Ministrul Mediului, despre reorganizarea ROMSILVA: Săptămâna viitoare vom avea o nouă rundă de dezbatere publică
Gândul,
14 mai 2025 10:50
„Săptămâna viitoare vom avea o nouă rundă de dezbatere publică și, la fel cum s-a întâmplat în cazul Codului silvic, unde am dezbătut trei zile la minister, la fel se va întâmpla, cel mai probabil, și cu procesul de reorganizare al Regiei”, a transmis ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet. „Reorganizare a oricărei instituții […]
• • •
Alte ştiri de Gândul
Acum 5 minute
18:00
Candidatul independent la alegerile prezidențiale Nicușor Dan declară, miercuri, că a semnat autorizația de construire a unui spital din București abia cu câteva zile înainte de primul tur deoarece „redactarea a venit în martie sau aprilie 2025 și față de asta am redactat autorizația”, scrie Mediafax. Întrebat, la MCN Podcast, de ce a semnat […]
Acum 15 minute
17:50
Diaspora ca putea vota începând de joi, 15 mai, pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 2025. Prima secție care se va deschide este cea din Auckland, Noua Zeelandă, la ora 22:00, ora României. Pentru acest scrutin au fost organizate 965 de secții de votare în străinătate, cu 15 mai multe decât la alegerile […]
17:50
Europarlamentarii din toate grupurile au salutat verdictul din cazul „Pfizergate”: O VICTORIE împotriva politicii opace a Comisiei Europene # Gândul
După ce Tribunalul Uniunii Europene a concluzionat că Comisia Europeană a încălcat normele de transparență în cazul Pfizergate, europarlamentarii au salutat decizia ca pe o victorie împotriva politicii de informare uneori opace a Comisiei Europene. Reacția deputaților europeni sugerează o frustrare profundă cu privire la abordarea generală a Comisiei în materie de comunicare. „Sunt mulțumită […]
Acum 30 minute
17:40
PONTA: „Cea mai mare greșeală. Crește evaziunea, crește corupția. Să o aducă pe Kovesi înapoi/ La guvernul Nicușor sunt convins că vor crește taxele” # Gândul
„Creșterea TVA-ului, mare greșeală. Cea mai mare greșeală. De ce? Vor încasa mai puțini bani. Va crește evaziunea, va crește corupția, inevitabil și vor distruge orice șansă de relansare economică.”, a spus Victor Ponta în emisiunea „Ai Aflat!”. Politicianul a vorbit și despre faptul că Nicușor Dan nu este din filmul cu Donald Trump. Cât despre lupta […]
17:40
ROMÂN, reținut la Zurich, după ce a agresat fizic mai multe polițiste. Acesta tocmai fusese eliberat din închisoare # Gândul
Un bărbat de origine română, în vârstă de 37 de ani, a fost reținut de autoritățile din cantonul de la Zurich, din Elveția, după ce a agresat mai mult polițiste. Individul tocmai fusese eliberat din închisoare, unde ispășise o pedeapsă de patru ani. Românul, reținut de autoritățile din Elveția, fusese, inițial, condamnat în 2021 la […]
17:40
MANIFEST. Ambasadorii României în SUA și Israel ies din neutralitate și atacă candidatura lui George Simion # Gândul
Andrei Muraru, ambasadorul României la Washington, și Radu Ionaid, ambasadorul României în Israel, au transmis o scrisoare publică prin care își exprimă argumentele cu privire la riscul pe care George Simion îl reprezintă pentru politica externă a României, în cazul în care ar ajunge la Palatul Cotroceni. Manifestul este intitluat „O incompatibilitate absolută: George Simion […]
Acum o oră
17:30
Victor Ponta, apel către votanții săi, pentru turul al doilea: „Noi cu cine să votăm? Vă rog să mă ajutați să iau decizia corectă” # Gândul
Victor Ponta, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a creat un sondaj pe Facebook în care îi întreabă pe „toți cei 1.240.000 de oameni care au avut încredere în mine pe 4 mai” ce să aleagă în turul al doilea. Anterior acestei postări, Victor Ponta anunța că va realiza un sondaj. „Am lansat astăzi Platforma „România […]
17:30
Gândul Exclusiv, cu Marga Nițu și Ion Cristoiu, începe miercuri, 14 mai, de la ora 18.30, live pe GÂNDUL # Gândul
Ion Cristoiu surprinde și analizează momente, declarații și personaje din cele mai importante evenimente ale săptămânii. Emisiunea este live, în fiecare miercuri, de la ora 18.30, pe gandul.ro, precum și pe canalele de Facebook și YouTube Gândul.
17:10
Elevii de clasa a II-a din toată țara au susținut proba de citit din cadrul Evaluării Naționale. Testările s-au desfășurat în limba română și în limba maternă. Rezultatele nu se afișează, nu se comunică și nu se pun în catalog, decât la cererea elevului. Atunci, punctajele obținute se pot echivala în calificative sau note și […]
17:10
Bărbat din Sibiu, reținut după ce a FURAT peste 1,4 milioane de lei de la un bătrân. Infractorul s-a dat angajat al unei bănci # Gândul
Polițiștii din Cluj au reținut un bărbat care, timp 11 de ani, a convins un bătrân să îi dea peste 1,4 milioane de lei. Infractorul s-a dat drept angajat al unei bănci și, timp de 11 ani, și a determinat victima să facă o serie de investiții fictive. Bărbatul, în vârstă de 49 de ani, […]
Acum 2 ore
17:00
După 40 de ani, un stat european analizează posibilitatea de a pune capăt interdicției privind energia NUCLEARĂ # Gândul
Danemarca analizează posibilitatea de a pune capăt interdicției privind energia nucleară, în vigoare de 40 de ani. Statul scandinav examinează cele mai bune modalități de a evita o pană de curent similară celei de luna trecută din Spania și Portugalia, conform Financial Times. Lars Aagaard, ministrul danez pentru Climă, Energie și Utilități, a declarat pentru […]
16:50
Tur de forță pentru George Simion. Întâlnire cu premierul Italiei, la câteva ore după întrevederea cu președintele Poloniei # Gândul
La câteva ore după ce s-a întâlnit cu președintele Poloniei, Andrzej Duda, George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, a avut o întâlnire și cu Giorgia Meloni, au declarat surse politice pentru Gândul. După vizita din Polonia, liderul AUR a zburat la Roma, acolo unde s-a întâlnit cu premierul Italiei, Giorgia Meloni. Știre în curs […]
16:40
Victor Ponta: „Cine merge la Antena 3 pierde alegerile. Nicușor Dan nu a venit la dezbaterea de la camera de comert, a mers la Gâdea” # Gândul
„Am avut mari speranțe ieri, la Camera de Comerț și Industrie, să vezi că se duc ambii candidați să spună mediului de afaceri din România ce o să se întâmple în România. Nicușor n-a venit deloc, s-a dus la Gâdea.”, a declarat, miercuri, Victor Ponta în emisiunea „Ai Aflat!”, cu Ionuț Cristache. Fostul candidat […]
16:40
Ilie Bolojan, președintele interimar al României, a primit miercuri, la Palatul Cotroceni, o delegație a Confederației Patronale Concordia, pe care a premiat-o cu Ordinul Meritul industrial și comercial. Distincția a fost acordată în semn de apreciere pentru „contribuția deosebită la reforma dialogului social și a mișcării patronale din România”, dar și pentru „elaborarea strategiilor, programelor […]
16:40
Victor Ponta, despre platforma politică pe care a lansat-o: Fac PLATFORMA oamenilor raționali # Gândul
Fostul premier Victor Ponta, candidat ieșit în primul tur alegerilor prezidențiale, spune despre platforma politică – „România pe Primul Loc” – pe care a lansat-o săptămâna trecută, că aceasta reprezintă „platforma oamenilor raționali din România”. Victor Ponta a fost întrebat, în emisiunea „Ai aflat!” cu Ionuț Cristache, care este scopul acestei platforme politice. „Vreau să […]
16:20
„Săptămâna viitoare, da, vreau să fac un pol rațional. Sigur (cu PSD-iști – n.red.), sunt foarte mulți oameni (…) de a influența guvernarea în sensul unor politici”, spune Victor Ponta la emisiunea „Ai aflat” cu Ionuț Cristache. Întrebat de moderator de ce tip de guvern ar fi mai apropiat, fostul candidat independent la alegerile prezidențiale […]
16:20
Victor Ponta, despre PROGRAMUL lui Nicușor Dan: „Nu mă duc la Camera de Comerț și Industrie să vorbesc cu oameni de afaceri, mă duc seara la Antena 3” # Gândul
„Am avut mari speranțe ieri, la Camera de Comerț și Industrie, să vezi că se duc ambii candidați să spună mediului de afaceri din România ce o să se întâmple în România. Nicușor n-a venit deloc, s-a dus la Gâdea.”, a declarat, miercuri, Victor Ponta în emisiunea „Ai Aflat!”, cu Ionuț Cristache. Fostul candidat […]
16:20
Moment istoric: Sampdoria a AJUNS în liga a treia italiană de fotbal! Istoricul unei echipe de legendă în Serie A # Gândul
Formația italiană Sampdoria Genova va juca în liga a treia a fotbalului italian, pentru prima oară în istorie. Genovezii au fost campioni în Serie A în 1990. Cea denumită „Doria”, rivala tradițională a celor de la Genoa 1893, s-a clasat pe locul 18 în ierarhia finală din Serie B. Moment istoric: Sampdoria a ajuns în […]
16:10
Victor PONTA, scenariul posibil pe scena politică, după alegerile prezidențiale: „Trece guvernul pus de Simion” # Gândul
Victor Ponta a vorbit într-o ediție exclusivă a emisiunii „Ai aflat, cu Ionuț Cristache” despre schimbările la nivel politic, ce vor avea loc, după data 19 mai, dacă George Simion va fi ales președintele României. Victor Ponta, candidat independent în primul tur al alegerilor prezidențiale, a precizat că George Simion este „favorit în continuare” în […]
16:10
Impresarul lui Kennedy Boateng, despre interesul FCSB: „Se poate ajunge la o înțelegere cu Dinamo. În fotbal, fiecare jucător are un preț” # Gândul
Interesul manifestat de Gigi Becali pentru Kennedy Boateng, stoperul lui Dinamo, continuă să fie de actualitate. Patronul campioanei a declarat că l-ar dori pe fundașul togolez și ia în calcul aducerea sa în această vară. Într-o declarație acordată în EXCLUSIVITATE pentru PROSPORT, impresarul jucătorului, Tony Appiah, a precizat că se poate ajunge la o înțelegere […]
16:10
Campanie de INFLUENȚARE a alegerilor prezidențiale prin intermediul reclamelor pe Facebook, descoperită în Polonia # Gândul
Autoritățile din Polonia au declarat miercuri că au descoperit ceea ce ar putea fi o încercare de a interveni în campania electorală pentru alegerile prezidențiale prin intermediul unor reclame pe Facebook. Campania ar fi putut fi finanțată din străinătate, conform Reuters. Primul tur al alegerilor are loc duminică, 18 mai. Candidații sunt primarul liberal al […]
16:10
„Atrag atenția contracandidatului meu să oprească tentativele de fraudă sau de creare a unui Maidan împotriva voinței poporului.”, a transmis George Simion într-o postare pe Facebook. Susținătorii lui George Simion și-au exprimat părerea și susținerea față de candidatul AUR. Unul dintre fanii virtuali a scris că: „Aveți mare grijă aduceți observatori străini!”. În timp ce […]
16:10
Redacția Gândul vă aduce un banc savuros care să vă binedispună la mijlocul săptămânii. Protagonistul bancului de azi este Bulă, care merge la unul dintre cele mai cunoscute supermarketuri din țară. „Bulă intră într-un Mega Image și întreabă una dintre vânzătoare: – Doamnă, brânză roquefort aveți? – Nu știu. Ce-i aia? – O brânză specială, […]
Acum 4 ore
16:00
Donald Trump sugerează din nou că va merge în Turcia dacă vine Vladimir PUTIN /„Este o posibilitate” # Gândul
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a sugerat din nou, miercuri, că s-ar putea deplasa în Turcia în cazul în care va veni omologul său rus, Vladimir Putin, pentru discuții despre oprirea războiului din Ucraina. ”Nu știu dacă Putin va fi prezent. Știu că ar vrea ca eu să fiu acolo. Iar aceasta este o posibilitate. […]
16:00
Victor PONTA, predicții despre schimbările de pe scena politică, după alegerile prezidențiale: „Trece guvernul pus de Simion” # Gândul
Victor Ponta a vorbit într-o ediție exclusivă a emisiunii „Ai aflat, cu Ionuț Cristache” despre schimbările la nivel politic, ce vor avea loc, după data 19 mai, dacă George Simion va fi ales președintele României. Victor Ponta, candidat independent în primul tur al alegerilor prezidențiale, a precizat că George Simion este „favorit în continuare” în […]
16:00
Victor Ponta: „Eu nu cred că George Simion îl pune pe Călin Georgescu prim-ministru”. Pe cine vede șef al Executivului fostul premier # Gândul
Fostul premier Victor Ponta, candidat ieșit în primul tur alegerilor prezidențiale, crede că George Simion, în eventualitatea în care va câștiga acest scrutin, nu îl va desemna pe Călin Georgescu șef al Executivul, așa cum a declarat în această perioadă. Invitat la emisiunea „Ai aflat!” cu Ionuț Cristache Victor Ponta, plasat pe locul patru în […]
15:50
FRF reacționează după ce Nicușor Dan a folosit imaginea echipei naționale: „FRF nu are niciun parteneriat cu niciunul dintre candidați” # Gândul
Federația Română de Fotbal, FRF, a punctat că „FRF nu are niciun parteneriat cu niciunul dintre candidați. Nu a existat niciun dialog pe această temă între FRF și cei doi.”. Reacția vine după ce o imagine cu jucători ai echipei naționale a fost distribuită pe rețelele de socializare într-un context electoral. Federația Federația Română de […]
15:40
Ce a pățit un bătrân, după ce s-a însurat cu badanta pe care o angajase să-l îngrijească. A aflat adevărul despre ea când era prea târziu # Gândul
Ce a pățit un bătrân, după ce s-a însurat cu badanta pe care o angajase să-l îngrijească. A aflat adevărul despre ea când era prea târziu! Ce a pățit un bătrân, după ce s-a însurat cu badanta pe care o angajase să-l îngrijească Un bătrân din Italia, căsătorit cu o fostă badantă, a fost bătut […]
15:30
Iluzie optică virală | Ești un geniu dacă poți descoperi crocodilul ascuns în această imagine # Gândul
Iluziile optice reprezintă unul dintre cele mai interactive moduri de a-ți testat capacitatea de concentrare și spiritul de observație. Uitați-vă cu atenție la imaginea de mai jos și încercați să descoperiți crocodilul care se ascunde în peisaj, într-un timp cât mai scurt. Imaginea reprezintă un peisaj cu un lac înconjurat de plante, însă dacă vă […]
15:20
Rusia critică inițiativa lui Macron de a staționa arme ATOMICE în alte țări europene /„Nu va contribui la stabilitate” # Gândul
Administrația Vladimir Putin l-a avertizat, miercuri, pe președintele Franței, Emmanuel Macron, că inițiativa de a staționa bombe nucleare în alte țări europene riscă să afecteze securitatea Europei. Emmanuel Macron a evocat, într-un interviu acordat postului TF1 Info, posibilitatea staționării armelor nucleare franceze în alte țări europene. ”De când există doctrina nucleară, din vremea generalului De […]
15:20
Fiindu-i poftă, o bucureșteancă a cumpărat un pepene din METRO. Ajunsă acasă, a înlemnit. Ce era pepenele, de fapt # Gândul
Fiindu-i poftă, o bucureșteancă a cumpărat un pepene din METRO. Ajunsă acasă, a înlemnit. Ce era pepenele, de fapt Ce era pepenele, de fapt Pepenele cumpărat din METRO s-a cojit, pur și simplu, ca o minge de plastic. „Aveți răbdare până începe sezonul, altfel…”, avertizează femeia care a cumpărat fructul respectiv. Explicația ar fi că […]
15:20
Liderul unui sindicat francez către Macron: Renault a RELOCAT în România producția lui Zoe, un model care nu se mai fabrică din 2024 # Gândul
Invitată de TF1 la o dezbatere cu președintele Franței, Emmanuel Macron, secretarul general al Confederației Generale a Muncii, Sophie Binet, a acuzat Renault și Franța că au relocat producția modelului Zoe în România. „Renault tocmai a închis linia de producție pentru Zoe de la Flins, producția tocmai a fost expediată în România”, i-a spus Sophia […]
15:10
Fii perseverent și nu renunța la luptă. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de joi, 15 mai 2025. Berbec Vei descoperi că ai o conexiune mult mai bună decât de obicei cu oamenii din jurul tău. Simțul tău psihic este acut și ar trebui să folosești acest al șaselea simț pentru a surprinde lucruri […]
15:10
A supraviețuit cancerului de patru ori, dar a fost ucisă de un GLONȚ tras la întâmplare spre propria ei casă # Gândul
O femeie de 49 de ani, din Colorado, SUA, mamă a patru copii și supraviețuitoare a patru forme diferite de cancer, a fost împușcată mortal în seara de 28 aprilie, în propria locuință. Povestea ei a devenit cunoscută după ce s-a aflat că a sfârșit ucisă de un glonț tras la întâmplare spre propria ei […]
15:00
Contract desemnat pe secțiunea montană a Autostrăzii Unirii (A8). Grindeanu: Va putea fi semnat peste 10 zile / Pistol: 2,98 miliarde de lei fără TVA # Gândul
„Un nou lot din secțiunea montană a A8 (Autostrada Unirii) are constructor desemnat”, anunță miercuri, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Potrivit acestuia, „o asociere de constructori români și turci a fost declarată, astăzi, de CNAIR, câștigătoarea licitației pentru construcția lotului Miercurea Nirajului–Sărățeni, în lungime de 23,4 km (dintre care 1,07 km de tuneluri)”. Șeful CNAIR, Cristian […]
15:00
Oferte de neratat pentru turiști, la munte și la mare, de Rusalii. Cât costă o noapte de cazare la malul Mării Negre # Gândul
Turiștii au parte de oferte de neratat, la munte și la mare, cu ocazia minivacanței de Rusalii. Iată cât costă o noapte de cazare la malul Mării Negre! Atât în stațiunile de pe litoral, cât și în cele de la munte, hotelierii se pregătesc pentru minivacanța de Rusalii. Au alcătuit, deja, pachete și oferte pentru […]
15:00
Premierul canadian critică atitudinea Marii Britanii față de SUA/ „Toate problemele privind SUVERANITATEA Canadei au fost accentuate de Trump” # Gândul
Premierul Canadei, Mark Carney, a criticat, miercuri, invitația Marii Britanii adresată președintelui SUA, Donald Trump, pentru o a doua vizită de stat, justificând că subminează eforturile de a proiecta un front comun împotriva discuțiilor despre anexarea Canadei. De la preluarea mandatului său, în ianuarie, Trump a reiterat dorința sa de a prelua controlul asupra Canadei, […]
14:40
FOTO / Mirela Vaida face dezvăluiri despre SOȚUL ei. ”M-a lăsat când am avut de urlat, de țipat, de trântit, de izbit, cum fac femeile” # Gândul
Mirela Vaida, în vârstă de 43 de ani, a făcut dezvăluiri despre soțul său, Alexandru, bărbatul împreună cu care are trei copii. Mirela Vaida este căsătorită de foarte mulți ani cu Alexandru, împreună cu care are trei copii: Carla, Vladimir și Tudor. Partenerul de viață al vedetei de televiziune este foarte discret și stă departe […]
14:40
Într-o ediție transmisă live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, geopolitician și analist a vorbit despre imaturitatea clasei politice actuale și despre incapacitatea unor lideri de a înțelege și de a apăra ideea de libertate din toate punctele de vedere. Acesta a comparat situația României cu mai multe momente […]
14:40
Victor Negrescu: „Am intervenit în cadrul grupului RRF și am atras atenția asupra riscului real ca fondurile să fie pierdute din cauza birocrației” # Gândul
„Am intervenit astăzi în cadrul Grupului de lucru interinstituțional privind Mecanismul de Redresare și Reziliență (RRF), în calitate de raportor al Parlamentului European și de responsabil al grupului social-democrat, pentru a sublinia nevoia unor acțiuni concrete care să asigure finalizarea proiectelor aflate în derulare și protejarea fondurilor europene.”, a declarat Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului […]
14:10
Victor Ponta invită parlamentarii și aleșii locali să se alăture platformei lansate după ce a pierdut alegerile # Gândul
Victor Ponta a anunțat miercuri că a făcut primul pas pentru activarea Platformei „România pe primul loc”, a cărei lansare a anunțat-o imediat după primul tur al alegerilor prezidențiale. Mai exact, Victor Ponta a precizat că a decis, alături de liderii Partidului Pro România, Partidului Republican și Partidului Ecologist Român, ca cele trei partide să […]
14:10
Trei ucraineni au fost arestați în Germania și Elveția, suspectați de implicare în expedierea de colete conținând dispozitive EXPLOZIVE # Gândul
Trei cetățeni ucraineni au fost arestați în Germania și Elveția, fiind suspectați că au fost de acord să trimită colete conținând dispozitive explozive sau incendiare din Germania în Ucraina. Ei ar fi acționat la comanda unor persoane care acționau pentru Rusia, au declarat miercuri procurorii germani. Bărbații sunt suspectați că au acționat ca agenți în […]
14:10
Gigi Becali a anunțat pe cine vrea de la Rapid în schimbul lui MUSI. Oferta e pe masa lui Dan Șucu: „Aș fi de acord” # Gândul
Adevărata bombă în „mercato” ar putea fi detonată înainte să se termine sezonul – un schimb cu adevărat spectaculos pe axa FCSB – Rapid, dorit de finanțatorul campioanei. Gigi Becali a anunțat că ar fi de acord cu această mutare, dacă și Dan Șucu acceptă termenii înțelegerii. Cu titlul câștigat matematic, Becali își face planul […]
Acum 6 ore
14:00
Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a emis, miercuri, ordinul de începere pentru contractul lotului Chiribiș – Biharia al Autostrăzii Transilvania (A3) și a stabilit ca dată de începere 20 mai, termen de la care se calculează durata contractuală de 24 de luni, potrivit unui comunicat publicat de CNIR. „Am emis, astăzi, ordinul pentru începerea […]
14:00
„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 14 mai, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitatul emisiunii este Victor Ponta. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul. CITEȘTE ȘI: RĂZVAN SAVALIUC – se întorc SERVICIILE SECRETE în justiție? | „Ai Aflat! Cu Ionuț Cristache” ION CRISTOIU – Va fi o săptămână de groază ! | „Ai […]
14:00
Este doliu în lumea cinematografică. Regizorul Robert Benton s-a stins din viață la vârsta de 92 de ani. Decesul acestuia a fost confirmat de managerul său, Marisa Forzano, în cursul zilei de marți, 13 mai 2025. Decesul a survenit în weekend, în locuința sa din Manhattan. Regizorul Robert Benton a murit la vârsta de 92 […]
13:50
Imagini UNICE, surprinse de singurul fotograf român acreditat pe covorul roșu de la CANNES: „De 16 ani, ne-am intersectat privirile, trăirile” # Gândul
Strălucire, talent, opulență pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Cannes. Cineastul Cristian Radu Nema, singurul fotograf român acreditat pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Cannes, a oferit pentru Gândul zeci de imagini de colecție de la ediția cu numărul 78 a celebrului eveniment unde se acordă mult râvnitul trofeu […]
13:40
FOTO / Prin ce a trecut Radu Ștefan Bănică în adolescență. ”În fiecare pauză veneau copiii ca la VITRINĂ, să-l vadă pe fiul lui Bănică” # Gândul
Radu Ștefan Bănică a povestit prin ce a trecut în adolescență. ”În fiecare pauză veneau copiii ca la vitrină, să-l vadă pe fiul lui Bănică”, a spus acesta. Ștefan Bănică Junior are trei copii. Radu Ștefan este fiul artistului din relația pe care acesta a avut-o cu Camelia Constantinescu. Din mariajul cu vedeta de televiziune […]
13:40
Într-o ediție transmisă live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, geopolitician și analist a vorbit despre cum România ratează oportunități importante din cauza viziunii autorităților române în ceea ce privește contextul geopolitic actual. Acesta a transmis că este imperios necesară o schimbare majoră în sistem, altfel țara va […]
13:40
Lista celor 86 de FINALE de Cupa României la fotbal până azi! Cine transmite la TV partida de la Arad # Gândul
CFR Cluj întâlnește formația FC Hermannstadt, miercuri, de la ora 20:30, pe Arena „Francisc Neuman” din Arad, în finala Cupei României. Este a 87-a finală disputată din istorie, iar sibienii pot cuceri în premieră trofeul. Lista celor 86 de finale de Cupei României până azi! Cine transmite la TV partida de la Arad Partida poate […]
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.