVA).
21:20
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis, marți, un mesaj prin care îi îndeamnă pe moldovenii care au și cetățenie română să iasă la vot.
Acum 30 minute
21:00
Candidatul independent la preşedinţie Nicuşor Dan a semnat, marţi seară, într-o dezbatere la Antena 3, o hârtie pe care a scris că, în mandatul său, dacă va fi ales, TVA nu va creşte. Dan a făcut această promisiune inițial luni seară, la Digi24.
20:50
Israelul a încercat să-l ucidă pe liderul Hamas, Mohammad Sinwar, într-un atac asupra unui spital din sudul Fâșiei Gaza, desfășurat marți seara, potrivit unui oficial israelian de rang înalt și a două surse familiarizate cu acțiunea, relatează CNN.
Acum o oră
20:40
Primarul Varșoviei, Rafał Trzaskowski, conduce în sondajele pentru alegerile prezidențiale din Polonia, care au loc duminică, 18 mai. Dacă va câștiga, îi va ușura mult viața premierului polonez Donald Tusk, scrie Politico într-o analiză a luptei electorale Polonia și a efectelor pe care o eventuală victorie a edilului ar avea-o asupra politicii externe a țării.
20:30
Zeci de organizații civice și redacții din România îl acuză pe candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, de tentativă de intimidare, după ce a filmat jurnaliști Digi24 fără consimțământul lor și a publicat imaginile pe Facebook, informează News.ro. Într-o scrisoare deschisă transmisă marți, semnatarii denunță gestul și avertizează că acesta „ridică întrebări legitime cu privire la soarta drepturilor și libertăților constituționale ale cetățenilor, inclusiv dreptul la informare ca parte a libertății de exprimare și a libertății presei în eventualitatea în care domnul Simion ar ajunge să dețină funcția de președinte”.
Acum 2 ore
20:00
Președintele american Donald Trump se va întâlni pentru scurt timp cu noul lider sirian, Ahmed al-Sharaa, în Arabia Saudită, miercuri, potrivit unui oficial al Casei Albe. Ar fi prima întâlnire între un președinte american și unul sirian din ultimii 25 de ani, notează Axios.
20:00
Partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) a cerut înţelegere pentru poziţia Moscovei, într-un context în care liderii europeni încearcă să crească presiunea asupra Kremlinului pentru a accepta încetarea războiului din Ucraina, relatează marţi agenţia dpa.
19:30
Cu trei săptămâni înainte ca Uniunea Europeană să prezinte oficial „Pactul pentru oceane”, mai multe organizații de mediu trag un semnal de alarmă și critică lipsa unor angajamente clare în versiunea preliminară a documentului, aflată în circulație la Bruxelles. Documentul, pregătit de Comisia Europeană și programat să fie lansat pe 4 iunie, este considerat de activiști ca fiind lipsit de acțiuni concrete. Aceștia cer măsuri ferme pentru protejarea biodiversității marine, inclusiv interzicerea pescuitului cu traule de fund în ariile marine protejate.
Acum 4 ore
19:10
Ambasadorul SUA la NATO, Matthew Whitaker, a dat asigurări, marţi, că SUA nu se retrag din Europa, însă a spus că Washingtonul îşi revizuieşte tot timpul postura, într-o abordare de tip „360 de grade”, având grijă să nu lase „goluri de securitate”. În ceea ce priveşte flancul estic, Statele Unite sunt pe deplin conştiente de importanţa strategică a Mării Negre, mai ales în contextul războiului din Ucraina, şi a spus că discută cu omologii săi, inclusiv cu ambasadorul României la NATO, astfel încât nevoile de securitate din regiune să fie satisfăcute atât de NATO, cât şi de SUA, care furnizează „ajutor strategic”, relatează News.ro.
19:10
Ministrul Energiei Sebastian Burduja a anunțat că magistrații Curții de Apel Cluj au respins cererea Bankwatch de suspendare a autorizației de construire și de oprire a lucrărilor la proiectul gazoductului Tuzla–Podișor, după ce Tribunalul București a respins în fond acțiunea Greenpeace referitoare la proiectul Neptun Deep.
18:40
Președintele american Donald Trump a declarat că firmele americane „vor pleca cu o mulțime de cecuri” în timpul vizitei sale de marți din Arabia Saudită, în cadrul unui turneu în Orientul Mijlociu. Printre acordurile deja semnate se numără „cel mai mare acord de vânzări de apărare din istorie”, în valoare de 142 de miliarde de dolari, a declarat Casa Albă, potrivit The Times.
18:30
Preşedintele rus Vladimir Putin a asigurat marţi că între 50.000 şi 60.000 de ruşi se înrolează în fiecare lună în armata rusă pentru a lupta pe front în Ucraina, relatează EFE și Agerpres.
18:20
Semnale grave din partea afaceriștilor români legat de riscul unui anumit rezultat al alegerilor din turul 2. Un sondaj intern al Romanian Business Leaders, care nu are reprezentativitate națională, dar la care au răspuns 417 de antreprenori, arată o nervozitate mare în rândul acestora. Un climat politic instabil dominat de discurs anti-investiții și retorică economică populistă va avea consecințe directe și grave asupra economiei reale. Romanian Business Leaders avertizează că, în eventualitatea unor decizii care deturnează România de la angajamentele sale europene și occidentale, mulți antreprenori anticipează că vor fi nevoiți să recurgă la concedieri pentru a proteja sustenabilitatea afacerilor.
18:10
Vladimir Putin i-a numit pe occidentali „idioți”, în timp ce vorbea despre pachetele de sancțiuni impuse de europeni Rusiei. Președintele rus și-a cerut ulterior scuze pentru afirmațiile sale.
18:10
Un cutremur cu magnitudinea de 4,4 a zguduit provincia Napoli și a provocat panică printre locuitori. Seismul, produs într-o zonă cu activitate vulcanică intensă, a fost urmat de replici și a dus la evacuări, blocaje în trafic și măsuri de urgență la nivel național.
18:00
Gérard Depardieu a fost condamnat marţi la 18 luni de închisoare cu suspendare în absenţa sa, pentru agresarea sexuală a două femei în timpul filmărilor din 2021.
18:00
Benjamin Netanyahu a anunţat că armata israeliană va intra „cu toată forţa (sa)" în Fâşia Gaza în următoarele zile şi nu vede vreun scenariu în care Israelul să înceteze războiul, a anunţat marţi biroul său de presă.
18:00
Vladimir Putin i-a numit pe occidentali „idioți”, în timp ce vorbea despre pachetele de sancțiuni impuse europenilor. Președintele rus și-a cerut ulterior scuze pentru afirmațiile sale.
17:50
Cel puţin şase persoane au fost ucise în confrunătri armate la Tripoli, luni seara şi în noaptea de luni spre marţi, anunţă marţi Centrul de Medicină de Urgenţă, după ce Guvernul de la Tripoli a anunţat că a preluat controlul asupra situaţiei.
17:50
Mădălina Ghenea l-a făcut pe Robbie Williams să-i cadă la propriu la picioare. Celebrul artist britanic i-a dedicat o melodie și i-a oferit un trandafir româncei în timp ce stătea în genunchi în fața ei. Imaginile au fost publicate chiar de actriță, iar scena a devenit rapid virală.
17:50
 Curtea de Apel Bucureşti a respins marţi cererea autorităţilor americane de extrădare a unui elev român în vârstă de 17 ani, acuzat că a trimis sute de ameninţări cu bombă unor instituţii de peste ocean şi că a manipulat fete minore pentru a se angaja în acte de violenţă extremă, exploatare sexuală şi automutilare.
17:50
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, marţi, că dacă liderul american Donald Trump va merge în Turcia pentru negocierilor ruso-ucrainene o asemenea decizie l-ar putea încuraja pe Vladimir Putin să participe la aceste discuţii.
17:40
Moscheea a fost construită începând cu 1910, la ordinul regelui Carol I, pe locul unei vechi geamii, care data din anul 1822.
17:30
Unui bărbat în vârstă de 68 de ani, care a petrecut 38 de ani în închisoare, i-a fost anulată condamnarea pentru crimă de către o curte de apel, fiind considerată cea mai îndelungată eroare judiciară din istoria Marii Britanii, potrivit The Guardian.
17:30
Autoritatea Electorală Permanentă prezintă situaţia numărului de alegători valabil pentru alegerea preşedintelui României din data de 18 mai 2025, numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente fiind de 17.988.218 cetăţeni. Numărul total de cetăţeni români cu domiciliul în străinătate care figurează cu drept de vot la acest scrutin este 1.016.327 de persoane.
Acum 6 ore
17:20
Şefa diplomaţiei europene Kaja Kallas a estimat marţi că Vladimir Putin „nu va îndrăzni” să vină la negocierile ucraineano-ruse prevăzute joi la Istanbul, unde ar urma să fie prezent liderul Ucrainei, Volodimir Zelenski, informează AFP.
17:10
Președintele american Donald Trump a început marți un turneu în Orientul Mijlociu, cu un itinerariu ce include Arabia Saudită, Qatar și Emiratele Arabe Unite. Un nume important lipsește însă de pe lista destinațiilor liderului american: Israelul, lucru care amintește, potrivit CNN, de același elefant din Biroul Oval, încă de pe vremea lui Barack Obama: excluderea acestui important aliat al Americii de pe traseul vizitelor în regiune. CNN analizează implicațiile deciziei administrației americane de a nu include o oprire în Israel în cadrul turneului lui Trump, din punctul de vedere al relației cu Benjamin Netanyahu, cel mai longeviv lider al țării, și al susținerii Casei Albe pentru Israel și războiul din Gaza.
16:50
Polițiștii din Cluj au efectuat percheziții la Sibiu într-un dosar de înșelăciune în formă continuată. Un bărbat de 49 de ani este acuzat că a păcălit un pensionar timp de peste un deceniu, folosind identități false și metode elaborate pentru a obține bani sub pretextul unor investiții fictive, informează News.ro.
16:50
George Simion a declarat, marţi, că orice creştere de taxe reprezintă recesiune, iar munca trebuie să fie încurajată, nu supraimpozitată. Candidatul AUR la alegerile prezidenţiale a mai subliniat că românii trebuie să fie mândri de ce au realizat în 1800, în 1900, prin construirea Transfăgărășanului, deoarece asta înseamnă suveranitate şi independenţă naţională, nu izolationism.
16:50
Nissan va închide șapte fabrici, ceea ce va duce la pierderea a 20.000 de locuri de muncă la nivel mondial, după un an tumultuos pentru producătorul auto japonez, informează The Guardian.
16:40
Uniunea Europeană este pregătită să impună noi sancţiuni Rusiei dacă săptămâna aceasta nu se înregistrează progrese în direcţia unei încetări a focului în războiul din Ucraina, un nou pachet de sancţiuni fiind în pregătire, a declarat marţi cancelarul german Friedrich Merz, potrivit Reuters.
16:00
Cetăţenii români din Republica Moldova sunt aşteptaţi să-şi exprime dreptul la vot în cadrul turului al II-lea al alegerilor prezidenţiale din România, procesul de vot urmând să dureze trei zile, de vineri, 16 mai, până duminică, 18 mai, între orele 07:00-21:00, informează MOLDPRES.
15:50
11 persoane, printre care şi un poliţist din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ, au fost arestate pentru constituirea unui grup infracţional acuzat de trafic de droguri de risc şi mare risc, în formă continuată.
15:40
Peter Magyar, președintele principalului partid de opoziție Tisza, va porni miercuri pe jos de la Budapesta spre Oradea. Politicianul a făcut anunțul într-un mesaj video înregistrat în fața Abației din Tihany, unde vinerea trecută prim-ministrul ungar Viktor Orban a citat un mesaj de campanie al lui George Simion. Conform comunicatului președintelui Partidului Tisza, acesta intenționează să facă aproximativ un milion de pași cu steagul național al Ungariei în mână, scriu 444.hu și index.hu.
15:30
Câştigătoarea premiului de categoria I la tragerea loto 6/49 de duminică şi-a ridicat cele peste 1,96 milioane de euro şi nu a dorit să-şi facă publică identitatea, a anunţat, marţi, Loteria Română.
Acum 8 ore
15:20
Președinta USR, Elena Lasconi, a anunțat marți, într-o postare pe Facebook, cui îi va da votul în turul doi al alegerilor prezidențiale de duminică. „Nu am să le dau numele, dar știu că sunteți inteligenți”, a scris Elena Lasconi.
15:10
Direcţia Naţională Anticorupţie cere Tribunalului Bucureşti arestarea preventivă a primarului oraşului Sinaia, Vlad Oprea, după ce acesta ar fi încălcat prevederile impuse de controlul judiciar în dosarul în care este cercetat pentru corupţie, au precizat, pentru Agerpres, surse judiciare.
14:50
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a refuzat marţi să se exprime asupra propunerii făcute de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski de a avea o întâlnire cu omologul său rus Vladimir Putin în cadrul unor eventuale discuţii joi, la Istanbul, lăsând spațiu de interpretări. 
14:50
George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, a participat marți la o dezbatere organizată de Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), în absența contracandidatului său, Nicușor Dan. După ce și-a prezentat diplomele de studii și evenimentul s-a încheiat, Simion a părăsit sediul instituției flancat de bodyguarzi, fugind de jurnaliști.
14:50
România va încasa, pe 10 iunie, 1,3 miliarde euro din tranşa a treia de plată pentru Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, a anunţat, marţi, ministrul Finanţelor, Tanczos Barna.
14:40
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) subliniază că „nu a existat” nicio tentativă de asasinat asupra lui Călin Georgescu, în contextul promovării unui clip video care atestă acest lucru pe rețelele de socializare.
14:40
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, marţi, că va fi dificil să se facă o majoritate stabilă, dar fără o majoritate stabilă, dacă ai un guvern minoritar, riscurile sunt mari şi va participa la aceste discuţii, pentru a găsi o soluţie pentru o majoritate stabilă şi pentru un guvern care este format din cei mai buni oameni posibili.
14:40
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a refuzat marţi să se exprime asupra propunerii făcute de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski de a avea o întâlnire cu omologul său rus Vladimir Putin în cadrul unor eventuale discuţii joi, la Istanbul, lăsând spațiu de interpretări. 
14:30
Germania a cerut marţi Rusiei să facă un „pas decisiv” pentru pacea în Ucraina, cu două zile înainte de posibile discuţii ruso-ucrainene la Istanbul, la care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a invitat pe omologul său rus Vladimir Putin.
14:30
După ce candidatul independent Nicușor Dan a adus aseară în studioul Digi24 diploma de Bacalaureat ca să respingă uin fake news care circula pe internet, candidatul AUR, George Simion, a scos și el actele. A adus toate diplomele, plus certificatul de căsătorie, pe care le-a arătat oamenilor de afaceri strânși la Camera de Comerț București.
14:30
Traficul feroviar a fost oprit temporar, marţi după-amiază, pe Magistrala 500 Mărăşeşti-Adjud, judeţul Vrancea, după ce o autoutilitară a fost lovită de un tren, la o trecere peste calea ferată din Haret. Şoferul autoutilitarei a fost proiectat din autovehicul, fiind găsit în stop cardio-respirator şi fiind făcute manevre de resuscitare. Ulterior, a fost declarat decesul acestuia.
14:10
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat că lucrările la lotul 3 al Autostrăzii A0 Sud sunt realizate în proporţie de peste 90%, arătând că în 31 mai vor începe lucrările de recepţie, iar apoi, în cel mult două săptămâni, vor fi daţi în circulaţie cei 17 kilometri ai acestui lot.
14:10
Bruxellesul i-a virat în ultimii ani sute de milioane de euro celui mai bogat om al planetei, Elon Musk, foarte apropiat de preşedintele american Donald Trump şi un critic acerb al Uniunii Europene pentru o serie de proiecte, precum staţiile de încărcare pentru maşinile electrice sau lansările de sateliţi, relatează marţi France Presse.
13:50
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat marţi că „suntem practic într-o criză bugetară”, pentru că România cheltuiește mai mult decât îşi permite. El a mai arătat că rezultatul turului întâi al alegerilor prezidenţiale, care a făcut ca în turul doi să ajungă candidaţi de la limitele spectrului politic, a generat anumite îngrijorări, iar demisia prim-ministrului a generat perturbaţii în piaţă, iar România are nevoie de un guvern stabil.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.