Emmanuel Macron va efectua o vizită de stat în perioada 8-10 iulie în Regatul Unit

Stiripesurse.ro, 13 mai 2025 12:50

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi Prima Doamnă Brigitte Macron urmează să efectueze o vizită de stat în Regatul Unit în perioada 8-10 iulie, la invitaţia regelui Charles al III-lea şi reginei Camilla, care au efectuat o vizită în Franţa în urmă cu doi ani, relatează AFP, Citește mai departe...

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Stiripesurse.ro

Acum 5 minute
20:00
Independentul Nicușor Dan a explicat că șansele lui vor crește exponențial pe măsură ce va crește prezența la vot. El a precizat că o prezență de peste 11 milioane, cu tot cu diaspora, atunci șansele lui vor fi foarte mari. Citește mai departe...
20:00
Italianca Jasmine Paolini, locul 5 mondial, a devenit marţi prima jucătoare calificată în semifinalele turneului WTA 1000 de la Roma, învingând-o pe Diana Shnaider (locul 11), scor 6-7 (1/7), 6-4, 6-2, informează news.ro. Citește mai departe...
20:00
Uniunea Europeană se pregăteşte să adopte un nou set de sancţiuni împotriva Rusiei, chiar dacă există perspectiva unei întâlniri directe pentru negocieri de pace între preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, programată pentru joi, au declarat Citește mai departe...
19:50
O maşină de poliţie aflată în misiune a accidentat, marţi, un pieton aflat în traversarea şoselei Colentina, pe linia de tramvai, potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei. Citește mai departe...
19:50
Dezbaterea finală dintre candidații la Președinția României, programată marți seara la Palatul Parlamentului și transmisă în direct de Antena 3 CNN, era așteptată ca momentul-cheie al campaniei electorale din turul al doilea. Citește mai departe...
Acum 15 minute
19:40
Parteneriatul CFR SA cu Primăria Sectorului 5 privind proiectul de reamenajare urbană şi amenajare zonă de promenadă reprezintă un demers strategic în direcţia valorificării responsabile a infrastructurii feroviare neutilizate, potrivit directorului general al companiei, Ion Citește mai departe...
19:40
Benjamin Netanyahu a anunţat că armata israeliană va intra "cu toată forţa (sa)" în Fâşia Gaza în următoarele zile şi nu vede vreun scenariu în care Israelul să înceteze războiul, a anunţat marţi biroul său de presă, informează AFP, conform Agerpres. Citește mai departe...
19:40
Premierul canadian Mark Carney şi-a prezentat marţi noul său guvern despre care a spus că va contribui la definirea unei noi relaţii între Ottawa şi Washington, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres. Citește mai departe...
19:40
Guvernul indian l-a contrazis marţi pe preşedintele american Donald Trump, care a susţinut că India şi Pakistanul au ajuns la un acord de încetare a focului după ce el ar fi ameninţat ambele ţări cu sancţiuni comerciale, relatează agenţia EFE. Citește mai departe...
19:40
Papa Leon al XIV-lea a moştenit contul de Instagram al predecesorilor săi, Benedict al XVI-lea şi Francisc, şi a deschis un alt cont, urmând exemplul papei argentinian, a anunţat marţi Vaticanul, transmit agenţiile AFP şi ANSA. Citește mai departe...
19:40
Independentul Nicușor Dan a explicat că înțelege faptul că este foarte greu să realizeze o majoritate parlamentară fără cei de la PSD. El a precizat că, în opinia sa, PSD va dori să intre într-o nouă coaliție pro-europeană alături de PNL-USR și UDMR. Citește mai departe...
Acum 30 minute
19:30
Primarul staţiunii Sinaia, Vlad Oprea, a transmis, marţi, că informaţiile privind încălcarea controlului judiciar sunt "complet nereale" şi acuză o campanie negativă de imagine îndreptată împotriva sa şi a familiei sale. Citește mai departe...
19:30
la iasiGeorge Simion se vede un nou Cuza al României moderne! Candidatul la prezidențiale s-a lansat într-un discurs plin de promisiuni și comparații istorice la Camera de Comerț, unde a spus că „e nevoie de schimbări precum cele din 1864” și a acuzat statul român că este sufocat Citește mai departe...
Acum o oră
19:20
Actorul american Jeremy Strong, membru al juriului Festivalului de la Cannes, a apărat marţi "rolul din ce în ce mai crucial" al filmelor în combaterea "fake news", al căror "părinte" a fost, potrivit acestuia, Roy Cohn, mentorul lui Citește mai departe...
19:20
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de marţi, iar valoarea tranzacţiilor a fost de 61,6 milioane de lei (12,08 milioane de euro). Citește mai departe...
19:10
Fostul senator PSD, Alfred Laurențiu, susține într-o postare pe pagina sa de Facebook că după o atentă analiză a celor doi candidați rămași în cursa prezidențială s-a decis:   ”Am analizat cu luciditate situația gravă în care ne aflăm și ajung mereu la aceeași concluzie: Citește mai departe...
19:10
Apicultorii au avertizat cu privire la o rată alarmant de mare a mortalităţii albinelor din Bulgaria de la începutul primăverii, în cadrul unei conferinţe de presă organizată marţi de BTA. Citește mai departe...
19:10
Sportivul Alex Bologa a câştigat, marţi, al patrulea titlu mondial la judo pentru nevăzători, categoria J1 – 73 kg, în cadrul competiţiei IBSA 2025 de la Astana (Kazakhstan), conform news.ro. Citește mai departe...
19:10
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunţă marţi decizia Curţii de Apel Cluj, care a respins cererea Bankwatch de suspendare a autorizaţiei de construire şi de oprire a lucrărilor la proiectul gazoductului Tuzla–Podişor. Citește mai departe...
19:00
Tribunalul București a pus punct, luni, 13 mai 2025, unei noi runde din dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale din 2024, Călin Georgescu, se află sub control judiciar. Citește mai departe...
19:00
Actriţa americană Halle Berry, membră a juriului celei de-a 78-a ediţii a Festivalului de la Cannes, a fost nevoită să îşi "schimbe" rochia pentru ceremonia de deschidere de marţi, din cauza unor noi restricţii vestimentare, informează AFP. Citește mai departe...
19:00
China își va reduce tarifele la mărfurile americane la 10% pentru 90 de zile începând de miercuri de la ora 12:01 (04:01 GMT), a anunțat marți Ministerul chinez de Finanțe într-un comunicat, potrivit Rador. Citește mai departe...
19:00
George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, a fost întrebat marți cum își propune să atragă capitalul românesc din străinătate, dar și să le ofere românilor din diaspora oportunitățile de care beneficiază România. Citește mai departe...
19:00
Ambasadorul SUA la NATO, Matthew Whitaker, a dat asigurări, marţi, că SUA nu se retrag din Europa, însă a spus că Washingtonul îşi revizuieşte tot timpul postura, într-o abordare de tip „360 de grade”, având grijă să nu lase „goluri de securitate”. Citește mai departe...
Acum 2 ore
18:50
Un bărbat de 73 de ani, din comuna Cuca, județul Galați, a fost rănit grav, marți, după ce motociclul defect care era tractat de o mașină condusă de fiica victimei, o femeie de 43 de ani, a frânat. A fost solicitat și elicopterul SMURD pentru a-l prelua bărbatul rănit. Citește mai departe...
18:50
Prima carte despre papa Leon al XIV-lea va apărea în Italia la data de 20 mai, transmite marţi agenţia ANSA.Cartea, intitulată "Papa Leone XIV. Il racconto del nuovo Papa e le sfide che dovra affrontare" ("Papa Leon al XIV-lea. Citește mai departe...
18:40
Federaţia Asociaţiilor de Români din Europa (FADERE) condamnă categoric „valul de ştiri false” care circulă în spaţiul public, „Fake News” menite să submineze încrederea în procesul electoral din diaspora şi să manipuleze opinia publică. Citește mai departe...
18:40
Ministerul Mediului a organizat, marţi, o dezbatre tehnică pe tema proiectului de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Regiei Naţionale a Pădurilor (RNP) Romsilva, în cadrul căreia ministrul Mircea Fechet a precizat că sunt necesare Citește mai departe...
18:40
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, arată faptul că Magistrala de M4 Gara de Nord-Gara Progresul este în plin proces de licitație și se va construi integral din fonduri europene nerambursabile. Citește mai departe...
18:40
Deputatul conservator Patrick Spencer a fost inculpat pentru agresiuni sexuale ce au vizat două femei într-un celebru club privat din Londra în 2023, a anunţat marţi Parchetul, informează AFP, conform Agerpres. Citește mai departe...
18:40
Candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a fost întrebat marți, la Camera de Comerț și Industrie a României, care este viziunea sa de dezvoltare a țării prin turism. Citește mai departe...
18:30
Fostul selecţioner al Belgiei Marc Wilmots a fost numit, marţi, director sportiv al echipei Standard Liege, unde a evoluat ca jucător între 1991 şi 1996, informează news.ro. Citește mai departe...
18:30
Mulți români sperau să se bucure de temperaturi plăcute și zile însorite, însă realitatea din teren este cu totul alta. Meteorologii de la Accuweather au emis o prognoză actualizată, care dezvăluie când vor veni, în sfârșit, zilele toride cu peste 30 de grade Celsius. Citește mai departe...
18:30
Ambulatoriul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina a fost modernizat şi dotat cu finanţare nerabursabilă prin PNRR printr-un proiect al Consiliului Judeţean (CJ) Olt în valoare de 25 de milioane de lei, a informat unitatea medicală marţi. Citește mai departe...
18:30
O stea din galaxia LEDA 3091738 aflată la 300 de milioane de ani lumină s-a apropiat prea mult de gaura neagră supermasivă din centrul acestei galaxii şi, conform astronomilor, în mai puţin de 6 ani ar putea fi complet distrusă de aceasta, transmite luni Space.com. Citește mai departe...
18:20
George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, a declarat marți, la Camera de Comerț și Industrie a României, că Rusia este cea mai mare amenințare pentru țara noastră. Citește mai departe...
18:20
Marile studiouri de la Hollywood și principalele sindicate din industria audiovizualului american i-au solicitat oficial, luni, președintelui Donald Trump introducerea unor facilități fiscale pentru producțiile cinematografice și de televiziune realizate în Statele Unite. Citește mai departe...
18:20
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan afirmă, marţi, că un vot pentru George Simion este un vot pentru îndepărtarea României de Uniunea Europeană şi slăbirea ţării în faţa Rusiei. Citește mai departe...
18:20
Efectul ascensiunii extremismului: planuri de asasinat, rețete de bombe artizanale și amenințări cu decapitarea jurnaliștilor. Redacția DeFapt. Citește mai departe...
18:20
Instituţiile muzeale din judeţul Braşov, fie ele publice ori private, îşi anunţă participarea la ediţia din acest an a evenimentului Noaptea Muzeelor, din 17 mai, după ce multe dintre cele de stat au refuzat, anul trecut, să participe la acest program în semn de protest faţă de Citește mai departe...
18:10
Una dintre cele două statui din metal înfăţişând doi cavaleri în armuri medievale, care flanchează intrarea principală în Castelul Huniade din Timişoara, s-a desprins, marţi, în timp ce muncitorii îndepărtau o prelată de pe faţada clădirii. Citește mai departe...
18:10
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat un parteneriat economic cu Arabia Saudită, marcând începutul unui turneu în statele din Golf axat pe atragerea de investiții masive, notează Reuters. Citește mai departe...
18:00
Cea de-a IX-a ediţie a American Independent Film Festival aduce în atenţie filmele "Inland Empire" (2006) şi "The Conversation" (1974), care vor fi proiectate în versiuni restaurante recent, ca omagiu pentru regizorul David Lynch şi actorul Gene Citește mai departe...
18:00
Comisia pentru afaceri externe a Parlamentului European a votat marţi Raportul anual în privinţa Republicii Moldova, inclusiv un amendament prin care cere accelerarea aderării la UE a Republicii Moldova şi a Ucrainei şi sporirea sprijinului în acest sens, în contextul ameninţărilor Citește mai departe...
18:00
Un nume legendar, deși nu tocmai într-un sens flatant, se pregătește să reapară pe piața auto după aproape 40 de ani de absență. Citește mai departe...
18:00
Expoziţia „Graphic Highlights”, inclusă în secţiunea Design GO! a festivalului Romanian Design Week, poate fi vizitată la Institutul Cultural Român în perioada 16-25 mai, de luni până vineri, între orele 10.00-19.00, şi sâmbătă şi duminică, între orele 10.00 - 17. Citește mai departe...
Acum 4 ore
17:50
Uniunea Europeană este pregătită să impună noi sancţiuni Rusiei dacă săptămâna aceasta nu se înregistrează progrese în direcţia unei încetări a focului în războiul din Ucraina, un nou pachet de sancţiuni fiind în pregătire, a declarat marţi cancelarul german Friedrich Citește mai departe...
17:50
Un bărbat este rănit grav în urma unui accident care a avut loc marți în Râmnicu-Vâlcea. După impactul dintre două mașini, unul dintre autoturisme a căzut într-un șanț adânc de circa 2 metri. În interior este victima încarcerată. Citește mai departe...
17:40
Aplecată peste un microscop, cercetătoarea Raquel Gomez priveşte microorganismele care permit conservarea tortillei timp de mai multe săptămâni fără a fi nevoie de refrigerare, un proiect care are drept obiectiv lupta împotriva malnutriţiei în zonele sărace ale Mexicului, transmite Citește mai departe...
17:40
Consiliul Judeţean Harghita a alocat, marţi, în cadrul unei şedinţe extraordinare, suma de 400.000 lei comunei Praid, pentru efectuarea de lucrări de urgenţă în cazul infiltraţiilor de apă din Salina Praid. Citește mai departe...
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.