Bruce Springsteen a numit administraţia Trump "coruptă, incompetentă şi trădătoare"
News.ro,
15 mai 2025 06:40
Bruce Springsteen vorbeşte din ce în ce mai mult despre administraţiile prezidenţiale ale lui Donald J. Trump. În timpul concertului de la Manchester, artistul a spus: „La mine acasă, America pe care o iubesc, America despre care am scris, care a fost un far de speranţă şi libertate timp de 250 de ani se află în prezent în mâinile unei administraţii corupte, incompetente şi trădătoare", conform Variety.
• • •
Alte ştiri de News.ro
Acum 5 minute
17:10
Volodimir Zelenski va trimite o delegaţie ucraineană la Istanbul, dar nu se va duce el însuşi # News.ro
Preşedintele ucrainean va trimite joi o delegaţie ucraineană la Istanbul, pentru a se întâlni cu reprezentanţii ruşi la negocierile de pace, dar nu va merge el însuşi, a declarat pentru AFP un responsabil ucrainean de rang înalt.
17:10
Comisia Europeană deschide calea unei amendări a TikTok, acuzată de lipsă de transparenţă a publicităţii. Investigaţiile continuă în ancheta în care TikTok este suspectată că a deschis uşa unor posibile manipulări ruseşti în alegerile prezidenţiale din Ro # News.ro
Comisia Europeană (CE) a deschis joi calea unei sancţionări financiare a TikTok, apreciind cu titlu preliminar că grupul nu-şi respectă obligaţiile transparenţei în publicitatea online, relatează AFP.
Acum 10 minute
17:00
George Simion, către un jurnalist român, la Bruxelles: Aveţi un candidat pe care îl susţineţi, e autist, săracu! - VIDEO # News.ro
Candidatul AUR la alegerile prezidenţiale din 18 mai, George Simion, s-a adresat joi, la Bruxelles, unui jurnalist român care îi ceruse o declaraţie, el afirmând că ”aveţi un candidat pe care îl susţineţi, e autist, săracu’!”, cu referire la contracandidatul său în cursa prezidenţială, Nicuşor Dan.
17:00
Asuncion: Venirea cu întârziere a lui Infantino de la turneul lui Trump în Orientul Mijlociu a dus la amânarea startului reuniunii anuale a FIFA # News.ro
Sosirea târzie a preşedintelui FIFA, Gianni Infantino, din Orientul Mijlociu, unde a participat la vizitele oficiale ale preşedintelui american Donald Trump în Arabia Saudită şi Qatar în această săptămână, a dus la întârzierea deschiderii reuniunii anuale a FIFA, care adună 211 federaţii membre, joi, relatează AP.
17:00
În timp ce preşedintele rus Vladimir Putin explorează un potenţial acord de pace pentru a pune capăt războiului din Ucraina, naţionaliştii de acasă, radicali şi antioccidentali, duc o campanie pentru a menţine conflictul, relatează Reuters.
Acum 30 minute
16:50
UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în judeţul Arad după un accident în care ar fi fost implicate 11 persoane - FOTO, VIDEO # News.ro
Autorităţile din judeţul Arad au activat, joi după-amiază, Planul Roşu de Intervenţie după un accident între trei autovehicule, între care un microbuz de persoane şi unul de marfă, produs pe autostrada A1, în care ar fi implicate 11 persoane.
16:40
George Simion, către un jurnalist român, la Bruxelles: Aveţi un candidat pe care îl susţineţi, e autist, săracu! # News.ro
Candidatul AUR la alegerile prezidenţiale din 18 mai, George Simion, s-a adresat joi, la Bruxelles, unui jurnalist român care îi ceruse o declaraţie, el afirmând că ”aveţi un candidat pe care îl susţineţi, e autist, săracu’!”, cu referire la contracandidatul său în cursa prezidenţială, Nicuşor Dan.
16:40
AUR: George Simion a discutat cu mai mulţi lideri suveranişti şi conservatori europeni, la Bruxelles # News.ro
Preşedintele AUR George Simion, candidat la alegerile prezidenţiale, a discutat joi, cu mai mulţi lideri suveranişti şi conservatori europeni, la Bruxelles.
Acum o oră
16:30
UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în judeţul Arad după un accident în care ar fi fost implicate 11 persoane # News.ro
Autorităţile din judeţul Arad au activat, joi după-amiază, Planul Roşu de Intervenţie după un accident între trei autovehicule, între care un microbuz de persoane şi unul de marfă, produs pe autostrada A1, în care ar fi implicate 11 persoane.
16:30
Televiziunea Română respinge cu fermitate acuzaţiile Alianţei pentru Unirea Românilor şi încercările de a atrage instituţia în lupta electorală # News.ro
Ca urmare a acuzaţiilor Alianţei pentru Unirea Românilor, TVR prezintă faptele care demonstrează profesionalismul şi buna credinţă a echipei televiziunii publice, care a încercat să organizeze o dezbatere între cei doi candidaţi la preşedinţia României.
16:30
Atleta ucraineană Marina Bekh-Romanchuk, de două ori vicecampioană mondială şi specialistă în triplusalt şi săritura în lungime, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, a anunţat joi Athletics Integrity Unit (AIU), potrivit Reuters.
16:20
Planul Roşu de Intervenţie, activat în judeţul Arad după un accident în care ar fi fost implicate 11 persoane # News.ro
Autorităţile din judeţul Arad au activat, joi după-amiază, Planul Roşu de Intervenţie după un accident între un microbuz de persoane şi unul de marfă, produs pe autostrada A1, în care ar fi implicate 11 persoane.
16:10
ANALIZĂ: În Bucureşti, companiile au închiriat 51.300 metri pătraţi de birouri în primele trei luni, în scădere de 44% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut # News.ro
Suprafaţa de birouri închiriată de companii în primul trimestru al anului în Europa Centrală şi de Est a totalizat circa 500.000 metri pătraţi, în scădere cu 40% faţă de trimestrul anterior, şi de 2% faţă de acelaşi trimstru din 2024, arată datele companiei de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox. În Bucureşti, companiile au închiriat 51.300 metri pătraţi în primele trei luni, reprezentând o scădere de 44% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
16:10
Trump spune, în drum către Abu Dhabi, că ”nimic nu are să se întâmple” în Ucraina până nu se întâlneşte cu Putin. Negocieri ruso-ucrainene la Istanbul sunt în continuare posibile, apreciază un oficial ucrainean. Hakan Fidan are ”motive să spere” la un suc # News.ro
Preşedintele american Donald Trump declară joi că nu se aşteaptă la progrese cu privire la Ucraina atât timp cât nu se va fi întâlnit cu omologul său rus Vladimir Putin, care nu s-a dus joi la negocieri cu Kievul în Turcia, relatează AFP.
Acum 2 ore
16:00
Paralela 45 fuzionează cu Rainbow Tours Polonia, una dintre cele mai mari agenţii de turism din Polonia. Familia Burcea rămâne în acţionariatul Paralela 45, cu o treime din acţiuni # News.ro
Paralela 45 anunţă fuziunea cu Rainbow Tours Polonia, una dintre cele mai mari agenţii de turism din Polonia, şi mizează pe creşterea cotei de piaţă, în următorii ani. Acordul preliminar privind fuziunea a fost încheiat pe 15 mai, documentele finale urmând a fi semnate la sfârşitul lunii iunie 2025, după îndeplinirea condiţiilor standard prealabile, inclusiv obţinerea consimţământului Consiliului Concurentei. Familia Burcea rămâne în acţionariatul Paralela45, cu o treime din acţiuni.
15:50
Estonia acuză Rusia de trimiterea unui avion de luptă de Su-35 să apere un petrolier din ”flota fantomă” în ape NATO # News.ro
Un avion rusesc de tip Suhoi 35 (Su-35) a intrat pentru scut timp în spaţiul aerian eston pentru a proteja o navă pe care Paza de Coastă estonă încerca să o intercepteze, anunţă ministerul eston de Externe, care denunţă o ”încălcare a teritoriul NATO timp de un minut”, relatează Reuters.
15:50
Constanţa: Două femei, găsite decedate în Canalul Dunăre - Marea Neagră, în localităţi diferite, într-un interval de câteva minute/ Una dintre ele era dispărută din aprilie/ Poliţiştii fac cercetări în aceste cazuri # News.ro
Două femei au fost găsite decedate în Canalul Dunăre - Marea Neagră, joi, una în Cernavodă şi cealaltă în Medgidia, într-un interval de câteva minute. Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili împrejurările exacte în care cele două femei şi-au pierdut viaţa. Una dintre victime era dispărută din luna aprilie.
15:40
Preşedintele interimar Ilie Bolojan participă la Summitul Comunităţii Politice Europene, de la Tirana / Vizită la Misiunea Militară a Uniunii Europene în Bosnia şi Herţegovina - EUFOR ALTHEA # News.ro
Preşedintele interimar Ilie Bolojan participă, vineri, la Summitul Comunităţii Politice Europene, care va avea loc la Tirana, în Republica Albania şi va face o vizită la Misiunea Militară a Uniunii Europene în Bosnia şi Herţegovina - EUFOR ALTHEA.
15:20
AEP: Pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, au fost tipărite 19.796.726 de buletine de vot care vor fi utilizate în ţară şi 3.600.000 de buletine de vot care vor fi utilizate în străinătate # News.ro
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunţă că pentru turul al doilea al alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2025 au fost tipărite 19.796.726 de buletine de vot care vor fi utilizate în ţară. 3.600.000 de buletine de vot vor fi utilizate în străinătate, acelaşi număr de buletine de vot ca la primul tur de scrutin, şi 6.389 de buletine de vot sunt utilizate în străinătate de către alegătorii care votează prin corespondenţă. Autoritatea precizează că au fost distribuite suficiente buletine de vot atât la secţiile de votare din ţară, cât şi la cele organizate în străinătate, astfel încât votarea să se poată desfăşura în cele mai bune condiţii.
15:20
Raul Asencio (Real Madrid) şi trei foşti coechipieri, acuzaţi de înregistrarea şi difuzarea de conţinut pornografic infantil # News.ro
Tribunalul San Bartolomé de Tirajana din Insulele Canare a confirmat procedura penală împotriva fundaşului Real Madrid Raul Asencio (22 de ani) şi a trei dintre foştii săi coechipieri pentru înregistrarea şi distribuirea de imagini sexuale fără consimţământul victimei.
15:20
Ministrul Justiţiei: Eforturile pentru infrastructura instanţelor trebuie să continue, pentru că o societate nu poate să existe, mai ales în vremuri atât de delicate, fără a avea un sistem de drept eficace, care să inspire încredere cetăţeanului # News.ro
Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a subliniat, joi, la inaugurarea sediului Judecătoriei Hârlău, necesitatea continuării investiţiilor în infrastructura sistemului judiciar. ”Eforturile pentru infrastructura instanţelor trebuie să continue, trebuie să se realizeze pentru că o societate nu poate să existe, mai ales în vremuri atât de delicate cum sunt cele de astăzi, fără a avea un sistem de drept eficace, care să inspire încredere cetăţeanului”, a arătat el.
15:10
Opt percheziţii la sediile unor societăţi comerciale şi la locuinţa unui administrator acuzat că şi-ar fi însuşit bani pe care i-ar fi folosit în interes personal/ prejudiciul depăşeşte 3,3 milioane de lei # News.ro
Poliţiştii bucureşteni au făcut, joi, opt percheziţii la locuinţa unui administrator şi la sediile unor societăţi comerciale care au ca obiect de activitate întreţinerea şi repararea de autovehicule, din Bucureşti şi din judeţul Ilfov, într-un dosar de evaziune fiscală şi delapidare cu consecinţe deosebit de grave. Administratorul unei societăţi este acuzat că ar fi luat „pe nedrept” bani din conturile acesteia, pe care i-ar fi folosit în interes personal, şi ar fi omis să treacă în actele contabile unele venituri realizate, prejudiciul cauzat depăşind 3.360.000 de lei. Bărbatul, în vârstă de 27 de ani, va fi dus la audieri.
15:10
După Freddie Mercury, Whitney Houston şi Bob Dylan, publicul larg va putea descoperi cariera reginei muzicii pop pe ecran. Dar, spre deosebire de celelalte vedete, viaţa Madonnei va fi adaptată într-un serial, potrivit publicaţiei americane Deadline.
Acum 4 ore
15:00
Preşedintele interimar Ilie Bolojan participă la Summitul Comunităţii Politice Europene, din Tirana, Republica Albania / Vizită la Misiunea Militară a Uniunii Europene în Bosnia şi Herţegovina - EUFOR ALTHEA # News.ro
Preşedintele interimar Ilie Bolojan participă, vineri, la Summitul Comunităţii Politice Europene, care va avea loc la Tirana, în Republica Albania şi va face o vizită la Misiunea Militară a Uniunii Europene în Bosnia şi Herţegovina - EUFOR ALTHEA.
15:00
Putin nu prevede să se ducă la negocieri cu Ucraina la Istanbul, anunţă Kremlinul, care ”nu ştie” dacă delegaţia ucraineană se va prezenta. Obiectivul, ”instaurarea unei păci durabile”, anunţă Medinski # News.ro
Preşedintele rus Vladimir Putin ”nu a prevăzut” să se ducă la Istanbul, anunţă joi Krenlinul, care anunţă totodată că ”nu ştie” dacă delegaţia ucraineană se va prezenta la negocieri ruso-ucrainene prevăzute la Istanbul, relatează AFP.
14:50
Fotbal feminin: Jucătoarele convocate de Massimo Pedrazzini pentru meciurile cu Bosnia-Herţegovina şi Polonia # News.ro
Tricolorele antrenate de Massimo Pedrazzini vor disputa un meci ce poate fi decisiv în atingerea obiectivului de menţinere în Liga B contra Bosniei-Herţegovina, vineri, 30 mai, de la ora 18:00. Partida va marca o premieră pentru naţionala feminină a României, care va evolua pentru prima oară pe terenul Farului Constanţa, echipa campioană din Superliga Feminină.
14:40
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna: România nu are nevoie de un preşedinte mincinos. George Simion i-a minţit pe români, spunând că în iunie se vor suspenda fondurile europene, la fel cum i-a minţit când le-a promis case cu 35.000 de euro # News.ro
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a transmis joi, că România nu are nevoie de un preşedinte mincinos şi că George Simion i-a minţit pe români, spunând că în iunie se vor suspenda fondurile europene pentru România, la fel cum i-a minţit când le-a promis case cu 35.000 de euro. Ministrul arată că a fost acum două zile la Ecofin şi acolo i s-a confirmat că România va primi a treia tranşă de plată din PNRR, pe 10 iunie, 1,3 miliarde de euro.
14:30
Bucureşti: Bărbat care a procurat din Spania 6 kilograme de canabis şi le-a adus în ţară într-un colet, reţinut după ce a fost prins în flagrant delict # News.ro
Un bărbat de 37 de ani care a fost prins în flagrant delict după ce a ridicat un colet cu şase kilograme de canabis, droguri procurate din Spania, a fost reţinut de poliţişti şi procurori DIICOT, în Bucureşti.
14:20
AUR: Televiziunea Română, o instituţie plătită din banii românilor care acţionează ca o extensie mediatică a candidatului sistemului – Nicuşor Dan # News.ro
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) acuză joi Televiziunea Română că ”acţionează ca o extensie mediatică a candidatului sistemului – Nicuşor Dan” după ce a anunţat că organizează, în perioada 15-16 mai, două emisiuni de dezbatere pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. Potrivit formaţiunii, ”asa-zisa dezbatere electorală organizată de TVR pentru turul al doilea nu este altceva decât o mascaradă de campanie, exclusiv pentru a-i crea un avantaj lui Nicuşor Dan”
14:20
Fostul campion olimpic la înot Yannick Agnel a fost inculpat pentru viol de tribunalul penal din Haut-Rhin, a anunţat, joi, procurorul din Mulhouse.
14:00
Zaharova îl jigneşte pe Zelenski, un ”clovn” şi un ”ratat”, după ce acesta critică nivelul ”decorativ” al delegaţiei ruse trimise la negocieri ”false” în Turcia de Putin. ”Cine este el?”. Lavrov îl cataloghează ”jalnic” pentru că l-a chemat pe Putin ”pers # News.ro
O purtătoare de cuvânt a diplomaţiei ruse, maria Zaharova, l-a insultat joi pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, pe care l-a catalogat drept un ”clovn” şi un ”ratat”, în urma criticilor acestuia cu privire la nivelul delegaţiei ruse trimise în Turcia la primele negocieri de pace ruso-ucrainene din ultimii peste trei ani de război, pe care le-a catalogat ”lase”, relatează AFP.
13:50
Concurs pentru trei posturi de specialişti IT care să dezvolte proiecte informatice pentru CNAS # News.ro
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) anunţă că organizează un concurs pentru ocuparea a trei posturi de specialişti IT, pe perioadă determinată, mai exact pentru dezvoltarea unor proiecte informatice. Nivelul de salarizare va reprezenta de până la cinci ori valoarea câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2025 (43.100 de lei).
13:40
Germania se declară, la reuniunea NATO de la Antalya, pregătită să-l ”urmeze” pe Trump în obiectivul alocării a 5% din PIB apărării. Italia cere ”timp”, dar Meloni urmează să anunţe că a atins obiectivul de 2% din 2014 la summitul NATO de la Haga de la 24 # News.ro
Berlinul este pregătit să ”urmeze” voinţa preşedintelui american Donald Trump ca toate statele membre NATO să-şi stabilească drept obiectiv să aloce 5% din PIB apărării, anunţă joi ministrul german de Externe Johann Wadephul într-o reuniune a Alianţei Nord-Atlantice la Antalya, în Turcia, relatează AFP.
13:30
Principalii actori din domeniul energetic vin la evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă” - ediţia a VII-a # News.ro
Şefi din companii energetice, reprezentanţi ai asociaţiilor patronale şi profesionale vor dezbate cu ministrul Energiei, preşedintele ANRE şi alţi oficiali ai statului starea sistemului energetic şi soluţii de viitor la evenimentul premium tradiţional al News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”, ediţia a VII-a, care va avea loc luni, 26 mai.
13:30
George Simion: Din vina guvernelor neserioase, EcoFin ne va stopa în iunie fondurile UE / Nicuşor Dan: Contracandidatul meu minte ca o gazetă rusească # News.ro
Candidatul AUR la alegerile prezidenţiale George Simion a transmis, joi, că din vina guvernelor neserioase, EcoFin ne va stopa în iunie fondurile UE, în replică, contracandidatul independent Nicuşor Dan acuzându-l că ”minte ca o gazetă rusească” şi că nu există nici o decizie sau procedură de suspendare a fondurilor europene pentru România, de care ne "salvează" azi de la Bruxelles, unde a fugit de dezbatere.
13:20
Dolj: O ambarcaţiune implicată în accidentul naval, găsită la cinci kilometri de locul evenimentului/ Cei doi bărbaţi aflaţi în barcă sunt în continuare dispăruţi şi au loc ample activităţi de căutare a lor - VIDEO # News.ro
Poliţiştii au anunţat că o ambarcaţiune implicată în accidentul naval din Dolj, de miercuri după-amiază, a fost găsită la cinci kilometri de locul evenimentului, dar cei doi bărbaţi aflaţi în barcă sunt în continuare daţi dispăruţi. În zonă au loc ample activităţi de căutare a acestora.
13:20
Fostul internaţional sud-african de rugby Cornal Hendricks a murit, miercuri, la vârsta de 37 de ani, în urma unui atac de cord.
13:10
Preşedintele Academiei, întrebat de ce dintre portretele istorice prezentate de AUR lipsesc chiar suveranii României care au obţinut Independenţa şi Marea Unire: „niciun partid politic nu poate confisca figurile noastre emblematice” # News.ro
Preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, a afirmat, într-un interviu pentru Europa Liberă, întrebat de ce din galeria de portrete istorice prezentate pretutindeni de AUR lipsesc chiar suveranii României care au câştigat în război Independenţa şi Marea Unire, că niciun partid politic „nu poate confisca figurile emblematice” ale românilor. „Iar acum, vedeţi, cu mijloacele acestea moderne şi cu posibilităţile de falsificare sau de fake-uri, cum se spune, inducem în eroare opinia publică românească”, mai spune Pop.
Acum 6 ore
13:00
Rusia revendică cucerirea localităţilor ucrainene Torske şi Novooleksandrivka în Doneţk, cu câteva ore înainte de negocieri de pace ruso-ucrainene la Istanbul în Turcia # News.ro
Armata rusă revendică joi cucerirea a doua noi localităţi ucrainene în regiunea ucraineană Doneţk (est), cu doar câteva ore înainte de începerea unor negocieri foarte aşteptate de pace între Rusia şi Ucraina la Istanbul, în Turcia, relatează AFP.
13:00
Localnicii din Breaza, judeţul Prahova, primesc din nou apă potabilă, după mai multe săptămâni în care apa furnizată în sistem centralizat în oraş a fost contaminată cu o bacterie, existând restricţii cu privire la consumul în gospodării.
12:50
Zelenski soseşte la Ankara. Nivelul delegaţiei ruse este ”decorativ”. Negocierile Rusiei cu Ucraina urmează să aibă loc în a doua parte a zilei de joi, la cererea Turciei, anunţă Moscova. Trump anunţă la Doha că s-ar putea duce în Turcia vineri # News.ro
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit joi la Ankara, unde urmează să se întâlnească cu omologul său turc Recep Tayyip Erdogan, relatează AFP.
12:50
Grindeanu, după semnarea contractului pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea: E o cursă contra cronometru, România să nu piardă oportunitatea de a face parte din culoarul Nord-Sud, cel mai scurt şi cel mai convenabil economic # News.ro
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat joi, după semnarea contractului pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea, că este o cursă contra cronometru, iar România nu trebuie să nu piardă oportunitatea de a face parte din culoarul Nord-Sud, cel mai scurt şi cel mai convenabil economic.
12:40
Ioan Aurel Pop: Viitorul preşedinte să fie factor de echilibru în societate. Educaţia, sănătatea şi cercetarea să fie prioritare. O naţiune poate fi distrusă cu tancurile, dar şi cu o educaţie prost făcută # News.ro
Viitorul preşedinte al României ar trebui să fie „factor de echilibru în societate” şi să impună prin Parlament ca educaţia şi sănătatea „să fie prioritare şi, adiacent, dar nu mai puţin important, cercetarea ştiinţifică”, considerând că într-o ţară în care educaţia nu este „vegheată, coordonată şi nu devine sănătoasă, eficientă”, apare „pericolul decăderii”. „O naţiune poate fi distrusă nu numai cu tunuri şi cu tancuri, ea se poate distruge şi printr-o educaţie prost făcută”, a afirmat istoricul Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, într-un interviu pentru Europa Liberă.
12:40
Zelenski soseşte la Ankara. Negocierile Rusiei cu Ucraina urmează să aibă loc în a doua parte a zilei de joi, la cererea Turciei, anunţă Moscova. Trump anunţă la Doha că s-ar putea duce în Turcia vineri # News.ro
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit joi la Ankara, unde urmează să se întâlnească cu omologul său turc Recep Tayyip Erdogan, relatează AFP.
12:40
Adriano Leite Ribeiro, fost atacant al naţionalei Braziliei şi una dintre figurile marcante ale fotbalului anilor 2000, se alătură echipei internaţionale care va juca la meciul demonstrativ „Ronaldinho & Friends”, pe 14 iunie 2025, în BTarena din Cluj-Napoca.
12:30
Suceava: Percheziţii la locuinţe deţinute de bărbatul reţinut după ce a împuşcat un câine fără stăpân/ Au fost găsite o altă armă deţinută ilegal şi muniţii # News.ro
Poliţiştii din Suceava au făcut noi percheziţii la locuinţele deţinute de bărbatul de 74 de ani care a fost reţinut după ce a împuşcat mortal un câine fără stăpân, fiind găsite astfel o nouă armă pe care acesta o avea ilegal şi diferite muniţii.
12:30
Holcim România finalizează o investiţie de peste 5 milioane euro într-o linie de producţie nisip de calcar în Turda # News.ro
Holcim România finalizează o investiţie de peste 5 milioane euro în cadrul fabricii din Turda, prin lansarea unei linii de producţie care să diversifice portofoliul de produse.
12:30
Sezonul primăvară-vară la Muzeul Naţional de Artă Contemporană a fost deschis. Trei picturi ale artistului rus Kazimir Malevich, în expoziţia „Supravieţuiri”/ FOTO # News.ro
Surpriza sezonului primăvară-vară la Muzeul Naţional de Artă Contemporană este expoziţia „Supravieţuiri”, găzduită în Sala Auditorium, care reuneşte opere semnate de Kazimir Malevich din perioada 1912-1916.
12:30
Preşedintele Academiei Române: Viitorul preşedinte să fie factor de echilibru în societate. Educaţia, sănătatea şi cercetarea să fie prioritare. O naţiune poate fi distrusă cu tancurile, dar şi cu o educaţie prost făcută # News.ro
Viitorul preşedinte al României ar trebui să fie „factor de echilibru în societate” şi să impună prin Parlament ca educaţia şi sănătatea „să fie prioritare şi, adiacent, dar nu mai puţin important, cercetarea ştiinţifică”, considerând că într-o ţară în care educaţia nu este „vegheată, coordonată şi nu devine sănătoasă, eficientă”, apare „pericolul decăderii”. „O naţiune poate fi distrusă nu numai cu tunuri şi cu tancuri, ea se poate distruge şi printr-o educaţie prost făcută”, a afirmat istoricul Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, într-un interviu pentru Europa Liberă.
12:20
Grupul MedLife a raportat în primul trimestru un profit net în scădere, de 10,56 milioane lei # News.ro
Grupul MedLife a raportat în primul trimestru un profit net în scădere, de 10,56 milioane lei, de la 13,1 milioane lei în perioada similară a anului trecut.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.