Compania chineză Pony.ai a raportat primul incendiu la un robotaxi, fără victime
Bursa,
15 mai 2025 08:30
Unul dintre vehiculele autonome ale startupului chinez Pony.ai a luat foc marţi dimineaţă, la Beijing, marcând primul astfel de incident raportat de companie. Nu au existat persoane rănite, a confirmat Pony.ai pentru CNBC, de la care relatăm cele ce urmează.
• • •
Alte ştiri de Bursa
Acum 5 minute
16:50
ROMBAT sărbătoreşte 45 de ani de inovaţie şi performanţă în industria bateriilor auto şi inaugurează o linie de producţie de ultimă generaţie pentru baterii Heavy Duty EFB # Bursa
ROMBAT, singurul producător integrat 360° de baterii auto din România, aniversează 45 de ani de activitate neîntreruptă, traversând cu succes toate etapele majore ale istoriei recente, trecând prin perioada comunistă, tranziţia post-revoluţionară, deschiderea către economia de piaţă, aderarea României la Uniunea Europeană, integrarea într-un grup internaţional şi transformarea continuă prin digitalizare, sustenabilitate şi extindere globală
16:50
Eastern European Electric Company B.V. ('EEEC' sau 'Compania'), sub-holdingul de energie al Eurohold Bulgaria AD, proprietarul Grupului Electrohold şi parte din Eurohold, care operează în România prin businessul său de asigurări Euroins în regim FoS, anunţă finalizarea cu succes a primei sale emisiuni de obligaţiuni în valoare de 500 de milioane de euro, marcând o etapă importantă pentru companie şi sectorul energetic bulgar.
16:50
Alegerile prezidenţiale din România din noiembrie 2024 au fost anulate din cauza unor presupuse interferenţe străine, care se crede că au contribuit la succesul câştigătorului din primul tur, George Simion, precum şi la susţinerea continuă a candidatului interzis Călin Georgescu.
Acum 15 minute
16:30
PPC Energie lansează PPC myEnergy Coach, singura platforma digitală oferită de un furnizor de energie din România care oferă informaţii personalizate pentru eficientizarea consumului de energie dintr-o locuinţă.
16:30
Comparativ cu anii anteriori, datele RE/MAX arată o uşoară scădere a timpului mediu devânzare, influenţată în mod direct de adoptarea pe scară largă a reprezentării exclusive - o practică devenită standard în reţea. Acest model a permis agenţilor să livreze servicii mai transparente, profesioniste şi orientate spre rezultate, ceea ce a contribuit semnificativ la eficientizarea procesului de tranzacţionare.
Acum 30 minute
16:20
Flanco a dat startul campaniei Black Friday de primăvară
Acum o oră
16:10
Creşterea volatilităţii pieţei, provocată de schimbările politicilor comerciale şi tarifare, va amâna cel mai probabil deciziile de investiţii, însă motivaţia pentru realizarea de tranzacţii se va menţine, în condiţiile în care directorii generali (CEO) caută proactiv măsuri pentru a atenua impactul şi pentru a menţine competitivitatea companiilor.
16:00
Preşedintele rus Vladimir Putin 'nu a prevăzut' să se ducă la Istanbul, anunţă joi Krenlinul, care anunţă totodată că 'nu ştie' dacă delegaţia ucraineană se va prezenta la negocieri ruso-ucrainene prevăzute la Istanbul.
15:50
Radu Marinescu: 'Justiţia are nevoie de investiţii continue pentru a menţine echilibrul social şi juridic' # Bursa
Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a subliniat, joi, la inaugurarea sediului Judecătoriei Hârlău, necesitatea continuării investiţiilor în infrastructura sistemului judiciar.
Acum 2 ore
15:40
Mai mulţi oficiali ruşi s-au lansat joi în aprecieri deloc măgulitoare la adresa preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, în contextul în care delegaţii din Rusia şi Ucraina ar urma să se întâlnească în cursul zilei la Istanbul, în Turcia, pentru negocieri de pace.
15:30
Armata turcă îşi va continua operaţiunile contra Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) and #39; and #39;până când regiunea va fi curăţată and #39; and #39;, a afirmat joi Ministerul Apărării turc, după anunţul făcut luni privind dizolvarea grupării armate kurde prezente în principal în nordul Irakului.
15:30
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat că este and #39;foarte sceptic and #39; cu privire la apelurile tot mai numeroase de interzicere a partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), după ce serviciile de informaţii interne au clasificat partidul drept and #39;extremist de dreapta confirmat and #39;.
15:10
Paralela45 atrage un investitor strategic în anul aniversar 35 şi mizează pe creşterea cotei de piaţă cu variante noi de outgoing pentru români şi incoming din Polonia # Bursa
Paralela45 anunţă fuziunea cu Rainbow Tours Polonia, una dintre cele mai mari agenţii de turism din Polonia, şi mizează pe creşterea cotei de piaţă, în următorii ani, valorificând infuzia de know-how şi capital strain
15:10
India a cerut ca arsenalul nuclear al Pakistanului să fie plasat and #39;sub monitorizarea and #39; Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), la câteva zile după cea mai gravă confruntare militară între cele două ţări din ultimii 20 de ani.
15:00
Ministrul de externe polonez Radoslaw Sikorski a criticat joi strategia preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, privind negocierile de pace cu Ucraina din Turcia, numind-o o and #39;glumă and #39;, şi a reafirmat refuzul Poloniei de a trimite trupe în Ucraina.
15:00
Cererea globală de aur în primul trimestru din 2025 a atins 1.206 tone, în creştere cu 1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut # Bursa
Conform celor mai recente date ale Consiliului Mondial al Aurului, cererea globală de aur în primul trimestru al anului 2025 a atins 1.206 tone, în creştere cu 1% faţă de primele trei luni ale anului trecut.
Acum 4 ore
14:40
Ministrul de externe ceh Jan Lipavsky a declarat că preşedintele rus Vladimir Putin and #39;s-a dovedit a fi un laş and #39; pentru că a refuzat să accepte oferta omologului său ucrainean, Volodimir Zelenski, de a negocia cu el la Istanbul o soluţie la războiul provocat de agresiunea rusă.
14:30
Deşi au trecut 100 de zile din cel de-al doilea mandat al lui Donald Trump, piaţa criptomonedelor rămâne extrem de sensibilă la declaraţiile preşedintelui american.
14:30
Rezultate grupului Allianz în T1 2025 - venituri de 54 mld. euro şi profit operaţional de 4,2 mld. Euro # Bursa
Allianz raportează profit operaţional record şi este pe deplin aliniată pentru a atinge estimările anuale
14:30
Arctic Stream, integrator de infrastructură şi IT şi emitent listat la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) sub simbolul AST, a încheiat T1 2025, cu o diminuare de 49% a veniturilor, generată, în principal, de decalarea unor proiecte şi de investiţii de amânarea unor proiecte şi de investiţii de proiecte.
14:20
Armata rusă revendică joi cucerirea a doua noi localităţi ucrainene în regiunea ucraineană Doneţk (est), cu doar câteva ore înainte de începerea unor negocieri foarte aşteptate de pace între Rusia şi Ucraina la Istanbul, în Turcia.
14:10
Berlinul este pregătit să 'urmeze' voinţa preşedintelui american Donald Trump ca toate statele membre NATO să-şi stabilească drept obiectiv să aloce 5% din PIB apărării, anunţă joi ministrul german de Externe Johann Wadephul într-o reuniune a Alianţei Nord-Atlantice la Antalya, în Turcia.
14:00
Alegerile prezidenţiale din România influenţează profund climatul economic, iar efectele sunt deja resimţite în deciziile antreprenorilor.
14:00
Patronatul European al Femeilor de Afaceri PEFA lansează, în premieră în România, Indexul Antreprenoriatului Feminin - un instrument strategic care măsoară nivelul de participare, performanţă şi impact al femeilor în mediul de afaceri românesc, corelat cu obiectivele europene privind egalitatea de gen
13:50
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a lansat a doua ediţie a Star Venture program în România , după o primă ediţie în 2022, oferind mai multor startup-uri cu potenţial ridicat expertiză în afaceri şi acces la finanţare.
13:50
Holcim România anunţă o investiţie de peste 5 mil. euro în cadrul fabricii din Turda, prin lansarea unei linii de producţie menită să diversifice portofoliul de produse şi să deschidă noi oportunităţi în sectoarele construcţii, agricultură şi zootehnie.
13:50
Compania aeriană 100% românească AnimaWings a dat startul unei campanii cu discounturi de 30% din tariful de bază pentru cinci destinaţii de neratat în această vară: Ibiza, Paris, Stockholm, Larnaca şi Nisa
13:40
'România Atractivă' marchează un an de la lansare: peste 280.000 de utilizatori activi şi a doua cea mai descărcată aplicaţie turistică naţională # Bursa
La un an de la lansarea oficială, 'România Atractivă', parte a primului program naţional dedicat promovării turismului cultural, înregistrează rezultate remarcabile
13:30
Asociaţia Organizatorilor de Jocuri de Noroc la Distanţă (AOJND) şi Federaţia Organizatorilor de Jocuri de Noroc (FEDBET) - cele două organizaţii reprezentative ale industriei de jocuri de noroc din România - colaborează pentru a desemna o echipă pluridisciplinară de experţi ale căror servicii vor fi puse la dispoziţia ONJN pentru a sprijini combaterea pieţei ilegale a jocurilor de noroc.
13:30
Kuziini, brandul pentru mobilierul personalizat şi integrarea soluţiilor smart home, s-a extins după o investiţie de 1.500.000 euro.
13:20
Grupul Transgaz şi-a dublat profitul net în primul trimestru, la 516,58 milioane lei, de la 257,89 milioane lei în perioada similară a anului trecut. # Bursa
Veniturile din activitatea de exploatare, înainte de activitatea de echilibrare şi de construcţii conform cu IFRIC12 au urcat cu 49%, la 1,053 miliarde lei, de la 706,55 milioane lei în primele trei luni din 2024
13:10
Oameni de afaceri care călătoresc între Cluj- Bucureşti, în topul profilului de pasager pe transport aerian # Bursa
Anul acesta pasagerul cu numărul 1.000.000 realizat de către Aeroportul Internaţional Cluj a fost înregistrat ieri pe zborul RO 643 Bucureşti - Cluj-Napoca al companiei aeriene TAROM
13:00
Fraudă transfrontalieră cu metale preţioase; Prejudiciu de peste 72 milioane de lei cauzat statului român # Bursa
Inspectorii antifraudă din cadrul Direcţiei generale antifraudă fiscală (DGAF) au finalizat verificările la o societate de pe raza judeţului Neamţ, care activează în domeniul comerţului cu bijuterii din metale preţioase
12:50
Record de participare la UNbreakable România 2025: aproape 1.700 de elevi şi studenţi înscrişi în programul de securitate cibernetică se pregătesc pentru viitoare cariere în domeniu # Bursa
UNbreakable România, cel mai mare program de educaţie în securitate cibernetică pentru liceeni şi studenţi, a încheiat ediţia a opta cu un record de participare: aproape 1.700 de tineri din toată ţara s-au înscris pentru a lua parte la sesiuni de pregătire, competiţii locale şi naţionale
Acum 6 ore
12:40
Avem o experienţă vastă şi un istoric dovedit în furnizarea de echipamente şi servicii de înaltă calitate în domeniile producţiei, transportului şi distribuţiei energiei electrice (T and D)
12:30
Programările ratate, timpii mari de aşteptare şi fluxurile de lucru ineficiente continuă să pună presiune pe spitalele din întreaga Europă
12:10
ANAT cere introducerea urgentă a unui mecanism obligatoriu de protecţie împotriva insolvenţei companiilor aeriene # Bursa
Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT), alături de Asociaţia Europeană a Agenţiilor de Turism şi Touroperatorilor (ECTAA), solicită introducerea de urgenţă a unui mecanism obligatoriu de protecţie împotriva insolvenţei companiilor aeriene în Europa
12:00
Sondaj eJobs: 63,6% dintre angajaţi traversează, în prezent, o perioadă dificilă din punct de vedere emoţional # Bursa
63,6% dintre participanţii la cel mai recent sondaj eJobs spun că în acest moment trec printr-o perioadă dificilă din punct de vedere emoţional, iar motivul principal pe care îl asociază acestei stări este legat de faptul că nu câştigă suficient pentru cheltuielile pe care le au - 22,2% dintre respondenţi au indicat acest motiv
11:50
Profitul net al Grupului Romgaz a scăzut cu aproape 24% în trimestrul 1, la 951 milioane lei # Bursa
Grupul Romgaz a raportat pentru primul trimestru al anului un profit net de 951 milioane lei, în scădere cu 23,64% faţă de aceeaşi perioadă din 2024. Cifra de afaceri a crescut cu 4,72%, la 2,38 miliarde lei
11:40
Într-un demers educativ atât de necesar, zeci de angajaţi ING Bank România vor preda, ca voluntari, ore de educaţie financiară în aproape 60 de licee din Bucureşti şi din ţară, acoperind 20 de judeţe
11:40
Aflată mult timp pe primul loc în lupta pentru titlul de campioană a Olandei în acest sezon, Ajax Amsterdam a încasat un gol în minutul 90 cu FC Groningen (2-2), care i-a permis echipei PSV Eindhoven să preia conducerea înaintea ultimei etape.
11:30
Cushman and Wakefield Echinox: Piaţa de birouri în 2025: cerere temperată, livrări minime, dar semnale de revenire # Bursa
Cererea de spaţii de birouri a încetinit în primul trimestru în Europa Centrală şi de Est (ECE), într-o piaţă în care au fost livraţi sub 30.000 metri pătraţi, corespunzând suprafeţei unei clădiri de dimeniune medie
11:30
Formaţia Bologna a câştigat, miercuri seară, Cupa Italiei, învingând în finala de la Roma echipa AC Milan, scor 1-0.
11:30
Fundaşul central englez Eric Dier, în vârstă de 31 de ani, aflat la final de contract la Bayern Munchen, a semnat pe trei sezoane cu AS Monaco, care va juca sezonul viitor în Liga Campionilor, a anunţat miercuri seară clubul din Principat.
11:20
Grupul Alro a înregistrat un profit net de 20,7 milioane lei în primul trimestru din 2025, faţă de o pierdere de 14,9 milioane lei în perioada similară a anului trecut, potrivit unui comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti.
10:50
Deficitul de forţă de muncă din România continuă să crească în 2025, iar cererea pentru angajaţi extracomunitari atinge cote record, potrivit datelor transmise de International Work Finder ăntr-un comunicat emis redacţiei. Compania primeşte lunar solicitări pentru circa 1.000 de muncitori, în special pentru domenii precum producţia, construcţiile, comerţul şi HoReCa.
Acum 8 ore
10:40
aSpace extinde spaţiul de birouri Global City Business Park din nordul Capitalei, potrivit unui comunicat emis redacţiei. În prezent, compania deţine în această clădire un spaţiu de închiriat de 1.400 de metri pătraţi, utilizat de clienţi din industrii precum IT, agricultură, servicii profesionale, transport, automotive etc.
10:40
PRIMA Development Group anunţă finalizarea cu trei luni în avans a unuia dintre cele mai ambiţioase proiecte ale sale: PRIMA Vista, conform unui comunicat emis redacţiei. După ce Faza I a fost încheiată cu 90 de zile în avans, PRIMA Development a reuşit să finalizeze întregul ansamblu PRIMA Vista - inclusiv Faza II - cu trei luni mai devreme decât termenul contractual, livrând noile locuinţe în luna mai, în loc de august 2025.
10:40
Biofarm a înregistrat o cifră de afaceri cu 33% mai mare faţă de T1 2024, în timp ce EBITDA a crescut cu 51%, ajungând la 40,5 milioane lei, potrivit unui comunicat emis redacţiei. Profitul net a înregistrat un avans de aproximativ 57%, ceea ce reflectă eficienţa modelului operaţional şi creşterea performanţei comerciale.
10:30
Nicuşor Dan este cotat cu 52% din intenţiile de vot pentru alegerile prezidenţiale, devansându-l pe George Simion, care ar obţine 48%, potrivit unui sondaj realizat de IRSOP în perioada 10-13 mai.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.