Un bărbat de 40 de ani, acuzat că a furat dintr-o capelă un inel şi o verighetă din aur de la o femeie decedată, a fost reţinut pentru furt calificat. Presupusul infractor a dus la amanet bijuteriile, acestea fiind recuperate VIDEO
News.ro,
14 mai 2025 14:00
Un bărbat în vârstă de 40 de ani, acuzat că a furat două bijuterii din aur de la o femeie decedată, aflată într-o capelă din Sectorul 5 al Capitalei, a fost reţinut pentru furt calificat. Potrivit anchetatorilor, presupusul infractor a escaladat un gard, a intrat într-o anexă, iar apoi, printr-un geam, a pătruns în capela respectivă. Ulterior, el a dus la amanet inelul şi verigheta furate, bijuteriile fiind astfel recuperate şi înapoiate rudelor defunctei.
• • •
Alte ştiri de News.ro
Acum 5 minute
21:50
ANPC, peste 300 de acţiuni de control la nivel naţional / Şapte unităţi au fost închise temporar până la remedierea deficienţelor # News.ro
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au realizat, miercuri, la nivel naţional, peste 300 de acţiuni de control, iar amenzile acordate au depăşit un milion de lei. De asemenea, şapte unităţi au fost închise temporar până la remedierea deficienţelor.
21:50
Mai multe arestări într-un caz de corupţie care implică o agenţie NATO ce se ocupă de achiziţii militare # News.ro
Mai multe persoane au fost arestate în cadrul unei vaste anchete anticorupţie care implică o agenţie NATO ce se ocupă de achiziţiile publice ale alianţei, au anunţat miercuri instanţele belgiene şi luxemburgheze, precum şi Alianţa Nord-Atlantică, transmite AFP.
Acum 15 minute
21:40
Jurnalist care a documentat comemorarea liderului legionar Corneliu Zelea Codreanu, vizat de percheziţii, pentru că a refuzat să dea Poliţiei fotografiile / Reacţia mai multor ONG-uri şi redacţii # News.ro
Un jurnalist care, în noiembrie 2024, a documentat comemorarea liderului legionar Corneliu Zelea Codreanu a fost vizat de percheziţii în cursul zilei de miercuri, pentru că a refuzat să dea Poliţiei fotografiile. În baza unui mandat, s-au prezentat la locuinţa sa trei poliţişti. Mai multe ONG-uri şi redacţii au reacţionat, afirmând că ”instituţiile trebuie să acţioneze în faţa încălcărilor legii, nu în împotriva celor care le documentează”.
21:40
Nicuşor Dan: Există profesori foarte buni, dar sunt şi profesori care nu ar trebui să fie acolo. Avem o diferenţă de calitate, iar principala cauză este că nu motivăm oamenii buni să intre în procesul de educaţie # News.ro
Candidatul independent la Preşedinţia României Nicuşor Dan a declarat, miercuri seară, referindu-se la problema meditaţiilor elevilor, că avem profesori foarte buni, dar şi dascăli care nu ar trebui să fie la catedră, dar că lucrurile se pot rezolva dacă profesorii vor fi motivaţi financiar.
21:40
Internaţionalul suedez Dejan Kulusevski a suferit o intervenţie chirurgicală la genunchi şi va rata finala Ligii Europa, pe care Tottenham o va disputa miercurea viitoare cu Manchester United, la Bilbao.
21:40
Nicuşor Dan, întrebat dacă se va căsători cu partenera sa: Ni s-a propus să fac lucrul acesta acum în campanie. Am spus nu / Se va întâmpla într-un moment de linişte pentru familie # News.ro
Candidatul independent la Preşedinţia României, Nicuşor Dan, a afirmat, miercuri seară, că i s-a propus să se căsătoarească cu partenera sa, Mihaela Grădinaru, în campania electorală, dar a refuzat. El a precizat că acest lucru se va întâmpla într-un moment de linişte pentru familie.
Acum 30 minute
21:30
Finala Cupei României Betano, CFR Cluj – FC Hermannstadt, se dispută, miercuri seară, pe stadionul Francisc Neuman din Arad.
21:30
Liderul opoziţiei din Ungaria Peter Magyar a pornit miercuri într-un marş spre România pentru a protesta faţă de apropierea lui Viktor Orban de George Simion # News.ro
Liderul opoziţiei din Ungaria, Peter Magyar, a pornit miercuri într-un marş spre România pentru a protesta faţă de apropierea recentă a premierului maghiar Viktor Orban de naţionalistul român George Simion, acuzat că reprezintă o ameninţare pentru mulţi maghiari din ţara vecină, scrie AFP.
Acum o oră
21:20
UPDATE - Finala Cupei României, CFR Cluj - Hermannstadt. Sibienii au redus din diferenţă: scorul este 2-1 # News.ro
Finala Cupei României Betano, CFR Cluj – FC Hermannstadt, se dispută, miercuri seară, pe stadionul Francisc Neuman din Arad.
21:20
Superbet Chess Classic România 2025: Nodirbek Abdusattorov a obţinut prima sa victorie din competiţie / Rezultatele zilei şi clasamentul # News.ro
Nodirbek Abdusattorov a obţinut prima sa victorie din competiţie, miercuri, în runda a 7-a din cadrul Superbet Chess Classic România 2025, care are loc la Bucureşti.
21:20
Cristina Neagu, înaintea ultimului meci din carieră: Sună greu, dar adevărat! Hai să trăim ultimul meci împreună! # News.ro
Căpitanul CSM Bucureşti, Cristina Neagu, va juca duminică, pe teren propriu, ultimul meci oficial din carieră, în Liga Naţională. Ea a adresat, miercuri seară, o invitaţie fanilor de a-i fi alături.
21:10
Nicuşor Dan, întrebat dacă a negociat cu cineva din zona politică numirea şefului SRI: Nu / Mi-aş dori să fie cineva din zona de societate civilă, dar cineva cu multă experienţă profesională # News.ro
Candidatul independent la Preşedinţia României Nicuşor Dan a negat, miercuri seară, că ar fi negociat cu cineva din zona politică numirea unui director al Serviciului Român de Informaţii şi a adăugat că şi-ar dori ca viitorul şef al SRI să fie cineva din societatea civilă, cu multă experienţă profesională.
21:10
Nicuşor Dan, despre Justiţie: Nu voi fi un preşedinte care să se uite în dosare, să urmărească pe X sau pe Y. Voi fi un preşedinte care se uită la marile lucruri care privesc corupţia # News.ro
Candidatul independent la Preşedinţia României Nicuşor Dan susţine că nu se va implica în dosare penale, dacă va ajunge preşedinte şi nici nu va urmări anumite persoane, dar că se va uita atent la marile lucrurile care privesc corupţia din România.
21:00
UPDATE - Finala Cupei României. Este 2-0 pentru CFR Cluj în confruntarea cu FC Hermannstadt # News.ro
Finala Cupei României Betano, CFR Cluj – FC Hermannstadt, se dispută, miercuri seară, pe stadionul Francisc Neuman din Arad.
Acum 2 ore
20:50
Qatar Airways a semnat un contract pentru 160 de avioane Boeing în timpul vizitei lui Trump, care se laudă cu un „record”. Casa Albă spune că acordurile dintre SUA şi Qatar vor genera „schimburi economice” în valoare de 1,2 trilioane de dolari # News.ro
Compania aeriană de stat Qatar Airways a semnat miercuri un acord pentru achiziţionarea de avioane de la producătorul american Boeing în timpul vizitei preşedintelui Donald Trump în ţara arabă din Golf, relatează Reuters.
20:40
Nicuşor Dan, despre absenţa lui George Simion de la dezbateri la care a confirmat că va lua parte: E o chestiune de principiu să îţi ţii cuvântul. Dacă anunţi că mergi la o dezbatere te duci # News.ro
Candidatul independent la Preşedinţia României Nicuşor Dan a afirmat, miercuri seară, că ”e o chestiune de principiu să îţi ţii cuvântul”, referindu-se la absenţa lui George Simion de la dezbaterile electorale la care a confirmat că va lua parte. În plus, Dan afirmă că, dacă vrei să ajungi preşedinte, atunci trebuie să stai în faţa românilor şi să răspunzi la întrebări.
20:40
Finala Cupei României Betano, CFR Cluj – FC Hermannstadt, a început, miercuri seară, pe stadionul Francisc Neuman din Arad.
20:40
CS Dinamo la ceas aniversar. “Dinamo continuă să fie un reper. Aici performanţa nu e întâmplătoare. Liderul acestei generaţii este clar: David Popovici...“. Mesajul premierului interimar Cătălin Predoiu # News.ro
Premierul interimar Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, a afirmat, miercuri, cu ocazia Zilei Clubului Sportiv Dinamo, că gruparea bucureşteană continuă să fie un reper, într-o lume în care modelele reale sunt din ce în ce mai rare.
20:30
Consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu a vizitat Reprezentanţa Bisericii Ortodoxe Române din Ierusalim - FOTO # News.ro
Consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu a vizitat marţi Reprezentanţa Bisericii Ortodoxe Române din Ierusalim, unde s-a întâlnit cu Arhimandritul Teofil Anăstăsoaie, reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, care i-a prezentat problemele cu care se îconfruntă pelerinii români care ajung în Ţara Sfântă.
20:10
Constanţa: Copil de 8 ani, căutat de poliţişti după ce a plecat dintr-un parc din Mangalia şi nu a ajuns acasă # News.ro
Un băiat în vârstă de opt ani este căutat de poliţişti, după ce a plecat, miercuri după-amiază, dintr-un parc din Mangalia şi nu a ajuns acasă.
20:00
Secţia Obstetrică Ginecologie, Blocul Operator şi Blocul de Naşteri de la Spitalul Târgu Jiu rămân în continuare închise / Cinci angajaţi, contaminaţi, din 24 testaţi # News.ro
Secţia Obstetrică Ginecologie, Blocul Operator şi Blocul de Naşteri de la Spitalul Târgu Jiu rămân în continuare închise, după ce analizele prelevate de la angajaţi au arătat că cinci dintre ei sunt contaminaţi.
Acum 4 ore
19:50
Un incendiu a izbucnit la un depozit chimic din apropiere de Sevilla. Oamenii au fost sfătuiţi să stea în case # News.ro
Un incendiu major a izbucnit miercuri la un depozit de distribuţie de produse chimice din zona industrială La Red din Alcalá de Guadaíra, un oraş aflat la 16 km sud-est de Sevilla, în Spania. Un nor gros de fum negru s-a ridicat spre cer, ceea ce a determinat autorităţile locale să le ceară locuitorilor să rămână în case, relatează Reuters.
19:30
Ministerul olandez al Apărării a anunţat că armata şi-a ridicat miercuri nivelul de alertă din cauza unei „ameninţări sporite” şi a posibilităţii de sabotaj în apropierea graniţelor ţării. Aceasta înseamnă că personalul militar trebuie să intensifice supravegherea persoanelor şi vehiculelor suspecte, precum şi a dronelor, a precizat ministerul într-un comunicat citat de AFP.
19:20
Un robot umanoid „s-a trezit” şi a devenit incontrolabil îngrozind inginerii într-o fabrică din China - VIDEO # News.ro
În China, un videoclip care circulă pe reţelele sociale arată un robot umanoid al companiei Unitree luptându-se agresiv în mijlocul unei linii de asamblare. Şi nu, această scenă nu este dintr-un film SF, ci a fost filmată efectiv într-o fabrică din China, scrie Le Figaro.
19:20
ANPC a controlat mai multe sex-shop-uri din Bucureşti şi a dat amenzi de aproape un milion de lei / Printre nereguli, lipsa instrucţiunilor de utilizare, produse fără elemente de identificare / 24 de sortimente de produse, analizate # News.ro
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au controlat mai multe sex-shop-uri din Bucureşti şi au găsit mai multe nereguli, printre care lipsa instrucţiunilor de utilizare, produse fără elemente de identificare şi caracterizare. În plus, nu era trecută compoziţia produselor de tip lenjerie intimă. De asemenea, au fost sigilate 24 de sortimente de produse, care vor fi supuse analizelor specifice în cadrul unui laborator acreditat. Pentru problemele identificate au fost date amenzi de aproape un milion de lei.
19:10
Nicuşor Dan: Am fost consecvent şi am spus că, pe această dezbatere socială, progresist vs. conservator, o să încerc să fiu neutru pentru că în această dezbatere foarte emoţională România are nevoie de mediator / Ce spune despre Laura Codruţa Kovesi # News.ro
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale, Nicuşor Dan, a declarat miercuri că de-a lungul timpului a fost consecvent şi a spus că, pe această dezbatere socială, progresist vs. conservator, o să încerce să fie neutru, pentru că în această dezbatere foarte emoţională România are nevoie de mediator, iar în momentul în care USR a decis să iasă din această neutralitate a părăsit partidul. El a mai spus că nu a vorbit recent cu Laura Codruţa Kovesi, cu care s-a întâlnit o singură dată în sala de judecată, la Înalta Curte, în urmă cu vreo 7-8 ani.
19:10
Irina Begu, locul 83 WTA, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 125 de la Parma.
19:00
Maramureş: Intervenţie a Salvamont pentru recuperarea unui bărbat accidentat într-o zonă împădurită şi greu accesibilă # News.ro
Salvamontiştii maramureşeni au intervenit, miercuri după-amiază pentru recuperarea unui localnic din Borşa, care s-a accidentat într-o zonă cu acces dificil şi nu se mai putea deplasa. El a fost coborât cu o ambulanţă Salvamont şi transportat până la o unitate medicală.
19:00
Primăria Ploieşti plăteşte lunar penalităţi de jumătate de milion de euro, din cauză că oraşul foloseşte o staţie de epurare veche de câteva decenii / Când va fi gata noua staţie de epurare # News.ro
Primarul Ploieştiului, Mihai Poliţeanu, afirmă că administraţia locală plăteşte penalităţi de jumătate de milion de euro pe lună din cauza faptului ca oraşul foloseşte o staţie de epurare veche de câteva decenii, ”depăşită fizic şi moral”. Edilul anunţă ca a făcut eforturi pentru reducerea penalităţilor, subliniind că o nouă staţie de epurare va fi gata până în decembrie 2027.
18:50
Nicuşor Dan: Ceea ce politicienii români nu prea au făcut este să spui acelaşi lucru şi la Bucureşti şi la Bruxelles. De-a lungul timpului, când au fost nevoiţi să ia măsuri nepopulare, au venit şi au spus, nu noi le-am luat, ne-a obligat UE # News.ro
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Nicuşor Dan a declarat, miercuri, că ceea ce politicienii români nu prea au făcut este să spui acelaşi lucru şi la Bucureşti şi la Bruxelles şi de-a lungul timpului, când au fost nevoiţi să ia măsuri nepopulare, au venit şi au spus, nu noi le-am luat, ne-a obligat UE.
18:50
Sibiu: Doi bărbaţi răniţi după ce au intrat cu un ATV într-un copac / Au fost transportaţi la spital # News.ro
Doi bărbaţi – de 43 şi 47 de ani – au fost răniţi, miercuri, după ce au intrat cu un ATV într-un copac, în pădurea din apropierea localităţii Merghindeal, judeţul Sibiu.
18:50
Sancţiunile maxime pentru piloţii care înjură au fost reduse cu 50%, iar comisarii vor avea mai multă libertate în stabilirea sancţiunilor, a anunţat miercuri Federaţia Internaţională de Automobilism (FIA), potrivit Reuters.
18:50
Surprinzătoarea listă de melodii aleasă de prinţul saudit Mohammed bin Salman pentru a-l întâmpina pe Donald Trump - FOTO # News.ro
Prinţul moştenitor al Arabiei Saudite a desfăşurat o operaţiune de seducţie atunci când l-a primit pe preşedintele american la Riad. În timp ce Donald Trump participa marţi la un forum de investiţii foarte serios, cântecul „God Bless the USA” a răsunat în sala spaţioasă, iar la finalul discursului preşedintelui american, rostit în încheierea evenimentului, a răsunat piesa „YMCA” a formaţiei Village People, devenită un imn al comunităţii gay, dar care a fost şi melodia campaniei lui Donald Trump, relatează Le Figaro.
18:50
Antreprenorul George Iacobescu, cel care a construit cartierul financiar al Londrei, decorat de Ilie Bolojan cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Ofiţer, pentru serviciile excepţionale aduse statului român # News.ro
Antreprenorul George Iacobescu, cel care a construit cartierul financiar al Londrei, a fost decorat de preşedintele interimar Ilie Bolojan cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Ofiţer, pentru serviciile excepţionale aduse statului român, prin promovarea constantă a României.
18:50
Nicuşor Dan: După ce se va termina această campanie electorală o să aveţi lista celor care au donat mai mult de 5.000 de lei în campanie # News.ro
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat la alegerile prezidenţiale, a declarat miercuri că imediat după ce se va termina această campanie electorală, va face publică lista celor care au donat mai mult de 5.000 de lei în campanie.
18:40
Elena Udrea cere reducerea pedepsei cu încă 17 zile / Cererea depusă la Tribunalul Prahova se va judeca în 27 mai # News.ro
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea cere reducerea pedepsei cu încă 17 zile de închisoare, fiind vorba despre zile executate în Arestul Central al Poliţiei Capitale şi în arest la domiciliu. Udrea a depus în acest sens o cerere la Tribunalul Prahova.
18:30
UPDATE - Accident naval pe Dunăre, în judeţul Dolj/ IGSU: Ar fi fost implicate două ambarcaţiuni mici şi o barjă/ O persoană ar fi fost scoasă la mal de oameni, de alte două nu se ştie nimic/ Forţe suplimentate # News.ro
Un accident naval s-a produs, miercuri, pe Dunăre, în judeţul Dolj, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă arătând că din primele informaţii reiese că au fost implicate două ambarcaţiuni mici şi o barjă. O persoană ar fi fost scoasă la mal de oameni, de alte două nu se ştie nimic. Forţele au fost sulimentate la faţa locului.
18:30
Nicuşor Dan: Contracandidatul Simion, nu numai că s-a bucurat când românii au fost scoşi din programul Visa Waiver, dar a şi făcut presiuni ca lucrul ăsta să se întâmple, aşa cum a declarat singur, ceea ce este total antisuveranist şi antipatriotist # News.ro
Primatul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat la alegerile prezidenţiale a declarat, miercuri, despre contracandidatul său, liderul AUR George Simion, că nu numai că s-a bucurat când românii au fost scoşi din programul Visa Waiver, dar a şi făcut presiuni ca lucrul ăsta să se întâmple, aşa cum a declarat singur, ceea ce este total antisuveranist şi antipatriotist. Nicuşor Dan a mai spus că imediat ce România va avea un preşedinte legitim, o oarecare neîncredere care a apărut în rândul unor membri ai Administraţiei americane va dispărea în momentul în care vom explica mai bine motivul pentru care s-au anulat alegerile în România.
18:30
Sebastian Burduja a semnat 62 de noi contracte de finanţare prin Fondul pentru Modernizare – energie verde pentru comunităţile locale / Ministrul Energiei: Cine spune că Europa nu ajută România, fie nu înţelege, fie minte # News.ro
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat, miercuri, 62 de noi contracte de finanţare prin Fondul pentru Modernizare, în valoare de 110 milioane de euro.
18:20
ANCOM: Comisia Europeană a lansat în consultare publică măsuri suplimentare de protecţie a minorilor în mediul online # News.ro
Comisia Europeană a lansat în consultare publică o listă de măsuri care urmăresc să sprijine platformele online care nu sunt microîntreprinderi sau întreprinderi mici, accesibile minorilor, în asigurarea unui nivel ridicat de protecţie a acestora în mediul online. Demersul reprezintă un pas esenţial în direcţia creării unui mediu digital mai sigur şi mai securizat pentru copii în întreaga Uniune Europeană, anunţă Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). În lista neexhaustivă a măsurilor recomandate se regăsesc: implementarea unor măsuri de asigurare a vârstei pentru a reduce expunerea minorilor la conţinut inadecvat, cum ar fi pornografia sau alte tipuri de conţinut necorespunzător vârstei; configurarea implicită a conturilor minorilor ca fiind private; facilitarea posibilităţii minorilor de a bloca sau dezactiva alţi utilizatori şi de a refuza adăugarea în grupuri fără acordul lor expres.
18:20
Benjamin Netanyahu l-a acuzat miercuri pe Emmanuel Macron că este de partea unei „organizaţii teroriste”, adică a Hamas, după ce preşedintele francez a criticat linia adoptată de premierul israelian în Fâşia Gaza, considerând că ceea ce face este „o ruşine”, relatează AFP.
18:20
Nicuşor Dan: Contracandidatul Simion, nu numai că s-a bucurat când românii au fost scoşi din programul Viza Waiver, dar a şi făcut presiuni ca lucrul ăsta să se întâmple, aşa cum a declarat singur, ceea ce este total antisuveranist şi antipatriotist # News.ro
Primatul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat la alegerile prezidenţiale a declarat, miercuri, despre contracandidatul său, liderul AUR George Simion, că nu numai că s-a bucurat când românii au fost scoşi din programul Viza Waiver, dar a şi făcut presiuni ca lucrul ăsta să se întâmple, aşa cum a declarat singur, ceea ce este total antisuveranist şi antipatriotist. Nicuşor Dan a mai spus că imediat ce România va avea un preşedinte legitim, o oarecare neîncredere care a apărut în rândul unor membri ai Administraţiei americane va dispărea în momentul în care vom explica mai bine motivul pentru care s-au anulat alegerile în România.
18:10
Nicuşor Dan: Îmi doresc ca toate cele patru partidele pro-occidentale să formeze o majoritate / O să chem aceste partide la un şir de negocieri, astfel încât în momentul în care propun un premier să am garanţia că o să intrăm într-un curs normal # News.ro
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale, Nicuşor Dan, a declarat miercuri că îşi doreşte ca toate cele patru partidele pro-occidentale să formeze o majoritate şi o să cheme aceste partide la un şir de negocieri, astfel încât în momentul în care propune un premier să aibă garanţia că o să intrăm într-un curs normal.
18:00
Accident naval pe Dunăre, în judeţul Dolj/ IGSU: Ar fi fost implicate două ambarcaţiuni mici şi o barjă/ O persoană ar fi fost scoasă la mal de oameni, de alte două nu se ştie nimic # News.ro
Un accident naval s-a produs, miercuri, pe Dunăre, în judeţul Dolj, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă arătând că din primele informaţii reiese că au fost implicate două ambarcaţiuni mici şi o barjă. O persoană ar fi fost scoasă la mal de oameni, de alte două nu se ştie nimic.
18:00
Numărul trei WTA, Coco Gauff, a învins-o miercuri pe Mirra Andreeva, cap de serie numărul şapte, cu 6-4, 7-6(5), şi s-a calificat în semifinalele turneului de la Roma pentru al doilea an consecutiv.
Acum 6 ore
17:50
Declic, manifestaţie tăcută de solidaritate cu tânăra care ar fi fost abuzată sexual la şcoala de vară AUR/ Ce solicită reprezentanţii societăţii civile FOTO # News.ro
Peste o sută de membri Declic, comunitate reprezentând societatea civilă din România şi diaspora, au participat, miercuri, în faţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, la o manifestaţie tăcută, de solidaritate cu tânăra de 17 ani care ar fi fost abuzată sexual la şcoala de vară AUR, în urmă cu aproape doi ani. „Vrem dreptate pentru tânăra abuzată la şcoala de vară AUR!”, este mesajul celor prezenţi la acţiune, care cer procurorilor să urgenteze ancheta în cazul tinerei.
17:40
Merz le cere europenilor şi americanilor, în discursul de politică generală, în Bundestag, să refuze o ”pace dictată” de Rusia Ucrainei şi ca Ucraina să nu fie obligată să facă concesii teritoriale. El vrea cea mai puternică armată din Europa # News.ro
Noul cancelar german Friedrich Merz îi îndeamnă pe europeni şi americani să refuze o ”pace dictată” de către Rusia Ucrainei, care nu trebuie să fie supusă, în opinia sa, ”împotriva voinţei sale” să facă concesii teritoriale, în prima sa declaraţie guvernamentală într-o sesiune plenară, în Bundestag, camera inferioară a Parlamentului german, la Berlin, relatează AFP.
17:20
Gimnastică: Ana Maria Bărbosu şi Sabrina Maneca-Voinea, în lotul României pentru CE de la Leipzig # News.ro
FR Gimnastică a anunţat, miercuri, componenţa echipelor României, feminină şi masculină, pentru Campionatul European de la Leipzig. În lotul feminin se va afla şi Ana Maria Bărbosu, care fusese anunţată, în 8 mai, indisponibilă pentru CE datorită susţinerii examenului de Bacalaureat, în sesiunea specială dedicată sportivilor.
17:20
Emil Boc: La PNL, decizia noastră este în unanimitate de susţinere al unui Nicuşor Dan în turul 2, nu e loc de întoarcere / Nu am nimic să-mi reproşez, nici domnului Antonescu, pentru că nu am reuşit să intrăm în turul 2 # News.ro
Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat miercuri că la PNL, decizia este în unanimitate de susţinere al unui Nicuşor Dan în turul 2, nu e loc de întoarcere, el arătând că nu are nimic să-şi reproşeze şi nici lui Crin Antonescu, pentru că nu au reuşit să intre în turul 2 de scrutin.
17:10
Declic, manifestaţie tăcută de solidaritate cu tânăra care ar fi fost abuzată sexual la şcoala de vară AUR Ce/ solicită reprezentanţii societăţii civile FOTO # News.ro
Peste o sută de membri Declic, comunitate reprezentând societatea civilă din România şi diaspora, au participat, miercuri, în faţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, la o manifestaţie tăcută, de solidaritate cu tânăra de 17 ani care ar fi fost abuzată sexual la şcoala de vară AUR, în urmă cu aproape doi ani. „Vrem dreptate pentru tânăra abuzată la şcoala de vară AUR!”, este mesajul celor prezenţi la acţiune, care cer procurorilor să urgenteze ancheta în cazul tinerei.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.