Te simți în nesiguranță pe stradă? Poți învăța să combați hartuirea stradală la un curs, în Timișoara

Timis Online, 15 mai 2025 16:20

Într-un context în care tot mai multe femei sunt supuse hărțuirii în spațiile publice, tinerii din Timișoara sunt invitați să devină parte din schimbare. Un training interactiv le oferă ocazia să înțeleagă mecanismele din spatele acestui fenomen și să dobândească instrumente practice pentru a acționa în siguranță atunci când sunt martori la astfel de situații.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Timis Online

Acum câteva minute
17:20
Într-o nouă „lecție”, reprezentanții Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Timișoara ne vorbesc de deficitul de vitamina C. Farmacistul șef Flavia Crișan ne spune ce efecte benefice are vitamina C asupra corpului, dar și complicațiile la care se poate ajunge în cazul unor deficite majore.
Acum 12 ore
10:00
În inima deșertului Karakum din Turkmenistan, o flacără arde neîncetat de peste 50 de ani. Noaptea, lumina roșiatică se vede de la kilometri depărtare, iar turiștii care ajung până aici vorbesc despre o senzație stranie, ca și cum ar privi direct în adâncurile pământului. Acest loc se numește craterul Derweze, dar mulți îl cunosc ca „Poarta către Iad” – un nume care nu este deloc exagerat.
09:50
La 15 iunie 2025 este marcată, pentru prima dată, Ziua Banatului Montan, instituită prin Legea nr.60/2025.
09:30
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a declarat sâmbătă, la Praid, unde s-a aflat într-o vizită de lucru, că există în continuare îngrijorări legate de creșterea alarmantă a concentrațiilor de cloruri atât din cursurile de apă Corund și Târnava Mică, cât și din Târnava Mare și Mureș, fiind notificate și autoritățile din Ungaria despre această situație, scrie Agerpres.
09:00
Societatea DRUMURI MUNICIPALE TIMIŞOARA S.A. angajează:
08:50
Concertul vocal-simfonic extraordinar de închidere a Stagiunii 2024/25 a Filarmonicii Banatul Timișoara este dedicat lui George Enescu în anul în care comemorăm 70 de ani de la dispariția marelui compozitor.
Acum 17 ore
00:20
Duminică puteți merge la mai multe spectacole de teatru și proiecții în oraș, dar și la două târguri de viniluri.
14 iunie 2025
19:40
O motociclistă de 27 de ani a fost rănită după ce a fost lovită de un autoturism între Giarmata și Dumbrăvița. Poliția a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Ambii șoferi au fost testați cu etilotestul, rezultatele fiind negative.
Acum o zi
13:40
Deputatul USR Ștefan Tanasă a depus la Parlament o inițiativă legislativă care prevede că persoanele condamnate definitiv pentru fapte de corupție nu vor mai beneficia de pensii speciale, scrie Agerpres.
11:50
Pe Calea Aradului, vizavi de Cimitirul Eroilor, între străzile Miresei și Timiș, pe un teren de un hectar și jumătate va apărea un nou complex rezidențial. Până recent, aici funcționau Clubul Epic Society, showroomul Auto Europa – Dacia și un service auto, dar în locul lor vor fi construite mai multe clădiri, cea mai înaltă urmând să aibă până la 14 etaje, respectiv 53 de metri înălțime.
10:20
Prăbușirea unui avion Boeing 787 al companiei Air India joi în Ahmedabad, nord-vestul Indiei, a provocat cel puțin 279 de morți, fiind cel mai grav dezastru aerian din lume din 2014 încoace, conform unui nou bilanț al morților publicat sâmbătă, scrie Agerpres.
09:40
Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat vineri că vor fi luate măsuri de corecție pentru reducerea deficitului bugetar care majoritatea sunt nepopulare, dar necesare și și-a exprimat speranța că săptămâna viitoare discuțiile între partide se vor finaliza, scrie Agerpres.
09:20
Astăzi, 14 iunie, este marcată Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, o inițiativă globală ce aduce recunoștință donatorilor voluntari și încurajează populația să contribuie la salvarea de vieți printr-un gest simplu, dar esențial: donarea de sânge.
09:10
Sâmbătă, 14 iunie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
08:50
Societatea DRUMURI MUNICIPALE TIMIŞOARA S.A. angajează:
00:20
Sâmbătă puteți merge la mai multe concerte, spectacole și proiecții.
13 iunie 2025
20:00
Desfășurat anual, alternativ – un an în Banat, un an în Germania –, Zilele Șvabilor Bănățeni este o ocazie de a sărbători identitatea și contribuția culturală a etnicilor germani. Evenimentul a început oficial astăzi și continuă în weekend cu o sumedenie de activități.
19:00
Recomandarea de film din această săptămână este „Ballerina”, un thriller de acțiune plasat în același univers cu celebra serie „John Wick”. Povestea o urmărește pe Eve Macarro (Ana de Armas), o tânără antrenată în cadrul Ruska Roma, care pornește pe urmele celor responsabili pentru moartea familiei sale.
18:30
La cererea Consiliului Județean Timiș, punctul de trecere a frontierei de la Uivar va fi deschis și în weekendurile 14-15 și 28-29 iunie. Se va putea trece dinspre România spre Serbia și invers atât cu bicicletele, pe pista dintre Timișoara și Zrenjanin, cât și cu ambarcațiunile, pe Bega.
Acum 2 zile
16:10
Accidentul vascular cerebral (AVC) și infarctul miocardic sunt considerate printre cele mai frecvente cauze de deces la nivel mondial. Deși afectează organe diferite, creierul în cazul AVC-ului și inima în cazul infarctului, ambele afecțiuni au un element comun: blocarea fluxului sangvin, atrag atenția medicii de la Spitalul CFR Timișoara.
14:50
În vederea executării lucrărilor de remediere a defecțiunilor la infrastructură pe Str. Grigore Alexandrescu, traficul rutier va fi restricționat astfel:
14:40
A patra ediție a campaniei de bugetare participativă din Timișoara se va desfășura exclusiv în liceele din oraș. Fiecare va avea la dispoziție câte 50.000 de lei. Momentan, doar a fost publicată propunerea de regulament a campaniei.
14:20
Proba la alegere a profilului și specializării din cadrul Bacalaureatului 2025 a avut loc astăzi, 13 iunie. Elevii au susținut examenul la discipline precum Biologie, Geografie, Informatică, Fizică, Chimie sau Logică, în funcție de profilul urmat în liceu.
14:10
Un polițist de frontieră din Foeni a refuzat mită și a raportat tentativa autorităților anticorupție. Un șofer a încercat să ofere 200 de lei pentru a ieși ilegal din țară cu un minor, dar a fost denunțat de agentul de la frontieră.
13:50
Dominic Fritz, primarul Timișoarei, a fost ales președinte al USR încă din primul tur al alegerilor interne, după ce tot acesta a ocupat interimar postul după demisia Elenei Lasconi. Fritz spune că va rămâne primar și, drept urmare, că „poate că vine timpul ca România să fie condusă nu doar din București”.
13:40
Duminică, 15 iunie, în fața Operei Naționale Române din Timișoara, vor fi aprinse lumânări și depuse flori în memoria victimelor mineriadei din 13-15 iunie 1990. Acțiuni similare vor avea loc și în alte opt orașe din România, coordonate de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), sub mesajul „Nu am uitat!”
13:10
Începând de săptămâna viitoare se lucrează pe străzile Mihail Kogălniceanu, Grigore Alexandrescu și Regiment 6 Artilerie Grea. Drept urmare, vor fi restricții de circulație pe acest străzi – una de câteva ore, dar alta întinsă pe două săptămâni.
13:00
Toate unitățile de învățământ preuniversitar vor putea folosi catalogul electronic începând cu anul școlar 2025–2026, potrivit unui proiect al Ministerului Educației aflat în consultare publică. Noua prevedere elimină condiția de a obține statutul de „școală pilot”, necesar până acum pentru utilizarea catalogului digital.
12:40
ATENȚIE! SCENE CU PUTERNIC IMPACT EMOȚIONAL! Scene violente într-o gospodărie din Jimbolia, unde două femei, soacră și noră, au fost implicate într-o altercație fizică. Incidentul, petrecut miercuri, a fost postat pe Facebook, stârnind mii de reacții.
12:20
Primăria Timișoara pregătește extinderea rețelei de piste pentru biciclete cu un nou traseu pe strada Cosminului. Va fi amenajată o pistă dublă, cu o lățime de doi metri și cu delimitatoare.
11:40
Spitalul Victor Babeș din Timișoara continuă campania de informare cu privire la vaccinurile preventive, subliniind importanța vaccinului meningococic în protejarea împotriva unor boli infecțioase extrem de periculoase.
11:20
Comunele Dudeștii Noi și Becicherecu Mic vor beneficia de un sistem inteligent de alimentare cu gaz. A fost predat proiectul tehnic, acesta va fi analizat timp de câteva săptămâni, după care pot începe lucrările. Anunțul a fost făcut de Alin Nica, fostul președinte al Consiliului Județean Timiș, în prezent președinte al ADI „Dimitrie Țichindeal”, cea care implementează proiectul.
11:10
Garda de Mediu Timiș a primit, printr-un proiect pe Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), drone inteligente pe care le va folosi pentru misiunile din teren.
10:30
Cei 19.000 de membri ai USR votează, în aceste zile, pentru a alege succesorul Elenei Lasconi la președinția partidului. În total sunt nouă candidați înscriși în cursă, dar principalii favoriți sunt Dominic Fritz, primarul Timișoarei, și senatoarea Violeta Alexandru. Vineri ar putea fi deja cunoscut câștigătorul.
10:10
Israelul a efectuat vineri un val de atacuri aeriene împotriva Iranului, vizând un sit de îmbogățire a uraniului și ucigându-l pe liderul Gardienilor Revoluției, forța ideologică a regimului de la Teheran, potrivit Agerpres.
09:50
Un bărbat de 41 de ani din Lugoj a fost prins de polițiști cu o colecție ilegală de 320 de obiecte de muniție dezafectată, printre care obuze, proiectile și o rachetă antitanc. Deși știa că muniția este inactivă, bărbatul nu avea autorizație pentru deținerea acesteia, iar acum este cercetat penal.
08:20
Societatea DRUMURI MUNICIPALE TIMIŞOARA S.A. angajează:
08:20
Vineri, 13 iunie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
08:00
Pentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privi...
00:10
Vineri puteți merge la mai multe concerte, spectacole, proiecții și workshopuri. În Parcul Regina Maria are loc Launmomentdat în parc.
12 iunie 2025
18:10
Lansat în competiția oficială de la Berlinală și premiat cu Ursul de Argint pentru scenariu, noul film semnat de Radu Jude ajunge, în premieră, și pe ecranele din Timișoara.
16:40
După ce sâmbăta trecută a poposit în Parcul Pădurice din zona Soarelui, acum e rândul Parcului Dacia să găzduiască activitățile din proiectul „Povești din vecini”, gândit de Casa de Cultură a Municipiului Timișoara.
16:20
Primăria Municipiul Timișoara susține în 2025 un număr de 12 proiecte din domeniul cinematografiei, printr-o finanțare totală de un milion de lei oferită prin Centrul de Proiecte, în cadrul programului „Timișoara – Obiectiv Cinema”. Programul este singurul din România dedicat exclusiv sectorului cinematografic.
16:10
Comunitatea srilankeză din Timișoara aduce în premieră una dintre cele mai importante sărbători budiste din Sri Lanka în spațiul public timișorean. Intrarea este liberă.
16:00
Un polițist de frontieră din Jimbolia a fost reținut după ce ar fi pus în circulație bancnote false de 50 de euro, obținute în luna februarie 2025. Ancheta, coordonată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, are doi suspecți.
15:40
Într-o lună și câteva zile de când au la dispoziție această posibilitate, peste 1.000 de persoane au solicitat eliberarea cărții de identitate electronice la Direcția de Evidență a Persoanelor Timișoara.
15:20
La începutul lunii iunie a.c., a fost recepționat contractul de lucrări ”Execuție rețele de apă și canalizare Belinț, Chizătău, Secaș, Crivobara”, având o valoare finală de 23.037.725,63 lei, fără TVA.
15:20
SC REVIART SRL, cu sediul în str. Patriarh Miron Cristea nr. 9, ap.4, municipiul Timișoara, județ Timiș, România, anunță finalizarea implementării proiectului cu titlul „Creșterea competitivității SC REVIART SRL prin investiții în echipamente performante”, cod SMIS 311894, în cadrul Programului Regional Vest 2021-2027, Prioritatea 1 „Regiune competitivă și inovatoare”, Obiectivul specific 1.3.„Intensificarea creșterii sustenabile și creșterea competitivității IMM-urilor și crearea de locuri de muncă în cadrul IMM-urilor, inclusiv prin investiții productive”, Intervenția Regională 1.3.A „Sprijin pentru microîntreprinderi Apel de proiecte nr. PRV/1.3.A/2”, Cod apel de proiecte MySMIS „PRV/10/PRV_P1/RSO1.3/PRV_A12”.
15:10
Peste 80 de persoane au fost amendate într-o singură zi la Timișoara, majoritatea fiind trotinetiști și bicicliști care au ignorat regulile de circulație. Polițiștii atrag atenția: dacă trotineta trece de 25 km/h sau are peste 2 kW, ai nevoie de permis și înmatriculare – altfel, riști dosar penal.
14:20
Primăria Timișoara a început în mai reparațiile capitale pe bulevardul Liviu Rebreanu, prima dată pe sectorul Șagului – Drubeta. Aici, se toarnă deja asfalt. În paralel, se lucrează și la rețelele de gaz și telecomunicații.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.